Acţiune având ca obiect restituire metale preţioase în valoare de peste 100.000 lei
| Comentarii |
|
Conform dispoziţiilor art. 282 pct. 1 C.proc.civ., hotărârile date în primă instanţă de judecătorie sunt supuse apelului la tribunal, iar potrivit art. 2821pct. 1 C.proc.civ., nu sunt supuse apelului hotărârile judecătoreşti date în primă instanţă în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreţinere, litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei (RON). În dispoziţiile legii speciale, nu există un text care să prevadă că hotărârile pronunţate pe baza OUG nr. 190/2000 sunt supuse doar căii de atac a recursului, astfel că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile generale din Codul de procedură civilă, în baza cărora calea de atac împotriva hotărârii pronunţate de judecătorie este apelul.
Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, Decizia nr. 3160 din 22 septembrie 2011
Prin sentința civilă nr. 9500 din 20 octombrie 2010, pronunțată de Judecătoria Baia Mare a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanții S.C. în nume propriu și în calitate de mandatar al reclamanților B.A.I., A.C.A., B.L., P.L., B.N.O., în contradictoriu cu Banca Națională Română - Sucursala Maramureș, și în consecință a fost obligată pârâta să plătească reclamanților contravaloarea cantității de 2.296 grame aur fin și 1.148 grame argint fin calculate la prețul practicat la data plății.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că, raportat la prevederile art. 26 alin. (1) din O.U.G. 190/2000 modificată și republicată, la dispozițiile Legii nr. 591/15.12.2004, în speță este vorba de metale prețioase dintre cele enumerate prin textul legii mai sus amintite, fiind îndeplinită și condiția privind confiscarea în baza unuia dintre actele normative enumerate, respectiv Decretul nr. 210/1960.
în speță reclamanții au dovedit că sunt moștenitorii legali ai defunctului B.C., s-a făcut dovada cantității de aur și argint confiscat și faptul că aceste cantități nu se mai găsesc fizic în gestiunea pârâtei.
Prin decizia civilă nr. 329/A/27.04.2011 a Tribunalului Maramureș, a fost admis recursul declarat de Banca Națională - Sucursala Maramureș împotriva sentinței civile nr. 9500 din 20 octombrie 2010, pronunțată de Judecătoria Baia Mare, pe care a modificat-o, în sensul că a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții S.C., B.A.I., A.C.A., B.L., P.L. și B.N.O., în contradictoriu cu Banca Națională a României - Sucursala Maramureș.
Prin aceeași decizie a fost respins recursul promovat de reclamanții S.C., B.A.I., A.C.A., B.L., P.L. și B.N.O.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanții sunt moștenitorii defunctului B.C., decedat la data de 06.04.1988, în calitate de frați și nepoți de frați, astfel că, aceștia au calitate procesuală activă în promovarea acțiunii de restituire a metalelor prețioase.
în dosarele Procuraturii locale sub numerele: 1774/B/1969, 1301/B/1969 și 1397/B/1969 s-a dat ordonanță de scoatere de sub urmărire penală pentru învinuiții B.C., O.D. și M.G., deoarece faptele pentru care au fost cercetați, furt, delapidare și deținere de metale prețioase, s-au prescris. Din starea de fapt reținută în aceste ordonanțe reiese că, O.D. în perioada 15.05.1946 - 05. 1953 a lucrat la Uzina „1 Mai” Ferneziu, în calitate de șef serviciu transporturi, șef serviciu preschimbare și referent tehnic, că în aceste calități avea atribuții de serviciu preluarea minereurilor de aur și argint de la producători particulari și de pregătire a probelor împreună cu delegatul băncii naționale în vederea analizelor de laborator. Numitul M.G., în perioada anilor 1945-1954 a lucrat la Banca Națională a RSR Baia Mare, în calitate de inspector de vize și control materiale prețioase, fiind delegatul permanent al băncii la prelucrarea și preluarea metalelor prețioase de la Uzina 1 Mai Ferneziu.
După o înțelegere prealabilă dintre cei doi în vara anului 1947 au scos din secția de preschimbare a uzinei cantitatea de 1208 kg minereu bogat în aur și argint pe care l-au transportat cu o căruță la locuința lui B.C. pe care apoi l-a îngropat în pământ la domiciliul său din Baia Mare, până în ziua de 12 august 1969 când a fost descoperit de organele de poliție. Din cantitatea de minereu găsită a rezultat 2,296 kg aur fin și 1,148 kg argint fin ce s-a predat la BN a RSR conform procesului verbal 289 din 27 august 1969.
Din starea de fapt reținută în dosarele de cercetare penală a reieșit că minereul care a fost prelucrat, a fost sustras din Uzina 1 Mai și dus autorului deposedat, unde a fost dat în păstrare, acesta îngropându-l în pământ la domiciliul său.
Pe cale de consecință, nefiind dovedită îndeplinirea condiției de proprietate al autorului deposedat, în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea reclamanților, omițând să analizeze îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute de lege pentru ca moștenitorii să poată obține restituirea bunurilor confiscate.
Recursul promovat de reclamanți a fost respins.
împotriva acestei decizii au declarat recurs în termenul legal reclamanții, solicitând în principal casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei pentru o nouă judecată în apel la Tribunalul Maramureș, iar în subsidiar, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului declarat de Banca Națională a României Sucursala Maramureș li menținere ca temeinică și legală a hotărârii pronunțată de instanța de fond.
în motivarea recursului cu privire la cererea principală, recurenții au arătat că instanța a încălcat dispozițiile art. 304 pct. 1 C.proc.civ., nefiind alcătuită potrivit dispozițiilor legale ale art. 54 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, potrivit cărora, apelurile se judecă în complet format din 2 judecători, iar recursul în complet format din 3 judecători. în speță, instanța de fond a pronunțat o hotărâre judecătorească susceptibilă de a fi atacată cu apel, iar tribunalul, calificând în mod greșit calea de atac ca fiind recursul, a pronunțat în complet de 3 judecători o hotărâre irevocabilă, răpind reclamanților o cale de atac prevăzută de lege.
Cu privire la cererea subsidiară, recurenții au arătat că ei sunt moștenitorii defunctului B.C. A., că au făcut dovada prin ordonanța de scoatere de sub urmărire penală pronunțată de procuratura Local Baia Mare la 30.09.1969, că de la antecesorul lor s-a confiscat în întregime cantitatea de 2296 grame aur fin și 1148 grame argint fin, astfel că, cele două cerințe ale legii, natura de metale prețioase și confiscarea, sunt îndeplinite în cauză.
Prin întâmpinarea depusă, intimata a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil și nefondat.
Cu privire la inadmisibilitatea recursului, intimata a arătat că în legislația românească nu este reglementată posibilitatea exercitării recursului la recurs, legea prevăzând pentru această ipoteză alte căi de atac.
Cu privire la cererea de respingere a recursului ca nefondat, intimata a arătat că antecesorul reclamanților nu a fost niciodată proprietarul cantității de 2296 grame aur fin și 1148 grame argint fin, ci doar un detentor precare, astfel încât reclamanții nu sunt îndreptățiți la promovarea unei acțiuni în restituire în baza O.U.G. nr. 190/2000.
Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este întemeiat și în baza art. 304 pct. 1, art. 312 alin. (1) C.proc.civ., urmează să-l admită pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a pronunțat sentința civilă nr. 9500/20.10.2010 ca fiind supusă căii de atac a recursului în termen de 15 zile de la comunicare, fără a arăta care sunt motivele pentru care stabilește calea de atac a recursului.
Din dosarul instanței de fond se constată că Banca Națională a României a comunicat că valoarea la data de 30.09.2010 a gramului de aur fin este de 131,7241 lei, iar valoarea la data de 7.10.2010 a gramului de argint este de 2,2929 lei. Aplicând aceste valori la cantitatea de 2296 grame aur fin și 1148 grame argint fin, rezultă că valoarea cantității de aur în litigiu este de 300.776 lei, iar a argintului de 2296 lei.
Tribunalul Maramureș în ședința publică din 20.04.2011 reține că reprezentanta recurenților declară valoarea obiectului cauzei ca depășind suma de 100.000 lei și după deliberare „constată că în cauză se aplică dispozițiile Legii speciale și stabilește că recursul este calea de atac în care se impune judecarea cauzei”, fără a arăta textul legal în baza căruia califică calea de atac ca fiind recursul și fără a stabili exact valoarea bunurilor în litigiu în raport de care ar fi urmat să stabilească calea de atac.
Conform dispozițiilor art. 282 pct. 1 C.proc.civ., hotărârile date în primă instanță de judecătorie sunt supuse apelului la tribunal, iar conform art. 2821pct. 1 C.proc.civ., nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreținere, litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei (RON).
în dispozițiile legii speciale nu există un text care să prevadă că hotărârile pronunțate pe baza OUG nr. 190/2000 sunt supuse doar căii de atac a recursului, astfel că în cauză sunt aplicabile dispozițiile generale din Codul de procedură civilă, conform cărora, în raport de cele reținute în aliniatele precedente cu privire la valoarea bunurilor în litigiu, calea de atac împotriva hotărârii pronunțată de Judecătoria Baia Mare este apelul.
Chiar dacă pârâtul și-a intitulat calea de atac împotriva sentinței ca fiind „recurs”, tribunalul avea obligația să-i dea calificarea juridică exactă. în speță, tribunalul soluționând cauza ca fiind recurs în complet format din 3 judecători în loc de 2, cum prevede legea, a încălcat normele imperative privind compunerea instanței, astfel că este incident cazul de casare prevăzute de art. 304 pct. 1 C.proc.civ., în raport de care recursul va fi admis, iar decizia tribunalului casată cu trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru judecare ca apel.
(Judecător Ana Ionescu)
| ← Cereri noi în recurs. Inadmisibilitate | Acţiune formulată de mandatar, fără mandat de reprezentare... → |
|---|
