Drept civil. Asigurări. Jurisprudență Asigurări auto şi alte asigurări
| Comentarii |
|
Tribunalul VÂLCEA Decizie nr. 604 din data de 17.09.2015
Dosar nr. 7789/288/2014
DECIZIA CIVILĂ Nr. 604/A/ 17 Septembrie 2015
Drept civil. Asigurări
În asigurările de bunuri, nu numai că nu este necesar ca asiguratul să efectueze reparațiile înainte de stabilirea și acordarea despăgubirilor, dar acesta nici măcar nu este obligat să le efectueze, dacă nu dorește sau dacă repararea bunului asigurat nu mai este posibilă. Despăgubirea are rolul de a acoperi în patrimoniul asiguratului, în limita valorii asigurate, pierderea suferită de acesta ca urmare a intervenirii evenimentului asigurat. Așadar, pentru stabilirea și plata despăgubirii nu este neapărat necesar ca persoana asigurată să depună la dosarul de daună dovada achitării contravalorii facturilor și devizele de reparații, în original sau copii.
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Rm. Vâlcea sub nr. 7789/288/2014, reclamanta SC F.G.SRL, în contradictoriu cu pârâta SC A.A. SA, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată pârâta să îi plătească suma de 10221,7 lei, reprezentând despăgubiri în temeiul poliței de asigurare VL 1042120000003/04.10.2012 și dobânda legală aferentă acestei sume începând cu data de 13.06.2014 și până la data plății efective. A solicitat cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta un contract de asigurare de bunuri, conform poliței de asigurare VL 1042120000003/04.10.2012. A menționat că, în cursul executării contractului, la data de 17.10.2013, au avut loc un incendiu și o explozie care au distrus o parte din clădire, incendiul fiind constatat de pompieri.
A susținut că, în data de 05.05.2014, pârâta a comunicat avizarea favorabilă a dosarului de daună, iar în data de 13.05.2014, reclamanta a formulat cerere de despăgubire pentru suma de 26.615 lei.
Reclamanta a mai arătat că, în data de 13.06.2014, pârâta a comunicat că nu s-a aprobat despăgubirea pentru suma de 10.221,7 lei, deoarece nu a depus la dosar facturile de reparație și chitanțele aferente. A menționat că suma neaprobată reprezintă cheltuieli indirecte și TVA, aferente reparațiilor necesare aducerii clădirii în starea anterioară.
Reclamanta a mai arătat că a efectuat pe cheltuiala proprie reparațiile la clădirea asigurată și a depus, la datele de 17.06.2014 și 30.06.2014, facturile în original și ordinele de plată pentru achitarea acestor facturi, pârâta confirmând sub semnătura inspectorului de daună primirea acestor facturi în original.
Reclamanta a arătat că, la data de 18.06.2014, pârâta a achitat o parte din despăgubirea pretinsă în cuantum de 16513 lei, iar la data de 30.07.2014, a comunicat că dorește ca reclamanta să mai depună cerere de despăgubire tip ASTRA, facturi și chitanțe în original, care erau deja depuse și fotografii ale lucrării efectuate. Reclamanta a arătat că pârâta se află în culpă cu privire la îndeplinirea obligațiilor contractuale, deoarece a condiționat plata despăgubirilor de efectuarea anticipată de către reclamantă, pe cheltuiala sa, a reparațiilor necesare refacerii bunului asigurat, contrar prevederilor contractuale, care nu condiționează plata despăgubirii de efectuarea anticipată a lucrărilor de reparație pe cheltuiala proprie.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 14, 15, 1516, 2208 și 2114 din C.civ..
Prin sentința civilă nr.1833/06 martie 2015, pronunțată de Judecătoria Rm. Vâlcea în dosarul nr.7789/288/2014, a fost admisă cererea, a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 10221,7 lei, reprezentând despăgubiri, la care se adaugă dobânda legală aferentă acestei sume începând cu data de 13.06.2014 până la data plății efective și s-a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 2116 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
În motivarea sentinței, prima instanță a reținut că:
"Părțile au încheiat polița de asigurare VL 1042120000003/04.10.2012, având ca obiect asigurarea imobilului reclamantei din comuna Budești, județul Vâlcea, suma asigurată pentru clădire fiind de 400.000 de euro (fila 8).
În data de 17.10.2013, s-a produs un incendiu la imobilul reclamantei, așa cum rezultă din procesul verbal de intervenție nr. 419475/17.10.2013 emis de ISU Vâlcea, în care au fost descrise împrejurările procedurii incidentului ( fila 21 ), și din declarația martorului Tîrcă Gheorghe, inspectorul de daună al pârâtei.
Reclamantul a formulat cerere de despăgubire în data de 13.05.2014, solicitând suma de 26.615,10 lei, iar pârâta a întocmit dosarul de daună VL1014IC000647, în cadrul căruia a fost achitată despăgubirea în cuantum de 16.513,42 de lei la data de 17.06.2014, nu și suma de 10221,7 lei.
Principalul motiv de apărare invocat de pârâtă, așa cum rezultă din întâmpinare și din concluziile orale făcute în cursul procesului, pentru a justifica neefectuarea plății constă în aceea că reclamanta nu a depus la dosarul de daună facturile și ordinele de plată a acestora în original, că adrese care sunt semnate de inspectorul de daună Târcă Gheorghe cuprind mențiunea inspectorului de daună că le-ar fi primit în original, însă această mențiune nu aparține inspectorului, ci a fost adăugată ulterior, că nu au fost depuse devize de lucrări.
Instanța reține caracterul neîntemeiat al susținerilor pârâtei. Astfel, așa cum rezultă din adresele nr. 31/08.07.2014 și 30/17.06.2014, depuse în original la filele 156, 157, acestea poartă mențiunea sub semnătură a inspectorului de daună al pârâtei Tîrcă Gheorghe, potrivit căruia a primit facturile în original. Și în instanță, inspectorul Tîrcă Gheorghe, fiind audiat în calitate de martor, a arătat că a primit în original aceste facturi și că îi aparțin scrisul și semnătura de pe înscrisurile de la filele 156, 157.
Pe de altă parte, instanța reține că nu are suport în dispozițiile contractuale și legale condiționarea făcută de societatea de asigurare de a plăti contravaloarea daunelor după efectuarea lucrărilor și depunerea documentelor de plată, a facturilor, ordinelor de plată și a devizelor de lucrări. Nici convenția încheiată de părți și nici dispozițiile legale incidente în materie nu instituie o asemenea condiționare. Art. 11.5 din condițiile generale ale contractului vizează documente estimative care pot contribui la cuantificarea daunei. Dimpotrivă, scopul pentru care se încheie contractul de asigurare pentru imobile este acela ca asiguratul, în situația producerii riscului asigurat, să primească de la asigurător o sumă de bani pentru a avea posibilitatea să își repare imobilul sau să își achiziționeze altul cu suma de bani primită de la asigurător, iar nu să efectueze în prealabil aceste cheltuieli (în multe situații, pe care asigurații nu și le-ar putea permite), pentru ca ulterior să fie despăgubit de asigurător. În același sens a făcut precizări și inspectorul de daună al pârâtei în cadrul declarației de martor, arătând că la momentul primei plăți nu se plătesc niște lucrări deja efectuate, ci suma este acordată pentru a fi adus imobilul în starea inițială.
Mai mult, în lipsa unor clauze contractuale contrare, instanța reține că, nu numai că nu este condiționată efectuarea plății de către asigurător de efectuarea prealabilă a lucrărilor și a plăților de către asigurat, ci asiguratul nu are obligația de a investi suma primită de la asigurător în același imobil, putând să își achiziționeze alt bun sau niciunul. Pentru aceleași rațiuni, nici susținerile pârâtei, care își arogă atribuții de organ de control fiscal, referitoare la lipsa datorării TVA nu sunt întemeiate, asigurătorul având obligația de a achita contravaloarea efectivă a prejudiciului (care presupune servicii și bunuri în a căror structură este inclus TVA).
Instanța mai reține că reclamanta a estimat contravaloarea lucrărilor de remediere a daunelor la suma de 26.615,10 lei (fila 24) în baza unor devize estimative și a ofertelor producătorilor din domeniu construcțiilor (de pildă, SC DAMILA - fila 47), iar societatea de asigurare nu a refuzat efectuarea plății pe motiv că ar fi contestat contravaloarea acestor lucrări, (situație în care ar fi avut posibilitatea de a efectua cercetări suplimentare, de a dispune efectuarea unui raport de expertiză privind valoarea bunurilor, conform art. 13.7 lit. a din contract - fila 17), ci în mod neîntemeiat, așa cum s-a reținut mai sus, pentru nedepunerea în original a documentelor privind efectuarea lucrărilor, privind plata acestora (așa cum rezultă, în plus de cele reținute mai sus, și din nota de justificare depusă la fila 25 în dosar).
Sunt neîntemeiate și susținerile pârâtei prin care sugerează că reclamanta solicită și plata unor lucrări de îmbunătățire a imobilului, cum ar fi termoizolarea cu polistiren a acestui imobil. Reclamanta nu a contestat că ar fi efectuat termoizolarea cu polistiren, iar inspectorul de daună al pârâtei a arătat că nu a constatat și alte îmbunătățiri în plus la imobil față de starea inițială decât cele legate de termoizolație.
În speță, reclamanta nu a solicitat și contravaloarea lucrărilor de termoizolație cu polistiren, ci doar suma de 26.615,10 lei, care nu cuprinde aceste cheltuieli, conform facturilor nr. 359/26.05.2014 (fila 159 - pentru suma de 13.359,55 de lei) și nr. 269/20.06.2014 (fila 162 - pentru diferența de 13.255,15 lei). Reclamanta a făcut și dovada realității acestor plăți prin chitanțele, ordinele de plată, extrasele și documentele contabile depuse la dosar și prin răspunsul instituției bancare de la file 113 (plăți contestate inițial de pârâtă).
Contravaloarea lucrărilor de termoizolație cu polistiren este suplimentară sumelor menționate în paragraful anterior, conform facturii nr. 440/03.09.2014 emisă în baza contractului nr. 452/01.08.2014 (filele 144 - 145), sume nesolicitate pârâtei.
În drept, așa cum rezultă din dispozițiile art. 2208 alin. 1, 2214 din C.civ., în cazul asigurării de bunuri, în cazul producerii riscului asigurat, asigurătorul plătește asiguratul despăgubirea.
Având în vedere situația de fapt și dispozițiile legale menționate anterior, instanța constată că pârâta datorează reclamantei suma de 10221,7 lei, reprezentând despăgubiri în temeiul poliței de asigurare VL 1042120000003/04.10.2012 și dobânda legală aferentă acestei sume începând cu data scadenței conform art. 1535 din C.civ., 13.06.2014.
Pentru aceste considerente, instanța urmează să admită acțiunea și să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 10221,7 lei, reprezentând despăgubiri, la care se adaugă dobânda legală aferentă acestei sume începând cu data de 13.06.2014 până la data plății efective.
În temeiul dispozițiilor art. 453 din C.p.c., va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2116 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocatului și taxa de timbru.";
Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta SC A.A.SA, care a solicitat admiterea acestuia și schimbarea în tot hotărârii apelate în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea apelului se arată că instanța de fond a reținut greșit culpa asiguratorului, când în realitate intimata a fost în culpă pentru nerespectarea procedurilor asiguratorului și a clauzelor contractuale. Instanța a apreciat eronat probele administrate și a obligat la plata sumelor solicitate și a dobânzii.
În speță, asiguratorul a acordat despăgubiri în sumă de 16.513,42 lei, la data de 17.06.2014, cuantumul despăgubirilor fiind calculat în regie proprie, deoarece intimata a depus la dosarul de daune oferte, devize estimative, fără ștampila vreunei firme de specialitate, nefăcând dovada unei cheltuieli efective.
Intimata a fost în culpă, deoarece, conform procedurii de daune, trebuia să depun ă în original facturile, dovada achitării contravalorii facturilor și devizele de reparații anexate facturilor, să solicite recalcularea despăgubirii conform actelor fiscale depuse, deoarece dosarul de daună a fost închis și clasat prin plata despăgubirii la data de 17.06.2014, iar intimata a depus înscrisuri la data de 08.07.2014.
Intimata a efectuat copii xerox color cu intenția de a duce în eroare asiguratorul și instanța, pentru că a susținut prin acțiunea introductivă că a depus originalele la asigurator și le-a dat sub semnătură inspectorului de daune prin adresele: nr. 30/17.06.2014 - factura nr. 359/20.06.2014 în sumă de 10.773,83 lei și TVA = 2585,72 lei emisă de SC Cidra Construct SRL și ordinele de plată din data de 29.05.2014 și chitanța nr. 3918091/31.05.2014; nr. 31/08.07.2014 - factura nr. 269/20.06.2014 în sumă de 10.689,64 lei și TVA = 2565,51 lei emisă de SC Midoconstruct SRL și ordinele de plată din data de 20.06.2014 și 08.07.2014.
Facturile menționate au fost depuse fără devize de reparații la asigurator, astfel că asiguratorul nu a putut verifica dacă s-au efectuat lucrări, în ce au constatat acestea și dacă s-au executat lucrările de reparații ale avariilor constatate. Nici la dosarul cauzei, cu ocazia judecății, intimata nu a depus devizul de reparație.
Nu s-a dovedit în cadrul procesului printr-o expertiză de specialitate dacă lucrările evidențiate în devizul estimativ sau executate în realitate, dacă este un preț corect al materialelor și tarifele de manoperă sunt corect facturate sau dacă structura sau cuantumul cheltuielilor indirecte este corect și real.
Apelanta menționează care sunt motivele pentru care consideră necesar a fi depuse la asigurator actele originale și arată că intimata a produs pro-cauza factura nr. 440/03.09.2014, pentru a demonstra că nu solicită plata acestei îmbunătățiri, ci numai cheltuielile indirecte din celelalte două facturi, deși efectuase această îmbunătățire imediat după încasarea despăgubirii din 17.06.2014.
Instanța de fond a reținut eronat că asiguratorul a condiționat plata despăgubirii de efectuarea lucrărilor de reparație, deoarece lucrările de reparații erau finalizate la data de 31.07.2014, după încasarea despăgubirii la data de 17.06.2014.
Intimata a solicitat suma de 10.221,7 lei, fără a preciza de unde provine această sumă. Inițial a spus că reprezintă despăgubiri, iar în cuprinsul cererii de chemare în judecată a menționat că reprezintă cheltuieli indirecte.
Din facturile nr. 269/20.06.2014 și 359/20.06.2014 rezultă un total al cheltuielilor indirecte de 5.151,23 lei, iar intimata a solicitat 10.221,7 lei și instanța i-a acordat-o cu titlu de despăgubire, fără să verifice ce reprezintă în realitate și fără să aibă în vedere suma achitată de asigurator cu titlu de despăgubire.
Intimata a solicitat dobânda legală la suma de 10.221,7 lei, de la data de 13.06.2014 și, cu toate că nu motivează acest capăt de cerere și nu arată ce reprezintă data de la care solicită calcularea acesteia, instanța a admis și acest capăt de cerere și a stabilit începerea calculului dobânzii de la data de 13.06.2014, fără să motiveze.
În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 470 C. pr. civ.
Prin cererea de la fila 23 dosar, apelanta SC A.A. SA a formulat cerere de introducere în cauză a Fondului de garantare a asiguraților, față de decizia Autorității de Supraveghere Financiară nr.2.034/27.08.2015, publicată în M.Of. 657/31.08.2015.
În ședința publică din data de 17 septembrie 2015, instanța a respins această cerere, pentru motivele menționate în preambulul prezentei decizii.
Analizând motivele invocate, sentința atacată și probele administrate în cauză, instanța a apreciat că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente.
În primul rând, așa cum a reținut și prima instanță, pentru acordarea despăgubirii corespunzătoare prejudiciului suferit în urma intervenirii evenimentului asigurat și pentru stabilirea cuantumului acesteia, nu este necesar ca asiguratul să facă dovada cheltuirii efective a sumei de bani solicitate cu acest titlu, ci numai proba că întinderea prejudiciului este cea din cererea de despăgubiri.
De altfel, chiar textele invocate și citate de apelantă în cuprinsul căii de atac, respectiv clauzele 11.5 și 11.6 din Condițiile de asigurare, vin să întărească această concluzie, în cuprinsul lor menționându-se că depunerea unor acte de genul celor enumerate este necesară doar pentru acordarea despăgubirii și stabilirea corectă a cuantumului acesteia, fără a se condiționa efectuarea acestor operațiuni de dovedirea unor cheltuieli efective.
În asigurările de bunuri, nu numai că nu este necesar ca asiguratul să efectueze reparațiile înainte de stabilirea și acordarea despăgubirilor, dar acesta nici măcar nu este obligat să le efectueze, dacă nu dorește sau dacă repararea bunului asigurat nu mai este posibilă. Despăgubirea are rolul de a acoperi în patrimoniul asiguratului, în limita valorii asigurate, pierderea suferită de acesta ca urmare a intervenirii evenimentului asigurat.
În al doilea rând, apelanta-pârâtă este în culpă pentru neplata diferenței de despăgubiri, de 10221,7 lei. Intimata-reclamantă a formulat cerere de despăgubire la data de 13.05.2014 pentru întreaga despăgubire de 26.615,10 lei, însă pârâta, în urma întocmirii dosarului de daună VL1014IC000647, a achitat numai despăgubirea în cuantum de 16.513,42 de lei la data de 17.06.2014, iar nu și suma de 10221,7 lei, solicitată în prezenta cauză. În aceste condiții, formularea unei noi cereri de despăgubire pentru aceeași sumă, respectiv a unei cereri de recalculare a acesteia, așa cum solicită apelanta, apare ca excesivă.
Apărările apelantei, prin care arată că reclamanta nu a depus la dosarul de daună facturile, dovada achitării contravalorii facturilor și devizele de reparații în original și că adresele care sunt semnate de inspectorul de daună T.G. cuprind mențiunea inspectorului de daună că le-ar fi primit în original, însă această mențiune nu aparține inspectorului, ci a fost adăugată ulterior, sunt contrazise de probele administrate în cauză.
Astfel, așa cum am menționat anterior, nu este necesară dovedirea de către reclamantă a efectuării reparațiilor la imobilul afectat de incendiu și explozie, ci numai a existenței și cuantumului prejudiciului suferit. Așadar, pentru stabilirea și plata despăgubirii nu este neapărat necesar ca persoana asigurată să depună la dosarul de daună dovada achitării contravalorii facturilor și devizele de reparații, în original sau copii. Reclamanta a estimat contravaloarea lucrărilor de remediere a daunelor la suma de 26.615,10 lei, solicitată prin cererea de despăgubire de la fila 24 din dosar, în baza unor devize estimative și a ofertelor producătorilor din domeniu construcțiilor, iar societatea de asigurare, așa cum a reținut în mod corect prima instanță, nu a refuzat efectuarea plății pe motiv că ar fi contestat contravaloarea acestor lucrări, situație în care ar fi avut posibilitatea de a efectua cercetări suplimentare, de a dispune efectuarea unui raport de expertiză privind valoarea bunurilor, conform art. 13.7 lit. a din contract - fila 17, ci în mod neîntemeiat, pentru nedepunerea în original a documentelor privind efectuarea lucrărilor și plata acestora.
În același sens, din adresele nr. 30/17.06.2014 și nr. 31/08.07.2014 rezultă că inspectorului de daună al pârâtei, T.G., a primit, în original, sub semnătură, facturile nr.359/26.05.2014 și nr.269/20.06.2014, în care este menționată întreaga sumă solicitată prin cererea de despăgubire, de 26.615 lei, din care face parte și suma din prezenta cauză, în cuantum de 10221,7 lei. Inspectorul T.G., fiind audiat în calitate de martor, a arătat că a primit în original aceste facturi și că îi aparțin scrisul și semnătura de pe înscrisurile de la filele 156 și 157. Depunerea originalelor celor două facturi la dosar de către reclamantă, ulterior primirii lor de către inspectorul de daune, nu dovedește reaua-credință a acesteia și nu face dovada afirmațiilor apelantei referitoare la intenția de a induce în eroare asiguratorul și instanța. Există și posibilitatea ca facturile originale să fi fost restituite reclamantei între momentul primirii de către inspectorul de daune și cel al depunerii la dosar, ipoteză care nu este nici confirmată, dar nici infirmată de apelantă.
În al treilea rând, asigurătorul trebuie să suporte, în limita sumei asigurate, întregul prejudiciu suferit de persoana asigurată ca urmare a intervenirii evenimentului asigurat, inclusiv TVA-ul sau cheltuielile indirecte aferente lucrărilor necesare pentru readucerea imobilului afectat în starea inițială.
Respectarea de către reclamantă a normelor legale privind contabilitatea și procedurile fiscale excedează obiectului prezentei cauze și intră în atribuțiile organelor fiscale competente.
În al patrulea rând, susținerile pârâtei că factura nr. 440/03.09.2014 și contractul de prestări servicii nr. 452/01.08.2014 ar fi întocmite pro causa, după efectuarea lucrărilor de termoizolare cu polistiren și că reclamanta ar solicita, în realitate, și plata unor lucrări de îmbunătățire a imobilului, cum ar fi această termoizolare, nu sunt justificate.
Pe de o parte, facturile nr. 359/26.05.2014 (fila 159 - pentru suma de 13.359,55 de lei) și nr. 269/20.06.2014 (fila 162 - pentru diferența de 13.255,15 lei), în baza cărora s-a formulat cererea de despăgubire, nu cuprind această lucrare, pentru care a fost întocmită o altă factură, cu nr. 440/03.09.2014, emisă în baza contractului nr. 452/01.08.2014, astfel că este întemeiată reținerea instanței de fond, potrivit căreia reclamanta nu a solicitat și contravaloarea lucrărilor de termoizolație cu polistiren, ci doar suma de 26.615,10 lei, care nu cuprinde aceste cheltuieli.
Pe de altă parte, declarația martorului T.G. nu confirmă susținerea apelantei conform căreia constatarea efectuării lucrărilor de termoizolare cu polistiren de către inspectorul de daună al pârâtei s-ar fi făcut la data de 31.07.2014, așa cum se susține în calea de atac, iar planșele fotografice depuse la dosar nu au puterea probantă de a dovedi acest aspect. În orice caz, simpla efectuare a lucrărilor de termoizolare cu polistiren înainte de întocmirea facturii nr. 440/03.09.2014 și a contractului nr. 452/01.08.2014 nu poate duce la concluzia că sumele aferente acestor lucrări sunt cuprinse și în facturile nr. 359/26.05.2014 și nr. 269/20.06.2014.
În fine, în al cincilea rând, facturile nr. 359/26.05.2014 și nr. 269/20.06.2014 justifică întreaga diferență de 10221,7 lei, iar nu numai suma de 5151,23 lei, considerată de apelantă ca fiind compusă din cheltuieli indirecte, dar care reprezintă în realitate TVA.
De altfel, TVA-ul nici nu face parte din cheltuielile indirecte, astfel cum acestea sunt definite de pct.2.3. din Anexa 1 la Ordinul nr. 1826 din 22 decembrie 2003 pentru aprobarea Precizărilor privind unele măsuri referitoare la organizarea și conducerea contabilității de gestiune, ci este o taxă aferentă cheltuielilor directe, astfel cum acestea sunt definite de același act normativ.
Având în vedere aceste motive, precum și dispozițiile art.480 din Codul de procedură civilă, instanța a respins apelul ca nefondat.
| ← Drept civil. Asigurări auto. Mandat. Jurisprudență Asigurări... | Apel. Contestaţie la executare.. Jurisprudență Contestaţie... → |
|---|
