Contestaţie decizie concediere . Jurisprudență
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BRAŞOV Decizie nr. 692/Ap din data de 25.05.2015
Opinia majoritară:
Lipsa desemnării unui înlocuitor la plecarea în concediu, urmată de disfuncții în derularea contractelor aflate în derularea contractelor aflate în derulare, poate constitui abatere disciplinară și sancționată cu desfacerea contractului de muncă.
Opinia minoritară:
Fapta reținută ca abatere disciplinara nu este de o gravitate deosebită, astfel ca, se poate aplica o sancțiune mai ușoară fată de cea a desfacerii contractului individual de muncă
Opinia majoritară
Asupra apelului de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 1580/2014 pronunțată de Tribunalul Brașov a fost respinsă excepția lipsei calității de reprezentant , invocata de reclamant.
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul S.N.P.D.R., în numele membrului de sindicat C.L. împotriva pârâtei C.N.A.D.N.R. S.A.
A fost obligată reclamanta la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 3000 lei către pârâtă.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele:
Cu privire la excepția lipsei calității de reprezentant, instanța a respins-o, ca neîntemeiată.
Pentru această soluție s-a reținut că, în baza mandatului special al directorului general C.N.A.D.N.R. S.A. nr. 563/26.08.2013 (aplicabil la data emiterii Deciziei nr.2/18723/18.11.2013 și al mandatului special nr. DG 9/06.01.2014 (aplicabil în prezent) operează o delegare de competență către directorul regional executiv al D.R.D.P. I., ca reprezentant legal al subunităților din teritoriu, în vederea reprezentării intereselor C.N.A.D.N.R. S.A. în teritoriu.
Obiectul Mandatului special, este detaliat la alin.2 iar la alin.3 se completează cu obligațiile și responsabilitățile prevăzute prin deciziile Directorului General";.
Astfel, potrivit alin. 2 pct. 13 și 14 din Mandatul special nr.563/26.08.2013, directorul regional executiv al D.R.D.P. I. are următoarele competențe "realizarea cercetării disciplinare prealabile și aplicarea sancțiunilor disciplinare conform legii, pentru personalul D.R.D.P. I."; și "încetarea contractelor individuale de muncă, conform legii, pentru personalul D.R.D.P. I.";.
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov la data de 12.12. 2013 sub nr. de dosar 8285/62/2013, reclamanta C.L., prin S.N.P.D.R. în contradictoriu cu pârâta C.N.A.D.N. S.A. prin D.R.D.P. I., a solicitat instanței anularea Deciziei nr. 2/18723/18.11.2013 prin care a fost sancționată cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă; obligarea pârâtei - angajator la plata unor despăgubiri egale cu drepturile salariale și a oricăror alte drepturi bănești de care ar fi beneficiat conform contractului individual de muncă și al contractului colectiv de muncă aplicabil; cu cheltuieli de judecată.
Astfel, instanța a reținut că reclamanta a fost salariată a C.N.A.D.N.R. S.A. la punctul de lucru S.D.N.F. în subordinea D.R.D.P. I..
Prin Decizia nr. 2/18723/18.11.2013, reclamanta a fost sancționată cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă în conformitate cu prevederile art. 248 alin. 1 lit. e), coroborat cu art. 61, lit. a) din Codul muncii.
În preambulul deciziei de sancționare s-a menționat faptul că în urma Raportului Comisiei de Cercetare disciplinară nr. 3/4078/22.10.2013 s-a constatat abaterea disciplinară a salariatei C.L., șef sector F., motivat de faptul că aceasta a plecat în concediu de odihnă, în perioada 02 - 05.09.2013, fără să predea înlocuitorului său atribuțiile specifice postului, documentele aferente activității desfășurate și cheia biroului unde-și desfășoară activitatea, neconformându-se totodată deciziei conducătorului S.D.N. F. de a-și muta activitatea în alt birou.
S-a mai menționat de asemenea că salariata a încălcat obligațiile prevăzute în Contractul colectiv de muncă pe anul 2013 (art. 9.2. alin. 2, lit. c și j) precum și Regulamentul Intern C.N.A.D.N.R. (art. 11 alin. 2 lit. a, b, c, h art. 52 alin. 3 lit. h).
Motivele invocate de către reclamanta C.L. în apărarea sa, nu au putut fi reținute întrucât aceasta a plecat în concediu de odihnă fără a se interesa dacă cererea de concediu a fost aprobată de către conducerea S.D.N. F. în condițiile în care avea cunoștință că înlocuitorul său ,conform fișei postului, se afla în concediu de odihnă și fără a depune diligențele necesare pentru a preda sarcinile de serviciu specifice postului unui înlocuitor desemnat de șeful ierarhic superior, creând astfel disfuncționalități la nivelul activității S.D.N. F. prin blocarea documentelor în birou, aceasta încălcând și dispoziția superiorului ierarhic considerând că este doar "o dispoziție verbală";.
Din înscrisurile și susținerile depuse de pârâtă a rezultat faptul că nu s-a putut realiza închiderea de lună a prestatorului S.C. V. S.R.L. - persoana cercetată fiind numită și derulator de lucrări a contractului subsecvent nr. 27/2013.
De asemenea intimata a mai arătat că reclamanta a mai avut abateri disciplinare.
Raporturile juridice de muncă dintre părți au încetat la data de 19.11.2013 în temeiul prevederilor art. 248 alin. 1 lit. e) coroborat cu art. 61 alin. 1 lit. a din Codul muncii, conform mențiunilor din Decizia de încetare disciplinară a contractului individual de muncă.
Prin primul petit din cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat să fie anulată decizia de sancționare disciplinară dispusă de pârâtă în data de 19.11.2013.
În cauză, instanța a apreciat că decizia de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă dată de pârâtă este corectă având în vedere situația expusă prin raportul nr.3/4078/22.10.2013 emis de Comisia de Disciplină a D.R.D.P. I. prin care s-a constatat că reclamanta a săvârșit o nouă abatere în luna septembrie 2013 (deci în perioada în care era sancționată prin decizia nr.2/12518/12.09.2013 pentru nerespectarea obligațiilor prevăzute de Contractul colectiv de muncă 2013 al C.N.A.D.N.R. art. 9.2 alin. 2 lit. b), respectiv în decurs de 9 (nouă) luni a primit sancțiuni cu diminuarea retribuției.
De asemenea, din raportul nr. 1599 din 06.09.2013 întocmit de șeful de secție P.M. rezultă că la plecarea în concediu de odihnă conform programării (02.09.2013-05.09.2013), aceasta a închis biroul în care își desfășura activitatea fără să predea cheia șefului unității sau locțiitorului acestuia.
Astfel toată evidența primară, conform Caietului de Sarcini aferentă acestor lucrări (jurnal de lucrări zilnic, materiale consumate, utilaje folosite, mijloace de transport folosite) fiind închise a perturbat prezentarea închiderii de lună a prestatorului S.C. V. S.R.L. inclusiv închiderea de lună a secției.
Ținând cont de faptul că aceiași situație s-a petrecut și în altă perioadă de timp, șeful de secție a decis începând cu data de 05.09.2013, ca biroul reclamantei C.L. să fie mutat într-un alt loc unde se desfășoară și activitatea de informare permanentă a secției acesta fiind un birou deschis în permanență, însă aceasta a refuzat a se conforma acestei decizii transmise de conducerea secției.
În vederea stabilirii responsabilității și vinovăției privind fapta considerată ca fiind abatere disciplinară, reclamanta a fost convocată în data de 24.09.2013 la sediul D.R.D.P. I., ora 11,00 în vederea desfășurării anchetei.
S-a reținut faptul că pe parcursul anchetei disciplinare reclamanta a răspuns la nota explicativă înregistrată la D.R.D.P. I. la nr. 2/18592 și la S.D.N. F. la nr. 3075/15.11.2013.
Din analiza probatoriului administrat în cauză, instanța constată că reclamanta nu a respectat obligațiile prevăzute în Contractul colectiv de muncă și a încălcat prevederile din Regulamentul de Ordine Interioară al societății, fapte care constituie abateri disciplinare conform art. 247 alin. 2 din Codul muncii.
Instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 61 lit. a din Codul muncii, angajatorul poate dispune concedierea salariatului și pentru abateri disciplinare repetate care încalcă obligațiile de serviciu asumate de acesta prin semnarea contractului individual de muncă și fișa postului.
Aprecierea naturii abaterilor disciplinare săvârșite de salariat este făcută de angajator în raport cu gravitatea lor, consecințele pe care le au asupra acestuia și a celorlalți salariați și dacă salariatul, în raport de gravitatea abaterilor săvârșite, mai poate continua activitatea în unitatea angajatoare.
Abaterile disciplinare reținute de intimată în sarcina contestatoarei au fost corect apreciate având în vedere Regulamentul de Ordine Interioară la nivel de societate, contractul individual de muncă al contestatoarei și fișa postului acesteia în raport de prevederile art. 61 lit. a coroborat cu art. 248 alin. 1 lit. e din Codul muncii.
Având în vedere întreg materialul probator administrat de angajator în cadrul cercetării disciplinare prealabile, precum și probatoriul administrat în instanță au fost înlăturate criticile reclamantei formulate în cuprinsul contestației și a fost menținută ca temeinică și legală decizia de desfacere a contractului individual de muncă al contestatoarei nr. 2/18723/18.11.2013.
Celelalte petite din contestația formulată de reclamanta C.L. având caracter accesoriu primului petit, au fost respinse în consecință.
Împotriva acestei sentințe s-a declarat apel de apelanta C.L. criticându-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de apel sentința este criticată pentru faptul că nu a fost analizat materialul probatoriu administrat în cauză. Se arată că cererea de concediu a fost semnată de adjunctul șefului de secție al S.D.N. F. punându-și rezoluția "de acord"; care și-a asumat sub semnătură calitatea de locțiitor. Deși contestatoarea a fost programată în concediu pentru acea perioadă, cu mult timp înainte, și-a luat numai trei zile, tocmai pentru a rezolva confirmarea și închiderea de lună privind situațiile de lucrări cu termen scadent la data de 06.09.2013. Nu se confirmă susținerea instanței de fond că nu și-a lăsat înlocuitor pentru acel interval de timp pentru că așa cum rezultă din nota de relații depusă la dosar, adj. șef de secție preia sarcinile de serviciu pentru trei zile. Deși comisia de disciplină a reținut o situație culpabilă salariatei care a aprobat cererea de concediu a contestatoarei contrar legii, atât comisia de cercetare disciplinară cât și instanța atribuie culpa tot în sarcina salariatei C.L., contestatoarea din prezenta cauză.
Se mai arată că, în perioada de trei zile cât a lipsit de la serviciu, nu au fost evenimente și nici nu au fost depuse acte de către prestator pentru a închide luna, termenul scadent pentru acest lucru fiind 6.09.2013, motiv pentru care nu se poate vorbi despre nici un prejudiciu.
În continuarea motivelor de apel se arată că considerentele lapidare ale comisiei de cercetare disciplinară preluate de instanță sunt doar generalități și nu se fundamentează pe situații obiective probate, ci doar pe afirmații tendențioase reținute de comisia de cercetare disciplinară. Or, proba în speță incumbă angajatorului adică pârâtei potrivit dispozițiilor art. 272 raportat la art. 79 din Codul muncii.
În ceea ce privește nepredarea cheii, această susținere este nedovedită și în consecință nu poate fi primită pentru că există o dublură a cheii de la birou care se găsește tot timpul la sediul S.D.N. F..
Referitor la refuzul contestatoarei de a se muta în alt birou, instanța de fond a achiesat în mod neîntemeiat la fapta reținută de comisia de cercetare disciplinară fără a lua în considerare apărările ce au fost făcute.
Sentința mai este criticată și pentru cheltuielile de judecată care au fost acordate într-un cuantum nejustificat de mare, care sunt voluptorii potrivit aprecierilor apelantei.
Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate instanța apreciază că apelul nu este întemeiat și în consecință va fi respins iar sentința primei instanțe va fi păstrată ca legală și temeinică în baza dispozițiilor art. 480 alin. 1 Cod de procedură civilă, pentru următoarele considerente:
Prima instanță a reținut în mod corect starea de fapt și a procedat la aplicarea judicioasă a textelor de lege incidente în cauză.
Astfel, prin decizia nr. 2/18723/18.11.2013 emisă de C.N.A.D.R. D.R.D.P.I. contestatoarea C.L. a fost sancționată cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă începând cu data de 19.11.2013 reținându-se în sarcina acesteia faptul că a plecat în concediu de odihnă în perioada 02 - 05.09.2013 fără să predea înlocuitorului său atribuțiile specifice postului, documentele aferente activității desfășurate și cheia biroului unde își desfășoară activitatea și nu s-a conformat deciziei conducătorului S.D.N. de a se muta în alt birou.
Din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că contestatoarea și-a depus o cerere pentru efectuarea a trei zile de concediu de odihnă, pe perioada 2-5.09.2013, fără însă ca această cerere să fi fost în prealabil aprobată de șeful ierarhic superior. Pe cerere apare numai un aviz favorabil din partea compartimentului salarizare, ceea ce conduce la concluzia că efectuarea concediului de odihnă s-a realizat fără ca cererea să fi fost aprobată în prealabil (fila 76 din dosarul de fond).
Contestatoarea invocă faptul că avea programat concediu de odihnă chiar în perioada respectivă. Acest lucru nu înseamnă că putea pleca în concediu fără ca cererea sa, să fi fost aprobată de șeful ierarhic superior sau de conducerea unității. Programarea concediilor de odihnă la începutul anului, nu echivalează cu o solicitare concretă de a efectua zilele de concediu de odihnă.
Prin urmare, această critică din apel nu este întemeiată și în consecință va fi respinsă.
În ceea ce privește faptul că la plecarea în concediu contestatoarea nu și-a lăsat un înlocuitor, trebuie observată poziția acesteia față de obligația de a-și desemna un înlocuitor, rezultată din declarațiile luate cu ocazia cercetării disciplinare, potrivit cărora și-a manifestat indiferența față de faptul că nu știe cine îi va prelua atribuțiile de serviciu pentru un interval de trei zile. Aceasta cu atât mai mult cu cât știa că înlocuitorul său desemnat prin fișa postului, S.E., era și el plecat concediu de odihnă.
Comportamentul contestatoarei și indiferența manifestă cu care a tratat lucrurile la momentul plecării sale în concediu a determinat angajatorul să aprecieze că această conduită se circumscrie sferei abaterilor disciplinare, motiv pentru care sancțiunea aplicată s-a raportat și la consecințele pe care le-a produs sau le-ar fi putut produce o astfel de faptă.
Lipsa oricărei diligențe în ce privește asigurarea bunului mers al unității angajatore și indiferența pentru posibilele consecință ce s-ar produce într-o astfel de situație, pe fondul săvârșii altor abateri disciplinare de către contestatoare au condus angajatorul la aplicarea acestei sancțiuni. Probele administrate în cauză nu au putut forma convingerea instanței că fapta nu a fost săvârșită cu vinovăție de către contestatoare iar apărările invocate atât la instanța de fond cât și în apel nu au nici un suport probator.
În ceea ce privește nepredarea cheilor de la birou, această dovadă revenea contestatoarei și nu angajatorului, pentru că ne aflăm în situația în care se solicită efectuarea unei probe negative, imposibil de administrat în cauză. Desigur că nepredarea cheilor de la birou au pus angajatorul în imposibilitatea de a avea acces la documente care îi erau necesare pentru derularea activității, aducându-i astfel prejudicii importante, cum ar fi închiderea de lună cu prestatorul S.C. V. S.R.L..
În acest context angajatorul a dispus mutarea contestatoarei în alt birou care să fie deschis în permanență, tocmai pentru a putea fi asigurat accesul la documente și a nu mai fi perturbată activitatea de închidere de lună. Contestatoarea nu a dat curs acestei solicitări, perseverând în atitudinea ostilă față de sarcinile de serviciu și față de deciziile luate de șefii ierarhici superiori, motiv pentru care sancțiunea aplicată este proporțională cu gravitatea faptelor sale.
În ceea ce privește criticile din apel, legate de cuantumul cheltuielilor de judecată, instanța apreciază că acestea nu sunt voluptorii așa cum pretinde apelanta și în raport de numărul de termene de lucrările întocmite în cauză, de volumul deplasărilor și de gradul de dificultate al cauzei, acestea sunt chiar rezonabile. Așadar nici această critică nu este întemeiată și în consecință va fi respinsă.
Pentru toate cele ce preced, instanța apreciază că apelul nu este întemeiat și în consecință va fi respins iar sentința primei instanțe va fi menținută ca legală și temeinică, în baza dispozițiilor art. 480 alin. 1 Cod de procedură civilă.
Opinia minoritară:
Contrar opiniei majoritare am considerat că se impune admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii în parte a contestației, a modificării deciziei nr. 2/18723/18.11.2013 emisă de intimată privind desfacerea disciplinară a contractului de muncă al contestatoarei și aplicarea unei alte sancțiuni, cu repunerea în situația anterioară și obligarea intimatei la plata despăgubirilor egale cu drepturile salariale aferente perioadei cuprinse între data concedierii și data reintegrării pe postul ocupat.
În primul rând se impune a analiza dacă în speță cercetarea disciplinară prealabilă a fost realizată cu respectarea prevederilor art. 251 din Codul muncii.
Un prim aspect vizează modalitatea în care s-a promovat cercetarea disciplinară, respectiv în urma raportului făcut de șeful ierarhic al apelantei P.M., astfel cum rezultă din convocarea adresată apelantei la data de 17 septembrie 2013 (fila 15 și fila 89 dosar fond). În acest raport șeful ierarhic al apelantei prezintă faptele săvârșite de apelantă, pe care le califică drept "act de indisciplină";.
Al doilea aspect vizează faptul că din comisia de cercetare disciplinară a făcut parte și domnul P.M., cel care a întocmit raportul de sesizare, (fila 47 și fila 87 dosar fond).
În acest context planează un dubiu asupra imparțialității comisiei de cercetare din care face parte și persoana care a sesizat presupusele abateri disciplinare.
Un alt aspect ce trebuie analizat îl constituie calificarea faptelor reținute în sarcina apelantei prin decizia de sancționare nr. 2/18723/18.11.2013 ca abateri disciplinare.
Astfel, apelanta a fost sancționată disciplinar întrucât aceasta a plecat în concediu de odihnă fără a se interesa dacă cererea de concediu a fost aprobată de către conducerea S.D.N. F., în condițiile în care avea cunoștință că înlocuitorul său, conform fișei postului, este în concediu de odihnă și fără a se depune diligențele necesare pentru a preda sarcinile de serviciu specifice postului unui înlocuitor desemnat de șeful ierarhic superior, creând astfel disfuncționalități la nivelul activității S.D.N. F. prin blocarea documentelor în birou, acesta încălcând și dispoziția superiorului ierarhic considerând că este doar "o dispoziție verbală";.
Referitor la prima faptă, aceea de a pleca în concediu de odihnă fără a fără a se interesa dacă cererea de concediu a fost aprobată de către conducerea S.D.N. F., în condițiile în care avea cunoștință că înlocuitorul său, conform fișei postului, este în concediu de odihnă și fără a se depune diligențele necesare pentru a preda sarcinile de serviciu specifice postului unui înlocuitor desemnat de șeful ierarhic superior, creând astfel disfuncționalități la nivelul activității S.D.N. F. prin blocarea documentelor în birou, se constată că aceasta nu se verifică, la dosar existând cererea de concediu aprobată, cerere în cuprinsul căreia este indicată persoana care va asigura înlocuirea apelantei (fila 76), pe de altă parte intimata nu a probat prejudiciul produs prin faptul că apelanta nu a predat documentele unui înlocuitor. De altfel, un alt element de circumstanțiere îl constituie durata condeiului de odihnă, faptul că plecarea în concediu s-a făcut în perioada anunțată anterior angajatorului, în acest sens fiind realizat și un grafic cu planificarea concediilor de odihnă, și motivele care au determinat plecarea în concediu.
Referitor la nerespectarea "dispoziției verbale"; a șefului ierarhic cu privirea la mutarea biroului, această faptă trebuie analizată în contextul concret existent la locul de muncă al apelantei, la starea de tensiune ce există între aceasta și șeful ierarhic, stare de care sunt responsabili ambii.
Având în vedere aceste considerente, apreciez că sancțiunea disciplinară a desfacerii contractului individual de muncă al apelantei este excesivă, în raport cu criteriile prevăzute de art. 250 din Codul muncii.
| ← Procedura insolvenţei – Legea nr. 85/2006. Contestaţia la... | Admisibilitatea acţiunii în anulare a actului... → |
|---|
