Decizia civilă nr. 4589/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ *
DECIZIA CIVILĂ Nr. 4589/R/2013
Ședința publică din data de 2 decembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: N. M.
Grefier: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul H. I. împotriva sentinței civile nr. 12391 din 5 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._ * privind și pe intimații M. A. N. și casa sectorială de pensii a ministerului apărării naționale, având ca obiect contestație împotriva deciziei de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul reclamantului recurent - avocat V. Iepure, lipsind reprezentantul intimaților.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 28 noiembrie 2013, intimații au înregistrat la dosar întâmpinare, fiindu-i comunicat un exemplar reprezentantului recurentului.
La termenul de judecată de azi reprezentantul recurentului arată că nu are cereri prealabile de formulat.
Curtea din oficiu, pune în discuția reprezentantului recurentului chestiunea demersurilor eventual făcute, sub aspectul desecretizării Ordinului MS 132/2010 și HGS 1019/2010 sau dacă a sesizat instanța de contencios administrativ prin promovarea unei acțiuni directe prin care să se constate eventuala nelegalitate a unor astfel de acte normative, pentru a putea preciza exact sub ce aspect sunt defectuoase deciziile de pensie, în așa fel încât instanța să poată pronunța o hotărâre executorie.
Reprezentantul recurentului arată că este suficientă pronunțarea unei hotărâri prin care instanța să oblige C. de P. la emiterea unei noi decizii în care să fie luată în calcul modificarea condițiilor de muncă, măsura în care va putea fi executorie o astfel de hotărâre fiind o chestiune ulterioară pronunțării ei, așa cum ulterioară va fi și modalitatea de calcul a Casei de P., respectiv dacă aceasta va fi sau nu corectă.
La întrebarea instanței reprezentantul recurentului răspunde că singurele documente pe baza cărora se poate verifica dacă modul de calcul al pensiei s-a făcut în mod corect sunt statele de plată și instanța poate obliga partea care le deține, să le depună la dosar. Anexele la decizie evident că au fost contestate o dată cu decizia în sine și că acele date, respectiv acel tabel întocmit pe baza așa-zisei adeverințe a fost întocmit de persoane neprofesioniste. Nu a contestat efectiv acel tabel întrucât nu avea cum să conteste un înscris care nu este semnat.
Raportat la petitele cu care a fost investită instanța, respinge cererea privind depunerea statelor de plată, având în vedere că nu s-au contestat anexele la decizie pentru a se putea aprecia măsura în care s-ar considera că sunt necorespunzătoare datele care au stat la baza emiterii deciziei, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantului susține recursul astfel cum a fost formulat în scris solicitând admiterea lui, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
asupra recursului civil de față, reține:
Prin cererea înregistrată la data de_, reclamantul H. I. a chemat în judecată pe pârâții CASA DE PENSII S. A M. A. N. și M. A.
N. și a solicitat în principal constatarea nulității absolute/anularea deciziei nr. 82390 din_ privind revizuirea pensiei în baza O.U.G. nr. 1/2011 emisă de C. de P. S. a M.Ap.N. și restabilirea situației anterioare în sensul menținerii în plată a pensiei stabilite prin decizia nr. 0. din 2006 privind pensia de serviciu, emisă de Direcția financiar-contabilă a M.Ap.N., așa cum a fost actualizată succesiv până la nivelul din luna decembrie 2010 și obligarea pârâtei C. S. de P. la restituirea diferențelor dintre cuantumul pensiei din luna decembrie 2010 și cuantumul pensiei revizuite, cu dobânda legală aferentă. În subsidiar, a solicitat anularea aceleiași decizii și obligarea pârâtei de rând 1 la emiterea unei noi decizii prin care să îi fie menținut în plată cuantumul pensiei din luna decembrie 2010, cu restituirea diferențelor.
În motivarea a arătat că decizia este nelegală întrucât nu are la bază o evidență reală a veniturilor care trebuie luate în calcul conform art. 8 alin.1 din Anexa 3 la
O.U.G. nr. 1/2011; i s-a diminuat pensia prin aplicarea H.G. nr. 735/2010 în prezent abrogată și ale cărei prevederi au fost suspendate prin Sentința civilă nr. 338/2010 a Curții de Apel C. . Se creează discriminare față de alte categorii de salariați, deși militarii au suportat privațiuni specifice funcției. S-au încălcat principiul neretroactivității legii si art. 180 alin.7 din Legea nr. 19/2000 și principiul drepturilor câștigate.
Pârâtul M. A. N., prin întâmpinare,
a solicitat respingerea acțiunii invocând excepția lipsei calității procesuale pasive. Pe fondul cauzei, a arătat că pensia reclamantului a fost revizuită în conformitate cu prevederile O.U.G. nr.1/2011 și a Legii nr.119/2010 iar la stabilirea cuantumului acesteia s-au avut în vedere documentele aflate în dosarul de pensionare.
Nu se poate considera că pensia revizuită este atât de redusă, încât ar echivala cu negarea dreptului de proprietate.
Reclamantul și-a precizat/completat cererea de chemare în judecată solicitând constatarea nulității absolute/anularea deciziilor emise ulterior și obligarea pârâtei C. de P. S. din cadrul M.Ap.N. să emită o nouă decizie de revizuire a pensiei, cu menținerea în plată a cuantumului pensiei din decembrie 2010.
Prin sentința civilă nr. 12391 din 5 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._ *,
a fost respinsă contestația formulată de reclamantul H. I. în contradictoriu cu pârâții CASA DE PENSII S. A M. A. N. și M.
A. N. B. .
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele
:
Într-un prim ciclu procesual, instanța a admis excepția necompetenței generale invocată din oficiu și a respins cererea reclamantului ca urmare a admiterii excepției, prin sentința civilă nr. 6896/_ .
Prin decizia civilă nr.4468/R/_ a Curții de Apel C., s-a casat cu trimitere sentința.
Cauza a fost din nou înregistrată pe rolul Tribunalului C. la_ . S-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând probele administrate, instanța a reținut următoarele
:
Conform deciziei nr. 112196/_ reclamantului i s-a stabilit o pensie de serviciu în cuantum brut de 1139 lei. Ulterior, prin decizia nr. 82390/_ reclamantului i s-a recalculat pensia stabilindu-i-se un cuantum al pensiei de 2487 lei.
Anterior emiterii acestei decizii, reclamantul a contestat decizia de pensie nr. 82390/_ și decizia nr. 82390/_ la Comisia de Contestații din cadrul M.Ap.N. care, prin Hotărârea nr. 16597/_, i-a respins contestația.
Reclamantul contestă decizia nr.82390/_ și decizia nr.82390/_ și nu și-a precizat acțiunea în sensul contestării ultimei decizii de pensie emisă la data de_ .
Așadar, cele două decizii contestate emise anterior datei de_, nu mai produc efecte juridice deoarece nu pot exista în ființă mai multe decizii de pensie emise pe numele aceluiași asigurat.
Referitor la cele două decizii contestate, potrivit art. 6 alin. l și 2 din O.U.G. nr. 1/2011 pensiile recalculate ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele aflate în plată în luna decembrie 2010 se mențin în plată în cuantumurile avute în luna decembrie 2010 începând cu luna ianuarie 2011 și până la data emiterii deciziei de revizuire iar diferențele aferente lunii ianuarie 2011 se achită până la sfârșitul lunii februarie 2011.
Pensia reclamantului a fost revizuită din oficiu iar până la emiterea unei noi decizii de recalculare a pensiei se menține în plată pensia în cuantumul avut în luna decembrie 2010. De asemenea, acestuia i s-a plătit diferența dintre pensia avută anterior recalculării și cea stabilită prin operațiunea de recalculare.
În consecință, reclamantului nu i s-a produs niciun prejudiciu prin recalcularea pensiei.
Conform prevederilor art.11 din H.G. nr. 737/2010 pensiile care au făcut obiectul unor cauze soluționate prin hotărâri definitive și irevocabile ale instanțelor de judecată vor avea regimul juridic stabilit de Legea nr.119/2010.
De altfel Curtea Constituțională, prin decizia nr.873/_, referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, a arătat că acordarea pensiei suplimentare nu se subsumează dreptului constituțional la pensie,astfel cum acesta este reglementat de art. 47 alin.2 din Constituția României. Pe de altă parte a arătat că în conceptul de "drepturi câștigate"; pot intra doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări.
Având în vedere faptul că, pensia suplimentară s-a acordat numai în măsura în care există resurse financiare alocate în acest scop prin bugetul de stat sau cel al asigurărilor sociale de stat, neacordarea acesteia în continuare nu poate fi interpretată nici ca o încălcare a prevederilor art.20 din Constituție raportat la art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertățile fundamentale referitoare la respectarea bunurilor persoanei fizice sau juridice.
În sensul celor arătate mai sus s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în anul 1972, în hotărârea pronunțată în cauza Muller vs. Austria, arătând că textul art.1 din Protocolul nr.1 din Convenție nu poate fi interpretat în sensul că aceea persoană ar avea dreptul la o pensie într-un anumit cuantum.
În ceea ce privește suspendarea H.G. nr. 735/2010, prin sentința civilă nr. 338/2010 a Curții de Apel C., aceasta are efecte numai între părți, iar prin decizia nr. 871/2010, Curtea Constituțională a României a statuat că prevederile art. 1-5 și art. 12 ale Legii nr. 119/2010, potrivit cărora pensiile de serviciu se recalculează devenind pensii de asigurări sociale, nu încalcă principiul neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituție.
Dreptul la plata unei pensii, fără a se garanta și un cuantum determinat al acesteia, este guvernat de art. 1 din Protocolul 1 la CEDO. S-a făcut o prezentare a concluziilor Curții Europene a Drepturilor Omului în materia drepturilor de asigurări sociale ca fiind un bun însă numai în anumite condiții și reținând că trăsăturile esențiale ale acestuia sunt sensibil diferite de cele atribuie în sistemul Convenției Europene a Drepturilor Omului drepturilor reale și drepturilor de creanță cu caracter civil stricto sensu. Astfel, specific drepturilor de creanță cu caracter economico-social este împrejurarea că plata contribuțiilor la anumite fonduri de asigurări sociale poate crea, în anumite condiții, un drept de proprietate, drept care, spre deosebire de dreptul de proprietate tratat în sfera raporturilor de drept civil, poate fi afectat de modul în care banii din aceste fonduri sunt distribuiți. În cauza Kjartan Asmundsson
c. Islandei
, Curtea EDO a arătat că art. 1 din Protocolul 1 la CEDO garantează dreptul persoanei la beneficiile rezultate din plata contribuțiilor la anumite fonduri de securitate socială, însă această împrejurarea nu poate fi interpretată ca acordând persoanei o pensie într-un anumit cuantum.
În ceea ce privește salariile, CEDO a reținut, în cauza Eskelinen c. Finlandei că în Convenție nu este consacrat dreptul de a continua plata unui salariu într-un anumit cuantum.
s-a mai făcut trimitere la considerentele Curții Europene a Drepturilor Omului în cauzele Hasani c. Croației, Kechko c. Ucrainei, Lelas c. Croației, concluzionându-se că Legea nr. 119/2010, procedând la reducerea cuantumului pensiei și transformând pensia de serviciu într-o pensie de asigurări sociale, a urmărit un scop legitim reprezentat de interesul public al diminuării dezechilibrelor bugetare și al menținerii deficitului bugetar în limite sustenabile, pentru a se crea premisele relansării economice, legiuitorul reținând că se impune adoptarea unor măsuri cu caracter excepțional prin care să fie continuate eforturile de reducere a cheltuielilor bugetare
începute în anul 2009 și în anul 2010. În expunerea de motive a Legii nr. 119/2010, s-a mai arătat că neadoptarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare ar conduce la pierderea acordurilor cu instituțiile financiare internaționale, cu consecința creării unor dezechilibre macroeconomice de natură să ducă la imposibilitatea relansării economice și la creșterea excesivă a deficitului bugetar. S-a mai menționat că, potrivit unei recente estimări a Băncii Mondiale, în cazul în care în România s-ar menține pensiile avute anterior promovării proiectului Legii nr. 119/2010, în anul 2050 deficitul creat de cheltuielile afectate pensiilor din produsul intern brut ar ajunge la 12 %.
Prin decizia nr. 871/2010, Curtea Constituțională a României a statuat că prevederile art. 1-5 și art. 12 ale Legii nr. 119/2010, potrivit cărora pensiile de serviciu se recalculează și se transformă în pensii de asigurări sociale, nu încalcă principiul neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 al. 2 din Constituție.
Față de cele ce preced, instanța în baza art. 6 din O.U.G. nr. 1/2011, coroborat cu prevederile art. 153 lit. f și g și art. 156 din Legea nr. 263/2010 a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul
, solicitând în principal casarea sentinței și rejudecarea cauzei pe fond cu admiterea acțiunii, iar în subsidiar, casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
În motivare s-a arătat că i-a fost încălcat dreptul la apărare, consacrat de art. 24 din Constituție și dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Recurentul nu deține nici un înscris cu care să își poată dovedi veniturile; sarcina probei privind veniturile în baza cărora i s-a revizuit pensia revine pârâților întrucât înscrisurile originare privind veniturile pe care le-a realizat sunt deținute de aceștia. Conform art. 172 al. 1 C.pr.civ., instanța poate ordona părții care deține un înscris privitor la pricină să-l înfățișeze. Mai mult, conform al.2 al aceluiași articol
"cererea de înfățișare nu poate fi respinsă dacă înscrisul este comun părților sau dacă însăși partea potrivnică s-a referit în judecată la înscris";.
În cauză, "înscrisurile privitoare la pricină"; sunt înscrisurile originare care fac dovada veniturilor realizate de-a lungul carierei, adică statele de plată și ordinele de zi pe unitate.
Deși a solicitat ca pârâții să depună Ordinul M.Ap.N. nr. MS.132/_ și fișa actualizată cu condițiile de muncă, aceștia nu au făcut dovada încadrării corecte în condiții de muncă.
În concluzie, depunerea în probațiune a înscrisurilor doveditoare la care a făcut referire mai sus era (este) absolut necesară întrucât, în lipsa acestora și neavând o altă posibilitate de a verifica realitatea și integralitatea datelor luate în calcul la revizuirea pensiei, este într-un evident dezavantaj.
Decizia este lovită de nulitate absolută întrucât revizuiește o altă decizie care este lovită de nulitate absolută, sens în care suspendarea și anularea H.G. nr.735/2010 prezintă relevanță întrucât determină inclusiv nulitatea deciziilor de revizuire, nu doar a celor de recalculare.
S-a făcut referire la pensia suplimentară, arătându-se că acordarea acesteia nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, reținere greșită, în condițiile în care pensia militară de stat nu a fost alcătuită dintr-o parte contributivă și una necontributivă, ci a avut o altă natură juridică.
În considerentele sentinței nu se face nici o referire la motivul conform căruia prin diminuarea cuantumului pensiei s-au încălcat dispozițiile art.7 alin. l din Legea nr.119/2010 și art.180 al.7 din Legea nr.19/2000.
Instanța de fond nu a făcut o analiză completă și pertinentă a reglementărilor europene și a practicii C.E.D.Q. sub aspectul incidenței lor asupra revizuirii pensiei, ajungând astfel la concluzia greșită că acestea nu au fost încălcate, sub aspectul art. 1 din primul Protocol adițional la Convenție și a art. 14 din aceasta.
Nu au fost analizate argumentele specifice pentru care consideră recurentul că recalcularea și revizuirea pensiei sale încalcă legile europene: schimbarea naturii juridice a pensiei; lipsa unei evidențe suficient de accesibile a veniturilor; imposibilitatea aplicării corecte și complete a principiului contributivității din cauza imposibilității dovedirii tuturor veniturilor; creșterea fondului total necesar plății pensiilor militare în urma revizuirii acestora.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul M. A. N.
a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței ca temeinică și legală.
În ce privește sarcina probei și respectarea dreptului la apărare, se arată că de fapt reclamantul solicită revenirea la situația anterioară, respectiv la plata pensiei
militare stabilite în temeiul Legii nr. 164/2001, iar nu emiterea unei noi decizii de pensie în temeiul și cu aplicarea Legii nr. 119/2010, conform metodologiei de calcul prevăzute de O.U.G. nr. 1/2011, nefiind aduse argumente privitoare la greșita aplicare a modalității de calcul.
La revizuirea pensiei, Casa de pensii sectorială a avut în vedere datele înscrise în dosarul de pensie, adică situația veniturilor realizate lunar, fișa de pensie, fișa cu locurile de muncă în care a lucrat reclamantul.
În fapt, în susținerea cererii sale, reclamantul invocă o așa zisă incertitudine generală, solicitând instanței, ca pe baza acestei incertitudini, neprobate, să admită acțiunea. Or, reclamantul avea posibilitatea, pentru a face eventuala dovadă a datelor incorecte, pe anumite perioade și ani, să solicite adeverințe de la unitățile în care a fost încadrat.
Fiind în prezența unor înscrisuri (decizia de revizuire și actele aflate în dosarul de pensie, depuse în probațiune prin prezenta), acestea se bucură de prezumția relativă de legalitate până la proba contrarie.
Decizia atacată a fost emisă cu aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 1/2011, art. 1, art. 3 și Anexei 3- art. 8 din această ordonanță, lege specială în materia revizuiri pensiilor în ce privește metodologia de calcul, adică s-au luat în calcul toate veniturile expres prevăzute la art. 8 din Anexa 3 din O.U.G. nr. 1/2011.
De asemenea, prin art. 8 și art. 18 din anexa nr. 3 la O.U.G. nr. 1/2011 se instituie o prezumție de corectitudine a datelor existente în evidența casei de pensii sectoriale.
La dosarul cauzei a fost depus dosarul de pensie al reclamantului, dosar ce cuprinde "Situația veniturilor realizate lunar"; și Fișa cu locurile de muncă în care a lucrat reclamatul și completarea acesteia, documente ce au stat la baza întocmirii tabelului anexat deciziei, potrivit metodologiei prevăzute de dispozițiilor O.U.G. nr. 1/2011, care sunt înscrisuri originale.
Potrivit prevederilor art. 3 alin.(1) din O.G. nr. 33/2021 "Certificatele și adeverințele se eliberează numai la cererea scrisă a persoanei sau a persoanelor îndreptățite ori a mandatarului acestora și numai în situația în care confirmarea, respectiv atestarea dreptului sau faptului, le privesc în mod direct";.
Mai mult, reclamantul, potrivit prevederilor art.2 alin.(l) din O.U.G. nr. 1/2011, poate să solicite direct Casei de pensii sectoriale revizuirea pensiei la cererea sa, în baza actelor doveditoare prezentate de acesta, până la data de 1 ianuarie 2014, pensia fiind revizuită tot începând cu data de 1 ianuarie 2011.
În ceea ce privește Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.S. 132/2010, clasificat, se face precizarea că acesta se aplică numai cadrelor militare în activitate, nu și pensionarilor.
În ce privește susținerea că există diferențe între veniturile prevăzute în Anexa nr. 1 la O. U.G. nr. 1 și cele înscrise în tabelul anexat deciziei, arată că sunt aplicabile prevederile art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 1/2011 doar în cazul perioadelor pentru care nu au fost identificate veniturile lunare individuale realizate.
O.U.G. nr. 1/2011 se aplică tuturor beneficiarilor preveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, iar cuantumul soldei de grad și al soldei de funcție minime corespunzătoare gradului militar deținut, prevăzut în Anexa nr. 1 reprezintă un criteriu unitar.
În ceea ce privește susținerea reclamantului conform căreia "decizia de revizuire este lovită de nulitate absolută întrucât revizuiește o altă decizie care este lovită de nulitate absolută";, arată că din dispozițiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 1/2011, dar și din preambulul acestui act normativ, reiese că procesul de revizuire vizează pensia
reclamantului și nu decizia de recalculare emisă în baza metodologiei de calcul prevăzute de H.G. 735/2010.
Așadar, decizia de revizuire contestată de reclamant nu are ca temei decizia de recalculare emisă potrivit metodologiei de recalculare prevăzute de H.G. nr. 735/2010, pentru ca un eventual viciu al acestora din urmă să aibă drept consecință nulitatea absolută a celor dintâi.
Raportat la afirmația reclamantului conform căreia contestația sa vizează motive de nelegalitate a aplicării unui act normativ cu efecte retroactive, încălcarea principiului dreptului câștigat și speranței legitime și încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, coroborate cu art. 14 din Convenție, prima instanță corect a respins acțiunea, pentru motivele reținute în cuprinsul acesteia.
Prin decizia nr. 871/2010 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor (M.Of. nr. 433 din 28 iunie 2010), Curtea Constituțională a analizat criticile textelor din Legea nr. 119/2010 atât în raport cu dispozițiile art. 44 din Constituție cât și cu prevederile art. l din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a constatat că, în raport cu criticile formulate, dispozițiile Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt constituționale.
Potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (4) teza a II-a din Constituție, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Această decizie a fost confirmată În mod repetat, ultima fiind decizia nr. 75 din_ .
Referitor la susținerea potrivit căreia dispozițiile Legii nr. 119/2010 nu permit ca, în urma recalculării, titularul pensiei să poată opta pentru cuantumul mai avantajos, Curtea reține că un asemenea drept a fost prevăzut de Legea nr. 19/2000 numai pentru pensiile din sistemul public de pensii, respectiv cele întemeiate pe sistemul contributiv, întrucât numai în acest caz cuantumul pensiei poate fi considerat ca fiind un drept câștigat.
În al doilea rând, Î. Curte de casație și Justiție, prin decizia nr. 29/_ cu privire la recursurile în interesul legii, privind aplicarea dispozițiilor Legii nr. 119/2010, a reținut, în ceea ce privește critica adusă neretroactivității legii și discriminării, că instanțele judecătorești nu sunt în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile de duse judecății, deoarece, în jurisprudența Curții Europene o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (l) din Convenție. Pe de altă parte, neretroactivitatea a fost deja constatată prin deciziile Curții Constituționale anterior menționate.
În susținerea celor mai sus prezentate prima instanță a reținut și considerentele deciziei de inadmisibilitate pronunțată la data de_ în cauza Albălută și alți 306 pensionari militari împotriva României, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat neîncălcarea de către Statul Roman a articolului 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, sub aspectul transformării pensiilor speciale în pensii în sistemul public, în temeiul Legii nr. 119/2010, reținând și faptul că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor de prestații sociale.
În ceea ce privește respectarea principiului proporționalității, CEdO, în hotărârea Aizpurua Ortiz ș.a. împotriva Spaniei reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acei reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de
respectând beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.
În cadrul recursului în interesul legii (Decizia nr. 29/2011 ) I. a indicat că ar putea fi avute în vedere criterii precum indemnizația socială pentru pensionari, ori pensia medie lunară, respective dacă în privința fiecărui reclamant în parte a fost depășit un anumit "prag de dificultate";.
Raportul procentual al diminuării pensiei nu constituie un criteriu esențial pentru a determina existența raportului de proporționalitate, fiind relevante și alte criterii, precum: raportul dintre acest cuantum și cuantumul obținut de alți beneficiari ai sistemului asigurărilor sociale de stat; raportul dintre acest cuantum și venitul minim pe economic, pensia medic de asigurări sociale de stat.
Astfel, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, este de 800 lei, iar pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 947 lei în mai 2012.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește criticile referitoare la respectarea dreptului la apărare a recurentului raportat la administrarea probei cu înscrisuri, solicitată de aceasta în fața instanței de fond Curtea reține următoarele:
Din datele depuse în dosarul de pensionare al reclamantului, rezultă că stabilirea cuantumului pensiei acestuia s-a făcut pe baza adeverințelor emise de unitățile în care acesta și-a desfășurat activitatea.
Curtea va înlătura criticile recurentului vizând nelegalitatea acestor adeverințe pentru motivele ce urmează.
Astfel, în primul rând Curtea subliniază că procedura revizuirii și actele stau la baza calculării cuantumului pensiei sunt reglementate prin art. 1 din OUG 1/2011.
Potrivit acestui text legal: "(1) P. le prevăzute la art. 1 lit. a) și b) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art. 5 alin. (4) din aceeași lege, se revizuiesc, din oficiu, cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari.
(2) Obligația identificării și transmiterii la casele de pensii sectoriale a veniturilor realizate lunar de către fiecare beneficiar, în vederea efectuării revizuirii prevăzute la alin. (1), revine instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională în cadrul cărora beneficiarul și-a desfășurat activitatea.
În cazul pensiilor prevăzute la alin. (1), pentru care, până cel mai târziu la data de 31 octombrie 2011, nu pot fi identificate veniturile realizate lunar pentru anumite perioade, la stabilirea punctajului mediu anual se utilizează cuantumul soldei de grad și al soldei de funcție minime corespunzătoare gradului militar deținut, conform anexei nr. 1, dar nu mai puțin de salariul mediu brut/net pe economie, iar pentru perioada anterioară anului 1952 se utilizează salariul mediu brut pe economie.
Evoluția salariului mediu brut/net pe economie și a salariului minim pe economie este prevăzută în anexa nr. 2.";
Ca atare, Curtea nu poate reține argumentul recurentului potrivit căruia relevarea în adeverințele emise a unor venituri mai mici decât cele din Anexa nr.1 la OUG nr. 1/2011 ar prezuma în mod absolut caracterul nereal al acestora, în condițiile în care art. 1 alin.4 citat mai sus prevede în mod expres că acestea sunt luate în considerare doar în cazul limitativ indicat, pentru care, până cel mai târziu la data de 31 octombrie 2011, nu pot fi identificate veniturile realizate lunar pentru anumite perioade, situație ce nu se regăsește în cauza de față.
Pe de altă parte, răspunderea pentru emiterea datelor privind veniturile realizate de către recurent revine instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională în cadrul cărora beneficiarul și-a desfășurat activitatea. Din punct de vedere juridic, această obligație capătă consistență prin emiterea unei adeverințe, act care, odată intrat în circuitul juridic prin depunerea sa la o altă instituție - casa de pensii - dobândește forță juridică. Ca atare, în condițiile în care recurentul ar contesta realitatea celor atestate prin adeverință, acesta are la îndemână o acțiune ce trebuie însă formulată în contradictoriu cu emitentul adeverinței, singurul care are competența de a completa/modifica datele ce trebuie avute în vedere la calcul pensiei, cale ce nu a fost însă urmată în speță.
În plus, așa cum corect subliniază intimatul M. A. N. prin
întâmpinare, finalitatea urmărită prin acțiune nu este nicidecum recalcularea mai corectă a pensiei prin aplicarea legislației relevante (Legea nr. 119/2010 și O.U.G. nr. 1/2011), în vigoare în prezent, în cazul reclamantului, ci se urmărește, prin petitele clar formulate, repunerea în situația anterioară modificărilor legislative operate prin aceste acte normative, ceea ce contravine ordinii de drept. Practic, în demersul său juridic menit a repune în plată pensia în temeiul Legii nr. 164/2001, criticile formulate sub aspectul veniturilor luate în considerare la revizuirea pensiei reclamantului recurent și al dreptului la apărare tind doar la a dovedi caracterul eronat și ineficient pe care îl atribuie recurentul procesului de recalculare și apoi revizuire a pensiilor militare reglementat prin Legea nr. 119/2010 și O.U.G. nr. 1/2011.
Ca urmare, această critică trebuie cercetată împreună cu cea vizând argumentele specifice ridicate pentru a întemeia susținerea de încălcare a Protocolului 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale coroborat cu art. 14 din Convenție.
Nefondat este și motivul de recurs prin care se afirmă nelegalitatea indirectă a deciziei de revizuire, în condițiile în care aceasta revizuiește o deciziei de recalculare nelegală în condițiile în care a fost emisă fără temei juridic, în aplicarea dispozițiilor
H.G. nr. 735/2010, act normativ ce fusese suspendat prin sentința civilă nr. 338/2010 pronunțată de către Curtea de Apel C. în dosarul nr._ .
În mod evident, acest motiv de nelegalitate putea fi invocat în cadrul contestației îndreptate împotriva deciziei de recalculare, decizia de revizuire ce face obiectul prezentului dosar nefiind afectată de acest invocat viciu. În plus, faptul că prin sentința civilă nr. 338/2010 a Curții de Apel C. s-a dispus suspendarea executării HG nr. 735/21 iulie 2010 nu are relevanța scontată, temeiul juridic al trecerii de la un sistem de pensie la altul, de la pensia militară la pensia publică bazată pe Legea nr. 19/2000, fiind asigurat de Legea nr. 119/2010, măsura fiind constituțională, legală și justificată, așa cum au arătat Curtea Constituțională a României, Înalta Curte de Casație și Justiție și CEDO conform celor ce urmează, iar principiile modului de calcul a pensiei se regăsesc în Legea nr. 119/2010.
Procesul de recalculare a pensiei s-a realizat în temeiul Legii nr. 119/2010, astfel că nu prezintă relevanță faptul că prin hotărâre judecătorească au fost suspendate și, ulterior, anulate dispoziții ale HG nr. 735/2010, act normativ care reglementează doar metodologia efectivă de calcul al pensiei și nu pune în discuție trecerea la un nou sistem de stabilire a pensiilor militare.
Trecând la analiza ingerinței Statului
prin prisma prevederilor art. 1 din Primul Protocol la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se constată că în numeroase decizii Curtea Europeană a reținut că dreptul la pensie intră sub protecția art. 1 din Protocolul nr. 1, ca drept de a primi o prestație socială (Cauza Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei
de Nord din 12 aprilie 2006, Cauza Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009, paragraf 71), Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004, paragraf 39).
În jurisprudența organelor Convenției, noțiunea de "privare de proprietate"; semnifică preluarea completă și definitivă a unui bun, titularul dreptului asupra acelui bun nemaiavând posibilitatea exercitării vreunuia dintre atributele conferite de dreptul pe care îl avea în patrimoniul său. Astfel, în Cauza Aizpurua Ortiz ș.a. împotriva Spaniei (paragraf 48), s-a statuat că pierderea unei pensii complementare nu constituie o ingerință de tipul "privării de proprietate";, în sensul celei de-a doua teze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1. În mod similar a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului și în cauzele Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009, (paragraf 71) sau Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (paragraf 40).
De asemenea, Curtea Europeană a reținut în Cauza Kjartan Asmundsson contra Islandei (paragraf 39) următoarele: "totuși, chiar dacă art. 1 din Protocolul adițional garantează persoanelor dreptul la beneficiile rezultate din plata contribuțiilor la anumite fonduri de securitate socială, acest lucru nu poate fi interpretat ca acordând persoanei o pensie într-un anumit cuantum";.
Curtea de Apel constată că prin Legea nr. 119/2010 și, respectiv, OUG nr. 1/2011 nu s-a suprimat dreptul la pensie al reclamantului, astfel încât nu se poate reține că a existat o privare de bun, în sensul celei de-a doua teze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1 și, drept urmare, neacordarea unei despăgubiri pentru suma cu care s-a diminuat cuantumul pensiei reclamantului ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 119/2010 și a OUG nr. 1/2011 nu conduce, de drept, la reținerea unei încălcări a art. 1 din Protocolul nr. 1.
Prin Legea nr. 119/2010 pensiile militare de stat au devenit pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000, iar reclamantul, care anterior beneficia de o pensie militară de stat, a devenit titularul unei pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei; prin urmare Legea nr. 119/2010 reprezintă o "ingerință" din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamantului, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Pentru ca ingerința să nu determine încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să existe un raport de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele sale de realizare.
Fiind prevăzută de Legea nr. 119/2010 transformarea pensiilor militare de stat în pensii de asigurări sociale de stat are caracter legal.
Din expunerea de motive ce a stat la baza legii, rezultă că motivele care au determinat adoptarea Legii nr. 119/2010 sunt: evoluția crizei economice în anul 2009 și extinderea acesteia în cursul anului 2010; respectarea angajamentelor asumate de România prin semnarea acordurilor de împrumut cu organismele financiare internaționale; diminuarea dezechilibrelor bugetare existente și menținerea deficitului bugetar în limite sustenabile; existența unui decalaj uriaș între cea mai mică pensie și cea mai mare pensie plătită de stat generată de apariția unor sisteme speciale de pensii publice care au introdus o serie de privilegii și tratamente favorabile unor categorii profesionale; eliminarea discrepanțelor privind contribuția la bugetul asigurărilor sociale și inegalitățile de alocare a resurselor pentru finanțarea pensiilor publice.
Așa cum s-a reținut constant în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, în Cauza Andrejeva împotriva Letoniei din 8 decembrie 2009,
par. 83) "statul dispune de o marjă largă de apreciere în ceea ce privește măsurile economice și sociale de ordin general. Datorită unei cunoașteri directe a propriei societăți și a nevoilor acesteia, autoritățile naționale sunt, în principiu, mai bine poziționate decât judecătorul internațional pentru a stabili ceea ce reprezintă utilitate publică în materie economică sau socială. În principiu, Curtea respectă modul în care statul concepe imperativele de utilitate publică cu excepția cazului în care judecățile emise se dovedesc a fi "în mod vădit lipsite de o bază rezonabilă"; (a se vedea spre exemplu, National and Provincial Building Society și alții împotriva Regatului Unit, 23 octombrie 1997, paragraf. 80, et Stec și alții, paragraf 52)";.
De asemenea, Curtea Europeană a constatat ca nu este rolul său de a verifica în ce măsura existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor in care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei. (Wieczorek c. Poloniei din 8 decembrie 2009, paragraf 59 sau
Mellacher c. Austriei din 19 decembrie 1989, paragraf 53). În mod similar, se apreciază că instanța de recurs nu ar putea decât cu depășirea atribuțiilor să constatate că statul ar fi putut găsi sau identifica alte soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivelor de interes public urmărit.
Întrucât reformarea sistemului de pensii, eliminarea inechităților existente în sistem și criza economică și financiară a statului nu sunt "în mod vădit lipsite de o bază rezonabilă";, Curtea de Apel apreciază că ingerința urmărește un scop legitim.
În cauza Abaluță și alții împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor omului a respins ca inadmisibilă cererea reclamanților, pensionari militari, prin care aceștia s-au plâns de faptul că măsurile legislative adoptate prin Legea nr. 119/2010, HG nr. 735/2010 și ulterior prin OUG nr. 1/2011, ce au avut ca efect diminuarea pensiilor lor, încalcă prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și art. 14 din Convenție.
Astfel, Curtea a reținut faptul că Statele părți la Convenție se bucură de o mare marjă de apreciere în ceea ce privește reglementarea politicilor sociale iar reducerea pensiilor reclamanților a constituit o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 263/2010, pentru a echilibra bugetul de Stat și a corecta diferențele existente între diferitele sisteme de pensie. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate și, de asemenea, că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv, iar durata în care reclamanții au prestat serviciul militar a fost asimilată perioadelor de cotizație în sensul legii.
Mai mult, prin Decizia de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a Curții Europene a Drepturilor Omului în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiu împotriva României, relevantă și în cauza dedusă judecății datorită similitudinii situației analizate, a stabilit că "…deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și Maggio și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr._ __ 6/08 și 56001/08, par. 55).
Statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar
Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232
/11 și 44605/11).
În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii. În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor,
deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, Curtea de Apel va înlătura susținerile reclamantului referitoare la încălcarea dreptului de proprietate și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia militară în cuantumul stabilit în baza Legii nr. 164/2001.
În cazul concret dedus judecății, analizând raportul de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele de realizare, Curtea de Apel reține că pensia revizuită a reclamantului, în cuantum de 1723 lei, este și în prezent mai mare decât pensia medie pentru limită de vârstă în România, fiind foarte apropiată ca nivel de pensia militară pe care o solicită în final reclamantul, ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantului.
Chiar dacă, așa cum arată recurentul, în urma revizuirii pensiilor militare a crescut fondul destinat plății acestora, nu se poate reține acest argument ca fiind de natură a demonstra că statul nu a avut un interes legitim în luarea măsurii contestate. Astfel, așa cum s-a arătat anterior, schimbarea regimului juridic nu a avut ca premisă doar existența crizei economice, ci, așa cum rezultă din expunerea de motive, a urmărit eliminarea sistemelor speciale de pensii publice care au introdus o serie de privilegii și tratamente favorabile unor categorii profesionale. O astfel de măsură ce are ca scop crearea unui sistem unitar de pensii este pe deplin legitimă și aflată în marja de apreciere a statului, fapt de altfel subliniat și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în deciziile mai sus citate.
Nici faptul că pensia militară de stat nu a avut o parte contributivă nu este un argument în măsură să răstoarne raționamentul mai sus menționat, tocmai pentru că, așa cum s-a arătat, statul are deplina libertate de a modifica pentru viitor sistemele de pensionare, utilizând procedee de calcul care să îi permită integrarea fostelor pensii militare în sistemul unitar al pensiilor de stat. Or, la fel ca și în cazul celorlalți contribuabili, se au în vedere veniturile efectiv realizate, chiar dacă, în cazul special al militarilor, acestea nu au avut un caracter contributiv, aceștia beneficiind de un statut special față de restul categoriilor profesionale.
Un alt argument al recurentului în motivarea recursului constă în aceea că CEDO nu a avut în vedere, la pronunțarea deciziei în cauza Abăluță contra României, anumite detalii care disting prezenta cauză de cele cu care a fost sesizată CEDO, anume, că nu există o evidență certă a veniturilor militarilor și că nu a fost atins scopul pe care legiuitorul și l-a propus. Or, Curtea de apel constată că nu este în situația de a cenzura o măsură legislativă prin raportare la neconvenționalitatea afirmată a unei dispoziții legale în vigoare, în măsura în care chiar CEDO, sesizată cu
spețe similare, nu a constatat o încălcare a drepturilor reglementate prin Convenție, iar argumentele în plus care sunt înfățișate nu erau imposibil de previzionat la data pronunțării e către CEdO a deciziei menționate. În plus, aceste argumente, care nu au fost analizate în decizia CEDO menționată, nu au, în opinia instanței de recurs, o greutate atât de mare încât să facă probabil un reviriment al practicii CEdO în materie: eficacitatea unei măsuri legislative nu este cea care să determine convenționalitatea acesteia; încălcarea sau nu a garanțiilor din Convenție se raportează la scopul urmărit, deci la momentul promulgării legii în discuție, iar nu la cel ulterior, al punerii în operă a acestei măsuri. Este un raționament similar celui de aplicat în verificarea unei cauze de nulitate, care este operabilă în funcție de momentul întocmirii actului juridic în discuție, deci la momentul contemporan nașterii actului, iar nu în funcție de împrejurări ulterioare.
Totodată, nu se poate reține o totală imposibilitate de identificare a veniturilor unui militar pe parcursul carierei, ci, pentru situațiile în care anumite state de plată nu se regăsesc, legiuitorul a prevăzut o măsură de asemenea proporțională și legitimă, anume, luarea în considerare a soldei de grad și a soldei de funcție minime corespunzătoare gradului militar deținut.
Cu privire la corecta încadrare în condițiile de muncă, pe care de asemenea o contestă recurentul, Curtea constată că deși invocă, drept cauză de nelegalitate a modului în care i s-au revizuit drepturile de pensie, neaplicarea în cazul său a dispozițiilor Ordinului nr. MS 132/_, cu caracter secret, ce completează Anexa nr. l la Ordinul nr. M. 116/_ (cuprinzând locurile de muncă și activitățile din M.Ap.N. care se încadrează în condiții de muncă deosebite, speciale și alte condiții), recurentul nu indică în concret care anume activități consideră că ar trebui încadrate în alte condiții de muncă decât cum au fost încadrate prin decizia de revizuire contestată și nici nu înțelege a efectua demersurile legale pentru a obține desecretizarea acestui act și astfel, a putea indica în concret aspectele pe care le invocă în favoarea sa. Așa fiind, nu se poate constata o încălcare a legalității din această perspectivă, prin decizia de revizuire contestată, și care să conducă la repunerea în plată a pensiei militare de care a beneficiat reclamantul anterior recalculării acesteia în temeiul Legii nr. 119/2010.
Referitor la nerespectarea art. 180 alin. 7 din Legea nr. 19/2000 la care art. 7 alin. 1 din Legea nr. 119/2010 face trimitere în opinia recurentului, se reține în primul rând că acest din urmă articol prevede că procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare și contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de Legea 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 180 din Legea nr. 19/2000 este inclus în Capitolul IX Dispoziții tranzitorii și se referă la procesul de recorelare a pensiilor stabilite anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, astfel încât prin dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 119/2010 nu se face trimitere la acest articol.
În consecință, nu se poate reține nelegalitatea deciziei de revizuire în raport de art. 180 alin. 7 din Legea nr. 19/2000, întrucât acesta nu este aplicabil în cauză.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel, în temeiul art. 312 alin.
1 C.proc.civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul H. I. împotriva sentinței civile nr. 12391 din 5 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._ * pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 2 decembrie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | |||
I. T. | D. C. | G. | N. | M. |
GREFIER,
N. N.
Red.I.T./S.M.
2 ex./_ Jud.fond. E. B.
| ← Sentința civilă nr. 178/2013. Contestație decizie pensionare.... | Sentința civilă nr. 3552/2013. Contestație decizie... → |
|---|
