Sentința civilă nr. 2643/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2643/F/2013
Ședința publică din data de 8 octombrie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: B. I. S., judecător GREFIER: M. D.
Cu participarea asistenților judiciari:
SA L. - M. V. C.
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii civile privind pe reclamantul S. C. M. D. în R. și în R., în numele și pentru membru de sindicat C. E. , împotriva pârâtului M.
A. N.
, având ca obiect recalculare pensie Legea nr. 263/2010.
Dezbaterea cauzei în fond a avut loc la data de 1 octombrie 2013, concluziile fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când tribunalul din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea hotărârii judecătorești pentru data de azi, 8 octombrie 2013.
TRIBUNALUL
Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță sub nr._ contestatorul C. E. , prin S. cadrelor M. D. în R. și R., a chemat în judecată pe intimatul M.
A. N.,
solicitând instanței anularea hotărârii Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul M. ui A. N. ; anularea deciziei de revizuire a pensiei nr. 49683/_ (pensia de
2.455 lei) și deciziei de recalculare nr. 49683/_ (pensia de 2.630 lei) emisă de M. A.
N. ; menținerea deciziei privind calcularea pensiei de serviciu, emisă în baza Legii nr. 164/2001; obligarea pârâtei la plata diferenței dintre pensia de serviciu stabilită în baza Legii nr. 164/2001 (în continuare "pensie inițială";) și cea revizuită în baza Legii nr. 119/2010 și HG nr. 735/2010, OUG nr. 1/2011 ( în continuare "pensie revizuită";) începând cu data de_ și până la repunerea în plata pensiei inițiale; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferentă sumei reprezentând diferența dintre pensia de serviciu și cea recalculată, dobândă calculată la data plății efective a pensiei inițiale, suspendarea plății pensiei reduse ca urmare a recalculării și menținerea în plată a cuantumului pensiei stabilit conform Legii nr.164/2001 modificată și completată, cu plata cheltuielilor de judecată.
În subsidiar s-a contestat cuantumul pensiei stabilit în urma revizuirii ca urmare a aplicării dispozițiilor legale în vigoare, conform precizărilor din contestația adresată Comisiei de contestații din cadrul M. ui.
Pe fondul dreptului s-a învederat faptul că decizia de recalculare a pensiei s-a emis în temeiul dispozițiilor H.G. nr. 735 din 21 iulie 2010, act normativ lipsit de efecte juridice prin sentința civilă nr. 338/2010 pronunțată de către Curtea de Apel C. în dosarul nr._ . Pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare și pentru care nu au putut fi dovedite veniturile realizate lunar sau documentele doveditoare nu au fost depuse în termenul pentru recalculare prevăzut de lege, la determinarea punctajului mediu anual se utilizează salariul mediu brut pe economie din perioadele respective. Prin impunerea calculării cuantumului pensiei rezervistului la salariul mediu brut se încalcă un drept de proprietate fundamental. Astfel, pentru activitatea desfășurată, cadrul militar beneficiază de solda lunară - compusă din solda de grad, solda de funcție, gradații și indemnizații, precum și prime, premii, sporuri și alte drepturi bănești. Neluarea în considerare a tuturor veniturilor care compuneau solda lunară reprezintă fără îndoială a expropriere de bunurile câștigate: diferența dintre veniturile obținute și salariul mediu brut pe economie.
Această modalitate de calcul a cuantumului pensiei militarilor reprezintă o încălcare flagrantă a dreptului de proprietate, astfel cum este el prevăzut în art. 44 din Constituția României, o încălcare a tratatelor la care România este parte, dar și a jurisprudenței CEDO.
Cu privire la dreptul de proprietate
s-a arătat că potrivit jurisprudenței CEDO drepturile din asigurări sociale constituie un drept patrimonial în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.
Prin hotărârea pronunțată în cauza Muller contra Austriei Curtea a decis că o reducere substanțială a nivelului pensiei ar putea fi considerată ca afectând substanța dreptului de proprietate și chiar a însuși dreptului de a rămâne beneficiar al sistemului de asigurare la bătrânețe.
Referitor la garantarea unui cuantum al pensiei ce face obiectul protecției art. 1 al Protocolului 1 adițional la Convenție, instanța reține în cauza Pravednaya c. R. ia că prin privarea reclamanților de dreptul de a primi o pensie într-o sumă determinată într-o hotărâre definitivă, statul a deranjat echilibrul echitabil, existent între interesele aflate în joc. Totodată, prin Hotărârea din 18 februarie 2009, dată în cauza Andrejeva contra Letoniei, Curtea a statuat că există o încălcare a art.
14 raportat la art. 1 din Protocolul 1 și a art. 6 din Convenție, obligând statul să plătească despăgubiri reținând că dreptul la pensie, astfel cum a fost stabilit administrativ de autoritățile letone constituie un "bun" în sensul Convenției, chiar dacă pensia a fost recalculată pentru viitor.
De asemenea, trebuie reținut că în materie de prestații sociale, Comisia a statuat în sensul că plata unor contribuții la sistemul de securitate socială poate, în anumite condiții, să ducă la nașterea unui drept protejat de art. 1, adică dreptul de a beneficia la un anumit moment de avantajele conferite de acest sistem. Numai că, pentru ca un asemenea drept să se nască și deci să fie recunoscut trebuie ca cel interesat să îndeplinească acele condiții care sunt prevăzute de legislația națională în materie (X. c/Italiei).
Având în vedere că așa cum s-a stabilit anterior, reclamantul era titularul unui bun în sensul art. 1 din Protocolul 1, urmează a fi analizate condițiile privării de proprietate, respectiv să se constate dacă există o ingerință a autorităților publice în exercitarea dreptului la respectarea bunului, ingerință care să fi avut ca efect privarea de bun.
Privarea de un bun nu reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate al titularului asupra acelui bun dacă privarea este prevăzută de lege, adică de normele interne aplicabile în materie; este impusă de o cauză de utilitate publică; este conformă cu principiile generale ale dreptului internațional.
Jurisprudența organelor Convenției a mai adăugat o condiție specifică situației de privare de proprietate, și anume necesitatea indemnizării corespunzătoare a titularului dreptului. Tot ca o creație jurisprudențială s-a impus o condiție comună atât în privința privării de proprietate, cât și în materia limitărilor acestui drept, prevăzute de paragraf 2 al art. 1 din Protocolul nr. 1, respectiv, orice limitare trebuie să fie proporțională cu scopul avut în vedere la instituirea ei.
După cum a decis, cu valoare de principiu, fosta Comisie, o privare de proprietate trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească o cauză de utilitate publică, să fie conformă normelor de dreptului intern și să respecte un raport de proporționalitate între mijloacele folosite, în scopul vizat; privarea de proprietate trebuie să menajeze un just echilibru între exigențele de interes general și imperativele fundamentale ale individului, în special prin indemnizarea rezonabilă și proporțională a valorii bunului, acordată titularului acestuia.
Reducerea pensiei pentru viitor și lipsirea de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani aferente acestui procent reprezintă, indiscutabil, o ingerință ce a avut ca efect privarea de bun.
Condiția prevederii de către lege a privării de proprietate este îndeplinită, dacă există o lege în sensul Convenției, în temeiul căreia să fi avut loc privarea de proprietate și dacă această lege îndeplinește calitățile determinate de Curte în jurisprudența sa, respectiv: să fie accesibilă, precisă și previzibilă.
Legea nr. 119/2010 este un act normativ accesibil, precis și previzibil în sensul jurisprudenței CEDO.
Potrivit expunerii de motive a Legii nr. 119/2010, adoptarea acesteia s-a impus în vederea respectării angajamentelor asumate de România prin semnarea acordurilor de împrumut cu organismele financiare internaționale, acorduri absolut necesare pentru stabilitatea economică a României, ca o măsură cu caracter excepțional, prin care să se continue eforturile de reducere a cheltuielilor bugetare și în anul 2010, apreciindu-se că "diminuarea dezechilibrelor existente, menținerea deficitului bugetar în limite sustenabile creează premisele relansării economice" măsura fiind necesară și pentru "menținerea acordurilor cu organismele financiare internaționale". În aceeași expunere s-a arătat că "apariția unor sisteme speciale de pensii publice care au introdus o
serie de privilegii și tratamente favorabile unor categorii profesionale, a condus la crearea unui decalaj uriaș între cea mai mare și cea mai mică pensie plătită de stat", iar "existența unor acte normative care reglementează organizarea și funcționarea diferitelor sisteme de pensii de tip public în prezent, îngreunează în mod evident funcționarea sistemului de pensii".
Așadar, transformarea unor categorii de pensii, stabilite pe baza legislației anterioare (pensiile speciale), în pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000 a fost determinată de menținerea deficitului bugetar și relansarea economică, dar și de asigurarea sustenabilității financiare a sistemului de pensii publice, de eliminarea discrepanțelor privind contribuția la bugetul asigurărilor sociale și inegalitățile de alocare a resurselor pentru finanțarea pensiilor publice, precum și de eliminarea legilor speciale de pensionare, care prevăd criterii diferite, mai avantajoase, în favoarea anumitor categorii profesionale.
Și această condiție este aparent îndeplinită, având în vedere faptul că stabilitatea economică a țării și apărarea siguranței naționale sunt noțiuni care se circumscriu celor de "scop legitim de interes general" și de "cauză de utilitate publică.
Ingerința este proporțională cu scopul legitim urmărit dacă s-a menținut un just echilibru între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului.
Cu privire la posibilitatea controlului de proporționalitate, trebuie reținut faptul că, instanța de contencios european al drepturilor omului, a statuat faptul că o reglementare a folosinței bunurilor care urmărește un interes general poate constitui o încălcare a art. 1 Protocolul nr. 1 datorită disproporționalității, consacrând principiul unui real control de proporționalitate pentru măsurile restrictive de proprietate, începând cu hotărârea din 29 aprilie 1999 și confirmată ulterior printr-o jurisprudență constantă.
În jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a reținut că o interferență cu respectarea bunurilor trebuie să respecte un "echilibru just" între cerințele interesului general al comunității și cerințele de protecție individuală a drepturilor fundamentale. Preocuparea pentru realizarea acestui echilibru se reflectă în structură de articolul 1 astfel că trebuie să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit.
Curtea a statuat deja că fără plata unei sume rezonabile în raport cu valoarea bunului, privarea de proprietate constituie, în mod normal, o atingere excesivă și că lipsa totală a despăgubirilor nu poate fi justificată în domeniul art. 1 din Protocolul nr. 1 decât în împrejurări excepționale. Obligația de indemnizare a proprietarului este o cerință, chiar dacă este de creație jurisprudențială, impusă de convenție pentru ca o privare de proprietate să nu înfrângă dispozițiile de protecție instituite de art. 1 din Protocolul nr. 1.
Potrivit statuărilor instanței de contencios european al drepturilor omului, dacă o reformă radicală a sistemului politic și economic al unei țări sau situația sa financiară poate justifica, în principiu, limitări draconice ale despăgubirilor, atare circumstanțe nu pot fi formulate în detrimentul principiilor fundamentale care decurg din Convenție, cum ar, de exemplu, principiul legalității și cel al autorității și efectivității puterii judecătorești.
Cu atât mai mult, absența totală a despăgubirilor nu se poate justifica nici măcar în context excepțional, în prezența unei atingeri aduse principiilor fundamentale consacrate prin Convenție.
Privarea de proprietate impune, așadar, statului obligația de a despăgubi pe proprietar, pentru că, fără plata unei sume rezonabile, raportate la valoarea bunului, ea ar constitui o atingere excesivă a dreptului la respectarea bunurilor sale, înscris de art. 1 din Protocolul nr. 1. Imposibilitatea de a obține fie și o despăgubire parțială, dar adecvată în ipoteza unei privări de proprietate constituie o rupere a echilibrului între necesitatea protecției acestui drept și asigurarea realizării unor imperative de ordin general care, eventual, au impus-o.
Legea nr. 119/2010 nu oferă posibilitatea de a obține despăgubiri pentru privarea de proprietate în cauză. Lipsa totală a despăgubirilor nu se poate justifica, avându-se în vedere circumstanțele speței, cu atât mai mult cu cât nicio circumstanță excepțională nu a fost invocată de Guvern pentru a o justifica.
În cuprinsul Legii nr. 119/2010, a fost justificată necesitatea luării acestei măsuri, dar nu și lipsa totală a despăgubirilor. Lipsa totală a despăgubirilor a impus o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.
Reducerea pensiei ca urmare a recalculării și imposibilitatea de a mai recupera vreodată sumele de bani aferente acestui procent au dus la ruperea, în defavoarea pensionarilor, beneficiari ai
pensiilor stabilite prin acte normative speciale, a justului echilibru ce trebuie păstrat între protecția proprietății și cerințele interesului general.
Procedându-se în acest fel, s-a adus atingere chiar substanței dreptului de proprietate, atingere care, în concepția instanței europene, este incompatibilă cu dispozițiile art. l din Protocolul nr. l la Convenție.
De asemenea, interesul public urmărit, respectiv asigurarea unui sistem unitar de pensii, încalcă principiul proporționalității consacrat de jurisprudența CEDO, prin aceea că rupe justul echilibru ce trebuie păstrat între protecția proprietății și cerințele interesului general.
În privința aplicabilității dispozițiilor Protocolul nr. 1 privitor la prestațiile sociale, începând cu decizia privitoare la admisibilitatea cererii din 6 iulie 2005 pronunțată în cauza Stec et autres c/Royaume-Uni urmată de jurisprudența constantă în materie, instanța europeană a renunțat la distincția între prestații contributive și prestații necontributive și a statuat în sensul că atunci când un stat contractant a instaurat un anumit regim de pensii, drepturile și interesele individuale ale celor cuprinși în acest sistem intră sub imperiul dispoziției analizate, independent de plata unor contribuții de către aceștia ori de modul la care sunt fondurile de pensii.
Cu privire la retroactivitatea legii
s-a relevat că măsura recalculării pensiilor stabilite prin legi speciale, aflate în plată la data introducerii sistemului unitar de pensii publice nu se poate face decât prin încălcarea principiului neretroactivității legii, prevăzut la art. 15 alin. (2) din Constituția României, republicată.
Noile reglementări nu pot fi aplicate cu efecte retroactive, respectiv, în privința cuantumului pensiilor anterior stabilite, ci numai pentru viitor, începând cu data intrării lor în vigoare.
Componentele dreptului la pensie, printre care cele mai importante sunt tipul pensiei, condițiile de acordare a diferitelor tipuri de pensie, modul de calcul și plata pensiei, sunt, potrivit prevederilor art. 47 alin. (2) din Constituție, republicată, stabilite prin lege. Astfel, legiuitorul este în drept să modifice și să completeze reglementările legale referitoare la condițiile de exercitare a dreptului la pensie ori de câte ori consideră că situația economică a țării, resursele financiare existente permit sau impun anumite modificări, dar orice reglementare nouă se aplică numai de la data intrării sale în vigoare. O nouă legislație referitoare la pensii nu se aplică în mod automat persoanelor pensionate pe baza legislației anterior în vigoare. O asemenea aplicare ar însemna o extindere a incidenței actului normativ asupra unor situații din trecut, care ar avea efect retroactiv și ar contraveni dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, republicată.
Cu privire la principiul drepturilor câștigate
s-a subliniat că pe durata activității reclamantul s-a supus tuturor rigorilor specifice vieții militare, cu promisiunea certă din partea statului că va beneficia de un cuantum al pensiei care să compenseze restricțiile pe care le-a suferit ca militar activ.
În această situație, a câștigat dreptul de a avea cuantumul pensiei stabilit la data pensionării.
În subsidiar contestatorul arată că decizia de revizuire nu cuprinde primele care i-au fost acordate de-a lungul timpului (primele pentru 1 mai și 23 august) și nici al treisprezecelea salariu. Totodată nu s-a luat în calcul grupa de muncă în care a lucrat de-a lungul timpului.
În drept s-au invocat dispozițiile C. proc. civ, dispozițiile Legii nr. 263/2010.
Acțiunea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar, conform art. 157 din Legea nr. 263/2010
.
Intimatul M. A. N.
, prin întâmpinarea depusă la dosar
(f. 44-50) a invocat în principal excepția prematurității cererii cu privire la primul capăt de cerere, dat fiind că se solicită anularea Hotărârii comisiei de soluționare a contestațiilor, deși în fapt reclamantul nu o deține, așa după cum chiar el a menționat în cererea de chemare în judecată.
Legea nr. 263/2010 prevede la art. 149 că deciziile emise de casele teritoriale de pensii și de casele de pensii sectoriale pot fi contestate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Comisia centrală de contestații, această procedură administrativă fiind prealabilă, obligatorie și fără caracter jurisdicțional. Tribunalele pot fi investite conform art. 150 -153 din Legea nr. 263/2010 numai cu soluționarea litigiilor privind hotărârile comisiilor de contestații.
S-a invocat totodată excepția lipsei calității procesuale pasive a M. ui A. N. cu privire la capetele de cerere nr. 2,3,4,5, întrucât deciziile de revizuire și recalculare au fost emise conform art. 104 din Legea nr. 263/2010 de Casa pe pensii sectorială, iar potrivit art. 1 alin. 1 din
HG nr. 233/2011 casele de pensii sectoriale sunt structuri de specialitate cu personalitate juridică, înființate prin lege, în subordinea M. ui A. N. .
În perspectiva extinderii acțiunii și față de Casa de pensii sectorială, raportat la capetele 2,3,4,5 de cerere, în calitate de reprezentant legal al acesteia, intimatul solicită respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
În esență, se arată că întregul conținut al acțiunii este întemeiat doar pe supoziții neprobate, conform cărora documente atașate deciziei de revizuire conțin date vădit incomplete și incorecte. Mai mult decât atât, contestatorul afirmă că cele înscrise în decizie conțin date vădit incomplete și incorecte, invocând doar faptul că nu are alte documente care pot dovedi veniturile, fără a proba în nici un fel această afirmație.
Se mai arată că cererea de repunere în plată a pensiei anterioare nu poate fi admisibilă, instanța nu poate dispune repunerea în plată a unei pensii mai vechi, existente anterior, dar care și-a încetat existența, decât dacă ar aprecia că un act juridic - decizia de revizuire - este nul. Procedura de revizuire și stabilire a pensiei într-un anumit cuantum nu constituie un motiv de nulitate absolută a deciziei de pensie, ci poate fi solicitată și admisă numai emiterea unei noi decizii, în baza legii în vigoare, care reglementează acordarea drepturilor de asigurări sociale.
Mai mult, la data formulării acțiunii, Legea nr. 164/2001 era abrogată expres prin Legea nr. 263/2010, astfel că nu se poate dispune emiterea unor decizii cu menținerea în plată a cuantumului pensiilor în baza legii anterioare Legii nr. 119/2010, deoarece nu mai există bază legală pentru plata pensiei militare.
Raportat la afirmația contestatorului privind efectele retroactive ale actului normativ și încălcarea art. 1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului, intimatul arată Legea nr. 119/2010 a făcut obiectul controlului constituționalității, iar prin Decizia nr. 871/2010 Curtea Constituțională a analizat criticile textelor din Legea nr. 119/2010 atât în raport cu dispozițiile art. 44 din Constituție, cât și cu prevederile art. 1 din Protocol, și a constatat că dispozițiile legii sunt constituționale. Această decizie a fost confirmată în mod repetat, ultima dată prin decizia nr. 75/_ .
În al doilea rând, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 29/_ a reținut că instanțele judecătorești nu sunt în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății, deoarece, în jurisprudența Curții Europene o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. 1 din Convenție, premisă care în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza Legii nr. 119/2010 nu este îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului.
În susținerea celor prezentate, intimatul invocă decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de_ în cauzele conexate Ana M. Frimu și alții împotriva României, precum și decizia de inadmisibilitate din_ în cauza Constantin Abăluță și alții contra României, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat neîncălcarea de către Statul Român a art. 1 din Protocolul nr. 1, sub aspectul transformării pensiilor speciale în pensii în sistemul public, în temeiul Legii nr. 119/2010, reținând și faptul că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor de prestații sociale.
În ceea ce privește principiul proporționalității se invocă de asemenea considerentele deciziei nr. 29/2011 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și unele date statistice, astfel salariul minim brut la data de_ este de 700 lei, pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 777 lei pentru trimestru IV 2011, iar salariul mediu mediu brut de 2.209 lei. Raportat la aceste valori, intimatul conchide că nu se poate considera că pensia revizuită este atât de redusă încât ar echivala cu negarea dreptului de proprietate.
În drept s-au invocat art. 205-208 NCPC, legea nr. 119/2010, Legea nr. 263/2010, OUG nr.1/2011.
S-a depus în copie dosarul de pensie al contestatorului (f.53-102) și Hotărârea nr. 16882/_ emisă de Comisia de contestații din cadrul M. ui A. N. (f.111-113), prin care s-a respins contestația formulată de C. E., ca neîntemeiată.
Prin scriptul depus la dosar de intimatul M. A. N. la data de_ intitulat
,,Note de ședință,, ( f.129)
a fost invocată excepția autorității de lucru judecat raportat la dosarul nr.
_ a Tribunalului B. -Năsăud, în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 2660/F/_, iar recursul a fost respins de Curtea de Apel C. la data de_ . Se menționează că există triplă identitate de părți cauză și obiect în cele două dosare, fiind pronunțată o hotărâre judecătorească irevocabilă prin care s-a dezlegat fondul cauzei.
Analizând cu prioritate excepțiile invocate de intimatul M. A. N.
, tribunalul reține următoarele:
Referitor la excepția prematurității pentru neurmarea procedurii prealabile a contestării deciziei de pensionare conform art. 149 și urm. din Legea nr. 263/2010, tribunalul reține că, contestatorul a formulat contestație împotriva deciziei de pensionare la Comisia de Contestații din cadrul Casei de Pensii Sectorială a MAPN (f.11-19), dar nu a primit răspuns în termen util, de altfel Hotărârea nr. 16882 privind soluționarea contestației formulate de contestator, a fost emisă doar la data de_, si ulterior depusă în copie de intimat la dosarul cauzei. Rezultă astfel că, contestatorul a urmat procedura prevăzută de art. 149 și urm. din Legea nr. 263/2010, iar doar după ce a expirat perioada de 45 zile (prev. de art. 149 alin. 4 din Legea nr. 263/2010) fără a primi vreo soluție la contestația formulată, s-a adresat instanței de judecată. Soluționarea de către Comisia de contestații din cadrul M. ui A. N. a contestației cu întârziere considerabilă, nu poate fi imputată contestatorului, motiv pentru care se impune respingerea excepției prematurității.
În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, tribunalul observă că intimatul a invocat această excepție raportat la sentința civilă nr. 2660/F/_ pronunțată în dosarul nr._ a Tribunalului B. -Năsăud. Acest dosar a fost atașat pentru verificarea triplei identități de cauză, obiect și părți, prevăzut de art. 430 și urm. NCPC, iar tribunalul concluzionează că excepția autorității de lucru judecat trebuie respinsă, întrucât obiectul dosarului nr._ este o contestație împotriva unei decizii anterioare de revizuire, respectiv, decizia nr.49683/_, nicidecum nu privește decizia de pensionare contestată în prezenta cauză, care de altfel a fost emisă la data de _
, ulterior pronunțării hotărârii atacate.
S-a mai invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului M. A. N. raportat la petitele 2, 3, 4, 5, tribunalul reține că prin art. 132 din Legea nr. 263/2010, aplicabilă din data de 1 ianuarie 2011, s-a prevăzut înființarea caselor de pensii sectoriale în subordinea M. ui
A. N., M. ui Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații, după caz, ca structuri cu personalitate juridică și cu sediul în municipiul B., acestea fiind succesoare de drept ale structurilor organizatorice responsabile cu pensiile din instituțiile menționate mai sus. În concret, efectiv, aceste case sectoriale s-au înființat prin Hotărârea nr. 233/2011, intrată în vigoare anterior emiterii deciziei contestate, act normativ care a prevăzut structura organizatorică nouă, modalitatea și termenele de preluare a patrimoniului, a personalului încadrat în vechea structură. Pe de altă parte, așa cum se poate observa din cuprinsul deciziei atacate, aceasta a fost emisă de Casa Sectorială de Pensii, astfel încât Ministerul Administrației și Internelor nu justifică legitimare procesuală pasivă, nefiind emitentul deciziei atacate. Raportat la cele arătate, tribunalul reține că excepția invocată de intimat apare ca fiind întemeiată si urmează a fi admisă, iar raportat la capetele de cerere privind anularea deciziei de revizuire a pensiei nr. 49683/_, menținerea deciziei de stabilire a pensiei în temeiul Legii 164/2001, plătită în luna decembrie 2010 și plata diferențelor de pensie, se va respinge contestația ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Raportat la fondul cauzei pentru petitul 1, de anulare a Hotărârii nr. 18862/_ emisă de Comisia de contestații din cadrul M. ui Apărărrii N. ,
tribunalul reține faptul că contestatorul a fost beneficiarul unei pensii de serviciu, stabilite în baza Legii nr. 164/2001, pensie eliminată prin Legea nr. 119/2010.
Cu începere din 1 ianuarie 2011 contestatorul a fost beneficiarul unei pensii recalculate în funcție de salariul mediu brut pe economie, ceea ce a determinat în final diminuarea cuantumului pensiei sale la suma de 1.570 lei, față de suma avută în luna decembrie 2010 de 2.568 lei brut. Ulterior s-au emis decizia de revizuire nr. 49683/_ (pensia de 2.455 lei) și deciziei de recalculare nr. 49683/_ (pensia de 2.630 lei), dar contestatorul se arată în continuare nemulțumit, apreciind că pensia sa ar trebui să fie de 2866 lei și să se compună din 2.568 lei (aflat în plată în decembrie 2010) + 89 lei (sporul recunoscut prin Decizia de revizuire nr. 49683/_ )
+ 175 lei (sporul obținut prin decizia de recalculare nr. 49683/_ pentru cei 7 ani lucrați în viața
civilă, după terminarea activității militare) + 34 lei (spor obținut prin decizia de revizuire nr. 49683/_ aferentă premiilor anuale de care a beneficiat).
În ceea ce privește neretroactivitatea dispozițiilor legale
, relevante sunt statuările Curții Constituționale, în speță Decizia nr. 458 din 2 decembrie 2003, în care s-a reținut că "o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare".
Conformându-se dispozițiilor art.15 alin. 2 din Constituție, textele de lege criticate afectează pensiile speciale doar pe viitor, și numai în ceea ce privește cuantumul acestora. Celelalte condiții privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie și vârsta eligibilă nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, Legea privind instituirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu se răsfrânge asupra prestațiilor deja obținute anterior intrării sale în vigoare. Oricum, având în vedere că pensiile speciale nu reprezintă un privilegiu, ci au o justificare obiectivă și rațională, Curtea Constituțională a considerat că acestea pot fi eliminate doar dacă există o rațiune, o cauză suficient de puternică spre a duce în final la diminuarea prestațiilor sociale ale statului sub forma pensiei. Or, în cazul Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, o atare cauză o reprezintă necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel al asigurărilor sociale de stat. Astfel, această măsură nu poate fi considerată ca fiind arbitrară; de asemenea, Curtea observă că măsura nu impune o sarcină excesivă asupra destinatarilor ei, ea aplicându-se tuturor pensiilor speciale, nu selectiv, nu prevede diferențieri procentuale pentru diversele categorii cărora i se adresează pentru a nu determina ca una sau alta să suporte mai mult sau mai puțin măsura de reducere a venitului obținut dintr-o atare pensie.
Cu privire la încălcarea dreptului de proprietate a contestatorului și încălcarea principiului drepturilor câștigate
, trebuie pornit de la Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010 și Decizia nr. 1237 din 6 octombrie 2010, prin care Curtea Constituțională a constatat că pensiile de serviciu se bucură de un regim juridic diferit în raport cu pensiile acordate în sistemul public de pensii.
Astfel, spre deosebire de acestea din urmă, pensiile de serviciu sunt compuse din două elemente, indiferent de modul de calcul specific stabilit de prevederile legilor speciale, și anume: pensia contributivă și un supliment din partea statului care, prin adunarea cu pensia contributivă, să reflecte cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea specială. Partea contributivă a pensiei de serviciu se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, pe când partea care depășește acest cuantum se suportă din bugetul de stat (a se vedea, spre exemplu, art. 85 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 sau art. 1801 din Legea nr. 19/2000). Mai mult, în cazul pensiilor militare, întregul cuantum al pensiei speciale se plătește de la bugetul de stat (a se vedea Legea nr. 164/2001).
Având în vedere condiționarea posibilității statului de a acorda pensiile speciale de elemente variabile, așa cum sunt resursele financiare de care dispune, faptul că acestor prestații ale statului nu li se opune contribuția asiguratului la fondul din care se acordă aceste drepturi, precum și caracterul succesiv al acestor prestații, dobândirea dreptului la pensie specială nu poate fi considerată ca instituind o obligație a statului de a acorda acest drept, singurul drept câștigat reprezentând doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări și asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. 2 din Constituție.
În același sens s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 29 din 12 decembrie 2011 în recurs în interesul legii
. Se reține că prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și 80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană la alta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte și calificarea fiecărui beneficiar pentru obținerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că instanțele judecătorești nu au stabilit în mod riguros, în concret, acest element ce reprezintă o circumstanță importantă în identificarea premiselor de analiză a raportului de proporționalitate, fiind util a se
observa proporția reducerii beneficiului social în discuție pentru reclamantul cauzei, iar nu indicarea unei marje generale a diminuării pensiilor speciale pentru toate categoriile de persoane vizate de Legea nr. 119/2010.
Or, instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de "ingerință", în afara statutului de "victimă" (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulți reclamanți - de exemplu, Aizpurua Ortiz și alții c. Spaniei
). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență. În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere criterii precum indemnizația socială pentru pensionari (prevăzută de art. 7 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie lunară, după cum vor trebui identificate circumstanțele particulare ale cauzei.
Este esențial a se constata că în privința fiecărui reclamant în parte a fost depășit un anumit "prag de dificultate" pentru ca instanța europeană însăși să constate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cum se reține, de exemplu, în decizia asupra admisibilității în cauza Hasani c. Croației). Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul Curții Europene a Drepturilor Omului în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție și în care Curtea însăși a analizat tipuri de "ingerințe" în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).
Prin decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de 7 februarie 2012 în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma Timar, E. a Tanko, Marta M. și Lucia Ghețu împotriva României (nr._ __ _ 8/11), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat neîncălcarea de către Statul român a dispozițiilor articolului 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, sub aspectul transformării pensiilor speciale în pensii în sistemul public, în temeiul Legii nr. 119/2010.
Curtea a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98 ; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98). Statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior ; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11).
În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii. De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au
pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.
În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
Analizând în concret situația contestatorului, instanța reține că pentru că ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.
Tribunalul reține că ingerința este legală, întrucât este reglementată de Legea nr. 119/2010 și OUG nr.1/2011 și urmărește un "scop legitim", de utilitate publică, în deplină concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.
În același timp, examinând măsura eliminării pensiilor de serviciu ale militarilor, prin Hotărârea pronunțată în Cauza Constantin Abăluță ș.a. împotriva României la data de 15 mai 2012, Curtea europeană a statuat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
În această privință, Curtea a constatat că diminuarea pensiilor reclamanților a reprezentat o modalitate de a integra aceste pensii în sistemul general prevăzut de Legea nr. 263/2010 și a arătat că motivele invocate pentru adoptarea acestei legi nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate.
De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu, ci numai unei părți din pensie, care era susținută integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care reclamanții beneficiaseră mulțumită naturii profesiei lor (a se vedea, mutatis mutandis, Frimu și alții c. României, decizia din 7 februarie 2012, nr. 45312/11).
Ținând seama de statuările mai sus enunțate, obligatorii pentru instanță, tribunalul nu poate reține criticile contestatorului cu privire la încălcarea dreptului de proprietate, la existența unei discriminări, la încălcarea principiului dreptului câștigat, la încălcarea principiului previzibilității legii, la încălcarea principiului neretroactivității legii.
În ceea ce privește raportul rezonabil de proporționalitate tribunalul observă că stabilirea acestuia este o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte și, pe lângă circumstanțele obiective, cum sunt cuantumul lunar al indemnizației sociale minime, care este de doar 350 lei, cuantumul lunar al salariului minim brut pe țară garantat în plată, care a evoluat de la 600 lei în 2010, la 670 lei, în 2011 și va fi de 700 lei în 2012, cuantumul lunar al pensiei medii, care a evoluat în cursul anului 2011 de la 744 la 776 lei, trebuie avute în vedere, circumstanțele particulare ale fiecărei cauze.
În cazul de față, prin recalcularea pensiei militare, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat, respectiv partea necontributivă, pensia contestatorului s-a redus inițial, dar prin ultima decizie de revizuire emisă la data de_ de fapt pensia i-a crescut de la 2.568 lei brut lunar, la 2.630 lei brut, drepturile fiind stabilite retroactiv începând cu data de_, moment până la care contestatorul încasase pensia avută în plată în decembrie 2010. Se poate observa că, cuantumul pensiei contestatorului este unul considerabil, permițând acestuia să aibă un nivel de trai peste nivelul mediu.
Critica formulată referitor la faptul că pensia ar trebui să fie de 2.866 lei și să se compună din 2.568 lei (aflat în plată în decembrie 2010) + 89 lei (sporul recunoscut prin Decizia de revizuire nr. 49683/_ ) + 175 lei (sporul obținut prin decizia de recalculare nr. 49683/_ pentru cei 7 ani lucrați în viața civilă, după terminarea activității militare) + 34 lei (spor obținut prin decizia de revizuire nr. 49683/_ aferentă premiilor anuale de care a beneficiat), nu poate fi primită. Astfel contestatorul dorește stabilirea pensiei de bază în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 164/2001, privind pensia militară specială, iar adăugarea sporurilor în baza a Legii nr. 263/2010, or cele două reglementări nu pot fi aplicate în aceleași timp trunchiat, precum solicită contestatorul. Nu există nici un fel de elemente care să ducă la concluzia, că deciziile de revizuire ar fi fost emise cu încălcarea dispozițiilor legale sau că ar exista vreo eroare de calcul cu privire la pensia contestatorului, astfel încât hotărârea nr. 16882/_ emisă de Comisia de Contestații din cadrul MAPN este temeinică și legală.
În baza acestor considerente tribunalul va respinge ca neîntemeiate excepțiile prematurității și excepția autorității de lucru judecat invocate de intimatul M. A. N. .
Se va admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de intimatul M. A.
N.
raportat la capetele de cerere privind anularea deciziei de revizuire a pensiei nr. 49683/_
, menținerea deciziei de stabilire a pensiei în temeiul Legii 164/2001, plătită în luna decembrie 2010 și plata diferențelor de pensie, și pe cale de consecință, va respinge contestația sub aceste aspecte, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Tribunalul va respinge ca neîntemeiată contestația formulată de contestatorul C. E., împotriva intimatului M. A. N., având ca obiect contestație împotriva hotărârii nr. 16882/_ emisă de Comisia de Contestații din cadrul MAPN.
Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
În baza art. 55 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, republicată, s-a solicitat votul consultativ al asistenților judiciari, care au exprimat aceeași opinie.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN N. LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Respinge excepția prematurității și excepția autorității de lucru judecat invocate de intimatul
M. A. N.
.
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de intimatul M. A. N. raportat la capetele de cerere privind anularea deciziei de revizuire a pensiei nr. 49683/_, menținerea deciziei de stabilire a pensiei în temeiul Legii 164/2001, plătită în luna decembrie 2010 și plata diferențelor de pensie, și pe cale de consecință, respinge contestația sub aceste aspecte, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Respinge ca neîntemeiată contestația formulată de contestatorul C. E. , cu domiciliul procesual ales la sediul cabinetului de avocat Moruțan I. n Alin, în B., strada Alba I., nr. 8, etaj 1, județul B. -Năsăud împotriva intimatului M. A. N., cu sediul în B., strada I. nr.110, fost 3-5, sector 5, având ca obiect contestație împotriva hotărârii nr. 16882/_ emisă de Comisia de Contestații din cadrul MAPN.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de apel se depune la Tribunalul B. -Năsăud.
Pronunțată în ședința publică din data de_ .
PREȘEDINTE GREFIER
B. I. S. M. D.
Red./Dact. BISz - _
cu votul consultativ al asistenților judiciari,
SA L. M. V. -C.
| ← Sentința civilă nr. 8645/2013. Recalculare pensie. Asigurări... | Decizia civilă nr. 1030/2013. Contestație decizie pensionare.... → |
|---|
