Casare trimitere cu rejudecare în vederea calificării obiectului acţiunii, precum şi a temeiului juridic al acesteia, raportat la starea de fapt pe care reclamanţii au înţeles să o invoce.
| Comentarii |
|
Tribunalul DOLJ Decizie nr. 594 din data de 02.12.2013
Dosar nr. 298/230/2012
54. Decizie civilă. Recurs admis. Casare trimitere cu rejudecare în vederea calificării obiectului acțiunii, precum și a temeiului juridic al acesteia, raportat la starea de fapt pe care reclamanții au înțeles să o invoce.
R O M Â N I A
TRIBUNALUL DOLJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 594/2013
T R I B U N A L U L
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea civilă înaintată Judecătoriei Filiași la data de 06.03.2012 și înregistrată sub nr. 298/230/06.03.2012, reclamanții G. I. și G. Gh. l-au chemat în judecată pe pârâtul G. I. F., pentru ca prin sentința ce se va pronunța , să se dispună rezoluțiunea contractului autentificat sub nr. 2848/24.08.2010 de Biroul Notarului Public Jianu Georgeta Cristina .
In motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, în fapt, în luna august 2010 pârâtul a venit din Spania și în urma unei vizite făcute la domiciliul lor, ocazie cu care a constatat că ei se descurcă greu, i-a propus lui G. I., să îl întrețină cu toate cele necesare, iar când va deceda să îl înmormânteze creștinește.
A arătat reclamantul G. I. că pârâtul l-a luat în imobilul construit de pârât, iar a doua zi i-a comunicat că va discuta și cu fratele său, reclamantul G. Gh. zis "Porumbel" pentru a împărți prin notariat terenul intravilan deținut în devălmășie.
A mai arătat reclamantul G. I. că notarul public Jianu Georgeta Cristina s-a prezentat la domiciliul pârâtului, interesându-se de proveniența terenului și a celor două case existente pe acesta, a discutat și cu fratele său G. Gh., iar ulterior, într-o altă zi, le-a cerut să semneze mai multe înscrisuri despre care ei, lipsiți de cunoștințe le-au semnat. Pârâtul i-a comunicat că, întrucât urma să îl întrețină și să îl înmormânteze nu poate să îi dea și bani.
A arătat reclamantul G. I. că actele notariale le-a luat pârâtul, astfel că, doar cu prilejul dezbaterii succesiunii după defuncta sa soție a aflat că actul notarial încheiat cu pârâtul nu este act de întreținere ci, act de vânzare-cumpărare.
In drept, reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 112 C.pr.civ., art. 1365-1366 C.civ. rap. la art. 1020 C.civ. și art. 1073 din C.civ.
In dovedire, reclamanții au depus la dosar copia contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 2848 din data de 24.08.2010.
Acțiunea a fost timbrată corespunzător, potrivit dispozițiilor Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
Instanța a dispus efectuarea unei adrese către B.N.P. Jianu Georgeta Cristina, pentru a înainta în copie actele întocmite în cadrul dosarului notarial în care s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2848/24.08.2010.
Actele au fost înaintate cu adresa nr. 640 din data de 08.05.2012 și atașate la filele 1927 la dosar.
La termenul de judecată din data de 15 mai 2012, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri, proba testimonială și proba cu interogatoriul luat pârâtului .
La data de 19.09.2012 reclamanții au formulat precizare la acțiune, prin care au arătat că un act juridic își produce efectele doar în situația în care, cu ocazia perfectării sale au fost respectate cumulativ condițiile esențiale pentru validarea unei convenții, iar la data autentificării actului de vânzare-cumpărare - 24.08. 2010, aceste condiții erau prevăzute de art. 948 din vechiul Cod civil, astfel încât urmează a fi avute în vedere.
Au mai precizat că, în cadrul procesului de partaj, promovat de ceilalți frați și surori ai pârâtului (Dosar nr. 10/230/2012), a aflat că deși fiul, respectiv nepotul pârât îi asigurase în luna august 2010, că încheie un act de întreținere, ei au semnat un contract de vânzare-cumpărare al imobilului compus din teren și casa situată pe acesta, pârâtul folosindu-se de neștiința lor de carte și precaritatea vederii, în propriul său interes.
Pentru cele mai sus arătate, reclamanții au solicitat să se dispună desființarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2848/24.08.2010, ca fiind lovit de nulitate absolută.
In drept, reclamanții au invocat dispozițiile art. 948 pct. 2 coroborat cu art. 953, art. 960, art. 977 din Codul civil.
Proba cu interogatoriu luat pârâtului de către reclamanți și proba testimonială, cu martorii G. V. și P. A., propuși de către pârât, au fost administrate la termenul de judecată din 19 iunie 2012( filele 46-47, 50-52 la dosar).
Având în vedere precizarea apărătorului pârâtului T. D. în sensul că pârâtul s-a aflat în țară pe perioada verii, însă în prezent nu se mai află, în baza art. 223 C.pr.civ. i-a pus în vedere mandatarului să depună la dosar răspunsul pârâtului dat în cuprinsul unei procuri speciale și autentice.
La data de 25 septembrie 2012, s-a dispus amânarea pronunțării în prezenta cauză în vederea depunerii de concluzii scrise, însă ulterior cauza a fost repusă pe rol, instanța socotind necesară suplimentarea probei cu martori pentru a se dovedi plata prețului menționat în contractul de vânzare-cumpărare, sens în care au fost audiați martorii A. D. și N. C.
Prin sentința civilă nr. 993/04.12.2012 pronunțată de Judecătoria Craiova a fost admisă acțiunea formulată și precizată ulterior de reclamanții G. I. și G. G., în contradictoriu cu pârâtul G. I. F..
S-a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 2848/24.08.2010 de Biroul Notarului Public Jianu Georgeta Cristina .
A fost obligat pârâtul G. I. F. să plătească reclamanților suma de 920 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că la data de 24 august 2010, între reclamanții G. I. și G. Gh. și pârâtul G. F. s-a încheiat un contract de vânzare - cumpărare prin care reclamanții au vândut pârâtului imobilul proprietatea acestora situat în comuna Brădești, sat Tatomirești, jud. Dolj constând în Lotul nr. 1 (Corp de proprietate 1) compus din teren intravilan în suprafață de 1070 m.p. din acte la măsurătorile cadastrale rezultând suprafața de 1154 m.p. aflat în tarlaua 37 parcelele 640, 641, 642, 643 , având vecinătățile identificate în documentația cadastrală împreună cu C1 una casă de locuit având o suprafață construită la sol de 50 m.p., fiind înregistrat în C.F. la nr. 646/1.
Imobilul descris mai sus este proprietatea reclamanților dobândit prin reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor în baza TDP nr. 380 - 46147 eliberat la data de 06.01.1994 de Comisia Județeană Dolj pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor și prin contribuire fără a deține autorizație de construcție în baza certificatului nr. 4749/2008 eliberat de primăria comunei Brădești, jud. Dolj, în baza contractului de dezmembrare nr. 2845/2010 autentificat de B.N.P. Jianu Georgeta Cristina.
Inițial reclamanții au solicitat "rezoluțiunea contractului", deși în finalul cererii au invocat anularea acestuia, pentru neplata prețului vânzării și a neprestării întreținerii la care părțile s-ar fi înțeles anterior semnării actului .
Ulterior, ca urmare a punerii în discuție a obiectului acțiunii, respectiv " rezoluțiune " sau " anulare ", reclamanții au formulat o precizare la acțiune, solicitând anularea acestuia, pentru neplata prețului, pentru inducerea în eroare cu privire la natura contractului încheiat de părți, învederând că au înțeles să încheie iun contract de întreținere cu pârâtul și nu unul de vânzare-cumpărare.
Dacă privitor la neplata prețului, instanța constată că acesta este un motiv de rezoluțiune a unui contract de vânzare-cumpărare, eroarea asupra naturii contractului, cunoscută sub denumirea " error in negotium " este un motiv de nulitate absolută.
Privitor la plata prețului, deși în contractul de vânzare-cumpărare se fac mențiuni că acesta s-a plătit, instanța constată că plata nu s-a făcut în prezența notarului public, pentru ca în această situație contractul încheiat de notar să fie înscris autentic, inclusiv pentru dovada plății, ambele părți menționând că plata s-a făcut la o dată anterioară.
Cum reclamanții au afirmat în fața notarului că plata s-a făcut în data autentificării contractului, iar pârâtul a afirmat în fața aceluiași notar că plata s-a făcut până în data autentificării, deci anterior acestei date, instanța a considerat necesar ca dovada plății sumei de 8800 lei, ca act juridic trebuie produsă în cadrul procesului, contractul încheiat de părți, nefiind decât un început de dovadă scrisă, ce trebuie întregită cu alte mijloace de probă, inclusiv prin declarații de martori, conform dispozițiilor art. 1169 din vechiul Cod civil, în vigoare la data încheierii contractului.
Pârâtul, deși a afirmat în interogatoriul luat că poate aduce martori privind plata prețului, ulterior nu a prezentat nicio persoană care ar fi fost de față sau ar fi cunoscut despre plata acestui preț. Mai mult, martorii semnatari ai contractului încheiat de părți, respectiv P. A. și G. V., nu au cunoscut nimic cu privire la plata prețului.
În consecință, instanța a constatat că plata prețului de 8800 lei, invocată în contractul dintre părți nu s-a efectuat anterior, concomitent sau ulterior semnării contractului.
Privitor la inducerea în eroare a reclamanților cu privire la natura contractului încheiat de aceștia, instanța a apreciat ca fiind întemeiate următoarele prezumții simple:
Reclamanții sunt persoane în vârstă, cu probleme de sănătate majore, de vreme ce nu s-au putut prezenta la notar, fiind nevoie de deplasarea acestuia la domiciliul lor pentru încheierea actelor.
Din declarația martorului P. A. rezultă că contractul nu a fost semnat concomitent de ambii reclamanți, cum susține notarul, iar martorul G. V. nu a fost de față atunci când au semnat părțile, cum de asemenea, se afirmă în contract.
În aceste condiții, evident că se poate trage prezumția că deși notarul le-a citit conținutul actului, reclamanții nu au înțeles ce act semnează, fiind lipsiți și de sprijinul unui reprezentant al autorității tutelare, reprezentant pe care niciuna dintre părți și nici notarul nu l-a solicitat, împrejurare în care instanța apreciază cu atât mai evidentă prezumția că reclamanții nu au înțeles natura convenției încheiate.
Cum din declarația martorului A. D. rezultă că anterior evenimentului nunții pârâtului și, implicit, a semnării contractului dintre părți, reclamantul G. I. a fost luat de către pârât în casa sa nouă, iar după nuntă s-a întors la casa bătrânească, este posibil ca voința internă a părților să fi fost aceea a unui contract de întreținere.
În concluzie, nefiind dovedită plata prețului, având în vedere relațiile dintre părți anterior și ulterior semnării contractului, instanța constată că reclamanții au fost în eroare la momentul semnării acestui contract, fiind convinși că este vorba de un contract de întreținere și nu unul de vânzare-cumpărare.
Cum eroarea asupra obiectului contractului este un motiv de nulitate absolută, având în vedere dispozițiile art. 948 din vechiul cod civil sub care s-au născut relațiile contractuale dintre părți, instanța a admis acțiunea formulată de reclamanți și a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 2848/24.08.2010 de Biroul Notarului Public Jianu Georgeta Cristina.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul G. F., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că reclamanții au indicat drept temei al cererii art. 1365 C.civil, dar nu au arătat care este motivul de rezoluțiune a contractului, că după precizarea acțiunii au invocat dolul și că a instanța a repus cauza pe rol deși reclamanții nu au invocat cu privire la preț.
Recurentul mai arată că din depoziția martorului P. A. rezultă că notarul a citit părților actul încheiat, că nu s-au avut în vedere dispozițiile art. 1169 din vechiul Cod civil privind sarcina probei și că instanța a anulat contractul în baza unor prezumții, fără să aibă probe care să răstoarne un înscris autentic.
Intimații G. I. și G. Gh. au formulat întâmpinare, arătând că instanța de fond a reținut în mod corect că aspectul legat de neplata prețului este un motiv de rezoluțiune a contractului de vânzare-cumpărare, iar cel vizând eroarea asupra naturii contractului este motiv de nulitate absolută, ambele aspecte invocate fiind reale.
Recursul va fi admis, pentru următoarele considerente:
Potrivit art.129, alin.6 C.proc.civ, "în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății"; acest text de lege reglementează obligația instanței de judecată de a se pronunța în limitele învestirii sale, pe care o fac părțile litigante, conform principiului disponibilității.
De asemenea, potrivit art.129, alin.4 C.proc.civ, "cu privire la situația de fapt și la motivarea în drept pe care părțile le invocă în susținerea pretențiilor și apărărilor lor, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicații, oral sau în scris, precum și să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întîmpinare"; textul de lege citat este o aplicație a principiului rolului activ al instanței în procesul civil, principiu în virtutea căruia instanța este datoare să-și clarifice propria învestire, să lămurească eventualele neconcordanțe dintre obiectul unei cereri și temeiul juridic al acesteia, să realizeze o corectă calificare juridică a cererii etc, în vederea pronunțării unei sentințe temeinice și legale.
O primă observație ce se impune este aceea că instanța de fond a pronunțat o soluție de anulare a contractului de vânzare-cumpărare dedus judecății, ceea ce ar presupune existența unui motiv de nulitate relativă a acestuia, a cărei sancțiune e reprezentată de anulare, iar în considerente se dă eficiență juridică unui motiv de nulitate absolută, și anume eroarea-obstacol la încheierea actului, a cărei sancțiune ar fi fost constatarea nulității, și nu anularea.
Prin modificarea acțiunii făcută la data de 19.09.2012, reclamanții au solicitat constatarea nulității absolute a contractului, indicând drept temei juridic al cererii lor dispozițiile art. 948 pct. 2, raportate la art. 953, 960 și 977 din vechiul Cod civil. Aceste texte coroborate duc la concluzia că reclamanții au invocat dolul, drept motiv de nulitate a contractului, înștiințând că acesta nu a fost valabil încheiat.
Tribunalul observă că obiectul acțiunii modificate (constatarea nulității contractului) nu concordă cu temeiul juridic al acesteia, prin care se reclamă existența dolului, deoarece dolul este o cauză de nulitate relativă, a cărei sancțiune juridică este anularea, și nu nulitatea.
Instanța era datoare să clarifice această neconcordanță ce ține de problematica de drept substanțial dedusă judecății și de mijlocul procesual ales, pentru a se evita orice confuzii și contradicții cu privire la propria sa învestire și pentru a putea realiza o analiză corectă și riguroasă a speței.
Așadar, reclamanții și-au modificat acțiunea, obiectul acesteia fiind reprezentat de constatarea nulității actului juridic, invocând însă un motiv de nulitate relativă, iar instanța de judecată a pronunțat o soluție de anulare a actului juridic, reținând în considerente o cauză de nulitate absolută, alta decât cea invocată drept temei juridic al acțiunii.
Tribunalul mai ia act de faptul că teoria dreptului substanțial civil și jurisprudența au consacrat modul diferit în care se pot contura, ca ipoteze de lucru, cele două motive de nulitate a unui act juridic menționate anterior, eroarea-obstacol, ca motiv de nulitate absolută, și dolul, ca motiv de nulitate relativă.
De remarcat faptul că ambele cauze de nulitate vizează formarea valabilă a acordului de voință al părților, văzută prin prisma consimțământului, ca element obligatoriu al actului juridic.
Eroarea-obstacol, mai exact error in negotio, eroarea asupra naturii actului juridic (deoarece în speță interesează această formă a erorii-obstacol) presupune, prin ipoteză, că o parte crede că încheia un anumit act juridic, iar cocontractantul crede, la rîndul lui, că încheie un alt act juridic.
De altfel, în materia actului juridic civil, eroarea este definită drept falsa reprezentare a realității la încheierea unui asemenea act.
Spre deosebire de eroare, dolul presupune o ipoteză de lucru diferită, în sensul că acest viciu de consimțământ constă în inducerea în eroare a unei persoane, prin mijloace viclene, pentru a o determina să încheie un act juridic.
Cu alte cuvinte, dolul este o eroare provocată, și nu una spontană, așa cum este eroarea propriu-zisă (pentru care și eroarea asupra naturii actului juridic), această diferență dintre cele două cauze de nulitate asigurând caracterul specific al fiecăreia dintre ele.
Premisele faptice ale celor două cauze de nulitate diferă în mod esențial, întrucât eroarea asupra naturii actului presupune o reprezentare diferită a părților între care se încheie contractul cu privire la natura actului, eroarea fiind proprie fiecărui contractant, și nu provocată de cocontractant, pe când dolul presupune o acțiune conștientă de inducere în eroare de către o parte contractantă față de cocontractantul său. Mai exact, dolul reclamă, întotdeauna, un element intențional, care aparține părții care uzează de mijloacele viclene, pe când eroarea privește convingerea greșită a părții, fără existența unui element intențional al cocontractantului de a provoca eroarea respectivă.
Potrivit art.960, alin.1 din vechiul Cod civil, "dolul este o cauză de nulitate a convenției când mijloacele viclene, întrebuințate de una din părți, sunt astfel, încât este evident că, fără aceste mașinații, cealaltă parte n-ar fi contractat".
Textul de lege citat face vorbire despre "mijloace viclene", despre "mașinații", formularea având, oarecum, un caracter generic, care reclamă o analiză de la speță la speță a stării de fapt ce s-ar încadra în motivul respectiv de nulitate.
Tribunalul observă că asemenea mijloace viclene constau într-o captație și o sugestie de natură a altera libertatea de voință a cocontractului, determinându-l să încheie un act juridic pe care nu l-ar fi încheiat în situația în care un factor exterior (utilizarea mijloacelor dolosive) nu ar fi acționat asupra voinței sale.
Premisa faptică a dolului este utilizarea acestor mijloace viclene, care alterează libertatea de manifestare a voinței de către subiectul față de care sunt utilizate, în contextul în care subiectul respectiv încheie actul fără a fi în eroare asupra naturii juridice. Cu alte cuvinte , partea știe că încheie un anumit act juridic, de o anumită natură ( o anumită specie de contract), dar a fost supusă captației sau sugestiei, voința sa juridică fiind alterată pentru acest considerent.
Cu totul altfel se pune problema în situația în care o parte contractantă încheie un act juridic având convingerea că încheie un alt act juridic, de o altă natură, iar această eroare i-a fost provocată în mod intenționat de cocontractant, care a profitat de o anumită situație ce i-a facilitat inducerea în eroare.
Într-o atare ipoteză nu poate fi vorba nici despre error in negotio, dar nici despre dol. Error in negotio presupune, așa cum s-a arătat, o eroare spontană a ambilor cocontractanți, fără ca unul să intenționeze a-l induce în eroare pe celălalt; dolul presupune utilizarea unor mijloace viclene, mijloace ce servesc la convingerea cocontractantului să încheie actul respectiv, fără ca acest viciu de consimțământ să aibă legătură cu greșita reprezentare a naturii actului juridic., determinînd-o să creadă e vorba de un act de o altă natură), există doar o parte, doar "jumătate" din ipoteza de lucru specifică erorii asupra naturii actului ( error in negotio), în sensul că doar o parte crede că încheie un alt act juridic; cealaltă parte, care acționează în mod fraudulos asupra libertății de voință a celeilalte părți, va ajunge să încheie un act juridic lovit de nulitate absolută pentru cauză imorală (art.966 din vechiul Cod civil), întrucât scopul mediat este contrar normelor moralei, privite ca norme conviețuire socială. Cu alte cuvinte, este imoral ca un subiect de drept să inducă în eroare pe un alt subiect de drept, făcându-l să încheie un act cu convingerea că actul are o altă natură juridică, astfel încât scopul mediat al actului este unul imoral, iar actul va fi lovit de nulitate pentru cauză juridică imorală. Error in negotio, care există doar parțial, doar în privința uneia dintre părți, va fi absorbită de cauza imorală, ca motiv de nulitate absolută, iar această cauză imorală este un motiv de nulitate absolută, mai puternic decât motivul de nulitate relativă reprezentat de dol, care presupune, așa cum s-a arătat, doar o captație sau o sugestie în vederea încheierii actului.
Față de cele ce preced, Tribunalul constată că în cauză se impune clarificarea obiectului acțiunii, precum și a temeiului juridic al acesteia, raportat la starea de fapt pe care reclamanții au înțeles să o invoce, această clarificare fiind absolut necesară în vederea unei juste soluționări a cauzei.
În temeiul art.312 alin.5 C.proc.civ., recursul va fi admis, iar sentința pronunțată de Judecătoria va fi casată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
| ← Recurs. Admisibilitatea cererii de întoarcere a executării în... | Ordin de protecţie. Jurisprudență Proprietate publică → |
|---|
