Decizia civilă nr. 4057/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 4057/R/2013
Ședința publică din 21 octombrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. G. JUDECĂTOR: L. D. JUDECĂTOR: S. D.
GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta V. C. M. împotriva sentinței civile nr. 5190 din 17 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe pârâta intimată C. J. DE P. C.
, având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prezenta cauză a fost suspendată în temeiul prevederilor art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod proc. civ., din lipsa părților, la data de 10 septembrie 2012.
De asemenea, se constată că la data de 04 septembrie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, reclamanta recurentă V. C. - M. a formulat cerere de repunere a cauzei pe rol.
Totodată, se constată că prin cererea de repunere pe rol reclamanta recurentă V. C. M. a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Curtea, admite cererea formulată și dispune repunerea cauzei pe rol.
De asemenea, se constată că la data de 06 septembrie 2012, prin serviciul de registratură al instanței, reclamanta recurentă a depus la dosar o precizare a motivelor de recurs.
Curtea, din oficiu, invocă excepția tardivității cu privire la precizarea motivelor de recurs, având în vedere că sentința atacată i-a fost comunicată reclamantei recurente la data de 29 mai 2012, conform dovezii de primire și a procesului verbal de predare aflat la fila 149 din dosarul tribunalului, și constatând recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că
prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta V. C. -M. a chemat în judecată pârâta C. J. de P. C. contestând decizia de revizuire a pensiei de serviciu nr. 255119/_ emisă de pârâtă, solicitând admiterea contestației si anularea deciziei de revizuire a pensiei de serviciu nr. 255119/_, menținerea efectelor deciziei de pensionare începând cu data de_ si pe viitor, obligarea pârâtei la plata pensiei restante reprezentând diferența dintre pensia de serviciu cuvenită și pensia revizuită, sumă care să fie actualizată în raport de indicele de inflație la data plății efective
a pensiei restante, începând cu data de 1 august 2011 și până la achitarea integrală a pensiei restante, obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferentă cuantumului pensiei restante, reprezentând diferența dintre pensia de serviciu cuvenită și pensia revizuită; cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 5190/_ a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr._
, s-a respins acțiunea formulată de către reclamanta V. C. M., împotriva pârâtei C. J. de P. C. .
Soluția menționată a avut la bază următoarele considerente:
Potrivit deciziei nr. 255119/_ reclamantei i-a fost revizuită pensia, menținându-se un cuantum de 1586 lei, astfel cum a fost inițial stabilită prin decizia nr. 255119/_ (f. 14, 15).
Prin sentința civilă nr. 115/2011 a Tribunalului C., rămasă irevocabilă prin respingerea recursului prin dec. nr. 621/R/2012 a Curții de Apel C., contestația reclamantei împotriva deciziei nr. 255119/_ a fost respinsă (f.133-138).
Prin urmare, există autoritate de lucru judecat cu privire la legalitatea transformării pensiei de serviciu în pensia calculată pe baza principiului contributivității.
Prin edictarea dispozițiilor din Legea nr. 119/2010 privind transformarea pensiei de serviciu în pensie pentru munca depusă și limita de vârstă și recalcularea acesteia precum și prin revizuirea acestei pensii pe baza OUG nr. 1/2011, trecându-se la o pensie de 1586 lei, statul a menținut un just echilibru între interesul general și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanei, întrucât prin diminuarea pensiei reclamantul nu trebuie să suporte o sarcină excesivă și disproporționată, fiind respectat principiului proporționalității, justificat de scopul legitim urmărit, respectiv interesul public al menținerii echilibrului macroeconomic.
Instanța a reținut că reclamanta a formulat în principal critici ce vizează conformitatea actelor normative emise de legiuitorul român cu prevederile constituționale și cele ale Convenției Europene a Drepturilor Omului, critici privitoare la încălcarea dreptului său de proprietate protejat de art. 1 din Protocolul 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, la retroactivitatea legilor privitoare la revizuirea pensiilor militare, la discriminare și la încălcarea principiului drepturilor câștigate.
Privitor la afirmațiile vizând neconformitatea actelor normative cu cele ale Convenției Europene a Drepturilor Omului, tribunalul a reținut că instanța de contencios european al drepturilor omului a avut recent posibilitatea de a analiza acest aspect, în cauzele Ana M. Frimu și alții împotriva României, respectiv Constantin Abăluță și alții c. României, cauze respinse ca inadmisibile.
În ceea ce privește criticile de neconstituționalitate formulate de reclamant, vizând încălcarea principiului neretroactivității legii și al principiului drepturilor câștigate, instanța a reținut că prin Decizia nr. 871/2010, Curtea Constituțională a României a statuat că prevederile art. 1-5 și art. 12 ale Legii nr. 119/2010, potrivit cărora pensiile de serviciu se recalculează devenind pensii de asigurări sociale, nu încalcă principiul neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 al. 2 din Constituție.
În raport de considerațiile de drept reținute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului și de Curtea Constituțională a României, s-a constatat că cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă este în mod vădit neîntemeiată sub aspectul criticilor de neconformitate cu prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului și neconstituționalitate invocate de acesta.
Chiar efectuând analiza de proporționalitate reținută, prin Decizia nr. 29/2011 pronunțată în recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și
Justiție, a fi necesar a se aprecia în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare, se constată că în cauza de față reclamanta, prin diminuarea pensiei sale la 1586 lei ca urmare a revizuirii, nu suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excede marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă), reclamanta nefiind lipsită total de beneficiul social al pensiei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta V. C. -M. ,
solicitând admiterea acestuia cu consecința modificării sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii așa cum aceasta a fost formulată.
Consideră reclamanta că sentința atacată este nelegala, întrucât a fost data cu o interpretare greșita a prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO, respectiv cu încălcarea principiului neretroactivității, al nediscriminării, respectiv a caracterului permanent al dreptului câștigat.
Menționează că a fost pensionată în baza unei legi speciale, respectiv Legea nr. 567/2004, pensia specială fiind acordată pentru acoperirea riscurilor profesiei de personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești, cu interdicțiile și incompatibilitățile aferente.
De asemenea, invocă încălcarea prevederilor art. 8 al. 3 din OUG nr. 59/2011 în baza căruia pensia stabilită în urma revizuirii trebuia determinată în raport de un stagiu de cotizare de 25 ani, dispozițiile art. 68 din Legea nr. 567/2004 fiind mai favorabile sub acest aspect.
La data de_, recurenta a formulat noi motive de recurs, privitor la care instanța a invocat din oficiu excepția tardivității.
Deși a fost legal citată, intimata nu a depus întâmpinare. Nu au fost administrate probe noi.
În ceea ce privește durata rezonabilă de soluționare a cauzei
, Curtea notează că judecarea recursului a fost suspendată la data de_, în baza art. 242 al. 1 pct. 2 Cod de procedură civilă, ca urmare a lisei nejustificate a părților de la dezbateri, reținându-se că niciuna din acestea nu solicitat judecarea cauzei în lipsă. Ca urmare a cererii formulate la data de_ de către recurenta V. C.
- M., cauza a fost repusă pe rol și s-a procedat la judecarea acesteia.
Recursul este parțial fondat pentru cele ce succed:
Curtea găsește întemeiată excepția tardivității completării motivelor de recurs.
În acest sens, reține că potrivit art. 303 alin. 1 Cod de procedură civilă, recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, în timp ce, conform alin. 2 al aceluiași articol, termenul pentru depunerea motivelor de recurs se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.
În conformitate cu prevederile art. 306 alin. 1 Cod de procedură civilă, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, prevăzut de art. 303 Cod de procedură civilă, cu excepția cazurilor prevăzute în alin. 2 al art. 306 Cod de procedură civilă, respectiv atunci când motivele de recurs formulate peste termenul legal conțin motive de ordine publică.
Conform prevederilor art. 215 din Legea nr. 62/2011, termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii.
În speță, sentința recurată i-a fost comunicată recurentei la data de 29 mai 2012, conform dovezii de comunicare (f. 149 dosar fond), iar completarea la motivele de recurs a fost depusă la data de _ , cu depășirea termenului legal de motivare a prezentului recurs.
În ceea ce privește fondul, reține că, contestația dedusă judecății vizează legalitatea deciziei nr. 255119/_ emisă în temeiul OUG nr. 59/2011, prin
care a fost revizuită pensia de serviciu a reclamantei. Pensia de serviciu a reclamantei a fost transformată în pensie stabilită pe principiul contributivității, în temeiul Legii nr. 119/2010.
Referitor la această decizie, Curtea reține următoarele repere cu caracter obligatoriu, stabilite prin decizii ale Curții Constituționale, ale Înaltei Curți de C. și Justiție și ale Curții Europene a Drepturilor Omului:
În ceea ce privește controlul de constituționalitate al Legii nr.119/2010,
exercitat în temeiul art.146 lit. a din Constituție, prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5 și 12 din Legea nr. 119/2010 sunt constituționale, în raport cu dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. (2) - neretroactivitatea legii, art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 44 - dreptul de proprietate privată, art. 47 alin. (1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53
- restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.
Această orientare a instanței constituționale a fost exprimată și cu ocazia soluționării unor excepții de neconstituționalitate în cauze generate de aplicarea Legii nr.119/2010 - ex. Decizia nr.1579/_ .
Jurisprudența anterioară a Curții Constituționale în materie nu poate fi reținută de instanța de recurs, în condițiile în care instanța de contencios constituțional s-a pronunțat în mod diferit chiar în ceea ce privește dispozițiile legale invocate de recurent.
În ceea ce privește recursul în interesul legii referitor la aplicarea Legii nr. 119/2010,
Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 29/_ (aplicabilă pentru identitate de rațiune și în cazul recalculării pensiilor militare de stat, așa cum rezultă în mod expres din considerentele deciziei) a concluzionat, pe baza aspectelor analizate de către Curtea Constituțională prin Deciziile nr. 871 și nr. 873/2010 cu privire la neretroactivitatea legii și la discriminare, că
"(…)Instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății și care au fost soluționate diferit.
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a efectuat o analiză de compatibilitate cu art.1 din Protocolul nr.1, adițional la Convenție, reținând în esență că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un "interes patrimonial" ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, că Legea 119/2010 reprezintă o ingerință din perspectiva dreptului de proprietate, ingerință care este legală și urmărește un scop legitim.
Î. Curte a constatat însă că analiza cerinței privind existența "raportului rezonabil de proporționalitate" a fost sursa practicii neunitare ce a condus la inițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici "ingerința" nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva "dreptului la respectarea bunurilor" (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul "privării de proprietate" (cea de-a doua normă din același text).
Astfel, prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și 80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană la alta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în
parte și calificarea fiecărui beneficiar pentru obținerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că instanțele judecătorești nu au stabilit în mod riguros, în concret, acest element ce reprezintă o circumstanță importantă în identificarea premiselor de analiză a raportului de proporționalitate, fiind util a se observa proporția reducerii beneficiului social în discuție pentru reclamantul cauzei, iar nu indicarea unei marje generale a diminuării pensiilor speciale pentru toate categoriile de persoane vizate de Legea nr. 119/2010.
Or, instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de "ingerință", în afara statutului de "victimă" (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulți reclamanți - de exemplu, Aizpurua Ortiz ș.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.
În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere criterii precum indemnizația socială pentru pensionari (prevăzută de art. 7 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie lunară, după cum vor trebui identificate circumstanțele particulare ale cauzei.
Este esențial a se constata că în privința fiecărui reclamant în parte a fost depășit un anumit "prag de dificultate" pentru ca instanța europeană însăși să constate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cum se reține, de exemplu, în Decizia asupra admisibilității în Cauza Hasani împotriva Croației).
Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul Curții Europene a Drepturilor Omului în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție și în care Curtea însăși a analizat tipuri de "ingerințe" în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).
Î. Curte are în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Cauza Hasani împotriva Croației - decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, Cauza Rasmussen împotriva Poloniei, Cauza Banfield împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din 18 octombrie 2005, Cauza Callejas împotriva Spaniei din 18 iunie 2002 - decizie asupra admisibilității, Cauza Maggio ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, Cauza Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei) în cauze în care statele contractante au adoptat măsuri legislative prin care au
suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată.
În raport cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului reiese că stabilirea raportului de proporționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare.(…)";
Prin Decizia de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a Curții Europene a Drepturilor Omului în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko,
M. Molnar și L. Ghețiu împotriva României s-a reținut că:
"Curtea a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și Maggio și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr._ __ 6/08 și 56001/08, par. 55).
Statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11). În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.
În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din Convenție, în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă. În speță, Curtea Europeană a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii. Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile
criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.";
În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii
, Curtea de Apel va înlătura susținerile referitoare la discriminare, încălcarea principiului neretroactivității, la încălcarea dreptului de proprietate și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia de serviciu în cuantumul stabilit în baza Legii nr. 567/2004.
Așa cum reținut și prima instanță, în cazul recurentei raportul de proporționalitate nu a fost încălcat, câtă vreme reclamanta beneficiază, în urma revizuirii, de o pensie de asigurări sociale de 1586 lei, superioară pensiei medii pentru limită de vârstă stabilită în anul 2011 la un cuantum de 860 lei, conform datelor statistice ale Casei Naționale de P. și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantei.
Curtea găsește fondate criticile recurentei privitoare la prevederile art. 8 al.
3 din anexa la OUG nr. 59/2011.
Astfel, reține că prevederile al. 3 ale art. 8 din Normele metodologice ale OUG nr. 59/2011 conferă posibilitatea stabilirii pensiei în raport de stagiul de cotizare utilizat la deschiderea drepturilor inițiale de pensie, astfel cum a fost acesta reglementat în legislația în vigoare la data stabilirii acestora, însă numai în măsura în care acesta este mai favorabil beneficiarului.
În cazul recurentei pensia pentru limită de vârstă a fost stabilită în baza Legii nr. 567/2004, care prevedea o vechime de cel puțin 25 ani în activitate. Comparând acest stagiu de cotizare cu cel reținut prin decizia de revizuire - 27 ani și 8 luni, Curtea observă că primul este mai favorabil, context în care pensia recurentei trebuia stabilită prin raportare la un stagiu de cotizare de 25 ani, iar nu la un stagiu de 27 ani și 8 luni, cum în mod eronat a dispus intimata prin decizia contestată.
Pentru toate considerentele expuse, în conformitate cu art. 312 al. 1,3 Cod de procedură civilă Curtea va admite în parte recursul reclamantei și va modifica în parte sentința atacată, în sensul că va anula decizia nr. 255119/_ emisă de pârâta C. J. de P. C. sub aspectul stagiului complet de cotizare și va obliga pârâta C. J. de P. C. să emită o nouă decizie de revizuire, în bază OUG nr. 59/2011, în care să utilizeze un stagiu complet de cotizare de 25 de ani și să plătească reclamantei diferențele de drepturi de pensie dintre pensia astfel recalculată și pensia achitată, începând cu 0_ și până la data emiterii noii decizii.
Vor fi menținute celelalte dispoziții în măsura în care nu contravin prezentei hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite în parte recursul declarat de reclamanta V. C. -M. împotriva sentinței civile nr. 5190 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr. _
, pe care o modifică în parte în sensul anulării deciziei nr. 255119/_ emisă de pârâta C. J. de P. C. sub aspectul stagiului complet de cotizare și a obligării pârâtei C. J. de P. C. să emită o nouă decizie de revizuire, în bază OUG nr. 59/2011, în care să utilizeze un stagiu complet de cotizare de 25 de ani și a obligării pârâtei la plata diferențelor de drepturi de pensie dintre
pensia astfel recalculată și pensia achitată, începând cu 0_ și până la data emiterii noii decizii.
Menține celelalte dispoziții în măsura în care nu contravin prezentei hotărâri.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | ||||
D. G. L. | D. | S. | D. | C. | M. |
Red.DG/dact.MS 2 ex./_ Jud.fond: I.P.
| ← Sentința civilă nr. 204/2013. Contestație decizie pensionare.... | Decizia civilă nr. 1179/2013. Contestație decizie pensionare.... → |
|---|
