Decizia civilă nr. 3/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 3/R/2013
Ședința publică din 11 februarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: L. D. JUDECĂTOR: S. D.
JUDECĂTOR: D. G. GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul A. A. -A. împotriva sentinței civile nr. 11072 din 25 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe pârâții CASA DE PENSII S. A M. A. N. și M. A. N., având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul reclamantului recurent A. A. - A., avocat Iepure V. și reprezentantul pârâților intimați, consilier juridic A. Mirel, lipsă fiind reclamantul recurent.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâților intimați și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 06 februarie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, pârâtul intimat M. A. naționale, în nume propriu și reprezentant legal al Casei de P. S. a depus la dosar întâmpinare, un exemplar înmânându-se reprezentantului reclamantului recurent.
Atât reprezentantul reclamantului recurent cât și reprezentantul pârâților intimați arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului. Reprezentantul reclamantului recurent solicită în principal admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii, având în vedere că spre deosebire de celelalte cauze similare, în acest
dosar instanța de fond a procedat la soluționarea cauzei fără a administra probe. Reprezentantul reclamantului recurent solicită în subsidiar în temeiul art.
312 pct. 5 C.pr.civ., casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere că instanța de fond nu a judecat pe fond cauza și că nu a avut la dispoziție probele necesare.
Reprezentantul reclamantului recurent arată că la pagina 2 din întâmpinarea depusă la dosar se arată că, fiind în prezența unor înscrisuri, respectiv a actelor depuse în probațiune, însă la instanța de fond nu au fost depuse acte ci doar tabelul cu veniturile minime depus de reclamant, conform Anexei 1.
Reprezentantul pârâților intimați solicită respingerea recursului, cu consecința menținerii hotărârii atacate pentru motivele arătate pe larg în întâmpinarea depusă la dosar.
Referitor la cererea în subsidiar formulată de reprezentantul reclamantului recurent, reprezentantul pârâților intimați solicită respingerea acesteia, având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 303 pct. 1 C.pr.civ., prin care se specifică că recursul se va formula în termenul prevăzut de lege în 15 zile de la comunicare și inclusiv această cererea trebuia cuprinsă în motivele de recurs. În subsidiar, arată că reclamantul a mai avut pe rol dosarul nr._ al Tribunalului C., dosar în care s-au administrat probe și a fost depus și dosarul de pensionare al reclamantului recurent și că a fost respinsă excepția de conexitate, aceasta fiind cauza pentru care în prezentul dosar nu au fost administrate probe și consideră că nu este un motiv de casare a hotărârii atacate.
În situația în care se va trece de cele susținute, reprezentantul pârâților intimați arată că aceste probe putea fi administrate în fața instanței de recurs conform dispozițiilor art. 305 C.pr.civ.
În replică, reprezentantul reclamantului recurent arată că între prezentul dosar și dosarul nr._ nu există legătură, nefiind identitate de obiect.
Referitor la poziția reprezentantului pârâților intimați, reprezentantul reclamantului recurent face precizarea că nu a formulat cereri noi față de motivele invocate în cererea de recurs, își menține cererea principal, având în vedere că veniturile nu au fost dovedite nici cu dosarul de pensie, precum și că tabelul privind veniturile minime este nesemnat.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.11072 din_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. A. N. .
A fost respinsă acțiunea formulată si completată de reclamantul A. A.
A., împotriva pârâților CASA DE PENSII S. A M. A. N. B. și M. A. N. B., având ca obiect asigurări sociale.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin Decizia nr.0113367/_, reclamantului i s-a stabilit pensia de serviciu în cuantum de 1792 lei. Ulterior, în baza Legii nr. 119/2010, prin Decizia nr. 84542/_ reclamantului i s-a recalculat pensia pe baza salariului mediu brut pe economie, stabilindu-i-se un cuantum al pensiei de 2688 lei.
Ulterior, reclamantul si-a completat acțiunea solicitând si anularea Hotărârii nr. 15923/_ a Comisiei de contestații pensii din cadrul M.
A. N. prin care i s-a respins contestația împotriva deciziei de revizuire a pensiei nr.84542/_ .
Potrivit art. 6 alin. 1 și 2 din OUG nr. 1/2011 pensiile recalculate ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele aflate în plată în luna decembrie 2010 se mențin în plată în cuantumurile avute în luna decembrie 2010 începând cu luna ianuarie 2011 si până la data emiterii deciziei de revizuire iar diferențele aferente lunii ianuarie 2011 se achită până la sfârșitul lunii februarie 2011.
Pensia reclamantului a fost revizuită din oficiu iar până la emiterea unei noi decizii de recalculare a pensiei se menține în plată pensia în cuantumul avut în luna decembrie 2010. De asemenea, acestuia i s-a plătit diferența dintre pensia avută anterior recalculării și cea stabilită prin operațiunea de recalculare și ca atare reclamantului nu i s-a produs niciun prejudiciu prin recalcularea pensiei.
Conform prevederilor art.11 din H.G.nr.737/2010 pensiile care au făcut obiectul unor cauze soluționate prin hotărâri definitive și irevocabile ale
instanțelor de judecată vor avea regimul juridic stabilit de Legea nr.119/2010. Acest act normativ a fost abrogat prin art.4 din O.U.G. nr.59/_ care, în anexă,cuprinde Normele metodologice privind revizuirea pensiilor prevăzute la art.1 lit. c-h din Legea nr.119/2010.
Referitor la suspendarea H.G. nr. 735/2010, prin Sentința civilă nr. 338/2010 a Curții de Apel C., aceasta are efecte numai între părți, iar prin Decizia nr. 871/2010, Curtea Constituțională a României a statuat că prevederile art. 1-5 și art. 12 ale Legii nr. 119/2010, potrivit cărora pensiile de serviciu se recalculează devenind pensii de asigurări sociale, nu încalcă principiul neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 al. 2 din Constituție.
De altfel Curtea Constituțională, prin Decizia nr.873/_, referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, a arătat că acordarea pensiei suplimentare nu se subsumează dreptului constituțional la pensie,astfel cum acesta este reglementat de art.47 alin.2 din Constituția României. Pe de altă parte a arătat că în conceptul de "drepturi câștigate"; pot intra doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări.
Având în vedere faptul că, pensia suplimentară se acordă numai în măsura în care există resurse financiare alocate în acest scop prin bugetul de stat sau cel al asigurărilor sociale de stat, neacordarea acesteia în continuare nu poate fi interpretată nici ca o încălcare a prevederilor art.20 din Constituție raportat la art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertățile fundamentale referitoare la respectarea bunurilor persoanei fizice sau juridice.
Dreptul la plata unei pensii, fără a se garanta și un cuantum determinat al acesteia, este guvernat de art. 1 din Protocolul 1 la CEDO, care are arată că
"orice persoana fizica sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale; nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publica și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional";.
Prin Decizia nr. 871/2010, Curtea Constituțională a României a statuat că prevederile art. 1-5 și art. 12 ale Legii nr. 119/2010, potrivit cărora pensiile de serviciu se recalculează și se transformă în pensii de asigurări sociale, nu încalcă principiul neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 al. 2 din Constituție, arătând următoarele:
"Prin urmare, în ceea ce privește aceste din urmă drepturi de asigurări sociale, legiuitorul are dreptul exclusiv de a dispune, în funcție de politica socială și fondurile disponibile, asupra acordării lor, precum și asupra cuantumului și condițiilor de acordare. Se poate spune că, față de acestea, Constituția instituie mai degrabă o obligație de mijloace, iar nu de rezultat, spre deosebire de dreptul la pensie, care este consacrat în mod expres";.
La fel, prin Decizia nr.919/_, Curtea Constituțională a României a arătat că dispozițiile Legii privind aprobarea O.U.G. nr.1/2011 sunt constituționale, având în vedere consecințele practice ale intrării în vigoare a Legii nr.119/2010, respectiv lipsa identificării documentelor necesare dovedirii în totalitate a veniturilor în cadrul procesului de recalculare,impactul negativ al acestei situații asupra valorificării dreptului la pensie al beneficiarilor acestei legi și necesitatea stabilirii unei etapizări a procesului de revizuire a cuantumului pensiilor, cu respectarea principiului contributivității, în scopul de a nu sancționa persoanele care, fără a avea vreo culpă, nu au reușit în intervalul inițial pus la dispoziție de legiuitor, prin Legea nr. 119/2010,să identifice documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii cariere.
Potrivit unei practici constante a Curții Europene a Drepturilor Omului dreptul la pensie intră în sfera noțiunii de "bun"; potrivit art.1 din Protocolul 1 la Convenție, referitor la protecția dreptului la proprietate, dar tot potrivit jurisprudenței Curții, trebuie verificat dacă ,raportat la realitățile speței ,există o astfel de încălcare sau limitare.
Conform jurisprudenței CEDO, limitarea proprietății trebuie să fie justificată de un interes public, să aibă un scop legitim și să se facă prin mijloace proporționale cu scopul urmărit. Or în speță, intervenția statului s-a făcut prin lege, așa cum prevede art.1 din Protocolul adițional iar scopul avut în vedere a fost, potrivit art.1-5 din Legea nr.119/2010 a fost acela de a recalcula pensiile de serviciu ale beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională în funcție de toate veniturile realizate pe parcursul întregii cariere. Cu privire la principiul proporționalității, acesta presupune existența unui echilibru just între scopul vizat și mijloacele folosite.
În sensul celor arătate mai sus s-a pronunțat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în anul 1972 ,în hotărârea pronunțată în cauza Muller vs.
Austria ,arătând că textul art.1 din Protocolul nr.1 din Convenție nu poate fi
interpretat în sensul că aceea persoană ar avea dreptul la o pensie într-un anumit cuantum.
Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor.";
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a tratat drepturile de asigurări sociale ca fiind un bun însă numai în anumite condiții și reținând că trăsăturile esențiale ale acestuia sunt sensibil diferite de cele atribuie în sistemul Convenției Europene a Drepturilor Omului drepturilor reale și drepturilor de creanță cu caracter civil stricto sensu (drepturi născute în cadrul raporturilor juridice de drept civil). Astfel, specific drepturilor de creanță cu caracter economico-social (în speță, drepturi născute în cadrul raporturilor de asigurări sociale) este împrejurarea că plata contribuțiilor la anumite fonduri de asigurări sociale poate crea, în anumite condiții, un drept de proprietate, drept care, spre deosebire de dreptul de proprietate tratat în sfera raporturilor de drept civil, poate fi afectat de modul în care banii din aceste fonduri sunt distribuiți.
În cauza Kjartan Asmundsson c. Islandei, Curtea a arătat că art. 1 din Protocolul 1 l garantează dreptul persoanei la beneficiile rezultate din plata contribuțiilor la anumite fonduri de securitate socială, însă această împrejurarea nu poate fi interpretată ca acordând persoanei o pensie într-un anumit cuantum. În ceea ce privește salariile, CEDO a reținut, în cauza Eskelinen c. Finlandei că în Convenție nu este consacrat dreptul de a continua plata unui salariu într-un anumit cuantum.
Prin urmare, dacă s-a statuat că dreptul la o prestație de asigurări sociale nu este garantat de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și de protocoalele sale adiționale într-un anumit cuantum atunci când beneficiarul dreptului a contribuit la această prestație, cu atât mai mult dreptul la un anumit cuantum al prestației de asigurări sociale nu este garantat de Convenție în ipoteza în care titularul său nu a contribuit în sistemul de asigurări sociale, aceasta fiind și ipoteza în discuție, pensia sa de serviciu fiind acordată în considerarea calității titularului, fără să se fi executat anumite prestații de asigurări sociale care să fundamenteze cuantumul acesteia.
Curtea a arătat, în cauza Hasani c. Croației,că în cazul în care are loc o limitare a proprietății în cazul drepturilor de asigurări sociale, aceasta trebuie să fie justificată de un interes public, să aibă un scop legitim și să se facă prin
mijloace proporționale cu scopul respectiv. Aceasta a mai subliniat larga marjă de apreciere a statului în domeniul schemelor de securitate socială (cauza Kjartan).
Din jurisprudența CEDO trebuie reținut și că instanța europeană nu a validat argumentul statului referitor la lipsa fondurilor bugetare, însă această abordare a avut loc în cadrul unui litigiu în care legea care instituia dreptul salarial (spor pentru vechime în specialitate) era încă în vigoare, iar de facto, dreptul salarial nu se plătea (cauza Kechko c. Ucrainei). Or, în speță, situația este diferită deoarece dispozițiile referitoare la pensia de serviciu au fost abrogate. În acest context (cauza Kechko c. Ucrainei), Curtea a arătat că este la libera apreciere a statului să stabilească ce beneficii sunt plătite persoanelor din bugetul de stat, acestea putând fi instituite de stat, suspendate sau statul poate înceta să le plătească. În cauza Lelas c. Croației, Curtea a statuat că pentru a fi în prezența noțiunii de "bun"; este necesar un fundament legal (normativ) sau o jurisprudență constantă care să permită conturarea unei speranțe legitime, însă, totodată, a arătat că nu este consacrat de Convenție dreptul de a fi plătit în continuare cu un anumit cuantum al salariului, ci numai ceea ce s-a obținut, s-a câștigat, reprezintă un "bun"; în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
În ceea ce privește recalcularea pensiei, această măsură este în acord cu Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a protocoalele sale adiționale, Curtea statuând în cauza Hasani c. Croației că nu este exclus dreptul statului de a adopta, în domeniul civil, prevederi legale noi, care să reglementeze drepturi care decurg din vechea legislație, cu condiția ca acea lege să nu aducă atingere principiilor convenționale. În cadrul marjei de apreciere foarte largi recunoscute de CEDO statului în materia drepturilor de asigurări sociale (cauza Hasani c. Croației, Kjartan Asmundsson c. Islandei), atunci când procedează la reducerea cuantumului unor prestații de asigurări sociale, în cursul derulării raportului juridic, statul trebuie să țină seama de necesitatea existenței unui scop legitim urmărit reprezentat de un interes public care trebuie să primeze celui particular. În cauza Hasani c. Croației, CEDO a stabilit că noțiunea de interes public trebuie interpretată extensiv, cu excepția situației în care decizia statului este în mod manifest disproporționată și fără fundament rezonabil.
Legea nr. 119/2010, procedând la reducerea cuantumului pensiei și transformând pensia de serviciu într-o pensie de asigurări sociale, a urmărit un scop legitim reprezentat de interesul public al diminuării dezechilibrelor bugetare și al menținerii deficitului bugetar în limite sustenabile, pentru a se crea premisele relansării economice, legiuitorul reținând că se impune adoptarea unor măsuri cu caracter excepțional prin care să fie continuate eforturile de reducere a cheltuielilor bugetare începute în anul 2009 și în anul 2010.
În expunerea de motive a Legii nr. 119/2010, s-a mai arătat că neadoptarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare ar conduce la pierderea acordurilor cu instituțiile financiare internaționale, cu consecința creării unor dezechilibre macroeconomice de natură să ducă la imposibilitatea relansării economice și la creșterea excesivă a deficitului bugetar. S-a mai menționat că, potrivit unei recente estimări a Băncii Mondiale, în cazul în care în România s-ar menține pensiile avute anterior promovării proiectului Legii nr. 119/2010, în anul 2050 deficitul creat de cheltuielile afectate pensiilor din produsul intern brut ar ajunge la 12 %.
Astfel departe de a afecta dreptul la pensie, măsurile cuprinse în O.U.G. nr.1/2011 sunt de natură a ocroti drepturile fundamentale prevăzute în art.47 din Constituția României.
Ca atare, având în vedere condiționarea posibilității statului de a acorda pensiile speciale de elemente variabile, așa cum sunt resursele financiare de care dispune, faptul că acestor prestații ale statului nu li se opune contribuția asiguratului la fondul din care se acordă aceste drepturi, precum și caracterul succesiv al acestor prestații, dobândirea dreptului la pensie specială nu poate fi considerată ca instituind o obligație ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câștigat reprezentând doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări și asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție.";
"Conformându-se dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, textele de lege criticate afectează pensiile speciale doar pe viitor, și numai în ceea ce privește cuantumul acestora. Celelalte condiții privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie și vârsta eligibilă nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, Legea privind instituirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu se răsfrânge asupra prestațiilor deja obținute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita.
Natura si importanța dreptului la un anumit cuantum al pensiei raportat la alte drepturi si libertăți, recunoscute în genere prin acte constituționale ca fiind fundamentale, nu trebuie absolutizat ci trebuie luat în considerare în raport cu politicile economico-financiare ale statului și rolul pe care îl au în societate, așa cum rezultă din hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în cauza Hauer (_ ).
Față de cele ce preced, instanța în baza art.6 din OUG nr. 1/2011, coroborat cu prevederile art. 153 lit. f și g si art. 155 din Legea nr. 263/2010 a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A. A. -A.
solicitând modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului, reclamantul a arătat că prima instanță i-a încălcat dreptul la apărare consacrat de art.24 din Constituție și dreptul la un proces echitabil prevăzut de art.6 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Sarcina probei privind veniturile în baza cărora i s-a revizuit pensia revine pârâților întrucât înscrisurile originare privind veniturile pe care le-a realizat sunt deținute de aceștia. Invocând dispozițiile art. 172 alin. 1 Cod procedură civilă, recurentul a precizat că "înscrisurile privitoare la pricină"; în sensul dispoziției legale menționate sunt înscrisurile originare care fac dovada veniturilor realizate de reclamant de-a lungul carierei de ofițer M.Ap.N., adică statele de plată și ordinele de zi pe unitate. Aceste înscrisuri sunt deținute de M. A. N.
, motiv pentru care a solicitat ca pârâtul să le depună în copie. Pe lângă acestea, pentru a putea proba că în tabelul anexat deciziei de revizuire există perioade în care au fost înscrise venituri mai mici decât cele minime prevăzute în Anexa nr. l la O.U.G. nr.1/2011, a solicitat ca pârâtul să depună copie după fișa de personal cu gradele militare și cu funcțiile pe care le-a îndeplinit. De asemenea, pentru a putea verifica dacă s-a făcut încadrarea corectă în condiții de muncă, a solicitat ca pârâtul M.Ap.N. să depună Ordinul M.Ap.N. nr.M.116/_ pentru aprobarea Normelor metodologice privind încadrarea în condiții deosebite, speciale și alte condiții, emis în baza art.7 din H.G. nr. 1294/2001, modificat și completat prin Ordinul nr. MS.132/_ emis în baza H.G. nr. SI019/_, precum și Fișa cu locurile de muncă în care am lucrat și care îmi dau dreptul la încadrarea în locuri de muncă și activități cu condiții deosebite, speciale și alte condiții (Anexa nr.3 la Ordinul M.Ap.N. nr.M.116/_ ).
Cu toate acestea, prima instanță a respins cererile în probațiune, nepronunțându-se nici cu privire la situația cu perioadele în care veniturile menționate în tabelul atașat deciziei atacate sunt mai mici decât cele specificate în Anexa nr.1 la OUG nr. 1/2011. .
În opinia recurentului depunerea în probațiune a înscrisurilor doveditoare privind veniturile este absolut necesară întrucât, în lipsa acestora și neavând o altă posibilitate de a verifica realitatea și integralitatea datelor luate în calcul la revizuirea pensiei, reclamantul este într-un dezavantaj evident. Judecând cauza în lipsa probelor esențiale, instanța de fond a încălcat dreptul la apărare al reclamantului și l-a privat pe acesta dreptul la un proces echitabil prin nerespectarea principiului egalității armelor, principiu care impune ca fiecărei părți să i se ofere posibilitatea rezonabilă de a-și susține cauza sa în condiții care să nu o plaseze într-o situație de net dezavantaj în raport cu adversarul.
Recurentul a precizat că a arătat și a motivat în cererea de chemare în judecată că decizia atacată este lovită de nulitate absolută întrucât revizuiește o altă decizie care este lovită de nulitate absolută, respectiv că sunt străine de natura pricinii referirile la dispozițiile H.G. nr.737/2010 și O.U.G. nr. 59/2011 întrucât acestea vizează pensiile prevăzute la lit. c-h din Legea nr.119/2010.
Referindu-se la considerentele reținute de instanța de fond cu privire la
"pensia suplimentară";, recurentul a învederat că premisa de la care a pornit instanța este una profund greșită întrucât pensia militară de stat nu a fost alcătuită dintr-o parte contributivă si una necontributivă (suplimentară), ci a avut o altă natură juridică, așa cum a arătat și motivat în cererea de chemare în judecată.
S-a mai invocat că revizuirea pensiei reclamantului încalcă în mod flagrant art.1 din Protocolul nr. l adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului si a Libertăților Fundamentale, coroborat cu art.14 din Convenție.
Nu a primit răspuns argumentul invocat de reclamant cu privire la incidența în cauză a art. 7 alin. 1 din Legea nr. 119/2010 raportat la art. 180 alin. 7 din Legea nr. 19/2000 în sensul păstrării în plată a pensiei în cuantum mai avantajos, aspect confirmat prin Decizia nr. 874/210 a Curții Constituționale.
Deși s-a arătat în motivarea cererii de chemare în judecată (punctul 7) argumentele specifice pentru care recalcularea și revizuirea pensiei militare de stat încalcă prevederile legilor europene (schimbarea naturii juridice a pensiei; lipsa unei evidențe suficient de accesibile a veniturilor; imposibilitatea aplicării corecte și complete a principiului "contributivității"; din cauza imposibilității dovedirii tuturor veniturilor; creșterea fondului total necesar plății pensiilor militare în urma revizuirii acestora, etc.), instanța de fond nu a făcut nici o referire la aceste argumente specifice, pentru a și le însuși sau pentru a le respinge motivat.
Fără a reitera întreaga motivație din cererea de chemare în judecată privind încălcarea reglementărilor europene și a practicii C.E.D.O., se arată doar că, în ce privește cazul particular al pensiilor militare, scopul asigurării echilibrului bugetar în condițiile crizei economice nu numai că nu a fost îndeplinit dar s-a obținut efectul contrar. Este deja de notorietate că fondul total pentru aceste pensii nu a scăzut ci, dimpotrivă, a crescut. Creșterea fondului de pensii a fost confirmată chiar de șeful Direcției Financiar - Contabile a M.Ap.N., care în declarația din_ aflată până de curând pe site-ul oficial al M.Ap.N. arăta, între altele, că la circa 86% dintre pensionari le-au crescut pensiile iar creșterea medie este de 34%, adică de 572 lei. În aceste condiții, scopul legitim nu mai poate fi invocat doar Împotriva unui număr mic de pensionari militari, prin
sacrificarea intereselor cărora să se poată justifica procesul de recalculare/revizuire a pensiilor militare.
Intimatul M. A. N., în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al Casei de P. Sectoriale a M. A. N.
a solicitat prin întâmpinare (filele 8-14) respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de Apel reține următoarele:
Art. 1 alin. 1 din OUG 1/2011 prevede că "pensiile prevăzute la art. 1 lit. a)
și b) din Legea nr . 119/2010
privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art. 5 alin. (4) din aceeași lege, se revizuiesc, din oficiu, cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari, iar alin. 2 din același articol că "obligația identificării și transmiterii la casele de pensii sectoriale a veniturilor realizate lunar de către fiecare beneficiar, în vederea efectuării revizuirii prevăzute la alin. (1), revine instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională în cadrul cărora beneficiarul și-a desfășurat activitatea";.
De asemenea, conform art. 18 din Anexa 3 a OUG 1/2011 (anexă care reglementează metodologia de calcul privind revizuirea pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională) "(1) Determinarea punctajului mediu anual se face pe baza datelor din dosarele de pensie existente în păstrare la casele de pensii sectoriale din M.
A. N., Ministerul Administrației și Internelor, precum și Serviciul Român de Informații. (2) În situația în care în dosarele de pensionare sunt înscrise perioade care constituie vechime în serviciu, fără date referitoare la venitul realizat lunar, determinarea punctajului mediu anual se efectuează pe baza documentelor doveditoare transmise structurilor prevăzute la alin. (1)";.
Art. 19 din aceeași anexă prevede că "documentele doveditoare ale cuantumurilor veniturilor realizate lunar, pe baza cărora se determină punctajele medii anuale, se transmit caselor de pensii sectoriale din cadrul instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională de către centrele militare județene/zonale/de sector sau de către unitățile militare, instituțiile ori structurile din care au făcut parte beneficiarii pensionari, după caz";.
Potrivit art. 125 din HG nr. 257/2011 privind Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice
"angajatorii sau orice alți deținători de arhive sunt direct răspunzători, în condițiile legii, de legalitatea, exactitatea și corectitudinea datelor, elementelor și informațiilor pe care le înscriu, în baza documentelor deținute, în adeverințele pe care le eliberează în vederea stabilirii, recalculării sau revizuirii drepturilor de pensie";.
Coroborând dispozițiile legale redate anterior, Curtea constată că verificarea criticilor formulate de reclamant cu privire la exactitatea și corectitudinea datelor menționate în anexa la decizia de revizuire, expuse în situația concretă a perioadelor contestate (fila 33 fond), impunea administrarea unui probatoriu care să permită examinarea aceste critici, respectiv depunerea dosarului de pensie al reclamantului.
Nu este pertinentă însă administrarea ca probe a statelor de plată și a ordinelor de zi pe unitate, deoarece legea nu prevede o astfel de obligație, instituțiile în care reclamantul și-a desfășurat activitatea fiind răspunzătoare pentru exactitatea datelor menționate în înscrisurile emise în temeiul statelor de plată și a ordinelor de zi pe unitate.
În plus, atribuțiile instanței sunt de control în ce privește aplicarea corectă a dispozițiilor legale de către organul administrativ, iar nu de efectuare a procedurii administrative în locul pârâtei, astfel încât în condițiile în care înscrisurile solicitate nu au fost depuse inițial la C. S. de P. a M.
A. N., nu pot fi depuse direct în instanță și valorificate de aceasta, întrucât s-ar eluda procedura prevăzută de art. 21 din Anexa la OUG 1/2011. Astfel, chiar dacă susținerile din recurs referitoare la neactualizarea fișei care atestă activitățile desfășurate în condiții deosebite, speciale și alte condiții ar fi întemeiate, ceea ce însă nu s-a dovedit în cauză, instanța de judecată nu ar putea decât depășindu-și atribuțiile să modifice această fișă de calcul și să dispună valorificarea ei la revizuirea pensiei recurentului.
Pentru considerentele expuse anterior, care atrag soluția casării hotărârii în vederea completării probatoriului și care totodată amână examinarea la acest moment a celorlalte motive de modificare a hotărârii, Curtea de Apel, în temeiul art. 312 alin. 3 C.pr.civ., va casa sentința și va reține cauza spre rejudecare, stabilind termen de judecată, conform art. 312 alin. 4 C.pr.civ.
În rejudecare, va fi solicitat dosarul de pensie al reclamntului și vor fi examinate celelalte motive de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul A. A. -A. împotriva sentinței civile nr. 11072 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr._, pe care o casează în parte și reține cauza spre rejudecare sub aspectul acțiunii formulate de reclamantul A. A. -A. în contradictoriu cu pârâta
C. de P. S. a M. A. N., stabilind termen de judecată pentru data de_ .
Menține dispoziția de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. A. N. .
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||
L. D. | S. | D. | D. G. |
GREFIER
C. M.
Red.S.D./S.M.D.
2 ex./_ Jud.fond.E. B.
| ← Sentința civilă nr. 37/2013. Contestație calcul CAS.... | Decizia civilă nr. 4618/2013. Contestație decizie pensionare.... → |
|---|
