Acțiune în despăgubiri împotriva asigurătorului, pentru prejudicii decurgând dintr-un eveniment rutier cauzat de asigurat și soldat cu vătămarea integrității fizice și psihice a unei terțe persoane. modalitatea și criteriile de apreciere a prejudiciului m
| Comentarii |
|
Curtea de Apel SUCEAVA Decizie nr. 159 din data de 18.05.2016
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava și înregistrată sub nr. 807/86/2015* din 10.02.2015, reclamanta A. a chemat în judecată pârâta SC B SA solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 10.000 lei reprezentând daune materiale, a sumei de 70.000 euro, cu titlu de daune morale, precum și a cheltuielilor de judecată. De asemenea, reclamanta a mai solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, aferentă sumelor solicitate, calculată de la data producerii riscului asigurat (19.01.2011) și până la achitarea efectivă a acestora.
Prin sentința nr. 190 din 4 decembrie 2015, Tribunalul Suceava - Secția a II-a civilă a admis, în parte, cererea reclamantei în contradictoriu cu pârâta SC B. SA și intervenientul C. și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 5170,2 lei reprezentând daune materiale, suma de 40.000 euro (în echivalentul în lei la data plății), reprezentând daune morale, precum și dobânda legală aferentă debitului, calculată de la data de 19.01.2011 și până la data achitării efective; de asemenea, a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că în fapt, la data de 19.01.2011, în zona trecerii de pietoni din apropierea Bisericii …. din Municipiul D. a avut loc un eveniment în care a fost implicat vehiculul tip autospecială cu număr de înmatriculare XXX condus de numitul C. și reclamanta A., în calitate de pieton, în condițiile în care, fără a se asigura din nou, după ce a acordat prioritate de trecere unor pietoni, conducătorul auto susmenționat a accidentat persoana vătămată A., care a suferit leziuni ce au necesitat un număr de 50 - 55 de zile de îngrijiri medicale, această situație de fapt rezultând din coroborarea înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, respectiv: Ordonanța din data de 07.12.2012 dată în ds. nr. 295/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, încheierea din data de 12.06.2013 pronunțată de Judecătoria Suceava în ds. nr. 2057/314/2013, sentința penală nr. 473/15.12.2014 pronunțată de Judecătoria Suceava, certificatul medico - legal nr. 114/E/31.01.2011 întocmit de SML Suceava, raportul de expertiză medico - legală nr. 69 - SV/A1 din data de 27.03.2014, întocmit de SML Suceava, raportul de expertiză medico - legală întocmit de IML Iași.
A constatat instanța că, potrivit poliței de asigurare RCA seria RO/17/G17/HRO nr…211 cu valabilitate 9.01.2011 - 8.01.2012, la data producerii accidentului, autovehiculul cu nr. de înmatriculare XXX, al cărui conducător auto s-a făcut vinovat de producerea evenimentului rutier, era proprietatea SC E. Iași, fiind asigurat la societatea pârâtă SC B. SA și că, în urma producerii accidentului, reclamanta A. a suferit o fractură craniană occipitală dreapta, mic hematon subdural și contuzie hemoragică temporal stâng, leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 50 - 55 zile de îngrijiri medicale.
Sub aspectul leziunilor traumatice și a intervențiilor chirurgicale suferite de reclamantă, instanța a avut în vedere concluziile raportului de expertiză medico - legală nr. 69 - SV/A1 din data de 27.03.2014, întocmit de SML Suceava coroborate cu cele ale raportului de expertiză medico - legală efectuat de IML Iași.
Astfel, raportul de expertiză medico - legală nr. 69 - SV/A1 din data de 27.03.2014, întocmit de SML Suceava, a reținut că, reclamanta prezintă: Status post TCC cu contuzie hemoragică temporală stânga fără indicație chirurgicală și mic hematom subdural temporal stâng, fractură occipitală dreaptă, cicatrice după plagă contuză occipitală, sindrom cefalalgic și vertiginos restant, acufene secundare urechea stângă. După morfologia lor leziunile s-au putut produce prin lovire de către un vehicul în mișcare, în cadrul unui accident de circulație, în calitate de pieton, la data și în condițiile stabilite prin anchetă, timpul de zile de îngrijiri medicale fiind corect apreciat la 50-55 zile de îngrijiri medicale.
Concluziile raportului de expertiză medico - legală întocmit de IML Iași sunt în sensul că reclamanta prezintă: un traumatism obiectivat prin echimoze, plagă epicraniană occipitală dreaptă, fractură occipitală dreaptă, hematom subdural temporal sting și contuzie hemoragică temporala stingă (fără indicație operatorie). Leziunile de violenta constatate s-au putut produce în cadrul unui accident rutier, printr-un mecanism de lovire urmat de cădere cu impact occipital de un plan dur, victima fiind pieton. Leziunile de violenta constatate au necesitat 50-55 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare din momentul producerii acestora, cu incapacitate totală de munca pe aceasta perioada. La data actuală, susnumita prezintă hipoacuzie ușoara neurosenzorială ureche stingă (la limita cu normalul).
În drept, tribunalul a reținut incidența în cauză a disp. art. 49 alin. 1 lit. a) și art. 50 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, art. 26 alin. 1 și art. 49 alin. 1 pct. 1din Ordinul CSA nr. 5/2010, în vigoare la data producerii accidentului.
Cât despre condițiile oferite de cadrul legislativ național pentru valorificarea atingerilor aduse valorilor patrimoniale și nepatrimoniale, instanța a reținut că, potrivit disp. art.998-999 C.civ. (în vigoare la data nașterii raportului juridic) orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, fiind responsabil nu numai de prejudiciul cauzat cu intenție, dar și pentru cel produs din culpa sa, din prevederile legale menționate rezultând că, pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat.
Tribunalul a înlăturat afirmațiile pârâtei în sensul că nu se poate reține în sarcina asiguratului său - intervenientul forțat C., săvârșirea cu vinovăție a faptei imputate, invocând în susținerea opiniei sale cele reținute în dosarul de cercetare penală nr. 295/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, respectiv în Ordonanța din data de 07.12.2012 a aceluiași parchet, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a numitului C. pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpa prevăzută de art. 184 alun. 1 și 3 Cod Penal întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, sub aspectul laturii subiective, învederând că ordonanța sus amintită a fost desființată de către Judecătoria Suceava în cadrul ds. nr. 2057/314/2013.
Sub acest aspect, instanța a subliniat că, prin considerentele încheierii din data de 12.06.2013, precum și ale sentinței penale nr. 473/15.12.2014 pronunțate de Judecătoria Suceava în ds. nr. 2057/314/2013, s-a reținut vinovăția numitului C. pentru accidentul din data de 19.01.2011, evidențiindu-se faptul că acesta și-a încălcat în mod culpabil obligațiile de conducător auto, neacordând prioritate pietonului aflat în traversarea străzii prin locul special amenajat și cauzând în acest fel un accident rutier în urma căruia petenta a suferit vătămări corporale.
Totodată, tribunalul și-a însușit opinia Judecătoriei Suceava, care a explicat dinamica producerii accidentului și care justifică prezența autospecialei pe marcajul pietonal, apreciind că, împrejurarea că această instanță a dispus, în temeiul disp art. 16 alin. 1 lit. b) raportat la art. 25 alin. 5 cu referire la art. 396 alin. 1, 5 din Noul Cod de procedură penală, achitarea inculpatului, lăsând nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea - civilă A., nu este de natură a conduce la o altă concluzie.
S-a precizat de asemenea că, în concordanță cu prevederile art. 430 alin.2 C.proc.civ., instanța nu poate ignora chestiunile litigioase analizate și tranșate în cadrul unei alte hotărâri judecătorești fără a nesocoti autoritatea de lucru judecat. Mai mult, instanța civilă poate da eficiență, în virtutea prevederilor art. 27 alin.2 C.proc.pen., probatoriului administrat în fața instanței penale și ca atare, din coroborarea înscrisurilor de la dosar cu declarațiile martorilor audiați, concluziile care se impun converg tot în sensul reținerii vinovăției intervenientului forțat C.
A apreciat tribunalul că nu poate da eficiență apărărilor pârâtei, potrivit cărora principiul în dubio pro reo și instituția prezumției de nevinovăție împiedică tragerea la răspundere a unei persoane atât în materie penală cât și prin extensie, în cazul celorlalte forme ale răspunderii juridice, punctând doar că cerințele prevăzute de lege pentru atragerea diverselor răspunderi sunt diferite și ca atare, imposibilitatea reținerii unei anumite forme de răspundere nu este de natură a împiedica, automat, reținerea alteia.
De asemenea, față de cele expuse mai sus, tribunalul nu a putut să rețină culpa comună concurentă a victimei, apreciind că dovezile existente sunt suficiente pentru a demonstra culpa intervenientului forțat C.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța a constatat însă că, în ceea ce privește daunele materiale solicitate în cuantum de 10.000 lei, reclamanta nu a făcut - integral - dovada cheltuielilor invocate, obligație care îi revenea potrivit dispozițiilor art. 249 Cod procedură civilă.
Astfel, referitor la cheltuielile aferente spitalizării, medicamentației, investigațiilor, analizelor, consultațiilor, terapiei, transportului, instanța a constatat că martorii F., G., H., audiați în cauză, au confirmat necesitatea urmării unor tratamente, efectuarea de analize, ca și deplasările făcute de reclamantă la Iași pentru diferite controale (aspecte reținute și din înscrisurile medicale depuse la dosar), făcându-se vorbire însă de o sumă globală în cuantum de 80-90-milioane și a reținut totodată că depozițiile martorilor pot fi coroborate, parțial, cu alte mijloace de probă - acte doveditoare, care să susțină costurile invocate de aceasta.
Din înscrisurile aflate la dosar și luând în considerare și recomandările de tratament din rețeta din 26.01.2011 emisă de dr. I.- medic primar neurochirurg, precum și schema de tratament emisă de dr. J.- medic specialist neurolog, instanța a constatat că reclamanta a suportat costurile aferente spitalizării, medicamentației, investigațiilor, analizelor, consultațiilor, terapiei, transportului care s-au ridicat la suma de 5170,2 lei.
În ceea ce privește daunele morale solicitate de reclamantă, instanța de fond a avut în vedere disp. art. 26 din Constituție și art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și faptul că prejudiciul moral reprezintă consecințele negative, rezultatele dăunătoare ale lezării valorilor cu conținut neeconomic ce reprezintă tot atâtea atribute ale personalității umane, definind-o, în cazul de față fiind vorba de un prejudiciul moral constând în suferința fizică și psihică ce a fost cauzată reclamantei în urma accidentului din data de 19.01.2011.
Referitor la cuantumul despăgubirilor solicitate, tribunalul a constatat că, în cauză, nu s-a probat suficient justețea celor afirmate de reclamantă în susținerea pretențiilor sale de 70.000 euro în echivalent lei, aceasta probând doar în parte prejudiciul încercat și a evidențiat că, în materie de daune morale, suferirea unei vătămări corporale antrenează o serie de efecte negative, nefiind necesar, din acest punct de vedere, să se examineze și să se probeze, în concret, fiecare încălcare adusă drepturilor reclamantului la bunăstare, la sănătate, la viața de familie, etc.
Așadar, instanța a avut în vedere caracterul complex al prejudiciului suferit de reclamantă - un prejudiciu psihic de netăgăduit, dar și un prejudiciu de familie în sensul art. 8 CEDO - în raport de care aceasta este îndreptățită la acordarea unor despăgubiri bănești, precum și faptul că daunele patrimoniale acordate pentru repararea prejudiciului nepatrimonial trebuie să reflecte o concordanță valorică exactă între cuantumul lor și gravitatea prejudiciului la a cărui reparare sunt destinate să contribuie.
A considerat tribunalul că, pentru determinarea cuantumului despăgubirilor morale se impune a se avea în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului cauzat, iar cum restabilirea situației anterioare - în ceea ce privește prejudiciul moral - este aproape imposibilă se impune ca prin despăgubirile acordate să se asigure o ușurare a suferințelor reclamantei și obținerea unor satisfacții de către aceasta, fără însă a rezulta o îmbogățire nejustificată a persoanelor vătămate sau într-o amendă excesivă pentru cei care plătesc.
A constatat instanța că, din întregul probatoriu administrat - înscrisuri, rapoarte de expertiză medico - legală, declarații de martori, a rezultat cu prisosință prejudiciul moral încercat de reclamantă, concretizat în suferința fizică puternică - a trecut prin mai multe intervenții chirurgicale, fiind necesare pentru vindecare un nr. de 50-55 zile de îngrijiri medicale; în consecințele negative asupra stării sale de sănătate - o indisponibilitate fizică parțială a subzistat în perioada de imobilizare, în timpul tratamentelor - prezintă un deficit estetic o cicatrice în regiunea occipitală median; în trauma psihică suferită - șocul emoțional generat de accidentul de circulație, urmat de stări de angoasă pe termen lung.
Astfel, în depozițiile lor, martorii audiați în cauză au arătat că reclamanta a devenit alt om, este neatentă, distrată, întâmpinând probleme în viața socială și privată, evidențiind că după accident aceasta a devenit mai sensibilă, având frecvent dureri de cap, este tristă, nu socializează și mai mult, au observat că obosește repede, iar capacitatea ei profesională nu mai este la fel - deși ocupă același post, fiind ajutată atunci când nu mai face față de colegi.
Cât despre prejudiciul funcțional invocat, tribunalul a avut în vedere, pe de o parte, că atât raportul de expertiză medico - legală nr. 69 - SV/A1 din data de 27.03.2014, întocmit de SML S., cât și raportul de expertiză medico - legală întocmit de IML Iași au conchis că, deși din documentele puse la dispoziție nu rezultă afecțiuni oto-rino-laringologice (ORL) preexistente traumatismului incriminat, nu există elemente medico-legale pentru a stabili o legătura de cauzalitate între hipoacuzia ușoară neurosenzorială ureche stângă prezentată de către reclamantă și traumatismul incriminat.
De asemenea, s-a arătat că ageuzia și anosmia declarate de reclamantă nu pot fi demonstrate obiectiv în România, ci doar în instituțiile de cercetare de profil din străinătate și prin urmare nu există elemente medico-legale pentru a stabili o legătură de cauzalitate între anosmia și ageuzia declarate de aceasta și traumatismul incriminat și prin urmare, instanța a apreciat că reclamanta nu a reușit să probeze raportul de cauzalitate între fapta ilicită a asiguratului pârâtei și prejudiciul funcțional invocat.
Astfel chiar dacă martorii au evidențiat că reclamanta are probleme cu auzul și cu mirosul, simțurile sale fiind afectate în urma accidentului, instanța nu a putut reține ca probat un asemenea prejudiciu, în lipsa coroborării depozițiilor cu alte mijloace de probă însă a considerat relevante aceste elemente pentru starea psihică de angoasă a reclamantei și pentru disconfortul lăuntric al acesteia.
Așadar, statuând în echitate, tribunalul a considerat o evaluare adecvată a daunelor morale la suma de 40.000 euro (în echivalentul în lei la data plății) pentru reclamantă, având în vedere nivelul general de dezvoltare economică a României, condițiile socio-economice individuale ale părții, urmările accidentului - numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare, consecințele negative suferite de cel în cauză în plan psihic și fizic, importanța valorilor lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării circumstanțele reale ale cauzei, precum și întinderea culpei persoanei vinovate de producerea accidentului.
De asemenea, instanța a luat în considerare la stabilirea prejudiciului criteriile decurgând din legislația si jurisprudența națională și internațională în domeniu, subliniind că în această materie nu se operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci se judecă în echitate, procedându-se la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit și că, acordarea acestor daune nu este menită în niciun caz (prin raportare la cuantumul lor) să asigure o satisfacție materială care să acopere părților civile orice nevoi materiale pe viitor, ci ele urmăresc doar o alinare a condițiilor de viață.
Tribunalul a apreciat întemeiat și capătul de cerere vizând obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente sumelor solicitate, calculată de la data producerii riscului asigurat (19.01.2011) și până la achitarea efectivă a acestora, subliniind că afirmațiile asigurătorului în sensul că nu se află în culpă procesuală nu pot fi luate în considerare, față de răspunderea delictuală a asiguratului său - intervenientul C., pentru care este ținut să plătească despăgubirea și de asemenea, că nu poate ignora principiile care guvernează această răspundere, respectiv principiul reparării integrale a prejudiciului, precum și faptul că debitorul este de drept în întârziere de la data săvârșirii faptei ilicite.
În fine, în temeiul art. 453 rap. la art. 249 C.proc.civ. instanța a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, dat fiind faptul că nu a făcut dovada unor asemenea cheltuieli.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel pârâta S.C. B. SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeincie.
În dezvoltarea motivelor de apel, apelanta a arătat, în esență, că instanța de fond nu a avut în vedere faptul că față de asiguratorul de răspundere civilă RCA operează răspunderea contractuală de despăgubire față de terți prejudiciați, izvorul obligațiilor fiind reprezentat de contractul de asigurare, și nu răspunderea civilă delictuală ce operează stricto sensu între reclamantă și intervenientul forțat și prin urmare, în considerarea disp. Ord. CSA nr. 5/2010 - norma specială de punere în aplicare a Legii nr. 136/1995, nu poate fi luată în considerare o culpă a asiguratorului sau o eventuală punere în întârziere a acestuia cu privire la despăgubiri și mai ales la cuantumul acestora.
A solicitat a se avea în vedere și faptul că în temeiul disp. Ordinului CSA nr. 5/2010, reclamanta a înțeles să procedeze la deschiderea unui dosar de daune la societatea-pârâtă, finalizat în sensul emiterii ofertei de despăgubire, în care s-au avut în vedere documentele depuse de parte, jurisprudența pronunțată în spețe similare, precum și recomandările Ghidului privind acordarea despăgubirilor emis de către Fondul de protecție a victimelor străzii și prin urmare, un eventual termen de punere în întârziere ar fi constituit de momentul refuzului de plată a dosarului de daune conform art. 37 din ordin.
Sub un alt aspect, apelanta a solicitat a se avea în vedere faptul că legislația din România nu prevede expres modalitatea de soluționare a acestor litigii și nu indică o modalitate clară și previzibilă de stabilire a daunelor morale în cazul accidentelor rutiere.
De asemenea, consideră apelanta că instanța de fond a apreciat în mod eronat probatoriul administrat în cauză, dând eficiență prea mare probei cu cei trei martori, a căror declarații sunt neconcludente, nesincere și au un vădit caracter pro causa, în detrimentul probei cu înscrisuri, respectiv rapoartele de expertiză medico-legale întocmite de specialiști în domeniu, în cadrul cărora nu s-a putut stabili pierderea de către partea vătămată a celor două simțuri - gust și miros și nici legătura de cauzalitate între afecțiunile părții și evenimentul rutier.
A precizat că apelul declarat vizează în primul rând disproporționalitatea dintre suma de 40.000 Euro acordată cu titlu de daune morale, raportat la suferințele fizice și psihice invocate de reclamantă și la probele administrate în dovedirea acestor pretenții, invocând dispozițiile imperative ale art. 49 din Ordinul CSA nr. 5/2010, care statuează stabilirea acestor despăgubiri în conformitate cu legislația și jurisprudența din România, tocmai pentru ca aceste procese să nu se transforme într-o modalitate de câștig pentru părțile civile și considerând că este imorală și dăunătoare aprecierea potrivit căreia, cu cât suma acordată cu acest titlu este mai mare, cu atât suferința părții vătămate este mai bine ameliorată.
De asemenea, a invocat Decizia nr. 6330/22.09.2011, prin care ÎCCJ a evidențiat faptul că un criteriu fundamental consacrat de doctrina și jurisprudența în cuantificarea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral este echitatea și că stabilirea unor asemenea despăgubiri implică fără îndoială și o doză de aproximare, însă instanța trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit, care nu va putea fi înlăturat în totalitate și daunele acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje, care să atenueze suferințele morale, fără a se ajunge la situația îmbogățirii fără just temei.
Apreciază apelanta că instanțele de judecată nu ar trebui să ia în calcul la stabilirea valorii daunelor morale starea materială a victimelor, ci capacitatea autorului faptei de a repara prejudiciul produs, asiguratorul fiind doar un garant al răspunderii civile a inculpatului și de asemenea, criteriul care trebuie să stea la baza cuantificării daunelor morale nu este calitatea de asigurator a celui chemat să repare prejudiciul cauzat de asiguratul său și nici limitele maxime de despăgubire ce cresc de la an la an, ci cuantumul acestora trebuie să fie în mod obiectiv unul just, rațional, echitabil, dar mai ales rezonabil.
De asemenea, consideră că aprecierea prejudiciului moral trebuie făcută și după criterii care nu pot fi patrimoniale, ci dimpotrivă, nepatrimoniale, proprii naturii prejudiciului, respectiv: importanța prejudiciului moral, durata și intensitatea durerilor fizice și psihice, tulburările și neajunsurile suferite de victimă, etc., în acest sens instanța trebuind să aibă în vedere și Ghidul elaborat de către Fondul de Protecție a Victimelor Străzii.
A solicitat ca prejudiciul moral suferit de reclamantă să fie apreciat prin raportare la probatoriul administrat în cauză, la nivelul de trai din România, la salariul minim pe economie, la nivelul de trai al colectivității, astfel încât să se stabilească o sumă care să păstreze un grad de rezonabilitate.
Cât privește motivul de apel vizând dobânda legală, apreciază că momentul de la care ar putea să curgă o asemenea dobândă penalizatoare este cel al rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, întrucât nu se află în culpă procesuală și nu a refuzat niciodată plata despăgubirilor pe cale amiabilă, pe de o parte, iar pe de altă parte, Legea specială și Ordinul CSA nr. 5/2010 nu prevăd actualizarea sumelor, invocând disp. art. 50 și 55 din Legea nr. 136/1995.
Față de motivele indicate în memoriul de apel, Curtea a dispus atașarea spre consultare a dosarului penal nr. 2057/314/2013 al Judecătoriei Suceava.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și a prev. art. 476 alin. 2NCod de proc. civ. care consacră efectul devolutiv al prezentei căi de atac, Curtea constată că apelul este fondat, pentru următoarele considerente:
Referitor la motivul de apel vizând cuantumul daunelor morale, Curtea reține cu titlu preliminar că deși cuantificarea prejudiciilor morale nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere în urma aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză în plan fizic, psihic și afectiv, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, etc. Toate aceste criterii se subordonează conotației aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs.
Ca urmare, despăgubirile acordate victimei trebuie să reprezinte o justă și integrală reparare a prejudiciului, însă nu trebuie să reprezinte o îmbogățire fără justă cauză, ci trebuie să aibă un caracter compensatoriu pentru o suferință certă, rezultată din producerea unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii.
Altfel spus, criteriul fundamental în cuantificarea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral este echitatea.
Din acest punct de vedere, stabilirea unor asemenea despăgubiri implică, fără îndoială, și o doză de aproximare, însă instanța trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit și despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele morale, fără a se ajunge însă în situația îmbogățirii fără just temei.
Atât Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cât și Înalta Curte de Casație și Justiție, atunci când acordă despăgubiri morale, nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, adică procedează la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare a cauzei, relativ la suferințele fizice și psihice pe care le-au suferit victimele unui accident de circulație, precum și consecințele nefaste pe care acel accident le-a avut cu privire la viața lor particulară, astfel cum acestea sunt evidențiate prin probele administrate. Ca atare, în materia daunelor morale, atât jurisprudența națională, cât și hotărârile Curții de la Strasbourg pot furniza judecătorului cauzei doar criterii de estimare a unor astfel de despăgubiri și, respectiv, pot evidenția limitele de apreciere a cuantumului acestora.
Apreciind asupra cuantumului daunelor morale, prin raportare la criteriile evidențiate mai sus, instanța de control judiciar constată că sumele acordate de judecătorul fondului cu acest titlu sunt exagerat de mari față de circumstanțele concrete ale situației de fapt dovedită în cauză.
Astfel, Curtea reține că prejudiciul moral invocat de către reclamantă se circumscrie prejudiciului legat de deficitul funcțional, respectiv de pierderea sau diminuarea mirosului, pierderea gustului și slăbirea acuității auzului, a celui legat de suferințele fizice și psihice produse în perioada traumatică și a celei ce a urmat după accident, prejudiciului de agrement din perioada de imobilizare, prejudiciului estetic produs de cicatricea din regiunea occipitală, prejudiciului rezultat din necesitatea asistenței permanente a unei terțe persoane și a celui decurgând din schimbarea condițiilor de viață în perioada traumatică și până la stabilizare.
Deși este de necontestat faptul că prejudiciul moral este mai grav în intensitate în cazurile în care victima pierde anumite organe sau un anumit simț, ceea ce implică pierderea unor anumite funcții fiziologice, situație în care despăgubirea bănească, oricât de mare ar fi ea, nu va putea compensa privarea de bucuriile vieții la care victima nu mai poate participa, Curtea amintește că judecătorul fondului a reținut că în prezenta cauză reclamanta nu a reușit să facă dovada raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul funcțional invocat și, implicit, a prejudiciului moral decurgând din acesta, aspecte ce nu fac obiectul apelului, intrând astfel în puterea lucrului judecat.
Ca urmare, Curtea nu va reține apărările reclamantei referitoare la corecta stabilire a cuantumului daunelor morale, apărări care s-au circumscris doar existenței prejudiciul legat de deficitul funcțional, creat prin pierderea celor trei simțuri, aspect care, așa cum s-a arătat mai sus, nu mai poate fi luat în discuție.
Apreciind în concret asupra cuantumului daunelor morale la care este reclamanta îndreptățită pentru celelalte prejudicii morale invocate, Curtea reține că, deși este incontestabil că deturnarea neașteptată a cursului normal al vieții reclamantei către o perioadă marcată de traume fizice și psihice, care a culminat cu părăsire ei de către logodnic, a produs acesteia emoții violente și suferințe care se circumscriu unui prejudiciu moral, raportat concret la numărul de zile de îngrijiri medicale și la procedurile medicale care au fost necesare pentru însănătoșire, însă fără a minimaliza în vreun fel suferințele reale ale reclamantei, suma acordată de prima instanță este disproporționată, tinzând să conducă la o îmbogățire fără justă cauză.
În acest context, Curtea constată ca fiind întemeiat motivul de apel vizând cuantumul daunelor morale și, apreciind că în ansamblul circumstanțelor cauzei și raportat la practica instanțelor cu privire la cuantumul daunelor morale acordate în spețe similare, suma de 20.000 Euro constituie o reparație echitabilă pentru prejudiciul moral adus acesteia în urma faptului ilicit pentru care răspunde pârâta în temeiul dispozițiilor art. 480 alin.2 C.pr.civ., va admite apelul și va schimba în parte sentința atacată, reducând cuantumul daunelor morale la această sumă.
Referitor la acordarea dobânzilor legale aferente sumelor pretinse, de la momentul producerii accidentului până la data plății efective, Curtea va reține prevederile art. 36 alin.1 din Ordinul CSA nr.5/2010, potrivit cărora ";despăgubirea se plătește de către asiguratorul RCA în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesare stabilirii răspunderii și cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurator, sau de la data la care asiguratorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească";.
Rezultă așadar că dobânzile nu pot fi acordate, astfel cum se întâmplă în situația unui caz clasic de răspundere civilă delictuală, de la data producerii faptei ilicite, ci doar de la data comunicării hotărârii judecătorești definitive, motiv pentru care, reținând întemeiat și acest motiv de apel Curtea va schimba hotărârea primei instanțe și cu privire la acest aspect, și va obliga societatea pârâtă la plata dobânzii legale aferentă sumelor acordate cu titlu de daune materiale și morale, începând cu a 11-a zi de la comunicarea prezentei decizii și până la data plății efective.
| ← Autoritatea de lucru judecat.condiții. Jurisprudență Contracte | încălcarea principiului publicităţii şedinţei de judecată... → |
|---|
