Sentința civilă nr. 12887/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale
Comentarii |
|
Cod operator de date cu caracter personal 3184 Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINTA CIVILA Nr. 12887/2013
Ședința publică de la 16 Septembrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE P. U.
Asistent judiciar B. -A. C. Asistent judiciar C. -E. P. Grefier A. -L. C.
Pe rol fiind judecarea cauzei Asigurări sociale privind cererea formulată de contestator P. ANA împotriva pârâtei C. T. DE
P. C., pârât C. N. DE P. P. - C. DE C., având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, iar instanța constată că procedura de citare este legal îndeplinită, s-a solicitat judecarea cauzei in lipsă si reține cauza in pronunțare față de actele de la dosar.
TRIBUNALUL
Reține că prin acțiunea formulată și precizată înregistrată la instanță reclamanta P. Ana a chemat în judecată pe pârâtele C. Județeană de P. C. și C. N. de P. P., solicitând anularea deciziei nr. 280049/_ emisă de CJP C., anularea Hotărârii nr. 4788/_ emisă de C. Centrală de C. și obligarea pârâtelor la emiterea unei noi decizii de pensie cu luarea în calcul a veniturilor suplimentare și a grupei I de muncă.
Reclamanta arătă că nu i s-au luat în calcul toate veniturile suplimentare din adeverința nr. 1589/_ emisă de SC Minesa SA, motiv pentru care a contestat decizia de pensionare la C. Centrală de C. .
De asemenea, pârâta nu i-a luat în calcul întreaga perioadă desfășurată în grupa I de muncă, deși din adeverința emisă de fostul angajator reiese că, în perioada_ -_, a desfășurat activitate în grupa I de muncă în procent de 50%.
Prin precizarea de acțiune reclamanta a arătat că solicită și anularea hotărârii nr. 4788/_ emisă de C. Centrală de C.
.
Astfel, prin hotărârea comisiei i s-a agravat situația, respectiv s- a dispus revizuirea deciziei considerându-se perioada_ -_ ca stagiu de cotizare realizat în condiții normale.
Pârâta C. Județeană de P. C., legal citată, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei.
Art. 127 din HG nr. 257/2011 prevede că "Sporurile cu caracter permanent care se pot valorifica la stabilirea și/sau recalcularea drepturilor de pensie, potrivit prevederilor art. 165 alin. (2) din lege sunt cele prevăzute în anexa nr. 15";.
Formele de retribuire în acord, premiile anuale și premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite, compensațiile acordate conform decretelor nr. 46/1982 și nr. 240/1982 etc. sunt excluse în mod expres prin Legea nr. 263/2011 anexa nr. 15 pct. VI.
În ceea ce privește grupa I de muncă, în perioada în care reclamanta a avut funcția de casier și funcționar administrativ, nu a fost luată în calcul deoarece nu este prevăzută în textul punctului 3 din anexa I a Ordinului nr. 50/1990.
Pârâta C. N. de P. nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat pentru exprimarea poziției procesuale.
Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține în fapt următoarele:
Reclamanta prin acțiunea formulată și precizată a solicitat anularea deciziei nr. 280049/_ emisă de CJP C., anularea Hotărârii nr. 4788/_ emisă de C. Centrală de C. și obligarea pârâtelor la emiterea unei noi decizii de pensie cu luarea în calcul a veniturilor suplimentare și a grupei I de muncă conform adeverințelor depuse.
Reclamanta a solicitat pârâtei C. Județeană de P. C. recalcularea pensiei în baza adeverințelor nr. 1587/2012, nr. 1588/2012 și nr. 1589/2012 emise de SC Minesa SA.
Pârâta CJP C. a emis decizia de pensie nr. 280049/_ .
Împotriva acestei decizii de pensionare reclamanta a formulat contestație potrivit art. 149 alin. 1 din Legea nr. 263/2010.
Prin Hotărârea nr. 4788/_, C. Centrală de C. a respins contestația formulată de către reclamantă.
De asemenea, s-a dispus revizuirea deciziei sub aspectul valorificării perioadei_ -_ ca stagiu de cotizare realizat în condiții normale de muncă.
În adeverința nr. 1589/_ emisă de SC Minesa SA se arată că s-a virat o cotă de 15% către bugetul asigurărilor sociale de stat de către angajator, nu și de către angajat.
În această adeverință nu se arată că s-a achitat, de către angajator și angajat, contribuția de asigurări sociale de stat și pentru pensia suplimentară pentru sumele realizate în acord global de către reclamantă.
Pentru a se putea aplica principiul contributivității reclamanta trebuie să facă dovada expresă că s-a plătit contribuția de asigurări sociale și pentru pensie suplimentară atât de către angajator cât și de către angajat.
Așa cum rezultă și din Decizia nr. 19/2012 a Înaltei Curți de C. ție și Justiție "aplicarea principiului contributivității impune luarea în calcul a sporurilor și veniturilor suplimentare utilizate la determinarea punctajelor medii anuale pentru perioadele anterioare Legii nr. 19/2000, în măsura în care aceste a au făcut parte din baza
de calcul a pe nsiilor, au fost înregistrate în carne tul de muncă sau
re zultă din ade ve rință, conform le gislație i în vigoare, și s -a plătit
contribuția de asigurări sociale ";.
Întrucât nu se face această dovadă, sumele reprezentând acordul global din adeverința nr. 1589/_ emisă de SC Minesa SA nu pot fi luate în calcul la stabilirea drepturilor cu titlu de pensie.
Mai mult, potrivit art. 165 alin. 2 din Legea nr. 263/2010 "La determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin.
(1) se au în vedere și sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități";.
Anexa 15 pct.VI din normele de aplicare a legii pensiilor prevede ce anume trebuie să cuprindă adeverințele prin care se dovedesc sporurile și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiei.
Anexa 15 pct.VI din normele de aplicare a legii, prevede că nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu
au f ăcu t p ar te d in b az a de c alcul a pensiilor formele de retribuire în acord sau cu bucata în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale; formele de retribuire pentru orele suplimentare realizate peste programul normal de lucru, premiile etc.
În ceea ce privește grupa de muncă, reclamanta face dovada îndeplinirii activității în grupa I de muncă, în procent de 50%, în perioada_ -_, cu adeverințele nr. 1587/2012 și nr. 1588/2012 emise de SC Minesa SA, astfel că instanța va dispune anularea în parte a Hotărârii nr. 4788/_ respectiv a dispozițiilor referitoare la revizuirea deciziei sub aspectul valorificării perioadei _
-_ ca stagiu de cotizare realizat în condiții normale de muncă.
Având în vedere faptul că nici prin acțiunea formulată și nici prin precizarea la acțiune nu există un petit prin care să se solicite cheltuieli de judecată, instanța nu va acorda cheltuieli de judecată
deși la dosarul cauzei s-a depus o chitanță reprezentând onorariu avocațial.
Raportat la considerentele arătate mai sus, urmează ca în temeiul art.153 din Legea nr.263/2010 să fie admisă în parte acțiunea reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanta P. Ana cu domiciliul în com. Baciu, sat C. nr. 111, jud. C. împotriva pârâtelor C. Județeană de P. C. cu sediul în C. -N., str.G. C. nr.2, jud. C. și C. N. de P. P. cu sediul în B., str. Latină nr. 8, sector 2 și în consecință:
Anulează în parte Hotărârea nr. 4788/_ emisă de C. Centrală de C., respectiv dispozițiile referitoare la revizuirea deciziei nr. 280049/_, sub aspectul valorificarii perioadei _
-_ ca stagiu de cotizare realizat în condiții normale de muncă.
Anulează decizia de pensionare nr. 280049/_ .
Obligă pârâta C. Județeană de P. C. să emită o nouă decizie de pensionare cu luarea în calcul a adeverintei nr. 1587/_ emisă de SC MINESA SA.
Respinge celelalte petite. Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte, P. U. | Asistent judiciar, B. -A. C. | Asistent judiciar, C. -E. P. |
Grefier, A. -L. C. |
A.C. 17 Septembrie 2013
← Sentința civilă nr. 2881/2013. Recalculare pensie. Asigurări... | Sentința civilă nr. 13510/2013. Recalculare pensie. Asigurări... → |
---|