Admisibilitatea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată pe cale principală când nu a fost exercitat recursul împotriva hotărârii de perimare a apelului, iar instanţa de apel nu s-a pronunţat pe cererea de cheltuieli de judecată.
| Comentarii |
|
Tribunalul DOLJ Decizie nr. 234 din data de 02.12.2013
Dosar nr. 12705/215/2012
37. Decizie civilă. Recurs admis. Admisibilitatea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată pe cale principală când nu a fost exercitat recursul împotriva hotărârii de perimare a apelului, iar instanța de apel nu s-a pronunțat pe cererea de cheltuieli de judecată.
R O M Â N I A
TRIBUNALUL DOLJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 234/2013
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea civilă promovată la Judecătoria Craiova și înregistrată cu nr. 12705/215/2012, reclamantul A. D. a chemat în judecată pe pârâții D. ADRIAN, D. B. C. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să-i oblige în solidar pe aceștia să plătească suma de 1000 lei, reprezentând cheltuielile efectuate în vederea soluționării de către Tribunalul Dolj a dosarului nr. 46/63/2002.
În motivare arată că prin decizia nr. 15/2011 pronunțată la data de 20.01.2011 de Tribunalul Dolj, secția civilă, în dosarul nr. 43/63/2002 a fost admisă excepția perimării apelului, însă instanța nu s-a pronunțat și cu privire la cheltuielile de judecată efectuate în vederea soluționării căii de atac.
La data de 20.06.2012, pârâții au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată arătând că la dosarul cauzei a fost depusă o chitanță pentru care nu se specifică numărul dosarului, în cuantum de 500 lei emisă de domnul avocat Anton Pleșa de care arată că nu au cunoștință. Au solicitat pârâții ca la dosar să fie depus și contractul de asistență juridică.
Prin sentința civilă nr. 13836/09.10.2012 pronunțată de Judecătoria Craiova a fost admisă excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, invocată de instanță din oficiu.
A fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. D. în contradictoriu cu pârâții D. A. și D. B. C., ca inadmisibilă.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că prin prezenta acțiune reclamantul A. D. a chemat în judecată pe pârâții D. A. și D. B. C. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să-i oblige în solidar pe aceștia să plătească suma de 1000 lei, reprezentând cheltuielile efectuate în vederea soluționării de către Tribunalul Dolj a dosarului nr. 46/63/2002.
Potrivit art. 281 indice 2 alin 1 Codul de procedură civilă, dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar art. 281 indice 2a prevede că nu se poate cere completarea unei hotărâri pe calea apelului sau a recursului, ci numai în condițiile art. 281 ind. 2 C.p.c.
În speță, s-a reținut că prin decizia nr. 15/20.01.2011 pronunțată în dosarul nr. 46/63/2002 de Tribunalul Dolj, această instanță a omis să se pronunțe asupra cererii intimatul pârât Andrei David de acordare a cheltuielilor de judecată. Astfel, acesta a solicitat, personal și prin apărător, cu ocazia dezbaterii pe fond a apelului, obligarea apelanților reclamanți D. A. și D. B. C. la plata cheltuielilor de judecată. Cu toate acestea, cu ocazia soluționării apelului, tribunalul nu s-a pronunțat asupra cererii accesorii privind acordarea cheltuielilor ocazionate cu judecarea cauzei.
O astfel de omisiune se poate îndrepta numai prin instituția completării hotărârii judecătorești, legea stabilind o procedură specială ce nu poate fi înlăturată, de cel interesat, prin formularea unei cereri întemeiate pe dreptul comun. Acest aspect rezultă și din dispozițiile art. 281 ind. 2a C.p.c. din interpretarea cărora rezultă că nu este permisă completarea pe altă cale procesuală.
Numai în măsura în care reclamantul Andrei David nu ar fi solicitat cheltuieli în procesul în care au fost efectuate, acestea pot fi solicitate pe cale separată, nu și în cazul în care le-a solicitat, dar instanța a omis a se pronunța asupra cererii reclamantului.
Pentru considerentele expuse mai sus, având în vedere că legea instituie o procedură specială pentru completarea dispozitivului unei sentințe civile, iar reclamantul nu a înțeles să uzeze de o astfel de cale, ci a formulat o acțiune de drept comun în pretenții, instanța a admis excepția inadmisibilității, invocată din oficiu, și a respins cererea formulată de reclamantul A. D., ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A. D., care a arătat, în esență, că dispozițiile art.2812 C.proc.civ. instituie o posibilitate, o facilitate acordată părții, ce nu trebuie înțeleasă în sensul eliminării dreptului celui ce a efectuat cheltuieli într-un proces pe care l-a câștigat de a le mai solicita pe calea unei acțiuni separate, astfel încât partea nu poate fi privată de dreptul său de a uzita de o acțiune în pretenții întemeiată pe culpa procesuală.
Intimații D. A. și D. B.-C. au formulat întâmpinare, solicitând menținerea sentinței atacate.
Recursul va fi admis pentru următoarele considerente:
Prima instanță a dat o greșită interpretare dispozițiilor art..2812 C.proc.civ., statuând că procedura completării hotărârii ar fi mijlocul legal exclusiv de valorificare a unui drept subiectiv pe care îl are la dispoziție partea interesată în situația în care instanța de judecată a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere cu care a fost învestită.
În realitate, art.2812 C.proc.civ. instituie o facultate pentru parte, o posibilitate legală de care aceasta parte uza ori nu, fără a afecta dreptul subiectiv al cărui titular este partea din proces; cu alte cuvinte, calea procedurală nu se confundă cu însuși dreptul subiectiv, iar exercițiul dreptului subiectiv nu poate fi limitat și condiționat de procedura prevăzută de art.2812 C.proc.civ.
Oricare ar fi dreptul subiectiv pretins pe calea unei cereri principale, conexe, incidentale sau accesorii, faptul că instanța omite să se pronunțe asupra capătului de cerere respectiv nu poate avea drept consecință juridică stingerea dreptului în planul raporturilor juridice dintre părți, chiar dacă partea interesată nu solicită completarea hotărârii în termenul prevăzut de lege.
De altfel, nu se poate institui o diferență de tratament juridic între persoana care a solicitat instanței cheltuieli de judecată, aceasta din urmă omițând să se pronunțe asupra cererii respective, și persoana care nu a solicitat cheltuieli, dar promovează o cerere separată, neexistând vreo rațiune legală pentru ca în primul caz să se considere că titularul unui drept subiectiv a pierdut dreptul respectiv.
Față de cele arătate, în temeiul art.312, alin.5 C.proc.civ., recursul va fi admis, iar sentința pronunțată de Judecătorie ca fi casată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
| ← Asigurari auto si alte asigurari. Jurisprudență Asigurări... | Recurs. Admisibilitatea cererii de întoarcere a executării în... → |
|---|
