Decizia civilă nr. 102/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 102/R/2013
Ședința publică din 14 ianuarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. G. JUDECĂTOR: L. D.
JUDECĂTOR: D. C. G. GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta L. M. împotriva sentinței civile nr. 9114 din 13 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe pârâta intimată C. J. DE P. C., având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prezenta cauză a fost suspendată în temeiul prevederilor art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod proc. civ., din lipsa părților, la data de 03 decembrie 2012.
De asemenea, se constată că la data de 13 decembrie 2012, pârâta intimată
C. J. de P. C. a formulat cerere de repunere a cauzei pe rol.
Totodată, se constată că prin cererea de repunere pe rol pârâta intimată C.
J. de P. C. a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, potrivit art. 242,2 C.pr.civ.
Curtea, admite cererea formulată de pârâta intimată C. J. de P. C. și dispune repunerea cauzei pe rol și constatând recursul în stare de judecată, reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că
prin cererea înregistrată la instanță în data de_, reclamanta L. M. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. C., să se dispună printr-o hotărâre, anularea Deciziei de revizuire a pensiei nr. 243639/_ și obligarea acesteia din urmă să mențină efectele deciziei de pensionare nr. 243639/_, prin care i-a fost stabilită pensia de serviciu în cuantum de 5211 lei si să îi plătească diferența dintre pensia de serviciu acordată în baza Legii nr. 567/2004 și pensia revizuită, sume calculate cu rata inflației de la data de_ și până la plata efectivă a sumei.
Prin sentința civilă nr. 9114/_, pronunțată în dosar nr._ de către Tribunalul Cluj,
s-a respins acțiunea, pentru următoarele considerente:
Prin Decizia nr. 243639/_ emisă de pârâta C. J. de P. C. s-a revizuit pensia acordată reclamantei în conformitate cu OUG nr. 59/2011 stabilindu-i-se un cuantum al pensiei de 1152 lei, punctajul mediu anual fiind stabilit la 1,5. puncte (f.13).
Anterior, s-a procedat la recalcularea pensiei de serviciu în temeiul art. 3 din Legea nr. 119/2010, iar prin Decizia nr.243639/_ reclamantei i s-a acordat pensia de asigurări sociale în cuantum de 1092 lei, punctajul mediu anual fiind de 1,48967 puncte (f.15).
Împotriva deciziei de revizuire a pensiei, reclamanta a formulat contestație întemeiată pe dispozițiile art. 4 alin.1 din Codul Civil solicitând anularea acesteia și revenirea la drepturile stabilite prin Decizia nr. 243639/_ (f.16).
Conform prevederilor art. 1 alin.1 din O.U.G. nr.59/2011 pensiile prevăzute la art.1 lit. c-h din Legea nr.119/2010 se revizuiesc din oficiu,de către casele teritoriale de pensii în evidența cărora se află dosarele de pensie.
Pensia, ca drept fundamental, este o formă de prestație de asigurări sociale plătite lunar în baza legii, inerentă și indisolubil legată de calitatea de pensionar obținută în baza unei decizii de pensionare cu respectarea tuturor prevederilor legale impuse de legiuitor. Potrivit prev.art. 1 din Legea nr. 19/2000, în vigoare la data stabilirii pensiei de serviciu, dreptul de asigurări sociale este garantat de stat si se exercită prin sistemul public de pensii.
Pe de altă parte, dispozițiile legale în baza cărora a fost stabilită pensia de serviciu a reclamantei, reglementată printr-o lege specială are două componente si anume: pensia contributivă si un supliment din partea statului. Partea contributivă a pensiei de serviciu se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, pe când partea care depășește acest cuantum se suportă din bugetul de stat care nu se subsumează dreptului fundamental al pensiei.
Prin urmare, pensiile speciale, instituite de legiuitor în considerarea unui anumit statut special al categoriei profesionale respective pot fi reduse sau eliminate în perioadele de criză economică și financiară ori atunci când se impune cu necesitate reformarea sistemelor de pensii prin eliminarea inechităților existente în domeniu.
Tribunalul consideră că ceea ce ocrotește Convenția Europeană a Drepturilor Omului este dreptul la pensie ca drept fundamental, astfel cum acesta este reglementat în legislația internă a fiecărui stat, în cazul României dreptul fundamental la pensie este cel rezultat pe baza principiului contributivității. Acest drept nu a fost afectat prin măsura revizuirii pensiei cuvenite reclamantei (vezi cauza Jankovic versus Croația din_ si cauza Domalewski versus Polonia din_ ).
In sensul celor de mai sus, diminuarea veniturilor reclamantei prin eliminarea din cuantumul pensiei sale a suplimentului primit din partea statului, peste ceea ce i s-ar fi cuvenit potrivit principiului contributivității, a fost determinată de o situație excepțională datorită crizei economico-financiare globale si de eliminarea inechităților existente în sistem. Singura categorie exceptată fiind magistrații întrucât potrivit legislației europene aceștia trebuie să se bucure de independență care presupune si asigurarea unei pensii cât mai apropiată de salariul avut în perioada anterioară pensionării (vezi Hotărârea din anul 2003 pronunțată de C.E.D.O. în cauza Cooper versus Regatul Unit).
Principiul egalității în schemele ocupaționale de securitate socială din Directiva Europeană nr. 96/97/CEE se referă la egalitate între persoanele ce se află în situații similare neputând fi extrapolat la categorii profesionale distincte.
Trebuie de asemenea avut în vedere faptul că potrivit jurisprudenței CEDO, în materie civilă, în principiu, nu este exclusă libertatea legiuitorului de a adopta noi dispoziții legale, chiar cu efect retroactiv, pentru a reglementa pe viitor drepturile ce decurg din legislația în vigoare (vezi cauza Hasani versus Croația si cauza Zielinski, Pradal, Gonzales și Others versus Franța).
Pe de altă parte, trebuie avut în vedere si faptul că deși cuantumul pensiei reclamantei a scăzut de la suma de 5211 lei la suma de 1152 lei, totuși
cuantumul acesteia este peste cuantumul pensiei medii din sistemul public care este de aproximativ 740 lei. Astfel, potrivit jurisprudenței CEDO se consideră că proporționalitatea măsurii este înfrântă în situația în care o anumită "limită excepțională a fost depășită (vezi hotărârea pronunțată în cauza Hasani versus Croatia din_, hotărârea d cauza Velikovi and Others versus Bulgaria din_ ).
Cu privire la limita excepțională trebuie arătat că aceasta este apreciată de către CEDO prin raportare la lipsirea în totalitate de pensie, lipsirea în totalitate de mijloace de subzistență sau prin aplicarea unei măsuri discriminatoriu (vezi cauzele Kjartan Asmundsson versus Islanda, Azinas versus Cipru).
In acest context nu este lipsit de importanță să arătăm că disp. art. 20 alin.2 din Constituția României care reglementează drepturile fundamentale în materia de asigurări sociale, respectiv dreptul la pensie oferă o protecție mai largă decât cea conferită de Convenția Europeană a Drepturilor Omului întrucât aceasta din urmă nu garantează nici un cuantum al pensiei "pragul excepțional"; rezultat din Jurisprudența CEDO până la care poate scădea pensia unei persoane fiind sub acest cuantum respectiv sub acel rezultat din contribuțiile individuale.
Așadar legiuitorul poate lua măsuri de acordare, modificare sau suprimare a unor drepturi de asigurări sociale. Aceasta din urmă în situație devine necesară atunci când întregul sistem de asigurări sociale este pus în pericol datorită unei grave crize economice,scăderii natalității și a numărului persoanelor încadrate în muncă ori îmbătrânirii accentuate a populației.
Prin măsurile luate de către legiuitor prin OUG nr. 59/2011, nu se aduce atingere nici unui principiu fundamental consacrat prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cum sunt nediscriminarea, preeminența dreptului, autoritatea si efectivitatea puterii judecătorești și altele, așa încât nu se poate reține că s-a impus reclamantei o sarcină disproporționată si excesivă incompatibilă cu dreptul său la respectarea proprietății garantat de art.1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.
De altfel Curtea Constituțională, prin Decizia nr.873/_, referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, a arătat că acordarea pensiei suplimentare nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, astfel cum acesta este reglementat de art.47 alin.2 din Constituția României. Pe de altă parte a arătat că în conceptul de "drepturi câștigate"; pot intra doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări.
Având în vedere faptul că, pensia suplimentară se acordă numai în măsura în care există resurse financiare alocate în acest scop prin bugetul de stat sau cel al asigurărilor sociale de stat, neacordarea acesteia în continuare nu poate fi interpretată nici ca o încălcare a prevederilor art.20 din Constituție raportat la art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertățile fundamentale referitoare la respectarea bunurilor persoanei fizice sau juridice.
Astfel, statul are posibilitatea de a condiționa acordarea pensiilor speciale de elemente variabile, așa cum sunt resursele financiare de care dispune și faptul că acestor prestații ale statului nu li se opune contribuția asiguratului la fondul din care se acordă aceste drepturi, precum si caracterul succesiv al acestor prestații, dobândirea dreptului la pensii speciale nu poate fi considerată ca instituind o obligație ad aeternum a statului de a acorda acest drept.
Relevantă în acest sens este si Decizia nr. 458/_ a Curții Constituționale prin care s-a statuat că "o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior si nici atunci când
suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul vechii legi, pentru că în aceste cazuri lega nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea vechii legi si să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare ……";
În sensul celor arătate mai sus s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în anul 1972 în hotărârea pronunțată în cauza Muller vs.
Austria, arătând că textul art.1 din Protocolul nr.1 din Convenție nu poate fi
interpretat în sensul că aceea persoană ar avea dreptul la o pensie într-un anumit cuantum.
Prin urmare, cu referire la neretroactivitatea Legii nr. 19/2000, tribunalul reține, în acord cu jurisprudența Curții Constituționale, că acest act normativ nu a produs efecte retroactive. Pe de altă parte, instanțele sunt obligate să aplice jurisprudența Curții Constituționale, putând deroga de la aceasta în favoarea Convenției Europene a Drepturilor Omului atunci când constată că prin deciziile instanței de contencios constituțional se îndepărtează de jurisprudența CEDO în materie.
Față de cele ce preced instanța, în temeiul art.153 lit.f si lit.g coroborat cu art. 156 din Legea nr. 263/2010, așa cum a fost completată și modificată, a fost respinsă contestația formulată.Fără cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta L. M.,
solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum aceasta a fost formulată.
Consideră reclamanta că sentința atacată este nelegala, întrucât a fost data cu o interpretare greșita a prevederilor CEDO si cu ignorarea dispozițiilor articolului 20 alin. 2 din Constituția României.
În acest sens, arată că potrivit CEDO, pensia este un bun patrimonial care se bucura de o protecție in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO (cauza Stec si alții c. Regatului Unit, cauza Andrejeva c. Letoniei, cauza Kjartan Asmudsson
c. Islandei, cauza Rasmussen c. Poloniei, cauza Wieczorek c. Poloniei).
Chiar și în condițiile existenței unei cauze de utilitate publica se impunea acordarea unei indemnizații cu titlu de despăgubire, căci fara plata unei sume rezonabile raportate la valoarea bunului se aduce o atingere excesiva dreptului de proprietate. O.U.G. nr. 59/2011, in baza căreia s-a emis decizia contestata, nu conferă reclamantei o astfel de posibilitate.
Mai subliniază reclamanta că instanța fondului nu a avut în vedere considerentele Deciziei nr. 29/2011 a Î.C.C.J., în raport de care trebuia să analizeze circumstanțele sale particulare, respectiv să aibă în vedere cheltuielile zilnice și problemele de sănătate grave cu care aceasta se confruntă.
Face trimiteri și la practica judiciară a altor instanțe. Deși a fost legal citată, intimata nu a depus întâmpinare. Nu au fost administrate probe noi.
Recursul este nefondat.
Contestația dedusă judecății vizează legalitatea deciziei nr. 243639/_ emisă de pârât în temeiul OUG nr. 59/2011, prin care a fost revizuită pensia de serviciu a reclamantei. Pensia de serviciu a reclamantei a fost transformată în pensie stabilită pe principiul contributivității, în temeiul Legii nr. 119/2010 coroborat cu prevederile HG nr. 737/2010.
Referitor la această decizie, Curtea reține următoarele repere cu caracter obligatoriu, stabilite prin decizii ale Curții Constituționale, ale Înaltei Curți de C. și Justiție și ale Curții Europene a Drepturilor Omului:
În ceea ce privește controlul de constituționalitate al Legii nr.119/2010,
exercitat în temeiul art.146 lit. a din Constituție, prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5 și 12 din Legea nr.
119/2010 sunt constituționale, în raport cu dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. (2) - neretroactivitatea legii, art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 44 - dreptul de proprietate privată, art. 47 alin. (1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53
- restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.
Această orientare a instanței constituționale a fost exprimată și cu ocazia soluționării unor excepții de neconstituționalitate în cauze generate de aplicarea Legii nr.119/2010 - ex. Decizia nr.1579/_ .
Jurisprudența anterioară a Curții Constituționale în materie nu poate fi reținută de instanța de recurs, în condițiile în care instanța de contencios constituțional s-a pronunțat în mod diferit chiar în ceea ce privește dispozițiile legale invocate de recurent.
În ceea ce privește recursul în interesul legii referitor la aplicarea Legii nr. 119/2010,
Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 29/_ (aplicabilă pentru identitate de rațiune și în cazul recalculării pensiilor militare de stat, așa cum rezultă în mod expres din considerentele deciziei) a concluzionat, pe baza aspectelor analizate de către Curtea Constituțională prin Deciziile nr. 871
și nr. 873/2010 cu privire la neretroactivitatea legii și la discriminare, că
"(…)Instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății și care au fost soluționate diferit.
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a efectuat o analiză de compatibilitate cu art.1 din Protocolul nr.1, adițional la Convenție, reținând în esență că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un "interes patrimonial" ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, că Legea 119/2010 reprezintă o ingerință din perspectiva dreptului de proprietate, ingerință care este
legală și urmărește un scop legitim.
Î. Curte a constatat însă că analiza cerinței privind existența "raportului rezonabil de proporționalitate" a fost sursa practicii neunitare ce a condus la inițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici "ingerința" nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva "dreptului la respectarea bunurilor" (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul "privării de proprietate" (cea de-a doua normă din același text).
Astfel, prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și 80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană la alta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte și calificarea fiecărui beneficiar pentru obținerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că instanțele judecătorești nu au stabilit în mod riguros, în concret, acest element ce reprezintă o circumstanță importantă în identificarea premiselor de analiză a raportului de proporționalitate, fiind util a se observa proporția reducerii beneficiului social în discuție pentru reclamantul cauzei, iar nu indicarea unei marje generale a diminuării pensiilor speciale pentru toate categoriile de persoane vizate de Legea nr. 119/2010.
Or, instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de "ingerință", în afara statutului de "victimă" (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulți reclamanți - de exemplu, Aizpurua Ortiz ș.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.
În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere criterii precum indemnizația socială pentru pensionari (prevăzută de art. 7 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie lunară, după cum vor trebui identificate circumstanțele particulare ale cauzei.
Este esențial a se constata că în privința fiecărui reclamant în parte a fost depășit un anumit "prag de dificultate" pentru ca instanța europeană însăși să constate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cum se reține, de exemplu, în Decizia asupra admisibilității în Cauza Hasani împotriva Croației).
Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul Curții Europene a Drepturilor Omului în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție și în care Curtea însăși a analizat tipuri de "ingerințe" în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).
Î. Curte are în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Cauza Hasani împotriva Croației - decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, Cauza Rasmussen împotriva Poloniei, Cauza Banfield împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din 18 octombrie 2005, Cauza Callejas împotriva Spaniei din 18 iunie 2002 - decizie asupra admisibilității, Cauza Maggio ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, Cauza Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei) în cauze în care statele contractante au adoptat măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată.
În raport cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului reiese că stabilirea raportului de proporționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare.(…)";
Prin Decizia de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a Curții Europene a Drepturilor Omului în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko,
M. Molnar și L. Ghețiu împotriva României s-a reținut că:
"Curtea a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și Maggio și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr._ __ 6/08 și 56001/08, par. 55).
Statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11). În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.
În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din Convenție, în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă. În speță, Curtea Europeană a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii. Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost
în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.";
În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii
, Curtea de Apel va înlătura susținerile referitoare la discriminare, încălcarea principiului neretroactivității, la încălcarea dreptului de proprietate și la caracterul permanent al dreptului câștigat
de a beneficia de pensia de serviciu în cuantumul stabilit în baza Legii nr. 567/2004.
În cazul concret dedus judecății, pentru a se putea analiza raportul de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele de realizare, se impune o analiză a pensiei reclamantei.
Astfel, se constată că reclamanta beneficiază, în urma revizuirii, de o pensie de asigurări sociale de 1152 lei, superioară pensiei medii pentru limită de vârstă stabilită în anul 2011 la un cuantum de 860 lei, conform datelor statistice ale Casei Naționale de P. și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantei.
În privința cheltuielilor lunare cu utilitățile 27-30) se reține că acestea se încadrează în sfera cheltuielilor curente, valoarea acestora fiind determinată de consum, fiind prin natura lor subordonate conduitei subiective a reclamantei, astfel că acestea nu se circumscriu noțiunii de criteriu obiectiv avut în vedere prin Decizia nr.29/2011 a Înaltei Curți de C. și Justiție
Actele cu caracter medical de care se prevalează reclamanta (fila 31) ar putea fi considerate relevante în stabilirea stării de nevoie în care se află, numai în măsura în care ar reflecta sarcina financiară impusă de diagnosticul atestat, de a cărui gravitate depinde în mod inevitabil și situația cheltuielilor medicale suportate în acest sens.
Or, în absența unor acte medicale de specialitate din care să rezulte caracterul absolut obligatoriu al urmării unui tratament medical de durată pentru ameliorarea, menținerea sau evitarea degradării stării de sănătate a reclamantei, a unei situații bazate pe documente justificative din care să rezulte costul medicamentelor necesare, instanța de recurs nu poate conchide sau prezuma asupra consecințelor patrimoniale pe care le implică tratamentul medical.
O atare concluzie ar fi posibilă doar în situațiile excepționale când starea de sănătate a pensionarului este grav afectată de existența unor infirmități sau maladii grave, a căror înlăturare sau tratament impun în mod notoriu costuri suplimentare extrem de mari, care se adaugă inconvenientelor evidente ale unor asemenea afecțiuni (imposibilitatea deplasării, deplasarea cu ajutorul unor proteze sau scaune cu rotile, necesitatea urmării unui regim alimentar special ce ar preveni conservarea stării de sănătate etc.).
În consecință, doar în asemenea situații excepționale s-ar putea aprecia că pensionarul suportă o sarcina excesivă, ceea ce ar impune o protecție din partea sistemului de securitate socială, care în cele din urmă, este expresia solidarității societății în raport cu membrii săi vulnerabili (Maggio și alții împotriva Italiei, paragraful 61).
Prin urmare, cum reclamanta nu a invocat existența unei situații excepționale ce ar putea să o expună unor dificultăți materiale insurmontabile și să o lipsească prin urmare, de mijloacele de subzistență, Curtea de Apel constată, în raport de cuantumul venitului său lunar (1152 lei) că nu a fost depășit "pragul de dificultate";, care ar atrage o considerare a încălcării art.1 din Protocolul Adițional.
Reținând că în cauză reclamanta nu a invocat alte criterii care să fie avute în vedere la stabilirea raportului de proporționalitate, având în vedere și Decizia nr. 29/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în care se evidențiază că în raport de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este necesar să se analizeze situația particulară a fiecărui reclamant, Curtea de Apel apreciază că, în raport de probele administrate, reclamanta nu suportă o sarcină individuală excesivă, de natură a aprecia că nu ar fi respectat raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit.
Nu pot fi primite nici criticile reclamantei privitoare la practica altor instanțe, în contextul în care în actuala reglementare hotărârile instanțelor nu constituie izvor de drept. Mai mult, așa cum s-a arătat anterior, în vederea unificării practicii Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat recursul în interesul legii, respectiv decizia nr. 29/_, prin care a statuat că fiecare cerere se impune a fi analizată în funcție de particularitățile acesteia.
Ca atare, discriminarea la care face trimitere reclamanta în raport de alți colegi, cărora li s-au menținut pensiile prin hotărâri judecătorești, nu ar putea fi primită.
Ținând seama de considerentele expuse anterior, Curtea de Apel, în temeiul art.312 alin.1 Cod de procedură civilă va respinge recursul ca nefondat.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta L. M. împotriva sentinței civile nr. 9114 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr. _
, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | |||
D. G. L. | D. | D. C. G. | C. | M. |
Red.DG/dact.MS 2 ex./_ Jud.fond: E.B.
| ← Sentința civilă nr. 10495/2013. Recalculare pensie. Asigurări... | Decizia civilă nr. 1020/2013. Contestație decizie pensionare.... → |
|---|
