Acţiunea în anulare sentinţă arbitrală. existenţa convenţiei arbitrale.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 149 din data de 20.05.2016
Acțiunea în anulare sentință arbitrală. Existența convenției arbitrale.
Pretenția circumscrisă de parte unui raport contractual în care este inserată o clauză arbitrală este de competența tribunalului arbitral.
- Articolul 608 alin.1 lit. b Cod procedură civilă.
Existând o clauză arbitrală în cuprinsul contractului pe care partea își întemeiază pretențiile, competența de soluționare a litigiului aparține tribunalului arbitral. Dacă, în realitate, prestația ce se dorea a fi acoperită decurgea sau nu din convenție ține de temeinicia pretențiilor și nu de competența instanței arbitrale.
Tribunalul arbitral, fiind competent să judece orice pretenție în temeiul convenției dintre părți, era totodată acela care putea să aprecieze dacă pretenția se circumscrie sau nu contractului.
(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A CIVILĂ,
DECIZIA CIVILĂ NR.149 din 20.05.2016)
Prin cererea înregistrată la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României sub nr. 54 din 13 martie 2015, reclamanta SC S. C. SRL București a solicitat obligarea pârâtei, SC C. B. Co. SRL, cu sediul în București, B-dul Unirii nr. 27, bl. 15, sc. 2, et. 1, ap. 24, sector 5, la plata sumei de 72.203,51 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate, cu penalități de întârzierea plății, de 0,01,% pe zi, în sumă de 5.551,24 lei, calculate de la scadență până la introducerea acțiunii, 25 februarie 2015 și acordarea, în continuare până la plata integrală a debitului, cu cheltuieli de arbitrare.
În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că, în calitate de prestatoare a încheiat cu pârâta, în calitate de beneficiară, contractul din 25.09.2009, prelungit cu actele adiționale din 27.09.2010 și 25.09.2011, în temeiul căruia a produs materiale publicitare și le-a montat în locurile indicate de beneficiară.
Materialele publicitare au fost recepționate fără rezerve de reprezentanții pârâtei, totuși au fost refuzate, nejustificat la plată două facturi, și anume, factura nr. 0452 din 10.09.2012 în sumă de 35.950,29 lei și factura nr. 0464 din 29.11.2012, în sumă de 36.253,22 lei, totalizând 72.203,51 lei, la plata căreia cere obligarea pârâtei, cu penalitățile prevăzute în contract - Cap. VI, Secțiunea a II-a, alin. (4) -de 0,01% pe zi întârziere, în sumă de 5.551,24 lei, și acordarea în continuare, până la plata integrală a debitului.
În drept: art. 1170, art. 1270 alin. 1, art. 1531 și art. 1535, Noul Cod Civil.
În probațiune: înscrisuri, interogatoriul pârâtei, proba testimonială și proba cu expertiza tehnică și contabilă.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 15.04.2015, pârâta a invocat excepția necompetenței Curții de Arbitraj în soluționarea cauzei iar pe fond, respingerea acțiunii.
În susținerea excepției de necompetență, pârâta a învederat că în contractul nr. 1/25.09.2009, încheiat cu reclamanta, există clauză compromisorie, aplicabilă comenzilor executate în temeiul contractului, dar, facturile în litigiu nu au fost emise în temeiul acestui contract.
Pe fondul cauzei, pretențiile sunt fără temei, întrucât contractul nr. 1/25.09.2009 nu prevede reparații de materiale publicitare, pretinse a fi executate de reclamantă.
- Facturile emise pentru sumele în cauză, nu au fost însușite și nu poartă ștampila unității sale, și nu au fost emise comenzi pentru materialele publicitare în litigiu.
- Conform contractului din 25.09.2009, producția și vânzarea materialelor publicitare se putea realiza de către reclamantă, numai după primirea unei comenzi, cu detaliile stabilite printr-un act adițional, privind prețul, caracteristici, cantitate, termen de predare.
Or, toate aceste elemente au lipsit, astfel că, nu s-a făcut dovada că facturile emise privesc contractul dintre părți.
În probațiune: înscrisuri, interogatoriul reclamantei, martori, expertiza contabilă și tehnică.
La termenul din data de 17.06.2015 excepția necompetenței materiale a fost respinsă.
Prin sentința arbitrală nr. 1/06.01.2016 s-a admis acțiunea înregistrată la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României sub nr. 54 din 13.03.2015 și, în consecință, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei: suma de 72.203,51 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate; suma de 5.551,24 lei, penalități de 0,01% pentru întârzierea plății serviciilor, acordate pe zi de întârziere, până la 25 februarie 2015 și în continuare până la plata integrală a debitului admis și suma de 17.887,50 lei, cheltuieli arbitrale.
A reținut Tribunalul Arbitral că între reclamanta prestatoare și pârâta beneficiară s-a încheiat contractul de producție în domeniul publicitar nr. 1 din 25.09.2009 prelungit succesiv cu acte adiționale până la 25.09.2012 privind executarea și montarea de materiale publicitare.
În perioada 2009 - iulie 2012, reclamanta a executat materiale publicitare, standuri, bar dozator Tuborg, Carlsberg, standuri metalice, etc, în valoare de peste 2 milioane lei (situația facturilor depuse de reclamantă — fila 59, vol. I).
Repararea acestor materiale publicitare s-a făcut tot de prestatoare, la cererea beneficiarei, în temeiul contractului existent între părți, sus menționat.
Din actele de livrare, anexă la acțiune, completate cu cele depuse în cursul soluționării cauzei, în faza efectuării expertizei contabile, se reține că lucrările de reparații materiale publicitare, cuprinse în cele două facturi au fost executate, acceptate și recepționate de pârâtă, astfel că refuzul de plată este neîntemeiat.
În acest sens se reține că, reparațiile celor 96 materiale publicitare s-au executat, pentru reclamantă, prin altă societate și anume, SC A. -C. SRL Brașov, ca prestator, după cum rezultă din avizele de însoțire marfă, în care cumpărător este SC S. C. SRL București și, în aceeași zi, produsele au fost recepționate de reclamantă și pârâtă, aceasta din urmă aplicând și ștampila societății, contrar susținerilor din întâmpinare.
Facturarea s-a făcut de către prestatoarea, SC A. - C. SRL către SC S. C. SRL București, la data livrării, cu 5 facturi însumând 64.708,42 lei achitate conform ordinelor de plată emise de reclamanta, SC S. C. SRL în iulie și august 2012 (fila 100, 101 - vol. II).
Pentru încasarea prețului reparațiilor celor 96 buc bar dozator, reclamanta a emis către pârâtă, facturile în litigiu nr. 452/10.09.2012 și nr. 464/29.1 1.2012, totalizând 72.203,51 lei.
Refuzul plății facturilor este neîntemeiat, încalcă prevederile art. IV din contract, potrivit cărora plata materialelor publicitare este datorată la data recepției lucrărilor. Conform proceselor verbale de recepție, sus menționate, pârâta a primit și recepționat cele 96 buc bar dozator, astfel că urmează să fie obligată la plata prețului în sumă de 72.203,51 lei, verificată cifric prin expertiza contabilă.
Este întemeiat și capătul de cerere privind plata penalităților de întârziere, conform cap. VI din contract "întârzierea plăților față de cum au fost prevăzute în cap. IV, atrag după sine, în sarcina beneficiarului, penalități de 0,01% pe zi, din valoarea sumei restante".
Expertiza contabilă a reținut că scadența plăților era la 25 octombrie 2012 (factura nr. 452/10.09.2012) și la 31.01.2013 (factura nr. 464/29.11.2012) și față de data introducerii acțiunii, 25.02.2015, întârzierea plăților este de 853 zile și respectiv 773 zile, penalitățile de întârziere însumând 5.868,93 lei (tabel calcul - fila 82, vol. II).
Întrucât reclamanta nu și-a majorat acest capăt de cerere potrivit sumei stabilite prin expertiza contabilă, urmează a fi admise penalitățile pretinse prin acțiune, de 5.551,24 lei, calculate până la introducerea acțiunii, 27.02.2015, și care urmează să fie acordate și în continuare până la plata integrală a debitului principal de 72.203,51 lei.
Împotriva acestei soluții a formulat acțiune în anulare C. B. CO S.R.L., solicitând: suspendarea executării Sentinței arbitrate nr. 1/06.01.2016, în principal, trimiterea cauzei spre judecare instanței competente, respectiv Judecătoriei Sector 5 București și în subsidiar, judecând cauza pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, cu consecința obligării intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
După expunerea situației de fapt se arată că hotărârea arbitrală este pronunțată de tribunalul arbitral fără să existe o convenție arbitrală, iar în subsidiar hotărârea arbitrală încalcă dispozițiile imperative ale legii, impunându-se anularea acesteia.
Tribunalul arbitral a soluționat cauza fără să existe o convenție arbitrală și deși a invocat excepția necompetenței, aceasta s-a respins, tribunalul arbitral reținând greșit că în cauză ar fi aplicabil Contractul.
Obiectul Contractului nu constă în operațiuni de reparare a unor dozatoare sau alte materiale, ci doar în producția de materiale publicitare de către aceasta pentru subscrisa, vinderea acestora către reclamantă și montarea în locurile indicate.
În acest sens, obligațiile principale incumbând intimatei, conform Contractului, sunt: obligația de a da (de a produce și de a vinde materialele publicitare) și obligația de a face (de a monta/instala materialele publicitare). Obligația de a face este evident accesorie obligației de a da.
Or, în factura nr. 452/10.09.2012 este menționat un ordin de cumpărare care nu cuprinde niciun număr de contract. De asemenea, factura nr. 464/29.11.2012 nu menționează niciun număr de comandă sau de contract.
Obligația de a face, constând în reparații bar dozator, reprezintă o obligație principală, diferită de obligația principală de a da, care face obiectul Contractului și de obligațiile accesorii de a face. Această obligație este una de sine stătătoare, care intră în conținutul unui alt raport juridic decât acela generat de Contract.
Clauza compromisorie cuprinsă în Contract nu se poate aplica decât la comenzile făcute în baza acestuia. Or, niciuna din cele două facturi prezentate de intimată nu a fost emisă în baza contractului indicat anterior, astfel încât prezentului litigiu nu i se poate aplica nicio clauză din acest Contract.
Argumentul tribunalului arbitral, că reparațiile facturate privesc dozatoare, ce includ material publicitar pentru produsele indicate de subscrisa, este evident eronat, de vreme ce nu prezintă relevanță obiectul material asupra căruia se exercită obligația de a face, ci însăși obligația care intră în conținutul raportului juridic dedus judecății.
Aceleași materiale publicitare incluse în dozatoarele respective au făcut și pot face oricând obiectul material al unor obligații diferite, inclusiv asumate de persoane diferite, care evident nu intră în conținutul raportului generat de Contract.
Hotărârea arbitrală încalcă principiul potrivit cărora convenția este legea părților și consfințite prin art. 969 C. Civ. (față de data încheierii contractului, Codul civil 1864 este aplicabil și nu Noul Cod civil, așa cum s-a indicat în cererea arbitrală).
Tribunalul arbitral a analizat Contractul, însă nu acesta era actul ce guverna raporturile juridice între părți deduse judecății, astfel încât instanța arbitrală a intervenit asupra voinței părților.
Pretinsul raport juridic având în legătură cu reparații bar dozator nu intră în raportul juridic generat de Contract, astfel încât orice trimiteri la clauzele Contractului sunt fără legătură cu litigiul.
Intimata nu a depus niciun fel de anexă semnată de ambele părți care să certifice comanda, așa cum se specifică în Contract. În acest fel, nu se poate verifica faptul că s-a emis o comandă pentru care s-au emis facturile pretinse de intimată. Mai mult, nu se poate verifica nici respectarea caracteristicilor tehnice și de design din presupusa comandă.
Chiar expertul desemnat de tribunalul arbitral precizează că nu a avut la dispoziție acte din care să rezulte cu claritate faptul că produsele au fost comandate, arătând că se bazează pe susțineri ale intimatei.
De altfel, facturile au fost emise în afara oricărui contract, inclusiv al celui menționat în cererea arbitrală. După cum se poate observa din obiectul Contractului, acesta nu include niciun fel de reparații care să poată fi prestate în baza sa. în aceste condiții, facturile nu au la bază Contractul pe care s-a întemeiat intimata.
De asemenea, în mod greșit intimata consideră că reclamanta ar fi însușit facturile emise de către aceasta sau materialele publicitare menționate. Niciuna din facturi nu poartă ștampila subscrisei, iar fără aplicarea unei astfel de ștampile nu se poate susține că documentul este opozabil subscrisei.
Prin faptul că nu există o anexă sau un proces-verbal de predare-primire semnate de ambele părți nu există nici dovada că intimata și-ar fi îndeplinit în mod corespunzător presupusele obligații asumate.
Astfel, până la acest moment, intimata nu a dovedit că facturile reprezintă creanțe pentru comenzi făcute în temeiul Contractului, neaducând actele prevăzute de Contract și nefăcând dovada că obiectul facturilor este inclus în obiectul Contractului. De asemenea, nu a dovedit îndeplinirea lucrărilor pe care se presupune că le-a efectuat, precum nici respectarea caracteristicilor tehnice și de design din presupusele comenzi.
Din procesele-verbale prezentate de intimată nu rezultă faptul că se referă la produsele din facturi; de altfel, procesele-verbale sunt cu mult anterioare datei la care au fost emise facturile, primul proces-verbal (din 2 mai) este anterior chiar și discuțiilor purtate pe c-mail despre o posibilă reparare a produselor, iar o parte sunt anterioare și datei la care a fost emis PO-ul atașat cererii de arbitrare; toate procesele-verbale de recepție sunt anterioare datei la care trebuia efectuată livarea conform PO-ului atașat; mai mult, produsele din PO-ul atașat nu se regăsesc în procesele-verbale de recepție depuse de către intimată (cantitățile sunt total diferite).
Pe de altă parte, obligarea subscrisei la plata penalităților de întârziere conform clauzei contractuale încalcă evident prevederile imperative prevăzute de art. 969 Cod Civ., conform căruia contractul este legea părților, principiu care include și sensul negativ - inaplicabilitatea contractului acolo unde părțile nu au dorit aplicarea acestuia. În acest sens, conform art. 984 Cod civ., "convenția nu cuprinde decât lucrurile asupra cărora se pare că părțile și-au propus a contracta, oricât de generali ar fi termenii cu care s-a încheiat".
Având în vedere lipsa documentelor justificative ale efectuării lucrărilor, pretins a fi fost comandate de subscrisa, precum și faptul că lucrările de reparații au fost efectuate de altă societate decât intimata, nu poate fi obligată la plata unor facturi pentru servicii pe care nu le-a comandat.
În probațiune: înscrisuri.
Pârâta a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii în anulare în principal ca inadmisibilă, iar pe fond ca neîntemeiată și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată ocazionate.
Se arată în susținere că reclamanta invocă în mod greșit necompetența tribunalului arbitral, pe parcursul executării contractului nr. 1/25.09.2009, ca urmare a comenzilor ferme primite din partea C. B. Co. SRL, a procedat la producerea și montarea materialelor publicitare solicitate de Beneficiar, asigurând în același timp toate activitățile conexe și auxiliare în legătură cu acestea, cum ar fi reparațiile materialelor publicitare deteriorate.
Raportat la dispozițiile Cap. IX ("Clauze Speciale") alin. (9) din contractul de producție în domeniul publicitar nr. 1/25.09.2009, este evident faptul că, în mod neechivoc, părțile au înțeles să deducă soluționării de către Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României și a Municipiului București, orice litigii născute din derularea Contractului.
Or, acțiunea S. vizează exclusiv pretenții izvorâte între părți în executarea contractului de producție în domeniul publicitar nr. 1/25.09.2009, astfel încât în mod corect aceasta a fost dedusă spre competentă soluționare instanței arbitrale.
Acest aspect rezultă cu claritate și din corespondența ulterioară purtată între părți, reprezentantul C. , domnul G. D., solicitând în mod direct, clar și potrivit contractului cadru încheiat între părți, repararea dozatoarelor care prezentau stricăciuni.
Sentința arbitrală a cărei anulare se cere nu încalcă dispoziții de ordine publică, bunele moravuri sau/și dispozițiile imperative ale legii.
Dispozițiile art. 969 Vechiul cod civil nu reprezintă o normă imperativă a legii în înțelesul conferit acestei noțiuni de dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. h) Cproc.civ și cu atât mai puțin prin raportare la dispozițiile contractuale agreate. Acțiunea în anulare este inadmisibilă, iar hotărârea arbitrală poate fi desființată numai pentru unul dintre motivele prevăzute de art. 608 Cproc.civ. Această cale procedurală nu este devolutivă, iar instanța sesizată cu acțiunea în anulare are a verifica numai dacă hotărârea arbitrală ar putea fi desființată pentru unul dintre motivele prevăzute de dispozițiile legale menționate. Prin prezentul demers judiciar, petenta încearcă în mod inadmisibil, prin invocarea formală a două dintre motivele prevăzute de art. 608 Cproc.civ. să determine o nouă judecată a fondului cauzei și implicit o nouă apreciere asupra probatoriului administrat în cauză.
Tribunalul Arbitral a identificat în mod corect sfera de cuprindere a obiectului contractului încheiat între părți și a pronunțat o sentință arbitrală temeinică și legală, intimata a dovedit executarea tuturor serviciilor facturate a căror cantitate și calitate nu au fost niciodată contestate de C. până la momentul formulării întâmpinării împotriva cererii arbitrale.
În probațiune: înscrisuri.
Prin încheierea din data de 11.03.2016 cererea de suspendare a fost respinsă ca neîntemeiată.
Nu au fost administrate probe noi în acțiunea în anulare.
Analizând acțiunea în anulare, Curtea reține:
I. Critici încadrate pe dispozițiile art. 608 alin. 1 lit. b ncpc.
Analizând susținerile reclamantei subsumate acestui motiv, se reține că intimata a supus atenției instanței arbitrale o pretenție circumscrisă de parte unui raport contractual în care era inserată o clauză arbitrală. În aceste condiții pretinzând plata unei sume decurgând dintr-o convenție ce avea inserată o clauză ce acorda tribunalului arbitral dreptul de a soluționa orice neînțelegere decurgând din contract, în mod corect excepția a fost respinsă ca nefondată. Aceasta pentru că, în situația descrisă anterior, dacă, în realitate, prestația ce se dorea a fi acoperită decurgea sau nu din convenție ține de temeinicia pretențiilor și nu de competența instanței arbitrale.
Că nu se poate accepta critica reclamantei rezultă, cu evidență, chiar din modul în care se susține acest motiv, raportat la chiar situația de fapt, la obiectul convenției și la natura obligațiilor contractate și nu strict la dispozițiile contractuale privind competența Tribunalului.
Or, Tribunalul arbitral fiind competent să judece orice pretenție în temeiul convenției dintre părți, era totodată acela care putea să aprecieze dacă pretenția se circumscrie sau nu contractului.
În aceste condiții se apreciază că în mod corect excepția a fost respinsă.
II. Critici încadrate pe dispozițiile art. 608 alin. 1 lit. h ncpc.
Cu titlu prealabil și, având în vedere motivele acțiunii în anulare, circumscrise de parte literei h, se subliniază că nici unul dintre motivele prevăzute de art. 608 ncpc nu dă dreptul instanțelor judecătorești să cerceteze modul în care a fost soluționat fondul pricinii de către tribunalul arbitral, ci numai să se verifice dacă au fost respectate condițiile de formă ale arbitrajului, respectiv cele privind existența unei convenții arbitrale legale și posibilitatea ca litigiul să fie soluționat pe calea arbitrajului, constituirea tribunalului arbitral, asigurarea dreptului la apărare al părților, redactarea hotărârii arbitrale și respectarea dispozițiilor imperative ale legii și a normelor care asigură ordinea publică și bunele moravuri.
Acțiunea în anulare are scopul de a realiza un control judecătoresc în limitele prevăzute de art. 608 lit. a-i și nu privește reexaminarea hotărârii arbitrale sub aspectului soluționării fondului litigiului, nefiind asimilată apelului.
Motivul de desființare a hotărârii arbitrale invocat, prevăzut de art. 608 lit. h) ncpc se referă la situația când hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri sau dispozițiile imperative ale legii, partea indicând ultima ipoteză.
Or, motivul indicat de dispozițiile art. 608 lit. h ncpc, nu reprezintă, sub nici o formă, o poartă deschisă pentru examinarea temeiniciei și legalității hotărârii arbitrale, pentru o reexaminare în fond a litigiului.
Pe de altă parte se poate reține și faptul că, dacă toate motivele invocate și circumscrise de parte unui motiv prevăzut de lege, pot fi apreciate ca fiind sau nu subsumate cazului prevăzut de lege, aceasta nu ține propriu-zis de o inadmisibilitate ci de o analiză de fond a acestor pretenții.
Ceea ce interesează în analiza motivului de anulare prevăzut de art. 608 lit. h din ncpc este dacă norma ce se susține a fi fost încălcată de instanța arbitrală are caracter imperativ sau nu. Norma (fie de drept substanțial, fie de drept procesual) ce ar fi trebuit încălcată de instanța arbitrală pentru a fi incident motivul de anulare evocat trebuia să prescrie o anumită conduită obligatorie (încălcată de părți, dar acceptată de instanță) sau să interzică imperativ o anumită conduită (pe care instanța să o fi permis). Deci norma imperativă este aceea care impune subiectelor de drept civil o acțiune sau le obligă la o abstențiune și, sub sancțiune, nu permite să se deroge de la ea sau să nu se aplice.
În ceea ce privește dispozițiile art. 969 Cod, a căror încălcare a fost invocată de către reclamantă, Curtea apreciază că acestea sunt norme dispozitive și nu imperative.
Trebuie remarcat că art. 969 Cod civil reglementează principiul forței obligatorii a contractului (pacta sunt servanda), adică acea regulă de drept potrivit căreia actul juridic legal încheiat se impune părților întocmai ca legea, adică acesta este obligatoriu, iar nu facultativ.
Astfel, potrivit art. 969 Cod civil, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, acestea putând fi revocate prin consimțământul mutual sau din cauze autorizate de lege.
Un prim argument pentru care Curtea consideră că art.969 Cod civil nu este o dispoziție imperativă îl constituie faptul că fundamentul forței obligatorii a actului juridic (";puterea de lege"; așa cum se indică în textul de lege) este reprezentat, pe de o parte, de necesitatea asigurării stabilității și siguranței raporturilor juridice generate de actele juridice, iar, pe de altă parte, de imperativul moral al respectării cuvântului dat.
În consecință, nu se poate pune semnul egalității între o convenție și lege.
Un al doilea argument pentru care Curtea apreciază că art.969 Cod civil nu este o dispoziție legală imperativă este reprezentat de faptul că nu este posibil să se deroge sau să nu se aplice o astfel de prevedere legală.
Or, de la principiul forței obligatorii a contractului există și excepții, atunci când efectele actului juridic nu se mai produc așa cum s-a prevăzut la încheierea lui, ci, în baza voinței părților sau chiar independent de voința lor/a uneia dintre acestea, efectele sunt fie mai restrânse, fie mai întinse decât cele stabilite inițial de părți.
În acest sens trebuie observat că, fiind guvernate de principiul libertății de voință, relațiile contractuale dintre părți vizează raporturi de drept privat, raporturi juridice în curs și de la care părțile pot deroga.
În aceste condiții, este evident că o eventuală nerespectare a prevederilor contractuale nu reprezintă o încălcare a unor dispoziții imperative ale legii.
În consecință, Curtea reține că art.969 Cod civil nu poate fi considerat o dispoziție imperativă a legii care să atragă incidența art. 608 lit. h ncpc.
Așa cum a fost indicat mai sus, din dezvoltarea argumentelor invocate de reclamantă rezultă că aceasta pretinde că încălcarea art. 969 Cod civil s-a produs ca urmare a interpretării greșite a clauzelor contractuale și a aprecierii greșite a probelor de către tribunalul arbitral.
Or, clauzele contractuale nu sunt dispoziții legale, astfel că o eventuală interpretare greșită a acestora de către tribunalul arbitral nu poate fi asimilată cu încălcarea unor norme legale imperative. Modalitatea în care tribunalul arbitral a interpretat prevederile contractuale sunt aspecte ce țin de fondul litigiului arbitral și nu pot face obiectul controlului judiciar pe calea unei acțiuni în anulare.
Restul argumentelor nu vizează motive care se pot încadra în dispozițiile art. 608 ncpc, respectiv probarea pretențiilor- lipsa comenzii, însușirea facturilor, existența proceselor-verbale de predare primire, posibilitate de subcontractare a lucrărilor. Nu se indică o normă imperativă încălcată de instanța arbitrală sub acest aspect, pentru ca, urmare a acceptării unei astfel de susținerii, să se poată trece la analiza pe fond a acestor critici.
Modalitatea în care tribunalul arbitral apreciază probele administrate, excede cenzurii în calea specială de atac prevăzută de art. 608 lit. 1 ncpc, nefiind posibilă reconsiderarea probatoriului decât în condițiile anulării sentinței arbitrale. Încuviințarea probelor, aprecierea utilității și valorii probante sunt lăsate la înțelepciunea tribunalului arbitral pentru a cărei competență au optat părțile, fără ca aceasta să poată fi supusă cenzurii în calea de atac a acțiunii în anulare, cu excepția situațiilor în care s-au încălcat dispoziții imperative și principii esențiale ce guvernează inclusiv arbitrajul.
Pentru aceste motive raportat la dispozițiile art. 608 lit. h ncpc, nefiind dovedite aspecte care țin de ignorarea unei dispoziții imperative a legii, acțiunea în anulare a fost respinsă.
Având în vedere solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de către partea adversă, dispozițiile art. 451 și următoarele ncpc, va fi acordată cu acest titlul suma de 5357,88 lei reprezentând onorariul de avocat (filele 92-93).
Având în vedre dispozițiile art. 608 alin. 1 lit. b și h), dispozițiile art. 451 și pe cele ale art. 613 alin. 4 și 5 Noul Cod de procedură civilă.
| ← Conţinutul capacităţii de folosinţă a persoanei juridice. | Obligaţia de diligenţă a chiriaşului. despăgubiri. → |
|---|
