Sentința civilă nr. 14539/2013. Asigurări sociale

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIV ILĂ Nr. 14539/2013

Ședința publică de la 21 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. P.

Asistent judiciar B. -A. C. Asistent judiciar A. Ș. Grefier L. C.

Pe rol fiind pronunțarea hotărârii asupra acțiunii formulate de reclamanta T. C. în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. C. -

D. DE S. SI P. P., având ca obiect asigurări sociale.

Se constată că dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din_, conform încheierii de ședință din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA

Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta T. C. în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. C. - D. DE S. SI P.

P. a solicitat anularea Deciziei nr. 294/_ privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale prin care a fost obligată reclamanta la plata în pârâtei a sumei de 18.953 lei din care suma de 16.569 lei pensia de asigurări sociale, suma de 2212 lei dobânzi si suma de 172 lei taxe poștale, precum si a celor două decizii corelative nr. R11191/_, obligarea pârâtei la acordarea în continuare a pensiei de urmaș și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta arată că în calitate de moștenitoare, a beneficiat de pensie de urmaș.

Prin Decizia nr. 294/_, pârâta i-a pretins restituirea pensiei de urmaș arătând că nu ar fi îndeplinite condițiile de pensie prevăzute de art. 52 din Legea nr. 263/2010 așa cum rezultă din adresa nr.50/_ a S.C. Radioactiv Măgurele S.A. C. pentru perioada_ ._ din carnetul de muncă.

Arată reclamanta că deciziile emise de pârâtă sunt netemeinice si nelegale, impunându-se anularea acestora, din cunoștințele reclamantei, soțul acesteia a desfășurat activitatea salarială în mod legal în cadrul unității unde a fost încadrat, toate documentele care au fost depuse a dosarul privind acordarea pensiei de urmaș au fost eliberate de către pârâtă, în cauză nu au aplicabilitate dispozițiile Legii nr. 263/2010, act normativ ulterior emiterii deciziei, nu are cunoștință de ce înregistrările din carnetul sau de muncă sau din actele emise de către angajator nu ar fi corespunzătoare realității atâta vreme cât s-a reținut cu titlu de contribuții bani din veniturile defunctului său soț, în speță nu s-a ținut cont de

intervenirea prescripției extinctive pentru obligațiile fiscale/bugetare mai mari de 5 ani.

În drept, au fost invocate prevederile art. 172-173 d OG nr. 92/2003, art. 153 lit.i si art. 154 din Legea nr. 263/2010 art. 20 alin.2 din Lega nr. 19/2000, art. 274 Cod Procedură Civilă.

Pârâta la data de_ a formulat întâmpinare arătând că potrivit adresei nr. 50/2010, S.C. Radioactiv Mineral Măgurele S.A. nu l-a regăsit niciodată pe soțul reclamantei printre angajații săi, fiind comis un fals cu privire la încadrarea defunctului soț al reclamantei într-un loc de muncă aflat în zona I de radiații.

În probațiune s-au depus înscrisuri.

Analizând probele dosarului, instanța constată următoarele:

Potrivit Deciziei nr. 241576/_ emisă de pârâtă, reclamanta a beneficiat de o pensie de urmaș în cuantum de 50% din drepturile fostului soț care la data decesului avea calitatea de pensionar (f.47).

Prin Decizia nr.294/_ emisă de pârâtă, s-a dispus restituirea de către reclamantă a sumei de 18.953 lei reprezentând pensia de asigurări sociale, dobânzi si taxe poștale, reținându-se că aceasta a încasat necuvenit cu titlu de pensie de asigurări sociale suma de 16.569 lei (f.6).

Prin Deciziile nr. R11191/_ (f.7-8), s-a dispus revizuirea Deciziei nr. 241576/_ și a Deciziei nr. 241576/_ sub aspectul stagiului de cotizare înregistrat în carnetul de muncă pentru perioada_ -_ .

Pârâta, prin întâmpinare, a arătat că stabilirea acestei datorii în sarcina reclamantei a avut la bază adresa nr. 50/2010 a S.C: Radioactiv Mineral Măgurele S.A. conform căreia fostul soț al reclamantei nu se regăsește printre foștii angajați ai acestei societăți.

Pârâta nu a depus la dosar această adresă iar din adeverința nr.176/_ (f.79), rezultă că fostul soț al reclamantei, numitul T. I., a fost angajat al acestei unități în perioada_ -_ pe postul de mecanic. Această adeverință se coroborează cu datele rezultate din carnetul de muncă ale fostului soț al reclamantei aflat în copie la filele 81-84, potrivit căruia fostul soț al reclamantei a lucrat la Întreprinderea de metale rare București - Sectia geologică, (ulterior S.C. Radioactiv Mineral Măgurele S.A.), în perioada_ -_ .

Instanța a făcut demersuri la Parchetul de pe lângă I.C.C.J. - DIICOT Serviciul Teritorial Alba pentru a afla dacă numita T. C. si dosarul său de pensie de urmaș au făcut obiect al cercetărilor penale referitoare la

falsificarea unor înscrisuri în vederea înscrierii la pensie, iar din răspunsul acestuia rezultă că în dosarul nr.43D/P/2011 nu au avut loc astfel de acte de cercetare, în condițiile în care pârâta s-a servit în probațiune de rechizitoriul emis în dosarul nr.43D/P/2011 a DIICOT- Serviciul Teritorial Alba (f.22-23), însă în acest rechizitoriu nu se face referire la adeverințele, cărțile de muncă ori alte înscrisuri eliberate pe numele T. C. sau T. I.

.

Pentru aceste motive, constatând că pârâta nu a dovedit că la baza stabiliri pensiei de urmaș a reclamantei ar fi stat înscrisuri false, se constată ca fiind nelegală decizia nr. 294/_ emisă de pârâtă și deciziile nr. R11191/_, urmând a admite contestația și a anula Decizia nr. 294/_ și Deciziile R nr. 11191/2012 ambele din data de_, emise de pârâta C.

J. DE P. C. si a obliga pârâta să acorde reclamantei pensia de urmaș cuvenită după soțul său T. I., începând cu data de_ .

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite contestația formulată de reclamanta T. C., cu domiciliul procesual ales în C. -N., Bulevardul 1 D. 1918, nr. 124, ap. 26, jud.C. împotriva pârâtei C. J. de P. C., cu sediul în C. -N., str. G. C. nr. 2, jud.C. și în consecință: Anulează Decizia nr. 294/_ privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale emisă de pârâta C. J. DE P. C. și actele de executare subsecvente.

Anulează Deciziile R nr. 11191/2012 ambele din data de_, emise de pârâta C. J. DE P. C. . Obligă pârâta să acorde reclamantei pensia de urmaș cuvenită după soțul său T. I., începând cu data de _

.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .

Președinte,

I. P.

Asistent judiciar,

B. -A. C.

Asistent judiciar,

A. Ș.

Grefier,

L. C.

Red.I.P.

Tehnored.V.A.M. 4 ex./_

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 14539/2013. Asigurări sociale