Încheierea civilă nr. 15273/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale

Dosar nr. _

cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

ÎNCHEIERE CIVILĂ Nr. 15273/2013

Ședința publică de la 18 Noiembrie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE B. G. Z.

Asistent judiciar A. Ș. Asistent judiciar B. -A. C. Grefier C. S.

Pe rol fiind judecarea cauzei Asigurări sociale privind pe reclamant C. G. și pe pârât

C. J. DE P. C., având ca obiect recalculare pensie .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul personal, lipsă fiind

pârâta.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța procedează la legitimarea

reclamantului, acesta prezentând cartea de identitate seria KX nr.2., CNP: 148021010120646.

Reclamantul prezent arată că dorește să renunțe la judecarea cauzei. Instanța reține cauza în pronunțarea asupra cererii de renunțare la judecată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub numărul de mai sus, reclamantul C. G. în contradictoriu cu pârâta C. J. de P. C., a solicitat anularea Hotărârii nr.4831/_ emisă de Comisia Centrală de Contestații din cadrul C.N.P.P. și a Deciziei nr.280620/_ emisă de pârâtă, cu obligarea acesteia să emită o nouă decizie de pensionare cu luarea in considerare a tuturor veniturilor cuprinse in adeverința nr.24/_ emisă de SC Transilva SA C.

. S-a mai solicitat obligarea pârâtei să cuprindă in noua decizie de pensionare și veniturile realizate în lunile mai și iunie 2012, respectiv sumele de 15852 lei 15900 lei, începând cu data de_, actualizate și indexate cu dobânda de referință a BNR din data de_ până la plata efectivă a acestor drepturi, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în perioada 1983-1990 a lucrat U.M.T.F. C. din cadrul Întreprinderii Forestiere de Exploatare și Transport C., actualmente SC Transilva SA, în funcția de contabil șef și că in această perioadă a fost salarizat în acord global în baza Legii nr.57/1974.

A mai arătat reclamantul deși a depus la pârâtă adeverința nr.24/2011 emisă de SC Transilva SA C., aceasta nu a fost luată în considerare cu motivarea că sporurile menționate in aceasta nu au caracter permanent, motiv pentru care a formulat prezenta acțiune.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta C. J. de P. C., a solicitat respingerea acțiunii și a arătat că sumele din adeverință nu au fost defalcate și nu poate verifica nici încadrarea lor legală și nici eventuala lor suprapunere cu sume deja luate in considerare la calculul pensiei și mai ales evitarea dublei considerări.

A mai arătat pârâta că întrucât cererea a fost depusă la data de_ este imposibil să se ia in considerare de la acea dată o vechime ulterioară și anume restul acelei luni, însă luna mai se poate lua in calcul în mod amiabil..

Prin înscrisul depus la dosarul cauei în data de_, reclamantul a învederat că înțelege să renunțe la judecata acțiunii..

Potrivit art. 406 alin.1 Noul C.pr.civ., reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă.

Raportat la considerentele mai sus invocate, tribunalul va lua act de renunțarea reclamantului la judecata acțiunii promovate.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Ia act de renunțarea reclamantului C. G. dom in C. -N. str. P. nr.7, jud. C., avand CNP 1. la judecata actiunii promovate in contradictoriu cu pârâta C. J. DE P.

C.,

cu sediul în C. -N., str. G. C. nr. 2, jud. C., CIF 13582024 având ca obiect asigurare socială.

Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .

Președinte,

B. G. Z.

Asistent judiciar,

A. Ș.

Asistent judiciar,

B. -A. C.

Grefier,

C. S.

Red.BGZ/tehn.MG, 4 ex. 05.12.13

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Încheierea civilă nr. 15273/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale