Decizia civilă nr. 4618/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 4618/R/2013
Ședința publică din data de 9 decembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: N. M.
GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul M. T. împotriva sentinței civile nr. 7409 din 25 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, privind și pe pârâții intimați CASA DE PENSII S. A M. A. și I. și M. A. și I., având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că până la acest termen nu s-a răspuns solicitărilor instanței de către C. S. de P. a M. A. și I. .
Curtea revine asupra adresei și reține cauza în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. civilă nr. 7409 din_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._
s-a respins acțiunea formulată de reclamantul M.
T., în contradictoriu cu pârâții C. S. DE P. A M. A. ȘI I. și MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR.
S-a luat act că pârâții nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că reclamantul a fost beneficiarul unei pensii de serviciu, drepturile sale fiind stabilite prin Decizia nr. 110314/_ emisă de Ministerul Administrației și Internelor, într-un cuantum de 2528 lei brut la sfârșitul anului 2010.
Ulterior, pensia sa a fost revizuită în temeiul OUG nr. 1/2011, fiind stabilit un cuantum de 2355 lei prin Decizia emisă la data de_ de C. S. de P. din cadrul M.AI.
Cu privire la critica reclamantului constând în aceea că decizia de revizuire a pensiei nu are la bază o evidență reală a veniturilor care trebuie luate în calcul conform art. 8 alin.1 din Anexa 3 la OUG nr. 1/2011, iar pârâții nu au făcut dovada integralității și realității acestor venituri, instanța a reținut că potrivit art. 1 alin.2 și 3 din OUG nr. 1/2011, "Obligația identificării și transmiterii la casele de pensii sectoriale a veniturilor realizate lunar de către fiecare beneficiar, în vederea efectuării revizuirii prevăzute la alin. (1), revine instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională în cadrul cărora beneficiarul și-a desfășurat
activitatea. Instituțiile prevăzute la alin. (2) transmit datele necesare revizuirii la casele de pensii sectoriale, cel mai târziu până la data de 31 octombrie 2011.";
A fost reținut din aceasta dispoziția legală că nu reclamantului îi revine obligația de a depune la C. S. de P. înscrisurile doveditoare cu privire la veniturile realizate de acesta în perioada în care s-a aflat în activitate, ci instituției angajatoare.
S-a arătat că deși prin cererea de chemare în judecată reclamantul a mai susținut că determinarea cuantumului pensiei recalculate a fost realizată pe baza mai multor date nereale, însă nu a arătat în concret care sunt veniturile omise a fi avute în procesul de recalculare, motiv pentru nici aceste critici cu caracter general nu au fost de natură să conducă la anularea deciziei de recalculare. S-a reținut că reclamantul nu a depus adeverințe eliberate de angajator din care să rezulte că veniturile luate în considerare pe anumite perioade nu sunt conforme cu realitatea, deși sarcina probei îi incumba acestuia. Mai mult, nu a făcut dovada demersurilor în vederea obținerii unor astfel de adeverințe sau imposibilitatea obținerii acestora, astfel încât să devină incidente dispozițiile art. 172 C.proc.civ.
A fost reținut că, potrivit art. 1 alin.4 din același act normativ în temeiul căruia a fost emisă decizia de revizuire a pensiei, "în cazul pensiilor prevăzute la alin. (1), pentru care, până cel mai târziu la data de 31 octombrie 2011, nu pot fi identificate veniturile realizate lunar pentru anumite perioade, la stabilirea punctajului mediu anual se utilizează cuantumul soldei de grad și al soldei de funcție minime corespunzătoare gradului militar deținut, conform anexei nr. 1, dar nu mai puțin de salariul mediu brut/net pe economie, iar pentru perioada anterioară anului 1952 se utilizează salariul mediu brut pe economie";.
Raportat la aceste dispoziții legale instanța a înlăturat susținerile reclamantului cu privire la faptul că veniturile din buletinul de calcul pe anumite perioade sunt mai mici decât veniturile din OUG 1/2011, întrucât nu a făcut dovada că pentru aceste perioade veniturile nu au putut fi identificate, astfel încât să devină incidente dispozițiile art. 4 alin.4 din OUG nr. 1/2011.
În ceea ce privește motivul de nulitate absolută invocat de reclamant pentru că decizia ar revizui o altă decizie lovită de nulitate absolută, instanța a reținut că procesul de recalculare a pensiilor s-a realizat în temeiul Legii nr. 119/2010, apoi în temeiul OUG nr. 1/2011, astfel că nu a prezentat relevanță faptul că prin hotărâre judecătorească au fost suspendate și, ulterior, anulate dispoziții ale HG nr. 735/2010, act normativ care reglementează doar metodologia efectivă de calcul a pensiei și nu a pus în discuție trecerea la un nou sistem de stabilire a pensiilor militare. Au mai fost reținute și dispozițiile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 119/2010, potrivit cărora "recalcularea pensiilor prevăzute la art. 1 se realizează de către instituțiile în evidența cărora se află persoanele beneficiare";, astfel că instanța a apreciat că în mod corect a fost emisă decizia contestată în cauză de către M. Apărării Naționale. Nici faptul că termenul de revizuire a pensiilor prevăzute de OUG nr. 1/2011 a fost depășit nu a fost reținut ca un motiv de nulitate a deciziei de revizuire emise în temeiul acestui act normativ.
Asupra criticii referitoare la încălcarea principiilor neretroactivității legii, neretroactivității efectelor actului administrativ, al dreptului câștigat, precum și a prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța a reținut argumentele și concluziile Curții Constituționale expuse în cuprinsul Deciziei nr. 871 din 25 iunie 2010, prin care s-a pronunțat asupra constituționalității prevederilor art. 1-5 și 12 din Legea nr. 119/2010, constatându-se că aceste dispoziții sunt constituționale, în raport cu prevederile constituționale ale art. 15 alin. (2) - neretroactivitatea legii, art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 44 - dreptul de proprietate privată, art. 47 alin. (1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2)
lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții. A mai fost făcută referire și la Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010 a Curții Constituționale prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)- i) și art. 2-12 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor; s-a analizat din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și în baza art. 20 din Constituție raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate, constatându-se că normele supuse analizei Curții sunt constituționale.
Instanța fond a reținut totodată și concluziile Deciziei nr. 29/_ pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii referitor la aplicarea Legii nr. 119/2010, decizie aplicabilă pentru identitate de rațiune și în cazul recalculării pensiilor militare de stat, așa cum rezultă în mod expres din considerentele deciziei. A fost subliniat că instanța supremă a statuat că instanțele de drept comun ar putea proceda la o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii numai în cazul în care această analiză se impune în mod distinct, din perspectiva Convenției europene a drepturilor omului, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Curtea a arătat însă că "în jurisprudența Curții Europene o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din Convenție (ca de exemplu în Cauza Maggio ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza Legii nr. 119/2010, nu era îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului; pe de altă parte, neretroactivitatea Legii nr. 119/2010 în raport cu legile prin care aceste pensii speciale au fost stabilite inițial (conform statutelor profesionale ale categoriilor de persoane vizate) a fost deja constatată prin deciziile Curții Constituționale anterior menționate, instanța constituțională fiind unica autoritate de jurisdicție constituțională în România, potrivit art. 1 alin.
din Legea nr. 47/1992, republicată.";
Referitor la argumentul privind discriminarea invocată de reclamant, s-a reținut că prin aceeași decizie pronunțată, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că "instanțele de drept comun nu puteau face reevaluări în temeiul art. 16 din Constituție, iar perspectiva analizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010 (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție, iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale. În plus, în temeiul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a
Curții Constituționale.(…)";. În cuprinsul aceleiași decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție a realizat o analiză de compatibilitate a prevederilor legale în discuție cu art.1 din Protocolul nr.1, adițional la Convenție, concluzionând asupra compatibilității prevederilor din legea națională cu dispozițiile art. 1din Protocolul 1 la Convenție.
Totodată, sub aspectul compatibilității prevederilor din legislația română referitoare la recalcularea pensiilor de serviciu (Legea 119/2010, OUG nr. 1/2011) cu legislația europeană, instanța a reținut că prin Decizia de inadmisibilitate pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului la data de 7 februarie 2012 în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiu împotriva României s-a reținut că, "deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și Maggio și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr._ __ 6/08 și 56001/08, par. 55).";
Din statuările CEDO, pertinente au mai fost reținute următoarele: "statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11), Curtea subliniind că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii. De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor, și că în această privință, reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, s-a observat că Curtea Europeană a statuat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din Convenție, în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă. În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării
anumitor privilegii. Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.
În fine, instanța a reținut și concluziile Curții de la Strassbourg în Cauza Abăluță și alții împotriva României, expuse în Decizia pronunțată l adat de 15 mai 2012, în cuprinsul căreia a reiterat faptul că deși art. 1 din Protocolul nr. 1 garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții unei case de asigurări, acest lucru nu poate fi interpretat ca dând dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat, că statele părți la Convenție dispun de o marjă de apreciere destul de largă atunci când este vorba de reglementarea politicii lor sociale. Întrucât adoptarea legilor în vederea stabilirii echilibrului între cheltuielile și veniturile statului implică, de regulă, o examinare a aspectelor politice, economice și sociale, Curtea a considerat că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai potrivite pentru a atinge acest obiectiv, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care se acestea se dovedesc, în mod evident, lipsite de un temei rezonabil. În speță, Curtea a subliniat faptul că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe rațiuni obiective, și anume contextul economic și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii, în această privință, Curtea constatând că pretinsa diminuare a pensiilor reclamanților a reprezentat o modalitate de a integra aceste pensii în sistemul unitar prevăzut de Legea nr. 263/2010 astfel că motivele invocate pentru adoptarea acestei legi nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate.
A mai fost precizat că Curtea a reținut, și faptul că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv, precum și că perioada serviciului militar a fost asimilată perioadelor de contribuție în sensul legii. În consecință, reclamanții nu au pierdut pensia care le era datorată în temeiul contribuțiilor la buget vărsate în timpul serviciului militar, ci doar o parte din pensie, care era susținută integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care reclamanții beneficiaseră anterior datorită naturii profesiei lor.
În ceea ce privește diferența de tratament în raport cu alte categorii de pensionari, a fost susținut că Curtea a reiterat argumentele expuse în Decizia de inadmisibilitate pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului la data de 7 februarie 2012 în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiu împotriva României.
Instanța nu a reținut argumentul reclamantului constând în aceea că revizuirea cuantumului pensiei ar echivala cu o retrogradare militară, cât timp nu s-a făcut dovada că ar fi fost emis vreun act administrativ de către instituțiile cu competență în această materie pentru retragerea gradului militar.
Sub aspectul cuantumului pensiei reclamantului, instanța a reținut că inițial reclamantul a avut o pensie în cuantum de 2528 lei brut la sfârșitul anului 2010, iar în urma revizuirii, cuantumul acesteia a fost în suma de 2355 lei, cuantum care a fost apropiat față de cuantumul inițial și de pensia medie pentru limită de vârstă în luna ianuarie 2012 în România, astfel că această reducere nu a putut avea semnificația unei lipsiri totale a reclamantului de mijloacele de trai și nici a atingerii substanței dreptului reclamantului. De asemenea, acesta nu a dovedit că s-a aflat într-o situație specială, iar reducerea cuantumului pensiei a fost de natură a-l lipsi de mijloacele de trai.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul M. T.
solicitând admiterea recursului, modificarea în întregime a sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
Criticând hotărârea reclamantul s-a referit la faptul că motivarea în fapt și în drept a primei instanțe arată ca aceasta este nelegala și lipsita de orice temeinicie din următoarele considerente:
Referitor la motivarea ca el nu ar fi "arătat în concret care sunt veniturile omise a fi avute în vedere în procesul de recalculare", precum și la faptul că nu a depus adeverințe eliberate de angajator din care sa rezulte ca veniturile luate în considerare pe anumite perioade nu sunt conforme cu realitatea, arată ca aceasta este neîntemeiata, dat fiind faptul că a indicat în mod concret ca decizia de revizuire nu a avut în vedere următoarele categorii de venituri conform deciziei de revizuire și a buletinului atașat acesteia nu s-au avut în vedere veniturile lunare întregi avute, premiile și recompensele, sporurile de vechime, de fidelitate, de dispozitiv, gradații sau alte sporuri, grupele de munca, vechimea totala în munca și în serviciul militar, și sporurile aferente, perioadele suplimentare acordate pentru activitatea desfășurata în condiții deosebite speciale sau alte condiții, drepturile salariale câștigate în instanța și acordate în urma sentințelor judecătorești, prime de concediu, spor de fidelitate etc.
Motivând critica a mai arătat că a solicitat în probațiune obligarea pârâtei la depunerea întregului dosar de pensie și la indicarea exacta si concreta a tuturor veniturilor lunare avute în vedere la recalculare, pentru a dovedi aceste venituri. A arătat că însăși instanța de fond a reținut ca potrivit art. 1 alin.2 și 3 din O.U.G 1/2011 " Obligația identificării și transmiterii la casele de pensii sectoriale a veniturilor realizate lunar de către flecare beneficiar, în vederea efectuării revizuirii prevăzute la alin. (1), revine instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publica și siguranța naționala în cadrul cărora beneficiarul și-a desfășurat activitatea.
Consideră că în vederea aflării adevărului, și dat fiind faptul că pârâta este cea care devine situația veniturilor realizate de către recurent, indicarea valorilor avute în vederea la recalcularea pensiei, trebuiau a fi indicate de către pârâtă.
Referitor la afirmația că nu ar fi făcut dovada "ca pentru aceste perioade veniturile nu au putut fi identificate" consideră că nici aceasta obligație nu cade în sarcina lui, astfel că și imposibilitatea identificării, cel puțin din rațiuni de logica, este o obligație a instituției angajatoare.
Reclamantul a apreciat că deși corect a reținut instanța ca HG nr.735/2010 reglementează doar metodologia de calcul a pensiei, totuși din moment ce veniturile avute în vedere la calculul pensiei, precum și modul de calcul au fost raportate la dispozițiile acestui act normativ, implicit și valoarea stabilita a pensiei a fost afectata de normele acestuia, a concluzionat reclamantul că recalcularea pensiei în baza unui act a cărui aplicare era suspendată (mai apoi, anulata) prin hotărâre judecătoreasca, reprezintă o grava încălcare a legii cel rezulta în ilegalitatea și nulitatea absoluta a deciziei de revizuire contestate și a cuantumului pensiei, așa cum a fost stabilit în procesul de revizuire.
Cu privire la încălcarea principiului neretroactivității legii, prevăzut la art.15 alin. (2) din Constituția României, republicata, a precizat faptul ca încălcarea acestui principiu se realizează prin faptul ca decizia de revizuire, emisa la data de_, își produce efecte retroactiv, de la data de_, în condițiile în care la data de_ dreptul de pensie se baza pe legea anterioara apariției Legii nr. 119/2010. Fiind inadmisibil ca la aceiași data sa opereze doua dispoziții contrare, una care sa prevadă recalcularea pensiei și una care sa prevadă revizuirea calculării.
A invocat că prin Decizia nr. 830/2008, publicată în Monitorul Oficial nr.559/24:07.2008, Curtea Constituțională a statuat: "ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la!anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de
intrarea în vigoare a legii noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii reglementări, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare. Legea nouă însă este aplicabilă deîndată tuturor și situațiilor ce se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare, precum și tuturor efectelor produse de situațiile juridice formate după abrogarea legii vechi _", în cazul lui legea anterioară Legii nr. 119/2010, în baza căreia a primit pensie în luna decembrie 2010 este Legea 179/2004.
A mai menționat că în sprijinul celor afirmate sunt și Deciziile Curții Constituționale nr. 315/2005, nr.57/2006 și nr. 120/2007, prin care, în părțile relevante, se arată că noile reglementări nu pot fi aplicate cu efecte retroactive, dispunând numai pentru viitor, fără a aduce atingere drepturilor legal câștigate anterior.
În aprecierea reclamantului urmare a recalculării pensiei i-a fost încălcat dreptul de proprietate astfel cum este el protejat de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (a se vedea cauza Stec și alții contra R.U. al Marii Britanii (_ ) RTDH 2006), în care CEDO a hotărât că prestațiile sociale intră sub incidența art. l din Protocolul nr. l al Convenției Europene a Drepturilor Omului, fiind asimilate bunurilor - obiect al dreptului de proprietate. Curtea Europeană a decis că prestațiile sociale constituie obiect de protecție, indiferent de natura contributivă sau necontributivă a acestora. Consideră ca modul de calcul al pensiei a adus atingere drepturilor la prestații sociale achitat de-a lungul timpului.
De asemenea a considerat că prin decizia de recalculare pe care a contestat-o se încalcă principiul fundamental al drepturilor câștigate, principiu consacrat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene care a arătat că: "dacă prestațiile acordate în temeiul regulamentului vechi sunt mai favorabile decât cele plătite în conformitate regulamentul nou, acestea nu trebuie să fie reduse".
În susținerea afirmațiilor a mai precizat că principiul drepturilor câștigate este expres stipulat în practica judiciară a CEDO, care în mod consecvent a dat câștig de cauză subiecților de drept afectați din punct de vedere al drepturilor bănești prin acte normative adoptate ulterior. Principiul fiind recunoscut și de Curtea Constituțională care a stabilit că "în cazurile în care din recalculare rezultă un cuantum mai mare al pensiei, se va plăti acesta, iar dacă noul cuantum rezultat este mai mic, se va acorda în continuare pensia anterior stabilită și aflată în plată, fără a se aduce vreo atingere drepturilor legal câștigate anterior".
Cu privire la aceste drepturi a mai arătat că sunt drepturi consacrate prin acte legale emise de statul român, prin casa de pensii, după pensionarea sa și aflate în plata la data de_ .Dupa data de_ drepturile sale au fost, în mod abuziv diminuate, cu încălcarea legalității, prin emiterea de decizii de recalculare a pensiei, fără nici un suport legal, nefiind drepturi legale câștigate. Mai mult, acest principiu a fost inclus în dispozițiile art. 180 alin. (6) și (7) din Legea nr. 19/2000, modificată: " (6) Cuantumul pensiilor se stabilește pe baza prevederilor art. 1% luându-se în considerare punctajul mediu anual sau punctajul mediu estimat, după caz, ce va fi stabilit conform alin. 2,3,5 și 51. (7) în situația în care cuantumul pensiilor, stabilit conform alin. (6) este mai mic decât cel stabilit în baza legislației anterioare, se păstrează în plata cuantumul avantajos.
Acest nou cuantum este incorect stabilit constituind o eroare în activitatea de recalculare a pensiei, având în vedere art. 7 alin.(l) al Legii nr. 119/2010 conform căruia: Procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare și contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de
Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare".
A invocat și că Î. Curte a statuat că întrucât, prin adoptarea și aplicarea dispozițiilor Legii nr. 119/2010, pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000, iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părții necontributive (suportată până atunci de la bugetul de stat), această lege reprezintă o "ingerință" din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamanților, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Sub acest aspect s-a avut în vedere în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în Cauza Rasmussen împotriva Poloniei din 28ț aprilie 2009 Cauza Aizpurua Ortiz ș.a. împotriva Spaniei din 2 februarie 2010, Cauza Kjartan Asrhundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004. Pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat. Consideră că în acest caz ingerința este una nelegala, și vădit disproporționata.
Reclamantul a mai arătat ca în cauza a fost încălcat și principiul egalității de tratament, precum și principiul interzicerii discriminării. În jurisprudența recenta CEDO(Cauza Thlimmenos c. Gfeciei) s-a dezvoltat conceptul discriminării indirecta care reprezintă situația în care o lege, o politica sau o practica aparent neutra are un impact negativ disproporționat asupra unei persoane sau a unui grup de persoane, fără ca diferența de tratament aplicata să poată fi justificata în mod obiectiv și rezonabil. A mai considerat reclamantul că diferența de tratament este una discriminatorie, ținând cont de faptul ca elementul de diferențiere reținut în mod greșit de către Cartea Constituționala ar fi natura profesiei. Dimpotrivă, ținând cont și în cazul de față de natura profesiei, riscurile și obligațiile ce le impune depunerea unui jurământ militar, crede ca este neîndreptățit să suporte o astfel de sarcina excesiva.
Nu în ultimul rând, consideră că în cauza a fost încălcat și dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 alin 1 din Convenție. În măsura în care instanța de fond a judecat cauza, fără să facă o analiza concreta și completa cu privire la situația recurentului, deși, conform art. 129 alin.5 C. pr. civ judecătorii au îndatorirea sa stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeala privind aflarea adevărului în cauza, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corecta a, legii ". Mai mult, chiar și potrivit concluziilor din Decizia nr. 29/_ a I., la care face referire instanța, aceasta ar fi putut, proceda la o evaluare separata a chestiunii retroactivității legii daca aceasta analiza s-ar impune în mod distinct din perspectiva Convenției europene a drepturilor omului.
Reclamantul a mai arătat că hotărârea pronunțata este data cu încălcarea sau aplicarea greșita a legii ținând cont de dispozițiile art. 180 alin. (6) și (7) din Legea nr. 19/2000, modificata: " (6) Cuantumul pensiilor se stabilește pe baza prevederilor art. 76, luându-se în considerare punctajul mediu anual sau punctajul mediu estimat, după caz, ce va fi stabilit conform alin. 2,3,5 și 51. (7) în situația în care cuantumul pensiilor, stabilit conform alin. (6) este mai mic decât cel stabilit în baza legislației anterioare, se păstrează în plata cuantumul avantajos " .
În drept, art. 299 și art. 304.lși Cod Procedura Civila, art.304(alin.8, alin.9)
C. pr. civ Constituția României, art. 1 Protocolul I, art. 6 Convenția Europeana a Drepturilor Omului.
Pârâta C. de P. S. a M. Afacerilor Interne a formulat întâmpinare
prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține că recursul este nefundat pentru considerentele ce se vor preciza în continuare.
Criticile aduse hotărârii se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.9 C. proc. civ.
Critica privitoare la veniturile luate în calcul la stabilirea mai precis la neluarea în calul a anumitor venituri, datorită lipsei rolului activ al judecătorului și la reținerea greșită că sarcina probei, îi incumbă, cu consecința încălcării dreptului la apărare și principului unui proces echitabil, este neîntemeiată.
Referitor la aspectul relevat în cadrul criticii, potrivit căruia el ar fi indicat în concret veniturile neluate în calcul la stabilirea pensiei, se reține că nu poate fi reținut ca real, întrucât atât la fondul cauzei cât și în cadrul recursului, veniturile au fost indicate doar generic, precum: premii și recompense, grupele de muncă, sporuri vechime, de fidelitate, de dispozitiv, gradații sau alte sporuri, drepturi salariale câștigate în instanță și acordate în baza unor hotărâri judecătorești, etc., fără indicarea perioadei în care au fost încasate, fără depunerea hotărârilor judecătorești la care face referire.
Nu se poate reține încălcarea rolului activ al judecătorului, de către prima instanță, întrucât acesta impune judecătorului luarea măsurilor ce se impun pentru pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice. În cauză instanța raportându-se la obiectul cererii și la dovezile depuse de reclamant, a făcut demersurile apreciate pertinente și legale pentru lămurirea aspectelor deduse judecății.
De altfel, în cadrul criticii reclamantul nu a precizat concret lipsurile instanței, pertinente realizării principiului în discuție.
Sub aspectul probațiunii, se critică hotărârea pentru motivul că greșit se reține că el avea sarcina ei, în ce privește dovada veniturilor, însă nici această critică nu este întemeiată, chiar dacă se invocă corect dispoz. OUG 1/2011 și practica Curții de Apel C. . Aceasta întrucât, în realitate reclamantul contestă modul de calcul al pensiei ce are la bază veniturile comunicate de instituția militară unde și-a desfășurat activitatea. Deci contestă realitatea acestor venituri și aceasta din motivul lipsei posibilității de verificare a acestora datorată nedepunerii la dosar a actelor ce evidențiază aceste venituri.
Sub acest aspect este de observat că, la fondul cauzei a fost depus buletinul de calcul al pensiei, adeverința privind veniturile lunare individuale realizate de reclamant, iar în recurs s-a depus și dosarul de pensie, și din analiza acestora se poate constata că au fost valorificate adeverințele nr. 4177/_, adeverința nr. 1. din_ și adeverința nr. 49.2024 din_ . Legat de aspectul dovedirii veniturilor se mai impune a se observa că reclamantul nu a înțeles să facă demersuri pentru desecretizarea Ord.M.S.132/2010 și nr.116/2002, pentru a putea indica în concret aspectele pe care le invocă în apărarea sa, așa că nu se poate constata o încălcare a legalității din această perspectivă.
Nu se poate reține susținerea reclamantului potrivit căreia instituția militară a făcut comunicarea a unor venituri mai mici decât cele reale fără o dovada în acest sens. Pe de altă parte, această comunicare a veniturilor realizate și a altora decât cele realizate, s-a făcut în contextul de reglementare al obligațiilor instituției implicate în comunicarea veniturilor, respectiv art.1 alin.2 din OUG 1/2011.
Sub aspectul veniturilor ce nu pot fi identificate, în cazul militarilor, trebuie observat că legiuitorul a prevăzut o măsură proporțională și legitimă, anume considerarea soldei de grad și soldei de funcție minime corespunzătoare gradului militar deținut.
Acest context aduce în discuție răspunderea pentru emiterea datelor realizate de reclamant, a instituției de apărare și ordine publică și siguranță națională în cadrul căruia acesta și-a desfășurat activitatea.
În acest sens, Curtea subliniază că procedura revizuirii și actele stau la baza calculării cuantumului pensiei sunt reglementate prin art. 1 din OUG 1/2011.
Potrivit acestui text legal: "(1) P. le prevăzute la art. 1 lit. a) și b) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art. 5 alin. (4) din aceeași lege, se revizuiesc, din oficiu, cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari.
(2) Obligația identificării și transmiterii la casele de pensii sectoriale a veniturilor realizate lunar de către fiecare beneficiar, în vederea efectuării revizuirii prevăzute la alin. (1), revine instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională în cadrul cărora beneficiarul și-a desfășurat activitatea.
În cazul pensiilor prevăzute la alin. (1), pentru care, până cel mai târziu la data de 31 octombrie 2011, nu pot fi identificate veniturile realizate lunar pentru anumite perioade, la stabilirea punctajului mediu anual se utilizează cuantumul soldei de grad și al soldei de funcție minime corespunzătoare gradului militar deținut, conform anexei nr. 1, dar nu mai puțin de salariul mediu brut/net pe economie, iar pentru perioada anterioară anului 1952 se utilizează salariul mediu brut pe economie.
Evoluția salariului mediu brut/net pe economie și a salariului minim pe economie este prevăzută în anexa nr. 2.";
Ca atare, Curtea nu poate reține argumentul recurentului potrivit căruia relevarea în adeverințele emise a unor venituri mai mici decât cele din Anexa nr.1 la OUG nr. 1/2011 ar prezuma în mod absolut caracterul nereal al acestora, în condițiile în care art. 1 alin.4 citat mai sus prevede în mod expres că acestea sunt luate în considerare doar în cazul limitativ indicat, pentru care, până cel mai târziu la data de 31 octombrie 2011, nu pot fi identificate veniturile realizate lunar pentru anumite perioade, situație ce nu se regăsește în cauza de față.
Pe de altă parte, răspunderea pentru emiterea datelor privind veniturile realizate de către recurent revine instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională în cadrul cărora beneficiarul și-a desfășurat activitatea. Din punct de vedere juridic, această obligație capătă consistență prin emiterea unei adeverințe, act care, odată intrat în circuitul juridic prin depunerea sa la o altă instituție - casa de pensii - dobândește forță juridică. Ca atare, în condițiile în care recurentul ar contesta realitatea celor atestate prin adeverință, acesta are la îndemână o acțiune ce trebuie însă formulată în contradictoriu cu emitentul adeverinței, singurul care are competența de a completa/modifica datele ce trebuie avute în vedere la calcul pensiei, cale ce nu a fost însă urmată în speță.
Nefondat este și motivul de recurs prin care se afirmă nelegalitatea indirectă a deciziei de revizuire, în condițiile în care aceasta revizuiește o deciziei de recalculare nelegală în condițiile în care a fost emisă fără temei juridic, în aplicarea dispozițiilor H.G. nr. 735/2010, act normativ ce fusese suspendat prin
sentința civilă nr. 338/2010 pronunțată de către Curtea de Apel C. în dosarul nr._ .
În mod evident, acest motiv de nelegalitate putea fi invocat în cadrul contestației îndreptate împotriva deciziei de recalculare, decizia de revizuire ce face obiectul prezentului dosar nefiind afectată de acest invocat viciu. În plus, faptul că prin sentința civilă nr. 338/2010 a Curții de Apel C. s-a dispus suspendarea executării HG nr. 735/21 iulie 2010 nu are relevanța scontată, temeiul juridic al trecerii de la un sistem de pensie la altul, de la pensia militară la pensia publică bazată pe Legea nr. 19/2000, fiind asigurat de Legea nr. 119/2010, măsura fiind constituțională, legală și justificată, așa cum au arătat Curtea Constituțională a României, Înalta Curte de Casație și Justiție și CEDO conform celor ce urmează, iar principiile modului de calcul a pensiei se regăsesc în Legea nr. 119/2010.
Procesul de recalculare a pensiei s-a realizat în temeiul Legii nr. 119/2010, astfel că nu prezintă relevanță faptul că prin hotărâre judecătorească au fost suspendate și, ulterior, anulate dispoziții ale HG nr. 735/2010, act normativ care reglementează doar metodologia efectivă de calcul al pensiei și nu pune în discuție trecerea la un nou sistem de stabilire a pensiilor militare.
Referitor la critica privitoare la încălcarea principiului neretroactivității legii, se reține că nici această critică nu este întemeiată.
Dispozițiile Legii 119/2010, ca de altfel și ale OUG 1/2011 nu au caracter retroactiv, întrucât ele se aplică numai pentru viitor.
În acest sens, prin Decizia nr.60/2012 a Curții Constituționale, s-a statuat că "legiuitorul are libertatea să stabilească drepturile de asigurări sociale cuvenite, condițiile și criteriile de acordare a acestora, modul de calcul și cuantumul valoric al lor, în raport cu posibilitățile create prin posibilitățile financiare disponibile și să le modifice în concordanță cu schimbările ce se produc în resursele financiare. Această prerogativă a legiuitorului nu poate fi considerată ca o încălcare a principiului constituțional al neretroactivității legii civile, atât timp cât dispozițiile de lege se aplicată de la data intrării lor în vigoare pentru viitor";.
Această decizie a fost dată în controlul de constituționalitate a Legii 119/2010 și a Legii 263/2010 adică în materia reglementărilor privind pensiile, inclusiv cele privitoare la pensiile militare.
De altfel, Decizia nr.375/2005 a Curții Constituționale invocată de reclamant, se referă la reglementări penale, fără incidență în speță, iar Decizia nr.120/2007 prin care se realizează controlul de constituționalitate al OUG 4/2005, afirmă că disp.odonanței sunt aplicabile pentru viitor, nefiind constatată încălcarea principiului neretroactivității legii civile.
Stabilirea dreptului la pensie prin decizia atacată începând cu data de _
, a fost făcută de pârâtă în vederea respectării dispoz.art.1 alin.3 din OUG 1/2011, astfel că nu poate semnifica o aplicare retroactivă a legii, fiind tot o aplicare pentru viitor a obligațiilor ordonanței. Susținerea că, pensia de serviciu, cea revizuită din decizia atacată, ar fi trebuit revizuită doar începând cu data emiterii ei, nu este consistentă întrucât au fost respectate dispozițiile legale sus arătate.
De altfel este falsă problema, caracterul retroactiv al deciziei atacate, întrucât prin dispozițiile ordonanței se prevede revizuirea începând cu_ . Ar fi fost o aplicare retroactivă dacă data acordării pensiei revizuite ar fi fost anterioară datei de_ .
În privința criticilor referitoare la încălcarea dreptului de proprietate, se constată că nici aceasta nu este întemeiată.
Sub acest aspect, Curtea reține următoarele:
Prin prisma prevederilor art. 1 din Primul Protocol la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se constată că în numeroase decizii Curtea Europeană a reținut că dreptul la pensie intră sub protecția art. 1 din Protocolul nr. 1, ca drept de a primi o prestație socială (Cauza Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din 12 aprilie 2006, Cauza Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009, paragraf 71), Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004, paragraf 39).
În jurisprudența organelor Convenției, noțiunea de "privare de proprietate"; semnifică preluarea completă și definitivă a unui bun, titularul dreptului asupra acelui bun nemaiavând posibilitatea exercitării vreunuia dintre atributele conferite de dreptul pe care îl avea în patrimoniul său. Astfel, în Cauza Aizpurua Ortiz ș.a. împotriva Spaniei (paragraf 48), s-a statuat că pierderea unei pensii complementare nu constituie o ingerință de tipul "privării de proprietate";, în sensul celei de-a doua teze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1. În mod similar a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului și în cauzele Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009, (paragraf 71) sau Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (paragraf 40).
De asemenea, Curtea Europeană a reținut în Cauza Kjartan Asmundsson contra Islandei (paragraf 39) următoarele: "totuși, chiar dacă art. 1 din Protocolul adițional garantează persoanelor dreptul la beneficiile rezultate din plata contribuțiilor la anumite fonduri de securitate socială, acest lucru nu poate fi interpretat ca acordând persoanei o pensie într-un anumit cuantum";.
Curtea de Apel constată că prin Legea nr. 119/2010 și, respectiv, OUG nr. 1/2011 nu s-a suprimat dreptul la pensie al reclamantului, astfel încât nu se poate reține că a existat o privare de bun, în sensul celei de-a doua teze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1 și, drept urmare, neacordarea unei despăgubiri pentru suma cu care s-a diminuat cuantumul pensiei reclamantului ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 119/2010 și a OUG nr. 1/2011 nu conduce, de drept, la reținerea unei încălcări a art. 1 din Protocolul nr. 1.
Prin Legea nr. 119/2010 pensiile militare de stat au devenit pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000, iar reclamantul, care anterior beneficia de o pensie militară de stat, a devenit titularul unei pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei; prin urmare Legea nr. 119/2010 reprezintă o "ingerință" din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamantului, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Pentru ca ingerința să nu determine încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să existe un raport de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele sale de realizare.
Fiind prevăzută de Legea nr. 119/2010 transformarea pensiilor militare de stat în pensii de asigurări sociale de stat are caracter legal.
Din expunerea de motive ce a stat la baza legii, rezultă că motivele care au determinat adoptarea Legii nr. 119/2010 sunt: evoluția crizei economice în anul 2009 și extinderea acesteia în cursul anului 2010; respectarea angajamentelor asumate de România prin semnarea acordurilor de împrumut cu organismele financiare internaționale; diminuarea dezechilibrelor bugetare existente și menținerea deficitului bugetar în limite sustenabile; existența unui decalaj uriaș între cea mai mică pensie și cea mai mare pensie plătită de stat generată de apariția unor sisteme speciale de pensii publice care au introdus o serie de privilegii și tratamente favorabile unor categorii profesionale; eliminarea
discrepanțelor privind contribuția la bugetul asigurărilor sociale și inegalitățile de alocare a resurselor pentru finanțarea pensiilor publice.
Așa cum s-a reținut constant în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, în Cauza Andrejeva împotriva Letoniei din 8 decembrie 2009, par. 83) "statul dispune de o marjă largă de apreciere în ceea ce privește măsurile economice și sociale de ordin general. Datorită unei cunoașteri directe a propriei societăți și a nevoilor acesteia, autoritățile naționale sunt, în principiu, mai bine poziționate decât judecătorul internațional pentru a stabili ceea ce reprezintă utilitate publică în materie economică sau socială. În principiu, Curtea respectă modul în care statul concepe imperativele de utilitate publică cu excepția cazului în care judecățile emise se dovedesc a fi "în mod vădit lipsite de o bază rezonabilă"; (a se vedea spre exemplu, National and Provincial Building Society și alții împotriva Regatului Unit, 23 octombrie 1997, paragraf. 80, et Stec și alții, paragraf 52)";.
De asemenea, Curtea Europeană a constatat ca nu este rolul său de a verifica în ce măsura existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor in care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei. (Wieczorek c. Poloniei din 8 decembrie 2009, paragraf 59 sau Mellacher c. Austriei din 19 decembrie 1989, paragraf 53). În mod similar, se apreciază că instanța de recurs nu ar putea decât cu depășirea atribuțiilor să constatate că statul ar fi putut găsi sau identifica alte soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivelor de interes public urmărit.
Întrucât reformarea sistemului de pensii, eliminarea inechităților existente în sistem și criza economică și financiară a statului nu sunt "în mod vădit lipsite de o bază rezonabilă";, Curtea de Apel apreciază că ingerința urmărește un scop legitim.
În cauza Abaluță și alții împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor omului a respins ca inadmisibilă cererea reclamanților, pensionari militari, prin care aceștia s-au plâns de faptul că măsurile legislative adoptate prin Legea nr. 119/2010, HG nr. 735/2010 și ulterior prin OUG nr. 1/2011, ce au avut ca efect diminuarea pensiilor lor, încalcă prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și art. 14 din Convenție.
Astfel, Curtea a reținut faptul că Statele părți la Convenție se bucură de o mare marjă de apreciere în ceea ce privește reglementarea politicilor sociale iar reducerea pensiilor reclamanților a constituit o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 263/2010, pentru a echilibra bugetul de Stat și a corecta diferențele existente între diferitele sisteme de pensie. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate și, de asemenea, că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv, iar durata în care reclamanții au prestat serviciul militar a fost asimilată perioadelor de cotizație în sensul legii.
Mai mult, prin Decizia de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a Curții Europene a Drepturilor Omului în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiu împotriva României, relevantă și în cauza dedusă judecății datorită similitudinii situației analizate, a stabilit că "…deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei,
decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și Maggio și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr._ __ 6/08 și 56001/08, par. 55).
Statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11).
În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, Curtea de Apel va înlătura susținerile reclamantului referitoare la încălcarea dreptului de proprietate și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia militară în cuantumul stabilit în baza Legii nr. 164/2001.
În ce privește încălcarea drepturilor câștigate, Curtea reține că aceasta nu poate fi reținută.
Așa cum s-a statuat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, art.1 din Protocolul 1 la Convenție nu garantează un cuantum determinat a pensiei, ci doar dreptul la pensie (cauza Prim/României; Decizia Jancovic/Croației; Decizia Kuna/Germaniei; Decizia Maggio c.Italiei).
Nici celelalte critici privitoare la încălcarea dreptului la un proces echitabil și la egalitatea de tratament nu sunt întemeiate, întrucât se bazează pe considerentele deja analizate în cadrul criticii privind încălcarea dreptului de proprietate, cu referire la dreptul de ingerință a statului.
În plus, nu se poate reproșa primei instanțe lipsa de rol activ, întrucât aspectele sesizate au fost analizate cu respectarea dispozițiilor legale și cu observarea Jurisprudenței pertinente a CEDO.
Dezvoltarea considerentelor din hotărâre privitoare la principiul constituțional al neretroactivității legii civile, de o manieră mai amplă, nu se află într-o legătură cu rolul activ al judecătorului în procesul civil, ci cu modul de abordare a motivării hotărârii.
Sub aspectul criticii încălcării principiilor egalității și interzicerii discriminării, se reține caracterul ei neîntemeiat. În acest sens sunt relevante considerentele Deciziei nr. 29/2011, unde a statuat că analizarea în baza art. 14 coroborat cu art. 1Protocolul nr. adițional la Convenția pentru apărarea dreptului omului și libertăților fundamentale presupune stabilirea premisei că standardul european este superior Standardului Constituțional, fapt ce însă nu poate fi reținut, față de împrejurarea că dintre categoriile de pensionari cu pensii
speciale, doar magistrații au fost exceptați, în urma constatării neconstituționalității prevederilor art.1 lit. c din Legea nr. 119/2010 în raport cu art. 124 alin. 3 și art. 132 alin.1 din Constituție, iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin lege numai această categorie de la măsura recalculării pensiei.
Este de reținut că tot Curtea Constituțională, a observat că, în temeiul CEDO( art.14 coroborat cu art. 1 din protocolul 1 adițional) numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale, aflate în situații analoage ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să se supună celei a Curții Constituționale.
Or în cauză, critica se îndreaptă împotriva însăși reglementării, respectiv cu privire la Legea nr. 119/2010, ce este de atribuțiile Curții Constituționale care de altfel s-a și pronunțat în sensul constituționalității disp. Legii nr. 119/2010( Decizia 871/2010 a Curții Constituționale ).
Constatându-se că niciuna dintre criticile aduse hotărârii nu este întemeiată Curtea în baza art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmează să se respingă ca nefundat recursul.
Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M. T. împotriva sentinței civile nr. 7409 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 9 decembrie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||||
D. | C. G. | I. | T. | N. | M. |
GREFIER
N. N.
Red.N.M./dact.V.R.
2ex./_
Jud.fond: R. -M. V.
| ← Decizia civilă nr. 3/2013. Contestație decizie pensionare.... | Decizia civilă nr. 1209/2013. Contestație decizie pensionare.... → |
|---|
