Decizia civilă nr. 192/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
DECIZIA CIVILĂ Nr. 192/R/2013
Ședința publică din data de 22 ianuarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: G. -L. T. JUDECĂTOR: I. T.
G.: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul P. I. împotriva sentinței civile nr. 1360 din_ pronunțate de Tribunalul Maramureș în dosar nr._ privind și pe intimata pârâtă C. SECTORIALĂ DE P. A M.
A. N., având ca obiect contestație împotriva deciziei de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul intimatei - consilier juridic - cpt. A. Mirel, lipsind reclamantul recurent.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatei și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de 15 ianuarie 2013 intimata a formulat întâmpinare în cauză iar la data de 21 ianuarie 2013 reclamantul a transmis prin fax la dosar o cerere prin care solicită judecata cauzei în lipsa sa de la dezbateri.
Reprezentantul intimatei arată că nu are cereri de formulat.
Nefiind formulate cereri în probațiune sau de altă natură, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului ca nefondat pentru motivele arătate în scris în întâmpinarea formulată și menținerea hotărârii pronunțate de prima instanță ca temeinică și legală.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1360 din_ pronunțate de Tribunalul Maramureș în dosar nr._
s-a respins contestația formulată de reclamantul P. I., împotriva pârâtei CASA DE PENSII SECTORIALĂ A M. A. N. .
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că prin Decizia nr. 0108873 emisă la_ (fila 42 ) contestatorului i s-a stabilit dreptul la pensie militară de stat, cuantumul acesteia la nivelul lunii decembrie 2010 fiind de 2187 lei.
Prin Decizia nr. 78036/_ (f.39) pensia militară de stat a contestatorului a fost recalculată în baza Legii 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, noul cuantum al pensiei fiind de 1220 lei RON.
Prin Decizia nr. 78036/_ pensia de care beneficia reclamantul a fost revizuită în baza art. 1 al. 1 din O.U.G. 1/2011 potrivit căruia pensiile prevăzute la art. 1 lit. a) și b) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art. 5 alin. (4) din aceeași lege, se revizuiesc, din oficiu, cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2011, pe
baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari, în urma revizuirii rezultând un cuantum brut de 1773 lei RON.
Așa cum reiese din actele comunicate de pârâtă (f.69 și urm.), după emiterea Deciziei nr. 78036/_, la dosarul de pensie al reclamantului s-a depus înscrisul numit "completare la fișa cu locurile de muncă în care a lucrat"; acesta și, valorificându-se datele cuprinse în acest înscris, la data de_ pârâta a emis o nouă decizie de revizuire a pensiei în baza O.U.G. 1/2011, nr. 78036/_, cuantumul pensiei reclamantului crescând de la 1773 lei la 2076 lei.
Drepturile stabilite prin decizia nr. 78036/_ s-au acordat tot de la data de_, astfel că, prin emiterea ei, decizia nr. 78036/_ a fost lipsită de efecte.
Potrivit art. 1 din Legea 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, "pe data intrării în vigoare a prezentei legi, următoarele categorii de pensii, stabilite pe baza legislației anterioare, devin pensii în înțelesul Legii 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, lit. a și b ale acestui articol menționând pensiile militare de stat, pensiile de stat ale polițiștilor și ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor.
Instanța a observat că O.U.G. nr. 1 din 28 ianuarie 2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională nu cuprinde o nouă măsură legislativă de transformare a pensiilor de serviciu în pensii din sistemul public de pensii, ci stabilește doar metodologia de calcul privind revizuirea pensiilor de serviciu care au devenit pensii în înțelesul Legii 19/2000 în baza Legii nr. 119/2010, așa cum a reținut și Curtea Constituțională în Deciziile nr. 153 din 23 februarie 2012 și 553 din 24 mai 2012.
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2011 a fost adoptată în virtutea faptului că în termenul prevăzut de Legea nr. 119/2010 nu au fost identificate documentele necesare dovedirii în totalitate a veniturilor în cadrul procesului de recalculare pentru aproximativ 140.000 de persoane, lucru care a avut un impact negativ asupra valorificării dreptului la pensie al beneficiarilor acestei legi, în sensul că, pentru cei care nu au prezentat acte care să dovedească veniturile obținute, în funcție de care s-a recalculat pensia de serviciu, s-a utilizat salariul mediu brut pe economie. Totodată, s-au avut în vedere atât instituirea unei etape de revizuire a cuantumului pensiilor cu respectarea principiului contributivității, scopul fiind acela de a nu sancționa persoanele care, fără a avea vreo culpă, nu au reușit în intervalul inițial pus la dispoziție de legiuitor prin Legea nr. 119/2010 să identifice documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii activități, cât și exigențele subliniate de puterea judecătorească în cadrul controlului jurisdicțional exercitat cu ocazia aplicării Legii nr. 119/2010, în vederea instituirii unor măsuri legislative pe baza cărora instituțiile implicate să identifice și să transmită caselor de pensii sectoriale toate elementele necesare pentru stabilirea drepturilor de pensie într-un mod obiectiv și justificat. Toate aceste împrejurări se regăsesc în preambulul actului normativ criticat, vizează interesul public și constituie elementele unei situații extraordinare, ce nu suferă amânare și care au impus adoptarea de măsuri imediate pentru reglementarea unor aspecte în scopul revizuirii pensiilor recalculate potrivit art. 1
lit. a) și b) din Legea nr. 119/2010, contrar susținerilor reclamantului.
În ceea ce privește pretinsa încălcare a principiului neretroactivității, după cum s-a statuat prin Decizia nr. 29 din_ pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, (aplicabilă pentru identitate de
rațiune și în cazul recalculării pensiilor militare de stat, așa cum rezultă în mod expres din considerentele deciziei) nu pot fi primite criticile potrivit cărora Legea 119/2010 și OUG nr. 1/2011 încalcă flagrant principiul neretroactivității legii, prevăzut în art. 15 alin. 2 din Constituție, prin prisma faptului că actul normativ menționat a făcut obiectul controlului de constituționalitate a priori, exercitat în temeiul art. 146 lit. a din Constituție, Curtea Constituțională pronunțând deciziile nr. 871 din 25 iunie 2010 și, respectiv, nr. 873 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010. Jurisprudența anterioară a Curții Constituționale în materie nu poate fi reținută de instanță, în condițiile în care instanța de contencios constituțional s-a pronunțat în mod diferit chiar în ceea ce privește dispozițiile legale invocate de reclamant.
Prin aceste decizii definitive și general obligatorii, Curtea Constituțională a decis că Legea 119/2010 nu încalcă prevederile art.15 al. 2 din Constituție, care instituie principiul constituțional al neretroactivității legii și nici principiul doctrinar al drepturilor câștigate.
Reclamantul a mai susținut că O.U.G. 1/2011 în baza căreia i s-a revizuit pensia de serviciu nu este în concordanța cu Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, întrucât reducerea substanțială a nivelului pensiei sale prin aplicarea actului normativ intern menționat a afectat însăși substanța dreptului său de proprietate, drept protejat de art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenție.
Așa cum corect a reținut și reclamantul, în conformitate cu art. 20 din Constituția României, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, în caz de neconcordanță între acestea din urmă și legile interne, având prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
În speță, s-a invocat contrarietatea dintre dispozițiile O.U.G. 1/2011 și dispozițiile Convenției, respectiv ale art. 1 Protocolul 1 adițional la aceasta, instanței revenindu-i obligația de verifica existența unui asemenea conflict, iar în caz afirmativ, de a-l soluționa în modul indicat de art. 20 al. 2 din Constituție, adică de a înlătura aplicabilitatea O.U.G. 1/2011 în prezentul raportul juridic dedus judecății.
Potrivit art. 1 Protocolul nr. 1 "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții, sau a amenzilor.";
Noțiunea de "bunuri"; este înțeleasă în sens extins, iar una dintre cele mai remarcabile extinderi ale noțiunii de bunuri privește prestațiile sociale, Curtea statuând că acestea intră în sfera de aplicarea a art. 1 din Protocolul 1 dat fiind caracterul lor patrimonial (Gayguzus c.Austria, Willis c. Regatul Unit, Buchen c. Cehia, Stec și alții c. Regatul unit).
Astfel, raportat la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța consideră că pensia este un bun care intră sub protecția art. 1 din Protocolul 1 la Convenție.
Însă, simpla lectură a dispozițiilor cuprinse în art. 1 Protocolul nr. 1 evidențiază faptul că protecția pe care el o instituie nu este una absolută, căci nu conține numai principiul protecției dreptului de proprietate, ci și două limite ale
exercițiului acestui drept: posibilitatea privării de proprietate pentru cauză de utilitate publică și reglementarea exercitării acestui drept în conformitate cu interesul general. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a consacrat și o limită jurisprudențială dată de "atingerea substanței"; dreptului, respectiv cerința existenței unui raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul avut în vedere.
În urma revizuirii pensiei în baza Legii 119/2010, pensia reclamantului s-a diminuat de la 2187 lei la 2076 lei, acesta suportând o restrângere a dreptului de proprietate.
În urma unei ample analize de convenționalitate, instanța a apreciat că în speță nu s-a produs o încălcarea a prevederilor art. 1 Protocolul nr. 1, măsura recalculării și, apoi, a revizuirii pensiei de serviciu a reclamantului în temeiul art. 1 din Legea 119/2010, respectiv O.U.G. 1/2011 intrând în marja de apreciere a statului cu privire la reglementarea politicilor sociale și economice.
Față de considerentele expuse, constatând că Deciziile nr. 78036/_ și nr. 78036/_ au fost emise cu respectarea prevederilor Legii 119/2010, ale O.U.G. 1/2011 și ale Legii 263/2010, instanța a respins contestația formulată de contestator împotriva acestora, ca neîntemeiată.
Instanța a respins și celelalte capete ale contestației, accesorii capătului principal, urmare a respingerii acestuia.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul P. I.
solicitând admiterea prezentului recurs și, pe cale de consecință, în temeiul prevederilor arte 304 pct. 9 raportat la arte 312 alin. 1 și 3 C.pr.civ. modificarea, în totalitate, a sentinței recurate în sensul admiterii contestației astfel cum a fost
precizată.
De asemenea solicită obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată care vor fi ocazionate de purtarea prezentului proces.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că,în fapt, prin hotărârea judecătorească recurată a fost respinsă contestația formulată, prima instanță apreciind, în esență, că măsura diminuării cuantumului pensiei în urma revizuirii acesteia prin decizia contestată este legală, având în vedere că, Curtea Constituțională a stabilit legalitatea acestora (n.red. prin respingerea excepțiilor de neconstituționalitate ale prevederilor Legii nr. 119/20lO și, respectiv ale prevederilor O.U.G. nr. 1/2011), că legea nu a fost aplicată în mod retroactiv și că, atâta vreme cât nu a fost lipsit total de "bunul" său, respectiv pensia a fost diminuată în parte și nu lipsită total de substanță, nu poate fi vorba despre
încălcarea prevederilor art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, fiind dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii.
Astfel, problematica dedusă judecății este mult mai complexă pentru a fi tranșată la o manieră, oarecum simplistă, astfel cum a procedat prima instanță.
În mod greșit, a apreciat prima instanță că prevederile legale mai sus menționate nu ar avea un caracter retroactiv și că nu aduc atingere principiului dreptului câștigat, atâta vreme cât, este cât se poate de evident că, măsura privind revizuirea pensiilor stabilite prin legi speciale, aflate în plată la data introducerii sistemului unitar de pensii publice, a nesocotit grav prevederile art.
15 alin. 2 din Constituția României care consacră principiul neretroactivității legii, prin faptul că dispune, în mod imperativ că, "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile."
Prin decizia nr. 830/2008 Curtea Constituțională a statuat "ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat
înainte de intrarea în vigoare a legii noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii reglementări, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare. Legea nouă însă este aplicabilă, de îndată, tuturor situațiilor ce se vor constitui, precum și tuturor efectelor produse de situațiile juridice formate după abrogarea legii vechi ( ... )".
În același sens sunt și deciziile Curții Constituționale nr. 375/2005, nr. 57/2006 și nr. 120/2007, prin care, în părțile relevante, se arată că noile reglementări nu pot fi aplicate cu efecte retroactive, dispunând numai pentru viitor, fără a aduce atingere drepturilor legale câștigate anterior.
În avizul consultativ dat de Consiliul legislativ cu privire la proiectul de Lege privind sistemul unitar de pensii se arată că: " În cazul de față, deoarece măsurile propuse nu sunt de natură penală sau contravențională, ci au un caracter civil, ele pot viza doar cazurile care se vor ivi după intrarea în vigoare a proiectului, nu și la situațiile deja existente. "
Ca atare, însuși Consiliul legislativ, for care veghează la respectarea principiilor elaborării normelor, avertiza puterea legislativă că normele legale trebuie să vizeze numai situațiile pentru viitor, nu și cele prezente, în caz contrar încălcându-se principiul neretroactivității legii.
În concluzie, Consiliul legislativ apreciază că "pensiile aflate în plată constituie drepturi legal câștigate și nu pot fi afectate prin recalculare, care prin efectele ei, ar constitui, implicit, o aplicare retroactivă a legii, orice nouă reglementare aplicându-se numai pentru viitor, adică pensiilor stabilite după data intrării în vigoare a acesteia. "
În altă ordine de idei, în avizul dat de Consiliul Legislativ cu privire la proiectul de lege privind sistemul unitar de pensii se arată "În cazul de față, deoarece măsurile propuse nu sunt de natură penală sau contravențională, ci au caracter civil, ele vor viza doar cazurile care se vor ivi după intrarea în vigoare a proiectului, nu și situațiile deja existente."
Așadar, însuși Consiliul Legislativ, for care veghează la respectarea principiilor elaborării normelor, avertiza legislativul că normele legale trebuie să vizeze numai situațiile viitoare, nu și pe cele prezente, în caz contrar, încălcându- se principiul neretroactivității legii.
Cu toate acestea, legiuitorul român a adoptat O.U.G. nr. 1/2011, încălcând principiul constituțional mai sus enunțat.
Consiliul Legislativ apreciază, de asemenea, că ,,Actualele pensii de serviciu au fost acordate în baza unor legi emise de Statul Român, în vigoare, la momentul calculării. O recalculare a acestor pensii, care au fost acordate legal, ar însemna o încălcare de către stat a propriei legislații, iar a o modifica retroactiv, ar avea repercusiuni asupra caracterului de stat de drept.
De asemenea, conform principiului drepturilor câștigate, orice drept, indiferent de natura sa, trebuie acordat chiar dacă pentru cazurile apărute ulterior, acesta este diminuat.
Modificarea retroactivă a unor drepturi civile câștigate nu este posibilă fără a se încălca prevederile normelor legale, precizate mai sus.
Concluzionând Consiliul Legislativ apreciază că "pensiile aflate în plată constituie drepturi legal câștigate și nu pot fi afectate prin recalculare care, prin efectele ei ar constitui implicit o aplicare retroactivă a legii, orice nouă reglementare aplicându-se numai pentru viitor, adică pensiilor stabilite după data intrării în vigoare a acesteia. "
De asemenea, în mod greșit reține prima instanță că, nu se aduce atingere principiului dreptului câștigat, atâta vreme cât, acest principiu a fost consacrat de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene care arată că "dacă prestațiile
acordate în temeiul regulamentului vechi sunt mai favorabile decât cele plătite în conformitate cu regulamentul nou, acestea nu trebuie să fie reduse. "
Acest principiu este stipulat, în mod expres, în practica judiciară a Curții Europene a Drepturilor Omului care, în mod constant, a dat câștig de cauză subiecților de drept afectați din punct de vedere al drepturilor bănești prin acte normative adoptate ulterior.
De asemenea, consacrarea lui o găsim și în opinia Curții Constituționale care a stabilit că "în cazurile în care, din recalculare rezultă un cuantum mai mare al pensiei, se va plăti acesta, iar dacă noul cuantum rezultat va fi mai mic, se va acorda în continuare pensia anterior stabilită și aflată în plată, fără a se aduce vreo atingere drepturilor legal câștigate anterior. "
Faptul că prima instanță reține în mod expres că "actul normativ prin care s-au revizuit drepturile de pensie ale contestatorului nu este retroactiv și nu
încalcă drepturile câștigate, ci modifică pentru viitor o situație juridică născută anterior" este cât se poate de limpede faptul că, în realitate, legea a retroactiva.
Greșită este și opinia primei instanțe potrivit căreia nu poate fi vorba despre privarea de un bun, întrucât aceasta s-a limitat a reține, în mod superficial, un singur aspect și anume că "nu s-a produs o reducere substanțială" a cuantumului pensiei sale, insa, a omis să cerceteze și să combată toate argumentele pe care recurentul le-a invocat în susținerea încălcării flagrante a dreptului meu de proprietate.
Astfel, din punct de vedere constituțional, din Ordonanța de urgență nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, publicată în M.of. nr. 81 din 31 ianuarie 2011 încalcă Constituția României în ceea ce privește neretroactivitatea legii civile și încălcarea dreptului de proprietate, fiind în contradicție cu prevederile art. 15 alin. 2 care consacră principiul neretroactivității legii civile și ale art. 44 care garantează dreptul la proprietate privată. Într-adevăr, prin Ordonanța de urgentă nr. 1/2011 s-a încălcat un drept dobândit de recurent, identic sau similar dreptului de proprietate, ca urmare a prestației pe care a executat - o și a statutului special care i-a fost conferit de Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, publicat în M.of. nr. 748 din 14 octombrie 2002, abrogată prin Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în M.of. nr. 852 din 20 decembrie 2010.
Fiind vorba, așadar, despre un adevărat drept de proprietate asupra pensiei, născut sub imperiul legii menționate, legiuitorul nu avea dreptul de a o modifica în cuantumul ei printr-o lege ulterioară, iar dacă a procedat astfel înseamnă că a încălcat prevederile art. 44 și art. 15 alin. 1 din Constituție, fiind în prezența unei adevărate naționalizări sau confiscări, mai ales dacă are în vedere că s-a diminuat cu peste 75%.
Că este vorba despre un veritabil drept de proprietate care, prin aplicarea legilor interne și emiterea deciziei contestate a fost violat rezultă din următoarele:
Se impune analizarea și stabilirea faptului dacă contestatorul se afla în posesia unui bun în momentul recalculării drepturilor privind pensia.
Opinia Curții Europene este aceea că, se poate vorbi despre un drept de proprietate în condițiile în care reclamantul poate pretinde că a avut cel puțin o speranță legitimă de a-l vedea concretizat.
Per conclusionem, recurentul a avut un drept de proprietate asupra pensiei sale, câtă vreme nu doar a avut o speranță legitimă în realizarea și primirea ei, ci ași primit-o efectiv.
Referitor la existența bunului și incidența încălcării art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Din hotărârea pronunțată cauza Muller contra Austriei rezultă că o reducere substanțială a nivelului pensiei ar putea fi considerată ca afectând substanța dreptului de proprietate și chiar a însuși dreptului de a rămâne beneficiar al sistemului de asigurare la bătrânețe.
Relevantă pentru întărirea acestei idei este și cauza Pravednaya ela R. iei (hotărârea din 18 noiembrie 2004) prin care s-a stabilit că prin privarea dreptului de a primi o pensie într-o sumă determinată într-o hotărâre definitivă, statul a deranjat echilibrul echitabil existent între interesele aflate în joc. În consecință Curtea a hotărât în unanimitate că a existat o încălcare a art. 1 din Protocolul adițional nr. l.
Pe de altă parte nu ne aflăm în niciuna dintre situațiile prevăzute de lege în care privarea de un bun nu reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate al titularului asupra acelui bun, și anume:
privarea să fie prevăzută de lege, adică de normele interne aplicabile în materie;
ingerința să fie impusă de o cauză de utilitate publică;
să fie conformă cu principiile generale ale dreptului internațional.
De asemenea, jurisprudența Convenției a mai adăugat o condiție specifică situației de privare de proprietate și anume necesitatea indemnizării corespunzătoare a titularului dreptului. Tot ca o situație jurisprudențială s-a impus o condiție comună, atât în privința privării de proprietate, cât și în materia limitărilor acestui drept, prevăzute de paragraful 2 al art. 1 din Protocolul nr. 1, respectiv, orice limitare trebuie să fie proporțională cu scopul avut în vedere la instituirea ei.
După cum a decis, cu valoare de principiu, fosta Comisie, ,,0 privare de proprietate trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească o cauză de utilitate publică, să fie conformă normelor dreptului intern și să respecte un raport de proporționalitate între mijloacele folosite, în scopul vizat; privarea de proprietate trebuie să neajeze un just echilibru între exigențele de interes general și imperativele fundamentale ale individului, în special prin indemnizarea rezonabilă și proporțională a valorii bunului, acordată titularului acesteia."( Comisia EDH, 15 ianuarie 1998, nr. 19734/92m Xc/Italia).
În ceea ce privește existența unei ingerințe, reducerea pensiei recurentului prin decizia de revizuire atacată și lipsirea de a mai primi vreodată sumele de bani de care beneficia anterior, reprezintă o ingerință gravă, care a avut ca efect privarea de bunul său, în sensul avut în vedere de teza a doua din primul paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1.
În ceea ce privește condiția ca privarea de proprietate să fie prevăzută de lege, această condiție este îndeplinită, întrucât O.U.G. nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, publicată în M. of. nr. 81 din 31 ianuarie 2011, este un act normativ precis, accesibil și previzibil în sensul jurisprudenței CEDO.
În ceea ce privește condiția ca ingerința să fie impusă de o cauză de utilitate publică, potrivit expunerii de motive a O.U.G. nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, publicată în M.of. nr. 81 din 31 ianuarie 2011 această Ordonanță de urgență a fost adoptată "Întrucât în termenul prevăzut de Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu au fost identificate documentele necesare dovedirii în totalitate a veniturilor în cadrul procesului de reca1culare pentru aproximativ
140.000 de persoane, lucru care a avut un impact negativ asupra valorificării dreptului la pensie al beneficiarilor acestei legi, în sensul că, pentru cei care nu
au prezentat acte care să dovedească veniturile obținute, în funcție de care s-a reca1culat pensia de serviciu, s-a utilizat salariul mediu brut pe economie" .
Preambulul acestui act normativ nu menționează nicio cauză de utilitate publică.
În ceea ce privește proporționalitatea ingerinței cu scopul urmărit, consideră că ingerința este proporțională cu scopul urmărit dacă s-a menținut un
,Just echilibru" între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului.
Cu privire la posibilitatea controlului de proporționalitate, trebuie reținut faptul că, "instanța de contencios european a drepturilor omului, a statuat faptul că o reglementare a folosinței bunurilor care urmărește un interes general poate constitui o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 datorită disproporționalității, consacrând principiul unui real control de proporționalitate pentru măsurile restrictive de proprietate, începînd cu hotărârea din 29 aprilie 1999 și confirmată uletrior printr-o jurisprudență constantă."( CEDO-M. a Cameră, csassagnou și alții împotriva Franței, paragraf 85).
În jurisprudența sa, Curtea Europeană a reținut că ,,0 interferență cu respectarea bunurilor trebuie să respecte "un echilibru just" între cerințele interesului general al comunității și cerințele de protecție individuală a drepturilor fundamentale. Preocuparea pentru realizarea acestui echilibru se reflectă în structura art. 1, astfel că trebuie să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit". (Pressos Compania Naviera SA și alții contra Belgia (paragraful 38), Sfintele mănăstiri împotriva Greciei, hotărâre a din 9 decembrie 1994, pag. 23, etc.).
Prin urmare, în aceste condiții, trebuie determinat dacă măsura litigioasă respectă justul echilibru necesar și dacă, această măsură nu obligă reclamantul să suporte o sarcină disproporționată, situație în care, trebuia se ia în considerare modalitățile de compensare prevăzute de legea națională.
În această privință, Curtea a statuat deja că, "fără plata unei sume rezonabile în raport cu valoarea bunului, privarea de proprietate constituie, în mod normal, o atingere excesivă și că lipsa totală a despăgubirilor nu poate fi justificată în domeniul art. 1 din Protocolul nr. 1 decât în împrejurări excepționale." (cauza ex-regele Greciei și alții împotriva Greciei, cererea nr. 25701/94, paragraful 89, cauza Broniowski împotriva Poloniei, cererea nr. 31443/96, paragraful 176).
Potrivit statuărilor instanței de contencios european a drepturilor omului,"dacă o reformă radicală a sistemului politic și economic al unei țări sau situația sa financiară poate justifica, în principiu, limitări draconice ale despăgubirilor, atare circumstanțe nu pot fi formulate în detrimentul principiilor fundamentale care decurg din Convenție cum ar fi, de exemplu, principiul legalității și cel al autorității și efectivității puterii judecătorești".( cauza Broniowski împotriva Poloniei, cererea nr. 31443/96, paragrafele 175,183 și 184). "Cu atât mai mult, absența totală a despăgubirilor nu se poate justifica nici măcar în context excepțional, în prezența unei atingeri aduse principiilor fundamentale consacrate prin Convenție." (Hotărârea din 21 iulie 2005 în cauza Străin și alții împotriva României, publicată în M.of. nr. 99 din 2 februarie 2006,
paragraful 53).
Privarea de proprietate impune, așadar, statului obligația de a-l despăgubi pe proprietar, pentru că, rară plata unei sume rezonabile, raportate la valoarea bunului, măsura ar constitui o atingere excesivă a dreptului omului la respectarea bunurilor sale, consacrat de prevederile art. 1 din Protocolul adițional nr. 1. Imposibilitatea de a obține fie și o despăgubire parțială, dar adecvată în ipoteza unei privări de proprietate, constituie o rupere a echilibrului între
necesitatea protecției acestui drept și asigurarea realizării unor imperative de ordin general, care, eventual, au impus-o". (Akdivar și alții împotriva Turciei, cererea nr. 21893/93, hotărâre a din 16 septembrie 1996, Yagtzilar și alții împotriva Greciei, nr. 41727/98, paragraful 40, jantea împotriva României, hotărâre a din 4 noiembrie 2008, paragraful 30).
Or, astfel cum rezultă din cele mai sus menționate, cu toate că privarea de dreptul de proprietate asupra pensiei de serviciu este prevăzută de lege, ea nu este justificată de o cauză de utilitate publică și nici nu este conformă cu principiile generale ale dreptului internațional mai sus menționate, iar prin
O.U.G. nr. 1/2011 nu s-a conferit posibilitatea recurentului de a obține despăgubiri pentru privarea de proprietate în cauză, iar Guvernul României nu a invocat nicio circumstanță extraordinară pentru a proceda în această manieră abuzivă.
Mai mult decât atât, privarea de dreptul de proprietate al recurentului s-a făcut fără ca el să fie despăgubit în vreun fel pentru acest lucru.
În mod greșit a fost admisă excepția lipsei calității procesuale a Statului Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice atâta vreme cât prin decizia nr. 29/2011 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii (n.red. respins, ce-i drept) Statul are calitate procesuală pasivă raportat la partea necontributivă a pensiei.
De fapt, acesta este și motivul pentru care a solicitat introducerea acestuia în cauză.
Pârâta C. de P. Sectorială a M. A. N. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
În analiza prezentului recurs, Curtea de Apel va reține, în plus față de considerentele expuse de instanța de fond, următoarele repere cu caracter obligatoriu, stabilite prin decizii ale Curții Constituționale, ale Înaltei Curți de C. și Justiție și ale Curții Europene a Drepturilor Omului:
În ceea ce privește controlul de constituționalitate al Legii nr.119/2010,
exercitat în temeiul art.146 lit. a din Constituție, prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5 și 12 din Legea nr. 119/2010 sunt constituționale, în raport cu dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. (2) - neretroactivitatea legii, art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 44 - dreptul de proprietate privată, art. 47 alin. (1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53
- restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.
Curtea Constituțională a pronunțat și Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)- i) și art. 2-12 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor; s-a analizat din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și în baza art. 20 din Constituție raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate.
Această orientare a instanței constituționale a fost exprimată și cu ocazia soluționării unor excepții de neconstituționalitate în cauze generate de aplicarea Legii nr.119/2010 - ex. Decizia nr.1579/_ .
Ca atare, Curtea va avea în vedere aceste dezlegări direct aplicabile legii invocate, și nu deciziile anterioare ale Curții Constituționale invocate de recurent.
În ceea ce privește recursul în interesul legii referitor la aplicarea Legii nr. 119/2010,
Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 29/_ a concluzionat, pe baza aspectelor analizate de către Curtea Constituțională prin Deciziile nr. 871 și nr. 873/2010 cu privire la neretroactivitatea legii și la discriminare, reținând următoarele:
"(…)Instanțele judecătorești nu erau în drept să facă apreci eri asupra u nor
critici de necon stituționalitate, sub aspectul resp ectării principiului
neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății și care au
fost soluționate diferit.
În mod similar, nici referitor la discriminare instanțele de drept comun nu
puteau face reevaluări în temeiul art. 16 din Constituție
, iar perspectiva analizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010 (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție, iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției
legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale.)";
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a efectuat o analiză de compatibilitate cu art.1 din Protocolul nr.1, adițional la Convenție.
"(…)În ce privește existența unui "bun" sau "interes patrimonial", în sensul autonom al art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în mod unanim instanțele au constatat că aceasta se verifică în patrimoniul reclamanților care, înainte de adoptarea Legii nr. 119/2010 și a recalculării pensiilor speciale pe care aplicarea acesteia a presupus-o, se puteau prevala de garanțiile oferite de art. 1 din Protocol nr. 1 adițional la Convenție.
(…)
Din perspectiva acestor condiții, Î. Curte constată că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este legală, întrucât este reglementată de Legea nr. 119/2010, și urmărește un "scop legitim", de utilitate publică, în deplină concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, Cauza Wieczorek împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009, § 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea
inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.
Î. Curte constată însă că analiza cerinței privind existența "raportului rezonabil de proporționalitate" a fost sursa practicii neunitare ce a condus la inițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici "ingerința" nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva "dreptului la respectarea bunurilor" (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul "privării de proprietate" (cea de-a doua normă din același text).
Astfel, prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și 80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o
categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană la alta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte și calificarea fiecărui beneficiar pentru obținerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că instanțele judecătorești nu au stabilit în mod riguros, în concret, acest element ce reprezintă o circumstanță importantă în identificarea premiselor de analiză a raportului de proporționalitate, fiind util a se observa proporția reducerii beneficiului social în discuție pentru reclamantul cauzei, iar nu indicarea unei marje generale a diminuării pensiilor speciale pentru toate categoriile de persoane vizate de Legea nr. 119/2010.
Or, instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de "ingerință", în afara statutului de "victimă" (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulți reclamanți - de exemplu, Aizpurua Ortiz ș.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.
În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere criterii precum indemnizația socială pentru pensionari (prevăzută de art. 7 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie lunară, după cum vor trebui identificate circumstanțele particulare ale cauzei.
Este esențial a se constata că în privința fiecărui reclamant în parte a fost depășit un anumit "prag de dificultate" pentru ca instanța europeană însăși să constate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cum se reține, de exemplu, în Decizia asupra admisibilității în Cauza Hasani împotriva Croației).
În raport cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului reiese că stabilirea raportului de proporționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare.(…)";
Se constată că atributul statului de a modifica sistemul de calcul al pensiilor, precum și regimul juridic al pensiilor, a fost confirmat și prin deciziile pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, în cauza Abaluță și alții c/a României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a respins ca inadmisibilă cererea reclamanților, pensionari militari, prin care aceștia s-au plâns de faptul că măsurile legislative adoptate prin Legea nr. 119/2010, HG nr. 735/2010, ce au avut ca efect diminuarea pensiilor lor, încalcă prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și art. 14 din Convenție.
Astfel, Curtea a reținut faptul că Statele părți la Convenție se bucură de o mare marjă de apreciere în ceea ce privește reglementarea politicilor sociale iar reducerea pensiilor reclamanților a constituit o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 263/2010, pentru a echilibra bugetul de Stat și a corecta diferențele existente între diferitele sisteme
de pensie. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate și, de asemenea, că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv, iar durata în care reclamanții au prestat serviciul militar a fost asimilată perioadelor de cotizație în sensul legii.
În același sens, prin Decizia de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a Curții Europene a Drepturilor Omului în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiu împotriva României, releavantă și în cauza dedusă judecății datorită similitudinii situației analizate, a stabilit că deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat.
Statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil.
În speță, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.
În această privință, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii
, instanța de recurs constată că soluția primei instanțe este corectă, sens în care va înlătura criticile reclamantului referitoare la încălcarea dreptului de proprietate sau a principiului neretroactivității, la existența unei discriminări, la lipsa caracterului previzibil și accesibil al legii și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia de serviciu.
În concret, în urma recalculării reclamantul a beneficiat de o pensie de asigurări sociale de 2076 lei, mult superioară pensiei medii pentru limită de vârstă în luna septembrie 2010 în cuantum de 859 lei, conform datelor statistice ale Casei N. de P. și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantului.
Drept urmare, reținând și că în cauză reclamantul nu a invocat alte criterii care să fie avute în vedere la stabilirea raportului de proporționalitate, având în vedere și Decizia nr. 29/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în care se evidențiază că în raport de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este necesar să se analizeze situația particulară a fiecărui reclamant, Curtea de Apel apreciază în raport de probele administrate în cauză că reclamantul nu suportă o sarcină individuală excesivă, de natură a aprecia că raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit nu ar fi respectat.
Întrucât prin Legea 119/2010 nu se pune în aplicare dreptul Uniunii, în cauză nu se poate reține că prin recalcularea pensiei recurentului s-a încălcat Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. De altfel, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în mod similar într-o cauză având ca obiect cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare referitoare la interpretarea articolului 17 alineatul (1), a articolului 20 și a articolului 21 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, respectiv Ordonanța din 14 decembrie 2011 (cauza C-434/11).
În ceea ce privește avizul Consiliului Legislativ invocat de recurent, Curtea notează că acesta nu are caracter obligatoriu, și, mai mult, a fost contrazis prin deciziile obligatorii ale Curții Constituționale și Înaltei Curți de C. și Justiție, mai sus amintite.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel, în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ., va respinge ca nefondat recursul declarat, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P. I. împotriva sentinței civile nr. 1360 din_ a T. ui Maramureș pronunțată în dosar nr._ pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 22 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
D. C. G. G. -L. T. I. T.
G.
N. N.
Red.D.C.G./dact.V.R.
2ex./_
Jud.fond: Brîndușa G.
| ← Sentința civilă nr. 763/2013. Contestație decizie pensionare.... | Sentința civilă nr. 1751/2013. Contestație decizie... → |
|---|
