Sentința civilă nr. 4240/2013. Alte cereri. Asigurări sociale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ DOSAR NR._
Operator date 2516
SENTINȚA CIVILĂ NR.4240
Ședința publică din 30 septembrie 2013 Completul este compus din: Președinte: P. R. M., judecător
Ș. L., grefier Asistenți judiciari:
P. R. S.
V. R. I.
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamantul B. A., cu domiciliul în com. Ș., nr.300, județul S., în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. S., cu sediul în Z., b-dul M. V., nr.85, județul S., având ca obiect anulare decizie.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul reclamantului, av. Demjen Attila, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind reclamantul și pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Reprezentantul reclamantului, av. Demjen Attila depune la dosar răspuns la întâmpinare și arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind cereri în probațiune ori excepții de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul reclamantului, av. Demjen Attila, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și a se constata nulitatea deciziei pentru lipsa de motivare, iar subsidiar solicită anularea deciziei ca fiind netemeinică și nelegală.
T R I B U N A L U L
Prin cererea sa reclamantul B. A. a chemat în judecată pârâta C. J. de P. S. solicitând instanței să constate nulitatea Deciziei nr.90/_ emisă de pârâtă.
În motivarea cererii sale reclamantul arată faptul că prin decizia constatată s- a stabilit faptul că în perioada_ -_ s-au plătit și încasat necuvenit drepturi în sumă totală de 7716 lei dar decizia nu este motivată în niciun fel fapt ce atrage nulitatea acesteia.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei pârâta a solicitat instanței să respingă cererea reclamantului ca nelegală și netemeinică.
În motivarea acestei solicitări pârâta arată faptul că reclamantul a fost beneficiar al unei pensii pentru limită de vârstă, ca nevăzător dar ulterior a fost eliberat Certificatul de încadrare în grad de handicap preexistent calității de asigurat nr.5769/1724/_ prin care i s-a stabilit reclamantului grad de handicap accentuat cu mențiunea că poate beneficia de prevederile art.47 lit.b) din Legea nr.19/2000.
1
Se arată faptul că urmare a acestui fapt a fost emisă decizia de pensie nr.60451 din_ prin care dintr-o eroare informatică au fost aplicate dispozițiile art.42 alin.2 din Legea nr.19/2000, în loc de dispozițiile art.47 lit.b din același act normativ.
În urma acestei erori a fost majorat punctajul mediu anual al titularului la 1.19439 puncte ceea ce a dus la creșterea cuantumului pensiei.
Această eroare a fost remediată prin decizia de revizuire a pensiei nr.60451/_, care a fost emisă potrivit dispozițiilor art.47 lit.b din Legea nr.19/2000 și prin care s-a stabilit pentru titular un punctaj mediu anual de 0,89579 puncte și un cuantum al pensiei de 683 lei. Această decizie nu a fost contestată de reclamant.
Ca urmare a acestui fapt, în temeiul art.179 din Legea nr.263/2010, pârâta a procedat la emiterea deciziei contestate.
Prin răspunsul la întâmpinare formulat de reclamant se solicită în principal constatarea nulității absolute a deciziei contestate deoarece aceasta nu este motivată nici în fapt, nici în drept iar în subsidiar se solicită anularea deciziei deoarece fiind nevăzător îi sunt aplicabile dispozițiile art.47 alin.1 lit.b și al.2 din Legea nr.19/2000.
Asupra cauzei de față instanța reține următoarele:
Reclamantul beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, ca nevăzător, începând cu data de_, prin decizia nr.60451/_, conform H.G.nr.610/1990 și Legii nr.3/1977 (f.13).
La data de_ reclamantul a fost evaluat medical de către Comisia de evaluare medicală a persoanelor cu handicap pentru adulți fiind eliberat Certificatul de încadrare în grad de handicap nr.5769/1724/_, prin care acesta a fost încadrat în gradul de handicap II cu mențiunea că poate beneficia de prevederile art.47, lit.b) din Legea nr.19/2000 (f.21).
În conformitate cu prevederile art.13*) din O.G.nr.14/2003 reclamantul avea posibilitatea să conteste acest certificat dar nu a întreprins nici un demers în acest sens.
Conform art.47 alin.(1) lit.b) din Legea nr.19/2000 "Persoanele asigurate care au realizat un stagiu de cotizare în condiții de handicap preexistent calității de asigurat, în funcție de gradul handicapului, beneficiază de reducerea stagiilor de cotizare și a vârstelor standard de pensionare prevăzute în anexa nr.3, astfel:
………………………
b) cu 10 ani, reducerea vârstei standard de pensionare, dacă au realizat cel puțin două treimi din stagiul complet de cotizare, pentru cei cu handicap accentuat";.
La emiterea deciziei nr.60451 din data de_, pârâta nu a avut însă în vedere prevederile art.47 alin.(1)lit.b) din Legea nr.19/2000 ci a aplicat prevederile art.47 alin.(2) din același act normativ (f.14,16-20).
Ca urmare a acestui fapt punctajul mediu în funcție de care s-a calculat pensia reclamantului a fost stabilit la 1.19439 puncte (f.14).
Această eroare a fost corectată prin emiterea deciziei nr.60451/_ prin care s-a stabilit pentru reclamant un punctaj mediu anual de 0,89579 puncte și un cuantum al pensiei de 346 lei(f.22).
2
Nici această decizie nu a fost contestată de reclamant deși avea această posibilitate conform prevederilor art.149 din Legea nr.263/2010.
Ca urmare a acestui fapt a fost admisă decizia nr.90 din_ prin care s-a dispus recuperarea sumei de 7716 lei ca sumă încasată necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale.
Reclamantul consideră această decizie nelegală deoarece nu detaliază modul de calcul al sumei imputate, și nu conține motivele de fapt și de drept în baza cărora a fost emisă decizia, încălcând astfel prevederile art.43 din O.G. nr.92/2003.
Potrivit art.179 alin.(4) din Legea nr.263/2010 "Sumele plătite necuvenit prin intermediul caselor teritoriale de pensii și al caselor de pensii sectoriale se recuperează de la beneficiari în baza deciziei casei respective, care constituie titlu executoriu";.
Potrivit art.181 din Legea nr.19/2000:
Debitele provenite din prestații de asigurări sociale se recuperează prin executorii proprii ai C.N.P.P., precum și ai caselor de pensii sectoriale și se fac venit la bugetul asigurărilor sociale de stat.
La recuperarea debitelor în conformitate cu dispozițiile alin.(1) se aplică prevederile Codului de procedură fiscală în materie.";
Analizând decizia contestată prin raportare la prevederile art.43 alin.(2) din O.G.nr.92/2003 instanța constată că aceasta îndeplinește condițiile prevăzute de lege.
Raportat la criticile aduse de reclamant deciziei, instanța constată faptul că în fapt decizia este motivată de crearea unui prejudiciu prin aplicarea nelegală a prevederilor art.162, alin.(2) din Legea nr.263/2010, iar temeiul de drept în baza căruia a fost emisă decizia îl constituie art.179 din Legea nr.263/2010.
În privința cuantumului sumei, instanța a constatat din studiul calculului depus de pârâtă că acesta a fost stabilit corect.
Având în vedere aceste considerente și normele de drept comun referitoare la îmbogățirea fără justă cauză (Decizia Curții Constituționale nr.727/2011) instanța va respinge ca nefondată acțiunea reclamantului.
Pentru aceste motive,
În numele Legii H O T Ă R Ă Ș T E:
Respinge ca nefondata cererea reclamantului B. A., cu domiciliul în com. Ș., nr. 300, județul S., formulata împotriva paratei C. J. de P. S. cu sediul în Z., b-dul M. Viteazu, nr. 85, Județ S., având ca obiect anularea deciziei nr. 90/_ emisă de pârâtă.
Definitivă.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 30 septembrie 2013.
Președinte, | Asistenți judiciari, | Grefier, | |
P. R. M. | P. R. S. | V. R. I. Ș. L. |
Red.P.R./_
Dact.Ș.L./_ /4 ex.
3
← Decizia civilă nr. 248/2013. Alte cereri. Asigurări sociale | Sentința civilă nr. 34/2013. Alte cereri. Asigurări sociale → |
---|