Reprezentarea părţilor în judecată.. Jurisprudență Avocaţi
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 1799 din data de 25.10.2013
Reprezentarea părților în judecată.
Lipsa dovezii calității de reprezentant. Valoarea probatorie a împuternicirii avocațiale.
art. 68 și 161 Codul de Procedură Civilă, art. 126, art. 221 art. 239 alin. 1 și 3 din Statutul profesiei de avocat adoptat prin Hotărârea UNBR nr. 64/2011, publicată în M. Of. nr. 898/2011.
Pentru aplicarea și interpretarea corectă a art. 68 și 161 Codul de Procedură Civilă, ar fi trebuit ca tribunalul să constate că simpla contestare de către pârâții a dreptului avocatului de a introduce cererea de chemare în judecată, fără a se înscrie în fals împotriva vreuneia din mențiunile împuternicirii avocațiale, nu conducea în mod automat la anularea cererii de chemare în judecată pentru lipsa dovezii calității de reprezentant, așa cum în mod greșit a procedat tribunalul în cauza de față.
În al doilea rând, Curtea constată că în cauză s-a făcut o greșită aplicare și a dispozițiilor art. 161 alin. 1 și 2 C.pr.civ., deoarece excepția lipsei calității de reprezentant își produce efectul peremptoriu numai dacă partea nu face această dovadă în termenul acordat de instanță, la momentul invocării sale această excepție de procedură având numai un efect dilatoriu.
Din această perspectivă, este greșit procedeul instanței de fond de a lăsa la latitudinea avocatului acordarea unui termen, fiind rolul instanței de judecată de a stabili necesitatea acordării acestui termen precum și a depunerii înscrisurilor pe care le considera necesare pentru soluționarea acestei excepții. În situația în care instanța avea dubii cu privire la realitatea celor menționate în cuprinsul împuternicirii avocațiale, urma să citeze partea personal pentru a arăta dacă a acordat avocatului exercițiul dreptului de chemare în judecată; iar dacă se ridica vreo problemă legată de limitele mandatului acordat avocatului, urma să acorde un termen pentru a se depune la dosar contractul de asistență juridică.
(Curtea de Apel București-Secția a-IV-a Civilă, decizia civilă nr.1799/25.10.2013, în dosarul nr. 72398/3/2011)
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București secția a IV-a Civilă sub nr. 72398/3/2011, reclamanții DMA și BR au chemat în judecată pe pârâtul MB, solicitând instanței obligarea pârâtului la restituirea imobilului situat în București str. V sector 2 compus din două corpuri de clădire și teren în suprafață de 247 mp; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanții au arătat că au depus notificarea nr. /2001 privind restituirea în natură a imobilului, care nu a fost soluționată până în prezent.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, decizia XX/2007 a ICCJ.
La data de 17.09.2012 s-a formulat în cauză cerere de intervenție în nume propriu de numiții TI și TD, prin care au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, arătând că imobilul ce se revendică este proprietatea lor potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. 5966/2008.
Reclamanții DMA și BR au formulat cerere completatoare prin care au solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâții a numiților TI, TD, VC, VP și pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 5970/29.01.2008 și nr. 5966/21.01.2008.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispoz. art. 21 (5) din Legea nr. 10/2001.
Pârâții TI și TD au formulat cerere reconvențională prin care au solicitat obligarea reclamanților la plata sumei de 25.000 euro reprezentând contravaloarea lucrărilor de refacere a imobilului și aducerea acestuia în situația de a fi utilizat, a îmbunătățirilor efectuate și obligarea pârâtului MFP la restituirea prețului achitat indexat cu rata inflației.
Prin încheierea din data de 21.01.2013 tribunalul a calificat cererea de intervenție formulată de pârâții TI și TD ca fiind o cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtului Municipiul București și a admis-o în principiu.
Prin încheierea din data de 18.03.2013 tribunalul a disjuns cererea reconvențională formulată de pârâții TI și TD de cererea principală, pentru soluționarea cererii reconvenționale fiind format un dosar nou.
Prin sentința civilă nr. 985/29.04.2013 Tribunalul București Secția a IV-a Civilă a admis excepția lipsei calității de reprezentant și a anulat acțiunea pentru lipsa calității de reprezentant al reclamanților a d-nei avocat VLA; a luat act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată; a admis cererea de intervenție accesorie formulată de intervenții TI și TD.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că reclamanții nu au făcut dovada calității de reprezentant a d-nei avocat VLA la introducerea cererii de chemare în judecată, întrucât în ipoteza în care mandatul avocatului este contestat de partea adversă, simpla mențiune pe delegație în sensul că aceasta atestă "identitatea părților, conținutul și data contractului de asistență juridică în baza căruia s-a eliberat împuternicirea"; nu este suficientă pentru a face dovada calității de reprezentant, deoarece această mențiune nu este prevăzută nicăieri în conținutul Legii nr. 51/1995 sau în conținutul statutului profesiei de avocat.
Semnătura clientului este obligatoriu a fi inserată pe contractul de asistență juridică pentru că numai această semnătură face dovada nașterii raportului respectiv, câtă vreme împuternicirea avocațială nu este necesar a fi semnată de client.
În cazul în care se contestă însă existența mandatului, instanța îi va pune în vedere avocatului să depună la dosar contractul de asistență juridică în fotocopie. La solicitarea expresă a tribunalului, apărătorul reclamanților a arătat că nu solicită acordarea unui termen conform art. 161 C.pr.civ. pentru a face dovada calității de reprezentant sau a complini eventuale lipsuri și că nu înțelege să depună contractul de asistență juridică, apreciind că este suficientă delegația de avocat.
Pentru aceste considerente, tribunalul a anulat acțiunea pentru lipsa calității de reprezentant al reclamanților a d-nei avocat Varban Luminița Alice.
Împotriva sentinței civile nr. 985/29.04.2013 au declarat recurs reclamanții DMA și BR, în motivarea căruia au susținut următoarele critici:
Deși excepția invocată de pârâții T reprezintă o excepție absolută, care poate fi invocată oricând, nu trebuie neglijat nici principiul exercitării cu bună credință a drepturilor procesuale, având în vedere că pârâții au invocat această excepție la ultimul termen de judecată, înainte de acordarea cuvântului pe fond, deși pe parcursul a 7 termene de judecată nu au contestat mandatul avocatului, astfel că scopul invocării excepției era acela de a prelungi judecarea cauzei cu încă un termen de judecata.
Între avocat VLA și clienți a fost încheiat contractul de asistență avocațială nr. /15.11.2011, contract în baza căruia a fost emisă împuternicirea și promovată acțiunea de față.
Nedepunerea contractului la dosarul cauzei a fost motivată nu de inexistența raportului contractual, ci de faptul că ar fi fost necesară acordarea unui termen de judecată, deși reclamanții urmăreau soluționarea cu celeritate a cauzei.
În cauză, însă, instanța nu le-a pus în vedere să depună contractul de asistență, ci a întrebat dacă dorește acordarea unui termen pentru a depune contractul de asistență ca și probe pe excepție. În condițiile în care depunerea contractului nu a fost o obligație impusă de instanță, ci a fost lăsată la latitudinea apărătorului, soluția instanței depindea de o chestiune de drept, respectiv dacă împuternicirea avocațiala nesemnată de parte face sau nu dovada mandatului.
În acest sens, recurenții-reclamanți arată că art. 108 din Statutul Profesiei de Avocat prevede că dreptul avocatului de a asista, a reprezenta ori a exercita orice alte activități specifice profesiei se naște din contractul de asistență juridică încheiat în formă scrisă între avocat și client ori mandatarul acestuia.
Art. 126 din Statut prevede că în baza contractului avocatul se legitimează față de terți prin împuternicirea avocațială întocmită conform anexei nr. II, în împuternicirea avocațială se specifică "semnătura nu este necesară în situația în care forma de exercitare a profesiei de avocat atestă identitatea a părților a conținutului și data contractului de asistență în baza căruia s-a eliberat împuternicirea";.
Aprecierea tribunalului că această mențiune nu este prevăzută în Statutul profesiei de avocat este greșită, recurenții solicitând să se observe că împuternicirea este semnată și ștampilată de avocat la rubrica ce atestă existența și conținutul contractului de asistență, astfel că semnătura clientului conform anexei II la Statut nu este necesară.
Conform art. 221 dreptul avocatului de a asista, de a reprezenta ori de a exercita orice alte activități specifice profesiei se naște din contractul de asistență juridică, iar art. 239 prevede că înscrisurile întocmite de avocat pentru organizarea activității și legitimarea sa față de terți au forța probantă deplină până la înscrierea în fals.
În condițiile în care s-a atestat existența contractului de asistenta juridică și limitele împuternicirii acordate prin contract, aceasta vizând semnarea oricăror cereri și implicit și a cererii de chemare în judecata, instanța de fond a apreciat în mod greșit că excepția este fondată.
Mandatul acordat conform împuternicirii avocațiale aflate la fila 51 din dosar era de asistență și reprezentare, redactare și semnare de acte, cereri, căi de atac, orice alte activități prevăzute de Legea nr. 51/1995 în fața tribunalului, incluzând și dreptul de a semna cererea de chemare în judecată, astfel ca soluția privind anularea acesteia este greșită, prin depunerea la dosarul de fond a împuternicirii avocațiale fiind făcută dovada calității de reprezentant.
Recurenții-reclamanți solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 și 312 alin. 2 și 5 C.pr.civ
Intimații-pârâți TI și TD au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că pentru ca o procură să fie valabilă, trebuie să fie semnată de către mandant, ceea ce nu este cazul în cauză.
Prin decizia civilă nr.1797/24.10.2013 pronunțată de către Curtea de Apel București-Secția a-IV-a Civilă, a fost admis recursul declarat, a fost casată hotărârea atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs, Curtea constată că recursul este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Pentru a anula cererea de chemare în judecată, tribunalul a reținut că reclamanții nu au făcut dovada calității de reprezentant a avocatului, pentru introducerea cererii de chemare în judecată, deoarece pârâții TI și TD au contestat însăși existența mandatului iar apărătorul reclamanților nu a solicitat acordarea unui termen pentru a depune la dosar contractul de asistență juridică.
Cererea de chemare în judecată formulată de Cabinetul de avocatură "VLA"; a fost în mod greșit anulată de instanța de fond pentru lipsa calității de reprezentant, Curtea constatând că este întemeiat motivul de recurs privind aplicarea greșită în cauză a dispozițiilor art. 68 și 161 C.pr.civ. coroborate cu dispozițiile Statutului profesiei de avocat.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 68 alin. 1 C.pr.civ., pentru a face dovada calității de reprezentant pentru exercițiul dreptului de chemare în judecată, avocatul trebuie să depună la dosar procura de reprezentare, textul de lege prevăzând că, în situația în care împuternicirea de reprezentare este dată unui avocat, semnătura părții va fi certificată potrivit legii avocaților.
Verificând dispozițiile legii avocaților la care face trimitere codul de procedură civilă - în concret Statutul profesiei de avocat adoptat prin Hotărârea UNBR nr. 64/2011, publicată în M. Of. nr. 898/2011 - Curtea reține că la art. 126 se prevede că avocatul se legitimează față de terți prin împuternicirea avocațială întocmită în temeiul contractului de asistență juridică, iar în anexa nr. II la Statut se prevede, în mod expres, că "semnătura nu este necesară în situația în care forma de exercitare a profesiei de avocat atestă identitatea părților, a conținutului și data contractului de asistență juridică în baza căruia s-a eliberat împuternicirea";.
Prin urmare, în baza delegației depuse la fila 51 din dosarul de fond, reprezentantul convențional al reclamanților avea dreptul de a introduce cererea de chemare în judecată, semnătura părților pe respectiva împuternicire nefiind necesară, potrivit legii avocaților, deoarece avocatul atestă identitatea părților, conținutul și data contractului de asistență juridică.
În aplicarea și interpretarea corectă a acestor dispoziții legale, ar fi trebuit ca tribunalul să constate că simpla contestare de către pârâții Toma Ion și Toma Dumitra a dreptului avocatului de a introduce cererea de chemare în judecată, fără a se înscrie în fals împotriva vreuneia din mențiunile împuternicirii avocațiale, nu conducea în mod automat la anularea cererii de chemare în judecată pentru lipsa dovezii calității de reprezentant, așa cum în mod greșit a procedat tribunalul în cauza de față.
În mod corect au subliniat recurenții-reclamanți faptul că tribunalul trebuia să facă aplicarea dispozițiilor art. 239 alin. 1 și 3 din Statutul profesiei de avocat - potrivit cărora înscrisurile întocmite de avocat pentru organizarea activității și legitimarea sa față de terți (printre care și împuternicirea avocațială, potrivit alin. 3 lit. a) au forță probantă deplină până la înscrierea în fals; dacă nu s-a prevăzut altfel prin prezentul statut, acestea vor purta semnătura avocatului și ștampila formei de exercitare a profesiei în care își desfășoară activitatea - și să constate că procura depusă la dosar la fila 51 este suficientă pentru a dovedi că doamna avocat VLA era împuternicită de reclamanți cu dreptul de a introduce cererea de chemare în judecată.
În al doilea rând, Curtea constată că în cauză s-a făcut o greșită aplicare și a dispozițiilor art. 161 alin. 1 și 2 C.pr.civ., potrivit cărora instanța dispune anularea cererii de chemare în judecată numai în situația în care lipsurile constatate de instanță nu se complinesc, în termenul acordat de instanță în acest scop, deoarece excepția lipsei calității de reprezentant își produce efectul peremptoriu numai dacă partea nu face această dovadă în termenul acordat de instanță, la momentul invocării sale această excepție de procedură având numai un efect dilatoriu.
Din această perspectivă, este greșit procedeul instanței de fond de a lăsa la latitudinea avocatului acordarea unui termen, fiind rolul instanței de judecată de a stabili necesitatea acordării acestui termen precum și a depunerii înscrisurilor pe care le considera necesare pentru soluționarea acestei excepții. În situația în care instanța avea dubii cu privire la realitatea celor menționate în cuprinsul împuternicirii avocațiale, urma să citeze partea personal pentru a arăta dacă a acordat avocatului exercițiul dreptului de chemare în judecată; iar dacă se ridica vreo problemă legată de limitele mandatului acordat avocatului, urma să acorde un termen pentru a se depune la dosar contractul de asistență juridică.
Pentru aceste considerente, constatând că este întemeiat cazul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., și întrucât instanța de fond a soluționat procesul fără a intra în dezbaterea fondului, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1, 5 și 61 C.pr.civ., va admite recursul declarat de recurenții-reclamanți, va casa sentința civilă recurată și va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul București.
| ← Ordinea de soluţionare a excepţiilor. . Jurisprudență... | Contestaţie întemeiată pe dispoziţiile Legii nr.10/2001. → |
|---|
