Sentința civilă nr. 9998/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale
Comentarii |
|
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Sentința Civilă Nr. 9998/2013 Ședința publică de la 10 Iunie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE B. G. Z.
Asistent judiciar B. -A. C. Asistent judiciar A. Ș. Grefier C. -A. B.
Pe rol se află judecarea cauzei Asigurări sociale privind pe reclamanta U. E. și pe pârâta C. T. DE P. C., având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamanta personal, care se legitimează în fața instanței având CNP 2., și reprezentantul pârâtei consilier juridic Baciu I. Dragoș, care depune delegatie.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că la data de 16 mai 2013 se depune de către pârâtă, la dosarul cauzei, prin fax, cerere prin care solicită revenirea de la sanctiunea amenzii dispusă prin încheierea de sedință din data de_ .
La data de 16 mai 2013 se depune de către pârâtă, la dosarul cauzei, prin registratura instanței, dosarul de pensie al reclamantei, din care un exemplar se comunică acesteia.
Tribunalul, având în vedere că s-a depus dosarul de pensie al reclamantei, revine de la măsura amenzii aplicată conducătorului instituției pârâte, măsură dispusă prin încheierea de ședință pronunțată în data de_ în prezenta cauză.
Reclamanta și reprezentantul pârâtei arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de propus, împrejurare față de care instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reclamanta solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, arătând că veniturile despre care se face vorbire în solicitare reprezintă venituri salariale, iar nu sporuri și că asupra acestor venituri din adeverințe reiese ca s-au reținut contributiile pentru penisie. Totodată, invocă principiul contributivității și Decizia nr.19/2011 a ÎCCG, arătând că aceste venituri au avut caracter permanent, că se rețineau pe toată durata contractului, iar când beneficiarul plătea atunci era plătit și el.
Reprezentantul pârâtei solicită respingerea acțiunii, arătând că este de acord ca aceste venituri nu sunt sporuri, dar că aceste venituri nu au caracter permanent. Consideră că raportat la art.65 din Legea nr.63/2010 coroborat cu dispozițiile HG nr. 257/2011, formele de retribuție nu se iau in calcul pentru ca nu intră în baza de calcul a pensiei și că Decizia nr.19/2011 a Î. nu are aplicabilitate în cauză. Solicită respingerea capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor morale în cuantum de 10.000 de lei. În cazul admiterii cererii de chemare în judecată, având în vedere că sumele sunt precizate sub forme de retribuire, solicită să se precizeze că se adaugă în cartea de muncă.
Tribunalul reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr. de mai sus la data de 1 octombrie 2012, reclamanta
U. E. a chemat în judecată pe pârâta C. JUDETEANĂ DE P. C., formulând contestație împotriva Deciziei nr. 276758/_ emisă de către pârâtă, întrucât această nu include în calcul și veniturile realizate în acord global, solicitând obligarea pârâtei la recalcularea pensiei cu luarea în considerare a Adeverința nr.4707/_ eliberată de către SC Ipa SA Bucuresti și Adeverința nr. 165/_ eliberată de către SC Metalurgica Aiud SA și la plata daunelor morale în valoare de 10.000 lei.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că drepturile sale de pensie au fost calculate initial pe baza veniturilor salariale inscrise în carnetul de muncă seria Ba nr.0129604, fără veniturile salariale realizate în acord global, întrucât aceste venituri nu au fost înregistrate în carnetul de muncă. Însă prin OUG nr.4/2005 s-a dispus ca veniturile salariale realizate și care nu au fost consemnate în carnetele de muncă pot fi luate în calcul pe baza veniturilor salariale dovedite prin adeverințe eliberate de angajator. Mai arată că deși a depus adeverință în acest sens la pârâtă, aceasta a respins solicitarea reclamantei, motivând că veniturile în acord global nu pot fi luate în calculul pensiei, deoarece nu reprezintă sporuri cu caracter permanent, deși pentru aceste venituri suplimentare realizate în acord global, angajatorul a calculat și a virat lunar contributiile de asigurări sociale, conform art.1 din Decretul 389/1972.
În drept a invocat art.31 din Constituția României, OUG nr.4/2005, Legea nr.263/2010.
Prin completarea depusă la data de 15 februarie 2013, reclamanta a arătat că a formulat contestație la Comisia Centrală de Contestații din cadrul casei Naționale de P. Publice împotriva Deciziei nr. 276758/_ emisă de către pârâtă, contestație care a fost respinsă prin Hotărârea nr. 3606/_ .
Pârâta, legal citată nu a depus întâmpinare, însă reprezentantul acesteia prezent la dezbateri a solicitat respingerea acțiunii arătând că aceste venituri nu au caracter permanent.
În probațiune s-au depus în copie următoarele înscrisuri: Decizia nr. 276758/_ emisă de către pârâtă, Adeverința nr.4707/_ eliberată de către SC Ipa SA Bucuresti, Adeverința nr. 165/_ eliberată de către SC Metalurgica Aiud SA, Hotărârea nr. 3606/_, dosarul de pensie al reclamantei.
Analizând actele și lucrările cauzei instanța reține următoarele:
Din dosarul de pensie al reclamantei rezultă că nu s-au luat în considerare veniturile suplimentare ale acesteia indicate în adeverința menționată în cererea de chemare în judecată.
În privința acordului global, prin decizia Înaltei Curți de C. ție și Justiție pronunțată în interesul legii nr. 19/2011 în sensul că luarea sa în considerare este obligatorie dacă sumele plătite cu acest titlu au fost incluse în salariul brut și, pentru acestea, s-a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii.
Este adevărat că această decizie s-a pronunțat cu referire la Legea nr. 19/2000, dar considerentele sale sunt valabile și sub imperiul Legii nr. 263/2010, întrucât din acest punct de vedere între cele două legi nu există diferențe, motiv pentru care instanța va admite acțiunea reclamantei în această privință.
Instanța apreciază însă că este neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata daunelor morale întrucât reclamanta nu a făcut proba niciunui prejudiciu moral cauzat de pârâtă. Neplata în cuantumul corect a pensiei reclamantei nu este în sine un fapt cauzator de prejudicii morale, cu atât mai mult cu cât plata urmează să se facă retroactiv, începând cu data de_ .
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanta U. E., cu domiciliul în C. -
N., str. G. D., nr.41, bl.IVG, sc.1, ap.4, jud. C., împotriva pârâtei C. JUDEȚEANĂ DE P. C., cu sediul în C. -N., str. G. C., nr.2, jud. C., si in consecință:
Obligă pârâta să recalculeze pensia cuvenită reclamantei cu luarea în considerare la stabilirea punctajului mediu anual și a cuantumului pensiei a sporului in acord global menționat în adeverința nr.165/_ emisă de S.C. METALURGICA S.A. AIUD și în adeverința nr.4707/_ și anexa la aceasta emisă de S.C. IPA S.A. BUCUREȘTI, începând cu data de_ .
Respinge restul capetelor de cerere.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .
Președinte, B. G. Z. | Asistent judiciar, B. -A. C. | Asistent judiciar, A. Ș. |
Grefier, C. -A. B. |
Red. 4 ex, BGZ/CB, 27 iunie 2013
← Sentința civilă nr. 3115/2013. Recalculare pensie. Asigurări... | Sentința civilă nr. 11567/2013. Recalculare pensie. Asigurări... → |
---|