Acţiune în despăgubiri. prejudiciu constatat de camera de conturi. sume încasate necuvenit în baza convenţiei civile de prestări servicii. necompetenţa tribunalului
| Comentarii |
|
Tribunalul TELEORMAN Sentinţă civilă nr. 405 din data de 20.06.2017
Prin cererea înregistrată la data de XXXXX, sub nr. XXXXX, reclamanta XXXXX a chemat în judecată pe pârâții XXXXX, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța , fiecare pârât să fie obligat să restituie suma pe care a încasat-o nelegal de la reclamantă, așa cum a reținut Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi XXXXX prin Decizia nr. XXXXX, prin care reclamanta a fost obligată să recupereze și să restituie la bugetul local al Mun. XXXXX.
În motivarea acțiunii a arătat reclamanta că, prezentul litigiu este unul de muncă, reglementat de dispozițiile art. 266 și urm. din Codul Muncii , Tribunalul XXXXX-secția CMASCAF fiind competent să soluționeze cauza.
Susține că, pârâții au activat ca jucători de fotbal în cadrul XXXXX (denumit în continuare XXXXX și/sau clubul), primind în această calitate, pentru activitatea desfășurată, conform convențiilor încheiate între jucători și club, diferite sume de bani și reprezintă venituri de natură salarială.
Prin Raportul de control nr. XXXXX din data de XXXXX încheiat de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi XXXXX (Anexa 1) , s-a constatat că jucătorii de fotbal ai acestui club au primit în mod necuvenit sume de bani, reprezentând transport, indemnizații de instalare, indemnizații de efort si prime, convenții civile si plați ocazionale.
Prin Decizia nr. XXXXX (Anexa 2), Camera de Conturi XXXXX a stabilit în sarcina conducerii clubului obligația de a calcula întinderea prejudiciului pentru fiecare jucător din fiecare categorie menționată în decizie și raport și de a lua măsuri pentru recuperarea acestuia și restituirea la bugetul local al Mun. XXXXX.
Drept urmare, la data de XXXXX (Anexa 4), pârâții au fost notificați ca în termen de 30 de zile de la data primirii notificării să restituie clubului sumele precizate în acțiune.
Menționează că, atât împotriva Raportului de control cât și împotriva Deciziei nr. XXXXX Camerei de Conturi XXXXX, reclamanta a formulat acțiune în anulare, ce formează obiectul dosarului nr. XXXXX al Tribunalului XXXXX, Secția contencios Administrativ și Fiscal.
În drept, și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 256 alin. 1 Codul Muncii și art. 1635 Cod civil, iar În dovedire reclamanta a depus înscrisuri.
Pârâții XXXXX,au formulat întâmpinare în cauză, prin care au solicitat respingerea acțiunii , ca fiind în parte prescrisă în baza art 2500,2523,2538,2539,2512 și 2517 C.Civ ., deoarece termenul general de 3 ani de când dreptul material la acțiune s-a născut a fost îndeplinit neexistând un act de întrerupere al acestuia din partea reclamantei și în rest ca nefondată.
Motivând cererea , au arătat că au activat în clubul sportiv reclamant, având încheiate cu acesta convenții civile , formă de colaborare impusa de către reclamantă, așa fiind procedura la acel moment în majoritatea cluburilor de fotbal de acest gen din tara , convenții acceptate de Federația Romana de Fotbal .
Susțin că, nu li s-a solicitat de către reclamantă să facă dovada că personal au înființată o anume formă juridică pentru a încheia o convenție de acest gen.
Pârâții susțin că sumele solicitate a fi restituite sunt de natură salarială, atâta vreme cât au prestat activitate în cadrul XXXXX, și nu mai puteau activa la o altă echipă de fotbal.
Precizează că au fost plătiți lunar, taxele si impozitele aferente le-au fost achitate, toate aceste aspecte fiind specifice unei activități dependente în cadrul căreia nu este nevoie ca pârâții să aibă o forma de organizare profesionala ( ex. PFA, II) înregistrata la organele abilitate, să emită facturi si chitanțe, să dețină ștampile și să achite impozite specifice unei persoane juridice, conform codului fiscal.
Mai arată că, sumele în discuție sunt încasate în mod legal, reclamanta neputând solicita restituirea acestora , achitarea sumelor de bani s-a făcut in baza unui contract semnat de ambele părți, salariul reprezentând contraprestația muncii .
Nu pot fi reținute dispozițiile art. 256 cod muncii, deoarece nu au fost încheiate veritabile contracte de munca, iar pârâții nu au beneficiat de toate drepturile ce decurg dintr-un contract de munca ( ex. Concediu de odihna, plata CASS, șomaj etc). Nu este culpa pârâților că aceste convenții sunt considerate nelegale de către Curtea de Conturi XXXXX.
În fine , consideră pârâții că se impune a se arata de către reclamantă modul în care s-a calculat dobânda aferenta sumei inițiale, în baza cărui act normativ a fost calculată și din ce moment au fost puși în întârziere, deoarece nu se pot desprinde astfel de date din cuprinsul acțiunii sau al actelor depuse.
În drept, și-au întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art. 205 cod proc. civ.
Analizând cu prioritate excepția necompetentei materiale a Secției Conflicte de Munca, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ si Fiscal a Tribunalului XXXXX, în temeiul art. 248 Cod procedură civilă, invocată de către instanță din oficiu, se apreciază întemeiată excepția și urmează a fi admisă pentru cele ce vor succede:
Prin contractul încheiat între părți denumit CONVENȚIE CIVILĂ DE PRESTAȚII SPORTIVE , pârâții în calitate de jucători profesioniști s-au obligat să practice jocul de fotbal astfel cum s-a menționat în actul juridic, pentru clubul sportiv reclamant , în schimbul primirii unei indemnizații ( denumită în convenție - prețul convenției) .
Din analiza clauzelor contractuale rezultă că acest contract nu prezintă caracteristicile speciale ale unui contract de muncă în sensul dispozițiilor legislației muncii (art. 17 C. muncii).
Mai mult decât atât, în capitolul intitulat "Drepturile și obligațiile părților " părțile nu au stabilit că jucătorul va beneficia pe perioada contractului de carte de muncă.
Legea 69/2000 - Legea sportului și Regulamentul privind statutul și transferul jucătorilor de fotbal (art 10 alin 1,2,3 ) prevede posibilitatea ca un club să încheie cu jucătorii și antrenorii contracte individuale de muncă, dar și contracte civile, în cauză fiind încheiate contracte sportive care îmbină elemente din contractele de muncă în ceea ce privește protecția jucătorilor și din convențiile civile în ceea ce privește protecția cluburilor sportive.
Actul încheiat între părți nu este înregistrat în REVISAL iar raportul juridic dintre părți trebuie calificat ca fiind de natură civilă, iar competența de soluționare a litigiului de față revine Judecătoriei XXXXX, având în vedere și pretențiile reclamantei.
Instanța apreciază că voința internă, reală a părților la momentul semnării acestei convenții a fost să încheie o convenție civilă și nu un raport juridic de muncă.
Contractul încheiat între părți are natura juridică a unei convenții civile, simpla întrunire a elementelor privind executarea unei obligații (aceea de a participa la jocuri, antrenamente, cantonamente, etc.) și de a primi o remunerație, neputându-l transforma în contract de muncă supus dispozițiilor Legii nr. 53/2003.
Deși se aduc în sprijinul calificării acestuia ca și contract individual de muncă o serie argumente rezultate din interpretarea clauzelor contractuale, în cuprinsul acestuia se regăsesc și clauze care îl fac incompatibil cu un contract individual de muncă.
Astfel, contractul individual de muncă nu poate fi afectat de o condiție rezolutorie - cum este cea de la cap VI - MODIFICAREA /REZILIEREA CONVENȚIEI . REZILIEREA , ca modalitate de desființare a unui contract, este incompatibilă cu dispozițiile din legislația muncii,
Atât timp cât părțile au libertatea de alegere, instanța de judecată nu se poate substitui părților și printr-o interpretare a actului încheiat să îl transforme în contract individual de muncă.
Este de esența contractului de muncă prestarea muncii de angajat pentru și sub autoritatea angajatorului, care are obligația de a plăti salariu, iar orice altă convenție care nu cuprinde obligații directe de prestare de muncă și de plată a salariului nu are caracterul unui contract de muncă. Prin urmare, actul juridic încheiat de părți, intitulat convenție civilă de prestări servicii, temei al pretențiilor reclamantului, nu se încadrează în noțiunea dată de Codul muncii contractului individual de muncă și nu este supus jurisdicției muncii, reclamantul neavând calitatea de salariat, astfel că în această situație instanța de drept civil este competentă să soluționeze cauza. (Decizia nr. 2900 din 26 septembrie 2013 pronunțată de Secția a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție având ca obiect conflict negativ de competență).
Cum în prezenta cauză s-a făcut dovada că pârâții au domiciliul pe raza municipiului XXXXX și în zona limitrofă , instanța, având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 132 pct. 3 C. proc. civ., va admite excepția necompetentei materiale a Tribunalului XXXXX - secția CMASCAF și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei XXXXX.
Celelalte excepții nu vor mai fi analizate de către instanță având în vedere declinarea cauzei la instanța apreciată a fi competentă să soluționeze cauza.
| ← Succesiune. Jurisprudență Succesiuni, moşteniri | Cerere pentru ordonanţă de plată. contract de cesiune.... → |
|---|
