Obligaţia de a face – accesul privind calea de servitute
| Comentarii |
|
Judecătoria PIATRA-NEAMT, Sentinţă civilă 2355 din 04.12.2014
SENTINŢA CIVILĂ NR. 2355
Pe rol se află soluţionarea cauzei civile privind pe reclamanta-pârâtă AA în contradictoriu cu pârâţii-reclamanţi AA, AA, având ca obiect obligaţia de a face.
La apelul nominal, făcut în şedinţa publică, au răspuns procurator CC (pentru reclamanta-pârâtă şi avocat JA pentru pârâţii-reclamanţi.
S-a expus oral referatul cauzei, grefierul de şedinţă învederând instanţei următoarele:
-stadiul procesual: cauza se află la primul termen de judecată;
-procedura de citare este legal îndeplinită;
-obiectul cauzei: obligaţia de a face;
-prin Serviciul arhivă-registratură au fost depuse la dosarul cauzei următoarele:
-în data de 03.06.2014, procuratorul reclamantei-pârâte a depus întâmpinare la completarea cererii reconvenţionale;
Instanţa înmânează d-nei avocat BB, apărătorul pârâţilor-reclamanţi, un exemplar de pe întâmpinarea la completarea cererii reconvenţionale.
Instanţa, în considerarea dispoziţiilor art. 131 alin. 1 Cod de procedură civilă, constată că Judecătoria Piatra Neamţ este competentă material conform art. 94 pct. 1 lit. h) Cod de procedură civilă şi teritorial conform dispoziţiilor art. 107 Cod de procedură civilă.
Instanţa semnalează şi pune în discuţia părţilornecesitarea disjungerii cererii reconvenţionale precizatoare ( fila 54 dosar) şi formarea unui nou dosar, ţinând seama că în opinia instanţei probele ce urmează a fi administrare sunt distincte.
Procuratorul CCpentru reclamantă, nu în măsură să pună concluzii asupra acestui aspect învederat de instanţă şi lasă la aprecierea instanţei soluţia.
Avocat BB, apărătorul pârâţilor-reclamanţi, arată că este de acord.
Instanta, avậnd în vedere cặ cererea principalặ şi cererea reconvenţională având ca obiect “pretenţii”, este în stare de judecată dar şi că pentru dezlegarea petitului având ca obiect “obligaţia de a face – accesul privind calea de servitute”, este necesară administrarea altor probe decât cele administrate în cadrul cererii principale şi a primului capăt al cererii reconvenţionale, va dispune formarea unui nou dosar în care cadrul procesual va fi constituit astfel: reclamantă-pârâtă: AA, pârâţi-reclamanţi: AA, BB, având ca obiect “obligaţia de a face – accesul privind calea de servitute”.
Instanţa acordă cuvântul asupra dezbaterii probatoriului în dosarul nr.7303/279/2014, privind cererea principală având ca obiect „obligaţia de a face” – desfiinţarea gardului ce împrejmuieşte terenul reclamantei şi privind primul capăt al cererii reconvenţionale având ca obiect „pretenţii”.
Procuratorul CCpentru reclamantă solicită încuviinţarea probei cu înscrisurile aflate la dosar, alte probe nu are de formulat.
Avocat BB, apărătorul pârâţilor-reclamanţi solicită încuviinţarea probei cu înscrisuri, expertiză specialitatea construcţii pentru evaluarea gardului împrejmuitor şi proba testimonială, teza probatorie fiind dovedirea bunei-credinţe în edificarea gardului împrejmuitor. În cadrul probei cu înscrisuri depune planşe fotografice în număr de 6 planşe.
În considerarea dispoziţiilor art. 258 alin. 1 raportat la art. 255 Cod de procedură civilă, instanţa încuviinţează proba cu înscrisuri, considerând că este utilă, pertinentă şi concludentă soluţionării cauzei, putând duce la dezlegarea pricinii. Respinge ca neutilă în soluţionarea cauzei, proba testimonială şi proba cu expertiză tehnică.
Faţă de dispoziţiile art. 238 Cod de procedură civilă, instanţa apreciază că nu se impune estimarea duratei procesului având în vedere probele existente la dosar.
Instanţa constată terminată cercetarea judecătorească conform dispoziţiilor art. 244 noul cod procedură civilă şi acordă cuvântul în cadrul dezbaterii fondului cauzei privind cererea principală având ca obiect „obligaţia de a face” – desfiinţarea gardului ce împrejmuieşte terenul reclamantei şi privind primul capăt al cererii reconvenţionale având ca obiect „pretenţii”.
Procuratorul CCpentru reclamantă solicită admiterea cererii principale şi obligarea pârâţilor-reclamanţi să desfiinţeze gardul ce împrejmuieşte terenul reclamantei-pârât, aşa cum a fost identificat de expert Viorel Iamandi, în dosarul nr. 654/279/2011. Solicită cheltuieli de judecată.
Avocat BB, apărătorul pârâţilor-reclamanţi solicită respingerea cererii principale şi admiterea cererii reconvenţionale, respectiv obligarea reclamantei-pârâte la plata contravalorii gardului edificat de către pârâţii-reclamanţi în baza autorizaţiei nr.9/15.06.2004, respectiv la plata sumei de 10.000 lei. Solicită cheltuieli de judecată.
Instanţa constată că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei şi declară închise dezbaterile.
INSTANŢA,
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra Neamţ la data de 13.09.2013, sub nr. 7303/279/2013, reclamanta AA a chemat în judecată pe pârâţii AA şi BB, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea acestora să desfiinţeze şi să mute gardul de pe proprietatea reclamantei.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că în urma unei sentinţei civile nr.580 din 01.02.2012 pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ în dosarul nr.654/279/2011, prin procesul verbal de punere în posesie din data de 23.07.2013 întocmit în dosarul nr.138/2013, a fost îndrumată de executorul judecătoresc CC să se adreseze instanţei pentru a obţine desfiinţarea gardului care este construit de pârâţi pe proprietatea sa, pe terenul de 276 mp, cu care a fost pusă în posesie. Terenul este situat în satul Neguleşti, comuna Piatra Şoimului, jud.Neamţ.
În drept cererea nu a fost motivată.
Acţiunea a fost legal timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru.
În susţinere, reclamanta a depus la dosar sentinţa civilă nr.580 din 01.02.2012 pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ în dosarul nr.654/279/2011, procesul verbal de punere în posesie din 23.07.2013 întocmit de BEJ CC în dosarul nr.138/2013, raportul de expertiză topografică efectuat de IV în dosarul nr. 654/279/2011 al Judecătoriei Piatra Neamţ.
Pârâţii au formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională (filele 30-31) prin care au solicitat respingerea cererii principale şi obligarea reclamantei la plata contravalorii gardului edificat de pârâţi, respectiv la plata sumei de 10.000 lei. În motivare, au arătat că prin cererea înregistrată sub nr.654/279/2011, reclamanta AA i-a chemat în judecată pentru a-i lăsa în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 276 mp, teren situat în satul Neguleşti, comuna Piatra Şoimului, jud.Neamţ. Pentru că pârâţii sunt plecaţi în Italia de peste 10 ani, nu au avut cunoştinţă despre această cauză, motiv pentru care nu au putut formula apărări. Cu rea credinţă au fost citaţi la imobilul situat în comuna Piatra Şoimului, jud.Neamţ cu toate că reclamanta ştia că sunt plecaţi în Italia. Faţă de această situaţie, a fost admisă acţiunea în cadrul dosarului nr. 654/279/2011 al Judecătoriei Piatra Neamţ, iar pârâţii au fost obligaţi să lase reclamantei în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul în suprafaţă de 276 mp situat în satul Neguleşti, comuna Piatra Şoimului, jud.Neamţ. Deoarece au aflat după mult timp despre această sentinţă, pârâţii au formulat recurs, motivând în esenţă că nu avut cunoştinţă despre acest proces, însă pentru că tatăl lor a semnat citaţiile (neştiind ce semnează) s-a considerat de către Tribunalul Neamţ că au fost citaţi în mod legal, iar prin decizia civilă nr.914/RC din 06.11.2012 s-a respins recursul formulat. Ulterior, reclamanta a pus în executare cele două hotărâri judecătoreşti, iar prin procesul verbal de punere în posesie întocmit de BEJ CC în dosarul nr.138/2013, li s-a pus în vedere pârâţilor să elibereze terenul de 276 mp şi să demoleze gardul. Acest proces verbal a fost întocmit în mod abuziv de executorul judecătoresc în condiţiile în care reclamanta nu are un titlu pentru demolarea gardului, iar pârâşii deţin autorizaţie de construcţie, motiv pentru care pârâţii au formulat contestaţie la executare înregistrată pe rolul judecătoriei Piatra Neamţ sub nr.6334/279/2013, cu termen la data de 17.03.2014. Aşa cum au arătat şi în celelalte cauze, pârâţii au devenit proprietari asupra terenului în suprafaţă de 998,25 mp şi asupra unei case de locuit, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.4912 din 23.10.2002. însă pentru că au fost lipsiţi de apărare şi nu au putut face probe în revendicare, au ajuns în situaţia de a pierde o parte din terenul lor.
După cumpărarea acestei proprietăţi, în anul 2004, pârâţii au edificat un gard cu care au împrejmuit proprietatea lor, obţinând autorizaţia nr.9 din 15.06.2004. acest gard a fost edificat pe temelie de beton, cu stâlpi de răşinoase pentru car au investit suma de 10.000 lei pe care o pretind de la reclamantă. În momentul edificării gardului, au fost constructori de bună credinţă şi au dorit numai împrejmuirea proprietăţii ce le aparţinea, motiv pentru care sunt de acord cu demolarea gardului numai după ce reclamanta le va achita suma de 10.000 lei.
În drept, cererea reconvenţională nu a fost motivată.
Acţiunea reconvenţională a fost legal timbrată cu 605 lei taxă judiciară de timbru.
În susţinere, pârâţii-reclamanţi au depus la dosar contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.4912/2002, sentinţa civilă nr. 580 din 01.02.2012 pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ în dosarul nr.654/279/2011, decizia civilă nr.914/RC din 06.11.2012 pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr. 654/279/2011, raport de expertiză topografică, autorizaţia de construire nr.9 din 15.06.2004, procesul verbal de punere în posesie din 23.07.2013 întocmit de BEJ Cotoi.
La data de 05.03.2014, pârâţii-reclamanţi au completat cererea reconvenţională (fila 54), solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea reclamantei să le permită accesul pe calea de servitute existentă până la proprietatea lor. În motivare, au arătat că au dobândit în proprietate terenul de 998,25 mp prin contractul de vânzare-cumpărare nr.4912/2002, de la numita SE. Anterior încheierii acestui act, între vânzătoare şi rudele sale a avut loc un proces de partaj succesoral înregistrat sub nr.4453/2001 la Judecătoria Piatra Neamţ, finalizat prin sentinţa civilă nr.2386 din 12.04.2002, prin care fiecărui lot i s-au atribuit terenuri în suprafaţă sensibil egală, toate loturile având acces la proprietate pe servitutea configurată pe schiţa depusă la dosar. Astfel cum rezultă din schiţa anexă raportului de lotizare efectuată în dosarul de partaj succesoral, pârâţii-reclamanţi au cumpărat terenul de la SE, care avea ultimul lot, iar pentru a ajunge la teren trebuie să meargă pe acea cale de servitute. În prezent aceasta este blocată de reclamantă prin închiderea cu o poartă, pârâţilor nefiindu-le permis accesul la terenul aflat în proprietatea lor, care este un loc înfundat.
În drept au fost invocate dispoziţiile art.1528 Cod civil.
Cererea reconvenţională completatoare a fost legal timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru.
În susţinere, pârâţii-reclamanţi au depus la dosar schiţă anexă efectuată în dosarul nr.4453/2001 al Judecătoriei Piatra Neamţ, chitanţa nr.2439/2014 emisă de BEJ Cotoi în dosarul nr.138/2013.
Reclamanta a formulat întâmpinare la cererea reconvenţională şi răspuns la întâmpinare (fila 58, 62 dosar) prin care a arătat că susţinerile pârâţilor privind citarea nelegală au fost analizate de Tribunalul Neamţ în cadrul recursului formulat în cauza având ca obiect revendicare şi de altfel, şi în cererea de recurs, pârâţii au indicat aceleaşi domiciliu pe care-l menţionase şi reclamanta. Pârâţii nu doresc altceva decât tergiversarea cauzei, introducând trei cereri de chemare în judecată pentru intimidarea reclamantei. Refuză în continuare să mute gardul edificat pe terenul reclamantei. De asemenea, reclamanta nu le afectează în niciun fel dreptul de servitute, aceasta fiind stabilită încă din anul 2001. În privinţa autorizaţiei de construire, aceasta este emisă pentru suprafaţa de 998 mp, iar nu pentru terenul îngrădit abuziv de pârâţi, reclamanta nefiind de acord cu plata niciunei sume de bani drept contravaloare pentru gard.
A mai depus în susţinere decizia civilă nr.224 RC din 31.03.2014 pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr.3924/103/2013 având ca obiect contestaţie în anulare împotriva deciziei civile nr.914/2012, încheierea din 28.04.2014 pronunţată în dosarul nr.6334/279/2013 al Judecătoriei Piatra Neamţ având ca obiect contestaţie la executare.
La termenul de astăzi, având în vedere probatoriul distinct ce trebuia administrat, instanţa a pus în discuţie, iar apoi a dispus disjungerea celui de al doilea capăt de cerere reconvenţional şi formarea unui dosar distinct (respectiv nr.5368/279/2014) în care s-a acordat un nou termen de judecată pentru administrarea probelor.
În prezenta cauză astfel cum instanţa a rămas învestită după disjungere, a fost încuviinţată proba cu înscrisuri, în temeiul art.255-258 cod de procedură civilă, fiind apreciată pertinentă, concludentă şi utilă în dezlegarea pricinii şi a fost respinsă ca neutilă în dezlegarea pricinii proba cu expertiză construcţii solicitată de pârâţii-reclamanţi.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr.580 din 01.02.2012 pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ în dosarul nr.654/279/2011, a fost admisă cererea de chemare în judecată având ca obiect revendicare formulată de reclamanta AA în contradictoriu cu pârâţii BB şi AA, iar aceştia au fost obligaţi să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul în suprafaţă de 276 mp situat în comuna Piatra şoimului, satul Neguleşti, jud.Neamţ, astfel cum a fost identificat în raportul de expertiză topografică întocmit de expertul Iamandi Viorel în acel dosar.
Hotărârea a rămas definitivă şi irevocabilă prin respingerea recursului formulat de pârâţi împotriva sentinţei anterior menţionate, conform deciziei civile nr.914/RC din 06.11.2012 pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr. 654/279/2011.
Reclamanta a pus în executare silită hotărârea judecătorească, fiind constituit dosarul de executare nr.138/2013 al BEJ CC. La data de 23.07.2013 a fost întocmit procesul verbal de punere în posesie de către executorul judecătoresc ocazie cu care s-a solicitat pârâţilor ridicarea gardului care înconjoară terenul atribuit în proprietate reclamantei.
Faţă de refuzul acestora, a fost declanşat prezentul litigiu, părţile formulând susţinerile mai sus expuse.
Analizând înscrisurile depuse la dosar instanţa apreciază că cererea principală este fondată, iar capătul de cerere reconvenţional privind obligarea reclamantei la plata contravalorii gardului, respectiv a sumei de 10.000 lei, este neîntemeiat.
Astfel, pentru a răspunde susţinerilor pârâţilor, deşi aceste aspecte au fost analizate exhaustiv de instanţa de control judiciar în dosarul nr. 654/279/2011, prin sentinţa civilă nr. 580 din 01.02.2012 pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ s-a reţinut că reclamanta AA este proprietar asupra terenului în suprafaţă de 979,03 mp situat în comuna Piatra Şoimului,sat Neguleşti, jud.Neamţ, în temeiul sentinţei civile nr.2386/2002 pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ în dosarul nr.4453/2001 având ca obiect partaj succesoral, precum şi a terenului în suprafaţă de 98 mp cale de servitute în cotă parte indiviză. Prin aceeaşi sentinţă i s-a atribuit numitei SEterenul în suprafaţă de 998,25 mp situat în comuna Piatra Şoimului, sat Neguleşti, jud.Neamţ, precum şi suprafaţa de 98 mp cale de servitute în cotă parte indiviză. Aceste din urmă terenuri au fost înstrăinate pârâţilor-reclamanţi de către SEprin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.4912/2002.
Din raportul de expertiză topografică întocmit în dosarul de revendicare, coroborat cu celelalte probe, a rezultat că reclamanta stăpânea în fapt numai suprafaţa de 703 mp, cu 276 mp mai puţin decât i se atribuise prin sentinţa de partaj, iar pârâţii-reclamanţi stăpâneau suprafaţa de 2525 mp, inclusiv terenul reclamantei de 276 mp, motiv pentru care au fost obligaţi să-i lase terenul anterior menţionat în deplină proprietate şi liniştită posesie.
Susţinerile pârâţilor-reclamanţi privind citarea lor nelegală în dosarul de revendicare au fosta analizate de instanţa de recurs, soluţia primei instanţe fiind menţinută pentru motivele pe larg expuse în cuprinsul deciziei civile nr.914/RC/2012 aşa încât aceleaşi susţineri efectuate în prezenta cauză sunt lipsite de orice efect. Oricum, o anume rea credinţă a pârâţilor-reclamanţi răzbate nu numai din reluarea acestor susţineri, ci şi din atitudinea procesuală generală în condiţiile în care ulterior pronunţării soluţiei din recurs au formulat contestaţie în anulare în care au invocat că nu ar fi formulat ei recurs împotriva sentinţei civile nr.580/2011 şi nici nu ar fi împuternicit pe cineva să-i reprezinte. Contestaţia în anulare a fost de asemenea respinsă prin decizia civilă nr.224/RC2/14 pronunţată de Tribunalul Neamţ.
În privinţa cererilor cu care a fost învestită această instanţă, sunt de menţionat următoarele:
Din susţinerile părţilor, dar şi din procesul verbal de punere în posesie întocmit de BEJ Cotoi rezultă că terenul obţinut de reclamantă prin sentinţa civilă nr.580/2011 este prevăzut cu gard efectuat de pârâţi pe latura 20-5-137-201-210, pârâţii fiind de acord cu demolarea numai după plata contravalorii gardului invocând buna lor credinţă şi autorizaţia de construire nr.9/2004.
În atare situaţie, în cauză devin aplicabile dispoziţiile privitoare la accesiune conform dispoziţiilor art.488 din vechiul cod civil (accesiunea producându-se de plin drept, pe măsura ridicării construcţiei, fără a fi necesară vreo manifestare de voinţă a proprietarului terenului), precum şi cele privitoare la lucrările făcute de o persoană cu materialele ei, dar pe terenul altcuiva stabilite prin art.494 din vechiul Cod civil, aplicabil în cauză în raport de data efectuării lucrărilor. Ca principiu, proprietarul terenului pe care au fost efectuate astfel de construcţii, plantaţii, lucrări devine, prin accesiune, proprietarul lor, având obligaţia unei anumite dezdăunări faţă de constructor. Raporturile juridice dintre părţile implicate în această operaţiune sunt diferite însă după cum constructorul a fost de bună-credinţă sau de rea-credinţă.
Fără ca art.494 din vechiul Cod civil să precizeze, se admite că autorul lucrărilor, constructorul, este debună-credinţă arunci când posedă terenul ca un proprietar, în puterea unui titlu translativ de proprietate ale cărui vicii nu îi sunt cunoscute. Atunci când constructorul este de bună credinţă în mod obligatoriu, proprietarul terenului devine şi proprietarul construcţiei, fără a putea cere dărâmarea sau ridicarea lucrărilor efectuate. Pentru a nu se îmbogăţi pe seama constructorului, proprietarul terenului va trebui să-l despăgubească, iar întinderea obligaţiei de despăgubire este stabilită de partea finală a art.494 Cod civil, care dă posibilitatea proprietarului terenului să opteze între plata contravalorii materialelor şi manoperei, pe de o parte şi plata unei sume egale cu sporul de valoare dobândit de teren.
În schimb, este constructor de rea-credinţă cel care ridică o construcţie, face o plantaţie pe un teren despre care ştia că nu este proprietatea sa. Art.494 din vechiul Cod civil permite proprietarului terenului să aleagă una din următoarele două soluţii: să invoce accesiunea şi să dobândească dreptul de proprietate asupra construcţiei, având obligaţia de a dezdăuna pe constructor cu valoarea materialelor incorporate şi preţul muncii efectuate indiferente de sporul de valoare dobândit de teren prin realizarea construcţiei; să-l oblige pe constructor să desfiinţeze sau să ridice construcţiile pe cheltuiala sa, cu obligarea acestuia să-i plătească despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a terenului.
Pentru considerentele ce vor fi expuse, instanţa va reţine reaua-credinţă a pârâţilor în edificarea gardului a cărui demolare se solicită. Din acest motiv, a apreciat că nu este necesară efectuarea unei expertize în construcţii pentru evaluarea gardului, pârâţii-reclamanţi urmând să plătească în mod inutil un onorariu pentru expert.
Astfel, în primul rând, este adevărat că pârâii-reclamanţi au obţinut autorizaţia de construire nr.9/2004 pentru edificarea unui gard, însă reaua lor credinţă subzistă în continuare în condiţiile în care în cuprinsul planului de situaţie anexat autorizaţiei (filele 47-48 dosar) se menţionează clar suprafaţa terenului ce ar trebui împrejmuit ca fiind de 998 mp. S-a arătat mai sus că pârâţii au dobândit terenul de 998 mp prin contractul de vânzare-cumpărare nr.4912/2002. Nu au dovedit că ar fi avut în proprietate şi alte trupuri de teren, deşi din raportul de expertiză întocmit în dosarul de revendicare a reieşit că în fapt stăpâneau suprafaţa de 2525 mp (inclusiv terenul reclamantei de 276 mp) şi nici nu au invocat vreo eroare în care să se fi aflat cu privire la poziţionarea efectivă a terenului pe care l-au dobândit în proprietate. Pe de altă parte, autorul pârâţilor (Şchiopu Elena), la rândul său, a dobândit terenul vândut acestora prin acelaşi titlu ca şi reclamanta, respectiv sentinţa civilă nr. 2386/2002 pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ în dosarul nr.4453/2001, care era însoţită de schiţa topografică aferentă lotizării, poziţionarea terenurilor fiind neechivocă.
În aceste condiţii, instanţa apreciază că pârâţii-reclamanţi trebuiau să cunoască că bunul imobil asupra căruia au efectuat gardul aparţinea reclamantei, iar situaţia lor este cea a unui constructor de rea credinţă în condiţiile în care, în mod evident nu au respectat autorizaţia de construcţie şi au edificat gardul cu încălcarea suprafeţei de 998 ce trebuia împrejmuită şi care le aparţinea în proprietate.
Pentru motivele expuse, instanţa va admite cererea principală şi va respinge ca nefondată cererea reconvenţională având ca obiect pretenţii şi va obliga pârâţii-reclamanţi să ridice gardul pe care l-au edificat pe terenul reclamantei, astfel cum acest teren a fost identificat în raportul de expertiză topografică întocmit de expertul Iamandi Viorel în dosarul nr.654/279/2011, pe conturul 203-201-131-204-210-203.
În temeiul art.451-453 Cod de procedură civilă, va obliga pârâţii-reclamanţi, ca părţi în culpă procesuală, să plătească reclamantei suma de 20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată date de timbraj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Admite cererea formulată de reclamanta-pârâtă AA, cu domiciliul în comuna Piatra Şoimului, sat Neguleşti, judeţul Neamţ în contradictoriu cu pârâţii-reclamanţi AA şi BB, domiciliaţi în comuna Piatra Şoimului, sat Neguleşti, judeţul Neamţ, având ca obiect obligaţie de a face.
Obligă pârâţii-reclamanţi să desfiinţeze (să ridice) gardul ce împrejmuieşte terenul reclamantei-pârâte, imobil în suprafaţă 276 mp situat în sat Neguleşti, com.Piatra Şoimului, astfel cum a fost identificat în raportului de expertiză topografică întocmit de expertul Viorel Iamandi în dosarul nr.654/279/2011 pe conturul 203, 201, 131, 204, 210, 203.
Respinge ca nefondată capătul de cerere reconvenţional având ca obiect pretenţii.
Obligă pârâţii-reclamanţi să plătească reclamantei-pârâte suma de 20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel la Tribunalul Neamţ în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Piatra Neamţ.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13 iunie 2014.
| ← Pretentii. Obligarea spitalului la restituirea sumelor avansate... | Fond funciar. Anulare partiala a titlului de... → |
|---|
