Sentința civilă nr. 7406/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale

Dosar nr. _

cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7406/2013

Ședința publică de la 25 Aprilie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE R. -M. V.

Asistent judiciar A. Ș. Asistent judiciar B. -A. C. Grefier C. S.

Pe rol fiind judecarea cererii reclamantului I. G. împotriva pârâtei CASA DE PENSII C. N., având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul personal, lipsă fiind

pârâta.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, reclamantul prezent rată că nu mai

are alte cereri de formulat în probațiune.

Instanța, în baza art. 167 Cod proc. civ., încuviințează părților proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauze și nemaifiind alte cereri de formulat ori excepții de invocat, instanța declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea acțiunii.

Reclamantul solicită admitere acțiunii așa cum a fost formulată, pentru motivele expuse în cererea de chemare în judecată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la instanță la data de_, reclamantul I. G. în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de P. C. a solicitat recalcularea pensiei cu luarea în calcul a veniturilor realizate în acord global, ore suplimentare si premii conform Adeverinței nr. 818/_ emisă de Statiunea de Cercetare Agricolă T. .

Reclamantul arată că a primit două decizii de recalculare a pensiei, si anume Decizia nr. 150159/_ privind aplicarea OUG nr. 100/2008 si Decizia nr. 150159/_ privind aplicarea prevederilor art. 169 din Legea nr. 263/2010.Din deciziile emise reclamantul arată că nu i s-au luat în calcul veniturile menționate mai sus deși s-au achitat cotele de C.A.S. conform mențiunilor din adeverință.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei (f.11-12), pârâta a solicitat respingerea acțiunii arătând că Legea nr. 19/2000 a fost abrogată si că Decizia nr. 19/2011 a Î.C.C.J. se referă la aceeași lege care însă a fost abrogată. Potrivit Legii nr. 263/2011 si Normelor de aplicare cuprinse în H.G. nr. 257/2011, Anexa 15 pct.6, nu s-au luat în calcul la baza de calcul a contribuției de asigurări sociale sporurile menționate în adeverință.

În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Reclamantul a depus la sediul pârâtei solicitarea de recalculare a pensiei prin luarea în calcul a sporurilor din Adeverința nr.818/_ emisă de S.C.D.A. T. S.A. (f.78).

Prin Decizia nr. 150159/_ (f.74), reclamantului i s-a respins cererea de recalculare a pensiei prin valorificarea veniturilor privind munca în acord global întrucât conform Anexei nr. 15 din HG nr.257/2011 acestea nu sunt sporuri cu caracter permanent.

În adeverința nr. 818/_ emisă de S.C.D.A. T. S.A. se arată că unitatea a virat contribuțiile la bugetul de stat conform legilor în vigoare la acea dată.

Pentru a se putea aplica principiul contributivității trebuie să se facă dovada că s-a plătit contribuția de asigurări sociale, de către angajator și de către angajat, pentru sumele menționate în adeverință.

Așa cum rezultă și din Decizia nr. 19/2012 a Înaltei Curți de C. ție și Justiție "aplicarea principiului contributivității impune luarea în calcul a sporurilor și veniturilor suplimentare utilizate la determinarea punctajelor medii anuale pentru perioadele anterioare Legii nr. 19/2000,

în măsura în ca re ace stea au f ăcut parte din baza de ca lcul a pensiilor, au fost înregistrate în

ca rnetul de muncă sau rezultă din adeverință, conform legislației în vigoare, și s -a plătit

contribuția de a sigurări sociale";.

Întrucât nu se face această dovadă, sumele din Adeverința nr.818/_ emisă de

S.C.D.A. T. S.A. nu pot fi luate în calcul la stabilirea drepturilor cu titlu de pensie.

Mai mult, potrivit art. 165 alin. 2 din Legea nr. 263/2010 "La determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere și sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități";.

Anexa 15 pct.VI din normele de aplicare a legii pensiilor prevede ce anume trebuie să cuprindă adeverințele prin care se dovedesc sporurile și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiei.

Anexa 15 pct.VI din normele de aplicare a legii, prevede că nu sunt luate în calcul la

stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor formele de retribuire în acord sau cu bucata în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale; formele de retribuire pentru orele suplimentare realizate peste programul normal de lucru, premiile.

Raportat la considerentele arătate mai sus, urmează ca în temeiul art.153 din Legea nr.263/2010 să fie respinsă acțiunea reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulată de reclamantul I. G., dom. în T., str. P. C. nr. 43, bl.C, ap. 32, jud.C. împotriva pârâtei C. JUDETEANĂ DE P. C., cu sediul în C.

-N., str.G. C. nr. 2, jud.C., având ca obiect asigurări sociale.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 25 Aprilie 2013.

Președinte,

R. -M. V.

Asistent judiciar,

A. Ș.

Asistent judiciar,

B. -A. C.

Grefier,

C. S.

Red.RMV

Tehnored.AM 4 ex./_

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 7406/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale