Decizia civilă nr. 597/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 597/R/2013
Ședința publică din data de 26 februarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G. -L. T. JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G.
G.: N. N.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâta
C. J. DE P. M. împotriva sentinței civile nr. 1373 din 18 septembrie 2012 pronunțate de Tribunalul Maramureș în dosar nr._ privind și pe reclamantul P. V., având ca obiect contestație împotriva deciziei de pensionare.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților s-au consemnat în încheierea ședinței publice din data de 19 februarie 2013, când s-a amânat pronunțarea, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1373 din 18 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._
s-a admis contestația formulată de contestatorul P. V., în contradictoriu cu intimata C. J. de P. M. și în consecință:
S-a dispus anularea deciziei de recalculare a pensiei de serviciu din_ și obligă intimata la plata pensiei de serviciu conform deciziei nr. 22910 din _
, începând cu_ la zi.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că reclamantul este beneficiarul unei pensii de serviciu stabilită în baza Legii nr. 223/2007-art.47 ce a fost stabilită la_ .
Ca urmare a modificărilor aduse de Legea nr. 119/2010 pensia de serviciu a devenit pensie în înțelesul Legii nr. 19/2000, iar potrivit art. 3 pensia de serviciu a fost recalculată prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, stabilindu-se o pensie recalculată de 537 lei, ce s-a plătit cu data de_, eliminându-se partea contributivă a statului.
Reclamantul a desfășurat 19 ani într-o activitate cu grad ridicat de risc și de stres, pe funcția de pilot de aviație, iar pensia de serviciu i-a fost stabilită tocmai în considerarea activității speciale desfășurată în baza Legii nr. 233/2007. Trebuie precizat că în cazul pensiilor speciale compuse dintr-o parte contributivă și una necontributivă, acestea au fost instituite în general având în vedere regimul profesional deosebit de restrictiv și periculos, în speță felul muncii
reclamantului-pilot de aviație.
În acest sens, s-a remarcat faptul că opțiunea unui individ pentru a urma o anumită profesie poate fi determinată și de perspectiva ca, după suportarea
rigorilor specifice profesiei în perioada activă, să beneficieze în perioada pasivă a vieții sale de o pensie de serviciu al cărui nivel, evident mai ridicat decât cel din sistemul public de pensii, să fie determinat tocmai de regimul special restrictiv și periculos al profesiei în cauză.
Dacă se poate presupune că individul a luat în calcul la momentul în care s-a angajat în profesie certitudinea că la sfârșitul activității sale profesionale va beneficia de o pensie de serviciu, în ceea ce privește statul acesta a instituit existența acestor pensii speciale ca o recunoaștere și, de ce nu, ca o metodă de acceptare a regimului special la care au fost supuși acești indivizi.
Partea necontributivă, acordarea suplimentului ține de politica în domeniul asigurărilor sociale. Prin urmare, pensiile speciale, fiind instituite de către legiuitor în considerarea unui anumit statut special al categoriei profesionale respective, pot fi eliminate doar dacă există o rațiune suficient de puternică spre a duce în final la diminuarea prestațiilor sociale ale statului sub forma pensiei.
În momentul în care statul a dispus recalcularea tuturor pensiilor pe baza sistemului contributivității a ignorat în totalitate împrejurarea că atât pensionarii din sistemul public, cât și cei beneficiari ai pensiilor speciale au plătit contribuții de asigurări sociale procentual, însă aceștia din urmă s-au întemeiat cu bună credință, principiu general ce guvernează raporturile de muncă, pe certitudinea că statul, ca o confirmare a statutului lor special, și-a asumat obligația ca pe lângă partea contributivă a pensiei să le mai acorde și suplimentul de la bugetul de stat.
Tocmai prin momentul în care intervine această măsură a statului (când pensionarul nu mai poate reveni asupra deciziei sale de a se reîncadra într-o anumită profesie) se poate considera că fostul echilibru a fost rupt, scăderea pensiei speciale a reclamantului echivalând practic cu negarea însăși a substanței dreptului la pensie.
T. a avut în vedere scăderea cuantumului pensiei de la 7518 lei la 537
lei.
Prin urmare, ceea ce ocrotește Convenția europeană a drepturilor omului
este dreptul la pensie ca drept fundamental astfel cum acesta este reglementat în legislația internă a fiecărui stat.
Diminuarea veniturilor reclamantului (constând în eliminarea din cuantumul pensiei sale a suplimentului din partea statului peste ceea ce i s-ar fi cuvenit potrivit principiului contributivității) este destul de abruptă de la 7518 la 537 lei, sens în care chiar dacă ea a fost determinată de situația excepțională în care se află finanțele țării combinată cu situația de criză economică mondială, situație în care s-a luat măsura reformării sistemului de pensii, s-a ajuns la atingerea substanței chiar a dreptului la pensie.
Astfel, s-a probat în cauză ruperea justului echilibru între interesul general și interesele particulare, ingerința statului nefiind proporțională în raport de interesele particulare afectate.
Deși scopul Legii nr. 119/2010 poate fi considerat legitim, având în vedere că acest act normativ urmărește diminuarea efectelor crizei economice, totuși nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele alese și interesele individuale, instituindu-se o sarcină împovărătoare și excesivă doar pentru anumite categorii de pensionari, cu atât mai mult cu cât măsura luată nu a avut un caracter temporar. În acest sens poate fi invocată jurisprudența CEDO din cauzele Kjartan Asmundsson vs. Islanda).
Având în vedere că pensiile speciale nu reprezintă un privilegiu, ci au o justificare obiectivă și rațională, tribunalul a considerat că acestea pot fi eliminate doar dacă există o rațiune, o cauză suficient de puternică spre a duce în final la diminuarea prestațiilor sociale ale statului sub forma pensiei. Or, în
cazul Legii nr. 119/2010 o atare cauză o reprezintă situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel al asigurărilor sociale de stat. Astfel, această măsură poate fi considerată ca fiind arbitrară în măsura în care impune o sarcină excesivă asupra reclamantului, ceea ce s-a și întâmplat prin recalcularea pensiei de serviciu.
Pentru toate aceste considerente, contestația a fost admisă potrivit dispozitivului.
În ceea ce privește solicitarea cheltuielilor de judecată instanța a apreciat că pârâta a acționat în numele instituției pe care o reprezintă făcând aplicarea strictă a dispozițiilor legale, nefiind vorba de culpă procesuală nu se poate face aplicarea art. 274 Cod procedură civilă, motiv pentru care nu poate fi obligată la cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C. J. de P. M.
solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii contestației.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că în fapt, prin sentința civilă nr. 1373 din_ s-a admis contestația formulată, a fost anulată decizia de recalculare a pensiei de serviciu nr.2. din_ și instituția recurentă a fost obligată la plata pensiei de serviciu stabilită prin decizia nr.2. din_, începând cu data de_ la zi. Consideră că hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1, 3 si 4 din Legea nr.119/2010, a dispozițiilor art. l din O.U.G. nr.59/2011 si a art. 196 lit. i din Legea nr.263/2010, fiind incidente în cauză prevederile art.304 pct.9 cod
procedură civilă si ale art.3041cod procedură civilă.
Așa cum rezultă din lucrările dosarului, reclamantul a fost beneficiarul unei pensii de serviciu stabilită în baza Legii nr.223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România prin decizia nr.2. din_ (anexa nr.1,2), în cuantum de 6648 lei. Această pensie a fost actualizată conform art. 47 din Legea nr.223/2007, prin decizia nr.2. din_ (anexa nr.3). La data stabilirii pensiei de serviciu, în conformitate cu prevederile art.46 din Legea nr.223/2007, a fost stabilită și pensia pentru limită de vârstă din sistemul public, conform Legii nr. 19/2000. Se poate observa din anexa nr. 1, că la data de_ (dată cu care s-a stabilit și acordat pensia) pensia de asigurări sociale era de 397 lei, corespunzătoare unui punctaj mediu anual de 0,73246 puncte.
Depune în copie și buletinul de calcul (anexa nr.4) care a stat la baza stabilirii punctajului mediu anual și datele privind activitatea în muncă (anexele 5,6, 7).
Prin decizia contestată nr. 2. din_ (anexa nr.8), pensia de serviciu de care beneficia reclamantul în baza Legii nr.223/2007 a fost recalculată în temeiul Legii nr.119/2010, conform metodologiei stabilite prin H.G. nr.737/2010. Se poate observa că numărul de puncte realizate (23,07255) și punctajul mediu anual (0,73246) din decizia contestată sunt identice cu cele din decizia inițială (anexa nr.1) de înscriere la pensie, care nu a fost contestată de reclamant. Reclamantul a primit pensie în baza deciziei contestate nr.2. din_ în perioada_ -_ . Începând cu data de_, reclamantul primește pensie în baza deciziei de revizuire nr.2. din_ (anexa nr.9), emisă în baza
O.U.G. nr.59/2011.
Consideră că, prin anularea deciziei contestate și obligarea instituției recurente la plata către reclamant a pensiei de serviciu stabilită în baza Legii nr.223/2007, au fost aplicate greșit prevederile art. l și 3 si 4 din Legea nr.119/2010. La data intrării în vigoare a Legii nr.119/2010, pensiile de serviciu ale personalului aeronautic civil (categorie în care se încadrează și pensia
reclamantului) au devenit pensii în înțelesul Legii nr.19/2000 (art.1 lit. g și art.3 din Legea nr.l19/2010). În conformitate cu prevederile art.3 din Legea nr.119/2010, prin decizia contestată, pensia de serviciu a reclamantului a fost recalculată prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr.19/2000. Cuantumul pensiei (537 lei) stabilit prin decizia contestată, s-a plătit cu data de_, conform art.4 alin.(2) din Legea nr.119/201 O, raportat la art.4 alin.(l) lit. b din aceeași lege.
Prin urmare, prin emiterea deciziei contestate instituția recurentă și-a îndeplinit obligațiile care îi reveneau, raportat la dispozițiile Legii nr.119/2010 și ale H.G. nr. 737/2010.
Pensia reclamantului recalculată prin decizia contestată în prezentul dosar a fost revizuită prin decizia nr. 2. din_ (anexa nr.9), în conformitate cu prevederile O.U.G. nr.59/2011. Art. l alin. (1) din O.U.G. nr.59/2011, prevede că:
,,P. le prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, care au făcut obiectul recalculării conform prevederilor aceleiași legi, se revizuiesc, din oficiu, de către casele teritoriale de pensii în evidența cărora se află dosarele de pensie, prin emiterea unor decizii de revizuire, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență". De asemenea, în conformitate cu prevederile art. l alin.(2) din O.U.G. nr.59/2011, drepturile de pensie revizuite se plătesc cu data de _
. Prin urmare, începând cu data de_, reclamantul primește pensie în baza deciziei de revizuire nr. 2. din_ . Față de această situație, consideră că în mod greșit (cu aplicarea greșită a prevederilor art. 1 din O.U.G. nr.59/2011), prin anularea deciziei contestate (de recalculare a pensiei) instituția recurentă a fost obligată la plata pensiei de serviciu până la zi.
În acest context, consideră că sunt incidente și prevederile art.3041Cod procedura civilă, în sensul că, deși decizia contestată a produs efecte până la data de_, au fost obligați la plata pensiei de serviciu la zi. Menționează că reclamantul a formulat contestație și împotriva deciziei de revizuire nr.2. din_, emisă în baza O.U.G. nr.59/2011. Contestația formulată de reclamant împotriva deciziei de revizuire a pensiei este în prezent suspendată la Tribunalul Maramureș (dosar nr._ ).
Consideră că hotărâre a instanței de fond a fost dată si cu aplicarea greșită a prevederilor art. 196 lit. i din Legea nr.263/2010. Pensia de serviciu de care a beneficiat reclamantul anterior datei de_, a fost stabilită în baza art.43 - 47 din Legea nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România. La data de_, prin art.196 lit. i) din Legea nr.263/2010, aceste dispoziții au fost abrogate: "la data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă ... i) art.43 - 52 și 54 Legea nr.223/2007 ... ". Față de aceste dispoziții legale, considerămcă nu mai există temei legal pentru plata pensiei de serviciu stabilită în baza Legii nr.223/2007.
Este adevărat că prin recalcularea pensiei reclamantului în baza Legii nr.119/2010 veniturile acestuia au scăzut substanțial, dar așa cum a reținut și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma Timar, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețu împotriva României (nr._ __ _ 8/11), reducerea pensiilor, prin transformarea pensiilor speciale în pensii în sistemul public, în temeiul Legii nr. 119/2010, deși substanțială, a constituit o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor.
Invocă și practica judiciară în materie și exemplifică prin deciziile civile pronunțate de Curtea de Apel C. în dosarele nr._ ,_, prin care au
fost respinse contestațiile împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor formulate de reclamanți (din categoria personal aeronautic civil).
În drept, invocă dispozițiile: art.304 pct.9 și art.3041cod procedura civilă, Legii nr.119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale cu modificările și completările ulterioare O.U.G nr.59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr.119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Intimatul P. V. a depus la dosar concluzii scrise
prin care a solicitat respingerea recursului, cu consecința obligării recurentei la plata cheltuielilor de judecată în recurs, în cuantum de 2432 lei.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a apărărilor formulate, Curtea, deliberând, reține următoarele:
În analiza prezentului recurs, Curtea de Apel va reține următoarele repere cu caracter obligatoriu, stabilite prin decizii ale Curții Constituționale, ale Înaltei Curți de C. și Justiție și ale Curții Europene a Drepturilor Omului:
Controlul de constituționalitate al Legii nr.119/2010, exercitat în temeiul art.146 lit. a din Constituție.
Prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5 și 12 din Legea nr. 119/2010 sunt constituționale, în raport
cu dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. (2) - neretroactivitatea legii, art. 16
- egalitatea în drepturi, art. 44 - dreptul de proprietate priva tă
, art. 47 alin. (1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.
Curtea Constituțională a pronunțat și Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)- i) și art. 2-12 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor; s-a analizat din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și
în baza art. 20 din Constituție raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la
Convenția pentru a părarea drepturilor omului și a libert ăților fundamentale
(dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate.
Această orientare a instanței constituționale a fost exprimată și cu ocazia soluționării unor excepții de neconstituționalitate în cauze generate de aplicarea Legii nr.119/2010 (ex. Decizia nr.1579/_ ).
Decizia nr.29/_ a Înaltei Curți de C. și Justiție
Soluționând un recurs în interesul legii referitor la aplicarea Legii nr.119/2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a concluzionat, pe baza aspectelor analizate de către Curtea Constituțională prin Deciziile nr.871 și nr.873/2010 cu privire la neretroactivitatea legii și la discriminare
.
"Instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății și care au fost soluționate diferit.
Instanțele de drept comun ar fi fost îndrituite la o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii numai în cazul în care această analiză se impunea în mod distinct, din perspectiva Convenției europene a drepturilor omului, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din
Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Însă, în jurisprudența Curții Europene o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din Convenție (ca de exemplu în Cauza Maggio ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza Legii nr. 119/2010, nu era îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului; pe de altă parte, neretroactivitatea Legii nr. 119/2010 în raport cu legile prin care
aceste pensii speciale au fost stabilite in ițial (conform statutelor pro fesionale ale
categoriilor de per soane vizate) a fo st deja constatată prin deciziile Cur ții
Constituționale anterior menționate, instanța constituțională fiind unica
autoritate de jurisdicție constituțională în România, potrivit art. 1 alin. (2) din
Legea nr. 47/1992, republicată.
În mod similar, nici referitor la discriminare instanțele de dr ept comun nu
puteau face reevaluări în temeiul art. 16 din Constituție
, iar perspectiva analizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010 (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție, iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției
legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale.
În plus, în temeiul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a Curții Constituționale.";
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a efectuat o analiză de
compatibilitate cu art.1 din Protocolul nr.1, adițional la C onvenție
:
"În ce privește existența unui "bun" sau "interes patrimonial", în sensul autonom al art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în mod unanim instanțele au constatat că aceasta se verifică în patrimoniul reclamanților care, înainte de adoptarea Legii nr. 119/2010 și a recalculării pensiilor speciale pe care aplicarea acesteia a presupus-o, se puteau prevala de garanțiile oferite de art. 1 din Protocol nr. 1 adițional la Convenție.
Ca situație premisă comună în acest segment al pensiilor speciale, pensiile de serviciu au fost stabilite și recunoscute de legiuitorul român pentru anumite categorii socioprofesionale, enumerate în art. 1 din Legea nr. 119/2010, acestea fiind compuse dintr-o parte contributivă (identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea Legii nr. 19/2000, în prezent abrogată și înlocuită cu Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice), ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, și o parte necontributivă, care se achita de la bugetul de stat.
Așa cum s-a stabilit prin Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din
18 februarie 2000, aceste pensii speciale au fost concepute de legiuitor nu cu titlu de privilegiu, ci au fost justificate în mod obiectiv și constituiau o compensație parțială a inconvenientelor ce au rezultat din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună fiecare dintre categoriile socioprofesionale avute în vedere de acestea: militari, polițiști, funcționari publici cu statut special, personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personal diplomatic și consular, funcționari parlamentari, senatori și deputați, personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, personalul Curții de Conturi.
Același legiuitor, în anul 2010, în scopul reformării sistemului de pensii, pentru reechilibrarea acestuia, în vederea eliminării inechităților din sistem și având în vedere situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (deci, atât bugetul de stat, cât și bugetul asigurărilor sociale de stat), a prevăzut recalcularea pensiilor speciale, stabilind că acestea devin pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000.
Aplicarea acestui act normativ (Legea nr. 119/2010) a avut ca efect imediat reducerea cuantumului sumelor aflate în plată cu titlu de pensii de serviciu, emiterea unor decizii de recalculare cuprinzând noul cuantum, plătibil în viitor, situație în care cei vizați au promovat cereri în justiție prin care au solicitat anularea acestor decizii de recalculare și menținerea în plată a deciziilor în cuantumul anterior, pentru motivul încălcării dreptului lor de proprietate, astfel cum este ocrotit în sistemul Convenției europene a drepturilor omului prin art. 1 din Primul Protocol adițional.
Ca atare, jurisdicțiile naționale au analizat plângerile formulate în raport cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (sau art. 14 din Convenție coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție).
În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un "interes patrimonial"; ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat). În acest sens, Î. Curte are în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în Cauza Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din 12 aprilie 2006, Cauza Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc.
Totodată, instanțele de judecată au apreciat unanim că, întrucât prin adoptarea și aplicarea dispozițiilor Legii nr. 119/2010 pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000, iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părții necontributive (suportată până atunci de la bugetul de stat), această lege reprezintă o "ingerință"; din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamanților, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Sub acest aspect este avută în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în Cauza Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), Cauza Aizpurua Ortiz ș.a. împotriva Spaniei din 2 februarie
2010 (§ 48), Cauza Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39 și 40).
Pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.
Din perspectiva acestor condiții, Î. Curte constată că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este le gală, întrucât este r eglementată de Legea
nr. 119/2010, și urmărește un "scop legitim";, de utilitate publică
, în deplină concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, Cauza Wieczorek împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009, § 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea
inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.
Î. Curte constată însă că analiza cerinței privind existența "raportului
rezonabil de proporționalitate";
a fost sursa practicii neunitare ce a condus la inițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici "ingerința"; nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva "dreptului la respectarea bunurilor"; (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul
"privării de proprietate"; (cea de-a doua normă din același text).
Astfel, prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și 80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană la alta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte și calificarea fiecărui beneficiar pentru obținerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că instanțele judecătorești nu au stabilit în mod riguros, în concret, acest element ce
reprezintă o circumstanță importantă în identificarea premiselor de analiză a
raportului de proporționalitate, fiind util a se observa proporția reducerii
beneficiului social în discuție pentru r eclamantul cauzei, iar nu indicarea une i marje generale a diminuării pensiilor speciale
pentru toate categoriile de persoane vizate de Legea nr. 119/2010.
Or, instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de "ingerință";, în afara statutului de "victimă"; (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulți reclamanți - de exemplu, Aizpurua Ortiz ș.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de
exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori
când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.
În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere cri terii precum indemn izația socială pentru
pensionari (prevăzută de art. 7 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri
necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie lunară,
după cum vor trebui identificate circumstanțele particulare ale cauzei.
Este esențial a se constata că în privința fiecărui reclamant în parte a fost
depășit un anumit " prag de dificultate";
pentru ca instanța europeană însăși să constate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cum se reține, de exemplu, în Decizia asupra admisibilității în Cauza Hasani
împotriva Croației).
Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul Curții Europene a Drepturilor Omului în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție și în care Curtea însăși a analizat tipuri de "ingerințe"; în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).
Î. Curte are în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Cauza Hasani împotriva Croației - decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, Cauza Rasmussen împotriva Poloniei, Cauza Banfield împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din 18 octombrie 2005, Cauza Callejas împotriva Spaniei din 18 iunie 2002 - decizie asupra admisibilității, Cauza Maggio ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, Cauza Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei) în cauze în care statele contractante au adoptat măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată.
În raport cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului reiese că
stabilirea raportului de proporționalitate nu este decât o ches tiune de apreciere în
fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare.";
Jurisprudența Curții Europene a drepturilor Omului în cauza Abaluță și alții împotriva României
, Curtea a respins ca inadmisibilă cererea reclamanților, pensionari militari, prin care aceștia s-au plâns de faptul că măsurile legislative adoptate prin Legea nr. 119/2010, HG nr. 735/2010 și ulterior prin OUG nr. 1/2011, ce au avut ca efect diminuarea pensiilor lor, încalcă prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și art. 14 din Convenție.
Astfel, Curtea a reținut faptul că Statele părți la Convenție se bucură de o mare marjă de apreciere în ceea ce privește reglementarea politicilor sociale iar reducerea pensiilor reclamanților a constituit o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 263/2010, pentru a echilibra bugetul de Stat și a corecta diferențele existente între diferitele sisteme de pensie. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate și, de asemenea, că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv iar durata în care reclamanții au prestat serviciul militar a fost asimilată perioadelor de cotizație în sensul legii.
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din Convenție, în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă.
În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii
, instanța de recurs va înlătura criticile reclamantului referitoare la încălcarea principiului neretroactivității, la existența unei discriminări, la lipsa caracterului previzibil și accesibil al legii și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia de serviciu în cuantumul stabilit în baza Legii nr. 223/2007, ca și la raportul de proporționalitate privit în sens global, adică prin raportare la dispozițiile generice ale legii, iar nu cu privire la situația concretă, specială, a reclamantului.
Raportat la situația particulară a recurentului, Curtea admite că, întradevăr, cuantumul pensiei recurentului a scăzut extrem de mult - de la 7518 lei la 537 lei. Însă, pe de-o parte, Curtea constată că, în ciuda acestui cuantum redus, nu se conturează o situație excepțională ce ar putea să îl expună pe recurent unor dificultăți materiale insurmontabile și să îl lipsească prin urmare de mijloacele de subzistență, raportat la situația comună a pensionarilor din țară și la cheltuielile curente pe care fiecare dintre aceștia trebuie să le suporte lunar. În acest sens Curtea reține că pensia minimă pe economie în anul 2012 a fost de 350 lei.
Pe de altă parte, Curtea notează că, în aprecierea caracterului rezonabil al măsurii atacate, trebuie avută în vedere situației recurentului în mod global, un prim aspect relevant fiind faptul că acesta s-a pensionat la vârsta de 39 de ani, fără însă a ieși la pensie din profesie. Astfel, așa cum reiese din buletinul de calcul anexat deciziei precum și din copia carnetului de muncă al recurentului, acesta și-a încetat activitatea la data de_ (filele 12, 49 dosar recurs), însă drepturile sale la pensie s-au deschis mult ulterior, abia la data de_ (fila 7 dosar recurs), în temeiul Legii223/2007, lege ce a reglementat pentru prima dată pensia de serviciu a personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România.
Or, deși Curtea a solicitat reclamantului, prin reprezentant ales, să aducă precizări vis a vis de un eventual stagiu realizat ulterior datei de_ (dată fiind perioada îndelungată de timp - aproximativ 10 ani - între încetarea activității acestuia și deschiderea pensiei), acesta nu a fost în măsură să aducă lămuririle cerute, relevante sub aspectul conturării într-un mod real și complet a a situației particulare a recurentului reclamant.
Adițional acestor considerente, Curtea mai notează că un examen de proporționalitate corect efectuat impune cu prioritate stabilirea corectă a cuantumului pensiei în raport de prevederile Legii 19/2000. Din acest motiv, existând incertitudini sub acest aspect, Curtea a pus în discuția părților corectitudinea stabilirii stagiului de cotizare prin raportare la art. 77, art. 44 respectiv art. 20 lit.c din Legea nr. 19/2000. Cu toate acestea, reprezentantul recurentului a arătat că înțelege să își întemeieze cauza acțiunii doar pe considerentele invocate inițial prin acțiune. Drept urmare, acest aspect a rămas netranșat, Curtea fiind ținută în judecată de limitele cererilor formulate de reclamant, singurul în măsură să contureze obiectul și cauza judecății.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel, în temeiul art. 312 alin. raportat la art. 304 pct. 9 C.pr.civ., va admite recursul declarat de pârâta C.
J. DE P. M. împotriva sentinței civile nr. 1373 din_ a T. ui
M. pronunțată în dosar nr._, pe care o va modifica în tot în sensul că va respinge contestația formulată de contestatorul P. V. în contradictoriu cu intimata C. J. DE P. M., ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII D E C I D E:
Admite recursul declarat de pârâta C. J. DE P. M. împotriva sentinței civile nr. 1373 din_ a T. ui M. pronunțată în dosar nr._, pe care o modifică în tot în sensul că respinge contestația formulată de contestatorul P. V. în contradictoriu cu intimata C. J. DE P. M., ca nefondată.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 26 februarie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | |||
I. T. | D. C. | G. | G. | -L. T. |
G.
N. N.
Red.D.C.G./dact.V.R.
2ex./_ Jud.fond: C. M.
| ← Sentința civilă nr. 5003/2013. Contestație decizie... | Decizia civilă nr. 141/2013. Recalculare pensie. Asigurări... → |
|---|
