Sentința civilă nr. 9268/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale
Comentarii |
|
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9268/2013
Ședința publică din data de 30 mai 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: E. B.
Asistent judiciar: C. -E. P. Asistent judiciar: I. R. Grefier: R. B. M.
Pe rol judecarea cauzei de asigurări sociale având ca obiect recalculare pensie formulată de reclamantul B. A., în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. C. .
La apelul nominal făcut în ședință publică la prima strigare nu se prezintă părțile.
Față de lipsa părților, instanța lasă cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință constatându-se că la data de_ prin serviciul de registratură al instanței reclamantul a depus la dosarul cauzei o cerere de repunere pe rol a cauzei.
Instanța, în baza art. 245 Cod proc. civ., dispune repunerea pe rol a prezentei cauze, în baza art. 167 Cod proc. civ., încuviințează părților proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și apreciind că la dosarul cauzei se află suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, aceasta aflându-se în stare de judecată, și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de la dezbateri, reține cauza spre soluționare, pe baza actelor de la dosar.
TRIBUNALUL
Reține că prin acțiunea formulată înregistrată la instanță la data de_, reclamantul B. A. a chemat în judecată pe pârâta C. J. de P. C., solicitând anularea deciziei nr. 519/_ .
În precizarea depusă reclamantul și-a motivat acțiunea, arată că pârâta a emis decizia nr. 519/_, stabilind un debit de 6529,1911 lei, compus din contribuție de asigurări sociale în sumă de 4943 lei,
dobânzi și majorări de întârziere în sumă de 955,6425 lei și penalități de 630,4629 lei.
Se invocă excepția prescripției extinctive pentru perioada 2003- 2007, în conformitate cu prevederile art. 91 din Codul de procedură fiscală.
Se mai arată că a desfășurat activitate ca persoană fizică autorizată până la data de_, când și-a suspendat activitatea.
Nu a formulat cerere de reluare a activității, iar din anul 2009 lucrează cu contract individual de muncă.
Până în momentul suspendării activității și-a achitat toate contribuțiile.
Pârâta legal citată a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului.
Contestatorul s-a asigurat începând cu data de_ prin declarația de asigurare nr. 22237/_ .
Din documentele depuse se poate vedea că reclamantul a făcut ultima plată în contul Casei Județene de P. C. în data de_ .
Potrivit art. 34 din Legea nr. 19/2000, reclamantul trebuia să depună formularul tip de retragere a declarației de asigurare însoțită de actele doveditoare care să ateste faptul că nu se mai încadrează în categoria persoanelor asigurate obligatoriu prin efectul legii cu declarație de asigurare.
Prevederile din Legea nr. 19/2000 au fost preluate de Legea nr. 263/2010 privind obligația plății contribuției de asigurări sociale ale persoanelor asigurate obligatoriu prin efectul legii conform art. 6 alin. 1 pct. IV din Legea nr. 263/2010.
Așa cum se poate observa din documentul intitulat "Fișa financiară la data de_ "; debitul din decizie se întinde pe perioada_ -_ .
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține în fapt următoarele:
Reclamantul a solicitat anularea deciziei nr. 519/_ prin care pârâta a stabilit un debit de 6529,1911 lei, compus din contribuție de asigurări sociale în sumă de 4943,0857 lei, dobânzi și majorări de întârziere în sumă de 955,6425 lei și penalități de 630,4629 lei.
Excepția prescripției extinctive pentru perioada 2003-2007 este fără obiect și urmează a fi respinsă, întrucât calculul debitului s-a făcut începând din luna iunie 2009.
Pe decizia emisă apare perioada_ - data la care s-a încheiat declarația de asigurare - și data de_, data până la care s-a calculat contribuția, dobânzile, majorările de întârziere și penalitățile.
Reclamantul s-a asigurat în temeiul art. 5 alin. 1 pct. IV lit. d) din Legea nr. 19/2000 prin declarația de asigurare încheiată
începând cu data de_, fiind persoană autorizată să desfășoare activități independente.
Art. 6^1 (1) prevede că: "Persoanele prevăzute la art. 5 alin. (1) pct. IV și V care au cel puțin vârsta de 18 ani sunt obligate să se asigure pe baza declarației de asigurare."
Prin Dispoziția nr. 640/_ privind suspendarea autorizației PF, de desfășurare activitate economică în mod independent a domnului B. A., începând cu data de_ se suspendă autorizația PF B. A. până la data de_ .
Potrivit art. 34 din Legea 19/2000:
" Asigurații care fac dovada că nu se mai regasesc în situațiile pentru care asigurarea este obligatorie, potrivit art. 5 alin. (1) pct. IV si V, trebuie să depună la casele teritoriale de pensii, în termen de 30 de zile de la modificarea situației, formularul-tip de retragere a
de clarație i de asigurare .";
Reclamantul nu a făcut dovada depunerii acestui formular la pârâtă, astfel că pârâta a calculat contribuția, dobânzile, majorările de întârziere și penalitățile în baza declarației de asigurare depusă de reclamant în_ .
De asemenea, art. 23 din HG nr. 257/2011 pentru aprobarea normelor de aplicare a Legii nr. 263/2010 prevede că:
"(1) Persoanele asigurate la data de 31 decembrie 2010, pe bază de declarație/contract de asigurare socială, în condițiile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, care se regăsesc în situațiile de asigurați obligatoriu/facultativ prevăzute de lege, își păstrează calitatea de persoane asigurate în sistemul public de pensii începând cu data de 1 ianuarie 2011.";
Astfel, până la depunerea de către reclamant a formularului -tip de retragere a declarației de asigurare, pârâta, în temeiul prevederilor legale mai sus menționate urmează a calcula contribuția, dobânzile, majorările de întârziere și penalitățile, pe baza declarației de asigurare depusă de reclamant în anul 2003.
Raportat la considerentele arătate mai sus, urmează ca în temeiul art.153 din Legea nr.263/2010 să fie respinsă acțiunea reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată și precizată de reclamantul B. A. cu domiciliul în sat Nearsova-Izvorul Crisului nr. 117, jud. C., cu domiciliul procesual ales în C. -N. str. I. V. nr. 14, jud. C. împotriva pârâtei C. J. de P. C. cu sediul în C. -N. ,
str.G. C. nr.2, jud. C. având ca obiect drepturi de asigurări sociale.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte, E. B. | Asistent judiciar, C. -E. P. | Asistent judiciar, I. R. |
Grefier, R. B. M. |
← Sentința civilă nr. 12120/2013. Recalculare pensie. Asigurări... | Decizia civilă nr. 3791/2013. Recalculare pensie. Asigurări... → |
---|