Acţiune în constatare grupa a ii a de muncă
Comentarii |
|
Tribunalul GORJ Sentinţă civilă nr. 491/2018 din data de 26.04.2018
Dosar nr. …
R O M Â N I A
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Sentința Nr. 491/2018
Ședința publică de la 26 Aprilie 2018
Completul compus din:
PREȘEDINTE:
Asistent judiciar:
Asistent judiciar:
Grefier:
Pe rol judecarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A.I.
împotriva pârâtelor CJPG, S.C. P S.R.L. deținătoare a arhivei S.C. L S.A., S.C. C I S.A.-prin lichidator judiciar S SPRL, având ca obiect - acțiune în constatare grupa a II a de muncă.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamantul personal și asistat de avocat C. C. iar pentru pârâta CJPG, consilier juridic S C.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință,după care,apărătorul reclamantului depune la dosarul cauzei practică judiciară.
Tribunalul pune în discuție proba cu expertiză tehnică-specialitatea protecția muncii, probă prorogată după epuizarea probei cu înscrisuri și a probei cu martori.
Apărătorul reclamantului precizează că înțelege să renunțe la proba cu expertiză tehnică-specialitatea protecția muncii. De asemenea, mai precizează că înțelege să renunțe la capătul de cerere privind obligarea pârâtei să elibereze reclamantului o adeverință care să ateste că acesta a desfășurat în perioada 17.07.1979-19.04.2000, activitate în grupa a II-a de muncă în procent de 100%.
Față de acest aspect, tribunalul va lua act că reclamantul înțelege să renunțe la capătul de cerere privind obligarea pârâtei să elibereze reclamantului o adeverință care să ateste că acesta a desfășurat în perioada 17.07.1979-19.04.2000, activitate în grupa a II-a de muncă în procent de 100%.
Tribunalul pune în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtele CJPG, S.C. C.I. S.A. și S.C. P S.R.L. și acordă cuvântul asupra acestei excepții.
Consilier juridic S.C., pentru pârâta CJPG, solicită admiterea excepției conform motivelor expuse în întâmpinarea formulată.
Apărătorul reclamantului solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei CJPG, având în vedere decizia nr. 2/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Cu privire la celelalte excepții, reprezentanții părților, având cuvântul, lasă soluționarea acestora la aprecierea instanței.
Reprezentanții părților au arătat că nu mai au alte cereri de formulat și probatorii de administrat în cauză.
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat,constatând cercetarea judecătorească încheiată și cauza în stare de judecată, potrivit art.392 C.pr.civ.,declară deschise dezbaterile asupra fondului și acordă cuvântul parților în ordinea și în condițiile prevăzute la art. 216 C.pr.civ.
Apărătorul reclamantului solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, să se constate că reclamantul a desfășurat în perioada 17.07.1979-19.04.2000, activitate în grupa a II a de muncă în procent de 100%, fără cheltuieli de judecată.
Consilier juridic, SC, pentru pârâta CJPG solicită respingerea acțiunii conform motivelor expuse în întâmpinarea formulată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, sub nr.,reclamantul A.I. a chemat în judecată pârâtele CJPG, S.C. P S.R.L., societate deținătoare de arhivă a S.C. L S.A., solicitând să se constate că a desfășurat activitate începând cu data de 19.07.1979 și până la data de 19.04.2000 în cadrul societății comerciale L S.A. - , întrunind condițiile grupei a II a de muncă in procent de 100% in conformitate cu Ordinul NR.50/1990, să fie obligată pârâtele sa emită reclamantului o adeverința care sa cuprindă grupa II de munca pentru perioada solicitata mai sus si efectuarea mențiunilor in carnetul de munca, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost angajat al Î I L Gorj, ulterior la societatea L S.A., începând cu data de 19.07.1979 și până la data de 19.04.2000, ca lăcătuș mecanic, respectiv tehnician.
Că, activitatea desfășurată întrunește condițiile grupei a II-a de muncă, grupă ce a fost acordată tuturor colegilor săi de muncă, așa cum rezultă din adeverința nr.17/13.01.2000 eliberată de S.C. L S.A. Iui I M cât și din carnetul de muncă al lui N N.
De asemenea, a mai precizat că S.C. L S.A. a intrat în procedura de lichidare judiciară, prin lichidator S.C. C V.C, a fost lichidată iar arhiva debitoarei a fost preluată de către societate deținătoare de arhivă, respectiv S.C. P S R L.
A mai arătat reclamantul că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.34 alin.(5) și art.40 alin. (2) lit. h) din Legea nr.53/2003 privind Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu referire la art.18 din Legea Arhivelor Naționale nr.16/1996, republicată, în cazul existenței documentelor primare, persoana interesată, care nu posedă dovezi privind vechimea în muncă sau activitatea desfășurată în anumite grupe de muncă, are deschisă calea unei acțiuni în realizare - obligație de a face - având ca obiect obligarea deținătorului de arhivă de a elibera adeverința constatatoare a vechimii în muncă/încadrării în grupele superioare de muncă.
De asemenea, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.279 alin. (2) din Legea nr. 53/2003-Codul muncii,republicată,cu modificările și completările ulterioare, pentru acțiunile privind reconstituirea vechimii în muncă, anterioare intrării în vigoare a Codului de procedură civilă actual/același text de lege cu referire la art.32 alin.(1) lit.b) și art.36 din Codul de procedură civilă, pentru acțiunile în reconstituirea vechimii în muncă, introduse de la momentul intrării în vigoare a actualului Cod de procedură civilă și în continuare; art.111 din codul de procedură civilă din 1865 pentru acțiunile privind constatarea încadrării activității desfășurate în grupele I și a II-a de muncă introduse sub imperiul acestei reglementări/art.35 cu referire la art.32 alin.(1) lit.b) și art.36 din Codul de procedură civilă, pentru același tip de acțiuni, formulate după intrarea în vigoare a codului actual, în toate ipotezele, atunci când angajatorul nu mai există din punct de vedere juridic (lichidat, radiat), justifică legitimare procesuală pasivă casele teritoriale de pensii, în situația în care nu există documente primare.
A mai arătat reclamantul că, potrivit felului muncii efectuate si a atribuțiilor de serviciu angajatorul trebuia, in conformitate cu dispozițiile Ordinului nr.50/1990 sa-1 încadreze in grupa a II-a de munca întrucât a efectuat activități întreținere, revizie, reparație, meseria de baza fiind cea de lăcătuș mecanic. In timpul îndeplinirii activităților de serviciu si realizarea sarcinilor de munca a fost supus unui complex de factori de risc de îmbolnăviri si accidente ce sunt determinate de sarcinile de munca, de natura instalațiilor pe care le avea in întreținere si exploatare si de mediul in care si-a desfășurat activitatea , fiind in permanenta in prezenta unor factori de risc chimic major cum ar fi substanțele toxice, caustice, inflamabile, gaze toxice iar in toata aceasta activitate a fost expus la numeroase îmbolnăviri, afecțiuni fizice si psihice permanente. In realizarea activităților specifice postului reclamantului, acesta efectua lucrări de exploatare, întreținere, revizie, verificare si reparații a instalațiilor frigorifice, cazanelor cu abur ale paratei L SA.
A mai menționat reclamantul că pentru activitatea pe care a desfășurat-o in permanenta este aplicabil Ordinul nr.50/1990 al Ministerului Muncii și Ocrotirilor Sociale, al Ministerului Sănătății și al Comisiei Naționale pentru Protecția Muncii. Conform art.2 din ordin "în grupa II de munca se încadrează locurile de munca, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 2".Potrivit art.3 din ordin "Beneficiază de încadrarea în grupele I și II de munca, potrivit celor menționate, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de munca și activitățile prevăzute în anexele nr. I și 2. Beneficiază, de asemenea, de aceleași drepturi personalul muncitor din construcții-montaj sau din alte activități, care realizează lucrări de extinderi, modernizări sau reparații ale capacităților de producție și care își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu personalul beneficiarului încadrat în grupele I și II de muncă".Potrivit art.171-178 C. Muncii, angajatorul veghează la protejarea securității si sănătății salariaților, iar parata nu a luat nici un fel de masuri de securitate a muncii de natura sa înlăture posibilitatea încadrării in grupa a II-a de munca. Prin decizia nr. 87/1999 Curtea Constituționala a statuat că nu exista nici o rațiune pentru care să se mențină un tratament discriminatoriu pentru persoanele care au activat in aceleași funcții, cu privire Ia beneficiul grupei superioare de munca.
A mai precizat reclamantul că le-au fost recunoscute astfel de drepturi si altor colegi iar prin nerecunoașterea acelorași drepturi si acestuia s-ar crea o situație discriminatorie din prezenta speța, aceștia fiind colegi de munca cu reclamantul așa cum rezulta din Adeverința nr.l7/13.01.2000 eliberată de S.C. L S.A. lui I M, cât și din Carnetul de Muncă al lui N N.
In drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile Ordinului nr. 50/1990, Codului Muncii, art. 2502, alin. 2 din Codul Civil, art. 451-453 Cpr. Civ.
În temeiul art.205 C.Proc. Civ. a formulat întâmpinare pârâta S.C. P S.R.L, la acțiunea civilă prin care reclamantul A.I. a solicitat obligarea societății pârâte la emiterea unei adeverințe din care să rezulte că, începând cu data de 19.07.1979 și până la data de 19.04.2000 a desfășurat activitate în cadrul S.C. L S.A. Tg-Jiu întrunind condițiile grupei a II-a de muncă în procent de 100% în conformitate cu Ordinul 50/1990.
În apărare, pârâta S.C. P S.R.L. a arătat că este operator economic autorizat de către Arhivele Naționale ale României, în prestarea de servicii arhivistice și în calitatea de deținător de arhivă, eliberează la cererea persoanelor fizice și juridice, certificate, adeverințe, copii și extrase, doar în baza documentelor deținute, contra cost, conform Legii 16/1996.
Așa cum rezultă din procesul-verbal nr.89 din 21.12.2015 precum și din inventarul documentelor preluate de societatea pârâtă de la CJPG create de S.C. L S.A. Tg-Jiu în perioada 1976, 1981-2004, reprezintă doar state de plată iar conform adresei nr. A/949/15.03.2017 eliberată reclamantului de către S.C.U S.R.L , restul arhivei create de S.C. L S.A Tg-Jiu a fost preluată de către S.C. C I S.A.
Așadar, S.C. P 1831 S.R.L nu deține documente din care să rezulte grupa de muncă sau alte detalii legate de încadrarea reclamantului.
A depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: procesul verbal de predare primire nr. .. din …., inventarul documentelor create de S.C. L S.A. Tg-Jiu preluate de la CJPG, adresa nr, A/…/…. eliberată de S.C. U S.R.L. și tarifele practicate de societate, elaborate de Uniunea Naționala a Practicienilor în Insolvență din România cu aprobarea Arhivelor Naționale.
În același cadru procesual a formulat întâmpinare pârâta CJPG arătând că reclamantul a învestit instanța cu o cerere de reconstituire a vechimii în grupa a II-a de munca pe perioada ….., precum si de eliberare a unei adeverințe privind încadrarea in grupa II de munca a acestei perioade.
Că, temeiul de drept privind reconstituirea vechimii în grupa superioara de munca îl reprezintă dispozițiile art.279 din Codul muncii, ce au următorul conținut:1) Vechimea în muncă stabilită până la data de 31 decembrie 2010 se probează cu carnetul de muncă.2) După data abrogării Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, cu modificările ulterioare, vechimea în muncă stabilită până la data de 31 decembrie 2010 se reconstituie, la cererea persoanei care nu posedă carnet de muncă, de către instanța judecătorească competentă să soluționeze conflictele de muncă, pe baza înscrisurilor sau altor probe din care să rezulte existența raporturilor de muncă. Cererile de reconstituire formulate anterior datei abrogării Decretului nr.92/1976, cu modificările ulterioare, se vor soluționa potrivit dispozițiilor acestui act normativ.(3) Angajatorii care păstrează și completează carnetele de muncă le vor elibera titularilor în mod eșalonat, până la data de 30 iunie 2011, pe bază de proces-verbal individual de predare-primire.(4) Inspectoratele teritoriale de muncă ce dețin carnetele de muncă ale salariaților le vor elibera până la data prevăzută la alin. (3), în condițiile stabilite prin ordin al ministrului muncii, familiei și egalității de șanse".
Totodată, potrivit art. 281 alin. 3 din Codul muncii, "Pe data de 1 ianuarie 2011 se prorogă dispozițiile Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, publicat în Buletinul Oficial, Partea 1, nr. 37 din 26 aprilie 1976, cu modificările ulterioare".
A mai arătat pârâta că, cererea de reconstituire a vechimii în munca, cerere de competența instanței de judecată potrivit art.279 alin. 2 din Codul muncii, este inadmisibilă in măsura in care reclamantul nu-și poate realiza dreptul pe calea reglementarilor ordinare și din conținutul cererii de chemare in judecata rezultă că există deținătorul de arhivă al S.C. L S.A., respectiv S.C. P S.R.L., reclamantul având posibilitatea sa se adreseze acesteia, in calitate de depozitar a arhivei pentru a obține o adeverință din care sa rezulte grupa de munca in care a fost încadrat.
Pe cale de excepție, a invocat lipsa calității procesuale pasive motivat de faptul că așa cum susține chiar reclamantul a identificat păstrătorul arhivei societăți la care a lucrat.
In acest sens a arătat ca persoana (fizică sau juridică) care ar putea avea calitatea de pârât într-o astfel de cerere și în privința căreia s-ar justifica astfel calitatea procesuală pasivă, este fostul angajator ori continuatorul juridic al acestuia, iar daca aceștia nu mai există atunci, persoana ce deține arhiva fostului angajator sau al continuatorului acestuia.
Numai in condițiile in care nu mai exista fostul angajator ori continuatorul juridic acestuia si nici o persoana ce deține arhiva, instituția pârâtă are calitate procesuala pasiva.
Cu privire la aspectele de fond a învederat ca, in conformitate cu prevederile art.279 alin (2) din Codul Muncii, se reconstituie vechimea in munca la cererea persoanei care nu poseda carnet de munca.
A mai arătat pârâta că reclamantul are întocmit carnet de munca in care a fost înscris stagiul de cotizare realizat in perioada……. Este adevărat ca foștii angajatori nu au făcut mențiuni in carnetul de munca cu privire la încadrarea reclamantului in grupa a II-a de munca.
Că, aceste mențiuni nu au fost efectuate motivat de faptul ca nu a lucrat in aceste condiții de munca. De altfel, in condițiile in care reclamantul are întocmit carnet de munca proba testimonială este inadmisibila.
Având in vedere considerentele de mai sus, in raport de situația de fapt si de drept, pârâta a solicitat respingerea acțiunii reclamantului.
Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare solicitând respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei CJPG și arătând că cererea este admisibilă în măsura în care reclamantul nu-și poate realiza dreptul pe calea reglementărilor ordinare ori nu deține documente primare deoarece angajatorul nu mai există din punct de vedere juridic este lichidat, radiat iar deținătoarea de arhivă S.C. P S.R.L. nu deține documente din care să rezulte grupa de muncă sau alte detalii legate de încadrarea în grupa a II-a de muncă.
A mai arătat reclamantul că în situația în care nu există documente primare justifică legitimare procesuală pasivă casele teritoriale de pensii și a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâtă a S.C. C I S.A.
În temeiul art.205 C.Proc. Civ. a formulat întâmpinare pârâta S.C. C I S.A., solicitând în baza probelor administrate respingerea cererii de chemare față de aceasta.
În apărare, pârâta a arătat că reclamantul nu a avut niciodată calitatea de salariat al societății C IS.A. iar societatea C IS.A. nu este succesoarea în drepturi și obligații a societății L S.A. Tg Jiu, în prezent, societate radiată drept pentru care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.
Pe parcursul cercetării judecătorești a fost administrată proba cu înscrisuri pentru ambele părți și proba cu martorii:NN și I M, declarațiile fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei.
Soluționând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor S.C. C IS.A. și S.C. P 1831 S.R.L., în baza art.248 alin.1 Cod de procedură civilă, instanța reține următoarele:
Reclamantul a chemat în judecată pârâtele CJPG, S.C. P 1831 S.R.L.-deținătoare de arhiva a S.C. L S.A. Tg-Jiu și S.C. C IS.A.- prin lichidator judiciar S SPRL solicitând, în principal, să se constate că în perioada 19.07.1979-19.04.2000, a desfășurat activitate în grupa a II-a de muncă, în procent de 100%.
Calitatea procesuală a părților este una din condițiile de admisibilitate a acțiunii.
Conform art.36 din Codul de procedură civilă, calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între părțile din procesul civil și persoanele implicate în raportul juridic dedus judecății, iar calitatea procesuală pasivă presupune identitatea dintre persoana chemată în judecată și debitorul obligației a cărei îndeplinire se cere în cauza dedusă judecății. În situațiile juridice pentru a căror realizare este obligatorie calea justiției, calitatea procesuală activă aparține celui care se poate prevala de acest interes, iar calitatea procesuală pasivă este a celui față de care se poate realiza interesul respectiv.
În conformitate cu art.29 din Legea nr.16/1996 a Arhivelor Naționale: ,,(1)Creatorii ori deținătorii de documente sau, după caz, succesorii în drepturi ai acestora sunt obligați să elibereze, potrivit legii, la cererea persoanelor fizice si a persoanelor juridice, certificate, adeverințe, copii și extrase de pe documentele pe care le creează ori le dețin, inclusiv de pe cele pentru care nu s-a împlinit termenul prevăzut la art.13, daca acestea se refera la drepturi care îl privesc pe solicitant";.
La art. 126 alin. 1 și alin.2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.263/2010 privind sistemul public de pensiei, aprobate prin H.G. nr.257/2011, se prevede că:
,,(1) Adeverințele prin care se atestă faptul că în anumite perioade, anterioare datei de 1 aprilie 2001, persoanele și-au desfășurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupele I și/sau a II-a de muncă se întocmesc potrivit modelului prevăzut în anexa nr.14, numai pe baza documentelor, verificabile, aflate în evidențele angajatorilor sau ale deținătorilor legali de arhive.
(2) Angajatorii sau orice alți deținători legali de arhive sunt obligați să elibereze aceste adeverințe, în termen de 30 de zile de la data solicitări: fără a percepe taxe sau comisioane.";
În anexa nr.14 la Normele metodologice de aplicare a Legii nr.263/2010 sunt arătate mențiunile pe care trebuie să le cuprindă adeverința ce atestă încadrarea în grupa I sau a II-a de muncă, printre care și mențiunile privind actul administrativ emis de unitate, conform prevederilor Ordinului ministrului muncii și ocrotirilor sociale, al ministrului sănătății și al președintelui Comisiei Naționale pentru Protecția Muncii nr.50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării (proces-verbal, decizie, tabel, hotărârea consiliului de administrație și a sindicatului privind nominalizarea persoanelor încadrate în grupe superioare de muncă, pontajele lunare, registrul de evidență a intrărilor în subteran etc.), temeiul juridic al încadrării în grupa I sau a II-a de muncă, perioada în care a desfășurat activitate în grupa de muncă, procentul încadrării în grupa de muncă.
Prin Ordinul nr.50/5 martie 1990, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 38 din 20 martie 1990, emis de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Sănătății și Comisia Națională pentru Protecția Muncii, s-au precizat locuri de muncă, activitățile și categoriile profesionale cu condiții deosebite care se încadrau în grupele I și a II-a de muncă și metodologia de încadrare a activității în grupa I/ a II-a de muncă.
Potrivit prevederilor pct.15 alin.2 din Ordinul nr.50/1990, "ținând seama de prevederile art. 2 și 3 din Decretul-lege nr. 68/1990, unitățile au obligația să analizeze și să precizeze, în termen de 30 de zile de la data aprobării prezentului ordin, pe baza documentelor existente în unitate, situația încadrării personalului în grupele I și II de munca începând cu 18.03.1969 și până în prezent.";
Referitor la pârâta S.C. P 1831 S.R.L., așa cum s-a arătat în întâmpinare, aceasta este operator economic autorizat de către Arhivele Naționale ale României, in prestarea de servicii arhivistice iar in calitatea de deținător de arhivă, eliberează la cererea persoanelor fizice și juridice, certificate, adeverințe, copii și extrase, doar în baza documentelor deținute, contra cost, conform Legii 16/1996.
Astfel, așa cum rezultă din procesul verbal nr.94 din 21.12.2015 precum si din inventarul documentelor preluate de la CJPG, create de S.C. A S.A. în perioada 1972-2003, pârâta S.C. P 1831 S.R.L. nu deține documente referitoare la activitatea desfășurată de reclamant cu excepția statelor de plată.
În ceea ce privește pârâta S.C. C S.A. se reține că nu rezultă o preluare a poziției procesuale a L S.A., o transferare legală sau convențională a drepturilor și obligațiilor acesteia ,neexistând o legătură între cele două societăți.
Drept urmare se va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor S.C. P S.R.L. și S.C. C S.A. invocată de către acestea în întâmpinare și în consecință se va respinge cererea față de aceste pârâte.
În speță, s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive de către CJPG însă această excepție va fi respinsă în condițiile în care fostul angajator respectiv S.C. A S.A a fost radiat din registrul comerțului iar pârâta, S.C. P S.R.L. nu deține documente create de fostul angajator în perioada 1972-2003.
Prin Decizia nr.2/2016, ÎCCJ s-a stabilit că,, în toate ipotezele, atunci când angajatorul nu mai există din punct de vedere juridic (lichidat, radiat), justifică legitimare procesuală pasivă casele teritoriale de pensii, în situația în care nu există documente primare";.
Cum fostul angajator S.C. A S.A. nu mai există iar S.C. P 1831 S.R.L. nu deține documente primare verificabile, având în vedere Decizia nr.2/2016 a ÎCCJ, se va reține că este neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta CJPG, urmând a fi respinsă această excepție.
Cât privește fondul cauzei, instanța reține că, deși în carnetul de muncă al reclamantului nu există mențiuni referitoare la grupa de muncă, din actele depuse la dosar rezultă că în perioada ………reclamantul a ocupat funcția de lăcătuș mecanic respectiv tehnician la S.C. A.
Pârâta S.C. P 1831 S.R.L. nu deține documente verificabile în sensul prevederilor art. 5 din Legea 263/2010 unde se arată că ,, prin documente verificabile se înțelege: actul administrativ de nominalizare a persoanelor încadrate în grupe superioare de muncă sau, in lipsa acestuia, actul administrativ privind încadrarea locurilor de muncă/activităților/categoriilor profesionale în grupe superioare de muncă; contractul individual de muncă; contractul colectiv de muncă; decizii interne; act administrativ de modificare a locului de muncă sau a sarcinilor de serviciu; extras din statele de plată din care sa rezulte secția/atelierul/locul de muncă, precum si orice alte documente justificative.";
Ori, statele de plată depuse la dosarul cauzei nu pot fi considerate documente verificabile întrucât nu conțin date din care să rezulte grupa de muncă sau alte detalii referitoare la locul de muncă și la activitatea desfășurată de reclamant.
Potrivit art. 6 din Ordinul 50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităților categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionarii, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizica sau nervoasa, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).
În situația în care grupa de muncă nu este menționată în carnetul de muncă dovada că activitatea a fost desfășurată în condiții de grupa a II-a de muncă se poate face cu orice mijloc de probă.
Din declarațiile martorilor I M Și N N coroborate cu adeverința emisă unuia dintre acești martori, depuse la filele 30 și 43 din dosar rezultă că, în perioada în litigiu, reclamantul a lucrat la S.C. L S.A. fosta F L unde a îndeplinit funcția de mecanic dar nu a fost folosit doar ca mecanic. Deși martorii menționați au beneficiat de grupa II a de muncă, reclamantul nu a primit același tratament, condițiile de muncă ale acestuia fiind identice cu ale martorilor în sensul că desfășura activități atât ca mecanic cât și ca frigotehnist într-un mediu cu temperaturi ridicate și mari concentrații de amoniac.
Se mai reține că potrivit adresei nr….. emisă de ISTPM către S.C. A, personalul care își desfășoară activitatea în aceste locuri de muncă se încadrează la poziția nr.179 din Ordinul nr. 50/1990 al MMPS și MS și prin urmare se poate încadra în grupa II-a de muncă cu condiția să fi plătit CAS aferent.
Față de cele reținute se va admite în parte acțiunea și se va constata că reclamantul A.I. a desfășurat în perioada …,activitate în grupa a-II-a de muncă, în procent de 100%.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei să elibereze reclamantului o adeverință care să ateste că acesta a desfășurat în perioada …… activitate în grupa a II a de muncă, în procent de 100% tribunalul va lua act că reclamantul înțelege să renunțe la judecarea acestui capăt de cerere.
De asemenea, tribunalul va lua act că reclamantul înțelege să renunțe și la capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta CJPG.
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor S.C. C I. S.A. și S.C. P S.R.L. și în consecință, respinge cererea față de acestea.
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul A.I, împotriva pârâtei CJPG. Constată că reclamantul A.I. a desfășurat în perioada …….activitate în grupa a II a de muncă, în procent de 100%.
Ia act de renunțarea reclamantului la capătul de cerere privind obligarea pârâtei să elibereze acestuia o adeverință care să ateste că acesta a desfășurat în perioada 17.07.1979-19.04.2000 activitate în grupa a II a de muncă, în procent de 100%.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Sentință executorie .
Cu drept de apel
Pronunțată în ședința publică din…...
← Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52... | Pretenții. Jurisprudență Chemare în judecată (acţiuni,... → |
---|