Acţiune pentru anularea deciziei Vicepreşedintelui A.N.R.P. şi a hotărârii C. J. de Aplicare a Legii nr. 290/2003.
| Comentarii |
|
Tribunalul VÂLCEA Sentinţă civilă nr. 1353 din data de 18.06.2015
Acțiune pentru anularea deciziei Vicepreședintelui A.N.R.P. și a hotărârii C. J. de Aplicare a Legii nr. 290/2003. Instanța va respinge capătul de cerere din acțiunea reclamanților, având ca obiect anularea hotărârii C. J. Vâlcea pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, ca inadmisibil, întrucât potrivit art. 8 alin. 5 din Legea nr. 290/2003 poate fi atacată în instanța de contencios administrativ doar decizia A.N.R.P.; hotărârea C. J. poate fi doar contestată la A.N.R.P. Pe fondul cauzei, este suficientă dovada refugiului autoarei de pe urma căreia se solicită despăgubiri sau compensații, iar pe de altă parte s-a făcut dovada dreptului de proprietate al autoarei doar asupra unei case, pe teritoriul Republicii Moldova; de asemenea, reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea de despăgubiri potrivit disp. art. 10 din Normele Metodologice, pentru construcția casă de locuit pentru care s-a făcut dovada dreptului de proprietate.(sent. nr. 1353/18.06.2015)
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea - Secția I civilă la data de 18.07.2014 sub nr. dosar …., reclamanții N. P., N. P. P., C. A. A. au chemat în judecată pe pârâtele A.N.R.P. și C.J. Vâlcea pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, solicitând instanței să dispună: anularea hotărârii nr. 32/2009 a C. J. Vâlcea de Aplicare a Legii nr. 290/2003; anularea deciziei nr. 562/2014 a Vicepreședintelui A.N.R.P.; obligarea pârâtelor să emită hotărâre pentru atribuirea în natură sau acordarea de despăgubiri și compensații pentru bunurile imobile avute în proprietate de autoarea V. M., de care a fost deposedată ca urmare a părăsirii forțate a Basarabiei.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că au formulat în temeiul Legii 290/2003 cerere de acordare de despăgubiri și compensații pentru bunurile imobile ce au aparținut autoarei V. M., iar cererea lor a fost respinsă prin Hotărârea nr. 32/2009 a C.J. Vâlcea pentru aplicarea Legii 290/2003, cu motivarea că nu sunt depuse acte de stare civilă pentru V.N., soțul autoarei V. M., nu există date că ar fi decedat anterior anului 1943 și nici că s-ar fi refugiat, respectiv că nu există date despre moștenitorii direcți ai autoarei V. M. - fiicele L. E. și V. N.. Reclamanții au formulat contestație împotriva hotărârii nr. 32/2009, ce a fost respinsă prin decizia nr. 562/2014 a Vicepreședintelui ANRP - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, cu următoarele motive: pentru acordarea despăgubirilor este necesar ca toți membrii familiei sa fi părăsit teritoriile ocupate, însă întrucât unul dintre moștenitorii autoarei, fiul V. S. N. nu a părăsit teritoriul ocupat, el decedând în 1971 în URSS, in orașul Cuibîșev, însemnând că el a ales se supună autorităților de ocupație și a ignorat ordinul de evacuare, situație în care s-a bucurat de prerogativele dreptului de proprietate; nu există documente privind refugiul și decesul soțului autoarei V. M. și nici a fiicei acesteia V. N. și nici dovada vocației succcesorale a petenților față de aceste două persoane; declarațiile de martori nu au credibilitate, deoarece ei nu puteau cunoaște prin propriile simțuri realitățile declarate, ei fiind născuți în 1937 și 1942 și nu sunt autentice; nu există acte certificate de autorități privind bunurile preluate și nici dovada corespondenței cu autoritățile privind bunurile autoarei.
Reclamanții susțin că actele administrative atacate impun condiții inexistente în lege, privitoare la moștenitorii solicitanți ai despăgubirilor, și nu iau în considerare actele depuse de reclamanți în dovedire. Legea impune o singură condiție, ca proprietarul (nu moștenitorii sau rudele sale) să fi fost deposedat prin părăsirea forțată a Basarabiei. Moștenitorii proprietarului deposedat au dreptul la reparații ca urmare a celor suferite de autorul lor, nu ca urmare a suferințelor rudelor autorului. Nu există nicio prevedere legală care să impună ca o condiție a acordării despăgubirilor ca toate rudele persoanei deposedate să fi fost refugiate. V. M. a fost refugiată în România în 11 ianuarie 1944, așa cum reiese din actele depuse, inclusiv din declarația dată de aceasta în 1944 în fața autorităților din România; părăsirea forțată a Basarabiei este o cauză directă a deposedării autoarei de bunurile imobile. Din acest punct de vedere, dispozițiile art.l alin.1 din Legea 290/2003 sunt pe deplin satisfăcute.
Reclamanții nu au solicitat despăgubiri de pe urma numiților V. N. (soțul autoarei), V. S. N. (fiul autoarei), L. E. și V. (fiicele autoarei). Nu are nicio relevanță dacă aceste persoane au murit, trăiesc și nici cine sunt moștenitorii acestora. Averea a aparținut lui V. M. și doar pentru această avere au solicitat despăgubiri. Legea impune solicitanților despăgubirilor să fie moștenitorii persoanei căreia i-a aparținut averea, neexistând condiția ca persoanele care solicită despăgubiri să fie moștenitorii tuturor rudelor persoanei deposedate. De altfel, reclamanții au depus la dosar acte privitoare la aceste persoane.
Reclamanții au mai arătat că Legea 290/2003 nu poate fi interpretată în sensul în care despăgubirile se acordă doar dacă toți moștenitorii persoanei deposedate le cer, deoarece aceasta ar însemna condiționarea drepturilor unora dintre moștenitori de atitudinea pur subiectivă a altora; regula unanimității a fost sancționată de CEDO. Cu privire la dovedirea averii autoarei, în decizia ANRP de respingere a contestației se adaugă la motivele reținute de C.J. Vâlcea pentru aplicarea Legii 290/2003 motive noi, incluzând lipsa actelor certificate privind averea autoarei și lipsa credibilității declarațiilor de martori.
Decizia ANRP este din acest punct de vedere netemeinică și nelegală, deoarece din dispozițiile art. 2 alin. 4 și 5 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 290/2003 rezultă că dovada dreptului de proprietate nu se face doar cu înscrisuri, ea se poate face, în anumite condiții, și cu declarația petentului și cu declarațiile a doi martori.
Prin adresa nr. 24-12/1127 din 21.08.2006 emisă de Arhivele Naționale ale Republicii Moldova se comunică faptul că în Tabelul nominal cu casele din anul 1941, apare V. M. cu o casă în comuna Vatici nr. 48. Acest înscris este certificat de autoritatea emitentă și indeplineste condițiile cerute de lege pentru dovedirea dreptului de proprietate. Reclamanții au dovada că au corespondat cu autoritățile din Republica Moldova pentru identificarea actelor doveditoare ale proprietății autoarei lor, precum și răspunsul acestora că nu se găsesc dovezi ale acestei averi. Prin urmare este admisibilă proba cu declarațiile a cel puțin doi martori, reclamanții prezentând declarațiile a patru martori. Cele 4 declarații sunt date în fața notarului din Republica Moldova, care a legalizat semnăturile de pe aceste declarații. Potrivit Legii activității notariale din Republica Moldova (Legea 1453/2002) nu pot fi autentificate decât actele juridice (art. 50). Potrivit acestei Legi, pentru documentele care nu conțin o expunere a unui act juridic, se pot legaliza semnăturile (art. 68). Declarațiile date în fața notarului nu sunt acte juridice în înțelesul legii de la locul întocmirii actului, de aceea ele nu au putut fi autentificate potrivit legii din Republica Moldova. Potrivit art. 71 din Legea nr. 105/1992, aplicabilă la data întocmirii declarațiilor, condițiile de forma ale unui act juridic sunt stabilite de legea care ii cârmuiește fondul, iar pe de altă parte actul se consideră valabil din punctul de vedere al formei, dacă îndeplinește condițiile prevăzute de legea locului unde a fost întocmit.
În drept, cererea a fost întemeiată pe art. 8 alin. 5 din Legea nr. 290/2006.
În dovedire s-a solicitat proba cu înscrisuri, la cerere fiind atașate înscrisuri (f.f.6-48).
La data de 1.10.2014 pârâta ANRP a depus la dosar întâmpinare, prin care a arătat că în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 290/2003, beneficiarii acestei legi sunt: cetățenii români care s-au refugiat pe teritoriul României în anul 1940, ca urmare a Ultimatumului din 26 iunie, prin care URSS solicita cedarea de către România a Basarabiei și părții de Nord a Bucovinei, cât și în anul 1944, ca urmare a ordinelor de evacuare generală; cetățenii români care au fost deportați în regiuni ale fostei Uniuni Sovietice în perioada de referință pentru această lege; cetățenii români care nu au avut domiciliul pe acele teritorii însă au avut în proprietate bunuri imobile la care nu au mai avut acces după cedarea teritoriilor prevăzute de această lege. Pentru a beneficia de măsurile reparatorii, conform art. 2 alin (1) din H.G. nr. 1120/2006, persoanele îndreptățite trebuie sa facă dovada că au avut în proprietate, la momentul refugiului, bunurile pentru care solicită acordarea măsurilor reparatorii.
Dovada calității de refugiat poate fi făcută, în cazul persoanelor care s-au refugiat pe teritoriul României în 1940, respectiv în 1944, prin următoarele înscrisuri: dovada luării în evidența populației de organele de specialitate ale localității unde s-au stabilit refugiații (adeverințe de arhivă sau certificate eliberate de primăriile localităților unde s-au stabilit inițial refugiații), carnet de refugiat sau buletin nominal de evacuare, emis de Comisariatul Național pentru Evidența Populației venite din Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, foi de călătorie eliberate de statul român pentru persoanele respective, sau carnet de muncă în situația în care refugiații erau funcționari de stat.
A mai arătat pârâta că pentru a beneficia de despăgubiri în baza Legii nr. 290/2003, solicitanții trebuiau să facă dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor pentru care solicită despăgubiri, care trebuie obligatoriu coroborată cu dovada refugiului, a părăsirii forțate și definitive a teritoriilor de către toți membrii familiei, astfel încât să nu fi existat alți membri ai familiei care locuind în continuare în teritoriul ocupat să se fi bucurat de prerogativele dreptului de proprietate asupra acestor bunuri.
Din analiza documentelor menționate în întâmpinare rezultă că fiul autoarei, V. S., a rămas în teritoriile ocupate, a ales să devină cetățean sovietic și să se supună autorităților de ocupație, ignorând astfel ordinele de evacuare generală din anul 1944, bucurându-se de prerogativele dreptului de proprietate. Nu au fost depuse documente din care să rezulte refugiul soțului autoarei, N. V., sau dovada decesului acestuia înaintea perioadei de referință, și nici documente din care să rezulte refugiul fiicei autoarei, V. N., sau dovada decesului acesteia înaintea perioadei de referință.
Cu privire la dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor abandonate de către autoare, petenții au depus două adeverințe eliberate de Arhiva Națională a Republicii Moldova, în prima se menționează că nu au fost identificate informații cu privire la averea autoarei în localitățile Iscova și Orhei, până în anul 1944, iar în cea de-a doua este menționată, pentru anul 1941, autoarea V. M. ca proprietară a unei case în comuna Vatic. Au mai depus declarațiile legalizate ale martorilor O. E., M. E., G. V. A., I. E., ultimele două neprezentând credibilitate, față de datele de naștere ale martorilor. Mai mult, declarațiile pe propria răspundere ale tuturor martorilor nu respectă prevederile art.2 alin 4 din H.G. 1120/2006, potrivit cărora declarațiile martorilor trebuie să fie date în formă autentică, neputând fi luate astfel în considerare.
Petenții nu fac dovada dreptului de proprietate asupra tuturor bunurilor pentru care au solicitat despăgubiri și nu au depus copii ale corespondenței purtate cu primăria localității în care se află aceste bunuri. Pe de altă parte, petenții nu au făcut dovada vocației succesorale față de V. N. și V. N. întrucât nu au depus la dosar certificatele de deces sau certificatele de moștenitor după aceștia.
Pentru aceste motive, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
La data de 29.09.2014 pârâta C. J. pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare s-a arătat că pentru a beneficia de despăgubiri in condițiile Legii nr. 290/2003, la dosar trebuiau depuse acte în conformitate cu prevederile acestei legi, precum și cu ale H.G. nr. 1120/2006 privind aprobarea normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003. Astfel, pentru a beneficia de măsurile reparatorii, persoanele îndreptățite trebuie să facă dovada refugiului, a proprietății asupra bunurilor pentru care se cer despăgubiri ori compensații, precum și dovada calității de moștenitor, acolo unde este cazul.
Ca urmare a analizării actelor depuse la dosar, C. J. Vâlcea, întrunită în ședința din data de 24 iunie 2009, a adoptat Hotărârea nr. 32 prin care a respins cererea înregistrată sub nr. 9025/05.06.2008 pentru lipsă acte de stare civilă (soț și fiice autoare) și pentru lipsă acte doveditoare privind evacuarea/refugierea autorului V. N. în perioada de referință 1940 - 1944.
Pârâta a mai arătat că persoanele care s-au refugiat pe teritoriul României pot dovedi calitatea de refugiat prin anumite înscrisuri: dovada luării in evidența populației de organele de specialitate ale localității unde s-au stabilit refugiații (adeverințe de arhivă sau certificate eliberate de primăriile localităților unde s-au stabilit inițial refugiații), carnet de refugiat sau buletin nominal de evacuare, foi de călătorie, eliberate de statul român pentru persoanele respective, sau carnet de muncă in situația in care refugiații erau funcționari de stat.
Din analiza documentelor menționate în întâmpinare rezultă că fiul autoarei, V. S., a rămas în teritoriile ocupate, a ales să devină cetățean sovietic și să se supună autorităților de ocupație, ignorând astfel ordinele de evacuare generală din anul 1944, bucurându-se de prerogativele dreptului de proprietate, astfel că autorii după care se solicită despăgubiri nu îndeplinesc condițiile prevăzute de lege, întrucât unul dintre moștenitorii acestora a rămas în teritoriile prevăzute de lege, putând prin moștenitorii săi să pretindă măsuri reparatorii de la statul pe teritoriul căruia se află in prezent bunurile.
A mai susținut pârâta că Legea nr. 290/2003 nu prevede acordarea de măsuri reparatorii doar pentru o parte dintre moștenitorii legali ai autorilor deposedați in Basarabia, Bucovina de Nord sau Ținutul Herța, in condițiile in care există alți moștenitori care ar putea pretinde sau chiar beneficia de măsuri reparatorii acordate de statele pe teritoriul cărora se află in prezent bunurile respective. Petenții aflați in astfel de situații urmează să stabilească raporturile cu ceilalți succesori privind drepturile fiecăruia pe calea dreptului comun.
A mai arătat că în dovedirea cererii nu au fost depuse documente din care să rezulte refugiul soțului autoarei, N. V., sau dovada refugiului acestuia înaintea perioadei de referință și nici documente din care să rezulte refugiul fiicei autoarei, V. N., sau dovada decesului acesteia înaintea perioadei de referință.
Cu privire la dovada dreptului de proprietate, pârâta a făcut referire la aceleași adeverințe și la aceleași declarații de martori la care s-a referit și pârâta A.N.R.P. A arătat că solicitantul despăgubirilor, conform Legii nr. 290/2003, trebuie să respecte ordinea menționată în art. 5 alin. 1 din lege și anume să facă mai întâi dovada cu acte doveditoare, certificate de autorități și numai în caz de imposibilitate de procurare a acestora să recurgă la declarațiile autentificate a doi martori. Declarațiile pe propria răspundere ale martorilor nu pot fi luate în considerare, întrucât nu sunt date în formă autentică.
Astfel, solicitanții nu au făcut dovada refugiului tuturor membrilor familiei și nici dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor solicitate.
În drept s-au invocat dispozițiile Legii nr. 290/2003 și ale HG nr. 1120/2006.
În dovedire s-a solicitat proba cu înscrisuri.
Prin încheierea din 25.11.2014 pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția I civilă în dosarul nr. …. a fost admisă excepția de necompetență funcțională a acestei secții și a fost trimisă cauza spre competență soluționare la Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, unde a fost înregistrată sub nr. …..
La data de 3.02.2015 reclamanții au depus la dosar o cerere de chemare în judecată a altei persoane care poate pretinde aceleași drepturi ca și ei, și anume a lui V.N., reclamanții arătând că acesta a formulat alături de ei cerere în temeiul Legii nr. 290/2003 pentru acordarea despăgubirilor pentru V. M. Acesta nu este menționat nici în hotărârea nr. 32/2009 a C. J. Vâlcea și nici în decizia nr. 562/2014 a ANRP, deși în contestația formulată de reclamanți împotriva hotărârii nr. 32/2009 au arătat că și acesta a formulat cerere și că față de el nu s-a dispus nici o măsură.
În drept, cererea a fost întemeiată pe art. 68 și 70 C.pr.civ.
La termenul de judecată din data 3.03.2015 instanța a încuviințat pentru reclamanți proba cu înscrisuri.
Instanța a solicitat de la C. J. pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 Vâlcea și de la ANRP întregul dosar ce a stat la baza adoptării Hotărârii nr. 32/24.06.2009 emisă de C. J. pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 Vâlcea.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamantul N. P. a adresat C. J. pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 cererea înregistrată sub nr. 9025/5.06.2006 (f.41-42), prin care a arătat că în calitate de moștenitor al numitei V. M. solicită acordarea de despăgubiri și compensații pentru bunurile rămase în localitatea Vatici, județul Orhei, constând în casă, anexe gospodărești și curte, grădină, teren agricol și forestier, recolte neculese. În cuprinsul cererii a făcut referire la actele pe care se întemeiază cererea și a menționat că la moștenire vin și C. A. A., N. R., N. P., V. N.
Prin Hotărârea nr. 32/2009 emisă de C. J. pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 (f.19-20) a fost respinsă "cererea de acordare de despăgubiri, înregistrată sub nr. 9025/5.06.2006, formulată de domnul N.P., în nume propriu și pentru N.P.R., N. P. P., C. A. A., în calitate de moștenitori ai autoarei V. M. … pentru lipsa actelor de stare civilă pentru V. N. (soț autoare), L. E. și V. N. (fiice autori), precum și lipsă acte doveditoare privind evacuarea/refugierea autorului V. N.";.
Reclamantul N. P., "în numele său și al celorlalți moștenitori";, a formulat contestație împotriva Hotărârii nr. 32/ (f.12-17), iar prin Decizia nr. 562/2014 emisă de Vicepreședintele ANRP (f.9-11) a fost respinsă contestația nr. 7197/13.08.2009 formulată de reclamantul N. P., în nume personal și pentru N. P. R., N. P. P. și C. A.A., împotriva Hotărârii nr. 32/2009 emisă de C. J. Vâlcea pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, care a fost menținută ca fiind legală și temeinică. În motivarea deciziei s-a reținut în esență că petenții nu au făcut dovada refugiului tuturor membrilor familiei, nici dovada dreptului de proprietate asupra tuturor bunurilor pentru care s-au solicitat despăgubiri și nu au depus certificate de moștenitor de pe urma lui V. N. (soțul lui V. M.) și V. N. (fiică).
Instanța reține că potrivit disp. art. 1 alin. 1 și 2 din Legea nr. 290/2003, în forma în vigoare la data formulării cererii nr. 9025/5.06.2006, "cetățenii români, deposedați ca urmare a părăsirii forțate a Basarabiei, Bucovinei de Nord și a Ținutului Herța, precum și ca urmare a celui de al Doilea Război Mondial și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, au dreptul la despăgubiri sau compensații pentru bunurile imobile avute în proprietatea lor în aceste teritorii, precum și pentru recolta neculeasă din anul părăsirii forțate a bunurilor, în condițiile prezentei legi. De prevederile prezentei legi beneficiază foștii proprietari, moștenitorii legali ai acestora, până la gradul al IV-lea inclusiv, sau moștenitorii testamentari ai acestora, dacă au la data formulării cererii cetățenia română";.
Potrivit art. 5 din Legea nr. 290/2003, persoanele îndreptățite vor depune cereri proprii, iar dacă pentru bunurile aceluiași proprietar sunt mai mulți moștenitori, fiecare dintre aceștia este obligat să îi menționeze pe ceilalți în cererea formulată; cererile trebuie însoțite de acte doveditoare, certificate de autorități, sau de declarația autentică a petentului, însoțită de declarațiile a cel puțin 2 martori, de asemenea, autentificate.
Potrivit art. 2 din Normele Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, aprobate prin HG nr. 1120/2006, pentru a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 290/2003, persoanele îndreptățite trebuie să facă dovada că au avut în proprietate, la momentul refugiului, bunurile pentru care solicită acordarea măsurilor reparatorii. Cererile sunt însoțite de acte doveditoare certificate de autorități. În situația imposibilității dovedite de a procura aceste acte, cererea se completează cu declarația autentică a petentului, însoțită de declarațiile a cel puțin 2 martori, de asemenea autentificate.
Instanța reține că reclamantul N. P. a solicitat, în nume propriu și pentru reclamanții N. P. P., C. A. A. și V. N. despăgubiri sau compensații pentru bunurile aparținînd autoarei Vârlan Maria, de care a fost deposedată atunci când a fost forțată să părăsească locuința ei din loc. Vatici, raionul Orhei, de pe teritoriul actual al Republicii Moldova. La dosar a fost depusă o copie de pe o declarație dată de V. M. în cursul anului 1944 (f.30), în care aceasta declară că nu dorește să se repatrieze în Basarabia și că renunță la toate drepturile ce i s-ar cuvenit potrivit Convenției de Armistițiu în cazul în care s-ar fi repatriat, nemaiavând nici un fel de pretenții față de Statul Român. Mai declară că s-a născut și a avut ultimul domiciliu în com. Vatic, jud. Orhei, este de profesie casnică, a venit în România la data de 11.01.1944 "fără a fi adus cu sila"; și în prezent s-a stabilit în comuna Dăești, jud. Vâlcea. Mai arată că posedă un buletin de evacuare. Conform certificatului de deces depus la dosar (f.31), V. M. a decedat la 8.08.1963 în mun. Râmnicu Vâlcea.
Conform arborelui genealogic depus la dosar (f.38) coroborat cu certificatele de stare civilă, certificatul de moștenitor nr. 415/1971 emis de notariatul de Stat Local Sector 7 București (f.23), copiile actelor de identitate ale părților și adeverința de deces nr. 1221 emisă de Oficiul de Stare Civilă al raionului Krasnoglinsk (f.24), instanța reține că V. M. a avut cu numitul V. N. pe copiii L. E., decedată în 16.04.1971, cu ultimul domiciliu în București, V. C., V. S. N., decedat în 12.02.1971 în orașul Cuibîșev, și V. N. La rândul lor, V. S. și V.A. au avut doi copii, pe V. V. E. și pe reclamantul V. N. V.V.E., căsătorită în 1959 cu numitul C.A., a avut ca fiu pe reclamantul C.A.A. Ulterior, C. (fostă V.) V. E. s-a căsătorit în 1969 cu reclamantul N.P., având ca fiu pe reclamantul N.P.P. N. (fostă C.) V. E. a decedat la data de 8.06.2004, cu ultimul domiciliu în București (f.34).
Se constată că au solicitat despăgubiri și compensații moștenitorii defunctei V./C./N.V.E. (reclamanții N.P., N.P.P și C.A.A.), precum și fratele acesteia, reclamantul V.N., cei doi fiind descendenți de gr. II ai autoarei V.M. Întrucât doar aceste persoane au solicitat despăgubiri sau compensații cu privire la bunurile ce au aparținut defunctei V.M., instanța apreciază că nu prezintă importanță atitudinea celorlalți descendenți în viață ai autoarei, în legătură cu măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 290/2003.
Instanța reține că s-a făcut dovada refugiului autoarei V.M. din Basarabia, raionul Orhei, comuna Vatici, în localitatea Dăești din jud. Vâlcea, în luna ianuarie 1944. Pârâtele au susținut că trebuia făcută dovada refugierii întregii familii a autoarei, invocând faptul că fiul său V.S.N. a rămas să lucreze în raionul Orhei din RSS Moldovenească, așa cum rezultă din adeverința nr. 177/17.07.1957 eliberată de Ministerul Industriei Aeronautice (f.22), decedând la 12.02.1971, iar pe de altă parte că lipsesc acte doveditoare privind evacuarea sau refugierea autorului V.N.
Instanța apreciază oportun a examina mai întâi situația averii autoarei V.M. Astfel, conform certificatului de arhivă nr. 24-12/1127 din 21.08.2006 eliberat de Arhiva Națională a Republicii Moldova (f.29), în Tabelul nominal al proprietarilor de case din comuna Vatici, județul Orhei, pentru anul 1941, este înscrisă Vârlan Maria ca proprietară a unei case cu nr. 48 în comuna Vatici.
Instanța are în vedere și declarațiile sub semnătură legalizată date de martorii O.E. și M.E. în fața notarului privat Elena Petcu din mun. Chișinău, Republica Moldova, la data de 13.05.2006 (f.26-27). Acestea, deși nu sunt întocmite în formă autentică, poartă legalizarea de către notar a semnăturii martorului, fiind întocmite conform dispozițiilor art. 68 alin. 1 și 3 din Legea nr. 1453/2002 a Republicii Moldova cu privire la notariat ("persoana care desfasoara activitate notariala legalizeaza semnaturile de pe documentele al caror continut nu contravine legii si nu este o expunere a unui act juridic. … Legalizind semnaturile, persoana care desfasoara activitate notariala nu certifica faptele expuse in document, ci numai confirma ca semnatura apartine persoanei care a semnat, acest fapt fiind indicat in girul de autentificare";).
Martorul O.E., născută la 9.10.1926, declară că a fost consăteancă cu V.M. și fiul ei V.S. în satul Vatici, raionul Orhei, iar V.M. a avut în proprietate două case în centrul satului, măsurând fiecare câte aproximativ 100-150 mp, iar într-o casă fiind prăvălie și cafenea. De asemenea, a mai avut și construcții auxiliare, două beciuri de piatră, loturi de pământ arabil cu floarea soarelui de circa 20 hectare. Suprafața terenului de pe lângă casă era de 1 hectar. A precizat că după războiul din anii 1941 - 1945 în case au funcționat magazinul satului și alte edificii ale Sovietului Sătesc.
Martorul M.E., născută la 1.05.1921, a fost consăteancă cu V.M. și a precizat că familia V. a avut în proprietate: două case mari, fiecare de câte 100 - 150 mp, într-o casă fiind prăvălie și cafenea, iar în cealaltă locuind cu familia; pe lângă casă avea grădină cu suprafața de un hectar. De asemenea, avea circa 20 hectare de teren în comuna Vatici, jud. Orhei, pe care cultivau floarea soarelui și porumb. A menționat martorul că după războiul din anii 1941 - 1945 casele au fost luate pentru Sovietul Sătesc și pentru magazin.
Se observă că în timp ce martorul O.E. declară că V.M. a avut în proprietate anumite construcții și terenuri, martorul M.E. declară că familia V. a avut în proprietate aceste bunuri. Rezultă astfel incertitudinea în stabilirea calității de proprietar exclusiv a autoarei V.M. asupra tuturor imobilelor menționate de martori. Este relevantă sub acest aspect și incertitudinea cu privire la situația de la nivelul anului 1944 și ulterior a numitului V.N., despre care reclamanții au arătat că a fost soțul lui V.M.
Drept urmare, instanța va reține ca dovadă certă doar certificatul de arhivă nr. 24-12/1127 din 21.08.2006 eliberat de Arhiva Națională a Republicii Moldova (f.29), cu privire la existența în patrimoniul autoarei V.M. a unei case cu nr. 48 din comuna Vatici. Este de menționat că martorii I.E. și G.V.A. au făcut referire la "casa M. V.";.
Deși fiul autoarei, V.S., a rămas în Basarabia după anul 1944, nu se poate reține că acesta a exercitat prerogative de proprietar asupra acestei case, de vreme ce din declarațiile martorilor O. E. și M.E. reiese că această casă a fost folosită în interesul Sovietului Sătesc ori cu destinația de magazin, iar martorii I. E. și G.V.A. au declarat că inclusiv această casă a fost confiscată de regimul sovietic.
Față de cele expuse mai sus, instanța consideră că în speța de față este suficientă dovada refugiului autoarei V.M., de pe urma căreia se solicită despăgubiri sau compensații, iar pe de altă parte că s-a făcut dovada dreptului de proprietate al autoarei doar asupra unei case cu nr. 48 din com. Vatici, jud. Orhei, pe teritoriul Republicii Moldova. Reclamanții N.P., N.P.P., C.A.A. și V. N. sunt persoane îndreptățite conform Legii nr. 290/2003 la acordarea de despăgubiri potrivit disp. art. 10 din Normele Metodologice, pentru construcția casă de locuit pentru care s-a făcut dovada dreptului de proprietate.
Drept urmare, instanța în baza art. 8 alin. 5 din Legea nr. 290/2003 va desființa Decizia nr. 562/5.06.2014 emisă de pârâta ANRP și va obliga pârâtele să acorde reclamanților N.P., N.P.P., C.A.A. și V.N. despăgubiri pentru imobilul casă situat în com. Vatici, jud. Orhei, ce a aparținut autoarei V.M., conform certificatului de arhivă nr. 24-12/1127 din 21.08.2006 emis de Arhiva Națională a Republicii Moldova.
Instanța va respinge capătul de cerere din acțiunea reclamanților, având ca obiect anularea Hotărârii nr. 32/2009 emisă de C. J. Vâlcea pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, ca inadmisibil, întrucât potrivit art. 8 alin. 5 din Legea nr. 290/2003 poate fi atacată în instanța de contencios administrativ doar decizia ANRP, nu și hotărârea C. J. pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003; aceasta din urmă poate fi doar contestată la ANRP.
În considerarea soluției de desființare a Deciziei nr. 562/2014, instanța va admite cererea de chemare în judecată a numitului V.N., formulată de reclamanții N.P., N.P.P., C.A.A.
În ce privește acțiunea reclamanților N.P., N.P.P. și C.A.A., instanța o va admite în parte, având în vedere soluțiile expuse mai sus.
| ← Solicitare plată TVA în temeiul unor facturi de corecţie.... | Drept civil. Uzucapiune (Prescripţia achizitivă) → |
|---|
