Accesiune imobiliară. Imobile preluate fără titlu valabil. Construcţii ridicate, fără autorizaţie. Legea aplicabilă
| Comentarii |
|
C. civ., art. 492, art. 494 Legea nr. 10/20011)
Cum în situatia construcţiilor ridicate fără autorizatie pe tere-
9 9 9 1
nuri, Legea nr. 10/2001, legea specială, este lacunară, sunt apli-
cabile dispoziţiile dreptului comun din materia accesiunii imobiliare artificiale - art. 492 şi art. 494 C. civ. - potrivit cărora orice construcţie aparţine celui care, la data edificării, era proprietarul fondului.
Ca atare, în asemenea situaţie, este imperios necesar a se stabili cine era proprietarul de drept al terenului, la data ridicării construcţiei neautorizate şi, respectiv, dacă imobilul a fost preluat cu sau fără titlu.
Distincţia este esenţială, din perspectiva dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 10/2001, conform cărora persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil îşi păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau a hotărârii judecătoreşti de restituire.
I.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 2065 din 6 martie 2007
Prin dispoziţia nr. 694 din 10 martie 2004, Primarul comunei Vânători, judeţul Mureş, a admis notificările formulate, în baza Legii nr. 10/2001, de V.A., V.G., V.Z. şi B.A., cărora le-a restituit în natură imobilul, compus din teren în suprafaţă de 900 mp şi construcţii cu destinaţia „moară de porumb" în suprafaţă de 134,6 mp, situat în comuna Vânători, fară nr. administrativ, la vest de drumul naţional Vânători - Cristuru Secuiesc.
Totodată, prin art. 2 al acestei dispoziţii s-a stipulat că imobilul este grevat de un drept de superficie instituit în favoarea Consiliului local Vânători, în calitate de proprietar al morii de grâu, clădire aflată în imediata vecinătate a imobilului revendicat, cu drept de folosinţă asupra terenului pe toată durata existenţei acestei construcţii.
La 19 aprilie 2004, V.A. a contestat această dispoziţie, solicitând instanţei, în contradictoriu cu Primarul şi Consiliul local al comunei Vânători, să oblige pârâţii la restituirea în întregime a imobilului (ce este compus atât din moara de porumb cât şi cea de grâu) cu obligarea, dacă se consideră necesar, persoanelor îndreptăţite la plata unei sume reprezentând sporul de valoare adus construcţiei, constând în modernizări şi dotări suplimentare, faţă de data preluării.
La 24 mai 2004, contestatorul şi-a precizat cererea învederând instanţei că înţelege să cheme în judecată, în calitate de pârâtă, doar Primăria comunei Vânători, judeţul Mureş, reprezentată prin Primar.
La data de 21 octombrie 2004, V.A. şi-a precizat din nou contestaţia, în sensul că a solicitat anularea art. 2 din dispoziţia atacată, pe
considerentul că dreptul de superficie asupra terenului aferent construcţiei ce a făcut obiectul notificării, nu putea fi instituit fară acordul expres al persoanelor îndreptăţite, în condiţiile în care întreg imobilul a fost preluat fară titlu.
în cauză, au formulat cereri de intervenţie în interesul contesta-torului, V.G. şi V.Z. solicitând admiterea contestaţiei şi restituirea în întregime a imobilului, întrucât este compus dintr-un singur corp de clădire.
Investit cu soluţionarea litigiului, Tribunalul Mureş, prin sentinţa civilă nr. 1330 din 20 octombrie 2005, a admis în parte contestaţia şi cererile de intervenţie accesorie şi a anulat art. 2 din dispoziţia atacată, vizând instituirea dreptului de superficie în favoarea pârâtei.
Totodată, a respins cererea de restituire a imobilelor, moară de grâu, în suprafaţă de 59,52 mp, magazie, în suprafaţă de 15,93 mp şi birou, în suprafaţă de 4,97 mp, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză întocmit în cauză.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că art. 2 al dispoziţiei atacate, prin care s-a instituit în favoarea pârâtei un drept de superficie şi un drept de folosinţă asupra imobilului, nesocoteşte dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 10/2001, cdictate sub sancţiunea nulităţii, potrivit cărora imobilele preluate în mod abuziv se restituie libere de sarcini.
Cât priveşte partea din imobil cu destinaţia de moară de grâu, s-a reţinut că aceasta nu poate fi restituită întrucât a fost edificată ulterior preluării nemişcătorului, de la antecesorul reclamantului, în cauză fiind aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (2) din lege, conform cărora, pentru suprafaţa ocupată de construcţii noi, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.
Chiar dacă pârâta nu a prezentat autorizaţie de construcţie, se mai reţine că, pentru moara de grâu, acest aspect este irelevant în raport cu prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care limitează aplicarea dispoziţiilor legale de restituire în natură doar la construcţiile neautorizate ridicate după data de 1 ianuarie 1990, ceea ce exclude incidenţa în cauză a acestui text de lege.
Reluând aceeaşi argumentaţie, Curtea de Apel Târgu-Mureş, Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, prin decizia nr. 20/A din 9 februarie 2006, a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamant şi intervenienţi împotriva hotărârii instanţei de fond.
In cauză, au declarat recurs în termen legal, contestatorul V.A., precum şi intervenienţii V.G. şi V.Z.
Recursul se priveşte ca fondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 în redactarea ulterioară republicării, text în vigoare la data pronunţării hotărârii atacate, în cazul în care, pe terenurile pe care s-au aflat construcţiile preluate în mod abuziv, s-au edificat noi construcţii, autorizate, persoana îndreptăţită va obţine restituirea în natură a părţii de teren rămasă liberă, iar pentru suprafaţa ocupată de construcţiile noi, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.
Tot astfel, alin. (3) al textului dispune că se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcţii neautorizate în condiţiile legii, după data de 1 ianuarie 1990.
Faţă de formularea iniţială a textului, anterioară republicării legii, este cert că legiuitorul a înţeles să extindă domeniul de aplicare al restituirii în natură şi pentru imobilele terenuri pe care s-au ridicat construcţii neautorizate în perioada 6 martie 1945-1 ianuarie 1990.
Chiar dacă textul indicat facc referire expresă doar la terenuri, lăsând oarecum incertă situaţia construcţiilor ridicate, fară autorizaţie pe acestca, din perspectiva dispoziţiilor art. 9 al legii, conform căruia imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini, este cert că, existenţa sau inexistenţa unei autorizaţii de construire constituie un element ce se răsfrânge asupra situaţiei juridice a întregului fond imobiliar.
Cum, sub acest aspect, legea specială este lacunară, sunt aplicabile dispoziţiile dreptului comun din materia accesiunii imobiliare artificiale (art. 492 şi art. 494 C. civ.) potrivit cărora orice construcţie aparţine celui care, la data edificării, era proprietarul fondului.
Ca atare, în asemenea situaţie, este imperios necesar a se stabili cine era proprietarul de drept al terenului, la data ridicării construcţiei neautorizate şi, respectiv, dacă imobilul a fost preluat cu sau fară titlu.
Distincţia este esenţială, din perspectiva dispoziţiilor art. 2 din lege, conform cărora persoanele ale căror imobile au fost preluate fară titlu valabil îşi păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau a hotărârii judecătoreşti de restituire.
Ca atare, concluzia ce se impune, urmare a coroborării acestor texte este că, în situaţia când imobilul a fost preluat fară titlu valabil, indiferent de persoana carc a cdificat construcţia neautorizată,
proprietarul terenului sau, după caz, succesorul acestuia, este şi proprietarul construcţiei, încă de la data edificării acesteia.
Or, în speţă, s-a făcut dovada că imobilul (teren şi construcţie) a fost trecut, fară titlu valabil în proprietatea statului, printr-un act de inventariere şi „donaţie” încheiat la 31 mai 1952, a cărui nulitate a fost constatată prin sentinţa civilă nr. 2476 din 12 septembrie 2002 a Judecătoriei Sighişoara, hotărâre intrată în puterea lucrului judecat.
Aşa fiind, faţă de susţinerile constante ale pârâtei, se impune a se lămuri împrejurarea, care, aşa cum s-a arătat, este de esenţa litigiului, dacă corpul de clădire adăugat pe terenul în legătură cu care s-a dispus restituirea în natură, a fost ridicat cu respectarea legislaţiei în materie, în funcţie de probatoriul ce se va administra, urmând a se aprecia asupra cererii de restituire în natură a întregului imobil.
Nu în ultimul rând, din interpretarea sistemică a dispoziţiilor legii speciale, nu rezultă că legiuitorul ar fi dorit să instituie vreo excepţie de la prevederile legale ce sancţionează încălcarea regimului legal al autorizării construcţiilor.
| ← Accesiune imobiliară. Noţiunea de acte doveditoare în Legea... | Accesiune imobiliară. Societate comercială. Aplicabilitatea... → |
|---|
