Obligarea la plata contravalorii îmbunătăţirilor ce reprezintă cheltuieli utile; diferenţa între cheltuieli utile şi cheltuieli voluptorii
| Comentarii |
|
Tribunalul PRAHOVA Hotărâre nr. 1409 din data de 02.12.2014
DECIZIA CIVILĂ NR.1409
Ședința publică din data de 02.12.2014
Autor - Nineta Călin
Domeniu asociat - prejudicii, daune
Titlu - obligarea la plata contravalorii îmbunătățirilor ce reprezintă cheltuieli utile; diferența între cheltuieli utile și cheltuieli voluptorii
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.11.2013 sub nr. dosar 1981/310/2013, reclamanta I.E. a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.M. ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare cu clauza de "întreținere aut. sub nr. 1687/15.10.2010 de BNP I.D., radierea din CF nr._ a localității Sinaia a dreptului de proprietate al pârâtei, urmând ca pentru imobil să fie înscris dreptul de proprietate al reclamantei, precum și obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că la data de 15.10.2010 între părți a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu clauza de întreținere pentru imobilul compus din două camere și dependințe, situat în orașul Sinaia, Str.S, jud. Prahova.
S-a mai arătat că în schimbul transmiterii dreptului de proprietate asupra imobilului, pârâta A.M. ar fi plătit suma de 24.000 lei, așa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare, asumându-și obligația de întreținere față de vânzătoare pe toata durata vieții acesteia, constând în: asigurarea hranei zilnice prin aprovizionarea cu alimente necesare și prepararea hranei, încălzirea locuinței și asigurarea iluminatului electric prin achitarea facturilor la timpul potrivit, îngrijirea în caz de boală sau neputință cu asistența medicală și medicamente pe cheltuiala cumpărătoarei, ori de cate ori este nevoie, facerea menajului, precum și în obligația de înmormântare la deces cu toate pomenile după datini.
De asemenea, s-a susținut că, deși prin contractul de vânzare-cumpărare pârâta și-a asumat obligația de întreținere, în realitate aceste obligații nu au mai fost executate de către pârâtă încă din cursul anului 2012, aceasta manifestând permanent o atitudine șicanatorie și de dezgust la adresa reclamantei, menționând că prețul înscris în contractul de vânzare-cumpărare nu a fost plătit niciodată.
Reclamanta mai arată că, beneficiind de încrederea sa, pârâta s-a mutat efectiv în apartamentul cumpărat (deși conform c.v.c. aceasta urmează să intre în stăpânirea de fapt a apartamentului după decesul reclamantei) încă dinainte de a se perfecta contractul de vânzare-cumpărare cu clauza de întreținere, câștigându-i încrederea pe fondul lipsei de sprijin moral al acesteia.
Reclamanta a precizat că, ulterior, date fiind desele șicane pe care pârâta le făcea la adresa sa și nemaiputând suporta starea de tensiune zilnică la care era supusă, i-a cerut pârâtei în repetate rânduri, în mod expres, să părăsească locuința, urmând ca aceasta să își respecte în continuare obligația de întreținere; dată fiind intervenția organelor de politie, pârâta a înțeles să părăsească locuința sa, fără a manifesta însă în vreun fel dorința de a se achita de obligația de întreținere pe care o are.
Reclamanta a susținut că parata a refuzat în mod constant să părăsească imobilul, continuând în schimb să o șicaneze pe reclamanta, neexecutând sub nicio forma obligația de întreținere pe care și-o asumase față de aceasta.
În acest sens, reclamanta a precizat că pârâta A.M. în dese rânduri a înțeles sa țipe la reclamanta, să o îmbrâncească și chiar să îi spună că în măsura în care îi achită suma de 50.000 lei, aceasta părăsește apartamentul.
În același context, s-a susținut că prezența pârâtei în apartament i-a creat o stare de neliniște și de nesiguranță, ținând cont de vârsta înaintată pe care o are (81 ani), manifestându-și neîncrederea cu privire la modalitatea în care i-au fost administrate medicamentele de către pârâtă, aceasta având și calitatea de asistent medical, precizând că pe perioada administrării tratamentului de către pârâtă, a manifestat stări de greață, amețeală și dezechilibru motoriu, stări pe care nu le mai manifesta de când își ia singură același tratament.
Referitor la obligația de întreținere pe care pârâta și-a asumat-o prin contractul de vânzare-cumpărare cu clauza de întreținere, reclamanta a arătat faptul că aceasta nu a fost executată/plătită niciodată, ea fiind singura care s-a îngrijit de toate treburile gospodărești (menaj, mâncare, etc.), precum și de toate cheltuielile pe care le-a făcut în interesul ameliorării stării sale de sănătate.
În acest sens, contrar obligației de întreținere, reclamanta a încercat să se comporte asemenea unui părinte față de pârâtă, gătindu-i și așezându-i masa ori de câte ori aceasta venea de la serviciu, pe fondul încercării de a lega o relație de încredere reciproca și de buna înțelegere.
De asemenea, se mai învederează de reclamantă că pe tot parcursul perioadei cât a permis pârâtei să locuiască în același apartament, aceasta din urmă a început să se manifeste asemenea unui proprietar de fapt (contrar c.v.c.) luând decizii fără a cere acordul in acest sens reclamantei.
Cu privire la intervențiile chirurgicale pe care le-a suferit, reclamanta a arătat că acestea au fost suportate financiar exclusiv de către ea. În lunile august-septembrie 2012 a fost supusă la doua operații de implant cristalin acrysof, așa cum rezultă din toate actele medicale și din facturile seria WEC nr. 20121189 si 20121325 în valoare totală de 4.280 lei, costurile celor două operații fiind suportate în integralitate de către reclamantă, pârâta neîngrijindu-se nici măcar să asigure tratamentul post-operator.
Cheltuielile cu întreținerea și utilitățile, contrar obligației asumate de către pârâtă au fost suportate de fiecare dată de către reclamanta în integralitate, aceasta fiind cea care de cele mai multe ori s-a deplasat la casieria Asociației de proprietari pentru a efectua plățile.
S-a mai arătat că obligația de întreținere asumata de către pârâta din prezenta cauză ar fi trebuit prestată de către aceasta indiferent de cât de oneroasă ar fi fost pentru aceasta, ținând cont de nevoile elementare pe care reclamanta le-a avut și pe care și le-a susținut din resursele financiare proprii.
În ceea ce privește caracteristicile obligației de întreținere, se menționează că acestea au fost cunoscute și asumate de către pârâtă din momentul semnării contractului: caracter aleatoriu, obligație de a face succesivă (deși pârâta nu și-a executat obligația nici măcar în mod sporadic), indivizibilă, executabilă în natură, plata fiind portabilă.
Sub aspectul plații portabile, reclamanta a menționat că pârâta nu și-a manifestat în niciun mod dorința de a se îngriji de nevoile personale ale reclamantei, lăsând-o să se îngrijească singură astfel cum a făcut în toată perioada.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.2254-2263 din Noul Cod Civil.
La data de 24.02.2014, pârâta A.M. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată, susținând faptul că la data de 15.10.2010 s-a încheiat între părți un contract de vânzare cumpărare cu clauza de întreținere autentificat sub nr.1687 din 15.10.20110, încheierea acestui contract a avut loc urmare inițiativei reclamantei și insistenței acesteia de a o avea lângă ea atât în calitatea sa profesională, fiind asistent medical, dar și ca om pentru a-i ține companie și a o ajuta la treburile gospodărești.
Pârâta a mai arătat că s-a mutat la reclamanta în anul 2009, cu obligarea pentru aceasta de a achita jumătate din utilitățile casei și de a o ajuta la mici treburi gospodărești pe reclamantă, inclusiv să-i facă cumpărăturile și să-i procure rețete și medicamente.
Totodată, pârâta a arătat că după o perioada de conviețuire s-a mutat în 2010 într-o garsonieră cu chirie, dar reclamanta a continuat să-i solicite în diverse situații ajutorul, iar aceasta i l-a și dat, iar după încheierea actului, absolut toate cheltuielile au fost preluate de aceasta, a avut grija să nu îi lipsească reclamantei absolut nimic, nu numai din ceea ce era necesar, ci și din ceea ce își dorea efectiv reclamanta, aceasta din urmă cumpărându-si țigări în mod sporadic,
Pârâta arătat că din punct de vedere al hranei, al medicamentelor, al plății utilităților, absolut toate au fost suportate de ea, ba mai mult decât atât, i-a luat bilet în stațiune pentru tratament la Pucioasa, i-a luat bilete de trimitere de la medicul de familie pentru diverși specialiști și a dus-o la specialiștii de care reclamanta avea nevoie, i-a recoltat sânge, pe care l-a dus la laboratorul spitalului, i-a luat rezultatele analizelor si le-a prezentat medicului de familie, cât și medicilor specialiști.
Întrucât reclamanta era extrem de ușor influențabilă și tot ce auzea de la vecine își dorea și ea, astfel că, una din vecine fusese la București la o clinică particulară de oftalmologie West Eyes, unde, contrar recomandărilor medicilor din zona, i-au recomandat operația, fiind clinică particulară, astfel că i-a asigurat transportul, hrana și cazarea în București cu ocazia celor două intervenții, precum și tratamentul post operator.
Pârâta a susținut că față de toate strădaniile sale de a-i face pe plac reclamantei, aceasta era din ce în ce mai pretențioasă și mai nemulțumită de serviciile sale, fiind probabil influențată de persoanele din jurul său, motiv pentru care a schimbat și o parte a mediului ambient, în sensul că mobila de bucătărie fiind veche și stricată a schimbat-o cu una nouă și modernă, a cumpărat gresie și faianță și a îmbunătățit toata bucătăria și baia, lucrări executate în perioada în care reclamanta era în stațiune, pentru a nu-i crea stare de disconfort și a avea grija să-și protejeze sănătatea. La întoarcerea din stațiune reclamanta a fost foarte mulțumită și fericita, astfel încât a chemat și vecinele s vadă ce frumos e la ea în casă.
De asemenea, pârâta a precizat că nemulțumirea reclamantei a apărut în momentul în care s-a înscris la facultate, întrucât trebuia să plece de acasă, însă aceste perioade în care pleca de acasă erau perioade scurte de timp, numai în sesiune, pentru susținerea examenelor, iar pe perioada cât era plecată avea grijă de ea o colega care locuiește în imediata apropiere și ca atare nu era lipsită de orice sprijin, cu atât mai mult cu cât pentru ziua în care era plecată îi lăsa absolut tot ce avea nevoie.
Pârâta a susținut că atunci când îi propunea reclamantei să meargă la plimbare, aceasta spunea că o dor picioarele, iar când o dureau picioarele îi reproșa că nu o scoate la plimbare si a înțepenit in casa, în ultima perioada fiind veșnic nemulțumita, astfel încât a fost nevoită în luna iulie a anului trecut să-i notifice buna sa intenție de continuare a contractului chiar în condițiile refuzului ei de a primi întreținerea oferită.
Pârâta a arătat că era adesea jignita, reclamanta se prefăcea ca ii este rău la cunoștințele ei și când îi reproșa, îi replica "știu sa joc teatru"; deși îi lăsa in mod corect pastilele, venea si ii spunea ca i le-a pus greșit, un asemenea lucru era exclus chiar si numai prin prisma profesiei sale de asistent medical, că niciodată nu a intervenit în modul de administrare al apartamentului, a schimbat mobila în casă, inclusiv în camera sa ( adică i-a mutat locul) așa cum a dorit reclamanta, a modificat în debara, a vrut să schimbe un calorifer și a ajutat-o, când au apărut probleme în apartament a chemat instalatorul și a plătit ceea ce se stricase, i-a lăsat bani să plătească întreținerea, întrucât dacă nu îi lăsa bani niciodată nu o plătea din banii ei.
Pârâta a învederat că nemulțumirea reclamantei s-a transformat în refuz, astfel încât din luna august 2013 reclamanta nu a mai acceptat să-i pregătească hrana; atunci când gătea ceva, reclamanta își făcea altceva, i-a scos din frigider tot ce a cumpărat, spunându-i să le ia că le aruncă, i-a încuiat cutia poștală pentru a nu mai avea acces la facturi să le plătească; pârâta a plătit în continuare facturile ce îi erau înmânate personal de poștaș, iar administratorul blocului, care până la acel moment îi lua banii pentru întreținere fără nicio problema, a refuzat să îi mai primească.
Toate aceste susțineri confirmă faptul, în opinia pârâtei, că nu are absolut nicio culpă pentru a se dispune rezoluțiunea contractului.
Contractul este încheiat în 15.10.2010 sub imperiul Codului civil vechi, precizează pârâta, iar potrivit disp. art.102 alin.1 din Legea nr.71/2011 de punere in aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil, "contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa".
Ca atare, pârâta a apreciat că rezoluțiunea prezentului contract se circumscrie dispozițiilor vechiului Cod civil, respectiv 1020-1021 vechiul Cod civil, astfel, rezoluțiunea este desființarea cu efecte retroactive, a contractelor sinalagmatice din cauza neexecutării culpabile a obligației uneia din părți.
Pe cale de consecință, condițiile rezoluțiunii unui contract sinalagmatic sunt:
- neexecutarea obligațiilor asumate de către una din părți,
- vinovăția părții respective,
- prejudiciul,
- punerea în întârziere și
- inexistența unei clauze de nerăspundere.
S-a mai adăugat în practica de specialitate că echitatea și buna credință se manifestă în echilibrul obligațiilor asumate și care trebuie sa fie executate de părțile contractante întocmai cum au fost asumate.
Astfel, neexecutarea prezentului contract nu a fost o neexecutare totala, întrucât pârâta și-a îndeplinit obligațiile întocmai cum au fost inserate în cuprinsul contractului, până la momentul la care reclamanta a început să refuze primirea, acceptarea executării de către pârâtă.
Susține pârâta că neexecutarea contractului în ultima perioadă nu îi este imputabilă, neavând nicio culpă, deoarece reclamanta a refuzat sistematic primirea întreținerii, ulterior a dat-o afara din casă și nu a mai putut lua legătura cu ea, astfel că nu i se poate imputa niciun fel de culpă în neexecutarea ulterioară a contractului.
Pârâta a mai susținut că a notificat-o pe reclamantă încă din timpul șederii sale în apartament că își execută și înțelege și pe viitor să-și execute obligațiile asumate în contract, însă a refuzat neîntemeiat primirea întreținerii pentru a se prevala în instanța de această situație, solicitând desființarea contractului, ceea ce a și făcut; că nu există niciun prejudiciu pentru reclamanta atâta vreme cât a executat în măsura în care a reușit obligațiile asumate, chiar și până la acest moment și nu a fost pusă în întârziere niciodată de către reclamantă cu privire la neexecutarea obligațiilor sale.
Pe cale de consecință, pârâta a considerat că nu i se poate imputa o neexecutare culpabilă, iar dacă există o neexecutare parțială, ea se datorează culpei reclamantei, apreciind că instanța nu poate considera că neexecutarea obligațiilor este atât de gravă, încât să aplice sancțiunea rezoluțiunii.
Pârâta a formulat și cerere reconvențională, prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 33.096 lei reprezentând restituirea prestațiilor efectuate de aceasta pârâtei-reclamante ca urmare a repunerii părților în situația anterioară încheierii contractului, cu precizarea că suma solicitată nu include valoarea întreținerii prestate reclamantei, ci următoarele prestații:
-prețul contractului de vânzare cumpărare de 24.000 lei, care, deși se precizează în acțiune că nu a fost plătit niciodată, el a fost plătit și reprezintă o constatare personală a notarului, care pentru contestare are o cu totul altă cale procedurală;
-taxele de autentificare și impozit la notar plătite cu ocazia încheierii actului;
-îmbunătățirile efectuate la apartamentul pârâtei-reclamante, evaluate provizoriu la suma de 6.000 lei;
-impozitul casei plătit în perioada 2011-2014 în suma de 344 lei.
Astfel, cu privire la preț, pârâta a precizat că mobila de bucătărie cumpărată de aceasta a rămas în apartamentul pârâtei-reclamante și este compusă din corp suspendat, blat cu chiuvetă incorporată și dulap, a montat hotă nouă, chiuvetă și baterie nouă, a schimbat scurgerile, a montat prize noi, a pus gresie și faianță la bucătărie, gresie pe hol și în baie.
Apreciază pârâta că toată suma solicitată rămâne în patrimoniul pârâtei-reclamante fără niciun temei legal, fiind o plată nedatorată, motiv pentru care urmează a fi restituită, că niciodată reclamanta nu i-a cerut să plece din apartament, urmând să-i îndeplinească în continuare obligația de întreținere, ci să plece și să meargă la notar pentru desființarea contractului, urmând să-i plătească suma de 5.000 lei pentru bucătărie, situație cu care nu a fost de acord.
Pârâta a solicitat respingerea acțiunii, iar în subsidiar, admiterea cererii reconvenționale, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Față de cererea reconvențională a pârâtei, reclamanta I.E. nu a depus întâmpinare.
Prin sentința nr. 624/27.06.2014 Judecătoria Sinaia a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta I.E., în contradictoriu cu pârâta A.M. și, în consecință a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr. 1687 de BNP "I. D. - B.G."; din Sinaia, având ca obiect imobilul compus din două camere si dependințe, situat în orașul Sinaia, Str.S, jud. Prahova, precum și radierea din CF nr._ a or. Sinaia a dreptului de proprietate al pârâtei A.M. și înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei I.E. cu privire la imobilul obiect al contractului situat în or. Sinaia, Str.S, jud. Prahova.
De asemenea, a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 3.677,5 lei.
A obligat pârâta A.M. să plătească statului suma de 677,5 lei, în temeiul art. 18 din OUG nr. 51/2008, reprezentând taxă judiciară de timbru, prezenta constituind titlu executoriu.
A admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta - reclamantă reconvențională A.M. în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă reconvențională I.E. și, în consecință:
A obligat pârâta reconvențională I.E. să plătească reclamantei reconvenționale A.M. suma de 24.000 lei, reprezentând prețul vânzării-cumpărării, suma de 260 lei, reprezentând impozitul pentru apartament achitat pentru anii 2012, 2013 și 2014 și 6.059 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor de îmbunătățiri efectuate la apartament.
A obligat pârâta reconvențională I.E. să plătească reclamantei reconvenționale A.M. suma de 4.298 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că la data de 15.10.2010 între reclamanta I.E., în calitate de vânzătoare, și pârâta A.M., în calitate de cumpărătoare, a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu clauza de întreținere autentificat sub nr. 1687 de BNP "I. D. - B.G."; din Sinaia, având ca obiect imobilul compus din două camere și dependințe, situat în orașul Sinaia, Str.S, jud. Prahova (f. 9-10).
În schimbul transmiterii dreptului de proprietate asupra imobilului, pârâta A.M. a plătit suma de 24.000 lei, cu titlu de preț, așa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare, asumându-și obligația de întreținere față de vânzătoare pe toata durata vieții acesteia, constând în: asigurarea hranei zilnice prin aprovizionarea cu alimente necesare și prepararea hranei, încălzirea locuinței și asigurarea iluminatului electric prin achitarea facturilor la timpul potrivit, îngrijirea în caz de boala sau neputință cu asistență medicală și medicamente pe cheltuiala cumpărătoarei, ori de cate ori este nevoie, facerea menajului, precum și în obligația de înmormântare la deces, cu toate pomenile după datini.
Prin același contract reclamanta I.E. și-a rezervat dreptul de uzufruct viager asupra întregului imobil, cumpărătoarea A.M. urmând să intre de fapt în stăpânirea imobilului vândut după încetarea din viață a vânzătoarei.
Sub aspectul corectei calificări a naturii juridice a contractului încheiat între părți, instanța de fond a reținut că natura juridică a unui act juridic este dată de voința părților, transpusă în conținutul actului juridic ( obiectul și întinderea drepturilor, respectiv a obligațiilor născute din actul juridic ), iar nu de titlul sau denumirea dată de părți, cel mai adesea lipsite de cunoștințe juridice.
Astfel, în doctrina și practica judiciară s-a statuat în mod unanim că pentru delimitarea contractului de vânzare-cumpărare de contractul de întreținere trebuie să se analizeze raportul dintre valoarea reala a bunului și valoarea prețului plătit efectiv. Întrucât, în speța de față, cea mai mare parte a contravalorii bunului urma să fie achitată de pârâtă prin prestarea întreținerii, obligația preponderentă fiind aceea de întreținere, rezulta că între părți s-a încheiat un contract de întreținere, obligația accesorie de plata a unei sume de bani neputând schimba natura juridica a actului încheiat de părți.
Conform disp. art. 1020-1021 cod civil din 1864, rezoluțiunea este acea sancțiune specifica contractelor sinalagmatice care intervine, la cererea uneia dintre părți, în cazul neexecutării culpabile de către cealaltă parte a obligației asumate prin contract.
Deși reclamanta și-a întemeiat în drept cererea de chemare în judecată pe dispozițiile Noului Cod civil privind rezoluțiunea contractelor, se reține că aceste dispoziții nu sunt aplicabile în cauză, date fiind prevederile art.102 alin.1 din Legea nr.71/2011 de punere în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil, potrivit cărora "contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa";.
Cum contractul părților a fost încheiat la data de 15.10.2010, sub imperiul Codului civil din 1864, acesta se supune dispozițiilor art. 1020-1021 Cod civil din 1864.
Reclamanta a invocat ca motiv de reziliere a contractului încheiat între părți neexecutarea de către pârâtă a întreținerii datorate, afirmându-se în motivarea cererii de chemare în judecată că pârâta nu a executat sub nicio formă obligația de întreținere pe care și-o asumase față de reclamantă, pentru că ulterior, în cuprinsul aceleiași cereri reclamanta să susțină că, "în realitate aceste obligații nu au mai fost executate de către pârâtă încă din cursul anului 2012, aceasta (pârâta) manifestând o atitudine șicanatorie și de dezgust la adresa reclamantei…";
S-a apreciat că, această poziție procesuală a reclamantei nu este însă menținută/recunoscută nici chiar de aceasta pe parcursul desfășurării procesului, prin răspunsul la interogatoriu afirmând că pârâta s-a purtat un an de zile foarte frumos .
Reclamanta I.E. era în vârstă de 78 de ani la data încheierii contractului și avea multiple probleme de sănătate, conform actelor medicale de la filele 15-29 dosar, cât și din răspunsurile pârâtei la interogatoriu.
Situația reclamantei era cunoscută de pârâtă anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare, având în vedere că aceasta locuise o perioadă de timp împreună cu reclamanta, circa 6 luni, iar ulterior a apelat la martora Mihai Emilia, în calitatea acesteia de asistent farmacist, cunoștință a reclamantei și prietenă a pârâtei, pentru ca pârâta să revină în locuință, dată fiind și ocupația pârâtei, care este asistentă medicală, cât și starea precară de sănătate a reclamantei, ce necesita prezența unei persoane în permanență în prejma sa, date fiind tocmai aceste afecțiuni ale sănătății reclamantei.
Astfel fiind, în executarea obligațiilor de întreținere asumate de pârâtă, aceasta s-a mutat în cursul anului 2010 în locuința reclamantei, martora Iancu Cristina, având calitatea de administrator al blocului unde locuiește reclamanta, afirmând că reclamanta i-a solicitat să treacă la întreținere încă o persoană, fără a-i oferi alte detalii.
Începând cu luna octombrie 2010 până în primăvara anului 2013 pârâta și-a executat parțial obligația de întreținere a reclamantei, în sensul că se ocupa de achiziționarea medicamentelor necesare acesteia, potrivit prescripțiilor medicale, cât și de procurarea alimentelor și de pregătirea hranei calde, însă o parte din contravaloarea medicamentelor și alimentelor era suportată chiar de reclamantă, astfel cum dovedesc bonurile fiscale depuse la dosar de aceasta, cât și declarația martorei Iancu Cristina, ascultată la solicitarea reclamantei, administratorul blocului și vecină cu părțile pe perioada desfășurării contractului, care a menționat că reclamanta apela și la ajutorul vecinilor pentru sprijin la procurarea laptelui sau pâinii necesare, care îi ofereau acest serviciu, date fiind problemele de sănătate ale reclamantei, care o împiedicau să se deplaseze.
Deși pârâta afirmă că situația stării sale materiale a fost adusă la cunoștința reclamatei încă anterior încheierii contractului, susținând că este bugetară și nu realizează venituri mari, acest aspect nu a fost dovedit în cauză prin administrarea de probe.
Pârâta A.M. recunoaște prin răspunsul la întrebarea nr. 14 că sumele de bani menționate pe bonurile fiscale eliberate de farmacii pentru medicamentele achiziționate îi erau plătiți de reclamantă, iar în situația în care nu-i prezenta bonul fiscal nu îi plătea respectivele costuri.
De asemenea, în perioada august-septembrie 2012 reclamanta a suferit două intervenții chirurgicale la ambii ochi pentru tratamentul cataractei, ale căror costuri în cuantum de 4.280 lei au fost suportate integral de reclamantă.
Pârâta a afirmat că respectivele intervenții n-ar fi fost necesare reclamantei, aceasta efectuându-le la sugestia unei vecine, însă o astfel de susținere nu a fost dovedită în cauză.
Cu privire la motivul de reziliere invocat, martorii propuși de către ambele părți au declarat ca neînțelegerile au apărut din primăvara anului 2013, în urma înscrierii pârâtei la cursurile facultății de asistente medicale, aspect care îi necesita lipsa pentru diverse perioade de timp, de circa 2-4 zile, de la Sinaia și impunea deplasarea la București, condiții în care reclamanta era nemulțumită că rămânea singură.
Chiar dacă pârâta s-a preocupat ca pe perioada în care era plecată pentru cursuri sau examene la facultate să-și suplinească lipsa prin apelarea la martora Siclitaru Renate, care, audiată fiind la cererea reclamantei, a afirmat că a fost rugată chiar de pârâtă să procedeze la administrarea tratamentului medicamentos postoperator după intervenția la unul dintre ochi, pe perioada de timp în care pârâta era plecată, iar martora Tudor Ioana Olimpia (f. 234-235), audiată la cererea pârâtei, declară, la rândul său, că aceasta din urmă a rugat-o în două rânduri să se deplaseze la locuința reclamantei în perioada în care era plecată pârâta din localitate pentru a verifica starea de sănătate a reclamantei, având în vedere faptul că și martora este asistentă medicală, această situație de fapt a determinat afectarea prestării întreținerii sub aspect material, cât și psihologic, reclamanta fiind afectată de absența pârâtei, pe care a ajuns să o perceapă ca locuind în apartamentul său "în regim hotelier";, după cum se exprimă martorii reclamantei.
În toamna anului 2013 relațiile dintre cele două părți s-au deteriorat, pe fondul nemulțumirilor manifestate de reclamantă datorită deselor plecări ale pârâtei din localitate, culminând cu schimbarea yalei de la intrarea în locuință și interzicerea accesului pârâtei, în acest mod, în apartament.
Astfel, în acest context, chiar pârâta s-a plâns martorei Iancu Cristina că îi este greu să o îngrijească pe reclamantă, pentru că este foarte pretențioasă și veșnic nemulțumită, iar ulterior între cele două părți au avut loc mai multe certuri, în cadrul cărora ambele părți se manifestau agresiv verbal, fiind apelate chiar organele de poliție pentru aplanarea unei situații conflictuale la data de 11.10.2013, potrivit adresei nr. 1.009.416/06.05.2014 a Poliției or. Sinaia.
Contractul de întreținere fiind un contract sinalagmatic, pentru neexecutarea obligației de întreținere stabilită prin contract, beneficiarul întreținerii poate cere rezoluțiunea contractului în temeiul art. 1020 C.civ. Potrivit textului menționat, o condiție esențială pentru desființarea contractului este ca neexecutarea să fie imputabilă debitorului.
Noțiunea de întreținere include multiple prestații, iar executarea corespunzătoare a obligației de întreținere, când izvorul ei este un contract, implică pe lângă prestația materială și o componentă psihologică, dată de caracterul intuitu personae al contractului de întreținere, care se întemeiază, în realizarea conținutului său economic, pe un raport de încredere și apropiere.
Or, în cauză, conduita pârâtei care, pe parcursul desfășurării contractului de întreținere, a început să absenteze din locuința reclamantei, lăsându-o pe aceasta să se ocupe singură de cele necesare întreținerii sale zilnice, deși cunoștea încă de la încheierea contractului că reclamanta este persoană încadrată în grad grav de handicap, cu asistent personal, astfel cum subliniază și ancheta socială efectuată de Autoritatea Tutelară din cadrul Primăriei or. Sinaia în soluționarea cererii de acordare a ajutorului public judiciar reclamantei (dosar nr. 1981/310/2013/a1, atașat prezentului dosar), a fost de natură a crea reclamantei creditoare a obligației de întreținere un sentiment de nemulțumire profundă.
Chiar dacă nu s-a dovedit că pârâta nu a executat niciodată obligația de întreținere asumată contractual, așa cum susține reclamanta, instanța de fond a apreciat că din faptul, dovedit pe deplin, că s-a manifestat agresiv verbal la adresa reclamantei, că reclamanta a fost nevoită - pe parcursul desfășurării contractului - să-și plătească singură contravaloarea medicamentelor și a intervențiilor chirurgicale la ochi, că au existat perioade de timp în care pârâta era nevoită să lipsească de la locuința reclamantei, lipsind-o astfel de suportul său, în condițiile în care, datorită afecțiunilor de care suferă reclamanta, aceasta este încadrată în grad grav de handicap, permanent, cu asistent personal, rezultă clar că nu și-a executat obligația de întreținere nici sub aspect material și nici psihologic.
In plus, nu este de neglijat nici răspunsul la interogatoriu al pârâtei, din care rezultă că venitul său lunar net este de circa 1.000 lei, sumă insuficientă pentru asigurarea atât a întreținerii sale proprii, a întreținerii reclamantei, cât și suportării contravalorii cursurilor de învățământ superior pe care le urmează și a costurilor adiacente și necesare desăvârșirii sale profesionale, pârâta fiind prin urmare în imposibilitate materială clară de a asigura îndeplinirea obligațiilor de întreținere, chiar dacă pârâta era sprijinită material și de părinții săi, de la care primea produse și alimente din gospodăria acestora.
Raportat la aceste împrejurări, având în vedere prevederile art. 1020 C.civ., instanța de fond a dispus rezoluțiunea contractului din vina pârâtei și restabilirea situației anterioare de carte funciară.
Relativ la condițiile necesare pentru a se dispune rezoluțiunea contractului de întreținere, și anume punerea în întârziere a pârâtei, se constată că, dată fiind natura obligației de întreținere, debitorul este de drept în întârziere, potrivit art. 1079 pct.3 Cod civil din 1864, având în vedere caracterul alimentar al prestației la care se obligă debitorul și care trebuie să fie executată în mod succesiv, astfel că, în caz de neexecutare creditorul poate cere rezoluțiunea, fără a se putea da debitorului termen de grație pentru plată.
Ca efect al rezoluțiunii pentru neexecutare dreptul de proprietate asupra bunului prestat de beneficiarul întreținerii va fi redobândit de acesta din urmă, motive pentru care a fost admis și acest capăt al cererii de chemare în judecată și s-a dispus radierea din CF nr._ a or. Sinaia a dreptului de proprietate al pârâtei A.M., urmând a fi înscris dreptul de proprietate al reclamantei I.E. cu privire la imobilul obiect al contractului situat în or. Sinaia, Str.S, jud. Prahova.
Față de admiterea cererii de chemare în judecată, a fost obligată pârâta A.M. la plata către reclamantă a sumei de 3.677,5 lei, compuse din taxa judiciară de timbru și onorariul avocatului ales (f. 118, 231), datorate în temeiul art. 453 rap. la art. 451 Cod proc.civilă.
Pârâta A.M. a fost obligată să plătească statului suma de 677,5 lei, având în vedere disp. art. 18 din OUG nr. 51/2008, potrivit căruia "cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviințarea ajutorului public judiciar vor fi puse în sarcina celeilalte părți, dacă aceasta a căzut în pretențiile sale. Partea căzută în pretenții va fi obligată la plata către stat a acestor sume";, întrucât pârâta a căzut în pretențiile reclamantei.
Prin cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă reconvențional A.M. s-a solicitat obligarea pârâtei reconvenționale la plata sumei de 33.096 lei, reprezentând restituirea prestațiilor efectuate de aceasta pârâtei-reclamante ca urmare a repunerii părților în situația anterioară încheierii contractului, cu precizarea că suma solicitată nu include valoarea întreținerii prestate reclamantei, ci următoarele prestații:
- prețul contractului de vânzare cumpărare de 24.000 lei,
- taxele de autentificare și impozit la notar plătite cu ocazia încheierii actului;
- îmbunătățirile efectuate la apartamentul pârâtei-reclamante, evaluate provizoriu la suma de 6.000 lei;
- impozitul casei plătit în perioada 2011-2014 în sumă de 344 lei.
Față de repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului de întreținere, pârâta reconvențională I.E. a fost obligată să restituie reclamantei reconvenționale A.M. suma de 24.000 lei, reprezentând prețul achitat pentru transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului, deoarece sub acest aspect contractul nu are caracter aleatoriu.
Așa cum rezulta din contractul de vânzare-cumpărare, în care se menționează de către notarul public declarația vânzătoarei că a primit acest preț la data autentificării contractului, dată la care pârâta reconvențională a fost asistată și de un reprezentant al Autorității Tutelare din cadrul Primăriei or. Sinaia, astfel cum se menționează în cuprinsul actului, tocmai ca o măsură suplimentară de protejare a intereselor sale, având în vedere că este o persoană în vârstă și vulnerabilă.
Deși vânzătoarea I.E. susține că nu a încasat acest preț, o astfel de afirmație este lipsită de suport probator.
Cu privire la taxele de autentificare și impozit la notar plătite cu ocazia încheierii actului, acestea nu vor fi suspuse restituirii, având în vedere culpa debitoarei reținute în desființarea contractului.
În ceea ce privește impozitele plătite de debitorul întreținerii, în caz de rezoluțiune ele trebuie restituite de creditor, deoarece el redobândește dreptul de proprietate asupra bunului transmis cu efect retroactiv, iar impozitele sunt sarcini ale proprietății, sens în care va fi obligată pârâta reconvențională I.E. la restituirea către reclamanta reconvențională A.M. a sumei de 260 lei, reprezentând impozitul pentru apartament achitat pentru anii 2013, 2014 și 2012, potrivit chitanțelor depuse la dosar.
Cu privire la îmbunătățirile efectuate la apartamentul pârâtei-reclamante, s-a reținut că acestea au fost recunoscute de pârâta reconvențională I.E., afirmând însă că nu este de acord cu plata contravalorii respectivelor lucrări, deoarece și-a exprimat în mod clar refuzul față de reclamanta reconvențională cu privire la efectuarea lor.
Martorii audiați în cauză au confirmat, la rândul lor, efectuarea respectivelor lucrări de către reclamanta reconvențională, lucrări ce au fost efectuate în anul 2011 pe perioada în care pârâta reconvențională I.E. era plecată la tratament balnear la Pucioasa, tocmai pentru a evita un disconfort ce i-ar fi fost creat pe perioada efectuării respectivelor lucrări.
Aceste lucrări au fost făcute la bucătăria apartamentului și au constat în: achiziționarea și montarea de gresie și faianță, cumpărat și montat hotă inox, chiuvetă inox, baterie chiuvetă, cumpărat și montat în bucătărie două prize duble și o priză cu 4 locașuri, cumpărat și montat mobilă bucătărie, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză construcții întocmit de expert Mălăescu Gheorghe, fiind evaluate la suma de 6.059 lei (f. 196-197).
Martora Tudor Ioana Olimpia, audiată la cererea pârâtei, a arătat că a fost în apartamentul reclamantei la circa o lună după efectuarea renovării bucătăriei, iar reclamanta era mulțumită de lucrările efectuate, "spunând că este frumos ceea ce s-a făcut";.
Deși martora Iancu Cristina a arătat cu privire la aceste lucrări că reclamanta și-a exprimat nemulțumirea, spunându-i că nu a fost de acord cu efectuarea lor, o astfel de atitudine a reclamantei s-a manifestat față de martoră după ce au apărut neînțelegerile dintre părți în cursul anului 2013.
De altfel, chiar reclamanta prin răspunsul la întrebarea nr. 32 din interogatoriu recunoaște că a oferit pârâtei suma de 5.000 lei, reprezentând prețul mobilei de bucătărie, al gresiei și faianței montate, pentru a proceda la "stricarea actului";, pentru ca ulterior să afirme că nu este de acord cu plata contravalorii respectivelor lucrări, deoarece pârâta nu i-a solicitat acordul la efectuarea lor.
Astfel fiind, nu se poate reține că reclamanta s-ar fi opus lucrărilor de renovare a bucătăriei apartamentului ce au fost efectuate de pârâtă în cursul anului 2011, deoarece aceasta a cunoscut foarte bine intenția pârâtei de a efectua respectivele lucrări pe perioada de timp în care urma reclamanta să fie plecată la tratament balnear la Pucioasa, față de împrejurarea că pârâta se îngrijise de achiziționarea anterioară a gresiei și faianței pe care le depozitase în apartament.
În condițiile în care nu ar fi fost de acord cu respectivele lucrări, apare de neînțeles atitudinea recunoscută la interogatoriu de a o despăgubi pe pârâtă pentru efectuarea lor, în cazul în care s-ar fi desființat contractul dintre părți.
În consecință, a fost obligată pârâta reconvențională și la plata sumei de 6.059 lei către reclamanta reconvențională A.M., reprezentând contravaloarea lucrărilor de îmbunătățiri efectuate la apartament.
În temeiul art. 453 rap. la art. 451 C.pr.civilă, a fost obligată pârâta reconvențională I.E. să plătească reclamantei reconvenționale A.M. suma de 4.298 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamanta cât și pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Reclamanta I.E. critică sentința arătând că, soluția adoptată de instanța de fond cu privire la cerere reconvențională este netemeinică, prin prisma interpretării normelor de drept substanțial care au fost avute în vedere cu ocazia deliberării.
I. În ceea ce privește obligarea reclamantei la plata sumei de 24.000 lei reprezentând prețul vânzării-cumpărării, instanța de fond ar fi trebuit să facă o atentă analiză a contractului de vânzare-cumpărare cu clauza de întreținere, în urma căreia sa observe prețul redus al imobilului și valoarea întreținerii.
Problema delimitării fata de vânzare se pune însă în cazul în care bunul se înstrăinează în schimbul întreținerii și al unei sume de bani, situație care prezintă importanță în ipoteza neexecutării obligației de întreținere, în privința acordării termenului de grație și a punerii în întârziere a debitorului, a interpretării clauzelor neclare din contract ori în legătură cu suportarea cheltuielilor contractului.
Pentru rezolvarea problemei naturii juridice a contractului, trebuie să se stabilească obligația principală, scopul principal urmărit de către parți la încheierea contractului.
Astfel, întrucât raportul dintre prețul în bani și cel în natură nu poate fi calculat, valoarea întreținerii fiind aleatorie, în lipsa de alte criterii, urmează ca prestația în bani să fie raportată la valoarea bunului: contractul va fi de întreținere daca prestația în bani reprezintă mai puțin de jumătate din valoarea bunului înstrăinat. iar în caz contrar va fi de vânzare-cumpărare.
Pentru determinarea corectă a contractului încheiat între părți, instanța de judecată trebuia să stabilească care a fost obiectul contractului, precum și care a fost obligația principala asumată de pârâta din prezenta cauză, precum și scopul urmărit de părți la încheierea contractului. Din toate probele administrate pe parcursul cercetării judecătorești a rezultat că obligația corelativă asumată de pârâtă prin contractul încheiat a fost aceea de întreținere.
Dacă obligația principală a dobânditorului este prestarea întreținerii, contractul va fi de întreținere: chiar dacă în contract s-a stipulat prețul imobilului înstrăinat acest fapt este irelevant și nu poate modifica natura juridică a contractului.
Așa-zisa vânzare contra prețului de 24.000 lei reprezintă în realitate un contract de întreținere și nu unul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere, cu atât mai mult cu cat prețul înscris în contract nici nu a fost primit de către recurenta-reclamanta.
Așa cum a arătat și în cererea introductivă de instanța, deși prin contractul de vânzare-cumpărare descris mai sus cumpărătoarea și-a asumat obligația de întreținere față de reclamanta din prezenta cauză în realitate aceste obligații nu au mai fost executate de către pârâtă încă din cursul anului 2012, aceasta manifestând permanent o atitudine șicanatorie și de dezgust la adresa reclamantei, și mai mult decât atât prețul înscris în contractul de vânzare-cumpărare nu a fost plătit niciodată.
II. Referitor la obligarea pârâtei de a plăti suma de 260 lei reprezentând impozit achitat aferent anilor 2011-2014, consideră că și această soluție adoptată de către instanța de judecata este netemeinică, având în vedere faptul că intimata-pârâtă, în calitate de proprietară a imobilului ce a făcut obiectul contractului, avea obligația legală de a achita impozitele aferente proprietății sale.
Faptul că ulterior, intimata-pârâtă a înțeles să nu- și mai respecte obligația de întreținere asumată față de reclamantă, și astfel s-a ajuns în situația ca părțile să fie repuse în situația anterioară prin efectul rezolutiunii, nu poate fi imputat reclamantei, și cu atât mai mult nu poate fi stabilită în sarcina de plata a recurentei o obligație de plată a unei sume de bani pe care nu o datora.
Practic, adoptând această soluție față de reclamantă, instanța de fond a încălcat într-un mod flagrant principiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans, dând astfel posibilitatea intimatei-pârâte, contrar legii, de a se întemeia pe propria culpă în cererea sa de restituire a sumei de 260 lei, plătită cu titlul de impozit.
III. Referitor la îmbunătățirile aduse imobilului cuantificate la suma de
6.059 lei, solicită a se constata că acestea au fost efectuate de către proprietarul de drept la acea dată (intimata A.M.), fără a avea însă acordul prealabil al reclamantei, însă chiar și așa, riscul contractului a fost asumat de către intimata-pârâtă din momentul în care a înțeles să înceteze prestarea obligației de întreținere. De asemenea, consideră că îmbunătățirile efectuate reprezintă cheltuieli voluptorii, așa cum rezultă și din depoziția martorei lancu Cristina care a afirmat faptul că "nici mobila și nici dotarea bucătăriei nu presupuneau înlocuirea acestora, aceste îmbunătățiri fiind făcute în lipsa reclamantei și fără a avea acordul acesteia,"
Chiar și dacă instanța de fond a considerat că îmbunătățirile aduse bucătăriei reclamantei au fost unele utile, soluția de obligare a reclamantei la plata sumei de 6.059 lei tot nu se justifică, prin raportare la disp. art. 2257 alin. 2 N.C.Civ. care prevede faptul că "debitorul este obligat în special să asigure creditorului hrana, îmbrăcăminte, încălțăminte, menaj, precum și folosirea unei locuințe corespunzătoare."
Astfel, chiar și în situația în care s-ar aprecia că îmbunătățirile efectuate sunt unele utile și necesare, acestea fac parte, conform voinței legiuitorului, din obligația specială, expresă și echivocă pe care debitorul obligației de întreținere și-o asumă la momentul încheierii contractului.
În considerarea aceluiași raționament, legiuitorul a înțeles să prevadă expres în cuprinsul art. 2263 alin. 5 N.C.Civ. faptul că "în cazul în care rezoluțiunea se pronunța pentru unul dintre motivele prevăzute la alin. 2 sau 3, debitorul în culpă nu poate obține restituirea prestațiilor de întreținere deja executate"
IV. Având în vedere toate considerentele expuse mai sus, consideră că este nelegală obligarea reclamantei la plata sumei de 4.298 lei reprezentând cheltuieli de judecată, având în vedere faptul că nu reclamanta este cea care a picat în pretenții și nu din culpa ei s-a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere.
În lipsa prestațiilor asumate de pârâta prin contractul de întreținere, reclamanta s-a văzut în situația de a solicita instanței de judecată rezoluțiunea contractului, situație în care chiar și instanța de judecată de la fond a sancționat neexecutarea obligației de întreținere asumată de pârâtă prin rezoluțiunea contractului. Astfel, văzând vina exclusivă a intimatei-pârâte în rezoluțiunea contractului, consideră că nu se impune obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea prezentul apel, schimbarea în parte a soluției instanței de fond în sensul respingerii cererii reconvenționale ca neîntemeiată.
În dovedirea motivelor de apel solicită încuviințarea: probei cu înscrisuri și proba în specialitatea expertiză construcții.
Pârâta A.M. critică soluția instanței de fond arătând că deși instanța reține în considerentele hotărârii nesinceritatea atitudinii reclamantei și poziția sa oscilantă pe parcursul derulării procesului, apreciază, în ciuda probelor administrate în cauză că și-a executat parțial obligațiile de întreținere a reclamantei.
Faptul că reclamanta și-a achitat câteva bonuri la farmacie pentru medicamentele cumpărate de aceasta, sau că obligația asumată era una intuitu personae și implică acea competentă psihologică de care era lipsită intimata reclamantă o scurta perioada de timp fiind suplinită în îndeplinirea obligațiilor asumate de către o prietenă, nu înseamnă din punctul său de vedere că obligațiile asumate nu au fost executate sau au fost executate necorespunzător pentru a fi sancționați în maniera desființării actului.
O neexecutare parțială nu totală în mod sporadic, impusă de anumite condiții inerente unei vieți normale a oricărei ființe, respectiv înscrierea la facultate și frecventarea de 2 ori pe lună a cursurilor aferente, nu consideră că ar fi motive suficient de întemeiate pentru ca instanța să aplice o sancțiune atât de dură precum rezoluțiunea actului.
De asemenea faptul că pârâta așa cum s-a reținut în hotărâre are un venit de numai 1000 lei și pe cale de consecință nu are posibilitățile materiale necesare asigurării întreținerii sale cât și a reclamantei, nu constituie motiv real de desființare a actului în condițiile în care a dovedit că reclamanta a avut cunoștință de la început de posibilitățile sale materiale dar ea a avut în vedere mai mult ajutorul medical și sprijinul medical pe care îl putea oferii, iar 3 ani de zile din 2010 când a fost încheiat contractul și până în 2013, când a început să-și manifeste nemulțumirile odată cu o mai veche prietenie reînnodată, nu s-a pus între acestea o astfel de problemă.
Din punctul său de vedere, consideră că a dovedit instanței îndeplinirea cu prisosință a obligațiilor asumate la întocmirea contractului până la momentul la care reclamanta a refuzat efectiv să mai primească în orice mod, executarea obligațiilor sale, iar această situație nu poate fi invocată în apărarea sa pentru că nimeni nu poate invoca propria turpitudine în obținerea de drepturi.
Contractul încheiat de reclamantă cu pârâta a fost nu numai unul de vânzare cumpărare cu clauza de întreținere, ci reclamanta și-a rezervat și un drept de uzufruct viager asupra întregului imobil și cu toate acestea i-a promis și chiar a rugat-o să locuiască împreună cu ea pentru a o ajuta și sprijini zilnic la tot ceea ce avea nevoie și așa a și făcut în condițiile în care era suficient în raport de clauzele contractuale să-i asigure doar de la distanță hrană zilnică, încălzire, medicație, etc.
În momentul în care reclamanta a intrat în relații cu o mai veche prietenă a sa din Brașov care și-a vândut casa copilului, a început după 3 ani de conviețuire normală fără probleme deosebite și imputații nejustificate, să nu-i mai convină absolut nimic.
A audiat martori în cauză care au confirmat pe deplin susținerile sale respectiv Mihai Emilia care a specificat "în urma cu jumătate de an au apărut problemele dintre părți", "pârâta îi făcea reclamantei toate plăcerile", "reclamanta ajunsese să nu-i mai convină nimic din ce făcea pârâta", "relația dintre cele două s-a rupt în momentul în care reclamanta a schimbat yala și a anunțat-o că nu o mai primește în casă", "în perioada 2010-2013 reclamanta nu a avut nemulțumiri la adresa pârâtei, "a considerat că reclamanta o trata pe pârâtă ca pe o sclavă" "îi gătea reclamantei la doua zile cu mai putină sare, reclamanta își făcea singură rău refuzând sfaturile pârâtei".
In aceeași notă de grijă permanentă acordată reclamantei chiar și atunci când era plecată de acasă sunt și declarațiile celei de-a doua martore audiate în cauză.
Un aspect important este recunoașterea de însăși martora reclamantei Iancu Cristina respectiv faptul că "în 2013 perioada martie-aprilie a aflat de neînțelegerile pârtilor", "înainte de august 2013 îi cumpăra sporadic".
Există de altfel și răspunsul personal la interogatoriu al reclamantei care la întrebarea 32 recunoaște că i-a oferit 5000 lei pentru stricarea actului și nu pentru a nu mai locui împreună cu ea conform contractului și să-și îndeplinesc în continuare clauza contractuală.
Aceasta situație vine să confirme încă o dată daca mai era necesar că reclamanta "a activat" clauza contractuală atunci când i-a convenit și a urmărit prin orice mijloace să strice actul și nu să-și îndeplinească obligațiile contractuale.
O asemenea atitudine consideră că trebuie sancționată de instanță cu respingerea acțiunii datorită îndeplinirii în totalitate de către pârâtă a clauzelor contractuale până la momentul la care a putut realiza acest lucru întrucât peste voința reclamantei aceasta îndeplinire este imposibilă.
De altfel, i-a notificat încă din vara anului 2013 reclamantei buna sa intenție de continuare a contractului, dar răspunsul la notificarea sa a fost refuzul total de a mai primi această întreținere, situație care așa cum a precizat anterior nu-i poate fi imputabilă.
S-a precizat în practica de specialitate că echitatea și buna credință se manifestă în echilibrul obligației asumate și care trebuie să fie executate de părțile contractuale întocmai cum au fost asumate.
Din ansamblul probator administrat în cauză, rezultă că a manifestat în permanență bună credință în relațiile cu reclamanta intimată, înțelegând obligațiile asumate în cuprinsul contractului și executându-le în măsura bunului simt și al măsurii bunei cuviințe, însă reclamanta și-a dorit un om permanent la dispoziția sa exclusivă, nu "sclav" așa cum în mod plastic a declarat martora audiată în cauză.
O asemenea atenție și sprijin nu i-au putut fi acordat nici de propriul fiu, dar le pretinde în mod exclusiv în prezent de la pârâtă, situație care nu poate fi îndeplinită de nimeni, oricât de mult sa-r strădui.
Pentru toate aceste solicită admiterea apelului, schimbarea sentinței apelate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
In drept art. 480 Cod proc. Civ.
A solicitat pârâta proba cu înscrisuri.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr. 1981/310/2013.
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale care au incidență în soluționarea prezentei cauze, tribunalul constată că următoarele:
Referitor la apelul declarat de pârâta A.M., tribunalul constată că, aceasta nu a achitat taxa judiciară de timbru la care a fost obligată prin încheierea de ședință din data de 4 noiembrie 2014, în cuantum de 775,5 lei.
Potrivit OUG nr. 80/2013, art. 1, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, precum și cererile adresate Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanță de urgență.
În conformitate cu prevederile art. 23 alin. 1 din OUG nr. 80/2013, cererile pentru exercitarea apelului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50 % din taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabilă în bani, soluționată la prima instanță, dar nu mai puțin de 20 de lei, iar în cazul acțiunilor și cererilor evaluabile în bani, taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 20 de lei.
Cum pârâta a declarat în mod expres că nu dorește să achite taxa judiciară de timbru la care a fost obligată prin încheierea de ședință din data de 4 noiembrie 2014, tribunalul având în vedere disp. art. 23 alin. 1 lit. b din OUG nr. 80/2013, urmează să admită excepția netimbrării invocată din oficiu și să anuleze apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței civile nr. 624 din 27.06.2014 ca netimbrat.
Cu privire la apelul declarat de reclamantă, tribunalul constată că, aceasta afirmă că, așa-zisa vânzare contra prețului de 24.000 lei reprezintă în realitate un contract de întreținere și nu unul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere, prețul nefiind plătit niciodată.
Astfel, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1687 din 15 octombrie 2010, aflat la fila 9 dosar fond, reclamanta I.E. a vândut pârâtei A.M., apartamentul situat în Sinaia, strada Stânjeneilor, nr. 2, bloc 2, sc. B, et. 1, jud. Prahova, compus din două camere și dependințe, o cotă indiviză nespecificată din părțile și dependințele de folosință comună ale blocului și teren aferent în suprafață indiviză de 12,80 mp.
În cuprinsul contractului de vânzare cumpărare s-a specificat că prețul vânzării constă în suma de 24.000 lei, pe care vânzătoarea- reclamanta din prezenta cauză- declară că l-a primit de la cumpărătoare- pârâta A.M.- la data autentificării contractului, precum și în obligația de întreținere pe tot timpul vieții sale.
Rezultă în mod cert că părțile au stabilit atât prețul contractului cât și obligația de întreținere ceea ce determină calificarea contractului ca fiind de vânzare cumpărare și nu de întreținere.
Intenția comună a părților a fost aceea de a încheia un act translativ de proprietate în schimbul unui preț si a întreținerii, obligația principală a dobânditorului fiind aceea de a plăti prețul iar convenția are natura unei promisiuni bilaterale de vânzare cumpărare, astfel încât raportul juridic este supus regulilor privitoare la vânzare-cumpărare.
Interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor, pornindu-se de la voința reală a părților, de la acordul real al voințelor părților și nu de la cuvintele în care acest acord a fost exprimat.
Clauzele oricărui contract alcătuiesc un întreg, ele nu pot fi desprinse din contextul în care se încadrează, disp. art. 982 din Vechiul Cod Civil în vigoare la data încheierii contractului, arătând că, toate cauzele convențiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înțelesul ce rezultă din actul întreg.
Așadar, în cadrul speței de față, rezultă în mod clar intenția părților la data încheierii contractului de vânzare cumpărare, respectiv aceea de a vinde și de a cumpăra cu obligația pentru cumpărătoare de a asigura și întreținerea vânzătoarei, întreținere constând în asigurarea hranei zilnice, încălzirea locuinței și asigurarea iluminatului electric prin achitarea facturilor la timpul potrivit, îngrijire în caz de boală sau neputință cu asistență medicală și medicamente pe cheltuiala cumpărătoarei, ori de câte ori este nevoie, facerea menajului iar la deces să-i facă înmormântarea și pomenirile după datini.
De asemenea, prin contract, vânzătoarea și-a rezervat un drept de uzufruct viager asupra întregului imobil. S-a prevăzut în contract că pârâta, în calitatea sa de cumpărătoare intră de drept în stăpânirea imobilului vândut la data autentificării iar în stăpânirea de fapt la după încetarea din viață a vânzătoarei.
Cât privește obligația sa la plata sumei de 260 lei reprezentând impozit, tribunalul constată că, atât timp cât s-a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare și repunerea părților în situația anterioară era firesc ca reclamanta să restituie pârâtei suma achitată de aceasta cu titlu de impozit, imobilul revenind acesteia în proprietate.
Cu privire la îmbunătățirile aduse imobilului, se constată că din răspunsul reclamantei la interogatoriu luat, aceasta susține că, a oferit pârâtei suma de 5000 lei ce reprezintă prețul mobilei de bucătărie, al gresiei, faianței montate și pentru -stricarea actului- ( răspunsul la interogatoriu întrebarea nr. 32, fila 206 dosar fond).
De altfel, aceasta, astfel cum rezultă din depoziția martorei Tudor Ioana Olimpia, a fost mulțumită de îmbunătățirile efectuate, spunând că este frumos ce s-a făcut.
Afirmația în sensul că nu a fost de acord cu efectuarea lucrărilor este făcută după ce au apărut neînțelegerile între părți și pe de altă parte pârâta a cumpărat anterior plecării reclamantei la tratament la Pucioasa, materialele necesare, respectiv gresia și faianța pe care le-a depozitat în apartament.
Așa fiind, instanța de fond a dispus în mod corect obligarea reclamantei la plata sumei reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor efectuate la apartament.
Cheltuielile voluptuarii reprezintă sume de bani sau muncă, investite de către posesorul unui bun pentru plăcerea sa personală și care nu măresc valoarea lucrului. Proprietarul nu poate fi obligat să restituie aceste cheltuieli indiferent dacă posesorul care le-a efectuat a fost de bună credință sau de rea credință.
Spre deosebire de cheltuielile voluptuarii, cheltuielile utile reprezintă suma de bani sau muncă, investite de posesorul unui lucru în vederea ameliorării stării materiale a acestuia și care deși nu sunt necesare, sporesc valoarea lucrului. Proprietarul este obligat să restituie atât posesorului de bună credință cât și celui de rea credință cheltuielile de acest gen, în măsura în care ele au creat un spor de valoare lucrului.
Ori aceste lucrări au adus un spor de valoare, o îmbunătățire imobilului, astfel că reprezintă cheltuieli utile și care atrag în mod automat obligația de restituire celui care le-a făcut.
Suma de 4298 lei pe care reclamanta a fost obligată să o plătească pârâtei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cheltuielile de judecată reprezintă, potrivit definiției de mai sus, o sumă de bani în care se regăsesc toate cheltuielile pe care partea care a câștigat procesul le-a efectuat în cadrul litigiului soluționat prin hotărâre judecătorească. Art. 274 C. pr. civ., stabilește principiul potrivit căruia partea care pierde procesul este obligată la cererea părții care a câștigat procesul să suporte cheltuielile de judecată. Partea care cere cheltuieli de judecată trebuie să prezinte dovezi asupra cheltuielilor făcute iar instanța va trebui să motiveze acordarea cheltuielilor de judecată.
Așa cum a statuat pe acest aspect Curtea Europeană a Drepturilor Omului în bogata sa jurisprudență , se poate afirma că și în dreptul intern partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli (în temeiul art. 274 C.pr.civ.) decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil. Așadar, se poate spune că în cheltuielile de judecată se cuprind acele sume de bani care în mod real, necesar și rezonabil au fost plătite de partea care a câștigat procesul în timpul și în legătură cu acel litigiu.
Principiul fundamental care guvernează procesul civil, proces al intereselor private, este principiul disponibilității.
Una dintre regulile pe care le presupune principiul disponibilității este aceea că reclamantul este cel care determină limitele cererii de chemare în judecată, iar pârâtul, pe cele ale apărării. Acest principiu presupune că judecătorii trebuie să se pronunțe numai asupra cererilor formulate de reclamant și numai asupra apărărilor făcute de către partea adversă. Raportat la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, respectarea principiului disponibilității presupune acordarea cheltuielilor de judecată numai în măsura și în cuantumul în care au fost solicitate. tot principiul disponibilității impune ca judecătorii să micșoreze cuantumul cheltuielilor de judecată.
Astfel, acordarea cheltuielilor de judecată s-a făcut cu respectarea principiului disponibilității, precum și a disp. art. 274 C. pr. civ. care reglementează acordarea acestora, fiind depuse dovezi în acest sens de pârâtă.
Tribunalul va respinge cererea de completare probatorii formulată de reclamantă în baza disp. art. 295 C. pr. civ., întrucât nu rezultă necesitatea unor probe suplimentare în apel în condițiile în care la fond au fost administrate probe cu înscrisuri suficiente pentru a forma convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată.
Cât privește proba cu expertiză constructor solicitată de reclamantă, tribunalul constată că, nu se impune efectuarea acesteia, prețul stabilit în contract fiind determinat prin acordul de voință al părților și totodată obiectul contractului l-a constituit și obligația pârâtei de a presta întreținere reclamantei .
Pentru a se considera că prețul este unul serios și nu derizoriu, trebuie să existe o proporție între cuantumul lui așa cum este stabilit de părți și valoarea reală a bunului.
Prețul este neserios (derizoriu), în cazul în care nu reflectă valoarea reală a bunului, adică este atât de disproporționat în raport cu valoarea lucrului vândut, încât apare ca ridicol, în sens juridic, ca inexistent.
Astfel nu se poate susține că prețul stabilit în contract nu a fost un preț real, atât timp cât părțile au căzut de comun acord asupra acestuia fiind reprezentat de suma de 24.000 lei primită de vânzătoare la data autentificării contractului de vânzare cumpărare și de obligația de întreținere pe tot timpul vânzătoarei.
Pe de altă parte, reclamanta a solicitat la instanța de fond rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare pentru neîndeplinirea obligațiilor de întreținere de către pârâtă. Aceasta nu a investit nici un moment instanța de fond cu o cerere de constatare a nulității contractului de vânzare cumpărare pentru neseriozitatea prețului stabilit în contract ori solicitarea pentru prima oară în apel a acestui lucru echivalează cu o cerere nouă fiind inadmisibilă în faza apelului.
Pentru considerentele arătate, tribunalul va respinge apelul declarat de reclamantă ca nefondat potrivit disp. art. 480 C. pr. civ.
În baza disp. art.453 C. pr. civ., tribunalul va dispune obligarea apelantei reclamante să plătească apelantei pârâte 1500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
| ← Nulitatea absolută a contractului de donaţie. Jurisprudență... | Admisibilitatea stingerii, pe calea medierii, a litigiului... → |
|---|
