Decizia civilă nr. 389/2013. Alte cereri. Asigurări sociale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 389/R/2013
Ședința publică din 11 februarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: L. D. JUDECĂTOR: S. D. JUDECĂTOR: D. G.
G.: C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. J. DE P. M. împotriva sentinței civile nr. 2055 din 14 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, privind și pe reclamanta intimată
S. E., având ca obiect alte cereri contestație decizie de dare în debit.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantei intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs pârâta recurentă C. J. de P. M. a solicitat judecarea cauzei și în
lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
De asemenea, se constată că la data de 08 februarie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, Tribunalul Maramureș a înaintat instanței întâmpinarea la recurs depusă de reclamanta intimată B. S. E. prin care solicită respingerea recursului.
Totodată, se constată că la data de 08 februarie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, reclamanta intimată B. S. E. a transmis prin fax la dosar o întâmpinare la recurs incompletă.
Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că
prin contestația înregistrată la data de_ contestatoarea Boico S. E. a chemat în judecată C. J. de P. M. pentru anularea deciziei de constituire a debitului nr. 2. /_ .
Prin sentința civilă nr. 2055/_, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._
, s-a admis în parte contestația formulată de contestatoarea B. SIMONA E., împotriva deciziei de constituire a debitului nr. 2. /_ în contradictoriu cu intimata C. J. DE P. MARAMUREȘ și, în consecință:
S-a dispus anularea în parte a deciziei nr. 2. /_ emisă de intimata
J. de P. M., respectiv pentru debitul în sumă de 5.100 lei, constituit pentru perioada_ -_ .
A fost menținută decizia nr. 2. /_ pentru debitul în sumă de 2.040 lei constituit pentru perioada_ -_ .
Pentru a pronunța soluția menționată T. a avut în vedere următoarele:
Prin decizia de constituire a debitului nr. 2. | /_ | emisă de Casa J. | |
de P. | M. se constată că în perioada _ | - _ | , contestatoarea a |
beneficiat de pensie de invaliditate gradul III în timp ce realiza și venituri cu normă întreagă de 8 ore/zi rezultate din activitatea salarială, fapt ce rezultă din adresa unității școlare la care contestatoarea este angajată, depusă la fila 39 din dosar.
Angajatorul nu a depus la C. J. de P. M. declarații rectificative privind norma de muncă, contestatoarea figurând tot cu 8 ore/ zi.
Potrivit art. 54 lit. c) din Legea nr. 19/2000, invaliditatea de gradul III se caracterizează prin pierderea a cel puțin jumătate din capacitatea de muncă, in- validul putând să presteze o activitate profesională. Cu privire la interpretarea textului de lege menționat, Curtea de Apel C., în dosarul nr._, care a avut ca obiect contestația aceleiași contestatoare împotriva unei decizii de debit emisă pentru aceleași considerente de fapt, bazată pe aceleași temeiuri de drept, a reținut că potrivit dispozițiilor art. 94 alin. 1 lit. d din Legea nr. 19/2000, pensionarii de invaliditate de gradul III pot cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională, indiferent de nivelul veniturilor respective, nefiind prevăzută nici o altă condiție pentru acest cumul.
Situația din speță fiind identică pentru perioada_ -_, respectiv această perioadă intră sub incidența dispozițiilor Legii nr. 19/2000, contestația este întemeiată cu privire la debitul stabilit pentru perioada anterior indicată, respectiv pentru suma de 5.100 lei.
În ce privește perioada_ -_, fiind aplicabile dispozițiile art. 69 lit. c din Legea nr. 263/2010, potrivit cărora invaliditatea de gradul III este caracterizată prin pierderea a cel puțin jumătate din capacitatea de muncă, astfel că persoana în cauză poate să presteze o activitate profesională corespunzătoare a cel mult jumătate din timpul normal de muncă, este evident că prestând activitate cu normă întreagă, ceea ce în sistemul de învățământ înseamnă un program de muncă de 8 ore/zi - Legea nr. 1/2011 art. 262, contestatoarea a cumulat nelegal pensia cu venitul realizat din activitatea profesională des- fășurată, astfel că debitul în sumă de 2.040 lei stabilit pentru perioada_ -_ este stabilit corect în sarcina reclamantei.
Față de considerentele reținute s-a admis în parte contestația, conform dispozitivului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C. J. de P. M. ,
solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii contestației și menținerii în întregime a deciziei nr. 2. din_ .
Recurenta consideră că hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art.54 lit.c din Legea nr.19/2000, întrucât capacitatea de muncă a reclamantei era redusă la jumătate, astfel că aceasta avea dreptul de a lucra doar cu jumătate de normă și nu putea cumula pensia de invaliditate gradul III cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională pe baza unui contract de muncă cu normă întreagă.
Apreciază, de asemenea, că prevederile art. 94 alin. 1 lit.d din Legea nr.19/2000, care stipulează că pensionarii de invaliditate gradul III pot cumula cu pensia veniturile realizate dintr-o activitate profesională indiferent de nivelul veniturilor respective, trebuie interpretat prin coroborare cu art.54 lit.c din Legea nr.19/2000.
Mai mult, art. 94 al. 1 lit. d din Legea nr. 19/2000 nu face referire la norma de muncă sau tipul contractului de muncă (cu normă întreagă sau cu fracțiune de normă), ci doar la nivelul veniturilor.
Invocă și minuta (pct.33) întâlnirii comisiei de unificare a practicii judiciare în materie civilă din_ .
În drept, recursul se întemeiază pe prevederile art. 304 pct.9 Cod procedura civilă, Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii cu modificările și completările ulterioare.
Prin întâmpinarea formulată, intimata B. S. E.
a solicitat respingerea recursului formulat si menținerea dispozițiilor sentinței recurate (f. 8).Nu au fost administrate probe noi.
Recursul este nefondat pentru cele ce succed:
Criticile recurentei privesc exclusiv perioada_ -_, interval în care erau în vigoare prevederile Legii nr. 19/2000.
Aceasta susține că prevederile art. 94 alin. 1 lit. d din Legea nr.19/2000, care stipulează că pensionarii de invaliditate gradul III pot cumula cu pensia veniturile realizate dintr-o activitate profesională indiferent de nivelul veniturilor respective, trebuie interpretat prin coroborare cu art.54 lit. c din Legea nr.19/2000, dispoziții care stabilesc că invaliditatea de gradul III se caracterizează prin pierderea a cel puțin jumătate din capacitatea de munca.
Prin urmare, apreciază recurenta că reclamanta intimată, care beneficia de pensie de invaliditate de gradul III, nu putea cumula această pensie cu veniturile rezultate dintr-o activitate profesională desfășurată cu normă întreagă.
Totodată precizează că art. 94 al. 1 lit. d din Legea nr. 19/2000 nu face referire la norma de muncă sau tipul contractului de muncă (cu normă întreagă sau cu fracțiune de normă), ci doar la nivelul veniturilor.
Curtea reține că raționamentul recurentei nu poate fi validat, acesta echivalând practic cu adăugarea la lege, ceea ce este inadmisibil.
Astfel, spre deosebire de actuala reglementare prin care legiuitorul a statuat expres prin dispozițiile art. 69 lit. c din Legea nr. 263/2010 că pensia de invaliditate de gradul III se caracterizează prin pierderea a cel puțin jumătate din capacitatea de muncă, persoana putând să presteze o activitate profesională, corespunzătoare a cel mult jumătate din timpul normal de muncă, sub imperiul Legii nr. 19/2000, incidentă în perioada de referință, nu a fost impusă o astfel de limitare, fiind reglementată prin prevederile art. 94 al. 1 lit. d doar posibilitatea cumulului pensiei de invaliditate de gradul III cu o activitate profesională.
Contrar alegațiilor recurentei, legiuitorul nu face nici o referire la "nivelul veniturilor "; și nici la "norma de muncă";, ci doar la posibilitatea realizării acestora, astfel că trimiterile la prevederile art. 54 lit. c din Legea nr. 19/2000 sunt lipsite de relevanță.
Prin urmare, în lipsa unor prevederi exprese în sensul arătat de către recurentă, solicitarea acesteia apare lipsită de fundament, astfel că decizia de debit contestată este nelegală în ceea ce privește debitul aferent intervalului _
-_, cum corect a reținut și prima instanță.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 312 al. 1 Cod de procedură civilă va respinge recursul ca nefondat. Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. J. DE P. M. împotriva sentinței civile nr. 2055 din_ a T. ui M., pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI G.
L. DS D. D. G. C. M.
Red.DG/dact.MS 2 ex./_ Jud.fond: V.C.
← Decizia civilă nr. 4591/2013. Alte cereri. Asigurări sociale | Decizia civilă nr. 4010/2013. Alte cereri. Asigurări sociale → |
---|