Admisibilitatea stingerii, pe calea medierii, a litigiului având ca obiect constatarea încadrării în grupă superioară de muncă
| Comentarii |
|
Tribunalul PRAHOVA Hotărâre nr. 1408 din data de 18.11.2014
Prin cererea înregistrată cu nr.13319/281/30.04.2014 la Judecătoria Ploiești, petenții R.D., D.V., D.G., B.G., T.A.P., N.N., A.G., SC U.SA, au solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se ia act de acordul de mediere nr.43/16.04.2014 încheiat între părți și să se pronunțe o hotărâre de expedient în acest sens.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că părțile de comun acord au încheiat un acord de mediere prin intermediul căruia au înțeles să stingă pe cale amiabilă litigiul, acord care îndeplinește condițiile prevăzute de dispozițiile legale în materie.
După administrarea probelor cu acte, prin sentința civilă nr.7646/28.05.2014 a judecătoriei Ploiești a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de către petenți privind recunoașterea grupelor I/a II-a de muncă, conform Acordului de mediere nr.43/16.04.2014.
Pentru a se pronunța o asemenea soluție, s-a reținut că instanța de judecată nu are rolul de a lua act de Acordul de Mediere, ci are obligația să verifice dacă acesta reflectă în conținutul său rezolvarea reală, în condiții de legalitate, a fondului dreptului suspus medierii, astfel încât analizându-se dispozițiile HG nr.261/2001 s-a constatat că recunoașterea încadrării locurilor de muncă în anumite grupe superioare se realizează numai prin conlucrarea dintre angajator și sindicate sau reprezentanții salariaților cu acordul inspectorilor de stat teritoriali pentru protecția muncii care nu au încheiat acorduri de mediere, mai ales că raportul de expertiză are un caracter generic, nu reflectă concret perioadele lucrate efectiv, condițiile speciale de muncă, iar efectele acordului de mediere nu se răsfrâng doar asupra părților, ci și asupra bugetului de stat, fondului de pensii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petenta SC U.SA, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței, rejudecarea cauzei și admiterea cererii, motivându-se că în cuprinsul considerentelor au fost invocate împrejurări străine de natura cauzei, fiind reproduse texte de lege fără o interpretare a acestora în raport de cauza dedusă judecății, înlăturându-se eronat raportul de expertiză fără nicio justificare, fără să se solicite informații expertului, părților și că potrivit disp.art.59 alin.2 din Legea nr.192/2006 modificată părțile au dreptul să se înfățișeze la instanța judecătorească pentru a solicita pronunțarea unei hotărâri care să consfințească înțelegerea lor, apelând în prealabil la procedura medierii, ocazie cu care în baza disp.art.59 din Legea nr.192/2006, art.438-441 c.pr.civ. judecătorul verifică dacă la momentul încheierii acordului de mediere au fost respectate condițiile prevăzute de lege pentru întocmirea acordului, dispoziții aplicabile și în cazul litigiilor de muncă izvorâte din modalitatea de derulare a raporturilor de muncă.
În continuare, recurenta a arătat că în baza disp.art.59 din Legea nr.192/2006 acordul de mediere constituie un înscris sub semnătură privată care trebuie să îndeplinească doar condițiile generale de fond ale oricărui alt contract, respectiv capacitatea părților, obiectul, consimțământul, cauza, datele de identificare ale părților, clauzele asupra cărora acestea au convenit, stingerea conflictului, întinderea obligațiilor asumate de părți, termenele în care acestea se obligă, motiv pentru care judecătorul are dreptul să verifice îndeplinirea cumulativă a acestor condiții.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată cu nr.13319/281/2014, la data de 08.10.2014.
La data de 23.10.2014, intimații petenți au formulat o întâmpinare prin care au arătat că sunt de acord cu admiterea recursului.
Tribunalul, examinând cauza în raport de situația de fapt reținută, de probele administrate în cauză, de criticile formulate și ținând seama de dispozițiile legale incidente în cauză, constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Conform Acordului de Mediere nr.4316.04.2014 încheiat între părți s-a procedat la stingerea litigiului pe cale amiabilă în urma negocierilor care au avut loc între părți în cadrul procedurii de mediere, acord în temeiul căruia recurenta petentă a recunoscut că intimații petenți beneficiază în anumite perioade de timp de grupele I/ a II-a de muncă, de condiții speciale, deosebite de muncă, în procentele stabilite de comun acord de către părți, acord de mediere care a avut la bază raportul de expertiză extrajudiciară expert Negulescu Camelia, actele invocate de către părți.
Disp. art. 63 alin. 1 din Legea nr. 192/2006 modificată stipulează că în cazul în care litigiul a fost soluționat pe calea medierii, instanța va pronunța, la cererea părților, o hotărâre, devenind aplicabile dispozițiile art. 432-434 din codul de procedură civilă.
De asemenea, disp. art. 438 NCPC prevăd că părțile se pot înfățișa oricând în cursul judecății, chiar fără să fi fost citate, pentru a solicita să se dea o hotărâre care să consfințească tranzacția lor.
Așadar, din analiza probelor administrate în cauză, rezultă că părțile au recurs, în prealabil, la procedura medierii în vederea soluționării pe cale amiabilă a pretențiilor formulate de către intimații petenți privind recunoașterea în favoarea acestora de către pârâtă a unor grupe superioare de muncă în diferite perioade de timp, procedură în urma căreia părțile de comun acord au încheiat Acordul de Mediere nr.43/16.04.2014 în urma negocierilor care au avut loc în cadrul acestei proceduri, acord însușit de către toate părțile contractante în temeiul căruia recurenta a recunoscut că intimații petenți beneficiază de grupele I/ a II-a de muncă în procent de 100% din programul de lucru, respectiv condiții speciale, deosebite de muncă în perioadele menționate expres în cuprinsul acestui acord, acord la baza căruia au stat diferite acte și un raport de expertiză extrajudiciară.
Ca atare, atât timp cât părțile au înțeles să stingă litigiul pe cale amiabilă, apelând în prealabil la procedura medierii, constând în derularea unor negocieri care au avut loc între părți în raport de pretențiile formulate de către intimații petenți, iar în urma derulării procedurii de mediere a fost încheiat acordul de mediere nr.43/16.04.2014 semnat de către toate părțile înseamnă că în realitate un asemenea acord constituie prin însăși natura sa un înscris care atestă manifestarea de voință a părților contractante de a-și recunoaște reciproc anumite drepturi și obligații, acord încheiat pe baza unor acte, a unui raport de expertiză extrajudiciară și în cuprinsul căruia nu există niciun element de natură să aducă atingere legii și ordinii publice.
De altfel, în condițiile în care părțile au încheiat un acord de mediere în vederea soluționării pe cale amiabilă a litigiului, a neînțelegerilor care au existat cu privire la recunoașterea în favoarea intimaților a unor grupe superioare de muncă, iar acest acord de mediere a fost semnat deopotrivă de toate părțile contractante, demonstrând manifestarea de voință a acestora, având capacitate de dispoziție, obiectul supus înțelegerii fiind clar determinat, stabilindu-se scopul pentru care a fost încheiat acordul, clauzele contractuale convenite de către părți, înseamnă că nu există niciun impediment legal de a se pronunța o hotărâre judecătorească care să consfințească o asemenea înțelegere a părților, mai ales că instanțele judecătorești nu au dreptul să analizeze fondul dreptului care a făcut obiectul înțelegerii dintre părți, materializat prin încheierea acordului de mediere, să stabilească dacă petenții persoane fizice au dreptul sau nu la recunoașterea anumitor grupe superioare de muncă, dacă sunt îndeplinite sau nu condițiile stabilite de HG nr.261/2001, de late acte normative care reglementează încadrarea salariaților în anumite grupe superioare de muncă.
Mai mult chiar, din cuprinsul considerentelor sentinței reiese că în primă instanță a avut loc o verificare a dreptului dedus judecății care a făcut obiectul încadrării petenților- persoane fizice în anumite grupe superioare de muncă, în baza Acordului de Mediere, fără să se țină seama că instanța de fond nu era competentă din punct de vedere material să verifice în ce măsură devin aplicabile HG nr.261/2001, alte acte normative aplicabile în domeniul dreptului muncii, conținutul propriu zis al raportului de expertiză, actele care au stat la baza efectuării acestuia, dacă petenții persoane fizice pot pretinde sau nu încadrarea în anumite grupe superioare de muncă pe cale judecătorească, depășindu-și evident competența, limitele cererii cu care a fost învestită constând în pronunțarea unei hotărâri de expedient care să consfințească înțelegerea părților, mai ales că instanța de fond nu a stabilit în cuprinsul considerentelor existența unor clauze de natură să aducă atingere legii și ordinii publice în ceea ce privește Acordul de Mediere, ci, dimpotrivă, a constatat că petenții intimați nu ar avea dreptul la încadrarea de către recurentă în anumite grupe superioare de muncă menționate în Acordul de Mediere, încălcând dispozițiile legale în materie, limitele cererii cu care a fost învestită și implicit competența materială.
Astfel, în mod nelegal instanța de fond a reținut situația de fapt și a respins cererea privind recunoașterea grupelor I/a II-a de muncă în raport de Acordul de Mediere nr.43/16.04.2014 fără să țină seama că în realitate nu avea dreptul să cenzureze conținutul propriu zis al acordului de mediere încheiat între părți în ceea ce privește dreptul în sine al intimaților la încadrarea în anumite grupe superioare de muncă, ci, pur și simplu, să verifice dacă acordul de mediere îndeplinește condițiile de fond și de formă specifice unui act juridic încheiat de părțile contractante, respectiv capacitatea de a contracta, obiectul acordului, consimțământul părților, cauza, inexistența unor elemente de natură să nu aducă atingere ordinii și liniștii publice, ținându-se seama de disp.art.63 din Legea nr.192/2006 modificată, art.438 și urm. c.pr.civ.
Susținerile recurentei în sensul că în cuprinsul considerentelor au fost invocate împrejurări străine de natura cauzei, fiind reproduse texte de lege fără o interpretare a acestora în raport de cauza dedusă judecății, înlăturându-se eronat raportul de expertiză fără să se solicite informații expertului, părților și că potrivit disp.art.59 alin.2 din Legea nr.192/2006 părțile au dreptul să se înfățișeze la instanța judecătorească pentru a solicita pronunțarea unei hotărâri care să consfințească înțelegerea lor, având dreptul să apeleze în prealabil la procedura medierii, sunt justificate întrucât, într-adevăr, instanța de fond și-a depășit competențele, limitele cererii cu care a fost învestită, analizând dispozițiile legale care reglementează încadrarea salariaților în anumite grupe superioare de muncă, iar, în speță era obligatoriu să se țină seama în primă instanță de dispozițiile sus menționate care conferă părților dreptul de a solicita instanțelor judecătorești consfințirea pe cale judecătorească a înțelegerii în temeiul căreia au fost clarificate neînțelegerile dintre părți și nicidecum să se procedeze la analizarea în sine a fondului dreptului care a făcut obiectul acordului de mediere.
Motivele invocate de către recurentă, conform cărora în baza disp.art.59 din Legea nr.192/2006, art.438-441 c.pr.civ. judecătorul verifică dacă la momentul încheierii acordului de mediere au fost respectate condițiile prevăzute de lege pentru întocmirea acordului, dispoziții aplicabile și în cazul litigiilor de muncă izvorâte din modalitatea de derulare a raporturilor de muncă, sunt întemeiate deoarece instanța de fond avea obligația să verifice dacă acordul de mediere îndeplinește condițiile cumulative specifice unui contract și nicidecum să analizeze în ce măsură intimații au dreptul sau nu la acordarea unor grupe superioare de muncă, dispozițiile legale aplicabile raporturilor juridice derivând din contractele de muncă încheiate la un moment dat între părți.
Criticile recurentei în sensul că în baza disp.art.59 din Legea nr.192/2006 acordul de mediere constituie un înscris sub semnătură privată care trebuie să îndeplinească doar condițiile generale de fond ale unui contract, respectiv capacitatea părților, obiectul, consimțământul, cauza, datele de identificare ale părților, clauzele înserate în contract, stingerea conflictului, întinderea obligațiilor asumate de părți, termenele în care acestea se obligă, judecătorul având doar dreptul să verifice îndeplinirea cumulativă a acestor condiții, sunt fondate întrucât în condițiile în care Acordul de Mediere constituie prin însăși natura sa un contract, instanțele judecătorești au obligația să verifice pe cale judecătorească dacă acesta îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute de dispozițiile codului civil, ale codului de procedură civilă, referitoare la valabilitatea unui contract sinalagmatic și nicidecum să procedeze la verificarea în sine a fondului dreptului dedus judecății, dacă intimații au dreptul să fie încadrați în grupele superioare de muncă recunoscute de către recurentă.
În raport de aceste considerente, tribunalul, constatând că sentința este nelegală, fiind dată cu încălcarea, aplicarea greșită a normelor de drept material, cuprinzând motive străine de natura cauzei prev de disp.art.488 pct.6,8 c.pr.civ. , în baza disp.art.496, 498 c.pr.civ., va admite recursul și va casa în tot sentința recurată și reținând cauza spre soluționare cu evocarea fondului, va lua act în baza disp.art.59, art.61 din Legea nr.192/2006 modificată, art.438-441 c.pr.civ. de Acordul de Mediere nr.43/16.04.2014 încheiat de Biroul Mediator Soare Maria între petenți.
| ← Obligarea la plata contravalorii îmbunătăţirilor ce... | Hotarare care sa tina loc de contract de vanzare-cumparare in... → |
|---|
