Sentința civilă nr. 15275/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale
Comentarii |
|
Dosar nr._ *
cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 15275/2013
Ședința publică de la 18 Noiembrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE B. G. Z.
Asistent judiciar A. Ș. Asistent judiciar B. -A. C. Grefier C. S.
Pe rol fiind judecarea cauzei Asigurări sociale privind pe recurent F. V. și pe intimat CASA DE PENSII C., având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul personal, lipsă fiind
pârâta.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, reclamantul arată că nu mai are alte
cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte cereri de formulat ori excepții de invocat, instanța declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea acțiunii.
Reclamantul solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii pentru activitatea desfășurată in grupa a I a de munca și sporul pentru grupele de muncă în condiții grele.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de_ în dosar nr._, reclamantul F. V. în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de P. C., a solicitat să se dispună anularea Deciziei de pensionare nr.172034/_ emisă de pârâtă, obligarea acesteia să emită o nouă decizie de pensionare pentru limită de vârstă cu respectarea prevederilor art.782din Legea nr. 19/2000, privind punctajul suplimentar aferent sporurilor suplimentare pentru grupa I și II de muncă. S-a mai solicitat obligarea pârâtei să îi achite diferențe dintre pensia acordată și pensia recalculată începând cu data de_ și să îi pună la dispoziție copia dosarului de pensie.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin Decizia de pensionare nr.172034/_ emisă de pârâtă, i s-a acordat o pensie pentru limită de vârstă cu un punctaj mediu anual de 1,33226 puncte și că nu i-au fost acordate punctele suplimentare pentru activitatea desfășurată în grupa I și II de muncă.
A mai arătat reclamantul că, deși s-a adresat de mai multe ori pârâtei cu privire la modul de stabilire a drepturilor sale de pensie, aceasta nu i-a pus la dispoziție copia dosarului de pensie și că acest refuz de a-i comunica datele solicitate este nejustificat, motiv pentru care a formulat prezenta acțiune.
Pârâta legal citată nu a formulat întâmpinare.
Prin Sentința civilă nr.9041/_ pronunțată în dosarul cu nr. de mai sus a Tribunalului
C., s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de către reclamant împotriva pârâtei.
Prin Decizia civilă nr. 3910/_ pronunțată în dosarul nr._ a Curții de Apel C.
, s-a admis recursul reclamantului împotriva sentinței de mai sus si s-a casat cauza cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe.
Instanța legal investită constată următoarele:
Prin Decizia de pensionare nr. 172034/_, reclamantul a fost pensionat cu pensie pentru limită de vârstă si muncă depusă.
În cuprinsul deciziei se constată că reclamantul are o perioadă de 27 ani, 5 luni si 3 zile efectuate în grupa a II-a de muncă.
Art. 48 alin.2 din Legea nr. 19/2000 modificată prin OUG nr.209/2008 prevede că asigurații care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupa I sau II potrivit legislației anterioare datei de_, beneficiază de majorarea punctajelor anuale astfel: cu 50% pentru perioada în care a desfășurat activitate încadrată în grupa I de muncă si cu 25% pentru perioadele în care au desfășurat activități încadrate în grupa a II-a de muncă.
Prevederile OUG nr. 100/2008 arată că numărul suplimentar de 0,5% puncte, respectiv 0,25% puncte pentru fiecare an de spor pentru activitatea desfășurată în grupa I sau grupa II de muncă se aplică asiguraților ale căror drepturi de pensie au fost recalculate conform OUG nr. 4/2005 sau ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada_ -_ .
Întrucât dreptul de pensie a reclamantului s-a deschis la data de_, conform deciziei de la fila 9 dosar fond, iar stagiul complet de cotizare a fost complet, în speță reclamantului îi sunt aplicabile dispozițiile art. 78 indice 2 din Legea nr. 19/2000 si nu cele ale OUG nr. 100/208. Astfel, întrucât în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 165 indice 1 din Legea nr.
19/2000, aplicarea art. 78 indice 2 din aceeași lege nu au fost amânate, reclamantul trebuia să beneficieze de majorarea punctajului pentru activitatea desfășurată în grupa a II-a de muncă de la data pensionării sale.
Față de cele ce preced, instanța deliberând va admite acțiunea formulată de reclamant, va anula Decizia de pensionare nr.172034/_ emisa de parata și o va obliga pe aceasta să emită o nouă decizie o nouă decizie de pensionare pentru munca depusa si limita de varsta prin care să ii acorde reclamantului conform art.78.indice 2 din legea 19/2000 punctajele suplimentare de 50% respectiv 25% pentru activitatea desfasurata în grupa a I a de munca respectiv în grupa a II a de munca.
Drepturile recalculate cuvenite reclamantului vor fi acordate începând cu data de_, data emiterii deciziei de pensionare.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite actiunea formulata de reclamantul F. V., dom. în C. T., str. A. V. nr. 61B, ap. 35, jud.C. împotriva pârâtei C. JUDEȚEANĂ DE P. C., cu sediul în C. - Napoca, str. G. C. nr. 2, jud.C. si în consecinta:
Anuleaza Decizia de pensionare nr.172034/_ emisa de parata.
Obligă pârâta să emită o nouă decizie o nouă decizie de pensionare pentru munca depusa si limita de varsta prin care să ii acorde reclamantului conform art.78.indice 2 din legea 19/2000 punctajele suplimentare de 50% respectiv 25% pentru activitatea desfasurata în grupa a I a de munca respectiv în grupa a II a de munca începand cu data de_ .
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 18 Noiembrie 2013.
Președinte, B. G. Z. | Asistent judiciar, A. Ș. | Asistent judiciar, B. -A. C. |
Grefier, C. S. |
Red.B.G.Z., V.A.M., 4 ex./_
← Sentința civilă nr. 1402/2013. Recalculare pensie. Asigurări... | Sentința civilă nr. 1655/2013. Recalculare pensie. Asigurări... → |
---|