Acţiune în răspundere patrimonială. Solicitarea obligării la restituirea sumelor plătite în baza titlului executoriu. Respingere Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia civilă nr. 51/R din 9 ianuarie 2013
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureş reclamanta S.C.”O.P.” S.A. l-a chemat în judecată pe pârâtul M.T.D.. solicitând obligarea acestuia la restituirea sumei de 9537 lei. actualizată la data plăţii efective în raport cu indicele de inflaţie. urmare a dublei executări a sentinţei civile nr. 906/25.08.2008 a Tribunalului Maramureş. modificată în parte prin decizia civilă nr.2236/R/18.11.2008 a Curţii de Apel Cluj.
În motivarea cererii sale. reclamanta a arătat că prin această hotărâre judecătorească a fost obligată la plata către pârât a unor drepturi salariale. Suma respectivă. rezultată după reţinerea la sursă şi achitarea către bugetul statului a taxelor şi impozitelor aferente. în cuantum de 5717 lei. a fost executată voluntar de reclamantă la data de 17.09.2008 în contul de salariu al pârâtului.
La data de 24.11.2008. pârâtul a executat silit şi suma de 8628.74 lei urmare a solicitării adresate BEJ E.L.. în vederea executării silite a aceluiaşi titlu executoriu. în dosarul de executare nr. 1303/2008.
În speţă. reclamanta consideră că întoarcerea executării ar avea loc prin restituirea sumei de 9537 lei. sumă executată silit. deoarece obligaţia reclamantului rezultată din titlul executoriu menţionat fusese îndeplinită prin plata făcută benevol la data de 27.09.2008.
În drept, s-au invocat prevederile art. 256 al. 1 Codul muncii şi cele ale art. 4042 alin.3 Cod procedură civilă.
În probaţiune s-au depus la dosar înscrisuri.
La data de 15.06.2012 reclamanta şi-a precizat cererea de chemare în judecată, arătând că înţelege să-şi întemeieze acţiunea exclusiv pe prevederile art.256 Codul muncii.
Reclamanta a arătat că nu a formulat contestaţie la executare şi nici contestaţie la titlu în procedura executării silite deoarece, în conformitate cu prevederile art. 399 al. 1 şi 2 Cod.proc.civilă, pe calea contestaţiei la executare se pot invoca neregularităţi privind nerespectarea formelor prevăzute de lege pentru încunoştinţarea debitorului, alegerea formei de executare silită, prescripţia dreptului de a cere executarea silită, perimarea executării, ordinea de urmărire a bunurilor, invocarea compensaţiei legale, or, prezenta acţiune, nu a vizat anularea întregii executări sau a actului nelegal , nici anularea încheierii prin care s-a dispus învestirea cu formulă executorie, ci restituirea de către pârât a sumei încasate fără temei şi care i-a fost plătită nedatorat prin executarea silită, în cuantum de 9537 lei, fiind îndeplinite prevederile art. 256 al. 1 Codul muncii.
S-a mai arătat că simpla contestaţie la executare, chiar admisă irevocabil, nu e suficientă pentru a obţine şi întoarcerea executării, în lipsa unei cereri accesorii cu acest obiect.
Pârâtul, prin întâmpinare, a invocat excepţia de inadmisibilitate a cererii de întoarcere a executării silite, considerând că nu sunt întrunite cerinţele art. 4041 Cod procedură civilă, deoarece sentinţa civilă nr. 906/25.08.2008, pronunţată de Tribunalul Maramureş, a rămas definitivă şi irevocabilă, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr.2236/R/18.11.2008 a Curţii de Apel Cluj.
Pârâtul a mai susţinut că s-a adresat executorului judecătoresc pentru că nu au fost plătite integral sumele datorate de reclamantă potrivit titlului executoriu.
Pârâtul a mai invocat şi excepţia prescripţiei dreptului de a cere restituirea plăţii voluntare efectuate de reclamantă la data de 17.09.2008 .
În ceea ce priveşte art. 256 Codul Muncii, pârâtul a apreciat că toate sumele încasate, plătite voluntar sau prin executare silită, au fost obţinute în baza unei hotărâri judecătoreşti.
Prin sentinţa civilă nr.1327 din 14.09.2012 pronunţată de Tribunalul Maramureş, s-au respins excepţiile inadmisibilităţii şi prescripţiei dreptului material la acţiune, invocate de pârât prin întâmpinare, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. „O.P.” S.A. în contradictoriu cu pârâtul M.T.D. şi a fost obligată reclamanta la plata către pârât a sumei de 878,53 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia inadmisbilităţii acţiunii, tribunalul a reţinut că aceasta este nefondată întrucât reclamanta a invocat ca temei al acţiunii disp.art.256 din Codul muncii.
În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, instanţa a reţinut că aceasta a fost invocată de pârât prin întâmpinare raportat la restituirea plăţii voluntare efectuate de reclamantă la data de 17.09.2008.
Prin precizarea de acţiune depusă la dosar, reclamanta a arătat instanţei că solicită restituirea sumelor executate silit la data de 24.11.2008, iar nu a celor plătite voluntar.
Raportat la aceste considerente, instanţa a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârât prin întâmpinare, cererea de chemare în judecată fiind înregistrată la data de
18.11.2011, în termenul de prescripţie de 3 ani prevăzut de dispoziţiile legale.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut următoarele:
Prin sentinţa civilă nr.906/25.08.2008 a Tribunalului Maramureş, s-a admis cererea pârâtului reclamant M.T.D. împotriva pârâtei S.C. „P” S.A., aceasta fiind obligată să plătească drepturile reprezentând suplimentările salariale corespunzătoare sărbătorilor de Paşti şi de Crăciun, începând cu anul 2004, la zi, calculate la nivelul salariului de bază mediu la nivelul societăţii, la valoarea actualizată în funcţie de rata inflaţiei, la data plăţii efective, cu suma de 300 lei cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. nr.2236/R/18.11.2008 a Curţii de Apel Cluj, s-a admis în parte recursul declarat de pârâta S.C. „P.” S.A. împotriva sentinţei sus-menţionate, care a fost modificată în sensul că s-a înlăturat obligaţia pârâtei la plata suplimentării salariale corespunzătoare sărbătorii de Paşte pe anul 2004.
La data de 17.09.2008 , S.C. „P” S.A., a cărei succesoare în drepturi este reclamanta S.C. „O.P.” S.A., i-a achitat pârâului din prezenta cauză suma netă de 5717 lei, apreciind că-i datora acestuia în baza hotărârii judecătoreşti suma brută de 8007 lei.
La data de 13.10.2008, pârâtul s-a adresat executorului judecătoresc E.L. solicitând executarea silită a sentinţei civile nr. 906/25.08.2008 , pentru diferenţele de drepturi salariale neachitate de bună voie, actualizate cu indicele de inflaţie.
În dosarul execuţional nr. 1303/2008 al BEJ E.L., la data de 22.10.2008, s-a dispus înfiinţarea popririi pe conturile bancare ale debitoarei S.C. „P” S.A., deschise la mai multe unităţi bancare pentru suma de 3211,74 lei datorată creditorului cu titlu de drepturi salariale suplimentare neachitate, cheltuieli de judecată şi cheltuieli de executare.
Debitoarea a fost înştiinţată la data de 22.10.2008, în conformitate cu prevederile art. 454 al. 1 Cod procedură civilă.
Prima instanţă a mai reţinut că, deşi pretinde că obligaţia de plată stabilită în sarcina sa prin titlul executoriu constând în sentinţa civilă nr. 906/25.08.2008 a Tribunalului Maramureş, modificată în parte prin decizia civilă nr.2236/R/18.11.2008 a Curţii de Apel Cluj, a fost executată integral de bună voie la data de 17.09.2008, deci anterior cererii de executare silită, debitoarea S.C. P. S.A. nu a formulat contestaţie la executare în dosarul execuţional nr. 1303/2008 al BEJ E.L..
La data de 24.11.2008 s-a procedat la eliberarea sumelor obţinute prin executarea silită, pârâtului creditor.
Prin cererea formulată şi ulterior modificată în prezentul dosar, succesoarea în drepturi a debitoarei S.C. „P.” S.A., S.C. „O.P.” S.A., solicită obligarea pârâtului, în baza prevederilor art. 256 Codul muncii, la restituirea sumei de 9537 lei, încasate prin executare silită.
Potrivit art. 256 al. 1 Codul muncii, salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie. S-a reţinut că obligaţia de restituire instituită de acest textul legal are la bază plata lucrului nedatorat, reglementată prin dispoziţiile art. 992-993 şi art. 1092 din vechiul Cod civil.
Aşa cum reiese din cuprinsul art. 993 Cod civil, pentru a se naşte obligaţia de restituire, plata nedatorată trebuie făcută din eroare: „acela care, din eroare, crezându-se debitor, a plătit o datorie, are drept de repetiţiune în contra creditorului”.
Or, în speţă, prima instanţă a constatat că suma de 9537 lei, încasată de pârât pe calea executării silite a fost datorată conform titlului executoriu constând într-o hotărâre judecătorească irevocabilă.
S-a mai reţinut că reclamanta S.C. „O.P.” S.A. a avut cunoştinţă de executarea silită şi nu s-a opus acesteia, deşi avea posibilitatea ca, pe calea contestaţiei la executare, să invoce stingerea obligaţiei de plată prin executarea de bună voie a hotărârii ce se executa.
Tribunalul a reţinut astfel că, achiesând la executarea silită derulată împotriva ei, reclamanta a recunoscut implicit datoria de 9537 lei faţă de creditorul M.T.D., astfel că solicitarea sa de restituire a sumei menţionate, în baza art. 256 al. 1 Codul muncii, este nefondată.
Faţă de considerentele expuse, tribunalul a respins acţiunea reclamantei ca neîntemeiată şi, reţinând culpa procesuală a acesteia, a obligat-o, în baza art. 274 Cod procedură civilă, să-i plătească pârâtului suma de 878, 53 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat şi contravaloare extrase de cont depuse în probaţiune.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta S.C. „O.P.” S.A., considerând-o ca fiind nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:
Prin sentinţa civilă nr.906/25.08.2008 a Tribunalului Maramureş, modificată în parte prin decizia civilă nr.2236/R/18.11.2008 a Curţii de Apel Cluj, recurenta a fost obligată, la plata către intimat, la plata unor suplimentări salariale, reprezentând prime anuale aferente sărbătorilor legale din perioada 2004-2007, ce trebuiau raportate la nivelul salariului de bază mediu la nivelul societăţii din fiecare an al acelei perioade.
Recurenta arată că, prin sentinţa civilă nr.906/25.08.2008 a Tribunalului Maramureş, recurenta a fost obligată să plătească intimatului suma de 6610 lei şi a executat întocmai şi cu bună-credinţă dispozitivul sentinţei amintite, plătind sumele nete datorate intimatului şi virând către bugetul asigurărilor sociale sumele reprezentând impozit pe venit şi contribuţii sociale aferente drepturilor salariale plătite.
Se mai susţine că. după încasarea sumelor legal datorate. intimatul-pârât. cu rea-credinţă. în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa amintită. a pornit executarea silită împotriva recurentei pentru a obţine şi plata sumelor reprezentând contribuţiile obligatorii la bugetul asigurărilor sociale. sume care fuseseră achitate legal de subscrisa către bugetul statului prin reţinere la sursă şi care nu îi erau deci datorate intimatului.
În consecinţă. recurenta a promovat prezenta acţiune în temeiul art. 256 alin.1 din Codul mucii. pentru recuperarea respectivelor drepturi salariale încasate necuvenit de intimat.
Se susţine că prima instanţă. în pofida dispoziţiilor legale aplicabile în speţă. a validat practic o îmbogăţire fără justă cauză a intimatului-pârât în dauna recurentei. cu suma ce face obiectul cererii de chemare În judecată.
Recurenta arată că sentinţa recurată este nelegală fiind dată cu încălcarea si aplicarea greşită a legii. fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 C.pr.civ. întrucât instanţa de fond a soluţionat cauza prin aplicarea unei instituţii juridice care nu îşi găseşte aplicarea în speţă.
Astfel. se arată că. în motivarea sa. instanţa de fond a reţinut că solicitarea reclamantei este nefondată. invocându-se o pretinsă achiesare la executarea silită.
În primul rând. se precizeză că instituţia achiesării la executarea silită nu este reglementată de normele de drept procesual civil.
Achiesarea reprezintă un act de dispoziţie prin care pârâtul recunoaşte pretenţiile reclamantului sau aderă la hotărârea pronunţată împotriva sa.
Recunoaşterea totală a pretenţiilor conduce la finalizarea activităţii judiciare în cauza supusă instanţei spre soluţionare. iar în cazul achiesării parţiale. instanţa poate pronunţa o hotărâre în acest sens. codul de procedură civilă reglementează în mod special doar recunoaşterea parţială prin dispoziţiile art. 270 Cod.proc.civilă. potrivit cărora: "Dacă pârâtul recunoaşte o parte din pretenţiile reclamantului. instanţa. la cererea acestuia. va da o hotărâre parţială în măsura recunoaşterii".
Recurenta arată că. întrucât în speţă nu a existat o procedură de judecată. este evident că nu a avut loc nicio astfel de achiesare în cazul de fată.
Se mai arată că achiesarea la hotărâre poate fi expresă sau tacită. achiesarea expresă fiind reglementată în art. 267 Cod.proc.civilă.
Recurenta arată că legea noastră procedurală nu conţine referiri la achiesarea tacită. Ea este posibilă în toate cazurile. dar trebuie să rezulte dintr-o atitudine neechivocă a părţii. Simpla neopunere la executarea hotărârii nu constituie o achiesare tacită. căci legea sancţionează o atare opunere.
Se precizează că recurenta nu a efectuat niciun act sau fapt juridic menit a fi interpretat ca o renunţare la dreptul de a obţine sumele încasate în mod nelegal de către intimatul-pârât prin executare silită/poprirea conturilor bancare. Faptul că O.P.. din raţiuni logistice. a fost în imposibilitate de a promova în termen o contestaţie la executare împotriva executării silite nelegale nu poate fi asimilată unei achiesări la o hotărâre judecătorească sau la o pretenţie a creditorului.
Mai mult. se arată că nici chiar executarea silită benevolă a unei hotărâri judecătoreşti executorii nu ar putea fi interpretată ca reprezentând o renunţare a dreptului la restituirea sumelor încasate nelegal. sau ca reprezentând o renunţare la dreptului de a cere întoarcerea executării. odată ce titlul executoriu ar fi desfiinţat în tot sau în parte.
Cu atât mai mult. recurenta consideră că nu poate contestat în speţă dreptul său. în situaţia în care sumele executate nelegal de pârât nu au fost niciodată datorate. nici măcar în temeiul sentinţei nr.906/2008 prin care a fost obligată la plata drepturilor salariale suplimentare.
Se mai arată că în doctrina privitoare la efectele faptului juridic al "plăţii nedatorate" se arată că există situaţii când solvens-ul plăteşte chiar de bunăvoie. iar pentru naşterea dreptului la repetiţiune nu trebuie să fie nici măcar întrunită condiţia erorii pentru a se putea cere restituirea sumei. plata fiind făcută doar pentru că la momentul respectiv solvens-ul nu dispunea de o probă concretă a faptului că ceea ce i se solicită a fi plătit nu este datorat.
Recurenta mai invocă faptul că prima instanţă a omis să analizeze si să se pronunţe asupra motivelor de drept invocate de reclamantă prin cererea precizatoare.
Astfel. se susţine că. prin dispozitivul sentinţei nr.906/2008. recurenta nu a fost obligată la plata unei sume certe. lichide şi exigibile către intimatul M.T.D..
Conform legislaţiei fiscale din România. sumele reprezentând drepturi salariale brute se plătesc prin reţinerea la sursă a impozitului pe venit şi a sumelor reprezentând contribuţii sociale obligatorii şi
virarea lor către bugetul de stat şi plata către salariat a sumei nete cuvenite. Deci, se consideră că modul legal de punere în executare a acestei sentinţe este acela al plăţii către salariaţi a sumelor nete cuvenite în baza sentinţei şi virarea către bugetul statului a sumelor reprezentând contribuţii sociale aferente primelor achitate.
Se arată că, respectând prevederile legale, O.P., cu bună-credinţă, a executat întocmai sentinţa nr.906/2008, anterior rămânerii acesteia irevocabilă, prin plata voluntară către fostul salariat M.T.D. a sumei nete decurgând din hotărâre şi plata către bugetul asigurărilor sociale a sumei reprezentând impozit pe venit şi cuantumul asigurărilor sociale prin reţinere la sursă.
Se mai arată că, în mod eronat, prima instanţă omite să analizeze dacă plata efectuată prin executare silită era datorată, respectiv, dacă a existat un temei legal pentru debitarea sumelor reprezentând drepturi salariale din conturile recurentei , atâta vreme cât aceasta plătise deja de bunăvoie toate sumele nete datorate angajatului său. În acest sens, se consideră că instanţa specializată în conflicte de muncă trebuia să facă un calcul al sumei certe pe care o datora recurenta în baza sentinţei nr. 906/2008 către fostul salariat M.T.D., cu excluderea contribuţiilor de asigurări sociale obligatorii plătibile către stat.
Fără a face aceste minime verificări, şi cu ignorarea probelor de la dosar, respectiv a adresei ANAF nr. 903704/23.02.2009, care confirmă fără putere de tăgadă că plata efectuată era nedatorată salariatului intimat, recurenta apreciază că, deşi prima instanţă s-a considerat legal învestită şi a reţinut cauza spre soluţionare, a respins ca neîntemeiată acţiunea pe baza unei presupuse achiesări la procedura de executare silită. În acest sens, se consideră că hotărârea echivalează cu o veritabilă denegare de dreptate.
Pe de altă parte, se arată că prima instanţă a apreciat în mod superficial şi pur teoretic, făcând abstracţie de apărările O.P. din răspunsul la întâmpinare şi de circumstanţele concrete ale cauzei, că nu ar fi întrunite condiţiile plăţii nedatorate care ar fi trebuit să fie executată din eroare, întrucât O.P. nu ar fi contestat executarea silită.
Or, se consideră de către recurentă că în speţă sunt îndeplinite toate condiţiile necesare pentru a face aplicarea art.256 Codul muncii, precum şi al art. 992 din vechiul Cod civil.
Se mai arată că, deşi nu ne aflăm în situaţia tipică de plată nedatorată, suma fiind plătită în baza unei proceduri de executare, se poate lesne observa îndeplinirea condiţiilor cerute de lege pentru naşterea dreptului la repetiţiune în persoana reprezentanţilor recurentei.
Astfel, recurenta arată că, în ceea ce priveşte prima condiţie, este evident că, fără a se afla în eroare cu privire la obligaţia sa de plată precizată în adresa de înştiinţare a popririi, aceasta s-ar fi putut opune acestei executări silite nelegale.
În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie, se arată că aceasta este pe deplin îndeplinită, în speţă neputând fi vorba despre o culpă gravă a recurentei în efectuarea plăţii. Faptul că, intimatul, cu nerespectarea prevederilor legale şi cu vădită rea-credinţă, cu concursul executorului judecătoresc, a procedat la demararea unei executări nelegale, urmărind obţinerea abuzivă a unui venit nejustificat, se consideră că exclude culpa recurentei.
Recurenta mai arată că aceasta nu era singura somaţie de plată venită pe adresa societăţii, ci la momentul executării silite demarată de pârâtul M.T.D., la nivelul întregii ţări erau în diverse faze de desfăşurare alte zeci de mii de procese şi executări silite cu obiect similar, în baza cărora erau executate de către departamentul de resurse umane plăţi voluntare, în mod legal, prin plata drepturilor salariale şi reţinerea la sursă a impozitelor aferente.
În consecinţă, se arată că nu era în mod rezonabil posibil ca departamentul de resurse umane să reuşească verificarea într-un interval atât de scurt a corectitudinii calculelor efectuate de executorii judecătoreşti în toate somaţiile de plată comunicate pe adresa societăţii.
Se mai arată că, şi în condiţiile în care, dată fiind imposibilitatea verificării într-un interval atât de scurt a tuturor calculelor spre a sesiza apărătorul legal al societăţii, reprezentanţii departamentului de resurse umane al recurentei s-au încrezut cu bună-credinţă în aparenţa de legalitate a conţinutului somaţiei de plată emisă de către executorul judecătoresc, organ care este prezumat a respect prevederile legale în cursul acestor acte de executare, este evident faptul că neopunerea pe cale judiciară la executarea silită nu poate fi asimilată de către instanţă unei culpe grave a solvensului, ci unei erori scuzabile a reprezentanţilor recurentei.
Recurenta mai susţine că plata nedatorată reprezintă un aspect particular al îmbogăţirii fără justă cauză, iar prin executarea silită în urma căreia intimatul-pârât a obţinut fără drept suma de 9537 lei este evident că s-a realizat o îmbogăţire fără justă cauză a pârâtului - accipiens de rea-credinţă - în dauna reclamantei, fapt ce dă naştere obligaţiei sale de restituire a respectivei sume pe care a încasat-o de la angajator fără a-i fi datorată, în temeiul art. 256 alin (1) C. muncii.
În drept, se invocă disp.art. 304, art. 3041 şi următoarele Cod.proc.civilă, art. 256 Codul muncii.
Prin întâmpinarea formulată la data de 21.12.2012, intimatul M.T.D. a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii primei instanţe ca legală şi temeinică, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
Analizând recursul formulat de reclamanta S.C. „O.P.” S.A., în temeiul disp.art. 3041 Cod.proc.civilă, prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor legale aplicabile în cauză, se reţine că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Reclamanta-recurentă, prin acţiunea formulată, astfel cum a fost precizată, a înţeles să investească instanţa de dreptul muncii cu o acţiune întemeiată pe dispoziţiile speciale ale art. 256 al.1 Codul muncii, care prevăd că salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Curtea constată că în mod corect prima instanţă a respins acţiunea formulată de către reclamantă întrucât, dacă în cauză este de necontestat îndeplinirea primelor două condiţii prevăzute de acest text de lege, pentru ca angajatorul să ceară în cadrul unui conflict de muncă restituirea sumei de bani plătite, respectiv calitatea de salariat a persoanei căreia i s-a făcut plata şi cea privind încasarea de către aceasta a sumei respective, în speţă nu se poate constata că suma, stabilită prin acte întocmite în cadrul procedurii execuţionale, care nu au fost desfiinţate de către instanţa competentă-instanţa de executare-ar fi nedatorată, nefiind astfel îndeplinită şi această cerinţă care este de esenţa reglementării.
Astfel, recurenta invocă prin motivele de recurs faptul că suma de bani care trebuia să fie plătită intimatului, în baza titlului executoriu, era cea pe care a executat-o benevol, rezultată în urma deducerii impozitului şi a contribuţiilor sociale, invocând implicit că nu se putea trece la executare silită întrucât datoria nu era încă lămurită şi sub acest aspect, însă toate aspecte trebuiau invocate şi soluţionate în cadrul procedural specific, pus la dispoziţie de către legiuitor, respectiv contestaţia la executare.
Astfel, tocmai pe calea acestei contestaţii, angajatorul trebuia să invoce, în primul rând, faptul că, prin adresa de înştiinţare a înfiinţării popririi din data de 22.10.2008, ce i-a fost comunicată la data de 10.11.2008, filele nr.85,86 dosar de fond, executorul judecătoresc nu a determinat corect şi explicit suma pe care intimatul din prezenta cauză urmărea să o execute, neavând posibilitatea de a verifica debitul constatat, dacă acesta corespunde obligaţiei stabilite de către instanţă prin hotărârea judecătorească şi a celorlalte dispoziţii legale (inclusiv de natură fiscală) aplicabile în cauză şi dacă acesta nu a fost deja acoperit prin executare benevolă.
În acest sens, conform disp.art.399 alin.1 Cod.proc.civilă, legiuitorul a dat posibilitatea părţilor vătămate prin executare de a exercita calea contestaţiei la executare împotriva oricărui act de executare, această cale putând fi utilizată chiar şi atunci când sunt necesare lămuriri privind înţelesul, întinderea şi aplicarea titlului executoriu.
Mai mult, deşi prin cererea de recurs se invocă timpul insuficient avut la dispoziţie de către angajaţii cu atribuţii în domeniu pentru a verifica şi a uza de o asemenea cale de atac, Curtea mai reţine că, acest mijloc procedural specific pus la dispoziţie de către legiuitor persoanelor ce se consideră vătămate prin orice acte de executare silită, este întregit printr-un alt mijloc specific, cel al cererii de suspendare a executării titlului executoriu, prevăzut de disp.art.403 Cod.proc.civilă.
Chiar dacă neformularea contestaţiei la executare nu poate fi considerată neapărat ca o achiesare a debitorului la actele de executare efectuate în cauză, în condiţiile prezentei speţe, Curtea reţine că actele întocmite de către executorul judecătoresc, prin care s-au stabilit sumele de bani executate silit, respectiv adresa de înfiinţare a popririi, comunicată recurentei la data de 10.11.2008, nu au fost anulate de către instanţa de executare, nefiind constatată nelegalitatea acestora în cadrul procedurii prevăzute de lege, conform art.399 alin.2 Cod.proc.civilă, astfel încât Curtea nu poate să constate că acestea cuprind sume de bani nedatorate.
Potrivit disp.art.2 alin.1 din Legea nr.188/2000, executorii judecătoreşti sunt investiti sa îndeplinească un serviciu de interes public.
Conform alin.2 al aceluiaşi articol, actul îndeplinit de executorul judecătoresc. în limitele competentelor legale, purtând ştampila şi semnătura acestuia, precum şi numărul de înregistrare şi data. este act de autoritate publica şi are forta probanta prevăzută de lege.
Legiuitorul prevede desigur. prin art. 57 alin.1 din aceeaşi lege, că actele executorilor, judecătoreşti sunt supuse, în condiţiile legii, controlului instanţelor judecătoreşti competente.
Conform art.58 din Legea executorilor judecătoreşti. cei interesaţi sau vătămaţi prin actele de executare pot formula contestaţie la executare, în condiţiile prevăzute de Codul de procedura civilă.
Prin urmare. suma de 8628.74 lei a fost stabilită de executorul judecătoresc E.L.. în cadrul dosarului de executare nr. 1303/2008- în faza executării silite a sentinţei civile nr. 906/25.08.2008 a Tribunalului Maramureş. modificată în parte prin decizia civilă nr.2236/R/18.11.2008 a Curţii de Apel Cluj-prin actul de înfiinţare a popririi. cumunicat cu adresa menţionată anterior. act de autoritate publică. ce are forţa probantă prevăzută de lege şi care nu a fost anulat pe calea pusă la dispoziţia părţilor de către legiuitor. respectiv cea a contestaţiei la executare. astfel că nu se pot reţine susţinerile recurentei formulate prin motivele de recurs că această sumă de bani ar fi una nedatorată.
Lămuririle. calculele menţionate de către recurentă prin motivele de recurs se impuneau a fi efectuate de către instanţa de executare. în măsura în care ar fi fost investită în termenul legal în acest sens. cu atât mai mult cu cât în jurisdicţia instanţelor ce judecă în jurisdicţia muncii nu au fost date şi actele de executare a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în acest cadru.
Astfel. practic. asemenea verificări solicitate instanţei de jurisdicţie a muncii în sensul de a analiza dacă sumele stabilite de către executor erau sau nu datorate creditorului. ar pune în discuţie tocmai legalitatea actelor de executare. pe care aceasta nu are căderea de a le cenzura.
În acest sens. art.399 alin.2 Cod.proc.civilă prevede că nerespectarea dispoziţiilor privitoare la executarea silită însăşi sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancţiunea anulării actului nelegal.
În consecinţă. nu se poate reţine o denegare de dreptate din partea primei instanţe în cauză. faptul că aceasta. analizând şi constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de disp.art. 256 al.1 Codul muncii. nu a mai trecut la alte verificări. tocmai pentru că suma de bani a cărei restituire se cere a fost stabilită printr-un act de autoritate publică. neatacat. necontestat în modalităţile prevăzute expres de dispoziţiile legale.
De altfel. prin noul Cod de procedură civilă adoptat prin Legea nr.134/2010. republicat în anul 2012. desigur neaplicabil în speţă. legiuitorul a considerat necesar să precizeze expres. prin art.656 şi art.628 alin.2 şi 4. că încheierile prin care executorul judecătoresc stabileşte sumele executate silit. precum şi cele prin care dispune eliberarea sau distribuirea sumelor obţinute din executare sunt executorii de drept şi pot fi atacate numai cu contestaţie la executare.
De asemenea. prin art.665 alin.4 din acelaşi act normativ se prevede că încuviinţarea executării silite se extinde şi asupra titlurilor executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silite încuviinţate.
Curtea mai constată că recurenta invocă în cauză faptul că din eroare a plătit suma de bani a cărei restituire se cere şi tot din eroare nu a uzat de calea contestaţiei la executare. ori. se reţine că şi în situaţia în care. în cursul judecăţii cauzei. nu se exercită o cale de atac. în termenele şi condiţiile expres prevăzute de lege. chiar dacă partea interesată a fost în eroare. operează decăderea acesteia din dreptul de a uza de aceasta. ceea ce implică. desigur. în numeroase cazuri şi imposibilitatea de a-şi mai valorifica în instanţă drepturile pretinse.
De altfel. având în vedere că. astfel cum s-a stabilit în doctrina de specialitate. contestaţia la executare este o cale de atac specifică acestei faze a procesului civil. dispoziţiile art.103 Cod.proc.civilă sunt aplicabile şi în faza executării silite. astfel încât neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termen legal atrage decăderea . afară de cazul în care legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor. situaţie în care. însă. se va cere instanţei competente repunerea în termen. în termen de 15 zile de la data încetării împiedicării. arătându-se şi motivele acesteia.
Se mai reţine în acest sens. având în vedere disp.art.401 Cod.proc.civilă. că legiuitorul a prevăzut pentru debitori. în mod expres. la alin.1. termenele în care se poate formula contestaţie la executare. oferind doar pentru terţele persoane care pretind că au un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit. calea de a-şi realiza dreptul pe calea unei acţiuni separate.
Astfel, conform art.401 alin.3 Cod.proc.civilă, neintroducerea contestaţiei în termenul prevăzut la alin.2, nu-l împiedică pe cel de-al treilea să-şi realizeze dreptul pe calea unei cereri separate, în condiţiile legii.
Se constată că o asemenea posibilitate nu a fost lăsată de către legiuitor şi la dispoziţia debitorului, care trebuie să-şi exercite drepturile procedurale în termenele şi procedura prevăzute de disp.art.399-404 Cod.proc.civilă.
Pentru aceste considerente, constatând că în cauză nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 256 al.1 Codul muncii, pentru a se putea dispune restituirea sumei de 9537 lei, plătită de către recurentă, în faza executării silite a unei hotărâri judecătoreşti, intimatului M.T.D., Curtea, în temeiul disp.art.312 alin.1 Cod.proc.civilă, va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. „O.P.” S.A. şi se va menţine sentinţa pronunţată de către prima instanţă.
În temeiul disp.art.274 Cod.proc.civilă, recurenta, aflată în culpă procesuală, va fi obligată să plătească intimatului M.T.D. suma de 1200 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
| ← Acţiune în grăniţuire şi revendicare. Demolarea părţii de... | Cadre didactice. Premiu anual aferent anului 2010. Neîndreptăţire → |
|---|
