Admisibilitatea acţiunii în anulare a actului administrativ-fiscal adresate direct instanţei de judecată, fără a urma, în prealabil, procedura prevăzută de art. 205-208 din Codul de procedură fiscală.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BRAŞOV Decizie nr. 611/R din data de 21.05.2015
"După cum s-a reținut în decizia de principiu adoptată în ședința din 12 februarie 2007 a judecătorilor Secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție (conform Portalului www.scj.ro - Secția de contencios administrativ, secțiunea "Soluții de principiu și de unificare a practicii judiciare";), procedura de contestare a actului administrativ-fiscal la organul fiscal, reglementată de art. 205-208 din Codul de procedură fiscală adoptat prin Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, cu modificările și completările ulterioare, are natura unei proceduri prealabile sesizării instanței și este obligatorie.
Mai mult, potrivit considerentelor Deciziei nr.1224/2011 a Curții Constituționale, procedura prealabilă reglementată de textul art. 205 din Codul de procedură fiscală nu este de natură să afecteze dreptul de acces liber la justiție ori dreptul la un proces echitabil, iar instituirea recursului prealabil sau grațios reprezintă o modalitate simplă, rapidă și scutită de taxa de timbru, prin care persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică are posibilitatea de a obține recunoașterea dreptului pretins sau a interesului său legitim direct de la organul emitent. De altfel, prin Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994 privind liberul acces la justiție al persoanelor în apărarea drepturilor, libertăților și intereselor lor legitime, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Curtea Constituțională a statuat cu valoare de principiu că este de competența exclusivă a legiuitorului de a institui asemenea proceduri destinate, în general, să asigure soluționarea mai rapidă a unor categorii de litigii, descongestionarea instanțelor judecătorești de cauzele ce pot fi rezolvate pe această cale, evitarea cheltuielilor de judecată, iar legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, ca și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și în modalitățile instituite de lege.
Prin urmare, întrucât reclamanta nu s-a adresat deloc organului fiscal cu privire la aceste decizii, soluția primei instanțe, de admitere a excepției inadmisibilității, este legală, iar criticile recurentei sunt nefondate.";
"Asupra recursului dedus judecății, constată:
I. Hotărârea atacată.
1. Prin sentința civilă nr. 2875/CA/22.12.2014, Tribunalul Brașov-secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal: a admis excepția inadmisibilității cererii privind anularea deciziilor referitoare la obligațiile de plată accesorii, excepție invocată de pârâta A.J.F.P. B.; a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată, precizată și completată de reclamanta H.V. în contradictoriu cu pârâtele C.A.S.J. B. și A.J.F.P. B. cu sediul în B., […] și în consecință a anulat în parte decizia de impunere nr. 41756/05.06.2012 emisă de C.A.S. a Județului B. cu privire la majorările/dobânzile în cuantum de 883 lei și cu privire la penalitățile în cuantum de 837 lei, a anulat în parte decizia de impunere nr. 119313/18.07.2013 emisă de C.A.S. a Județului B. cu privire la majorările/dobânzile în cuantum de 13 lei și cu privire la penalitățile în cuantum de 47 lei, a menținut decizia de impunere nr. 41756/05.06.2012 emisă de C.A.S. a Județului B. cu privire la debitul în cuantum de 5580 lei, a menținut decizia de impunere nr. 119313/18.07.2013 emisă de C.A.S. a Județului B. cu privire la debitul în cuantum de 1256 lei, a respins cererea formulată de reclamantă privind anularea deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. 830235433155/02.07.2013 emisă de A.J.F.P.B., ca urmare a admiterii excepției inadmisibilității, a respins cererea formulată de reclamantă privind anularea deciziei de impunere nr. 115707/07.11.2013; a luat act de renunțarea reclamantei la judecata cererii formulate în contradictoriu cu pârâta A.J.F.P.B., cerere având ca obiect anularea titlurilor executorii nr. 83020013573288/20.12.2012, nr. 830234086260/31.12.2012, nr. 830235433155/02.07.2013 și nr. 830239893405/31.12.2013; a obligat pârâta C.A.S.J. B. să plătească reclamantei suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
II. Calea de atac exercitată.
II.1. Cererea de recurs.
2. Reclamanta H.V. a declarat recurs, în termen legal și motivat, împotriva acestei hotărâri.
3. În motivarea recursului, recurenta-reclamantă a arătat, în esență, că sentința recurată este nelegală și netemeinică întrucât, în primul rând, menținerea obligației sale de plată a contribuției de sănătate stabilite prin decizia nr. 41756/2012 și nr. 119313/2013, necomunicate, este contrară dispozițiilor art. 211 din Legea nr. 95/2006, nefiind nici un contract de asigurare încheiat de recurenta-reclamantă cu C.N.A.S.J. B., aceasta fiind avocat, chiar în practica judiciară a Curții de Apel Brașov (decizia nr. 5499/2012) stabilindu-se anterior că în lipsa unui raport contractual o persoană fizică nu are calitatea de asigurat, întrucât legiuitorul a înțeles să lege nașterea acestui tip de raport juridic doar de încheierea unui "contract de asigurare";.
4. În al doilea rând, recurenta-reclamantă susține că instanța de fond a dispus două măsuri contrare cu privire la soluționarea contestației de anulare a deciziei nr. 830235433155/02.07.2013 privind plata de accesorii în sumă de 408 lei, respingând o dată cererea ca inadmisibilă motivat că nu a fost parcursă procedura administrativă prealabilă prevăzută de art. 206-208 Codul de procedură fiscală, apoi a luat act de renunțarea la judecata aceleiași decizii.
5. De asemenea, recurenta-reclamantă mai susține că este neîntemeiată dispoziția de respingere a cererii sale de anulare a dispozițiilor fiscale privind impunerea la plata tuturor accesoriilor calculate la deciziile contestate, întrucât pe de o parte cererea de anulare a deciziei nr. 830235433155/02.07.2013 nu putea fi respinsă ca inadmisibilă, întrucât dreptul la contestație reglementat de art. 205 din Codul de procedură fiscală nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii, iar pe de altă parte nu a renunțat la judecată în ce privește cuantumurile accesoriilor, ci doar pentru alte debite care făceau obiectul acelor decizii (de exemplu, impozit).
6. Recursul a fost timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 lei (filele 5-8, 18).
II.2. Întâmpinarea.
7. Intimata-pârâtă A.J.F.P. B. a formulat întâmpinare (filele 27-29), prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și la adăpost de orice critică.
II.3. Probatoriu.
8. În recurs a fost suplimentată proba cu înscrisuri, în temeiul art. 492 și art. 494, comb. cu art. 254 alin. (2) din Codul de procedură civilă, fiind depuse următoarele acte, în copie: răspunsul C.A.S. a Județului B. la notificarea nr. 38904/24.12.2013 (fila 9); notificarea formulată de reclamantă (fila 10); decizia nr. 5499/2012 pronunțată de Curtea de Apel Brașov-Secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr.10215/62/2011 (f.46-53).
III. Analiza și hotărârea instanței de recurs.
9. Recurenta-reclamantă critică sentința primei instanțe sub aspectul aplicării greșite a normelor de drept material referitoare la obligația de plată a contribuției la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, precum și sub aspectul încălcării normelor de procedură, prin admiterea greșită a excepției inadmisibilității și pronunțarea a două soluții cu privire la aceeași decizie de impunere.
10. Aceste critici se încadrează în motivele de recurs reglementate de art. 488 alin. (1), pct. 8 și 5 din Codul de procedură civilă, dar sunt nefondate.
11. În ce privește critica formulată de recurentă cu privire la stabilirea nelegală a obligației sale de plată a contribuției de asigurări sociale de sănătate, Curtea reține că potrivit art. 211 din Legea nr. 95/2006 calitatea de asigurat a cetățenilor români se dobândește prin efectul legii, singura condiție prevăzută de normă fiind ca aceștia să aibă domiciliul în țară.
12. Prin urmare, nu este necesară, pentru dobândirea calității de asigurat, încheierea unui contract, în acest sens fiind statuat constant în jurisprudența actuală a Curții de Apel Brașov, astfel că critica recurentei sub acest aspect este neîntemeiată.
13. Cu privire la critica vizând greșita admitere a excepției inadmisibilități cererii privind anularea deciziilor referitoare la obligațiile de plată accesorii, Curtea reține că reclamanta nu a urmat procedura de contestare obligatorie la organul fiscal, anterior sesizării instanței de judecată.
14. După cum s-a reținut în decizia de principiu adoptată în ședința din 12 februarie 2007 a judecătorilor Secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție (conform Portalului www.scj.ro - Secția de contencios administrativ, secțiunea "Soluții de principiu și de unificare a practicii judiciare";), procedura de contestare a actului administrativ-fiscal la organul fiscal, reglementată de art. 205-208 din Codul de procedură fiscală adoptat prin Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, cu modificările și completările ulterioare, are natura unei proceduri prealabile sesizării instanței și este obligatorie.
15. Mai mult, potrivit considerentelor Deciziei nr. 1224/2011 a Curții Constituționale, procedura prealabilă reglementată de textul art. 205 din Codul de procedură fiscală nu este de natură să afecteze dreptul de acces liber la justiție ori dreptul la un proces echitabil, iar instituirea recursului prealabil sau grațios reprezintă o modalitate simplă, rapidă și scutită de taxa de timbru, prin care persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică are posibilitatea de a obține recunoașterea dreptului pretins sau a interesului său legitim direct de la organul emitent. De altfel, prin Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994 privind liberul acces la justiție al persoanelor în apărarea drepturilor, libertăților și intereselor lor legitime, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Curtea Constituțională a statuat cu valoare de principiu că este de competența exclusivă a legiuitorului de a institui asemenea proceduri destinate, în general, să asigure soluționarea mai rapidă a unor categorii de litigii, descongestionarea instanțelor judecătorești de cauzele ce pot fi rezolvate pe această cale, evitarea cheltuielilor de judecată, iar legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, ca și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și în modalitățile instituite de lege.
16. Prin urmare, întrucât reclamanta nu s-a adresat deloc organului fiscal cu privire la aceste decizii, soluția primei instanțe, de admitere a excepției inadmisibilității, este legală, iar criticile recurentei sunt nefondate.
17. În ce privește pronunțarea de către prima instanță a două soluții cu privire la aceeași decizie, Curtea reține că, pe de o parte, prima instanță a constatat inadmisibilitatea, pentru neurmarea procedurii prealabile de contestare în fața organului fiscal, a deciziei nr. 830235433155/02.07.2013, iar pe de altă parte a luat act de renunțarea reclamantei la judecata cererii privind anularea titlului executoriu nr. 830235433155/02.07.2013.
18. Soluția pronunțată de tribunal este legală și sub acest aspect, întrucât reclamanta, prin nota de ședință depusă pentru termenul din 29.10 2014 (fila 113 dosar fond), a renunțat la judecata cererii în ce privește solicitarea anulării titlurilor executorii, nu și cu privire la titlurile de creanță, astfel că cele două soluții ale primei instanțe au privit petite diferite, respectiv pe de o parte inadmisibilitatea petitului care viza anularea deciziei nr.830235433155/02.07.2013, pentru neurmarea procedurii prealabile obligatorii, iar pe de altă parte renunțarea la judecata petitului privind anularea titlului executoriu cu același număr.
19. Astfel, Curtea apreciază că și această critică a recurentei este neîntemeiată.
20. În consecința celor ce preced, văzând și dispozițiile art.496 alin.(1) din Codul de procedură civilă, recursul declarat de reclamantă va fi respins ca nefondat.
21. Totodată, se va lua act că intimatele nu au solicitat cheltuieli de judecată.";
| ← Contestaţie decizie concediere . Jurisprudență | Decretul-lege nr. 118/1990. Interpretare art. 431 Cod procedură... → |
|---|
