Suspendarea soluţionării contestaţiei administrativ-fiscale – art.214 al.1 lit.a din codul de procedură fiscală. condiţii. relevanţa art. 244 din codul de procedură civilă
| Comentarii |
|
Curtea de Apel SUCEAVA Decizie nr. 573 din data de 10.05.2016
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava - Secția de contencios Administrativ și Fiscal sub nr. 4413/86/2015 reclamanta SC X SA - prin AA. a formulat contestație împotriva deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de Inspecția fiscală pentru persoane juridice înregistrată sub nr. 80233 din data de 18.12.2014 precum și a Raportului de inspecție fiscală și a Procesului verbal înregistrate sub același număr emise de Administrația Județeană a Finanțelor Publice S. - Inspecția Fiscală Contribuabili Mici solicitând revocarea parțială a acesteia pentru netemeinicie și nelegalitate.
Prin sentința nr. 29 din 14 ianuarie 2016 Tribunalul Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal a respins atât excepția cât și acțiunea formulată de reclamanta SC X SA - prin AA. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice I. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice S. - Inspecția Fiscală Contribuabili Mici, ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC X SA criticând-o pentru nelegalitate.
Motivându-și recursul, reclamanta a arătat că termenul de decădere, în cazul dat, este imperativ și absolut și nu poate fi, de regulă, nici suspendat și nici întrerupt. Este de asemenea incompatibil și cu repunerea în termen.
Astfel, fiind o dispoziție imperativă a legii, a fost obligată să exercite acest drept în intervalul de timp acordat sub sancțiunea stingerii acestuia așa cum este prev. de art. 11 din Legea nr.554/2004, Legea contenciosului administrativ, care precizează că cererile pentru anularea unui act administrativ nu pot fi introduse mai târziu de un an de la data emiterii actului acest termen dat de lege fiind termen de decădere.
Față de aceste considerente a arătat că instanța de fond în mod greșit a respins acțiunea.
În al doilea rând, a arătat că motivarea recursului s-a bazat pe faptul că excepția de inadmisibilitate privind cererea de chemare în judecată solicitată de Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - DGFPM I. a fost respinsă de instanța de fond, deci calea administrativă de recurs grațios a fost realizată.
Reclamanta a mai arătat că măsura stabilită în Decizia nr. Dre 5716/14.10.2015 de către M.F.P. - ANAF-DGFP I. de suspendare a soluționării cauzei are la bază grave greșeli juridice, respectiv: la art. 244 codul de procedură civilă se stabilește:
"(l) Instanța poate suspenda judecata:
l. când dezlegarea pricinii atârnă în totul sau în parte, de existența sau neexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți;
2. când s-a început urmărirea penala pentru o infracțiune cate ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează" sa sc dea",
Cu privire la prevederile articolului de lege anterior reclamanta face următoarele precizări;
a). "La alin. (1) pct.2 Cod procedură civilă prevede că "instanța poate suspenda judecata când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează a se da.
A menționat că din economia textului rezultă că suspendarea poate fi dispusă doar în situația enunțată și în contextul căreia urmărirea privește părțile în litigiu și aceasta are o înrâurire hotărâtoare asupra soluției (CA. Cluj - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4255/2004, în BJ. 2004, p. 260)";
b). "Simplul fapt că se efectuează cercetări pentru soluționarea plângerii penale, nu constituie un indiciu cu privire la săvârșirea infracțiunii, atâta timp cât nu s-a declanșat urmărirea penală, ci reprezintă doar o simplă ipoteză, o eventualitate care nu face aplicabile dispozițiile art. 244 pot. 2 Cod procedură civilă - Decizia nr. 309/1999, republicată și,
c). "Dacă nu s-a început urmărirea penală ci se efectuează numai cercetări pentru soluționarea plângerii penale, nu se poate dispune suspendarea.
A mai arătat că nu a fost îndeplinită condiția esențială pentru suspendarea soluționării cauzei, respectiv cea a declanșării urmăririi penale, decizia luată fiind astfel ilegală.
Procesul-verbal contestat stabilește datorii către bugetul statului în sarcina persoanei juridice, societatea reclamantă, iar nu în sarcina persoanelor fizice cercetate penal.
A mai arătat că obligațiile astfel stabilite sunt în sarcina reclamantei. În măsura în care în procesul-verbal a fost reținut că vinovăția inculpaților în producerea acestor prejudicii, se constată că ele sunt acoperite de societatea comercială în baza procesului - verbal, reclamanta va fi despăgubită de la făptuitori, aceasta numai în situația în care acțiunea de contencios administrativ a reclamantei va fi respinsă.
În condițiile cazul supus judecății inspectorii ANAF au "reușit"; blocarea integrală a activității societății reclamante prin:
- punerea sechestrului asigurator asupra bunurilor societății reclamante a blocat activitatea ce urma a fi efectuată pentru modernizarea clădirilor și darea în folosință a unui hotel și a unei agenții de turism;
- blocarea conturilor unității a paralizat orice activitate comercială și suspendarea rezolvării contestației reclamantei pe baza unor constatări aberante ale agenților ANAF (încadrarea persoanelor juridice la persoane fizice, susținerea că alte persoane fizice și/sau juridice trebuie să suporte cheltuielile de funcționare ale SC X SA fără ca acestea să fie decontate, considerarea că provizioanele se aplică pentru fapte viitoare și nu pentru fapte trecute supuse judecății.
Prin întâmpinare, DGRFP I. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțare de instanța de fond.
Curtea de Apel Suceava - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, prin decizia nr.573/10.05.2016, a respins recursul, ca nefondat, reținând următoarele:
Prima instanță a apreciat că este incident articolul 214 al 1 lit a) Cod Procedură Fiscală, care permite suspendarea soluționării contestației administrative în situația sesizării organelor penale cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni ce are o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a fi dată în procedura administrativă.
Așadar ceea ce trebuie stabilit în cauză e dacă textul de lege indicat e sau nu incident în speță. Sub acest aspect, motivele de recurs privind suspendarea soluționării procesului civil -art.244 CPC - sunt lipsite de relevanță, în discuție nefiind suspendarea cauzei ci suspendarea soluționării unei contestații administrative. Dispozițiile codului de procedură fiscală nu impun condiția începerii urmăriri penale așa cum impunea art. 244 al.1 pct. 2 din vechiul Cod de Procedură Civilă (care oricum nu este incident în speță în raport de data declanșării procesului) și cum prevede art. 413 al. 1 pct. 2 din Noul CPC care se referă la suspendarea soluționării procesului nu a contestației administrative fiscale.
Nici celelalte motive de recurs nu sunt întemeiate. Prima instanță a învederat de ce sunt incidente dispozițiile art. 214 al. 1 lit.a) din Codul de procedură fiscală printr-o trimitere concretă la faptele ce ar putea constitui infracțiuni și la incidența acestora asupra soluționării contestației administrative. Recurenta nu aduce critici concrete împotriva argumentelor reținute de prima instanță, respectiv împotriva existenței înrâuririi hotărâtoare a infracțiunilor asupra soluției din procedura administrativă, limitându-se doar la afirmația că nu s-a început urmărirea penală și că prejudiciul va putea fi recuperat de la persoanele fizice care au săvârșit infracțiunile imputate. Nici motivele privind punerea sechestrului și blocarea conturilor nu sunt întemeiate întrucât prin aceste motive nu se critică argumentele primei instanțe și nici nu prezintă relevanță sub aspectul incidenței art. 214 al. 1 lit. a) din Codul de procedură fiscală. Neîntemeiat este și motivul privind depășirea termenului de decădere de un an întrucât în ceea ce privește contestarea în instanță a actelor administrativ fiscale, obiectul îl constituie decizia dată în soluționarea contestației administrative nu decizia de impunere - art. 218 Cod Procedură Fiscală.
| ← Hotărâre de constatare a perimării cererii. recurs.... | încuviinţare executare silită. Jurisprudență Executarea silită → |
|---|
