Sentința civilă nr. 5358/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale
Comentarii |
|
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Sentința Civilă Nr. 5358/2013
Ședința publică de la 25 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE P. U.
Asistent judiciar B. -A. C. Asistent judiciar C. -E. P. Grefier C. -A. B.
Pe rol se află judecarea cauzei Asigurări sociale privind pe reclamant C. I.
M. și pe pârâta CASA DE PENSII S. D. C. M. A. N., având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul personal, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că la data de 4 martie 2013 se depune de către reclamant, la dosarul cauzei, prin registratura instantei, un script denumit " Întâmpinare";, în 2 exemplare, prin care formulează un răspuns la întâmpinarea depusă de către pârâtă, la care anexează un set de înscrisuri în probațiune.
Reclamantul depune precizări asupra răspunsului la întâmpinare și arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de propus.
Tribunalul pune în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei invocată prin întâmpinare.
Reclamantul solicită respingerea excepției, arătând că a învederat în scris prin raspunsul la întâmpinare formulat că pârâta are calitate procesuală pasivă.
Tribunalul reține cauza în pronunțare pe excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei invocată prin întâmpinare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la data de_, reclamantul C. I. M. a chemat în judecată pe pârâta C. de P. S. din cadrul M. A. N. și a solicitat în principal obligarea Comisiei de Solutionare a Contestațiilor să transmită hotărârea acesteia cu concluziile privind contestațiile expediate la datele de_ și_ asupra deciziilor de revizuire a pensiei nr.81946 din datele de_ și_ și recalcularea pensiei în baza acestor hotărâri cu consecința obligării Casei de P. Sectoriale să-i restituie sumele reținute nelegal începând cu data de_ și în subsidiar, dacă Comisia de Solutionare a Contestațiilor nu transmite ori nu răspunde în
totalitate cererilor înaintate a rugat instanța să-i permită continuarea acestei solicitări pentru a contesta cuantumul pensiei din punct de vedere nelegal.
În motivarea cererii reclamantul apreciază că este îndreptățit să înainteze prezenta cerere având în vedere prevederile OUG nr.1/2011 privind procedura de contestare a deciziilor de pensie si prev. Legii nr.263/2010 cu privire la contestarea hotărârilor privind solutionarea contestațiilor împotriva deciziilor de pensie.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, motivând că nu are atributii si competente in solutionarea deciziilor de revizuire a pensiilor și a solicitat respingerea cererii reclamantului ca fiind rămasă fără obiect întrucât Comisia de Contestații a solutionat contestațiile împotriva deciziilor de revizuire a pensiei, iar aceste hotărâri au fost comunicate reclamantului.
După cum se poate observa reclamantul a chemat în judecată C. de P. S. a
M. A. N. și a solicitat obligarea Comisiei de Solutionare a Contestațiilor care funcționează în cadrul M. A. N. să-i transmită rezultatul contestațiilor privind deciziile de revizuire si de recalculare a pensiei.
Calitatea procesuală rezultă din identitate dintre părți și subiectele raportului juridic litigios astfel cum acesta a fost dedus judecatii.
C. de P. S. din cadrul M. A. N. are ca atributii printre altele emiterea deciziilor de pensie și nu emiterea hotărârilor prin care se solutionează contestațiile împotriva acestor decizii. Aceste aspecte rezultă din prevederile art.149 alin. 1 din Legea nr.263/2010 care prevede ca deciziile de pensie emise de către casele de pensii sectoriale pot fi contestate în termen de 30 de zile de la comunicare la Comisia de Contestații care funcționează în cadrul M. A. N. și din prevederile art.151 alin. 1 din aceeași lege care prevede ca hotărârile comisiilor de contestații care funcționează în cadrul M. A. N. se comunică persoanelor în cauză și caselor teritoriale de pensii în termen de 5 zile de la adoptare.
După cum se poate observa în speța de față nu există identitate între părțile si subiectele raportului juridic litigios astfel că instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către pârâtă și va respinge cererea principală formulată de către reclamant cu privire la obligarea Comisiei de Solutionare a Contestațiilor sa-i comunice hotărârea acesteia cu privire la concluziile privind contestațiile expediate la datele de_ și_ .
În ce privește capătul de cerere privind recalcularea pensiei, instanța reține că reclamantul se limitează să afirme că diminuarea pensiei încalcă prevederile constituționale referitoare la dreptul de proprietate și la nerespectarea principiului neretroctivității legii si a dreptului castigat care sunt de competența Curtii Constituționale și nu a instanțelor de drept comun, și nu face nicio dovadă în sensul calculării eronate a pensiei.
În această situație acest petit urmează să fie respins ca nedovedit. Petitul subsidiar este lipsit de obiect și urmează să fie respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. de P. S. din
C. M. A. N. .
Respinge actiunea formulată de reclamantul C. I. M., domiciliat in C. -
N., str. Constantin B., nr.162, sc. A, ap.29, jud. C. împotriva pârâtei C. de P.
S. din cadrul M. A. N., cu sediul în B., str. Drumul T., nr.7-9, sector 6, având ca obiect drepturi de asigurari sociale.
Definitivă.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 25 Martie 2013.
Președinte, P. U. | Asistent judiciar, B. -A. C. | Asistent judiciar, C. -E. P. |
Grefier, C. -A. B. |
Red./dact UP/CAB 4 ex/_
← Sentința civilă nr. 3166/2013. Recalculare pensie. Asigurări... | Decizia civilă nr. 1749/2013. Recalculare pensie. Asigurări... → |
---|