Despăgubiri pentru propretarii terenurilor al căror subsol a fost afectat prin orice lucrări de interes public; dovada unui prejudiciu

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

Tribunalul PRAHOVA Hotărâre nr. 2028 din data de 22.12.2014

Titlu: despăgubiri pentru propretarii terenurilor al căror subsol a fost afectat prin orice lucrări de interes public; dovada unui prejudiciu

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la 02.11.2010, sub nr. 20854/281/2010, reclamanta N.M.în contradictoriu cu pârâta SC P. - E.P.PLOIEȘTI a solicitat instanței de fond ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună: in principal, obligarea paratei la plata unei despăgubiri corespunzătoare valorii de inlocuire a terenului intravilan, in suprafața de 3.437 mp situat in orașul Boldești -Scaeni, jud. Prahova, in Tarlaua 21, parcela A1090/6, aflat in proprietatea sa, care este afectat de o conducta de gaze cu presiunea 15 bar aparținând paratei; în subsidiar, solicitând obligarea paratei la plata unei rente anuale necesara pentru acoperirea prejudiciului care i-a fost creat prin imposibilitatea edificării unei construcții pe terenul menționat mai sus afectat de conducta de gaze și la contravaloarea lipsei de folosința pentru același teren începând cu data de 17.08.2009, data la care a devenit proprietara imobilului, cu cheltuieli de judecată.

În urma probelor administrate în cauză, Judecătoria Ploiești a pronunțat sentința civilă nr. 10019/09.07.2014 prin care a admis în parte acțiunea precizată având ca obiect "pretenții";, formulata de reclamanta N.M. în contradictoriu cu pârâta SC P. SA- E.P. PLOIEȘTI, a obligat pârâta la plata sumei de 105.930 lei către reclamantă reprezentând contravaloare prejudiciu cauzat ca urmare a imposibilității edificării unei construcții pe terenul arabil intravilan în suprafață de 3.437 m.p. situat în Boldești-Scăieni, T 21, P A1090/6, jud. Prahova, proprietatea reclamantei, sumă calculată conform raportului de expertiză evaluare și schiței de plan anexă acestuia, întocmit de expert Niță Dumitru (filele 330-334 dosar), a obligat pârâta la plata sumei de 469 euro/lună, în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății, reprezentând contravaloare lipsă de folosință (lunar) ca urmare a afectării terenului sus-menționat de conducte subterane, sumă ce urmează a fi calculată de la data notificării, respectiv, iunie 2010 la zi și pe viitor, sumă lunară calculată conform aceluiași raport de expertiză sus-menționat, a obligat pârâta la plata sumei de 6956,86 lei către reclamantă, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de judecată, respectiv: onorarii experți și taxă de timbru în limita pretențiilor admise, respingând în rest acțiunea precizată ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, în fapt, reclamanta a arătat faptul ca prin contractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr 4053/17.08.2009 de Biroul Notarului Public Tudose Maria, a devenit proprietara terenului intravilan, in suprafața de 3.437 mp situat in orașul Boldești-Scaeni, jud. Prahova, in Tarlaua 21, parcela A1090/6, intre vecinii: DN1A, moștenitori lonescu Sultana, Vasile Gheorghe si Dragoi Ion.

Dupa momentul achiziționării terenului, reclamanta a început demersurile necesare pentru obținerea autorizației de construcție in scopul edificării unei construcții, sens in care a obținut inițial certificatul de urbanism, din care a rezultat faptul imobilul este intravilan, are destinația stabilita conform PUG-ului localității-curti construcții si se afla intr-o zona predominant rezidențiala.

Ulterior, insa la momentul eliberării avizului de amplasament pentru lucrarea "Construcție casa in Boldești-Scaeni, str. Ploiesti-Valeni", reclamanta a constatat ca acesta este nefavorabil deoarece "Petrom FC10 deține o conducta de gaze cu presiunea 15 bar care traversează proprietatea".

In conformitate cu dispozițiile Legii 238/2004 a petrolului, societatea parata este obligata la despăgubiri pentru lipsa de folosința a acestui teren, sens in care reclamanta, in temeiul art 7 alin 2 din aceasta lege a trimis o notificare acesteia prin care a solicitat sa i se acorde despăgubiri reprezentând contravaloarea lipsei de folosința începand cu 17.08.2009, sa se studieze posibilitatea relocării acelei conducte, sau sa incheie o convenție pentru stabilirea unei rente lunare pentru imposibilitatea edificării unei construcții pe terenul afectat de conducta de gaze.

A arătat reclamanta că societatea parata nu a acceptat solicitarea sa, comunicând un răspuns lipsit de orice argumentație juridica, prin adresa nr. 7641/21.09.2010.

Reclamanta a arătat că solicitarea sa principala este aceea de obligare a paratei la plata unei despăgubiri corespunzătoare valorii de inlocuire a terenului, având in vedere faptul că aceasta in calitate de proprietară nu poate edifica o construcție, astfel ca nu se poate bucura si dispune de lucrul său, in mod exclusiv si absolut, conform art 480 Cciv.

S-a menționat totodată că unul din drepturile proprietarilor de teren este si acela de a-si construi o locuința pe acesta, în limitele determinate de lege, având in vedere ca, asa cum am arătat mai sus, pe respectivul teren ar fi existat posibilitatea legala de construire, acesta fiind intravilan, având destinația stabilita conform PUG-ului localitatii-curti construcții si aflându-se intr-o zona predominant rezidențiala.

S-a arătat de asemenea că potrivit art 44 alin 5 din Constituție "pentru lucrări de interes general autoritatea publica, este obligata sa despăgubească proprietarul pentru daunele aduse solului, plantațiilor sau construcțiilor precum si pentru alte daune"

O astfel de "alta dauna" , in prezenta speța, este si aceea că reclamanta nu poate să-și construiască o locuința pe terenul proprietatea sa, despre care nu a cunoscut la momentul dobândirii ca este afectat de o astfel de servitute legala.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe disp. art.480 Cciv, art 44 alin 5,6 Constituție, art 7 din Legea 238/2004.

În dovedirea acțiunii, reclamanta a arătat că înțelege să solicite următoarele probe, respectiv: proba cu interogatoriul pârâtei, proba cu acte și proba cu expertiza de specialitate, anexând totodată o serie de înscrisuri.

La 01.04.2011, pârâta SC P. - E.P.PLOIEȘTI a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

La termenul de judecată din 05.04.2011, reclamanta și-a precizat acțiunea solicitând instanței în principal, obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri corespunzătoare valorii de înlocuire a terenului intravilan în suprafață de 3.437 mp situat în Orașul Boldești-Scăeni, jud. Prahova, în T21 P A1090/6, aflat în proprietatea sa și care este afectat de o conductă de gaze cu presiunea 15 bar aparținând pârâtei; obligarea pârâtei la contravaloarea lipsei de folosință pentru același teren începând cu data de 17.08.2009, dată la care aceasta a devenit proprietara imobilului, până la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii, solicitând totodată în subsidiar, obligarea pârâtei la plata unei rente anuale necesară pentru acoperirea prejudiciului care i-a fost creat prin imposibilitatea edificării unei construcții pe terenul sus-menționat afectat de conducta de gaze și obligarea pârâtei la contravaloarea lipsei de folosință pentru același teren începând cu data de 17.08.2009, dată la care aceasta a devenit proprietara imobilului până la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii (fila 35 dosar).

La 12.04.2011, pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a SC P. - E.P.PLOIEȘTI și excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei Ploiești, raportat la prevederile art. 7 alin. 1 Cod de proc. Civ, pe fondul cauzei solicitând instanței respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

La 06.09.2011, instanța de fond a rămas în pronunțare pe excepțiile invocate de pârâtă prin întâmpinare, iar la termenul de judecată din 20.09.2011, instanța a respins ca neîntemeiate excepțiile, acordând termen în vederea continuării judecării cauzei.

În cauza dedusă judecății, s-au administrat următoarele probe, respectiv: proba cu înscrisuri, proba cu expertiza în specialitatea topo și proba cu expertiza în specialitatea evaluare Anevar.

La termenul de judecată din 28.05.2014, reclamanta a depus la dosarul cauzei, cerere precizatoare prin care a arătat că înțelege să renunțe la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri corespunzătoare valorii de înlocuire a terenului intravilan în suprafață de 3.437 mp situat în Orașul Boldești-Scăeni, jud. Prahova, în T21 P A1090/6, între vecinii: DN1A, moștenitori: Ionescu Sultana, Vasile Gheorghe și Drăgoi Ion, menținându-și celelalte două capete ale cererii de chemare în judecată.

Analizând actele și lucrarile dosarului, instanta de fond a retinut urmatoarele:

Prin acțiunea dedusă judecății, reclamanta N.M. a chemat în judecată pe pârâta SC P. - E.P.PLOIEȘTI a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună: in principal, obligarea paratei la plata unei despăgubiri corespunzătoare valorii de înlocuire a terenului intravilan, în suprafața de 3.437 mp situat in orașul Boldești -Scaeni, jud. Prahova, in Tarlaua 21, parcela A1090/6, aflat in proprietatea sa, care este afectat de o conducta de gaze cu presiunea 15 bar aparținând paratei; în subsidiar, solicitând obligarea paratei la plata unei rente anuale necesara pentru acoperirea prejudiciului care i-a fost creat prin imposibilitatea edificării unei construcții pe terenul menționat mai sus afectat de conducta de gaze și la contravaloarea lipsei de folosința pentru același teren incepand cu data de 17.08.2009, data la care a devenit proprietara imobilului.

Ulterior, la data de 28.05.2014, reclamanta a depus la dosarul cauzei, note scrise prin care a arătat că înțelege să renunțe la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri corespunzătoare valorii de înlocuire a terenului intravilan în suprafață de 3.437 mp situat în Orașul Boldești-Scăeni, jud. Prahova, în T21 P A1090/6, între vecinii: DN1A, moștenitori: Ionescu Sultana, Vasile Gheorghe și Drăgoi Ion, menținându-și celelalte două capete ale cererii de chemare în judecată.

În ceea ce privește primul capăt de cerere formulat de reclamantă referitor la obligarea pârâtei la contravaloarea lipsei de folosință pentru terenul in litigiu începând cu data de 17.08.2009, dată la care aceasta a devenit proprietara imobilului și până la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii, prima instanță a constatat că:

Terenul ce a făcut obiectul cauzei în suprafața de 3437 m.p. situat în Orașul Boldești-Scăeni, jud. Prahova are regimul juridic intravilan și se află într-o zonă construibilă, prin urmare atributul folosinței bunului imobil potrivit destinației sale a fost afectat, reclamanta N.M.fiind obligată să folosească terenul ca pe unul cu destinație agricolă, acesta neputând fi utilizat pentru construcții datorită existenței conductelor de gaze și zonei de siguranță a acestora, astfel cum reiese și din conținutul raportului de expertiză topo-refacere întocmit de expert topo Neagu Nicu (filele 393-398 dosar).

Din conținutul raportului de expertiză evaluare întocmit de expert Niță Dumitru a reieșit faptul că terenul proprietatea reclamantei N.M.este afectat de trei conducte de gaze, astfel: două conducte străbat longitudinal terenul iar o altă conductă străbate transversal imobilul.

Ca urmare, pentru motivul mai-sus-precizat, reclamanta ar putea pretinde plata unei despăgubiri. Cuantumul despăgubirilor trebuie determinat în raport de disp. art. 10 din Legea 238/2004, care au un caracter general. Cum atributul dreptului de proprietate afectat este cel al folosinței terenului pentru construcții, instanța de fond a apreciat că trebuie să se determine despăgubirea potrivit valorii de circulație a terenului, această valoare fiind cea afectată.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța de fond a admis în parte acțiunea și a obliga pârâta SC P. - E.P.PLOIEȘTIl a plata către reclamantă a sumei de 105.930 lei cu titlu de despăgubire pentru imposibilitatea edificării de către aceasta a unei construcții pe terenul proprietatea sa, această sumă de bani reprezentând contravaloarea unui prejudiciu acordat o singură dată și nu sub forma unei rente anuale, astfel cum a solicitat reclamanta prin acțiunea introductivă.

În ceea ce privește cel de-al doilea capăt al cererii privind obligarea pârâtei la plata contravalorii lipsei de folosință pentru același teren începând cu data de 17.08.2009, dată la care aceasta a devenit proprietara imobilului până la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii, prima instanță a constatat următoarele:

Conform disp. art. 44 alin. 5 din Constituția României, pentru lucrări de interes general, autoritatea publică va despăgubi proprietarii cu contravaloarea pagubelor aduse solului proporțional cu daunele aduse de eventualele plantații, construcții.

În cauza dedusă judecății, având în vedere faptul că reclamanta N.M. a dobândit terenul intravilan în suprafață de 3.437 mp situat în Orașul Boldești-Scăeni, jud. Prahova, în T21 P A1090/6 conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4053/17.08.2009 de BNP Tudose Maria, devenind astfel proprietar al bunului imobil grevat de existența a trei conducte subterane, proprietatea pârâtei, limitându-i-se astfel reclamantei exercitarea atributelor dreptului de proprietate, instanța de fond a reținut că acesteia i se cuvin dezdăunări pentru lipsa de folosință a terenului și scăderea valorii economice a acestuia.

Față de considerentele arătate și în temeiul disp. art. 616 Vechiul Cod civ., instanța de fond a obligat pârâta la plata sumei de 469 euro/lună în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului afectat de conducte subterane, sumă acordată de la data punerii în întârziere respectiv, de la data notificării (iunie 2010-la zi și pe viitor) și nu de la data la care reclamanta a devenit proprietar, respectiv 17.08.2009, astfel cum s-a solicitat prin cererea introductivă.

Împotriva sentinței instanței de fond a declarat apel, în termen legal, pârâta OMV PETROM SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că solicitând instanței de control judiciar, admiterea apelului, desființarea in tot a sentinței apelate, in principal admiterea excepției necompetentei teritoriale a Judecătoriei Ploiești si trimiterea cauzei spre competenta soluționare Judecătoriei Sector 1 București, in subsidiar admiterea excepției lipsei capacității civile si implicit a lipsei calității procesual pasive a OMV PETROM Exploatare și Producție Ploiești -Zona de Producție VII si respingerea acțiunii introductive fata de aceasta parata; pe fondul pricinii respingerea in întregime a cererii de chemare in judecata, formulata de reclamanta N.M., ca neîntemeiata si lipsita de temei.

Arată apelanta că aceasta a fost chemata in judecata intr-o acțiune in pretenții, având capăt principal de cerere obligarea subscrisei parate la plata unei despăgubiri corespunzătoare valorii de înlocuire a terenului proprietatea reclamantei, afectat de o conducta de gaze; in subsidiar reclamanta a solicitat obligarea subscrisei parate la plata unei rente anuale pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin imposibilitatea edificării unei construcții, precum si ia plata lipsei de folosința a aceluiași teren, începând cu data de 17.08.2009.

Învederează că reclamanta si-a precizat acțiunea la termenul de judecata din data de 28.05.2014, in sensul ca înțelege sa renunțe la primul capăt de cerere si sa menține doar celelalte doua capete de cerere, astfel: obligarea paratei la plata unei rente anuale, necesara pentru acoperirea prejudiciului care mi-a fost creat prin imposibilitatea edificării unei construcții pe terenul menționat mai sus, afecatat de conducta de gaze și obligarea paratei la contravaloarea lipsei de folosința pentru același teren începând cu data de 17,08.2009. data la care am devenit proprietara imobilului pana la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri judecătorești.

Apreciază apelanta că litigiul face parte din categoria proceselor in curs de judecata incepute sub legea veche, art. 282 c. proc. civ. 1865 este aplicabil in cauza, raportat la natura litigiului si la valoarea obiectului cererii de chemare in judecata; astfel incat hotărârea primei instanțe este supusa apelului la tribunal.

Având in vedere obiectul litigiului, consideră ca in mod greșit calea de atac menționata in sentința civila pronunțata de Judecătoria Ploiești a fost recursul. Astfel, in temeiul art. 2821 alin.l cod procedura civila, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date in prima instanța... in litigiile al căror obiect are o valoare de pana la 200.000 lei inclusiv, atat in materie civila, cat si in materie comerciala. Per a contrarto, in litigiile al căror obiect depășește 200.000 lei, calea de atac împotriva hotărârii pronunțata in fond este apelul, or, in speța, cererea cu care a fost investita prima instanța are caracter patrimonial, obiectul fiecărui capăt de cerere de asemenea este evaluabil si a fost evaluat in bani, respectiv: 496.830 RON pentru capătul de cerere având ca obiect despăgubiri reprezentând valoarea de înlocuire a terenului, 105.930 RON pentru capătul de cerere având ca obiect renta anuala si 116.523 RON tipsa de folosința) si astfel ca aceasta evaluare prezintă interes si din punctul de vedere al calificării caii de atac ce se poate exercita împotriva sentinței prin care s-a soluționat cererea, deoarece legea nu distinge dupa cum obiectul cererii H constituie un drept rea! sau un drept de creanța.

Astfel consideră ca, obiectul pricinii având o valoare cu mult peste 200.000 lei, calea de atac ce se poate exercita împotriva hotărârii pronunțata in fond este apelul.

Subliniază totodataă si faptul ca deși prima instanța a admis acțiunea reclamantei in parte, a obligat parata la plata sumei de 105.930 RON cu titlu de despăgubire pentru imposibilitatea edificării unei construcții la care se adaugă prețul lipsei de folositna al celuiasi teren in suma de 469 EURO/lunar incepand cu data iunie 2010 dar si pe viitor, ceea ce înseamnă 50 de luni x 469 euro/luna = 23.450 euro = 105.930 iei sau RON, deci subscrisa parata am fost obligata prin sentința apelata, in total la plata sumei de 211.860 RON, motiv pentru care am promovat apel, iar nu recurs împotriva acestei sentințe.

În ceea ce privește starea de fapt dedusa judecații, arată că, in ceea ce privește pretinsa imposibilitate de a edifica construcții, reclamanta nu face dovada că ar fi făcut demersurile necesare în vederea autorizării vreunei lucrări de construire: de asemenea reclamanta nu face dovada existentei documentelor legale prealabile obținerii unei Autorizații de construire asa cum sunt prevăzute in art. 2 din legea nr. 50 /1991, actualizată.

Arată că, potrivit prevederilor art 2 din Legea nr. 50/ 1991, actualizata, autorizația de construire este actul final de autoritate al administrației publice locale pe baza căruia este permisa executarea lucrărilor de construcții.

Autorizația de construire se emite in baza documentației pentru autorizarea lucrărilor de construcții, elaborata in condițiile prezentei legi, in temeiul si cu respectarea prevederilor documentațiilor de urbanism, avizate si aprobate potrivit legii.

Procedura de autorizare a executării construcțiilor incepe odată cu depunerea cererii pentru emiterea certificatului de urbanism, in scopul obținerii ca act final, a autorizației de construire.

Menționează că reclamanta incearca sa inducă instanța in eroare si depune în mod voit, eronat, in dosarul cauzei Certificatul de urbanism nr. 205 din 11.09.2009. emis de Primăria Orașului Boldesti-Scaeni, prin care incearca sa faca dovada intenției de a efectua construcții pe teren.

Totodată arată că, analizând Certificatul de urbanism nr. 205 din 11.09.2009, rezulta ca scopul solicitării acestuia nu a fost obținerea unei Autorizații de construire ci obținerea de date tehnice-economice si juridice asupra terenului, așadar certificatul de urbanism a fost solicitat si emis pentru informare, fără a face dovada intenției si capacității de a construi o locuința pe teren, nedepunând nicio documentație de urbanism avizata sau aprobata potrivit legii, din analiza cuprinsului Certificatului de urbanism nr. 205 / 2009, rezultând ca acesta poate fi utilizat doar pentru obținere de date tehnice, economice si juridice asupra terenului.

Apelanta arată, în continuare, că, in cuprinsul Certificatului de urbanism se menționează in mod expres ca Certificatul de urbanism nu tine loc de Autorizație de construire si nu conferă dreptul de a executa lucrări de construcții, în concluzie, reclamanta nefăcând dovada existentei vreunui prejudiciu cert pentru imposibilitatea executării vreunei construcției pe teren.

Pe de alta parte, pentru a face dovada existentei vreunui prejudiciu, reclamanta trebuia să facă dovada existenței unei fapte ilicite săvârșita de parata OMV Petrom SA, ceea ce nu face.

Răspunderea civila reparatorie intervine numai in cazul in care exista un prejudiciu injust cauzat unei persoane, prejudiciu ce trebuie potrivit legii sa fie reparat.

Existenta unui prejudiciu este o condiție necesara pentru angajarea răspunderii dar insuficienta pentru nașterea obligației de reparare.

Pe aceea, prejudiciul trebuie sa intruneasca anumite condiții: sa fie cert, personal, direct, sa rezulte din atingerea sau Încălcarea unui drept sau a unui interes legitim.

Învederează apelanta că. în cazul dedus judecații, intimata-reclamanta nu face dovada existentei vreunui prejudiciu, nu face dovada existentei vreunei fapte ilicite care sa fi fost săvârșita de parata cu vinovăție, si nici nu exista raport de cauzalitate între primele doua, nu a dovedit decât împrejurarea ca este proprietara unui teren categoria de folosința arabil situat in intravilanul unei localități din anul 2009 și nu a valorificat terenul in scop agricol deși acesta are categoria de folosința arabil si nu a făcut dovada achiziționării terenului in scopul executării pe acesta a vreunei construcții.

Apreciază apelanta ca, in realitate, scopul vădit al achiziționării terenului de către reclamanta a fost acela de a promova o acțiune împotriva OMV Petrom SA si de a obține venituri necuvenite de la aceasta companie aflând de existenta unor conducte de eaze in subteranul terenului situate la o adâncime de peste 1.80 m. fiind amplasate in subteran inca din anul 1972. reprezentând investiții ale statului, pe care le administrează OMV Petrom SA.

Menționează că, în mod neîntemeiat reclamanta solicita paratei OMV Petrom SA plata unei rente anuale in temeiul Legii nr. 238 / 2004, a petrolului, in cauza nefiind vorba de conducte de transport titei sau alte produse petroliere, ci, conducte de gaze al căror regim juridic este reglementat prin Legea gazelor nr. 351/2004, respectiv in Legea nr. 123 / 2012.

Potrivit Legii nr. 351 / 2004 a gazelor, nu este reglementata plata vreunei rente anuale proprietarilor de teren iar potrivit Legii nr. 238 / 2004 a petrolului, potrivit art. 6 si art. 7, se stabilește plata unei rente anuale pentru dobândirea folosinței terenului sau accesul pe terenul proprietarului numai pentru amplasarea de obiective petroliere noi, amplasate după intrarea legii in vigoare iar nu si pentru obiective amplasate anterior, cu atat mai mult pentru obiective amplasate înainte de anii 1990.

Subliniază faptul ca în mod nelegal a fost emis Titlul de proprietate în temeiul Legii nr. 18 / 1991 asupra terenului către primul proprietar.deoarece terenul fiind afectat in subteran de conducte de gaze. Comisia de aplicare a legii fondului funciar a localității Boldesti-Scaeni avea obligația de a respecta dispozițiile art. 42 al.3 din Legea nr. 18 / 1991 si ale art. 4 din Legea nr. 1 / 2000. care exceptează de la reconstituire dreptul de proprietate asupra terenurilor ocupate cu investiții ale statului sau pe care se desfășoară activității petroliere, de gaze, hidrologice, miniere, etc, foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora.

Apreciază că se impune a se observa ca reclamanta a cumpărat terenul In anul 2009 de la doua persoane fizice care, la rândul lor, au cumpărat terenul in anul 2004 de la SC " GALERIA RO-TUR 96,. SRL, care la rândul sau, presupunem ca a cumpărat de la alta/alte persoane fizice, cărora le-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului afectat de investiții ale statului, cu încălcarea dispozițiilor art. 42 al.3 din Legea nr. 18 /1991 si art. 4 din Legea nr. 1 / 2000, în mod neintemeiat si neiegal fiind stabilit de către expert cuantumul pretinsei " rente anuale ..care sa acopere intreg prejudiciul.

În continuare arată apelanta că, in cauza nu se face dovada existentei vreunui prejudiciu iar expertul calculează aleator si fara niciun fundament științific un prejudiciu Inexistent si stabilește o valoare In suma de 105.930 lei, dupa un algoritm de calcul propriu fara niciun document sau alt suport real la baza, iar cuantumul "rentei anuale" in valoare de 105.930 lei, este urmare a unui calcul eronat stabilit unilateral de către expert prin inmultirea a : 50 de luni x 469 euro/luna = 23.450 euro = 105.930 lei sau RON.

Învederează faptul că expertul nu a indicat niciun document avut in vedere pentru stabilirea sumei de 469 euro / luna iar din acest punt de vedere calcului este eronat si lipsit de orice temei legal.

Referitor Ia al doilea capăt de cerere, obligarea paratei la plata lipsei de folosința, apelanta apreciază că cererea este neîntemeiata deoarece folosința o reprezintă posibilitatea pe care o are o persoana, in puterea unui drept, de a Întrebuința un bun sau da a-i culege fructele iar reclamanta nu a făcut dovada imposibilității întrebuințării terenului in scopul valorificării acestuia dupa natura categoriei de folosința arabil, din culpa OMV Petrom ȘA.

Arată că intimata-reclamanta nu a lucrat in scop agricol terenul de la data achiziționării si pana in prezent si nici nu a făcut dovada împiedicării efectuării acestor lucrări agricole de către OMV Petrom SA, pe de o parte, si nici nu a făcut dovada cu documente legale a efectuării demersurilor legale in scopul edificării vreunei construcții pe acest teren, iar cuantumul lipsei de folosința in valoare de 116.523 RON, asa cum a fost calculat si stabilit de expert este nereal, stabilit unilateral sl cu rea credința de către expert, fara sa tina seama de posibilele utilizări ale terenului, raportat la starea lui actuala.

Apreciază că în mod eronat, expertul pretinde ca a stabilit calcului lipsei de folosința având in vedere chiriile din zona dar nu depune niciun document doveditor din care sa rezulte categoriile de imobile la care a raportat chiriile au fost avute in vedere.

Apreciază că sentința civila nr. 10019/09.07.2014 si încheierea de ședința din 20.09.2011 prin care au fost respinse excepțiile invocate, sunt hotărâri netemeinice si lipsite de orice temei legal, instanța de fond pronunțând aceste hotărâri prin aplicarea greșita a dispozițiilor legale incidente in speța, motiv de admitere a apelului si desființare in tot a sentinței apelate.

Arată că in mod netemeinic si nelegal instanța de fond a respins excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei Ploiești, raportat la dispozițiile art. 7 alin. 1 Cod proc. clv. 1865, astfel că, potrivit art. 7 alin. 1 cod proc. civ. 1865 "cererea împotriva unei persoane de drept privat se face la instanța sediului ei principal", iar in speța, OMV PETROM S.A. este societate comerciala pe acțiuni cu capital majoritar privat cu sediul social in București, str. Coralilor, nr. 22, "Petrom City"", sector 1 București.

Având in vedere, pe de o parte obiectul cererii de chemare in judecata - pretenții civile prin care se tinde la repararea unui pretins prejudiciu patrimonial, iar pe de alta parte împrejurarea ca sediul social al subscrisei este cel enunțat mai sus, precum si dispozițiile art. 7 alin. 1 cod proc. civ. 1865, apreciază că instanța competenta sa soluționeze pricina in fond este Judecătoria Sector 1 București.

In consecința, considerăă că încheierea de ședința din data de 20.09.2009 pronunțata de Judecătoria Ploiești, prin care a fost respinsă excepția necompetentei teritoriale a instanței este nelegala, fiind pronunțata cu încălcarea dispozițiilor procedurale citate mai sus.

Apreciază că în mod netemeinic si nelegal instanța de fond a respins excepția lipsei capacității civile si implicit a lipsei calității procesual paste a paratei SC P. S.A, E.P. PLOIEȘTI. invocata prin întâmpinare.

Pornind de la dispozițiile art. 5 alin.2 din Decretul nr;31/1954 in prezent art. 28 si urm: NCC coroborate cu art. 43 Cod proc. civ. 1865 privitor la persoanele fizice si juridice conform cărora capacitatea de folosința este capacitatea de a avea drepturi si obligații, capacitatea procesuala de folosința apare ca fiind aptitudinea unei persoane de a avea drepturi si de a-si asuma obligații pe plan procesual. Persoana care are capacitate de folosința in sens material are si capacitate procesuala de folosința in legătura cu drepturile si obligațiile sale.

Capacitatea de folosința a persoanei juridice este[."] acea parte a capacității civile a subiectului colectiv de drept civil care consta in aptitudinea de a avea drepturi si obligații civile.

"Legalitatea capacității de folosința a persoanei juridice însemna însușirea acesteia de a fi instituita numai de către lege, de ai se stabili începutul, conținutul si încetarea doar prin norme legale. "

ZONA DE PRODUCȚIE Vil din cadrul Diviziei Explorare&Productie (E&P) a fost înființata prin actul de dispoziție (decizia nr. 233/29.07.2010 emisa de subscrisa) al societății in cadrul modului intern de organizare (in divizii) a activității noastre, fara organe proprii de conducere.

Aceasta forma de creare nu se înscrie in cadrul dispozițiilor art. 28 al Decretului nr.31/1954, in vigoare la data înființării Zonei de Producție Vil.

De altfel, potrivit art. 43 din Legea nr. 31/1990 sediile secundare nu pot sta in judecata in nume propriu. In acest sens sunt si dipozitiile art.41 C.pr.civ.

Prin urmare, consideră că parata chemata în judecata nu are capacitate de folosința, sens in care, in raport de dispozițiile art.41 alin.l C.pr.civ nu poate sta in judecata.

Fata de aspectele învederate pârâta arată nu are capacitate de folosința si implicit nici calitate procesuala pasiva, sens in care, excepția invocata se impunea a fi admisa cu consecința respingerii acțiunii ca fiind îndreptata împotriva unei persoane fara capacitate de folosința si lipsita de calitate procesual pasiva.

Cu privire la fondul cauzei, privind obligarea OMV Petrom SA la plata unei despăgubiri globale pentru acoperirea prejudiciului creat pentru imposibilitatea edificării unei construcții pe teren, consideră că sentința apelata este lipsita de temei legal, menționând că în mod greșit instanța de fond a retinut ca temei de drept pentru admiterea a acestei cereri, prevederile art. 10 din Legea 238/2004 a petrolului. In realitate, dispozițiile legii petrolului nr. 238/2004 nu sunt aplicabile in speța, dimpotrivă raportat fa situația de fapt dedusa judecații - teren traversat de conducte transport gaz cu o presiune de 15 bari ~ in speța sunt incidente dispozițiile Legii 354/2004 a gazelor.

Astfel, Legea 351 din 2004 reglementează o serie de servituti și îngrădiri ale folosinței dreptului de proprietate, justificate de obiectivul dezvoltării durabile în domeniul exploatării gazelor naturale.

Art. 4 din legea 351 din 2004 dispune: "politica statului în domeniul gazelor naturale constă în stabilirea obiectivelor sectorului gazelor naturale și a modalităților optime de realizare a acestora în condițiile asigurării unei dezvoltări durabile".

Arată că pentru realizarea politicilor menționate de art. 4, sunt prevăzute o serie de mijloace juridice menite să asigure prevalenta interesului public al exploatării raționale a resurselor de gaz natural. Astfel, asupra terenurilor și altor bunuri proprietate publică sau proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice, precum și asupra activităților desfășurate de persoane fizice sau juridice, în vecinătatea capacităților, concesionarii din sectorul gazelor naturale beneficiază în condițiile legii, pe durata lucrărilor de realizare, reabilitare, retehnotogizare, respectiv de exploatare și de întreținere a capacităților respective de următoarele drepturi:

> dreptul de uz pentru executarea lucrărilor necesare In vederea realizării, reabilitării sau retehnotogizarii capacității;

> dreptul de uz pentru asigurarea funcționarii normale a capacității prin efectuarea reviziilor, reparațiilor si a intervențiilor necesare;

> dreptul de servitute legala de trecere subterana, de suprafața sau aeriana pentru instalarea de rețele, conducte, linii sau de alte echipamente aferente capacității si pentru accesul la locul de amplasare a acestora;

> dreptul de a obține restrângerea sau încetarea unor activități care ar putea pune in pericol persoane si bunuri;

> dreptul de acces la utilitățile publice.

în speță, fiind vorba despre o limitare instituită pentru un interes public, sau altfel spus în profitul întregii colectivități, beneficiul servitutii este acordat în mod accesoriu fată de interesul generai urmărit, spre deosebire de servitutile stabilite prin codul civil în interes privat reglementate în scopul de a profita exclusiv unui fond dominant, și din acest motiv se exercită cu titlu gratuit, pe toată durata existentei capacității din domeniul gazelor, si nu dau dreptul la despăgubiri.

Astfel, art. 90 alin. 1 din Legea 351 din 2004, dispune: "drepturile de uz si de servitute legala, prevăzute la art. 86, asupra terenurilor si altor bunuri proprietate publica sau proprietate privata a persoanelor fizice ori juridice au ca obiect utilitatea publica, au caracter legal si se exercita pe toata durata de viata a capacității respective sau temporar, cu ocazia retehnologizarii unei capacități in funcțiune, reparației, reviziei, lucrărilor de intervenție in caz de avarie.", iar la alin. 2 se prevede: "exercitarea drepturilor de uz si servitute asupra proprietăților afectate de capacitățile din domeniul gazelor naturale se realizează cu titlu gratuit pe toata durata existentei acestora."

Aceste dispoziții au fost reluate de art. 113 alin. 1 și 2 din Legea 123/2012, potrivit cărora:

Drepturile de uz si de servitute au ca obiect utilitatea publica, au caracter legal, iar conținutul acestora este prevăzut la art. 108 si se exercita fara Înscriere în cartea funciara, pe toata durata existentei obiectivului/sistemului de gaze naturale sau, temporar, cu ocazia retehnologizarii unei capacități în funcțiune, reparației, reviziei, lucrărilor de intervenție, în caz de avarie.

Exercitarea drepturilor de uz si de servitute asupra proprietăților private afectate de obiectivul/sistemul care se vor realiza dupa intrarea tn vigoare a prezentei legi (16 iulie 2012 - subl. ns.)se face în conformitate cu regulile procedurale privind condițiile si termenii referitori la durata, conținutul si limitele de exercitare a acestor drepturi, prevăzute într-o conventie-cadru, precum si pentru determinarea cuantumului indemnizațiilor si a despăgubirilor si a modului de plata a acestora, care se aproba, împreuna cu conventia-cadru, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministerului de resort.

Toate aceste drepturi recunoscute în favoarea concesionarilor din domeniul gazelor naturale, reprezintă în același timp, sub aspectul laturii pasive limite legale de interes public, denumite și limitări de ordine publică, servituti de utilitate publică, servituti administrative sau servituti legale speciale, constând în sarcini de drept public impuse unor imobile aflate în proprietate privată în scopul promovării unui interes general .

Aceste sarcini reale grevează utilizarea fondurilor private pentru a permite o bună utilizare a unui bun aparținând domeniului public prevăzută de art. 480 cod civil 1864, în prezent art. 555 NCC; dar fără ca aceasta să echivaleze cu o scoatere a bunului din circuitul civil, după cum tendențios susține reclamanta.

Limitele dreptului de proprietate sunt materiale și juridice. Iar titularul dreptului este obligat să exercite atributele pe care legea i le recunoaște numai în interiorul acestor limite, dreptul de proprietate nu este nici nelimitat si nici discreționar.

Astfel, potrivit art. 44 alin. 1 din Constituția României, invocat de către reclamant prin cererea de chemare în judecată, dreptul de proprietate privată este garantat cu mențiunea că legea reglementează conținutul și limitele acestui drept. Totodată alin. 7 al aceluiași articol stipulează: "dreptul de proprietate obliga ta respectarea sarcinilor privind protecția mediului și asigurarea bunei vecinătăți precum și la respectarea celorlalte sarcini care potrivit legii sau obiceiului revin proprietarului."

Cu privire la deosebirile de regim juridic dintre limitele de proprietate, sarcini reale și servituti, subliniază următoarele:

> în cazurile în care proprietarul sau titular altui drept real este ținut să suporte exercițiu! dreptului aparținând altui titular, dar fără a avea datoria de a efectua o prestație pozitivă, ne aflăm în situația unei servituti,

> în cazul în care titularului dreptului real îi incumbă obligația de a efectua o prestație pozitivă în legătură stăpânirea bunului, avem de a face cu o obligație reală propter rem,

> în schimb în situația în care legiuitorul a stabilit anumite limitări temporare sau definitive pentru exercițiul dreptului de proprietate sau pentru exercițiul unuia /unora dintre prerogativele inerente acestui drept, pentru asigurarea prevalentei interesului public, ne aflăm în situația unei limitări stricto sensu aduse dreptului de proprietate, pentru care Statele se bucură de o marjă de apreciere.

Prin urmare dreptul legiuitorului de a aduce limitări utilizării, exploatării unor categorii de bunuri aflate în proprietate privată pentru a da prioritate și eficiență interesului public general, este în acord cu prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului care recunoaște statelor dreptul de a reglementa atributul folosinței unor bunuri. în conformitate cu interesul general si acordă în acest sens statelor o marjă largă de apreciere.

Concluzionează apelanta că statele membre fixează conținutul și limitele dreptului de proprietate putând chiar impune proprietarilor anumite prestații pozitive sau negative, acestea constituind sarcini de drept public impuse unor imobile aflate în proprietate privată în scopul promovării unui interes generai3.

Aceste sarcini reale grevează utilizarea fondurilor private pentru a permite o bună utilizare a unui bun aparținând domeniului public și se încadrează în noțiunea de Jn limitele stabilite de lege" prevăzută de art. 555 NCC4.

Respectarea acestor sarcini constituie o obligație legala pentru deținătorii unor categorii de imobile, făcând parte din noțiunea de sarcini reale in strânsa legătura cu stăpânirea lucrului, și care se transmit ope legis la toți dobânditorii succesivi ai bunului respectiv, inclusiv (a dobânditorii cu titlu particular.

De asemenea, potrivit art. 559 alin. 1 și 2 teza I NCC (1) "proprietatea ternului se întinde și asupra subsolului și a spațiului de deasupra ternului, cu respectarea limitelor legale. (2) proprietarul poate face deasupra și în subsolul terenului toate construcțiile plantațiile și lucrările pe care le găsește de cuviință, în afară de excepțiile prevăzute de lege și poate trage din ele toate foloasele pe care acestea le-ar produce.

În acest mod, dreptul legiuitorului de a aduce limitări utilizării, exploatării unor categorii de bunuri aflate în proprietate privată pentru a da prioritate și eficiență interesului public general, este în acord și cu prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului care recunoaște statelor dreptul de a reglementa atributul folosinței unor bunuri. în conformitate cu interesul general și acordă în acest sens statelor o marjă largă de apreciere, în speță, fiind vorba despre o limitare instituită pentru un interes public, sau altfel spus în profitul întregii colectivități, beneficiul servituții este acordat în mod accesoriu fată de interesul general urmărit, spre deosebire de servituțile stabilite prin codul civil în interes privat reglementate în scopul de a profita exclusiv unui fond dominant, și din acest motiv se exercită cu titlu gratuit, pe toata durata existentei capacității din domeniul gazelor, si nu dau dreptul la despăgubiri. Or, având în vedere faptul că obiectivul de transport gaz natural - conductele subterane au fost realizat si date în exploatare în 1972, coroborat cu natura legală a dreptului de uz și servitute instituite în favoarea subscrisei pârâte ex lege și cu prevederile art. 113 alin. 2 din Legea 123/2012 care obligă la despăgubiri numai pentru obiectivele ce se vor realiza după intrarea în vigoare a acestei legi: rezultă că reclamanta nu este îndreptățită să obțină nici un fel de despăgubiri: nici sub forma unei sume globale pentru imposibilitatea de construire nici periodic tunar pentru lipsa de folosința.

In acest context, arată apelanta că, instanța de fond a retinut in mod greșit in considerentele sentinței apelate ca temei de drept, prevederile art. 44 alin. 5 din Constituție pentru motivarea admiterii cererii având ca obiect despăgubiri pentru lipsa de folosința, însă acest text de lege nici măcar nu este aplicabil în speță, întrucât nu au fost efectuate nici un fel de lucrări pe terenul proprietatea reclamantei, nicio daună nu a fost adusă soiului, plantațiilor sau construcțiilor, iar limitarea atributului folosinței, prin instituirea unei servituti legale în interes public, nu face parte din categoria "alte daune", in plus, textul constituțional invocat vizează ipoteza in care subiectul pasiv al obligației de despăgubire este o autoritate publica, ceea ce nu este cazul in speța.

Arată că, în speța, sunt aplicabile normele juridice din domeniul gazelor naturale si anume prevederile art. 86 - 90 din Legea 351/2004, în prezent art. 109 - 113 din legea 123/2012.

Învederează totodată că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute în legea specială a gazelor naturale pentru acordarea de despăgubiri

Menționează că, potrivit art. 90 alin. 2 teza a doua, din Legea 351/2004, operatorul poate fi obligat la plata de despăgubiri dacă, cu ocazia intervențiilor pentru retehnologizări, reparații, revizii, avarii, se produc pagube proprietarilor din vecinătatea capacităților din domeniul gazelor naturale, iar art. 91 stabilește care sunt criteriile avute în vedere pentru stabilirea unor astfel de despăgubiri. Aceste dispoziții legale au fost reluate de art. 113 alin. 5 și 6 din Legea 123/2012.

Or, în speță, aceste condiții prevăzute în legea specială și care ar îndreptăți la plata unor eventuale despăgubiri, nu sunt îndeplinite: nu s-au efectuat lucrări de intervenții, reparații, revizii, avarii, etc, și nu s-au produs daune proprietarilor.

În egală măsură, trebuie avut în vedere că, edificarea construcțiilor și efectuarea de lucrări se vor face numai în baza autorizației de construire și cu respectarea regulilor în materia urbanismului, care conțin și prevederi referitoare la terenurile care nu pot servi unor asemenea scopuri, în această ordine de idei, nu orice teren intravilan este propice a fi destinat edificării de construcții, sau construcțiile ar putea fi realizate numai cu respectarea unor condiții speciale: terenurile aflate în vecinătatea cimitirelor, aeroporturilor, a șantierelor arheologice, etc.

Subliniază faptul că un teren situat administrativ in intravilan chiar daca se afla intr-o zona construibila, nu înseamnă in mod automat ca terenul este construibii. tntr-adevar pentru a verifica daca un teren este construibii sau nu trebuie verificat in primul rand regimul tehnic, economic si juridic al respectivului teren prin certificatul de urbanism care se emite in vederea obținerii autorizației de construire (iar nu un certificat de informare ca cel obținut in anul 2009 de reclamanta) în același sens fiind si evaluările imobiliare stabilite pentru grilele notarilor publici, la care si expertul Nita Dumitru face trimitere, si care fac in mod clar diferența intre terenuri construibile libere si terenuri ocupate.

Apreciază că, pentru a verifica conținutul dreptului de proprietate trebuie ca în primul rând să se verifice limitele acestui drept, în speță, reclamanta fiind proprietara unei suprafețe de 3347 mp, însă terenul fiind neconstruibil, legiuitorul a instituit o limitare în interes public a atributului folosinței.

În acest context, consideră că expertizele judiciare specialitatea evaluare imobiliară nu sunt utile, pertinente și concludente soluționării cauzei, terenul nefiind construibii, subscrisa nu putem fi obligați la plata contravalorii lipsei de folosință cât timp: "legea interzice construirea, în zonele de protecție și siguranța a conductelor, instituind o servitute care are caracter public, continuu și gratuit fiind instituita pentru salvgardarea unul interes public-siguranța Sn construcții."

Tocmai de aceea, edificarea construcțiilor si efectuarea de lucrări se poate face numai în baza autorizației de construire cu respectarea regulilor în materia urbanismului, care implica respectarea actelor normative mai sus arătate. Aceste acte normative conțin si prevederi referitoare la terenurile care nu pot servi unor asemenea scopuri.

Dimpotrivă, terenul intravilan în litigiu are categoria de folosință arabil, după cum corect și legal au reținut si experții judiciari, coroborate cu certificatul de urbanism care atestă această categorie de folosință pentru terenul intravilan.

Arată totodată că reclamanta nu a dovedit în speță că subscrisa pârâtă am împiedica în vreun mod utilizarea terenului de către reclamantă, în scopuri agricole, conform destinației acestuia.

Concluzionând, arată că instanța nu poate obliga pârâta la plata lipsei de folosință prin raportare la valorile stabilite prin expertizele judiciare evaluatorii pentru terenuri construibile sau alte tipuri de Imobile, iar în privința folosirii terenului conform destinației sale reale (arabili, exercițiul folosinței nu este îngrădit în nici un mod.

A subliniat și faptul că reclamanta nu a dovedit în nici un mod că ar avea capacitatea de efectua investiții, realizarea vreunei construcții, dimpotrivă a renunțat la primul capăt de cerere privind obligarea subscrisei la plata valorii de înlocuire a terenului, pentru a evita in fapt plata taxelor de timbru, în acest condiții apare evident faptul că imposibilitatea realizării unor investiții se datorează si reclamantei a cărei situație financiara nu îi permite să realizeze investiții.

Arată că acest aspect subliniază o data in plus lipsa raportului de cauzalitate intre existenta conductelor transport gaz si imposibilitatea reclamantei de a edifica construcții.

Mai mult, arată că, după cum a precizat si demonstrat din probele administrate în cauză, la momentul când reclamanta a devenit proprietar (anul 2009} obiectivul conducte de transport gaze naturale preexistau din anul 2972, iar dacă reclamanta ar fi acționat diligent și prudent ar fi solicitat eliberarea unui certificat de urbanism anterior încheierii contractului de vânzare - cumpărare pentru a verifica dacă bunul poate fi utilizat conform destinației avută în vedere de reclamanta cumpărătoare.

Învederează totodată că instanța de fond in mod nelegat a admis simultan ambele cereri ale reclamantei si a obligat OMV PETROM atat la plata unei despăgubiri globale cat si la plata unei sume periodice lunare, ata cat timp ambele obligații de plata au un izvor unic: existenta pe terenul reclamantei a unor conducte care fac imposibila edificarea vreunei construcții, prima instanță reținând in considerentele hotărârii apelate următoarele: "terenul ce face obiectul cauzei (..,.) are regimul juridic intravilan si se afla intr-o zona construibila, prin urmare atributul folosinței bunului imobil potrivit destinației sale a fost afectat (...). Ca urmare pentru motivul mai sus precizat, reclamanta poate pretinde plata unei despăgubiri. (...) Cum atributul dreptului de proprietate afectat este cel al folosinței terenului pentru construcții, instanța apreciază ca trebuie sa determine despăgubirea potrivit valorii de circulație a terenului, aceasta valoare fiind cea o/ectota.țsubl.ns)

Analizând materialul probator administrat in cauza, apreciază că instanța urmează a admite in parte acțiunea si obliga parata (...) la plata sumei de 105.930 lei cu titlu de despăgubire pentru imposibilitatea edificării de către aceasta a unei construcții pe terenul proprietatea sa, aceasta suma de bani reprezentând contravaloarea unui prejudiciu acordat o singura data, si nu sub forma unei rente anuale, asa cum a solicitat reclamanta prin acțiunea introductiva.

In ceea ce privește al doilea capăt de cerere, (...) având in vedere faptul ca reclamanta N.M. a dobândit terenul (...) devenind astfel proprietar al bunului grevat de existenta a trei conducte subterane, proprietatea paratei, limitandu-se astfel reclamantei exercitarea atributelor dreptului de proprietate, instanța va retine ca acesteia i se cuvin dezdaunari pentru lipsa de fofosinta a terenului si scăderea valorii economice a acestuia, (subl.ns.) Fata de considerentele arătate, urmează a obliga parata ta plata sumei de 469 euro/funar" începând cu iunie 2010 si pe viitor.

Apreciază apelanta că, în ipoteza in care toate condițiile legale pentru acordarea de despăgubiri ar fi îndeplinite ceea ce oricum nu este cazul in speța, reclamanta nu ar putea fi îndreptățită la repararea prejudiciului decât o singura data: fie prin acordarea unei sume globale, fie prin acordarea unor sume periodice, dar In nici un caz nu poate beneficia de doua despăgubiri cumulate.

Sintetizând cele de mai sus, apelanta concluzionează că: titlul de proprietate ai primului înstrăinător este lovit de nulitate absolută parțială, fiind emis cu încălcarea dispozițiilor art. 42 alin. 3 din Legea 18/1991, coroborat cu art. 4 alin. 1 din Legea nr. 1/2000; condițiile răspunderii civile delictuale nu sunt îndeplinite: lipsa prejudiciului cert, lipsa faptei ilicite a paratei, lipsa vinovăției parateim in fine nu exista raport de cauzalitate intre primele doua; reclamanta nu poate beneficia de o dubla despăgubire: prin acordarea unei indemnizații globale pentru imposibilitatea de a edifica o construcție dat fiind faptul ca terenul este afectat de conducte subterane cumulat cu o indemnizație periodica pentru ingradirea atributului folosinței imobilului grevat de existenta acelorași conducte; expertizele efectuate in fata isntantei de fond stabiies valori eronate si lipsite de temei lega! dat fiind faptul ca experții s-au raportat Ea terenuri construibile libere, fara sa tina seama de situația de fapt reala a terenului in litigiu; in speța nu sunt îndeplinite condițiile legii speciale a gazelor privind plata de despăgubiri.

Pentru motivele precizate mai sus, solicită admiterea apelului, astfel cum a fost formulat si desființarea Sentinței civile nr. 10019/09.07.2014, precum si a încheierii de ședința din 20.09.2011, hotărâri netemeinice si lipsite de suport legal.

În drept, apelanta a invocat prevederile art. 555, 559 alin. 1 și 2 din Codul Civil în vigoare de la 01.10.2011, art. 44 alin. 7 din Constituție, art. 86 - 90 din Legea 351/2004, în prezent art. 109 -113 din Legea 123/2012, iar în temeiul art. 242 pct. 2 Cod proc. civ. 1865 a solicitat judecarea cauzei si in lipsa.

In raport de motivele de apel, intimata reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului și obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea de sedință din data de 16.12.2014, instanța de judecată a recalificat calea de atac ca fiind apelul, față de obiectul cererii de chemare în judecată.

Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale care au incidență în soluționarea prezentei cauze, tribunalul constată că apelul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

În ceea ce privește critica apelantei în privința respingerii în mod greșit a excepției necompetenței teritoriale de către instanța de fond, tribunalul reține că este nefondată, soluția instanței de fond fiind corectă însă pentru alte considerente:

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 159 indice 1 Cod proc.civ., dispoziții introduce prin legea nr. 202/2010, care au intrat în vigoare anterior introducerii cererii de chemare în judecată, necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare, sau dacă întâmpinarea nu este obligatorie, la prima zi de înfățișare.

Având în vedere faptul că potrivit art. 118 Cod proc.civ., întâmpinarea este obligatorie, dar și faptul că necompetența invocată este prevăzută de norme de ordine privată, tribunalul apreciază că pârâta era decăzută din dreptul de a mai invoca excepția necompetenței teritoriale.

Chiar și în cazul în care Tribunalul reține că în mod greșit instanța a respins excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Ploiești, acest aspect nu poate face obiectul casării sentinței recurate, având în vedere dispozițiile art. 304 alin.1 pct.3, interpretate per a contrario.

Astfel, modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițile legii, or în cauza pendente competența teritorială este prevăzută de norme de ordine privată, astfel că aceste dispoziții nu sunt aplicabile.

În ceea ce privește critica apelantei privind greșita respingere de către instanța de fond a excepției lipsei capacității procesuale de exercițiu și a excepției lipsei calității procesuale pasive, Tribunaul reține de asemenea că este nefondată.

Asftel, intimata-reclamantă a chemat în judecată SC OMV Petrom S.A și nu un anumit punct de lucru, fără personalitate juridică, aspect ce rezultă din cererea de chemare în judecată, astfel că Tribunalul reține că în mod corect instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive.

Este adevărat că instanța de fond s-a pronunțat doar pe excepția lipsei calității procesuale pasive însă aceasta a analizat ambele excepții, fiind o legătură indisolubilă între acestea două.

În ceea ce privește critica apelantei referitoare la modul de soluționare pe fondul cauzei, tribunalul reține următoarele:

În ceea ce privește susținerea apelantei privitor la faptul că titlul de proprietate ai primului înstrăinător este lovit de nulitate absolută parțială, fiind emis cu încălcarea dispozițiilor art. 42 alin. 3 din Legea 18/1991, coroborat cu art. 4 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, Tribunalul reține că legalitatea acestui titlu nu face obiectul analizei acestui Tribunal acesta nefiind învestit cu o cerere care să aibă ca obiect analiza legalității acestui titlu de proprietate.

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat de BNP Tudose Maria prin încheierea nr. 4053/17.08.2009-fila 7 dosar fond, intimata reclamantă a devenit proprietara ternului arabil intravilan, în suprafață de 3437 m, situat în Orașul Boldești Scăieni, Jud. Prahova, în T 21, P A 1090/6 .

Așa cum rezultă din conținutul contractului de vânzare cumpărare mai sus menționat, vânzătorii au declarat pe proprie răspundere că terenul nu este grevat de sarcini sau servituți, iar intimata reclamantă a înțeles să dobândească dreptul asupra terenului în aceste condiții și pe riscul său.

La rândul lor, vânzătorii au cumpărat terenul în anul 2004 de la SC Galeria RO tur SRL, potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 8949/08.11.2004 (aspect ce rezultă din mențiunile efectuate în contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 17.08.2009)

În fișa corpului de proprietate a imobilului întocmită la data de 22.04.2002, deci anterior transmiterii dreptului de proprietate către vânzătorii Ștefan Gheorghe și Ștefan Corina - Cleopatra se face mențiune despre faptul că terenul în suprafață de 3427 mp este străbătut longitudinal de o conductă de înaltă presiune 0=4"; și presiune de 8-15 bari, o altă conductă de gaze joasa presiune de 0=10"; în aproprierea aliniamentului 1-4, iar altă conductă de presiune de 0=10"; și presiune de 1,5 bari străbate transversal terenul.

Tribunalul reține că în mod greșit instanța de fond a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 238/2004, întrucât acest act normativ reglementează situația juridică a terenurilor afectate de operațiuni petroliere, astfel cum sunt definite la art. 2 pct. 24 din legea mai sus amintită, iar terenul intimatei reclamante nu se încadrează în această categorie, subsolul acesteia fiind traversat de conducte de gaze și nu de petrol.

De asemenea, Tribunalul reține că în mod greșit instanța de fond a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile art. 616 Codul civil de la 1864, întrucât aceste dispoziții legale reglementează dreptul de servitute de trecere al proprietarului locului înfundat, ceea ce nu este cazul în speță pendente.

Tribunaul reține că, la data cumpărării imobilului de către intimata-reclamantă, erau în vigoare dispozițiile Legii nr. 351 din 14 iulie 2004 Legea gazelor, lege care în prezent este abrogată de art.200 din LEGE 123/2012 la data de 19 iulie 2012 și de LEGE 160/2012 la data de 6 octombrie 2012.

Din punctul de vedere al aplicării legii în timp, trebuie să se facă distincție între situații juridice de natură legală și crearea anumitor drepturi și obligații prin intermediul legii, cărora li se aplică legea nouă și situațiile juridice voluntare care sunt supuse, în ceea ce privește validitatea condițiilor de fond și de formă, legii în vigoare la data intocmirii actului juridic care le-a dat naștere.

În speța, este evident ca lucrarea realizata pe terenul proprietatea intimatei apelante este una de interes public - alimentarea cu gaze - dispozițiile legale aplicabile fiind cele prevăzute de art. 44 alin. 5 din Constituție, art. 480 Cod civil, art. 86, art. 90, 96 din Legea 351/2004.

Legea gazelor nr.351/2004 a reglementat, pe perioada cât a fost în vigoare, un domeniu de interes public, respectiv acela al politicii energetice a statului român în scopul satisfacerii cererii de gaze naturale pentru toate categoriile de consumatori.

Potrivit art.21 din Legea gazelor nr.351/2004, activitatea de transport al gazelor naturale constituie "serviciu public de interes național";, iar lucrările de realizare, exploatare și întreținere a obiectivelor sau sistemelor de transport de gaze naturale sunt "lucrări de utilitate publică";.

Potrivit art. 86 din Legea nr. 351/2004, asupra terenurilor si altor bunuri proprietate publică sau proprietate privata a persoanelor fizice sau juridice, precum și asupra activitatilor desfasurate de persoane fizice sau juridice in vecinatatea capacitatilor, concesionarii din sectorul gazelor naturale beneficiaza, în condițiile legii, pe durata lucrarilor de realizare, reabilitare, retehnologizare, respectiv de exploatare si de intretinere a capacitatilor respective, de urmatoarele drepturi:

a) dreptul de uz pentru executarea lucrarilor necesare in vederea realizarii, reabilitarii sau retehnologizarii capacitatii;

b) dreptul de uz pentru asigurarea functionarii normale a capacitatii prin efectuarea reviziilor, reparatiilor si a interventiilor necesare;

c) dreptul de servitute legala de trecere subterana, de suprafata sau aeriana pentru instalarea de retele, conducte, linii sau de alte echipamente aferente capacitatii si pentru accesul la locul de amplasare a acestora;

d) dreptul de a obtine restrangerea sau incetarea unor activitati care ar putea pune in pericol persoane si bunuri;

e) dreptul de acces la utilitatile publice.

De asemenea, potrivit art. 90 din același act normativ prevede:

(1) Drepturile de uz si de servitute legală, prevazute la art. 86, asupra terenurilor și altor bunuri proprietate publică sau proprietate privată a persoanelor fizice ori juridice au ca obiect utilitatea publică, au caracter legal și se exercită pe toata durata de viață a capacității respective sau temporar, cu ocazia retehnologizarii unei capacitati in functiune, reparatiei, reviziei, lucrarilor de interventie in caz de avarie.

(2) Exercitarea drepturilor de uz si servitute asupra proprietatilor afectate de capacitatile din domeniul gazelor naturale se realizeaza cu titlu gratuit pe toata durata existentei acestora. Daca, cu ocazia intervențiilor pentru retehnologizari, reparatii, revizii, avarii, se produc pagube proprietarilor din vecinatatea capacitatilor din domeniul gazelor naturale, concesionarii au obligatia sa plateasca despagubiri in conditiile legii";, iar potrivit art. 91";(1) Despagubirile se vor stabili avându-se în vedere următoarele criterii: a) suprafata de teren afectata cu ocazia lucrarilor; b) valorile pentru producțiile estimate ale culturilor si plantatiilor afectate, comunicate de organismele abilitate, precum si amenajarile afectate de lucrari; c) valoarea de circulatie a bunurilor imobile afectate. (2) Cuantumul despagubirii se stabileste prin acordul partilor sau, în cazul in care parțile nu se înțeleg, prin hotărare judecatorească";.

De asemenea, potrivit art. 96 din același act normativ

"Pentru protectia obiectivelor/sistemelor din sectorul gazelor naturale se interzice terților:

a) sa realizeze constructii de orice fel in zona de siguranta a conductelor de gaze naturale; în cazul în care, în mod excepțional, este necesar ca pe terenul pe care este amplasată rețeaua de alimentare cu gaze naturale să se execute o construcție, beneficiarul acesteia și/sau proprietarul va/vor suporta toate cheltuielile de modificare a traseului retelei, in urmatoarele conditii:

1. obținerea acordurilor proprietarilor sau ale deținătorilor legali ai terenului de pe traseul unde urmează să fie plasata noua conductă, precum și a avizelor autoritaților competente și a autorizației de construire;

2. includerea în patrimoniul operatorului licențiat a obiectivelor rezultate in urma modificării.

b) sa efectueze săpături sau lucrări de orice fel sub ori peste conductele de gaze naturale ori în zona de protectie a acestora, fără avizul prealabil al operatorului de sistem;

c) să depoziteze materiale pe căile de acces la conducte și în zona de protecție a acestora;

d) să intervină în orice mod asupra conductelor, echipamentelor și instalațiilor de gaze naturale";.

Potrivit art. 3 Pct.55 și pct.56 din actul normativ mai sus menționat: "zona de protectie - zona adiacentă obiectivelor din sectorul gazelor naturale, extinsă în spațiu, în care se instituie interdicții privind accesul persoanelor, regimul activităților și al construcțiilor, stabilite prin norme tehnice"; și "zona de siguranta - zona adiacenta obiectivelor din sectorul gazelor naturale, extinsa in spatiu, in care se instituie restrictii si interdictii, in scopul asigurarii functionarii normale si pentru evitarea punerii in pericol a persoanelor, bunurilor si mediului, stabilite prin norme tehnice; zona de siguranta cuprinde si zona de protectie";.

În speță, tribunalul reține că îngrădirea dreptului de proprietate privata în scopul satisfacerii unui interes public este permisa de Constituție. Suntem astfel în fața unei limitări legale a dreptului de proprietate al reclamantului, terenul străbătut de conducta de alimentare cu gaze fiind afectat de o servitute legala, potrivit art. 86 din Legea 351/2004.

În ceea ce privește caracterul gratuit al servituții, Tribunalul reține următoarele:

Prevederile art. 90 alin. (2) din Legea gazelor nr. 351/2004, în prezent abrogate, însă aplicabile în speța pendente, instituie o sarcină gratuită care grevează proprietățile afectate de capacități din domeniul gazelor naturale pe toată durata existenței acestora, Dreptul de uz și dreptul de servitute asupra acestor terenuri, stabilite potrivit alin. (1) al acestui articol, privesc utilitatea publică, au caracter legal și se exercită pe toată durata de existență a capacității respective sau temporar, cu ocazia retehnologizării unei capacități în funcțiune, reparației, reviziei, lucrărilor de intervenție în caz de avarie. Rezultă deci că exercitarea acestor drepturi asupra terenurilor afectate de capacități din domeniul gazelor naturale este determinată de un interes general și, ca atare, legiuitorul este pe deplin competent să stabilească limitele dreptului de proprietate în concordanță cu dispozițiile constituționale.

Cu privire la exercitarea drepturilor de uz și servitute asupra unor terenuri afectate de capacități care au ca obiect utilități publice, Curtea Constituțională s-a pronunțat, de exemplu, prin Decizia nr. 72 din 26 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 249 din 22 martie 2004, și Decizia nr. 167 din 1 aprilie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 438 din 17 mai 2004, prin care au fost respinse excepțiile de neconstituționalitate a prevederilor art. 16 alin. (4), art. 18 și art. 37 alin. (4) și (7) din Legea energiei electrice nr. 318/2003. În aceste decizii Curtea a reținut că, exercițiul prerogativelor dreptului său de proprietate nu poate fi absolutizat, făcându-se abstracție de prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituție, potrivit căruia "conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege", precum și de cele ale art. 136 alin. (5), care consacră caracterul inviolabil al proprietății private, "în condițiile legii organice". Potrivit acestor dispoziții, legiuitorul este, așadar, competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepțiunea conferită de Constituție, în așa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Prin reglementarea dedusă controlului, legiuitorul nu a făcut decât să dea expresie acestor imperative, în limitele și potrivit competenței sale constituționale.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, legiuitorul poate aprecia în funcție de nevoia reală a comunității măsurile de limitare a exercițiului dreptului de proprietate. În cauza "James și alții împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei", 1986, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că nu poate fi vorba despre o încălcare a dispozițiilor Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale dacă privarea de proprietate a fost făcută într-un anumit context politic, economic sau social, dacă răspunde unei "utilități publice", așa cum prevede art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, aparținând chiar și unei categorii mai restrânse de persoane, deci și în situația în care colectivitatea în ansamblul ei nu utilizează sau nu profită ea însăși de bun. În vederea realizării scopului ei legitim, măsura privativă de proprietate trebuie însă să păstreze un echilibru just între exigențele interesului general al comunității și apărarea drepturilor fundamentale ale individului. Or, în această materie, legea română respectă exigențele impuse de prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Art. 44 alin. (5) din Constituție prevede expres dreptul autorităților de a folosi subsolul oricărei proprietăți imobiliare pentru lucrări de interes general, în condițiile acordării de despăgubiri proprietarului pentru "daunele aduse solului, plantațiilor sau construcțiilor, precum și pentru alte daune imputabile autorității". Pe de altă parte, potrivit alin. (7) al aceluiași articol, "dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecția mediului și asigurarea bunei vecinătăți, precum și la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului".

În fine, Curtea a reținut că nimic nu împiedică persoana care a suferit un prejudiciu în urma operațiunilor de realizare și retehnologizare a capacităților din domeniul gazelor naturale care se execută pe terenurile proprietate privată să solicite statului sau societăților comerciale specializate repararea pagubelor produse, potrivit dispozițiilor dreptului comun. Acest lucru rezultă, de altfel, chiar din cuprinsul prevederilor art. 90 alin. (2) din Legea nr. 351/2004.

Revenind la speța pendente, Tribunalul reține în primul rând că, numai în cazul producerii unui prejudiciu în urma operațiunilor de realizare și retehnologizare a capacităților din domeniul gazelor naturale care se execută pe terenurile proprietate privată, proprietarii acelor terenuri pot solicita în temeiul dreptului comun repararea acelui prejudiciu.

Chiar și în cazul în care s-ar admite că sunt îndreptățiți să primească despăgubiri propretarii terenurilor al căror subsol a fost afectat prin orice lucrări de interes public, trebuie să se facă dovada exitenței unui prejudiciu, potrivit dispozițiilor dreptului comun.

În continuare, analizând dispozițiile dreptului comun, Tribunalul reține că intimata-reclamanta nu a dovedit săvârșirea unui prejudiciu în patrimoniul său, prejudiciu care să fi fost produs de către apelanta-pârâtă.

Astfel, intimata-reclamantă a cumpărat un teren arabil, deci cu destinație agricolă și nicidecum un teren cu destinația de folosință curți construcții, și nu a dovedit că acesta nu ar putea fi folosit potrivit destinației agricole.

Astfel, în mod greșit instanța de fond, omologând raportul de expertiză efectuat în cauză, a obligat apelanta pârâtă la plata lipsei de folosință prin raportare la valorile stabilite prin expertizele judiciare evaluatorii pentru terenuri construibile sau alte tipuri de imobile.

Dacă terenul ar fi avut categoria de folosința curți construcții la momentul achiziționării acestuia, s-ar fi putut pune problema producerii unui prejudiciu în cazul în care intimata-apelantă ar fi dorit să folosească terenul potrivit destinației sale (adică să construiască un imobil) ceea ce nu este cazul în speță.

Mai mult decât atât, la momentul achiziționării imobilului, pe de o parte cumpărătoarea a dobândit dreptul de proprietate asupra unui teren afectat de o servitute legală, pe care trebuie să o respecte, iar pe de altă parte cumpărătoarea și-a asumat riscul contractului, așa cum rezultă chiar din clauzele contractului de vânzare-cumpărare autentificat de BNP Tudose Maria prin încheierea nr. 4053/17.08.2009.

Chiar și în cazul în care nu ar fi aplicabile dispozițiile art. 1340 din Codul Civil de la 1864, iar intimata-reclamantă a fost de bună credință la încheierea contractului (nu a știut de existența conductelor de gaze) răspunderea pentru un eventual prejudiciu ar aparține vânzătorului în temeiul art. 1337 Cod civil și nicidecum apelantei-pârâte.

Pentru toate considerentele de fapt și de drept, expuse mai sus, Tribunalul, în temeiul art. 295 și art. 296 Cod proc.civ.urmează să admită apelul în sensul schimbării în tot a sentinței apelate, cu consecința respingerii ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată.

← Aplicabilitatea Legii nr. 217/2003 în raporturile dintre...		Nulitatea absolută a contractului de donaţie. Jurisprudență... →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Despăgubiri pentru propretarii terenurilor al căror subsol a fost afectat prin orice lucrări de interes public; dovada unui prejudiciu