Accesiune imobiliară. Imobil preluat de stat fără titlu. Construcţii edificate ulterior exproprierii prin investiţii ale statului
| Comentarii |
|
C. civ., art. 492 Decretul-lege nr. 83/1949 Legea 10/20011)
Pentru soluţionarea cauzei este necesar să se stabilească dacă imobilele construcţii care au fost preluate de la autorii reclamantei sunt imobilele construcţii solicitate de către reclamantă şi care fac obiectul litigiului.
Acest aspect se impune şi din perspectiva art. 492 C. civ., care prevede că proprietarul terenului este proprietar şi asupra lucrărilor aflate asupra terenului, dacă nu se dovedeşte că acestea din urmă ar fi fost edificate de către o altă persoană.
Se constată că imobilele construcţii pentru care s-a dispus restituirea prin sentinţa primei instanţe sunt total diferite de cele care au fost preluate de la autorii reclamantei-intimate, fiind, practic, alte imobile.
I.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 6679 din 6 iulie 2006
Prin sentinţa civilă nr. 164 din 18 mai 2000, pronunţată de Tribunalul Prahova s-a admis acţiunea formulată de reclamanta R.M.E., prin procurator U.D.S. împotriva pârâţilor Consiliul local al oraşului Boldeşti Scăicni, Primăria Oraşului Boldeşti Scăieni, prin Primar şi SC R. SA Valea Călugărească, au fost obligaţi pârâţii să lase reclamantei în deplină proprietate şi posesie construcţia compusă din cramă şi anexe aşa cum a fost identificată pe schiţa de plan a expertului C.P.
!> Legea nr. 10/2001 a fost republicată în M. Of. nr. 798 din 2 septembrie 2005.
In motivarea sentinţei s-au reţinut că reclamanta este singura moştenitoare a foştilor proprietari ai imobilului în litigiu şi este îndreptăţită să promoveze prezenta acţiune în revendicare.
Prin procesul-verbal încheiat la data de 21 martie 1949 a fost inventariată averea mobilă şi imobilă a autorilor reclamantei în vederea trecerii în proprietatea statului conform Decretului-lege nr. 83/1949.
Procesul-verbal întocmit la data de 6 februarie 1950 în acelaşi scop nu cuprinde vreo referire la actul normativ susmenţionat.
Pe de altă parte, Decretul nr. 83/1949 stabilea o procedură specială de preluare de către stat a imobilelor, exploatări agricole moşiereşti ce iniţial făcuseră obiectul exproprierii.
Potrivit art. 1 din Decretul nr. 203/1947 la care face trimitere Decretul nr. 83/1949, prin imobile agricole se înţelegea numai terenurile situate în afara satului, împreună cu clădirile de pe ele, iar în temeiul art. 2 lit. a) din Decretul nr. 83/1949, statul prelua numai acele exploatări agricole moşiereşti care făceau obiectul exproprierii prin Legea nr. 187/1945 şi nicidecum şi bunurile imobile, precum şi cele ce serveau ca locuinţă.
Or, din probele dosarului, în special proceselc-verbale menţionate rezultă că imobilul avea următoarea destinaţie: 1 corp de case pentru locuit şi dependinţe (neafectată exploatării agricole), povarnă, magazie, garaj, 1 coteţ de porci, 1 coteţ de păsări şi o seră de zarzavat.
Imobilul conţine şi anexe constând din cramă şi alte dependinţe, a trecut în proprietatea statului fără titlu.
Cu referire la H.G. nr. 11/1997 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995, s-a apreciat că locuinţele care au fost preluate de stat fără rcspectarca prevederilor legale în vigoare la data respectivă, sunt considerate ca fiind trecute fără titlu în posesia acestuia şi nu intră sub incidenţa Legii nr. 112/1995, putând face obiectul cererilor de restituire sau de acordare a despăgubirilor formulate de persoanele îndreptăţite pe cale judecătorească, potrivit dreptului comun.
Reţinându-se că imobilul, construcţii şi anexe, a trecut în proprietatea statului, fără titlu, s-a concluzionat că, în privinţa acestuia, sunt incidente dispoziţiile art. 480 C. civ.
Cu privire la terenul revendicat, potrivit art. 246 C. proc. civ. s-a luat act de renunţarea reclamantei la judecata acestei cereri.
Prin decizia nr. 5 din 17 ianuarie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, s-au admis apelurile formulate de cătrc pârâţi împotriva sentinţei susmenţionate, a fost schimbată sentinţa în sensul respingerii
acţiunii în rcvcndicarc privind construcţiilc, casă de locuit, crama şi alte anexe, aflate pe terenul de 7,60 ha viţă nobilă, pentru carc i s-a reconstituit dreptul de proprietate de către Comisia judeţeană de aplicarc a Legii nr. 18/1991 Prahova reclamantei, ca inadmisibilă.
Instanţa de apel a reţinut că imobilele construcţii de locuit, crama şi alte anexe au trecut cu titlu în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 83/1949 şi că reclamanta are calea procedurală de reconstituire a dreptului de proprietate în temeiul art. 39 din Legea nr. 18/1991, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 169/1997 şi s-a apreciat că în aceste condiţii, în mod cu totul greşit, tribunalul a soluţionat cauza pe fondul său.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, prin decizia civilă nr. 3639 din 23 octombrie 2002 a admis recursul formulat de reclamantă împotriva deciziei civile nr. 5 din 17 ianuarie 2001 a Curţii de Apel Ploieşti, Secţia civilă, dispunând casarea deciziei şi trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeaşi instanţă.
Instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, în motivarea decizici că soluţia adoptată de instanţa de apel de a califica o acţiunc în rcvcndicarc întemeiată pe art. 480-481 C. civ. inadmisibilă reprezintă, potrivit art. 3 C. civ., un refuz de judecată a cauzci.
Prin decizia civilă nr. 429 din 29 martie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, s-au respins ca nefondate apelurile formulate de pârâţi împotriva sentinţei civile nr. 164 din 18 mai 2004, pronunţată de Tribunalul Prahova, şi a reţinut, în motivarea decizici, că instanţa, de fond a reţinut corect că imobilul revendicat nu cădca sub incidenţa dispoziţiilor Decretului nr. 83/1949, astfel încât imobilul a fost preluat de stat fară titlu.
în procesul-verbal de preluare şi respectiv inventariere a imobilului în litigiu de către stat încheiat la 12 martie 1949 se precizează drept temei al preluării Decretul nr. 83/1949.
Conform art. 1 din Decretul nr. 203/1947, la care face trimitere Decretul nr. 83/1949, prin imobile agricole se înţelegeau doar terenurile situate în afara satului împreună cu clădirile aflate pe ele iar art. 2 din Decretul nr. 83/1949 stabilea că statul prelua numai acele exploatări moşiereşti ce făcuseră obiectul exproprierii prin Legea nr. 187/1945 şi nicidecum imobilele care serveau de locuinţă ca în cauza de faţă.
Terenul pe care se afla amplasat imobilul revendicat, este situat în intravilan, autorul reclamantei nu a fost inclus în listele de chiaburi
sau moşieri, iar anterior preluării de cătrc stat, acesta avea calitatea de avocat pensionat şi nicidecum chiabur sau moşier.
Reclamanta a dovedit, în condiţiile art. 480 C. civ., dreptul de proprietate pentru imobilul rcvcndicat, intrarea acestuia în patrimoniul statului având loc cu nerespectarea dispoziţiilor legii la data preluării.
Critica vizând pretinsa apreciere eronată a probelor cu referire la greşita calificare a imobilului ca o exploatare agricolă moşierească s-a apreciat a fi neîntemeiată, deoarece din conţinutul procesul ui-verbal din 21 martie 1949 rezultă destinaţia de casă de locuit a imobilului în litigiu.
Cât priveşte greşita interpretare a prevederilor Legii nr. 177/1947, s-a reţinut că prin însăşi decizia Curţii Supreme de Justiţie pronunţată în dosarul nr. 1167/2001 se recunoaşte dreptul reclamantei la exercitarea unei acţiuni reale imobiliare.
Criticile cu referire la pretinsa lipsă de rol activ a instanţei de fond în determinarea construcţiilor revendicate în raport de eventualele construcţii nou edificatc nu au fost reţinute în lipsa unei cercri reconvenţionale, prin carc pârâta să-şi valorifice acele drepturi.
împotriva decizici de apel a declarat recurs pârâta-apelantă SC R. SA Valea Călugărească, criticând-o pentru următoarele motive ce se încadrează în art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Nu s-a făcut dovada titlului de proprietate al reclamantei, necesară sub dublu aspect: dovada dreptului de proprietate asupra terenului pe carc este edificată construcţia, reconstituire ce trebuia făcută în condiţiile Legii nr. 18/1991; identitatea dintre construcţiile preluate de stat şi construcţiile existente în prezent.
Cu indicarea dispoziţiilor art. 492 C. civ., se arată că reclamanta a renunţat la restituirea terenului aferent şi pe care se află construcţiile, iar statul, în calitate de proprietar legitim al terenului, a construit pe terenul său după data exproprierii şi dreptul său de proprietate asupra construcţiilor rămâne neatins.
Chiar dacă s-ar fi reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului aferent construcţiilor, respectivele construcţii au fost edificate ulterior exproprierii prin investiţii ale statului, astfel încât dispoziţiile art. 492 C. civ. referitor la accesiunea imobiliară nu îi sunt aplicabile reclamantei.
Reclamanta s-a oprit cu probaţiunea dreptului de proprietate asupra construcţiilor la data preluării de către stat iar pe parcursul soluţionării cauzei s-a susţinut de către toţi pârâţii că imobilele construcţii preluate de stat nu mai există în prezent.
Este posesorul actual al construcţiilor edificate ulterior preluării iar acestea fac parte din patrimoniul său. Este evident că o construcţie edificată în anul 1812, nu poate rezista aproximativ 200 de ani, peste ca trecând şi câteva cutremure. De altfel, în procesul-verbal din 21 martie 1949, întocmit cu ocazia inventarierii bunurilor expropriate, se menţionează starea avansată gravă a construcţiilor ca urmare a cutremurului din 1940.
In aceste condiţii, în mod greşit s-a apreciat de către instanţa de apel că se putea proccda la analizarea acestui aspect numai dacă s-ar fi formulat o cerere reconvenţională.
In mod eronat instanţa de apel a reţinut că imobilul revendicat nu intra sub incidenţa Decretului nr. 83/1949, apreciind că preluarea s-a fecut fară titlu.
Decretul nr. 83/1949 pentru completarea Legii nr. 187/1949 reprezintă o modalitate de expropriere a exploatărilor agricole moşiereşti iar potrivit art. 481 şi art. 645 C. civ., exproprierea reprezintă un mod legal de dobândire a dreptului de proprietate.
In condiţiile în care asupra terenului preluat odată cu construcţia şi din care i s-au restituit, în baza Legii nr. 18/1991, 5 ha în natură, iar 2,60 ha prin măsuri reparatorii, argumentat pc preluarea în temeiul Decretului nr. 83/1949 şi construcţiile au fost preluate în baza aceluiaşi temei legal. Nu s-a făcut dovada că terenul a fost preluat separat de construcţiile aflate pe el.
Făcându-se referire la probele administrate în cauză se invocă faptul că în mod greşit s-a apreciat de instanţă că imobilul construcţie revendicat avea destinaţia de locuinţă şi nu putea astfel să intre sub incidenţa exproprierii.
înalta Curte a constatat că este competentă să soluţioneze litigiul faţă de modificările legislative intervenite prin Legea nr. 219/2005 având în vedere că valoarea de impunere a imobilelor a fost în anul 2005 de 17.568.384.592 ROL, conform adresei nr. 3902 din 14 decembrie 2005, emisă de Primăria Oraşului Boldeşti Scăieni, judeţul Prahova, valoarea superioară celei indicate de către reclamantă la nivelul aceluiaşi an, cu ocazia invocării excepţiei de necompetenţă.
Analizându-se decizia de apel în raport de criticile formulate, se constată că recursul este fondat.
Astfel, instanţa de apel a analizat titlul de preluare a imobilului -construcţie de către stat - prin verificarea condiţiilor prevăzute de actul normativ de preluarea. Această posibilitate îi este conferită instanţei de judecată de dispoziţiile art. 6 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.
Instanţa de apel a analizat valabilitatea titlului statului prin raportare la dispoziţiile legale în vigoare la acea dată şi carc au reprezentat temeiul legal invocat de stat pentru preluarea imobilelor.
Aspectcle reţinute de instanţa de apel şi carc au justificat neînca-drarea imobilului, atât ca situaţie cât şi prin calitatea proprietarilor, în dispoziţiile actului normativ de preluare, sunt rezultatul aprecierii probelor administrate în cauză şi prin situaţia de fapt reţinută de instanţă.
In aceste condiţii, se constată că preluarea imobilului, astfel cum de altfel s-a şi reţinut în cauză, s-a făcut ftră titlu valabil, nefiind respectate dispoziţiile legale de preluare.
Curtea constată însă că cererea de restituire a imobilelor construcţii, în starea în care se aflau la data cererii de restituire şi se află la data soluţionării cauzei, este neîntemeiată.
Pentru soluţionarea cauzei era necesar să se stabilească dacă imobilele construcţii carc au fost preluate de la autorii reclamantei sunt imobilele construcţii solicitate de cătrc reclamantă şi carc fac obiectul litigiului de faţă.
Acest aspect se impune şi din perspectiva art. 492 C. civ. care prevede că proprietarul terenului este proprietar şi asupra lucrărilor aflate asupra terenului, dacă nu se doreşte ca acestca din urmă ar fi fost edificate de către o altă persoană.
Reclamanta nu a formulat cerere de apel împotriva sentinţei iar în aceste condiţii, limitele în care s-a luat act de renunţarea la judecarca cererii de rcvcndicarc a terenului nu poate fi analizată direct în recurs.
In condiţiile în care terenul de sub construcţii şi cel aferent construcţiilor nu a solicitat de la stat, renunţarea la judecata terenurilor nefiind contestată în condiţiile procedurale de către reclamantă, acest teren a rămas în proprietatea statului.
In dosarul de apel, Primăria oraşului Boldeşti Scăieni a comunicat instanţei că reclamantei nu i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru terenul pe care se află construcţiile crama S. şi casa S. ci pentru un teren în punctul „Sub cramă”.
Aceste adrese i-au fost ataşate sentinţei pronunţate de Judecătoria Ploieşti prin care a fost soluţionat procesul declanşat în baza Legii nr. 18/1991 şi rapoartele de expertiză care au stat la baza restabilirii dreptului de proprietate al reclamantei, care au susţinut cererea sa cu ocazia soluţionării acestui litigiu.
Astfel, în raportul de expertiză-completare se menţionează că diferenţa de teren, 1,6264 ha, până a 9,2264 ha reprezintă terenul
aferent construcţiilor (casa şi crama S.) şi care nu a făcut obiectul cererii de reconstituire în acel dosar.
Se constată că practic aceasta este suprafaţa de teren de sub construcţii şi aferentă acestora şi reprezintă diferenţa faţă de cei 7,60 ha care au fost reconstituiţi pe Legea nr. 18/1991.
In acţiunea ce face obiectul litigiului de faţă s-a solicitat restituirea construcţiilor şi a 7,60 ha vie nobilă, iar în declaraţia reclamantei R.M.E. (decedată) autentificată la data de 19 ianuarie 2001 sub nr. 13 se arată că s-a renunţat la judecata capătului de cerere prin care s-a revendicat suprafaţa de 7,60 ha viţă de vie nobilă, întrucât pentru această suprafaţă de teren i s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991.
Din raportul de expertiză efectuat în dosarul primei instanţe rezultă că din relaţiile obţinute de la localnicii în vârstă rezultă că actualul punct S. s-a numit ferma R. pe care se aflau unele construcţii, peste care ulterior s-au făcut şi altele.
In procesul-verbal întocmit în anul 1949 în baza Decretului-lege nr. 83/1949 şi prin care s-a inventariat averea preluată se arată următoarele cu privire la construcţiile preluate: 1 vilă avariată de cutremur, 1 corp de casă pentru locuinţa administratorului şi bucătăresei, 1 corp de casc (M.) şi dependinţe formate din cramă, povarnă, magazie şi alte remize, magazii, garaj şi grajd, 1 coteţ de porci şi 1 coteţ de păsări, 1 seră de zarzavat, 1 eloset.
Atât în cererea de sechestru judiciar formulată de către reclamantă, cât şi în coraportul de expertiză tehnică întocmit de expert C.C., expert ales de reclamantă, expertiza fiind efectuată în dosarul nr. 9643/2005 al Judecătorici Ploieşti având ca obiect contestaţie la executare formulată de recurenta din litigiul de faţă, se arată că incinta cramei S. oraş Boldeşti Scăieni are o suprafaţă totală de 14.846,30 mp compusă din: suprafaţă construită 4.104,10 mp; suprafaţă-reţele 315,20 mp; suprafaţă căi de acces 4.457,00 mp iar suprafaţă liberă 5.970,00 mp.
Faţă de starea imobilelor la data preluării, reţinut a fi avariată de cutremur şi starea în care se aflau la data întocmirii raportului de expertiză (martie 2006) determinată de caracteristicile tehnice reţinute, de calitate superioară, suprafaţa de teren construită, inclusiv prin elementele de rezistenţă, materialele fiind folosite în perioada modernă a României şi în perioada prezentă (după cum se reţine chiar în coraportul întocmit de expertul solicitat de părţi), se constată că imobilele construcţii pentru carc s-a dispus restituirea prin sentinţa
primei instanţe sunt total diferite de cele care au fost preluate de la autorii reclamantei-intimate, fiind practic alte imobile.
Totodată, acelaşi expert, răspunzând unuia dintre obiectivele fixate de instanţă, arată că identificarea vechilor construcţii revendicate nu poate fi efectuată.
Făcându-se aplicarea art. 492 C. civ. şi faţă de titularul dreptului de proprietate asupra terenului de sub construcţie şi aferent construcţiei, precum şi de cele reţinute mai sus, se constată că cererea formulată referitor la construcţii şi anexe nu este fondată.
| ← Accesiune imobiliară. Excepţia de neconstituţionalitate a... | Accesiune imobiliară. Imobil preluat fără titlu. Culegerea... → |
|---|
