Decizia civilă nr. 3799/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 3799/R/2013
Ședința publică din data de 01 octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. | T. | |
JUDECĂTOR: D. | C. | G. |
JUDECĂTOR: N. | M. | |
GREFIER: A. | B. |
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 9540 din_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind reclamanta intimată P. G. E. și pârâta intimată C. N. DE P. P. - C. C. DE C., având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamanta intimată, lipsă fiind reprezentantul pârâtei recurente și al pârâtei intimate.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantei intimate și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin întâmpinarea formulată și înregistrată prin serviciul de registratură al instanței la data de 24 septembrie 2013, reclamanta intimată a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind temeinică și legală.
Reclamanta intimată arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Reclamanta intimată solicită respingere recursului și menținerea hotărârii atacate ca temeinică și legală, pentru motivele invocate pe larg în întâmpinare.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. nr. 9540 din_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._ s-a admis in parte acțiunea civilă formulata si precizata de reclamanta P. G. E., împotriva pârâtelor C. J. DE P. C., si C.
N. DE P. -C. C. DE C. și în consecință: s-a anulat Decizia nr.219103/_ emisa de parata C. J. DE P. C. si Hotărârea nr.3756/_ emisa de parata C. N. DE P. -C. C. DE C. și a fost obligată pârâta C. J. DE P. C. să recalculeze pensia cuvenită reclamantei cu luarea în considerare la stabilirea punctajului mediu anual și a cuantumului pensiei a sporurilor și veniturilor suplimentare constând în "spor
de acord global";, menționate în adeverința nr.47/_ emisa de SC. CEPROM SA SATU-MARE si adeverința nr.121/_ emisa de SC.ICPIAF SA C. -N., începând cu data de_ .
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin Hotărârea nr. 3756/_ a Comisiei Centrale de C., s-a respins contestația reclamantei împotriva Deciziei nr. 219103/_ reținându-se că veniturile din Adeverințele nr. 47/_ si nr. 121/_ nu evidențiază sporul de caracter permanent conform Anexei nr. 15 din Normele de aplicare a Legii nr. 263/2010.
Astfel, s-a observat că, conform Adeverinței nr. 47/_ emisă de S.C. CEPROM S.A. (f.4), reclamanta a obținut în perioada 1974-1984 venituri salariale în regim de acord global, iar conform Adeverinței nr. 121/_ emisă de S.C. ICPIAF S.A., reclamanta a obținut în perioada 1984-1992 venituri salariale în baza Decretului-Lege nr. 46/1982 si Decretului Lege nr. 240/1982.
S-a reținut că reglementările în materie, care prevăd calculul și plata contribuției de asigurări sociale datorate de asigurați prevăzuți la art.5 alin. l, pct. I ,II și V din Legea nr. 19/2000 republicată, au fost menținute prin dispozițiile art.5 alin.3 și art.7 alin.1-3 din Legea nr.263/2010.
În privința bazei lunare de calcul a contribuției individuală de asigurări sociale s-a arătat că în cazul asiguraților o constituie după caz, salariile brute
individuale realizate lunar, inclusiv sporurile și adaosurile, reglementate prin lege sau prin contractul colectiv de muncă, în cazul asiguraților prevăzuți la art. 6 alin. l pct. I și II din Legea nr.263/2010, iar pentru asigurații prevăzuți la art.6 alin.1,pct.III din același act normativ,contribuția se suportă integral din bugetul asigurărilor de șomaj la nivelul cotei stabilite pentru condiții normale de muncă.
În drept, a reținut incidenta art. 165 alin.2 din Legea nr.263/2010, în c eprivește determinarea punctajelor "se au în vedere si sporurile cu caracter permanent care după data de_ au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare si care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare";, precum și a normelor de aplicare a Legii nr. 263/2010 stabilesc în Anexa nr. 15 sporurile cu caracter permanent care pot fi avute în vedere la determinarea punctajului mediu anual.
S-a făcut referire și la Decizia nr. 19/2011 a Înaltei Curți de C. si Justiție pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii, care a statuat că formele de retribuire obținute în acord global prevăzute de art. 12 alin.1 lit.a din Legea nr. 57/1974 vor fi luate în considerare la stabilirea si recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut, dacă s-a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii și dacă au fost înregistrate în carnetul de muncă sau în adeverințele eliberate de unități conform
legislației în vigoare.
Instanța a constatat că plata muncii prestate în acord global îndeplinește condițiile stabilite prin Decizia nr. 18/2012 a Înaltei Curți de C. si Justiție, astfel că acțiunea va fi admisă în parte sub acest aspect.
În privința sporurilor si premiilor evidențiate în adeverința nr. 121/_ nu au avut caracter permanent, așadar având în vedere lipsa caracterului permanent a sporurilor acordate reclamantei, în baza art. 165 din Legea nr. 263/2010, instanța va respinge solicitarea de a fi avute în vedere la calcularea pensiei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs C. J. de P. C., solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii contestației ca nefondată
.
În motivele de recurs se critică hotărârea prin aceea că deși instanța reține incidența disp. Legii nr.263/2011 in vigoare de la_ ale cărei Norme de
aplicare sunt cuprinse in HG nr.257/2011, totuși prin sentința recurata s-au încălcat dispozițiile art. 165 din Legea nr. 263/2010 si art. 127 alin. 1 si pct VI din Anexa nr. 1 din H.G. nr. 257/2011 care prevăd că:
- ART. 165 (1) La determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001. se utilizează salariile brute sau nete, după caz. în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, astfel:
salariile brute, până la data de 1 iulie 1977;
salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie
1991;
salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991.
La determinarea punctajelor lunare, pe lăngă salariile prevăzute la alin.
se au în vedere si sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992. au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.
- ART. 127(H.G. 257/2011)
Sporurile cu caracter permanent care se pot valorifica la stabilirea și/sau recalcularea drepturilor de pensie, potrivit prevederilor art. 165 alin. (2) din lege, sunt cele prevăzute în anexa nr. 15, respectiv sporurile, indemnizațiile șl majorările de retribuții tarifare care, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor și care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual
S-a subliniat că potrivit anexei nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din bază de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001 formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale; participarea la beneficii a oamenilor muncii din unitățile economice; premiile anuale și premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite; compensațiile acordate conform decretelor nr. 46/1882 și nr. 240/1982: alte sporuri care nu au avut caracter permanent.
Față de aceste dispoziții exprese, pârâta a apreciat că greșit instanța a obligat-o să ia în calcul sumele încasare de reclamantă cu titlu de acord global.
În plus s-a arătat că instanța de fond introduce in aceeași categorie acordul global - care nu era spor, ci forma de retribuire, cu premiile și compensațiilei.
Pârâta a apreciat că este eronată invocarea Deciziei I.C.C.J nr. 19/_ deoarece acesta nu este aplicabilă in cauza deoarece aceasta decizie a fost dată" In interpretarea dispozițiilor art. 2 lit. e), art. 78 și art. 164 alin. (1) și (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și ale art. 1 si 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005", acte normative abrogate la data introducerii acțiunii. Pe de alta parte s-a arătat că scopul acestei decizii a fost ca, desi la data pronunțării ei aceste acte normative erau abrogate, având in vedere dispozițiile art. 174 din Legea nr. 263/2010 ea se impunea numai pentru litigiile nesolutionate. aflate pe rolul acestora înainte de intrarea in vigoare a Legii nr. 263/2010. ori pentru cererile de chemare in judecata introduse ulterior impotriva deciziilor de pensionare emise de casele teritoriale de pensii, in conformitate cu Legea nr. 19/2000.
Cu referire la decizia 19/2011 arată că aceasta nu consacra acordarea în mod automat în acordului global, fiind necesar a fi avut in vedere si cele stabilite de Curtea Constituționala prin Decizia 736/2006 (citata in Decizia 19/2011) si anume ca "Astfel, în opinia Curții Constituționale, problema dacă aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul al pensiilor si dacă s-au încasat sau nu contribuții de asigurări sociale de stat pentru veniturile excluse de la punctajul
anual constituie probleme de fapt și de aplicare a legii a căror soluționare intră în competența exclusivă a instanțelor judecătorești
Raportat la aceste statuări s-a arătat că instanța s-a axat doar pe verificarea condiției virării CAS-lui, ignorând cea de-a doua condiție esențială arătată atât de Curtea Constituțională și de I.C.C.J, și anume dacă aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul al pensiilor, condiție esențială raportat la voința exprimată expres si imperativ de legiuitor în art. 165 din Leoea nr. 263/2010 sl art. 127 coroborat cu punctual VI din Anexa nr. 15 din H.G. nr. 257/2011. ignorând faptul ca aceste sume au fost excluse de legiuitor de la calculul pensiei.
Pe de altă parte s-a precizat că decizia 19/2011 nu numai ca nu poate fi aplicata in prezenta cauza din motivele arătate mai sus, dar și pentru faptul că în cauză nu poate fi folosit raționamentul exprimat prin aceasta, deoarece din studiul adeverinței se observa ca nu exista nici o precizare ca acestea, au fost incluse In salariul brut, care de altfel nici nu e precizat in adeverința si nici faptul că pentru veniturile din adeverință s-a plătit contribuția de asigurări sociale, ci angajatorul precizează doar la modul general că s-a virat contribuția de asigurări sociale si pentru pensia suplimentară conform legilor în vigoare.
S-a apreciat că nici invocarea de către instanță a prevederilor Legii nr 19/2000, care ar fi fost preluate de Legea nr. 263/2010 nu are relevanță în prezenta cauză din prisma articolelor invocate, întrucât din analiza art. 5 alin. 3 din Legea nr. 263/2010 este evident că se referă la veniturile realizate după data de_, dat fiind că doar după această dată angajații plătesc CAS-ul - contribuția Individuală, căci anterior acestei date era plătită doar de unitate, iar veniturile din adeverințe sunt anterioare datei de_ .
Pârâta-recurentă a mai apreciat că, prima instanță face confuzie între spor de acord global și forme de retribuire în acord global, că este de neînțeles de ce a apreciat că sporul de acord global are caracter permanent iar celelalte sporuri solicitate nu, că deși în articolul 165 alin.2 din Legea 263/2010 se vorbește doar de sporuri după data de_ totuși instanța are în vedere sporurile din adeverința nr.47/2011 care se referă la perioada 1974-1984.
Prin întâmpinarea depusă la dosar PETRO V G. E. solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind temeinica si legala.
S-a arătat că prima instanța se raportează, in mod corect, la prevederile Legii nr.263/2010 precum si la Decizia nr. 19/2011 a I., întrucât principiul care a guvernat pronunțarea acestei hotărâri a fost si este același atat prin raportare la Legea nr. 19/2000 cat si prin raportare la Legea nr.263/2010 și se refera la sporuri si alte venituri suplimentare realizate anterior datei de_, veniturile realizate de ea, confirmate prin acte, se subscriu perioadei vizate prin hotărârea respectiva.
A apreciat că soluția I. de admitere a recursului s-a bazat pe principiul contributivitatii-un principiu fundamental al sistemului de asigurări sociale, astfel incat orice element salarial, efectiv incasat pe parcursul întregului stagiu de cotizare, pentru care salariatul si/sau angajatorul (in funcție de legea in vigoare) trebuie sa se regăsească, sa se reflecte in cuantumul pensiei.
A subliniat că adeverința depusa la dosarul cauzei de intimată, arata cat se poate de clar ca reclamanta a desfășurat activitate in acord global si ca a realizat câștiguri cu caracter permanent, iar veniturile realizate deși nu au fost evidențiate in cartea de munca se regăsesc în adeverința eliberata de angajatorul din acea perioada care face dovada realizării acestor câștiguri și confirma faptul ca in toata perioada angajării au fost calculate si vărsate contribuția de asigurări
sociale in favoarea Asigurărilor de Stat conform legilor in vigoare, inclusiv cota de 15% la CAS conform Decretului nr.389/1972.
În susținerea apărării s-a arătat că atâta timp cat s-a achitat de către angajator contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii, cat bugetul asigurărilor sociale a fost alimentat si cu contribuția de asigurări sociale respectiva, este corect ca o parte din aceasta sa-i revină in calitate de fosta salariata, actualmente pensionara, in sens contrar putând discuta despre o imbogatire nejustificata a Statului, a bugetului respectiv.
Cu referire la acordul global in înțelesul Legii nr. 57/1974, respectiv compensațiile conform Decretului nr. 46/1982, s-a precizat că au fost o forma de salarizare cu caracter permanent, deci au făcut parte din venitul salarial, pentru care s-au virat constant contribuții sociale, art. 12 din legea 57/1974 definind forma de salarizare in acord global iar art 116- art. 123 precizează ca in activitatea de cercetare științifica, ingineri tehnologica si proiectare, retribuirea
(salarizare) este in acord global fapt ce stimulează productivitatea muncii si realizare unor venituri suplimentare.
În aprecierea reclamantei este firesc ca atâta timp cat a desfășurat activități pentru care s-au achitat, vărsat, contribuțiile de asigurări sociale, sa poată beneficia de o recalculare a pensiei, astfel incat daca a avut obligația de plata sa se poată bucura si de dreptul de a incasa pensia cuvenita si calculata in mod corect prin raportare la principiul contributivitatii.
Analizând hotărârea atacată din perspectiva criticilor din motivele din
recurs și apărările din întâmpinare, Curtea constată că hotărârea este legală, iar
recursul nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare
.
În esență, criticile din motivele de recurs se referă la modul de aplicare a disp.anexei 15 pct.6 din HG 257/2011 și a Deciziei nr.19/2011 a I. pronunțată în interesul legii.
În aprecierea asupra criticilor Curtea are în vedere înainte de toate Decizia nr.19/2011, dată în interpretarea art.2 lit.c, art.78 și art.164 alin.1 și 2 din Legea 19/2000 și ale art. 1 și 2 din OUG 4/2008, având în vedere caracterul obligatoriu al acesteia pentru instanțe potrivit art.330/7 alin.4 din C.pr.civ. decizie care contrar susținerilor din recurs, își păstrează valab ilitatea și sub reglementările Legii 263/2010 și HG 257/2011 anexa 15, observându-se identitatea de reglementare, în materia ce face obiectul dosarului, între prevederile legale invocate și cele avute în vedere la pronunțarea deciziei. Față de o asemenea considerație, nu prezintă relevanță argumentele din recurs potrivit cărora dispozițiile trazitorii din Legea 263/2010 regăsite în art.174 și 178 nu sunt aplicabile speței.
În plus, se impune a fi observat că Decizia nr.19/2011 a I. a fost pronunțată la 17 octombrie 2011, ulterior adoptării Legii 263/2010 și HG 257/2011, astfel că nu s-ar putea pune problema că a fost în intenția legiuitorului menținerea dispozițiilor din anexa 15 a HG 257/2011, în condițiile în care a avut cunoștință de decizia Înaltei Curți și deci această decizie și-ar fi pierdut valabilitatea.
Critica referitoare la omisiunea instanței de a avea în vedere și condiția că sumele obținute de reclamantă în cadrul acordului global să fi făcut parte din baza de calcul a pensiei, condiție de altfel reținută și în Decizia 19/2011 a I. și Dec.736/2006 a Curții Constituționale, care în cauză n-ar fi îndeplinită, nu este întemeiată.
Este real că pentru perioada solicitată de reclamantă, erau în vigoare dispozițiile Legii nr.3/1977 care la art.10 prevedea că "pensia integrală pentru munca depusă și limită de vârstă se determină în procente din retribuția tarifară..."; și astfel s-ar putea ajunge la concluzia recurentei, în sensul că sumele
obținute din acord global nu ar face parte din baza de clacul a pensiei, însă Î. Curte, cu privire la acest aspect, a arătat în considerente că disp.art.10 din Legea nr.3/1977 au fost modificate prin Legea nr.49/1992 care a extins în baza de calcul în sensul că la stabilirea drepturilor de pensionare erau avute în vedere salariul de bază și o serie de sporuri sau îndemnizații ce nu intraseră anterior în această bază, astfel că au devenit pe deplin aplicabile disp.art.1 și art.2 din OUG 4/2005 care prevedea că se recalculează toate pensiile din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislației în vigoare anterior 1 ap.2001, reclaculare care se face cu respectarea disp.Legii 19/2000.
Asupra dispozițiilor din anexa 15 pct.VI din OUG 5/2005 invocate în susținerea recursului, Î. Curte a apreciat că această dispoziție poate fi înlăturată întrucât intră în contradicție atât cu prevederile anterioare din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.4/2005 cât și cu Legea 19/2000, fiind încălcat principiul ierarhiei actelor normative, Legea nr.19/2000 fiind legea- cadru, iar ordonanța fiind dată în aplicarea acestei legi, ajungându-se la considerarea că se încalcă principiul fundamental al contributivității, prevăzut de aceste acte normative cu neluarea în calcul a tuturor formelor de retribuire a muncii anterior datei de 1 aprilie 2001";.
În sensul celor arătate și cu referire la Decizia nr.736/2006 a Curții Constituționale care a făcut controlul de constituționalitate a pct.VI din anexa la OUG 4/2005, Î. Curte a reținut că această decizie nu exclude "de plano posibilitatea valorificării veniturilor enumerate în mod exhaustiv în acest act normativ, ci lasă problema dacă aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul al pensiilor și dacă s-au încasat sau nu contribuții de asigurări sociale, de stat pentru veniturile excluse de la punctajul anual, în competența exclusivă a instanțelor judecătorești investite cu soluționarea unor asemenea litigii.
În cauză din adeverința nr.47/_ emisă de CEPROM, rezultă cu evidență că în perioada 1974-1984 reclamanta și-a desfășurat activitatea în acord global conform legii 57/1974, unitatea desfășurându-și activitatea în sistemul acordului global conform Legii 57/1974 art.9 și 11 și Legea 2/2003, acordul global constituind modul de plată în colectivele de proiectare din care a făcut parte și reclamanta.
Din aceeași adeverință rezultă că unitatea a plătit inclusiv pentru sumele încasate de reclamantă, contribuția de asigurări sociale aferente conform dispozițiilor legale în vigoare.
Din adeverința nr.121/_ emisă de SC ICPIAF C. -N. rezultă că parte din sumele încasate de reclamantă în perioada 1984-1992 sunt realizate în acord global, lunile ianuarie, septembrie, noiembrie și decembrie 1991, faptul că acordul global a constituit modul de plată în colectivele de proiectare, precum și faptul că au fost calculate și plătite de unitate contribuțiile de asigurări sociale aferente sumelor în favoarea asigurărilor de stat conform legistației în vigoare.
Se observă că în cauză sunt respectate cerințele Deciziei nr.19/2011 a I. și implicit disp.Legii 263/2010, așa cum corect a reținut prima instanță în privința acordului global.
Referirile din critici la confuzia instanței între noțiunile de "spor de acord global"; și "forma de retribuire în acord global"; și al tratamentului diferențiat dat sporului de acord global și celelalte sporuri din adeverințele sus menționate, raportat și la faptul că disp.art.169 alin.2 din Legea 263/2010 care se referă la sporurile de după_, Curtea consideră că nu sunt întemeiate întrucât instanța nu a făcut confuzia menționată, tratamentul diferențiat dat sporurilor a fost făcut corect în raport de disp.art.165 alin.2 din Legea 263/2010 și esențial,
instanța a motivat admiterea acțiunii cu privire la acordul global pe îndeplinirea Deciziei nr.19/2011 a I. .
Față de cele arătate, constatând că prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale în privința aspectului de critici, în baza art.312 alin.1 din C.pr.civ., urmează să respingă ca nefondat recursul.
Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 9540 din 0_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | |||
I. T. D. C. | G. | N. | M. A. | B. |
red.N.M./A.C.
2 ex. - _
jud.fond.P. I.
← Sentința civilă nr. 9038/2013. Recalculare pensie. Asigurări... | Sentința civilă nr. 3269/2013. Recalculare pensie. Asigurări... → |
---|