Drept civil. Uzucapiune (Prescripţia achizitivă)
| Comentarii |
|
Tribunalul VÂLCEA Decizie nr. 307 din data de 09.06.2015
Decizia civilă nr. 307/ 09.06.2015
Drept civil. Uzucapiune (Prescripția achizitivă)
"Este imposibilă dobândirea prin uzucapiune a terenului ce face parte din succesiunea vacantă a statului, întrucât, acesta aparține domeniului public, fiind astfel inalienabil, insesizabil și imprescriptibil.
Această concluzie se impune, întrucât potrivit art.24 din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia în accepțiunea prezentei legi, prin sintagma domeniu public cuprinsă în art.477 din Codul civil se înțelege domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale, după caz";.
Prin acțiunea civilă înregistrată la data de 18.09.2009 reclamantul S. I. în contradictoriu cu pârâta L. A. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța:
- să se constate că prin posesiune utilă, netulburată, publică și sub nume de proprietar reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CF A, nr. top. 1 prin efectul uzucapiunii;
- să se dispună întabularea în CF a dreptului de proprietate asupra imobilului descris mai sus pe numele reclamantului.
În motivarea cererii, reclamantul arată faptul că folosește singur imobilul în litigiu de circa 8 ani, posesia fiind dobândită de la socrii acestuia, care au folosit terenul din perioada anilor 1945-1946. Proprietara tabulară este necunoscută pe raza localității, iar reclamantul și antecesorii săi nu au fost tulburați în posesie de nici o persoană.
În drept, se invocă dispozițiile art. 1847, 1890 și 1860 C. civ., DL nr. 115/1938.
Având în vedere că pârâta L. A. și-a înscris dreptul de proprietate asupra imobilului în CF în anul 1886, instanța a pus în discuție capacitatea procesuală a acesteia, având în vedere că au trecut peste 100 ani de la întabularea sa în CF, astfel că reclamanta și-a precizat acțiunea în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună:
- constatarea moștenirii vacante după defuncta L. A., și faptul că aceasta revine în integralitate Statului Român.
Au fost menținute celelalte capete de cerere vizând dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu prin efectul prescripției achizitive.
Pârâtul Statul Român a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii civile formulate de reclamant.
Pârâtul a formulat și acțiune reconvențională, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună:
- să se constate existența succesiunii vacante după defuncta L. A., precum și faptul că masa succesorală se compune din imobilul înscris în CF A nr. top. 1.
- să se constate că Statul Român culege întreaga succesiune vacantă.
- întabularea dreptului de proprietate al statului în CF A , nr. top. 1, cu titlu de moștenire.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:
În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a Statului Român:
Asupra imobilului înscris în cartea funciară A, cu nr. top. 1, proprietară tabulară este numita L. A., aceasta dobândind dreptul de proprietate în baza încheierii de CF nr. 6406/1886.
Având în vedere că de la data întabulării dreptului de proprietate al pârâtei în CF au trecut mai mult de 100 ani, instanța a prezumat că aceasta nu mai era în viață la data formulării prezentei acțiuni, deoarece, în principiu, o persoană nu trăiește, în medie, 100 ani.
Reclamantul a chemat în judecată Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând declararea succesiunii vacante după pârâta L.A.
Calitatea Ministerului Finanțelor Publice de reprezentant al Statului Român este conferită de dispozițiile art. 25 din Decretul nr. 31/1954, conform căruia statul participă la raporturile juridice prin Ministerul Finanțelor, afară de cazul când legea dispune altfel.
În cauză nu s-a făcut dovada că defuncta L. A., a avut moștenitori cunoscuți, iar potrivit art. 652 C. civil, în lipsa moștenitorilor, statul devine succesor.
Având în vedere cele menționate mai sus, instanța va constata că masa succesorală rămasă după defuncta L. A. se compune din cota de 1/1 din imobilul înscris în CF A, nr. top. 1, în suprafață de 540 mp, precum și existența succesiunii vacante după defunctă, aceasta revenind în integralitate Statului Român.
În ceea ce privește capătul de cerere privind uzucapiunea instanța de fond a reținut că:
Reclamantul a invocat faptul că imobilul în litigiu este folosit de acesta de 8 ani, anterior fiind folosit de socrii săi, C. I. și C. A. din anii 1945-1946.
Prin raportul de expertiză tehnică efectuat de către expertul P. G., a fost identificat imobilul ca fiind situat în extravilanul comunei, în locul numit "D.";, având suprafața măsurată de 539,75 mp. Au fost identificate și imobilele vecine, precum și titularii drepturilor de proprietate asupra acestora.
Martorii B. P. și M. T. au confirmat faptul că imobilul a fost folosit de reclamant, împreună cu defuncta soție, întâi și împreună cu socrii săi, iar după decesul acestora, singur.
Martorii au declarata că numiții C. I. și C. A., socrii reclamantului, au folosit imobilul în litigiu de circa 70 de ani.
Susținerile reclamantului și ale martorilor se coroborează cu actele de stare civilă depuse la dosar, C. I. fiind născut în anul 1927 iar C. A. în anul 1930 ambii având capacitate de exercițiu la data la care se susține că a început posesia imobilului.
Cum cererea de uzucapiune a fost întemeiată pe Codul civil, posesia reclamantului trebuia să înceapă anterior datei de 12 iulie 1947, când a intrat în vigoare DL nr. 115/1938,prin Legea nr. 241/1947, care, la art. 6 alin.2, prevedea că prescripțiile începute
înainte de intrarea în vigoare a acestei legi, sunt cârmuite, în ceea ce privește (..) durata lor, de dispozițiile legii sub care au început.
Având în vedere că martorii au confirmat faptul că posesia reclamantului a fost publică, neîntreruptă, netulburată, continuă și sub nume de proprietar, iar în ceea ce privește durata acesteia, se încadrează în dispozițiilor art. 1846 și urm. C. civil, termenul de 30 de ani fiind început în persoana antecesorilor săi și împlinit în persoana sa, instanța de fond a admis acțiunea civilă formulată de reclamant, și a constatat că acesta a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CF 624 Turnu Roșu, cu nr. top. 4002, prin efectul uzucapiunii.
S-a dispus totodată întabularea dreptului de proprietate al reclamantului în cartea funciară.
Instanța nu a reținut apărările pârâtului, în sensul că moștenirile vacante devin domeniu public, în baza art. 477 C. civil, având în vedere că potrivit art.3 din legea nr.213/1998, domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituție, din cele stabilite în anexa care face parte integrantă din prezenta lege și din orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public și sunt dobândite de stat sau de unitățile administrativ-teritoriale prin modurile prevăzute de lege.
Sub acest aspect, imobilul în litigiu nu aparține domeniului public al statului, nefăcând parte din enumerarea restrictivă și limitativă din textul de lege citat, cu atât mai mult cu cât acest text de lege este ulterior cronologic dispozițiilor codului civil.
În ceea ce privește acțiunea reconvențională formulată de pârâtul Statul Român, instanța a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului reconvențional față de capetele de cerere din această acțiune, care vizează exclusiv constatarea vacanței succesorale după defuncta L. A., și faptul că aceasta revine statului.
Deliberând asupra excepției invocate din oficiu, instanța a reținut următoarele :
Acțiunea reclamantului, vizând constatarea succesiunii vacante după defuncta L. A. are caracterul unei acțiuni oblice, prin care acesta o exercită pentru stabilirea succesorilor defunctei L. A., aceștia urmând a avea calitate procesuală pasivă în ceea ce privește capătul de cerere privind dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.
Calitatea procesuală presupune identitatea dintre persoana pârâtului și cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății. În consecință, calitatea procesuală pasivă aparține exclusiv celui față de care se poate realiza interesul reclamantului.
Reclamantul - pârât reconvențional nu este subiect pasiv în ceea ce privește capătul de cerere vizând constatarea succesiunii vacante după defuncta L. A., naeavând nici o calitate în raportul juridic succesoral.
Dacă reclamantul poate solicita pe cale judecătorească constatarea existenței succesiunii vacante după defunctă, pe calea acțiunii oblice, acest lucru nu este valabil și pentru Statul Român, acesta neputând solicita constatarea existenței succesiunii vacante pe cale contencioasă, ci doar pe cale necontencioasă.
Pentru aceste motive, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului reconvențional, și în consecință, a respins acțiunea reconvențională formulată de Statul Român.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Statul Român, Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Sibiu solicitând schimbarea în tot a sentinței și respingerea acțiunii reclamantului precum și admiterea cererii reconvenționale formulate de pârât.
În motivarea recursului se arată că sentința civilă nr. 36/18.01.2009 este criticabilă întrucât instanța nu și-a exercitat rolul activ în desfășurarea procesului, neverificând dacă acțiunea este sau nu admisibilă și a admis acțiunea fără a fi dovedită. Mai mult sentința este contradictorie, în sensul că deși constată vacanță succesorală după defuncta L.A. admite și cererea reclamantului.
Astfel, sentința civilă nr. 36/18.01.2009 este criticabilă și contradictorie întrucât instanța deși constată că este moștenire vacantă nu dispune și întabularea dreptului de proprietate ce decurge din vacanța succesorală a Statului Român.
Drept urmare a îndepliniri condițiilor legale se impunea constatarea faptului că Statul Român este proprietarul acestor bunuri imobile și, urmare a constatării vacanței succesorale, se impunea și admiterea capătului de cerere privind întabularea în CF nr. A nr. top 1 a dreptului de proprietate al noului proprietar, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Având în vedere disp. art.477 și art.652 C. pr. civ. se impunea respingerea capătului de cerere privitor la efectul uzucapiunii asupra acestor imobile care sunt de domeniul public.
Un alt motiv de recurs vizează modul de soluționare a cererii de uzucapiune. Soluția este nelegală întrucât reclamantul S. I. nu poate invoca uzucapiunea și joncțiunea posesorilor cu a numiților C. I. și C. A. socrii reclamantului întrucât posesia lui a fost una echivocă, neputându-se stabili dacă a stăpânit bunul cu credința că era proprietatea lui și a fostei sale soții sau că aparținea doar fostei sale soții, ca moștenire a acesteia.
Joncțiunea posesiilor nu este nici ea posibilă în cazul reclamantului pentru că între el și posesorul anterior nu există un raport juridic născut dintr-un fapt juridic sau dintr-un act juridic translativ de proprietate.
Pe de altă parte, conform dispozițiile Legii nr.213/1998, statul nu poate fi uzucapat, bunurile din domeniul public fiind inalienabile, insesizabile și imprescriptibile (iar bunul în litigiu aparține domeniului public de vreme ce era menționată vacanța conform art.477 C.civ.)
În drept au mai fost invocate dispozițiile art.477, 650, 651, 680 C.civ., art.7 și 11 din Legea nr.213/1998.
Recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Cel mai important motiv pe care recurentul își întemeiază recursul este cel vizând imposibilitatea dobândirii prin uzucapiune a terenului ce face parte din succesiunea vacantă a statului, întrucât, așa cum recurenta interpretează dispozițiile art.477 C.civ., el ar aparține domeniului public, fiind astfel inalienabile, insesizabile și imprescriptibile.
Critica este neîntemeiată și urmează a fi respinsă, cu toate consecințele ce decurg din aceasta, anume posibilitatea uzucapării bunului. Această concluzie se impune întrucât potrivit art.24 din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia "În accepțiunea prezentei legi, prin sintagma "domeniu public"; cuprinsă în art.477 din Codul civil se înțelege domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale, după caz";.
Nu poate fi primită nici critica vizând echivocitatea posesiei reclamantului și imposibilitatea joncțiunii posesiei acestuia cu cea a autorilor soției sale pentru că, în fața instanței de fond, s-au produs probe asupra faptului că posesia a fost una utilă.
Nu poate fi primită nici critica vizând lipsa de rol activ a instanței de fond.
Examinând modul în care au fost administrate probele și conținutul hotărârii pronunțate, tribunalul a reținut că prima instanță a pronunțat o soluție cu respectarea tuturor principiilor procesului civil.
Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept și în temeiul dispozițiilor art.312 C. pr. civ. tribunalul a respins recursul și a menținut ca legală sentința primei instanțe.
| ← Acţiune pentru anularea deciziei Vicepreşedintelui A.N.R.P.... | Clauze compromisorii. Jurisprudență Clauze compromisorii → |
|---|
