Acţiune în Constatare
| Comentarii |
|
Judecătoria BOTOŞANI Hotărâre nr. 110 din data de 27.11.2014
Dosar nr.
- acțiune în constatare -
ROMÂNIA JUDECĂTORIA BOTOȘANI - SECȚIA CIVILĂ ! Ședința publica din data de Instanța constituită din: PREȘEDINTE -GREFIER-SENTINȚA CIVILĂ NR.
. ; Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții și și pe pârâta ., având ca obiect acțiune în constatare, , "
Se" constată "că la dosar s-a depus de către dl. av:, • chitanța nr., în cuantum de lei,
reprezentând onorariu avocat. - : .
Dezbaterile .asupra fondului au avut loc în data de, situație consemnată. în încheierea de ședință din acea dată, încheiere iare face parte integrantă din prezenta hotărâre, și când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:
i
Ț " INSTANȚA, Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei la data de sub nr. reclamanții și, în
contradictoriu cu pârâta., au solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța: sa constate
caracterul abuziv și nulitatea absolută a pct.5 lit.a) din condițiile speciale ale convenției de credit nr.
și a art,3 pct.5.1 Ht.b din actul âjdițional nr. al convenției de credit ni*.; să constate:caracterul abuziv
și nulitatea absolută a pct.5 lit.a) din condițiile speciale ale convenției de credit hr. și a art.3 pct.5.1
lit.b din actul adițional,nr. al convenției de credit nr.; să oblige pârâtă la restituirea sumelor încasate
cu titlu de comision de risc în cjianium de 262,48 CHF în perioada și la restituirea sumelor încasate
cu titlu de comision de" administrare de la data de până la. soluționarea; prezentului litigiu, cu
cheltuieli de judecată, "}}: ."■
în fapt, în motivarea acțiunii, în esență, reclamanții au arătat că au încheiat cu pârâta convenția de credit mla data de, având ca obiect acordarea unui credit în cuantum de 55.000 CHF pentru o perioada de luni, iar"ța; data de a fost încheiată convenția de creditnr. având ca obiect acordarea unui credit în cuantunji de 26.000 CHF pentru o perioadă de luni.
Au mai arătat reclamanții că la punctul .5 litera a din convenția de credit nr. este înserată clauza contractuală referitoare fa comisionul de risc de 0,1 % aplicat la soldul, creditului plătibil lunar în zilelede scadență pe t!oată durata de derulare a contractului iar la punctul ;5:literaa din convenția de credit nr. s-a prevăzut în aceleași condiții un cofnision de risc în cuantum 4e ,T5 %.
Reclamanții mai învederează că ambele convenții de credit nu au fost negociate iar cele două
credite acordate sunt garantate c!u ipotecă de rang 1 asupra imobilului teren-în-suprafață de, situat în
intravilanul municipiului, str. nr., județul, pe care se află construcția PiM, cu suprafața construită la
sol de m.p. înscrisă în CF nr., bi.n proprietate comună. .?
Se mai afirmă faptul că a data de au primit din partea pârâtei actele adiționale la cele două convenții de credit, prin care aii fost informați asupra modificării condițiilor contractuale, respectiv redenumirea comisionului de risjc în comision de administrare, act cu care nu au fost de acord.
în drept, reclamanții au invocat Legea nr. 193/2000, Legea nr.296/2004,
; în dovedirea acțiunii, reclamanții au depus înscrisuri, " ■ ■
■x Cererea a fost ti mbrată cju taxă j udiciară de timbrU în cuantum de lei.
.-«;• Pârâta.a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii, fără
cheltuieli de judecată. ;f ■-: -
în fapt, în motivarea întâmpinării, în esență, pârâta a învederat că prevederea contractuală privind comisionul de risc nur este abuzivă, deoarece: intră in categoria clauzelor care satisfac cerințe de preț și piață, iar comisionul a fost exprimat într-un limbaj ușor inteligibil; contractele de credit au fost negociate de părți; reclamanții se încadrează în categoria consumatorilor medii; redactarea clauzei a fost tăcută cu respectarea Directivei 87/102/CE și a Directivei 2008/48/CE; asigurarea realizată asupra imobilului nu acoperă în întregime împrumutul acordat; între drepturile și obligațiile părților nu există un dezechilibru semnificativ; clauzele contractelor de credit încheiate de pârâtă sunt diferite, în funcție de aptitudinea fiecărui client de a negocia prevederile.
în drept, pârâta a invocat art.l alin.(5), art.16, art.44 din Constituție, Legea nr.363/2007, Directiva 87/102/CEE, Directiva 2008/48/CEE, Normele B.N.R. nr. 1.7/2003, O.U.G. nr.99/20006, Legea nr.193/2000.
In apărare, pârâta a propus proba cu înscrisuri, încuviințată de instanță, și proba cu interogatoriul reclamanților.
La termenul de astăzi instanța a procedat la luarea interogatoriului reclamanților.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de, pârâta., în calitate de împrumutator, și reclamanții și, în calitate de împrumutați, au încheiat convenția de credit nr. având ca obiect acordarea unui credit în valoare de 55.000 CHF, pentru o durată de luni, calculată de la data încheierii convenției, pentru o dobândă fixă de 4,25 % p.a. Contractului i-a fost atașat un grafic de rambursare în care părțile au prevăzut suma de plata lunară pe care reclamanta trebuia să o achite către bancă.
La data de, pârâta în calitate de împrumutător, și reclamanții și, în calitate de împrumutați, au încheiat convenția de credit nr., având ca obiect acordarea unui credit în valoare de 26.000 CHF, pentru o durata de luni, calculată de la data încheierii convenției, pentru o dobândă fixă de 4,25 % p.a. Contractului i-a fost atașat un grafic de rambursare în care părțile au prevăzut suma de plată lunară pe care reclamanta trebuia să o achite către banca.
Potrivit clauzei cuprinsă în condițiile speciale ale convențiilor de credit, pct.5 lit a, s~a prevăzut în sarcina împrumutaților un comision de risc de 0,1 % pentru convenția de credit nr. aplicat la soldul creditului, plătit lunar în zilele de scadență, pe toată durata de derulare a convenției de credit și un comision de risc de 0,15 % pentru convenția de credit nr. aplicat la soldul creditului, plătit lunar în zilele de scadență, pe toată durata de derulare a convenției de credit.
Prin actele adiționale la convențiile de credit, emise de către pârâtă la data de, ulterior apariției OUG nr.50/2010, s-a eliminat comisionul de risc și s-a prevăzut în sarcina împrumutaților un comision de administrare credit de 0,1 % pe lună pentru convenția de credit nr. și comision de administrare credit de 0,15 % pe lună pentru convenția de credit nr., aplicabil la soldul creditului, datorat și plătibil de către reclamantă lunar, pe toată durata creditului, la data scadenței, "pentru administrarea de către Bancă a creditului din perspectiva riscurilor asumate de către aceasta prin punerea sumei principale la dispoziție împrumutatului".
Astfel, pârâta a încasat, de la data încheierii convenției și până la data de, comisionul de risc, iar începând cu data de, comisionul de administrare.
Legea aplicabilă:
Având în vedere că încheierea contractului de credit a avut loc anterior datei de (data la care Codul civil din 2009 a intrat în vigoare), raporturile juridice dintre părți sunt guvernate de Codul civil din 1864, astfel cum art.6 aîin.(2) din Codul civil din 2009 și art.3 și art.l02 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil din 2009 stabilesc.
Raporturile contractuale stabilite între părți și deduse judecății intră sub incidența Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, reclamanții având calitatea de consumatori în sensul art.2 alin.(l) din actul normativ, respectiv de persoane fizice părți la un contract încheiat în afara activităților lor comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, iar pârâta având calitatea de comerciant în sensul art.2 alin.(2) din actul normativ, respectiv de persoană juridică parte la un contract încheiat în cadrul unei activități comerciale autorizate.
La analiza caracterului abuziv al clauzelor contractuale, instanța va avea în vedere Legea nr.193/2000 în forma republicată în Monitorul Oficial nr.305/18.04.2008, potrivit principiului
tempus regit actum (actul juridic" respectiv condițiile de validitate ale acestuia și. cauzele de nulitate, sunt supuse legii în vigoare la momentul încheierii convenției).
Aplicarea Directivei nr.93/13/CKK:
.Ca regulă generală, directiva nu este direct aplicabilă în dreptul intern, fiind necesar ca
statele membre destinatare să o transpună printr-o lege națională. .
Pentru ca o directivă să beneficieze totuși de efect direct (înțeles ca posibilitatea invocării,
unei nornie de drept comunitar jntr-un litigiu aflat pe rolul instanțelor naționale), în situația în care
nu a -fost implementata sau a fost implementată incorect, trebuie să fie mtninite trei cerințe: î)
termenul stabilit pentru transpunerea directivei să fi expirat, iar statui să nu.fi transpus directiva sau
sa o fi transpus-6 incorect; 2) prevederea invocată să fie clară, precisă, necondiționată de adoptarea
unor măsuri de implementare; 3) partea împotriva căreia éste invocată este o autoritate statală, astfel
cum â;aceasta a fost definită îri cauza C-188/89 poster. Aceste cerințe au fost stabilite de Curtea
Europeană de Justiție în mai multe cauze: C-41/74 Van Duyn,C-148/78 Ratti, Q-l52/84 Marshall"
I. în cauză însă; niciuna dintre părți nu are calitatea de autoritate statală, astfel că pârâta nu se poate
prevala de efectul direct al Directivei nr.93/13/CKE. .
. Cu toate acestea, instanța va analiza caracterul abuziv al clauzelor contractuale și prin prisma a"rt.4 aliri.(2);din Directijva anterior identificata, potrivit principiului interpretării dreptului intern prin prisma celui comunitar (chiar și prin prisma unei directive necorespunzător transpuse la momentul încheierii contractului), statuat de Curtea de la Luxemburg în cauza C-106/89 Marleasing. " . •
("eriuțelc calificării unei clauze contractuale drept "abuzive":
Potrivit art.4 alin.(l) și alin.(2) din Legea nr.193/2000, o clauzăcontractuală"care nu a
fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună
cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-
credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, p clauza contractuală
fiind considerată ca nefiinânegociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără â
da posibilitate consumatorului- să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standardpreformulate
sau condițiile genérale de vâiizare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului
respectiv; ■ "■ -v ->-;"
Potrivit art4 alm.(6) (țin Legea nr.193/2000, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se "asociază, "-.nici. .cu.jdefihirm"Jobțc"ctulUi principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și dé: plată; $é de o parte, nici cit produsele șiserviciile"oferiteiîn schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Astfel cum art.4 alinl(3) din Lege stabilește, faptul că anumite aspecie ale clauzelor
contractuale sau numai una ^dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude
aplicarea prevederilor prezentai legi,pentru restul contractului, în cazul în care o, evaluare globală
a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant: Dacă un comerciant
pretinde că ó clama standard jpreformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria
lui să prezinte probe în acest sens. . " V
De asemenea, art.l alin.(l) din Legea nr.193/2000 prevede că orice contract încheiat între
comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii ya cuprinde clauze
contractuale claré, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare- cunoștințe de
specialitate. , ; . V . v"
: Potrivit art.4 aîin.(2)j din Directiva nr.?3/13/CEE, aprecierea caracterului abuziv al
clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau
remanerației,-pe¿d%o p@tfefi}ță:deservi^^ bunurile furnizate ^q/^^^ft^sțaitpi pe de
alta parte. în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil.
"^M Din textele; legale anterior menționate reiese că o clauză contractuală este considerată abuzivă dacă întrunește trei condiții: 1) nu a fost negociată direct cu consumatorul; 2) creează un. dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile pârtilor, în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe; 3) nu se referă la obiectul sau la prețul contractului, atunci când acestea sunt: clar și inteligibil exprimate.
Convențiile de credit încheiate între părți au caracterul unui contract standard preformutqt, în sensul art.4 alin.(3) din Legea nr.193/2000, întrunind toate trăsăturile generale ale unui contract de adeziune: între reclamanți, părțile contractante aflate în nevoia obținerii unei sume de.bani, și pârâtă, partea contractantă deținând resursele financiare necesare satisfacerii nevoilor primului, există o evidentă poziție de inegalitate economică; clauzele contractuale reprezintă în fapt condițiile contractuale generale, amănunțite, stabilite de pârâtă pentru perioada respectivă și anterior încheierii convenției, pentru toți potențialii clienți aflați în aceeași situație cu reclamanții; clauzele contractuale sunt rezultatul manifestării de voință a unei singure părți contractante, respectiv a pârâtei, reclamanții doar manifestându-și voința de a încheia convenția.
Negocierea unui contract nu presupune oferirea unei ocazii abstracte de a face o contraoferta sau de a discuta stipularea unei clauze (prin ipoteză, destinatarul își poate exprima oricând punctul de vedere cu privire la condițiile contractuale oferite sau poate propune una sau mai multe contraoferte), și nici nu se limitează la ocazia oferită potențialului client de a "alege" valoarea sumei împrumutate moneda creditului și durata contractuală, de a citi condițiile contractuale oferite de bancă, ci implică ocazia oferita destinatarului de a influența efectiv conținutul și numărul clauzelor. Pârâta nu a făcut însă dovada schimbării/modificării vreunei clauze din inițiativa destinatarilor ofertei, respectiv a faptului ca reclamanții au avut și alte opțiuni decât cele de a adera în integralitate la clauzele prestabilite sau de a le refuza tot în integralitate, deși sarcina acestei probe îi revenea, potrivit art.4 alin.(2) din Lege.
Nu există identitate între caracterul special al condițiilor convențiilor de credit și caracterul negociat al acestora. Condițiile au fost calificate drept "speciale11 doar ca urmare a faptului că acestea cuprind elementele care diferențiază aceste contracte de altele din aceeași categorie (numele împrumutatului, suma acordată de bancă, durata creditului, cuantumul dobânzilor și al comisioanelor etc). Faptul că reclamanții au acceptat să semneze convențiile de credit în condițiile impuse de pârâtă nu înseamnă că au renunțat la dreptul de a solicita anularea clauzelor.
Nu poate fi considerată "proprie turpitudine" acțiunea formulată de reclamanți pentru declararea caracterului abuziv al clauzelor preformulate de pârâta, ci pârâta se află în culpă, pentru încălcarea art.l alin.(3) din Legea nr.193/2000 și stipularea de clauze abuzive.
Potrivit art.4 alin.(3) din Legea nr.193/2000, pârâta trebuie să prezinte probe privind caracterul negociat al contractului, nu reclamanții trebuie sa facă dovada că au solicitat modificarea clauzelor contractuale propuse de bancă.
Pentru motivele de fapt și de drept anterior menționate, instanța reține caracterul de adeziune al convenției de credit nr, și al convenției de credit nr. încheiată între părți, și deci caracterul nenegociat al clauzelor contestate de reclamanți.
Clauzele contractuale criticate de reclamanți:
Pct.5 lît.a) din condițiile speciale ale convenției de credit nr. și al convenției de credit nr. prevăd în favoarea pârâtei dreptul de a percepe un comision de risc de 0,1%, pentru prima convenție și 0,15 %pentru cea de a doua convenție, aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a convenției de credit,
Art.3 pct. 5.1. lit.b din actele adiționale ale convențiilor de credit s-a prevăzut în sarcina împrumutaților un comision de administrare credit de 0,1 % pe lună pentru convenția de credit nr. și comision de administrare credit de 0,15 % pe lună pentru convenția de credit nr., aplicabil la soldul creditului, datorat și plătibil de către reclamantă lunar, pe toată durata creditului, la data scadenței, "pentru administrarea de către Bancă a creditidui din perspectiva riscurilor asumate de către aceasta prin punerea sumei principale la dispoziție împrumutatului".
în ceea ce privește art.4 alin.(6) din Legea nr.193/2000 și art.4 alin.(2) din Directiva 93/13/CEE, instanța reține:
a) comisionul de risc nu descrie obiectul principal al contractului (obiectul contractului fiind " definit ca prestația la care o parte se obligă) si nici nu se referă la raportul calitate / preț al bunurilor sau serviciilor prestate.
Comisionul de risc nici rju faceparte "{firi obiecliul principal al contractului, astfel cum acesta este detaliat la art.l din condițiile speciale ale convenției (comisionul de risc.este menționat de-abia la art.5 din condițiile speciale ale convenției, articol intitulat "Comisioane",;și la secțiunea 3 din condiți ile generale ale convenției, secțiune intitulată "costuri"), nici nu se referăla raportul calitate / preț al prestației asumate de pârâtă (punerea sumei de bani la dispoziția clientului), deoarece lipsește justificarea perceperii acestuia.
Spre deosebire de dobândă, care reprezintă echivalentul folosinței unei sume de bani pentru,
o anumită perioadă, eomisionuj este în general perceput pentru serviciile prestate / operațiunile
efectuate de către bancă; în cau^a, banca a perceput comisionul de risc fără: a presta vreun serviciu
său a efectua vreo operațiune. ""Punerea la dispoziție a creditului" (într-o singură tranșă - executare
ww icfu a obligației pârâtei) menționată în art.3.5 din condițiile generale ale convenției, nu justifică
perceperea Unui comision pentru întreaga perioadă contractuală (luni), comision aplicat lunar la
soldul creditului. j " :
Mai mult, instanța reține că, tot pentru "punerea Ia dispoziție a creditului" ("pentru creditul
acordat"), au fost prevăzute Si dobânda (art.3.1.1 din condițiile generale ale: convenției), și
"comisionul"de aranjament (art,3ț.4 din condițiile generale ale convenției); astfel^pentru îndeplinirea
unei singure obligații, banca aj solicitat de la client efectuarea mai multor prestații pe întreaga
perioadă contractuală^ ! . -A-
Simpla includere a comisionului de risc în dobânda anuală efectivă (DAE) nu transformă, această prestație lipsită de1 justificare în preț al contractului. Această includere într-un termen bancar consacrat în legislația naționajă a fost făcută doar pentru a. crea aparența "legalității" acestui comision nejustificat și foarte oneros.
Instanța nu contestă faptjul că perceperea comisionului de risc a stat la baza voinței pârâtei de a contracta, dată fiind și valoarea ridicată a acestuia, și că prin anularea clauzei reglementând acest comision pârâta ar suferi o pierdere financiară. însă această împrejurare nu = constituie un impediment pentru anularea clauzei Cu acest obiect, legea nefacând distincție: între clauzele care au avut un rol determinant pentru exprimarea consimțământului, și cele mai puțin importante, saU între clauzele care au caracter patrimbnial și cele care nu au caracter economic.
b) comisionul-de risc nu a fost exprimat în mod clar și inteligibil ;
Nici în contract, nici cu ocazia judecății prezentei cauze, nu au fost indicate motivele perceperii^ acestui comision, respectiv riscurile acoperite (denumirea acestui comision inducând ideea prevenirii apariției unor riscuri).
Simpla, menționare a Valorii (procentului aplicabil sau a sumelor pe care reclamanții
urmează sale plătească lunari potrivit planului de rambursare) și a perioadei > pentru "care este
datorat, fără ca reclamanții -să aibă posibilitatea de a.cunoaște",cauzele"-perceperii (riscurile
acoperite), ,iar instanța, pe aceeja de aprecia asupra temeinicii sale, în .eventualitatea unui litigiu, nu
■conferă acestei clauze Uri "caracter clar ș neechivoc. îri condițiile în care noțiunea "risc" este una
extrem de genei"âlă, pregătirea,jprudența și atenția clienților, diligentele depuse de acesta pentru a se
infoHTia, calitatea reclamanților de "consumatori medii" (art.2 lit.m) din Legea ni363/2O07), sunt
lipsite de relevanță. < " j ; . ; •
Nu prezintă importanță nici consultarea de către reclamanți a planului de rambursare a
credj tulul,":" :în condițiile în care acesta nu conține decât valoarea comisionului de risc, nu și
perceperea acestuia. [
. Instanța;constată acest Comision reprezintă doar un.cost nejustificat,:o sumă de bani pe care pârâta a solicitat-o iară a oferi vreo contraprestație. V
De altfel, riscul, înțeles ca posibilitatea unei pierderi, reprezintă iun element specific contractelor aleatorii (actelor juridice eu titlu oneros în care toate părțile au în vedere posibilitatea unui câștig și riscul unei pierderi, datorită unei împrejurări viitoare și incerte, de care depinde întinderea sau chiar existența obligației); contractul de credit însă are caracter comutativ, întinderea" și existența obligațiilor asumate de părți fiind precis deteraiinate încă de la realizarea acordului de: voință, iar în cazul în care reclamanții nu și-ar executa obligațiile contractuale, pârâta ar avea la dispozițieprocedura.execut^iijsilite, inclusiv realizarea garanțiilor prevăzute în favoarea sa.
Riscurile pe care o bancă trebuie să le suporte sunt acoperite atât ca urmare a perceperii dobânzii stipulate în contract, cât și ca urmare a constantei adaptări a ofertei de creditare la condițiile economice, de notorietate fiind ajustarea ratei dobânzii și a comisioanelor la situația economică națională și internațională, în contractele de credit nou încheiate. Riscul nerambursării creditului și a dobânzii este acoperit prin constituirea garanții reale imobiliare în favoarea pârâtei, prin asigurarea imobilului la o valoare suficientă pentru garantarea recuperării sumei împrumutate, primele de asigurare fund suportate exclusiv de reclamanți, prin eventuala executare silită asupra celorlalte bunuri ale reclamanților. Nu în ultimul rând, de esența activității desfășurate de un comerciant (bancă) este riscul pe care acesta, și-1 asumă prin desfășurarea respectivei activități comerciale; însă prin clauzele contractuale impuse reclamanților, pârâta încearcă să transfere asupra acestora din urmă întregul risc al creditului acordat, indiferent de cauzele și valoarea acestuia.
Reglementările din domeniul protecției consumatorului au avut drept scop tocmai înlăturarea situațiilor de inegalitate contractuală și limitarea posibilității profesioniștilor de a introduce în contract obligații de plată nejustificate, care nu au corespondent în servicii prestate în favoarea clientului, sub pretextul că acestea constituie "costul" acordării creditului (au fost incluse în DAE), cost pe care consumatorul este obligat să îl accepte, în vederea satisfacerii diverselor nevoi.
Instanța mai constată că alin. 6 al art. 4 din Legea 193/2000 limitează intervenția instanței de judecată în contractele dintre comercianți și consumatori, prevăzând că aceasta nu poate evalua caracterul abuziv al unei clauze care privește definirea obiectului principal al contractului, și nici nu poate să își extindă analiza asupra calității de a satisface cerințele de preț și de plată, raportat la produsele sau serviciile oferite în schimb, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil. Instanța reține că norma de transpunere a Directivei 93/13/CEE, cuprinsă în acest alineat, are un conținut cel puțin inexact raportat la prevederile din directivă a căror transpunere în legislația națională s-a urmărit, prevederi potrivit cărora evaluarea caracterului inechitabil al condițiilor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici justețea prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de mărfurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, dacă aceste condiții sunt exprimate în mod clar și inteligibil (art. 4 alin.2).
Raportat însă la efectul direct al acestei Directive, efect ce rezultă din caracterul clar, precis și necondiționat al textului actului comunitar (cauza 41/74 Van Duyn v. Home Office și cauza 148/78 Pubblico Ministero v. Tuîlio Ratti), și văzând și dispozițiile art. 249 din Tratat, instanța va aplica, din oficiu, prevederile art. 4 alin.2 din Directivă, dând dispoziției naționale de transpunere a acestui text din legislația comunitară înțelesul care rezultă din textul Directivei.
Astfel, rezultă că dreptul instanței de a examina caracterul abuziv al unei clauze nu se poate extinde asupra clauzelor care definesc obiectul contractului, și nici asupra caracterului adecvat/just/proporțional cu calitatea contraprestației, a prețului stipulat în cuprinsul acestuia, raportat la serviciile sau bunurile oferite în schimb (dacă, bineînțeles, aceste clauze sunt clare și inteligibile).
Insă, instanța nu poate să nu observe că, deși art. 4 alin.2 al variantei în limba română a Directivei se referă la definirea obiectului contractului, atât varianta în limba engleză, în limba germană cât și cea în limba franceză prevăd expres și tara echivoc că este vorba doar despre definirea obiectului principal al contractului, variantă ce, de altfel, este în deplină concordanță cu preambulul Directivei (alineatul 21), inclusiv în varianta în limba română a acestuia.
Instanța apreciază ca nu se poate susține, în mod întemeiat, că acest comision constituie obiectul principal al contractului, nici din perspectiva societății bancare și, cu atât mai puțin, din perspectiva împrumutatului, noțiunii de obiect principal putându-i-se circumscrie doar suma de bani împrumutată (din perspectiva consumatorului), respectiv, din perspectiva băncii, dobânda încasată. Astfel, nu se poate susține, în mod plauzibil, de către intimată, că la încheierea contractului de credit a avut în vedere, în principal, faptul ca împrumutatul va achita comisionul de risc.
Chiar făcând abstracție de acest argument, se observă că, la o privire superficială a textelor enunțate, ar rezulta că instanța nu poate cenzura justețea costului total al creditului (cost ce se pretinde ca include și comisionului de risc și/sau de administrare ), raportat la serviciile oferite în schimb de către bancă. însă, instanța nu poate să nu observe că, în realitate, comisionul de risc nu
reprezintă decât ; în aparență coVtrapfèstàtia^p^ clientul -în "-schimbul "".punerii la
dispoziție a creditului. Acest lucru ar fi fost valabil în cazul dobânzii,, care constituie obiectul principal al contractului din perspectiva băncii. Din însăși scopul perceperii acestuia, scop care este cu atât mai evident în definiția| dată acestui comision în cuprinsul actelor adiționale la contract rezultă în mod indubitabil că acest comision ascunde o clauză similară unei clauze penale, cu diferența ca suma stabilită cu acest titlu se plătește, nu în momentul neexecuțării contractului, ci anticipat, prin perceperea lunară, cu acest titlu, a unui procent aplicat soldului creditului, banca evaluând și încasând astfel anticipat prejudiciulcauzat âéesteia prin . eventuala neexecutare a contractului de către împrumutat și încasând deci iară just temei contravaloarea unui prejudiciu care nu este nici cert nici actual. Ca jitare, nu suntem în niciun caz în prezența unui preț al contractului, natura juridică a comisionului de risc fiind cea mai sus arătată.
Mai mult decât atât, "comisionul de risc, respectiv de administrare a creditului din perspectiva riscurilor asumate, constituind, în realitate, contravaloarea, prejudiciului cauzat băncii prin neexecutareâ contractului, este exclus expres din dobânda anuală efectivă, deci din costul total al creditului la consumator, exprimat în procent anual din valoarea creditului total acordat. Acest luciu rezultă din definiția DAE enunțată în art.l pct.3 Ht.d din actele adiționale, care exclude expres, din calcului dobânzii anuale, efective, cheltuielile plătibiic de împrumutat pentru nerespectarea uneia dintre angajamentele sale stipulate în contractul de credit, Or comisionul de
risc reprezintă tocmai o asemenea cheltuială
■ i
c) între drepturile si obligațiile părților există un dezechilibru semnificativ
Reclamantul este obligat, în plus față de dobânda de.4,25 % p.a în cazul convenției de credit nr. al convenției de credit nr., să plătească lunar pârâtei o importantă sumă de bani (0,1% și 0,15 % din soldul creditului- adică o paloare apropiată de valoarea dobânzii), fără a beneficia de vreo contraprestație din partea băncii1.
în aplicarea regulilor de interpretare date art.3 alin.(l) din Directiva 93/13/CEE de către Curtea de Justifiera Uniunii j Europene" în Cauza C-415/ll Mohamed Aziz ; împotriva Caixa d"Esțalvisde Cațalunya, .Tarrăgona i Manresa (Catalunyacaixa) - paragrafele 68, 71, 73, ,74; instanța reține: comisionul de risc nu este prevăzut ca atare în legislația națională; pentru preîntâmpinarea riscului consmnd în herestituirea la scadență a sumef împrumutate au fost reglementate garanțiile reale și personale; pentru punerea creditului la dispoziția împrumutatului a fost prevăzut dreptul creditorului de a solicita dobândă legala, sau personală..,
Astfel, compărând prejvederile contractuale cu prevederile légales instanța constată că
încheierea contractului de credit bancar i-a plasat pe reclamanți într-o situație juridica- mai puțin
favorabilă în raport çU cea prevăzută de dreptul național în vigoare pentru -contractele" "de împrumut
încheiate cu un neprdfesionisț, și- că reclamanții hu au nicio posibilitate de a face să înceteze
perceperea acestui comision abuziv. V v: ^ț; :
d) perceperea comisionului de risc este contrară cerințelor bunei-credințe - ;
Comisionul de risc reprezintă în fapt o a "doua dobândă (comisionul este calculat în condiția similare dobânzii, astfel cum reiese din analiza comparativă a art.5 lit.a) din condițiile speciale ale convenției, și a art;3vl .1 dinj condițiile generale ale convenției), care a daț profesionistului posibilitatea de a-șr crește semnificativ profitul prin împovărarea nejustiflcată a consumatorului.
Astfel, în primul rând, șocîetafeă:bancarăsăvârșește:u"ri-adevărat:doîprin-inducerea"în.eroare a consumatorilor: banca urmărește atragerea consumatorilor prin stipulareaUnor dobânzi mult mai mici și deci. mult mai atractive în relație cu dobânzile practicate de alte : societăți; bancare ce acționează ;pe aceeași piață relevantă și recuperează apoi diferența prin stipularea comisionului de. risc, niărind asttel în mod artificial costul total al creditului, în detrimentul consumatorului. Practic, conusionul de risc. iui reprezintă, în aceste condiții, decât o dobândă miiscatăy menită să facă dificilă evaluarea, de către consumatorul mediu, a costului total al creditului raportat la costul aceluiași credit, contractat eu o altă societate bancară. Ca atare, aceasta practică nu poate fi decât expresia relei-credințe a societîiții bancare, în relațiile sale cu consumatoml.
Apoi, nu se poate ignara faptul că reaua - credință a intimatei se reflectă și în raport cu celelalte societăți bancare, care stabilesc dobânzi mai mari fără a percepe, concomitent cu acestea, și comisioane tară acoperire în costul pe care acordarea unui credit îl presupune, în mod real și actual, ceea ce a condus la crearea, în favoarea intimatei, a unui avantaj concurențial față de celelalte societăți bancare ce ofertau servicii similare, avantaj obținut cu încălcarea exigențelor bunei-credințe ce trebuie să guverneze relațiile comerciale și concurența dintre comercianți.
Mai mult decât atât, astfel cum rezultă și din preambulul Directivei 93/13/CEE, la evaluarea bunei credințe, trebuie acordată o atenție deosebită autorității pozițiilor de negociere ale părților, dacă consumatorul a fost influențat să fie de acord cu condiția în cauză. Or, în condițiile în care banca intimată avea, la momentul contactării, incontestabil o poziție de autoritate în negocierea dintre părți, rezultă că aceasta a putut, tară efort, să influențeze consimțământul consumatorului la încheierea contractului, cel puțin prin crearea impresiei caracterului mai scăzut al costului total al creditului (atractiv prin dobânzile mici), raportat la costurile altor credite ofertate pe piață. Faptul invocat de către intimată privind existența tabelului conținând toate componentele costului total al creditului (dobânzi, comisioane etc.) nu poate înlătura aceasta concluzie, câtă vreme costul total al creditului nu poate fî determinat decât în urma unor calcule relativ complexe.
La momentul încheierii convenției de credit, exista Legea nr. 193/2000, care interzicea profesioniștilor, cu titlu general, stipularea de clauze abuzive (clauze întrunind cerințele prevăzute de art.4 alin.(l) din Lege) în contractele încheiate cu consumatorii, iar pârâta nu poate invoca necunoașterea dispozițiilor normative (nemo censetur ignorare legeni). Faptul că, la momentul încheierii convenției de credit, nicio dispoziție legală nu interzicea perceperea comisionului de risc, este lipsit de relevanță.
De altfel, instanța constată și că, începând cu data de 17.09.2010, ulterior intrării în vigoare a O.U.G. nr.50/2010, pârâta nu a eliminat comision de risc a cărui percepere nu mai putea fi făcută, potrivit art.36 din Ordonanță, ci, cu rea-credință, 1-a redenumit, creând aparența "legalității" acestui comision.
Pentru aceste considerente, instanța va constata caracterul abuziv al pct.5 lit.a) din condițiile speciale ale convenției de credit nr. privind comisionul de risc, al pct.5 lit.a) din condițiile speciale ale convenției de credit nr. privind comisionul de risc, al art.3 pct.5.1. lit.b din actul adițional la convenția de credit nr. privind comisionul de administrare și al art.3 pct.5.1. lit.b din actul adițional la convenția de credit nr. privind comisionul de administrare.
Restituirea sumelor percepute de pârâtă cu titlu de comision de risc/ administrare:
Prestația la care pârâta debitoare s-a obligat - acordarea unei sume de bani către reclamantă - a fost executată dintr-o dată; deci, convenția de credit este un contract cu executare dintr-o dată (uno ictu), fiind așadar posibilă restituirea prestațiilor efectuate de reclamanți în temeiul clauzei privind comisionul de risc care urmează a fi anulată, potrivit principiului retroactivității (nulitatea produce efecte atât pentru viitor, cât și pentru trecut, din chiar momentul încheierii actului juridic) și a principiului restabilirii situației (interiore (ceea ce s-a executat în baza unui act juridic sau a unei clauze anulat(e) trebuie restituit).
In cazul contractelor sinalagmatice, restituirea prestațiilor executate în temeiul unei clauze anulate are la bază instituția plății nedatorate, reglementată de art.1092 din vechiul C.civ., art. 1341 din noul C.civ.
în cauză, sunt întrunite condițiile plății nedatorate: reclamanții, în calitate de solvens, au achitat sume de bani cu titlu de comision de risc/administrare, în vederea stingerii obligației prevăzute de pct.5 lit.a) din Condițiile speciale ale convenției de credit nr. și ale convenției de credit nr. și art.3 pct.5.1. lit.b din actele adiționale la convenția de credit nr. și la convenția de credit nr., deși datoria a cărei stingere a fost urmărită prin plată nu exista - prevederea contractuală anulată apare ca și când nici nu ar fi existat.
în consecință, instanța va obliga pârâta Ia restituirea către reclamanți a sumei de 262,48 CHF cu titlu de comision de risc pentru perioada și a tuturor sumelor percepute cu titlu de comision de administrare de la data de până în prezent.
Pentru considerentele mai sus arătate, instanța va admite cererea reclamanților, va constata caracterul abuziv al pct.5 lit.a) din condițiile speciale ale convenției de credit nr. privind comisionul de risc, al pct.5 lit.a) din condițiile speciale ale convenției de credit nr. privind comisionul de risc,
al art;3 ; pct.5.1. lit.b din actul adițional ía Convenția de credit nr. privind comisionul de administrare și al art.3 pct.5.1 lit.b din actul adițional la convenția de credit nr. privind comisionul de administrare, va constata njulitatea absolută a clauzei contractuale privind comisionul de risc și nulitatea absolută a clauzei contractuale privind comisionului de administrare, va Obligă pârâta la restituirea către reclamanți a suinei de 262,48 CHF cu titlu de comision de risc pentru perioada, va obligă pârâta la restituirea către reclamanți a tuturor sumelor percepute cu titlu de comision de administrare de la data de pâjnă în prezent și va dispune înlăturarea din actul adițional nr. la convenția de credit nr. și din actul adițional nr. la convenția de credit nr. a dispozițiilor privind comisionul de administrare. , . ;."
în temeiul art.453 alin.1 Cod procedură civilă instanța va obligă pârâta la plata către reclamanți a sumei de cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciara.de timbru în cuantum de lei și onorariu avocat în sumă de lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, HOTĂRĂȘTE:
Admite . acțiunea formulatăde reclamanții , având CNP și, având CNP, ambii cu domiciliul în municipiul, str, nr. șc, ap., {județul, în contradictoriu cu pârâta., cu sediul în municipiul, sector, m,et. și, înregistrată la Registrul Comerțului cu nr., C.T.F. RO, Registrul Bancar nr; ).■■■■
Constată caracterul abuziv al"pct.5 lit.a) din condițiile, speciale ale convenției de credit nr. privind comisionul de risc, al țjct.5 lit.a) din condițiile speciale ale convenției de credit nr. privind comisionul de risc, al art.3 pfct.5.1. lit.b din actul adițional la convenția de credit nr. privind comisionul de administrare și alart.3 pct.5.1. lit.b din actul adițional la convenția de credit nr. plivind comisionul dc administrare.
.Constată, nulitatea absolută a clauzei contractuale privind comisionul de risc și nulitatea absolută a clauzei contractuale privind comisionului de administrare.
; Obligă pârâta la restituirea către reclamanți a sumei.de 262,48 CHF cutitlu de comision de
risc pentru perioada ; jV VV: ; -
Obligă pârâta la restituirea către reclamanți a tuturor sumelor percepute cu titlu decomision
de administrare de la data de papă în prezent. - V -:"?v
Dispune înlăturarea din ^etul adițional nr. la convenția de credit nr. și din actul adițional nr. Ia convenția de credit nr. a dispozițiilor privind comisionul de administrare.
Obligă pârâta la plata către reclamanți a sumei de lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbm în cuantum de lei și onorariu avocat în sumă de lei.
CU "apel .în 30 de zile de
a comunicarea hotărârii, care. se depune la Judecătoria Botoșani.
-Pronunțată"în ședință publică astăzi,
PREȘEDINTE,
GREFIER,
| ← Contopire pedepse. Jurisprudență | Actiune in constatare. Jurisprudență Bănci. Operaţiuni... → |
|---|
