Calitate procesuală pasivă. Acţiune în obligarea la plata preţului actualizat al locuinţei cumpărate în temeiul Legii nr. 112/1995, urmare a constatării nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare. MFP în nume propriu, iar nu în calitate de rep
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia civilă nr. 76/R din 11 ianuarie 2013
Prin sentinţa civilă nr. 4097/24.02.2012, pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr. xxx/211/2009, la care s-a conexat dosarul civil nr. zzz/211/2012, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată ce formează obiectul dosarului nr. xxx/211/2009 formulată de reclamanţii R.A.I. şi R.A.L. împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, şi în consecinţă:
A fost obligat pârâtul să plătească în favoarea reclamanţilor suma de 9237 lei, reprezentând preţul actualizat achitat de reclamanţi in temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr. 33690/27.03.1997
Au fost respinse celelalte capete de cerere.
A fost obligat Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice să plătească reclamanţilor suma de 2128,57 lei cheltuieli de judecată
A fost respinsă acţiunea ce face obiectul dosarului nr. zzz/211/2009 formulată de aceeaşi reclamanţi in contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut în considerentele sentinţei, următoarele:
„În fapt, prin contractul de vânzare cumpărare nr. 33690/27.03.1997 încheiat de Statul Român prin SC Construct Ardealul SA, reclamanţii au cumpărat in temeiul Legii 112/1995 apartamentul 5 situat în Cluj-Napoca, B-dul E. înscris in CF 133956 Cluj nr. top. 16/1/V.
Prin sentinţa civilă nr. 532/2006 pronunţată de Tribunalul Cluj, rămasă irevocabilă, s-a constat decizia civilă nr. 253/28.01.2008 pronunţată de Tribunalul Cluj, s-a constat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat reclamanţilor, reţinându-se că acesta a fost încheiat cu încălcarea dispoziţiilor arrt.9 alin 1 din Legea 112/1995 şi a disp. art.1 alin 4 şi 6 din HG 20/1996.
Prin concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit in cauză de expert A.D. Camelia, preţul actualizat a al apartamentului, achitat de reclamanţi este de 9297,63 lei, incluzând şi comisionul de 1%.
Prin prisma dispoziţiilor articolului 50,aliniatele 2 şi 3 din aceeaşi lege, reclamanţii au dreptul la restituirea preţului actualizat plătit cu ocazia încheierii contractului de vânzare cumpărare nr. 33690/27.03.21997, fiind îndeplinite condiţiile impuse prin aceste texte legale, întrucât contractul anterior menţionat a fost încheiat, aşa cum s-a stabilit prin sentinţa civilă menţionată mai sus, cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995 şi a fost desfiinţat prin hotărârea judecătorească anterior menţionată care a rămas definitivă şi irevocabilă.
În consecinţă, instanţa a obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice să plătească în favoarea reclamanţilor suma de 9297,63 lei preţ actualizat.
Instanţa a apreciat inadmisibilă cererea reclamanţilor având ca obiect obligarea pârâtului la plata preţului de piaţă al apartamentului, cerere întemeiată pe dispoziţiile art.1341 Cod civil, apreciind că normele cuprinse in Legea 10/2001 cu privire la despăgubirile cuvenite chiriaşilor ale cărora contracte de vânzare-cumpărare au fost desfiinţate, constituie norme speciale ce derogă de la dreptul comun şi exclus aplicarea normelor din dreptul comun.
Cererea reclamanţilor întemeiată pe dispoziţiile art. 50 alin 2 ind. 1 şi art. 50 ind. 1 din Legea 10/2001 este neîntemeiată, întrucât contractul de vânzare-cumpărare al reclamanţilor a fost încheiat cu încălcarea Legii 112/1995.
împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termen legal, pe de o parte, reclamanţii R.A.I. şi R.A.L., iar pe de altă parte, pârâtul Statul Roman prin Ministerul Finanţelor Publice.
Pârâtul a solicitat, în principal, schimbarea sentinţei, in sensul respingerii acţiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar in subsidiar, schimbarea in parte a sentinţei, in sensul respingerii cererii reclamanţilor de obligare a sa la plata sumei reprezentând comisionul de 1%.
În motivare, s-a arătat că instanţa nu a arătat temeiurile pe care se bazează Ministerul Finanţelor Publice.
Excepţia este întemeiată raportat la prevederile art. art. 50 (3) din HG nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii 10/2001,potrivit cărora restituirea preţului actualizat plătit de chiriaşii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile se face de către Ministerul Finanţelor Publice din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare."
Raportat la prevederile legale mai sus citate, in spete de genul celei de fata, parte este Ministerul Finanţelor Publice in nume propriu si nu in calitate de reprezentant al Statului Roman.
Sentinţa este nelegală şi in ceea ce priveşte obligarea sa la plata cheltuielilor de judecata,căci este nelegală obligarea la cheltuieli de judecată a unei persoane fără calitate procesuală pasivă in cauză.
O alta critica adusă sentinţei atacate este legata de obligarea paratului si la plata comisionului de 1% deşi acesta, aşa cum rezulta din adresa cu numărul 147528/413/09. 07. 2010 a Municipiului Cluj-Napoca - direcţia economică - nu a fost virat in contul extrabugetar deschis la dispoziţia Ministerului Finanţelor Publice.
Reclamanţii au solicitat admiterea cererii lor de obligare a pârâtului la plata preţului de piaţă al apartamentului.
În motivarea apelului, reclamanţii apelanţi au invocat următoarele motive de netemeinice şi nelegalitate a sentinţei atacate:
Instanţa a apreciat in mod greşit că in speţă nu se aplică dispoziţiile art. 1341 Cod civil, care reprezintă dreptul comun in materie de contracte, câtă vreme Legea 10/2001 şi Legea 1/2009 nu restrânge aplicarea acestuia şi in cazul contractelor la care se referă aceste acte normative.
Ori, vânzătorul in culpa la încheierea contractului, in virtutea disp. art. 1337, 1339, 1341 C. civil este in acelaşi timp răspunzător de evicţiunea lor, astfel ca reclamanţii sunt îndreptăţiţi cu titlu de daune interese atât la restituirea preţului cat si daunelor interese, concretizate prin excedentul valoric in timpul evicţiunii., care se traduce prin preţul de piaţă.
Lipsa de diligenţă a condiţiei esenţiale ca bunul să fie in circuitul civil nu poate fi imputată cumpărătorilor, cu atât mai mult cu cât cererea de cumpărare s-a făcut in contextul legislativ de atunci iar vânzătorul era cel care trebuia să verifice dacă bunul este in circuitul civil.
In sprijinul lor sunt şi argumentele reţinute de CEDO in cauza Tudor contra României.
In mod greşit a fost respinsă cererea lor ca urmare a formulării de către Trifu Veronica a cererii de revendicare, insă contractul a respectat toate condiţiile prev. de art.9 din Legea 112/1995.
In considerentele deciziei prin care s-a constat nulitatea contractului, nu s-a reţinut încheierea contractului cu încălcarea dispoziţiilor legii 112/1995.
Contractul de vânzare-cumpărare nu a fost încheiat cu încălcarea prevederilor art.14 din Legea 112/1995, întrucât a fost încheiat după soluţionarea cererii de restituire formulată de fostul proprietar.
In completarea motivelor de apel depuse la data de 26 aprilie 2012, reclamanţii au solicitat instanţei desfiinţarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, in vederea pronunţării soluţiei şi in contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice in nume propriu.
In motivare, reclamanţii au arătat că in privinţa acţiunii înregistrată sub nr./zzz/211/2011 excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor este discutabilă, însă in cazul acţiunii ce face obiectul dosarului nr.2221/211/2011 ce are ca obiect restituirea preţului actualizat, excepţia lipsei calităţii ii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice este neîntemeiată.
Prin întâmpinarea formulată, reclamanţii R.A.I. şi R.A.L. au solicitat respingerea acestuia ca nefondat.
În susţinerea poziţiei lor procesuale, intimaţii reclamanţi au arătat că susţinerea recurentului că în mod greşit s-a respins excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasivă este nefondată, având în vedere că obligaţia de restituire a preţului din contractele încheiate în baza Legii 112/1995, desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti este consecinţa repunerii părţilor contractante în situaţia anterioară. În aceste contracte parte a fost Statul Român ca vânzător, astfel că acesta este titularul obligaţiei de restituire a preţului încasat de la cumpărător. Prin art. 50 alin. 3 din Legea 10/2001 legiuitorul a desemnat Ministerul Finanţelor Publice ca executant al obligaţiei de restituire a acestui preţ, obligaţie a cărui
titular este Statul Român. cum bine a stabilit instanţa de fond. Pe cale de consecinţă. excepţia fost legal respinsă. iar critica din recurs este nefondată.
Tribunalul Cluj, prin decizia civilă nr. 294/A/30.05.2012, pronunţată în dosar nr. xxx/211/2009. a respins apelurile reclamanţilor şi pârâtului. menţinând în întregime sentinţa apelată; nu au fost acordate cheltuieli de judecată în apel.
Motivând decizia pronunţată, Tribunalul a reţinut în considerentele acesteia, următoarele :
„În ceea ce priveşte apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice. pe care îl vom analiza mai înainte de cel al reclamanţilor. având in vedere că vizează excepţia lipsei calităţii procesuale pasive. care potrivit disp. art. 137 alin 1 Cod pr. civ. trebuie analizată înaintea fondului. reţinem următoarele:
Contrar susţinerilor apelantului. prima instanţă a indicat temeiurile de fapt şi de drept pe care şi-a întemeiat soluţia dată excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice. in cuprinsul încheierii interlocutorii din 28 octombrie 2011.
Soluţia dată de judecătorie acestei excepţii este temeinică şi legală. dat fiind că în speţă pretenţia reclamanţilor nu se limitează la restituirea preţului actualizat în modalitatea prevăzută de art. 50 alin. 1 din Legea 10/2001. ci a avut ca obiect şi restituirea preţului de piaţă al imobilului.
Această pretenţie se întemeiază pe dispoziţiile dreptului comun. respectiv ale Codului civil care reglementează răspunderea vânzătorului pentru evicţiune. Această răspundere se discută in contradictoriu cu vânzătorul care a fost Statul Român. proprietar al imobilului la data vânzării.
Separat de aspectul reţinut mai sus. prevederile art. 50 alin 3 din Legea 10/2001 nu arată decât sursa financiară din care se face restituirea preţului. respectiv fondul special al Ministerului Finanţelor Publice. şi nu indică Ministerul Finanţelor Publice drept pârât in litigiile având ca obiect restituirea preţului actualizat.
Cât priveşte critica apelantului referitoare la cheltuielile de judecată. având in vedere că s-a reţinut corect calitatea sa procesuală pasivă. in calitate de parte căzută in pretenţii. obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată este conformă cu prevederile art. 274 Cod pr. civ.
În ceea ce priveşte comisionul de 1%. tribunalul reţine că. potrivit art. 50 alin 1 din Legea 10/2001. foştii chiriaşi sunt îndreptăţiţi la restituirea preţului actualizat. fără să intereseze din perspectiva acestora că o parte din acest preţ a fost reţinut cu titlu de comision al unităţii vânzătoare.
Deşi la momentul încasării preţului. comisionul nu a fost virat în contul Ministerului Finanţelor. acest comision este datorat. aşa cum s-a arătat anterior. de către vânzătorul Statul Român. în urma anulării contractului de vânzare-cumpărare. în favoarea cumpărătorilor care l-au achitat. în virtutea principiului repunerii părţilor în situaţia anterioară.
Pentru aceste considerente tribunalul va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
În ceea ce priveşte apelul declarat de reclamanţii. tribunalul reţine că. dat fiind că restituirea preţului achitat de cumpărători la Legea 112/1995. a căror contracte au fost anulate ulterior. se face în temeiul prevederilor Legii 10/2001. aceste prevederi au caracter special şi deci. se aplică cu prioritate faţă de prevederile generale ale Codului civil. invocate de către apelanţi.
În consecinţă. şi actualizarea preţului ce se restituie se face tot în conformitate cu prevederile speciale. astfel că soluţia primei instanţe de acordare a sumei achitate cu titlu preţ actualizată cu indicele de inflaţie este corectă. fiind în concordanţă cu prevederile art. 50.3 din Normele de aplicare ale Legii 10/2001.
Dispoziţiile de drept comun. ce reglementează răspunderea pentru evicţiune a vânzătorului. nu îndreptăţesc reclamanţii la restituirea preţului de piaţă. căci aceste dispoziţii sunt aplicabile în cazul unui contract valabil încheiat. nu a unui contract anulat. care este desfiinţat cu efect retroactiv. Ori. în privinţa contractului ce a stat la baza prezentei acţiuni s-a constat nulitatea absolută. Aşadar. contractul fiind desfiinţat. nu mai poate fi angajată răspunderea pentru evicţiune.
Contrar susţinerilor reclamanţilor apelanţi. câtă vreme din cuprinsul cărţii funciare rezulta că fostul proprietar contestă titlul de proprietate al Statului. şi de asemenea. că o parte din apartament a fost încheiat cu încălcarea legii. pentru o suprafaţă locativă care nu era in folosinţa reclamanţilor la momentul intrării in vigoare a legii 112/1995. . nu poate fi primită susţinerea reclamanţilor că Statul român poartă exclusiv vinovăţia încheierii nelegale a contractului de vânzare-cumpărare iar culpa lor este exclusă in totalitate. Dimpotrivă. concluzia care se impune din împrejurarea arătată mai sus este
aceea că viciul titlului lor fiind la vedere, reclamanţii au cumpărat pe răspunderea lor proprie, situaţie in care art. 1340 cod civil exclude din nou răspunderea vânzătorului pentru evicţiune.
În plus, dat fiind că preţul de vânzare-cumpărare la Legea 112/1995 era mult sub valoarea de circulaţie a imobilelor de la momentul respectiv, reclamanţii nu sunt îndreptăţiţi la o reparaţie echivalentă cu valoarea reală de circulaţie a imobilului, ci la repunerea în situaţia anterioară, adică restituirea sumei achitată cu titlu de preţ actualizată cu indicele de inflaţie.
Pentru acelaşi considerent, că valoarea pierdută de cumpărători la Legea 112/1995 a constat în achitarea unui sume cu titlu de preţ, dar care era mult sub valoarea reală a unui apartament, nu pot fi reţinute în cauză nici dispoziţiile art. 1 din Protocolul I CEDO, invocate de apelanţii reclamanţi, întrucât nu au pierdut valoarea reală a unui bun, în privinţa sumei achitate cu titlu de preţ şi actualizată fiind admisă cererea de restituire.
Contrar susţinerilor apelanţilor, in decizia nr. 253/R/2008 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, s-a reţinut explicit încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu încălcarea dispoziţiilor Legii 112/1995, astfel încât acest aspect nu mai poate fi reiterat fără a încălca puterea de lucru judecat.
Din considerente similare celor reţinute in soluţionarea apelului pârâtului, apreciem neîntemeiate solicitările reclamanţilor din completarea motivelor de apel.
Faţă de aceste considerente şi în temeiul art. 295 Cod pr. civ, , tribunalul va respinge ca nefondate apelurile declarate in cauză.
Nu vor fi acordate reclamanţilor cheltuielile de judecată in apel, nefiind dovedite”.
împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, pe de o parte, reclamanţii R.A.I. şi R.A.L., iar pe de altă parte, pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj.
Prin propriul recurs, reclamanţii au solicitat, în principal, desfiinţarea deciziei din apel, admiterea apelului şi trimiterea cauzei spre rejudecare către Judecătoria Cluj-Napoca, ca urmare a respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice în nume propriu; în subsidiar, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii petitului de restituire a preţului achitat şi a daunelor interese constând în diferenţa de valoare dintre preţul achitat şi valoarea de circulaţie a imobilului, în baza răspunderii civile pentru evicţiune, reglementată de art. 1337 şi urm.
C.civ. sau a restituirii preţului apartamentului la valoarea actuală de piaţă, în baza prevederilor Legii nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 1/2009; cu plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului s-a arătat că în mod greşit instanţa de apel a apreciat că Ministerul Finanţelor Publice nu are calitate procesuală pasivă, în nume propriu, în dosarul nr. xxx/211/2009, având ca obiect restituirea preţului de vânzare actualizat cu indicele de inflaţie, precum şi împrejurarea că în dosarul nr. zzz/211/2011 calitate procesuală pasivă are Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, în calitatea sa de vânzător al apartamentului în discuţie.
În mod greşit instanţa de fond a apreciat că în speţă nu se aplică dispoziţiile Codului civil, care reprezintă dreptul comun în materie de contracte, respectiv prevederile art. 1337 şi urm. C.civ., care reglementează răspunderea civilă pentru evicţiune, ci dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
În opinia reclamanţilor, răspunderea pentru evicţiune intervine numai atunci când contractul este declarat nul, ca urmare a acţiunii unui terţ, şi nu atunci când fiind valabil încheiat este reziliat sau rezoluţionat.
S-a mai invocat de către reclamanţi Legea nr. 1/2009, precum şi dispoziţiile art. 1341, art. 1350, art. 1344, art. 1313, art. 1336 şi art. 1337 C.civ., apreciind că Statul Român trebuie să răspundă pentru evicţiune, respectiv., să fie obligat la restituirea preţului de circulaţie al imobilului, deoarece reclamanţii au fost evinşi tocmai pentru că Statul Român, în calitatea sa vânzător, nu şi-a îndeplinit obligaţiile la care s-a angajat contractual.
Prejudiciul efectiv suferit de către reclamanţi, ca urmare a desfiinţării contractului de vânzare-cumpărare, reprezintă valoarea actuală de circulaţie, respectiv, valoarea de înlocuire a bunului care a ieşit din patrimoniul reclamanţilor, iar obligaţia de a suporta această pierdere a bunului revine Statului Român, care trebuie să răspundă pentru evicţiune.
Prejudiciul nu poate fi reparat în alt mod, decât prin restituirea valorii actuale de circulaţie a imobilului, pentru că preţul achitat de reclamanţi, la valoarea actualizată, nu le-ar putea permite acestora să cumpere un alt imobil în condiţiile de piaţă actuale, asemănător celui pe care l-au cumpărat iniţial.
Lipsa de diligenţă asupra condiţiei existenţiale ca bunul să fie în circuitul civil, nu poate fi imputată cumpărătorilor, care au respectat prevederile art. 9 din Legea nr. 112/1995, şi care ulterior au fost privaţi de dreptul de proprietate, circumscriindu-se ipotezei menţionată în Hotărârea Păduraru c/a României.
Acceptarea ofertei de cumpărare a creat o ofertă legitimă pentru reclamanţi, în exercitarea dreptului de proprietate asupra bunului dobândit.
Aşa cum s-a stabilit în cauza Tudor c/a României, foştii chiriaşi pot solicita despăgubiri în temeiul Codului civil pentru evicţiune.
Reclamanţii sunt îndreptăţiţi la restituirea valorii de piaţă a imobilului, întrucât, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, au fost respectate în mod neîndoielnic toate condiţiile prevăzute de art. 9 şi 14 din Legea nr. 112/1995.
Prin propriul recurs, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj, a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, in sensul admiterii apelului pârâtului şi, în principal, desfiinţarea în întregime a sentinţei apelate, ca fiind pronunţată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă în cauză, respectiv cu Statul Român, în nume propriu, iar în subsidiar, desfiinţarea în parte a acesteia, cu consecinţa respingerii acţiunii reclamanţilor în ceea ce priveşte acordarea comisionului de 1% şi a cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului s-a arătat că Statul Român nu are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât, potrivit art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, restituirea preţului actualizat plătit de chiriaşii
ale căror contracte de vânzare-cumpărare (.....), se face de către Ministerul Finanţelor Publice, din
fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.
Prin urmare, calitate procesuală pasivă are Ministerul Finanţelor Publice, în nume propriu.
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată acordarea acestora s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 274 alin. 3 şi art. 276 C.pr.civ., întrucât, câtă vreme acţiunea a fost admisă doar în parte, şi acestea trebuiau stabilite parţial, nefiind admisibil a se stabili o culpă procesuală a unui pârât care nu are nicio legătură în privinţa restituirii preţului actualizat, care potrivit legii, vizează o altă instituţie, distinctă, cu personalitate juridică proprie - Ministerul Finanţelor Publice.
În ceea ce priveşte obligarea Statului Român la plata comisionului de 1%, această obligare este nelegală, întrucât, acest comision nu a intrat în contul extrabugetar deschis conform Legii nr. 112/1995, astfel încât, nu se poate dispune restituirea comisionului dintr-un cont în care acesta nu a intrat niciodată.
Reclamanţii au formulat întâmpinare la recursul pârâtului, arătând că pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, are calitate procesuală pasivă raportat la obiectul dosarului nr. zzz/211/2011, respectiv, în calitatea sa de răspunzător, ca vânzător, pentru evicţiune.
Acţiunea din dosar nr. zzz/211/2011 nu are ca temei legal legea specială, ci dreptul comun, respectiv, răspunderea vânzătorului pentru evicţiune, ambii pârâţi, atât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, cât şi Ministerul Finanţelor Publice, trebuind să fie parte în proces.
Dacă pârâtul îşi invocă lipsa calităţii sale procesuale pasive, el nu poate invoca alte motive care ţin de soluţionarea fondului cauzei.
În ceea ce priveşte comisionul de 1%, urmează a se stabili mai întâi persoana care trebuie să restituie aceste sume.
Recursurile sunt_ fondate în parte.
Limitele învestirii instanţei.
Reclamanţii au învestit instanţa, în dosar nr. xxx/211/2009, cu o cerere prin care, în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, au solicitat obligarea acestui pârât la restituirea preţului aferent apartamentului nr. 5, situat în Cluj-Napoca, B-dul E., înscris în CF nr. 133956, nr. top 16/1/V, la valoarea de piaţă, în conformitate cu Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 1/2009.
Prin aceeaşi cerere reclamanţii au solicitat obligarea pârâtului la plata daunelor morale de 50.000 Euro, la plata chiriei în sumă de 5.318 RON, aferentă perioadei 10.09.2008 - martie 2009, pe care reclamanţii au achitat-o, de la data încheierii contractului de închiriere cu fostul proprietar căruia i s-a restituit locuinţa, şi în continuare, până la data restituirii efective a preţului la valoarea de piaţă.
Pentru termenul de judecată din data de 16.03.2010 reclamanţii şi-au precizat acţiunea, în sensul că doresc să cheme în judecată Ministerul Economiei şi Finanţelor, în nume propriu, iar nu ca reprezentant al Statului Român, solicitând obligarea acestuia la restituirea preţului achitat de reclamanţi pentru cumpărarea apartamentului, actualizat cu indicele de inflaţie.
Ulterior, reclamanţii au depus la dosarul cauzei o nouă precizare de acţiune, pentru termenul de judecată din data de 28.10.2011, arătând că îşi menţin doar petitul 1 din acţiunea principală, aşa cum a fost precizat în subsidiar prin precizarea de acţiune depusă la dosar, şi că nu mai menţin petitele 2 şi 3 din cererea principală, referitor la daunele morale şi la plata chiriei.
Cu alte cuvinte, în dosar nr. xxx/211/2009 instanţa a rămas învestită cu cererea formulată de reclamanţi, în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice, având ca obiect restituirea preţului achitat de reclamanţi pentru cumpărarea apartamentului, actualizat cu indicele de inflaţie.
În dosar nr. zzz/211/2011 reclamanţii, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, au solicitat instanţei obligarea acestui pârât la restituirea preţului achitat de reclamanţi pentru cumpărarea apartamentului, actualizat cu indicele de inflaţie la data plăţii, cu dobânda legală de la pronunţarea sentinţei şi până la plata efectivă; obligarea pârâtului la plata de daune interese constând în diferenţa dintre valoarea actualizată a preţului achitat şi valoarea de circulaţie a bunului; obligarea pârâtului la daune morale în sumă de 10.000 Euro.
Pentru termenul de judecată din 26.08.2011, în dosar nr. zzz/211/2011, reclamanţii şi-au extins acţiunea faţă de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, arătând că Statul Român are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât el este cel care a încasat preţul obţinut în urma vânzării, arătând totodată că înţeleg să renunţe la petitul 3 din cerere privitor la daunele morale şi îşi menţin doar petitele 1 şi 2 din cererea iniţială din acest dosar, însă, doresc să precizeze valoarea pretenţiilor solicitate prin petitul 2, la suma de 100.000 lei.
La termenul de judecată din data de 21.10.2011 în dosar nr. zzz/211/2011, reprezentanta reclamanţilor a arătat că înţelege să nu mai susţină petitele 2 şi 3 privitoare la chirie şi daune morale.
La acelaşi termen de judecată s-a pus în discuţie excepţia de conexitate a dosarului nr. zzz/211/2011 cu dosarul nr. xxx/211/2009, excepţie admisă la termenul de judecată din data de
28.10.2011, prin încheierea civilă nr. 16674/28.10.2011.
Prin urmare, în dosar nr. zzz/211/2011, anterior conexării, instanţa a rămas învestită doar cu două petite : petitul 2, având ca obiect obligarea Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, la diferenţa dintre valoarea reactualizată a preţului achitat şi valoarea de circulaţie a bunului, respectiv, cu petitul 1, având ca obiect obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice la restituirea preţului achitat de reclamanţi pentru cumpărarea apartamentului, actualizat cu indicele de inflaţie la data plăţii, cu dobânda legală de la pronunţarea sentinţei şi până la plata efectivă; petitul 3 fiind anulat ca netimbrat. (f. 65, 3, 62-64).
După conexare, în dosar nr. xxx/211/2009, la termenul de judecată din 27.01.2012, reprezentanta reclamanţilor a arătat că înţelege să susţină în continuare petitul 2, din dosarul nr. zzz/211/2011, referitor la diferenţa dintre preţul achitat şi valoarea actualizată a imobilului, care se ridică la suma de 200.000 lei.
Pentru termenul de judecată din 17.02.2012, reclamanţii au depus o nouă precizare de acţiune, a petitului 2 din acţiunea zzz/211/2011, întemeiat pe răspunderea pentru evicţiune a Statului Român (prin Ministerul Finanţelor Publice), solicitând obligarea acestuia la suma de 240.702 RON, reprezentând diferenţa dintre valoarea actuală de circulaţie a apartamentului, în sumă de 250.000 RON, stabilită prin expertiza efectuată de expert B.G., şi preţul actualizat cu indicele de inflaţie, în sumă de 9298 RON, stabilită prin expertiza suplimentară stabilită de expert contabil A.D.
Prin urmare, în dosar nr. xxx/211/2009 instanţa a rămas în final învestită cu cererea reclamanţilor, formulată în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice în nume propriu, având ca obiect restituirea preţului achitat de reclamanţi pentru apartamentul litigios, actualizat cu indicele de inflaţie, iar în dosarul nr. zzz/211/2011, conexat cu dosarul nr. xxx/211/2009, instanţa a rămas în final învestită cu cererea aceloraşi reclamanţi, formulată în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, având ca obiect răspunderea pentru evicţiune a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, respectiv, obligarea acestuia la suma de 240.702 RON, reprezentând diferenţa dintre valoarea actuală de circulaţie a apartamentului, în sumă de 250.000 RON, stabilită prin expertiza efectuată de expert B.G., şi preţul actualizat cu indicele de inflaţie, în sumă de 9298 RON, stabilită
prin expertiza suplimentară stabilită de expert contabil A.D.. precum şi cu petitul 1 - la a cărui judecare reclamanţii nu au renunţat niciodată -. având ca obiect obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice. în nume propriu. la restituirea preţului achitat de reclamanţi pentru cumpărarea apartamentului. actualizat cu indicele de inflaţie la data plăţii. cu dobânda legală de la pronunţarea sentinţei şi până la plata efectivă.
La termenul de judecată din data de 28.10.2011 instanţa. din oficiu. a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român. prin Ministerul Finanţelor Publice. în dosarul nr. zzz/211/2011. şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice. în final. respingând prima excepţie şi admiţând-o pe cea de a doua.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor
Publice, în acţiunea având ca obiect restituirea preţului de vânzare achitat de reclamanţi pentru apartamentul litigios, actualizat cu indicele de inflaţie.
Petitul având ca obiect restituirea preţului de vânzare achitat de reclamanţi pentru apartamentul litigios. actualizat cu indicele de inflaţie. a fost întemeiat în drept de către reclamanţi pe prevederile
Legii nr. 10/2001. aşa cum ea a fost modificată prin Legea nr. 1/2009.
Potrivit art. 50 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 actualizată până la data de 1 aprilie 2007. cererile sau acţiunile în justiţie privind restituirea preţului actualizat plătit de chiriaşii ale căror contracte de vânzare-cumpărare. încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995. au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile. sunt scutite de taxe de timbru.
Alin. 3 al aceluiaşi art. 50 prevede că restituirea preţului actualizat plătit de chiriaşii ale căror contracte de vânzare-cumpărare. încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995. cu modificările şi completările ulterioare. au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile. se face de către Ministerul Finanţelor Publice din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995. cu modificările ulterioare.
Prin urmare. art. 50 alin. 2 şi 3 din Legea nr. 10/2001. actualizată până la data de 01.04.2007. permitea chiriaşilor ale căror contracte de vânzare-cumpărare. încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995. au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile. să solicite restituirea preţului actualizat plătit. restituire care urma să se facă de către Ministerul Finanţelor Publice. din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995.
Legea nr. 1/2009 a adus modificări Legii nr. 10/2001. în speţă. interesând însă dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 1/2009. prin care. după art. 50 din Legea nr. 10/2001 a fost introdus un nou articol. art. 501. cu următorul cuprins:
„Proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995. cu modificările ulterioare. au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile. au dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilelor. stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare”. valoarea despăgubirilor prevăzute la art. 501 alin. 1 urmând să fie stabilită. potrivit alin. 2 al aceluiaşi articol. prin expertiză.
Legea nr. 1/2009 nu a abrogat art. 50 din Legea nr. 10/2001. în prezent în textul Legii nr. 10/2001 republicată şi actualizată până la data de 12.10.2009. coexistând atât textul art. 50. cât şi art. 501 .
Rezultă. aşadar. din analiza celor două texte legale. art. 50 şi art. 501 din Legea nr. 10/2001 republicată. că în prezent. un proprietar al cărui contract de vânzare-cumpărare a fost desfiinţat printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă are posibilitatea de a se adresa instanţei de judecată. fie cu o cerere prin care să solicite restituirea preţului actualizat pe care l-a plătit - în situaţia în care contractul său de vânzare-cumpărare a fost încheiat cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995 -. cerere întemeiată în acest caz pe prevederile art. 50 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 republicată. fie cu o cerere prin care să solicite restituirea preţului de piaţă al imobilelor - în situaţia în care contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 -. cerere întemeiată în această ipoteză pe prevederile art. 501 şi art. 50 alin. 21 din aceiaşi lege.
Prin urmare. calitatea procesuală pasivă în restituirea preţului de vânzare actualizat revine Ministerului Finanţelor Publice. în nume propriu. din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995. cu modificările ulterioare.
Pe cale de consecinţă. cererea din dosar nr. xxx/211/2009. având ca obiect restituirea valorii actualizate a preţului de vânzare achitat de reclamanţi în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr.
33690/27.03.1997, încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, trebuia judecată în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice, în nume propriu, iar nu cu Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, aşa cum nelegal s-a procedat de către instanţa de fond, soluţie menţinută nelegal şi de către instanţa de apel.
Aceeaşi este situaţia şi în cazul petitului 1 din cererea conexată, obiect al dosarului nr. zzz/211/2011, având ca obiect obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice, în nume propriu, la restituirea preţului achitat de reclamanţi pentru cumpărarea apartamentului, actualizat cu indicele de inflaţie la data plăţii, cu dobânda legală de la pronunţarea sentinţei şi până la plata efectivă.
Drept urmare, Curtea constată că atât recursul reclamanţilor, cât şi recursul pârâtului, sunt fondate în parte, în limita acelor motive prin care se critică calitatea procesuală pasivă a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, respectiv, greşita reţinere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice, în nume propriu.
Întrucât aceste cereri ale reclamanţilor, din ambele dosare, au fost soluţionate în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă, respectiv, cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, deşi ea trebuia judecată în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice, în nume propriu, Curtea constată că, în aceste limite, soluţia instanţei de apel este nelegală, astfel încât, în temeiul art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. 3 teza a II-a şi art. 312 alin. 5 teza I C.pr.civ., se impune admiterea în parte a ambelor recursuri, casarea în parte a deciziei recurate, iar ca urmare a rejudecării, admiterea în parte a apelului reclamanţilor şi a apelului pârâtului - în limitele acestui motiv de recurs -, cu consecinţa desfiinţării în parte a sentinţei apelate, în temeiul art. 297 alin. 1 teza I C.pr.civ., şi a trimiterii cauzei la Judecătoria Cluj-Napoca, pentru rejudecarea petitelor 1 din ambele acţiuni, având ca obiect obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice, în nume propriu, la restituirea preţului de vânzare achitat de reclamanţi în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr. 33690/27.03.1997, actualizat cu indicele de inflaţie, urmând ca această rejudecare să se facă în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice în nume propriu.
Cu privire la motivul din recursul pârâtului vizând plata comisionului de 1% .
Potrivit art. 13 alin. 6 lit. a din Legea nr. 112/1995, la dispoziţia Ministerului Finanţelor se constituie fondul extrabugetar pentru asigurarea punerii în aplicare a prevederilor Legii nr. 112/1995, care se va alimenta din sumele obţinute din vânzarea apartamentelor care nu s-au restituit în natură, reprezentând plăţi integrale, avansuri, rate şi dobânzi, după deducerea comisionului de 1% din valoarea apartamentelor.
Art. 9 alin. 5 din aceeaşi lege prevedea că, comisionul unităţilor specializate, care evaluează şi vând apartamente, este de 1% din valoarea acestora.
În speţă, vânzarea apartamentului către reclamanţi s-a făcut de către SC Construct Ardealul SA, ca mandatar al Consiliului Local Cluj-Napoca, astfel încât, comisionul de 1% prevăzut de art. 9 alin. 5 din Legea nr. 112/1995 a intrat în contul acestuia, iar nu în fondul extrabugetar constituit la dispoziţia Ministerului Finanţelor Publice, în conformitate cu art. 13 alin. 6 lit. a din Legea nr. 112/1995.
Prin urmare, este fondată susţinerea pârâtului recurent, în sensul că nu poate fi obligat la restituirea comisionului de 1%, însă această cererea urmează să fie analizată de către instanţa de fond, în rejudecare, în cadrul procesual legal fixat, în contradictoriu cu persoana care justifică calitate procesuală pasivă în cererea reclamanţilor, conform celor anterior expuse.
Cu privire la motivul de recurs, din recursul pârâtului, re feritor la greşita sa obligare la cheltuieli de judecată.
Curtea constată că acest motiv de recurs intră sub incidenţa excepţiei inadmisibilităţii, în virtutea principiului omisso medio, consacrat de art. 282 alin. 1 coroborat cu art. 299 alin. 1 C.pr.civ., având în vedere că doar prin hotărârea primei instanţe pârâtul a fost obligat la cheltuieli de judecată către reclamanţi, în timp ce, în decizia instanţei de apel nu s-a dispus în sarcina pârâtului recurent nicio obligaţie de plată a vreunor cheltuieli de judecată în favoarea reclamanţilor.
Oricum, faţă de soluţia de casare cu trimitere spre rejudecare, urmează ca instanţa de rejudecare să aibă în vedere şi cheltuielile de judecată ce se cuvin reclamanţilor, respectiv ce urmează a fi suportate de către Ministerul Finanţelor Publice.
Cu privire la motivele de recurs, din recursul reclamanţilor, vizând temeinicia cererii lor de obligare a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, la despăgubiri pentru evicţiune, în condiţiile Codului civil.
Nefondată este susţinerea reclamanţilor conform căreia, este întemeiată cererea lor în despăgubiri pentru evicţiune în temeiul Codului civil, respectiv, în temeiul art. 1337,art. 1341, 1350, 1344, 1313, 1336 C.civ., în condiţiile în care, pentru antrenarea acestei forme de răspunderi, ar fi fost necesar să nu existe o reglementare specială în domeniu.
Răspunderea civilă pentru evicţiune, reglementată de art. 1337 şi urm. C.civ., reprezintă dreptul comun în materie, legea generală, în timp ce, în situaţia chiriaşilor ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti irevocabile, răspunderea vânzătorului, chiar dacă vânzătorul a fost Statul Român, este antrenată în temeiul unei legi speciale, Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 1/2009, lege specială care precizează, totodată, în mod expres, cine va avea calitate procesuală pasivă în astfel de acţiuni.
Este ştiut faptul că, întotdeauna, potrivit principiului specialia generalibus derogant, legea specială are prioritate de aplicare faţă de legea generală, cu alte cuvinte, concursul dintre legea specială şi legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale.
Or, Codul civil reprezintă legea generală, în timp ce Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 1/2009, reprezintă legea specială, având deci prioritate de aplicare această lege specială, faţă de Codul Civil.
Cu alte cuvinte, numai în cadrul legal reglementat de legea specială reclamanţii îşi pot valorifica eventualul drept la despăgubiri, în condiţiile şi după distincţiile expres şi limitativ prevăzute de Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 1/2009.
Este reală susţinerea reclamanţilor recurenţi, în sensul că obligaţia de garanţie pentru evicţiune revine vânzătorului în condiţiile art. 1336-1337 C.civ. şi următoarele, dacă sunt întrunite mai multe cerinţe, respectiv, să existe o tulburare de drept provenind de la un terţ, această tulburare să aibă o cauză anterioară vânzării, iar tulburarea să nu fi fost cunoscută de cumpărător la data încheierii contractului, dar nu este mai puţin adevărat că în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile Codului civil, ci dispoziţiile legii speciale, Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 1/2009.
În speţă, nu este vorba despre o acţiune în răspundere pentru evicţiune pe dreptul comun, aşa cum nefondat apreciază reclamanţii, ci despre o acţiune specială, fundamentată pe un text de lege special, respectiv pe prevederile Legii nr. 10/2001, astfel cum aceasta a fost modificată prin Legea nr. 1/2009, dispoziţii speciale care nu au nimic comun şi care nu trebuie confundate cu dispoziţiile din legea generală care reglementează garanţia pentru evicţiune.
Nu poate fi reţinută susţinerea recurenţilor reclamanţi, în sensul că instanţa de fond şi instanţa de apel au încălcat prevederile art. 1 din Protocolul adiţional 1 la Convenţie, câtă vreme, recurenţii, neavând un drept de proprietate legal şi valabil stabilit, asupra apartamentului litigios -, conform Deciziei Curţii de Apel Cluj nr. 253/R/28.01.2008, pronunţată în dosar nr. 2156/33/2007 (f. 9 dosar fond) -, aceştia nu se pot prevala de existenţa, în patrimoniul lor, a unui „bun”, în înţelesul art. 1 paragraf 1 din Protocolul Adiţional 1 la Convenţie.
Având în vedere jurispudenţa C.E.D.O., stabilită în Hotărârea pronunţată în Cauza Balhous contra Republicii Cehe, este de subliniat faptul că există o diferenţă esenţială între „simpla speranţă” la a obţine o anumită pretenţie concretă, respectiv, de restituire a unui anumit cuantum bănesc către reclamanţi, oricât de rezonabilă ar fi aceasta, şi „speranţa legitimă”, care trebuie să aibă o natură concretă, întemeiată pe o dispoziţie legală sau pe o hotărâre judecătorească.
Cele statuate de Curte în jurisprudenţa sa, în cauza Păduraru contra României, nu pot fi aplicate mutatis mutandis în prezenta cauză, dat fiind că în cauza Păduraru a fost avută în vedere situaţia foştilor proprietari ai imobilului preluat de stat, Curtea statuând în sensul că în cazul persoanelor proprietare ale unor imobile pe care statul şi le-a însuşit fără titlu valabil, îşi păstrează calitatea de proprietari, în temeiul art. 2 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 atunci în vigoare, nefiind vorba de un nou drept, ci de recunoaşterea explicită şi retroactivă a vechiului drept (paragraf 84).
În ceea ce priveşte jurisprudenţa C.E.D.O., în cauza Răţeanu contra României, Curtea Europeană a considerat că „în contextul legislativ român, vânzarea de către stat a unui bun al altuia unor terţi de bună-credinţă, chiar dacă aceasta este anterioară confirmării în justiţiei în mod definitiv al dreptului de proprietate al celuilalt, însoţită de lipsa totală de despăgubiri a fostului proprietar, apare ca o privare de bunuri, contrară art. 1 din Protocolul 1” (paragraful 23) statuare care, evident, îi are în vedere tot pe foştii proprietari, nu pe foştii chiriaşi aflaţi în situaţie similară cu a recurenţilor din prezenta cauză.
De altfel. întreaga jurisprudenţă C.E.D.O. citată de recurenţi. analizează cu precădere incidenţa art. 1 din Protocolul 1. din perspectiva fostului proprietar deposedat abuziv de stat.
Drept urmare. Curtea constată că nu poate fi reţinută în cauză încălcarea art. 1 din Protocolul 1. aşa cum nefondat susţin recurenţii.
Neavenită este şi susţinerea reclamanţilor. în sensul că. dacă li s-ar restitui doar preţul pe care l-au plătit. actualizat cu inflaţia. nu ar avea posibilitatea să-şi cumpere. în actualele condiţii ale pieţei imobiliare. un alt imobil asemănător celui pe care l-au cumpărat iniţial. câtă vreme. preţul de vânzare-cumpărare achitat de foştii chiriaşi la data cumpărării apartamentelor în temeiul Legii nr. 112/1995 era unul de protecţie socială . derizoriu. raportat la preţurile reale practicate la acel moment pe piaţa imobiliară.
Cu alte cuvinte. respectivul preţ de protecţie socială. atunci achitat de reclamanţi pentru imobilul litigios. nu le-ar fi permis efectiv şi real acestora să achiziţioneze nici atunci (- pentru un astfel de preţ derizoriu -) un apartament tranzacţionat la preţul real de circulaţie practicat pe piaţa imobiliară.
în ceea ce priveşte eventuala incidenţă în cauză a jurisprudenţei CEDO statuată în Cauza Tudor contra României.
Curtea apreciază că cele statuate în Hotărârea din 24 martie 2009. în Cauza Tudor Tudor împotriva României (publicată în M. Of. nr. 778/13/11.2009. nu sunt aplicabile mutatis mutandis în prezenta cauză. dat fiind faptul că. atât starea de fapt. cât şi starea de drept. din cele două situaţii. sunt diferite.
Astfel. în această Hotărâre s-a reţinut. ca stare de fapt. că reclamantului nu i s-a anulat contractul de vânzare-cumpărare. încheiat în baza Legii nr. 112/1995. ci. prin decizia definitivă din data de 28 ianuarie 2003. Curtea de Apel Bucureşti a dispus ca reclamantul să îi predea fostului proprietar. de la care imobilul fusese naţionalizat şi care promovase acum o acţiune în revendicare. posesia asupra apartamentului.
Instanţa a statuat că titlul de proprietate al fostului proprietar. astfel cum fusese confirmat prin decizia judecătorească definitivă din 23 mai 1997. prevala asupra contractului de cumpărare al reclamantului.
Curtea a mai reţinut că reclamantul s-a plâns. totodată. de faptul că. din cauză că instanţele interne au preferat titlul de proprietate al fostului proprietar faţă de al său. îi este imposibil în prezent să îşi exercite dreptul de proprietate asupra apartamentului. cu încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.
Este adevărat că s-a stabilit de către Curte ( paragraful 38) că „în cauza de faţă, instanţele interne au comparat titlurile de proprietate prezentate de reclamant şi de fostul proprietar şi au hotărât să acorde prioritate titlului fostului proprietar. Astfel, Curtea de Apel Bucureşti nu a anulat titlul de proprietate al reclamantului, şi nici nu i-a acordat vreo despăgubire pentru pierderea suferită.
Cu toate acestea, reclamantul, care nu îşi mai poate folosi în mod valabil titlul de proprietate, poate solicita despăgubiri din partea vânzătorului, în temeiul Codului civil, pentru evicţiune, fie chemând în garanţie statul în procesul intentat împotriva sa, fie prin introducerea unei acţiuni separate în acest sens. Jurisprudenţa trimisă de Guvern indică o practică internă consecventă de acordare de despăgubiri în cauze similare cu cea de faţă. Prin urmare, calea de atac este disponibilă atât în teorie, cât şi în practică”. dar nu este mai puţin adevărat că aceste alegaţii ale Curţii vizează ipoteza particulară în care nu a fost anulat titlul de proprietate al reclamantului.
Or. în prezenta speţă. contractul de vânzare-cumpărare încheiat de reclamanţi în baza legii nr. 112/1995 a fost constatat nul printr-o hotărâre judecătoreasă definitivă şi irevocabilă.
Totodată. Curtea a statuat (paragraful 42) că. „deşi legea retrocedării nu prevede o acţiune specifică împotriva Statului pentru persoane aflate în situaţia reclamantului - adică persoane ale căror contracte de vânzare-cumpărare nu au fost desfiinţate (s.n.) -„ totuşi. calea de atac care ar putea fi suficientă pentru a asigura o reparaţie în situaţii precum ce a reclamantului Tudor. ar fi ce oferită de Codul Civil.
Prin urmare. Curtea constată că situaţia particulară a reclamanţilor din cauza pendinte - cărora contractul de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995 le-a fost desfiinţat printr-o
hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă - , diferă net de ipoteza reţinută în Cauza Tudor contra României
Cu privire la motivul de recurs, din recursul reclamanţilor, prin care se invocă, practic, buna lor credinţă, concomitent cu reaua credinţă a Statului la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
Textul art. 501 şi textul art. 50 alin. 21 din Legea nr. 10/2001 republicată, are în vedere ipoteza în care a existat un contract de vânzare-cumpărare încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, contract desfiinţat ulterior printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.
Se pune firesc întrebarea ce anume înseamnă sintagma „respectarea Legii nr. 112/1995”, cum anume trebuie interpretată aceasta, în condiţiile în care, în actualul cadru procesual nu se poate rediscuta valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare.
Pentru o atare finalitate, chiar dacă nu se mai poate repune în discuţie valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare, este necesar să se facă o scurtă trimitere la dispoziţiile Legii nr. 112/1995, pentru a se putea reaminti ce anume prevedea acest act normativ cu privire la posibilitatea acordată chiriaşilor de a cumpăra apartamentul ce făcea obiectul acestei legi.
Potrivit art. 1 din această lege făceau obiectul acestei legi imobilele cu destinaţia de locuinţe, fosta proprietate a unor persoane fizice, trecute cu destinaţia de locuinţe în proprietatea Statului, după 6 martie 1945, cu titlu şi care se aflau în posesia Statului sau a altor persoane juridice la data de 22 decembrie 1989, în noţiunea de titlu fiind inclus, prin textul art. 1 alin. 2 din H.G. nr. 20/1996, modificată prin H.G. nr. 11/2007, şi Decretul nr. 92/1950, în baza căruia Statul Român a preluat imobilul litigios.
Apoi, era necesar ca cel care cumpăra un apartament ce făcea obiectul Legii nr. 112/1995 să fie titularul unui contract de închiriere valabil încheiat la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 112/1995, în acest sens dispunând art. 9 alin. 1 din Legea nr. 112/1995, să opteze pentru cumpărarea apartamentului pe care îl ocupa cu titlu de chirie după expirarea termenului prevăzut la art. 14 din lege - este termenul de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii în care persoanele îndreptăţite puteau depune cereri în temeiul Legii nr. 112/1995, termen care s-a împlinit la 29 iulie 1996 -, imobilul să nu fie exceptat de la vânzare în temeiul art. 10 din Legea nr. 112/1995.
Desigur, în esenţă, dacă toate aceste cerinţe au fost respectate cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare, se poate aprecia în sensul că respectivul contract de vânzare-cumpărare a fost încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995.
În speţă, aşa cum rezultă din considerentele deciziei civile nr. 253/R/28.01.2008, pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosar nr. 2156/33/2007, constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare al reclamanţilor recurenţi s-a dispus practic pentru cauză ilicită şi pentru încălcarea prevederilor art. 2 alin. 1 lit. c şi art. 2 alin. 2 din H.G. nr. 11/1997, reţinându-se în considerentele acestei decizii că în cartea funciară a imobilului nr. 2181 Cluj-Napoca, încă din data de 24.06.1993, sub B 20, era notată prima acţiune în revendicare, promovată de fosta proprietară a imobilului pe dreptul comun.
S-a mai reţinut în considerentele acestei hotărâri că orice discuţie în legătură cu buna ori reaua credinţă a pârâţilor cumpărători este inutilă, în raport de preluarea imobilului în litigiu fără titlul valabil şi de notarea acţiunii în revendicare în CF.
Pe cale de consecinţă, Curtea apreciază că în mod legal s-a reţinut de către instanţa de fond, soluţie legal menţinută de către instanţa de apel, că reclamanţii sunt îndreptăţiţi doar la restituirea preţului de vânzare-cumpărare pe care l-au plătit, actualizat cu inflaţia, iar nu şi la restituirea valorii actuale de circulaţie a imobilului.
Însă, Curtea constată, totodată, că soluţionarea acestei cereri a reclamanţilor s-a făcut în contradictoriu cu o persoană care nu are calitate procesuală pasivă, respectiv cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, deşi trebuia judecată în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice în nume propriu.
Drept urmare, în temeiul argumentelor anterior precizate şi a prevederilor art. 312 alin. 1
C.pr.civ., Curtea constată că se impune respingerea restului motivelor din recursul reclamanţilor.
Cheltuielile de judecată ocazionate reclamanţilor vor fi avute în vedere de instanţa de rejudecare.
| ← Legea nr. 10/2001. Probe. Posibilitatea administrării lor... | Autoritate de lucru judecat. Cerere formulată oral, după... → |
|---|
