Partaj. Jurisprudență Partaj

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

Tribunalul BACĂU Decizie nr. 727 din data de 24.11.2015

Prin sentința civilă nr.4246/06.07.2015 a Judecătoriei Bacău s-a admis acțiunea principală având ca obiect partaj bunuri comune formulată de reclamantul R.L., în contradictoriu cu pârâta R.S.M.

Totodată, s-a admis cererea conexă având a obiect drept de creanță (contravaloare rate credit contractata cu I.) formulată de reclamantul R.L. în contradictoriu cu pârâta R.S.M.

S-a admis excepția netimbrării cererii conexe având a obiect drept de creanță (contravaloare rate credit contracta cu C.B.) formulată de reclamantul R.L. și a fost anulată ca netimbrată această cerere.

S-a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta - reclamantă R.S.M.

S-a constatat că părțile au avut calitatea de soți de la data de 15 octombrie 2000 și pana la data de 28.09.2011, data desfacerii în mod irevocabil a căsătoriei potrivit sentinței civile de divorț nr. 263 din 28 septembrie 2011, pronunțată de Judecătoria Bacau în dosarul nr. 11085/180/2011

S-a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei următoarele bunuri

- suprafața de 2000 mp teren arabil situat în extravilanul comunei S., județul Bacău ,sola 8,parcela 226/27, achiziționată prin contractul de vânzare -cumpărare autentificat sub numărul 971/31 august 2007 la BMNP C.D.M., în valoare de 24 848,4 lei

- o locuință P+1 și împrejmuire situată în comuna S., județul Bacău, edificată în baza autorizației de construire nr. 27 / 25.06.2008 emisă de Primăria comunei S. în valoare de 168 698 lei.

S-a mai constatat ca datorie comună a soților cea rezultată din contractul de credit de investiții imobiliare ( cu garanție ipotecară ) nr. 596855/30.04.2010 încheiat cu I.B. reclamantul R.L. prin care a fost împrumutată suma de 27300 euro, cu obligația de restituire in 240 rate lunare, precum și că pârâta - reclamantă are un drept de creanța reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor făcute de aceasta după divorț la locuința comună, situată în comuna S., județul Bacău, edificată în baza autorizației de construire nr. 27 / 25.06.2008 emisă de Primăria comunei S., județul Bacău, în valoare de 16698 lei.

De asemenea, s-a constatat că reclamantul - pârât a avut o contribuție de 50 % la dobândirea bunurilor comune, iar pârâta-reclamantă de 50% .

S-a dispus sistarea stării de devălmășie.

S-au atribuit în lotul pârâtei - reclamante următoarele bunuri:

- suprafața de 2000 mp teren arabil situat în extravilanul comunei S., județul Bacău ,sola 8,parcela 226/27,achiziționată prin contractul de vânzare -cumpărare autentificat sub numărul 971/31 august 2007 la BMNP C.D.M. în valoare de 24 848,4 lei

- o locuință P+1 și împrejmuire situată în comuna S., județul Bacău, edificată în baza autorizației de construire nr. 27 / 25.06.2008 emisă de Primăria comunei S. în valoare de în valoare de 168 698 lei.

Valoarea lotului atribuit reclamantei -pârâte este de 193 546,4 lei. A fost obligată pârâta - reclamantă să plătească reclamantului - pârât cu titlu de sultă suma de 96 773,2 lei lei.

S-a constatat că reclamantul - pârât are un drept de creanța reprezentând jumătate din contravaloarea ratelor aferente contractului de contractul de credit de investiții imobiliare ( cu garanție ipotecară ) nr. 596855/30.04.2010 încheiat cu I.B. ( în cuantum total de 8948,40 euro), rate achitate în perioada 28.09.2011 15.03.2105.

A fost obligată pârâta - reclamantă să plătească reclamantului-pârât suma de 4474,2 euro (contravaloarea a 20 035,456 lei), reprezentând jumătate din contravaloarea ratelor aferente contractului de contractul de credit de investiții imobiliare (cu garanție ipotecară) nr. 596855/30.04.2010 încheiat cu I.B.

A compensat cheltuielile reprezentând onorarii de avocat, precum și chetuielile de judecată până la limita sumei de 3395 lei și a obligat-o pe pârâta - reclamantă să plătească reclamantului - pârât suma de 2289,5 lei reprezentând diferență de taxă judiciară de timbru suportată în plus de acesta, în raprot de cotele de contribuție stabilite de instanță.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere următoarele considerente:

"Dreptul soților asupra bunurilor dobândite în timpul căsătoriei reprezintă un drept de proprietate comună în codevălmășie, bunul aparținând coproprietarilor, fără a fi precizată vreo cotă - ideală Părțile au avut calitatea de soți de la data de 15 octombrie 2000 pana la data de 28.09.2011, data desfacerii în mod irevocabil a căsătoriei prin sentința civilă de divorț nr. 263 din 28 septembrie 2011, pronunțata de Judecatoria Bacau în dosarul nr. 11085/180/2011 ( fl 46 - 49 ).

Separarea în fapt a soților a avut loc însă anterior, în mai 2011, dată reținută de instanță deși a fost contestată de pârâtă.

Astfel, răspunzând la întrebarea nr. 9 din interogatoriul luat de reclamant ( fl 138 ) pârâta indicat ca moment al separării în fapt octombrie 2008, deci imediat după finalizarea casei in stadiul "la roșu";. Pe de altă parte, la întrebarea nr.1 a interogatoriului luat de pârâtă ( fl 139) reclamantul a arătat ca dată a separării în fapt mai 2011.

În sensul celor susținute de reclamant au declarat martorii C.V.E. ( fl 201 ) și N.A. ( fl 202 ). Astfel, cel dintâi a arătat că soții s-au separat în fapt în mai 2011, lucru pe care îl cunoaște întrucât în perioada 2008 - 2011 a fost la aceștia și nu i s-a părut a fi ceva în neregulă în familia lor. În același sens a declarat și N.A., nașul primului copil al părților, care a precizat că până în mai 2011 soții au conviețuit și și-au administrat veniturile împreună, lucru pecare îl știe în condițiile în care i-a vizitat în perioada 2008 - 2011 și nu i s-a părut nimic anormal. De remarcat și depozițiile acestor martori și sub aspectul participării efective la edificarea imobilului casă bun comun al părților, alături de reclamant, în perioada uletrioară anului 2008 ( respectiv în 2010 ).

Depoziția martorului C.S. ( fl 203 ), bazată doar pe baza celor cunoscute de la pârâtă, în sensul că în anul 2008 reclamantul s-a mutat într-o garsonieră iar pârâta la părinții săi, nu se coroborează cu restul probatorului administrat.

Aceasta, cu atât mai mult cu cât, cu referire la perioada indicată de pârâtă ca fiind de separare în fapt, trebuie remarcat că au fost făcute mai multe achiziții de materiale de construcție de către reclamant, conform facturilor fiscale depuse la dosar, în perioada iunie - octombrie 2010 ( fl 263 - 270 ).

În aceste condiții instanța apreciază că probatoriul administrat a dovedit că separarea în fapt a soților a intervenit în mai 2011.

Potrivit dispozițiilor art. 30, alin 1 Cod familiei, bunurile dobândite de oricare dintre soți în timpul căsătoriei sunt, de la data dobândirii, bunuri comune achiziționate în mod egal de soți, în devălmășie. În virtutea prezumției de comunitate, instituită prin textul citat, bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soți sunt bunuri comune de la data achiziționării lor, fără a deosebi între modurile de dobândire, cu excepțiile prevăzute de lege.

În timpul căsătoriei părțile au dobândit împreună următoarele bunuri :

- suprafața de 2000 mp teren arabil situat în extravilanul comunei S., județul Bacău ,sola 8,parcela 226/27,achiziționată prin contractul de vânzare -cumpărare autentificat sub numărul 971/31 august 2007 la BMNP C.D.M. ( fl 152 ) în valoare de 24 848,4 lei

- o locuință P+1 și împrejmuire situată în comuna S., județul Bacău, edificată în baza autorizației de construire nr. 27 / 25.06.2008 emisă de Primăria comunei S. ( fl 244 ) în valoare de 168698 lei.

Pentru a reține aceste bunuri instanța a avut în vedere cererea reclamantului coroborată cu întâmpinarea și cererea reconvențională a pârâtei, cu interogatoriul părților, înscrisurile depuse la dosar și declarațiile de martori.

Astfel, cu înscrisurile depuse la dosar reclamantul a dovedit achiziționarea suprafeței de 2000 mp teren arabil situat în extravilanul comunei S. ( fl 152 ).

Prețul de achiziționare a a cestui bun la nivelul anului 2007 a fost de 1716 lei, bunul fiind dobândit potrivit probatoriului administrat în cauză de la părinții pârâtei, la un preț sub media pieței de la acel moment.

În privința locuinței P+1 situată în comuna S., județul Bacău instanța reține următoarele:

Prin contractul de vânzare -cumpărare autentificat sub numărul 4948 / 21.11.2007 la BNP S.N. ( fl 153 ) pârâta a dobândit în proprietate, anterior încheierii căsătoriei un apartament situat în Bacău, compus din două camere și dependințe, în schimbul unui preț de 70000000 ( șaptezeci minlioane ) lei ce urma să fie achitat de către C.- Sucursala Bacău urmare a unui împrumut pe care cumpărătoarea l-a încheiat cu C. - Sucursala Bacău.

Potrivit adreselor emise C.B. ( fl 155, fl 309 și fl 405 dosar ) pentru creditul de achiziționare a apartamentului din Bacău, a fost încheiat contractul nr.302 / 21 noiembrie 1997 ( fl 334 ), în valoare de 70 000 000 lei, achitat integral in 18.04.2007 prin depunerea sumei de 3840 lei de către pârâtă. Până la data încheierii căsătoriei pârâta a achitat un număr de 36 rate, diferența de 105 rate sau contravaloarea acestora fiind achitate în timpul căsătoriei.

Din expertiza contabilă întocmită de doamna expert P.C.M. ( fl 435 - 438 ) instanța reține că obligația de plată a pârâtei aferentă contractului de credit sus amintit este de 171 467 506 lei ( din care 70 000 000 lei credit, restul fiind dobânzi și transfer din cont curent ). Din această sumă, până la data încheierii căsătoriei a fost achitată de către pârâtă suma de 37 222 947 lei, însemnând 21,7 % din valoarea creditului acordat.,restul ratelor și dobânzilor aferente fiind achitate în timpul căsătoriei cu pârâtul.

Prin contractul de vânzare -cumpărare autentificat sub numărul 268 / 24 aprilie 2008 la BNP L.C.M.( fl 156 ) a fost vândut de către pârâta apartamentul situat în Bacău, în schimbul uniui preț de 30 000 euro, preț primit integral de vânzătoare mai înainte de autentificarea actului.

Răspunzând la întrebarea nr. 2 din interogatoriul luat de reclamant ( fl 138 ) pârâta nu a recunoscut contribuția reclamantului la plata ratelor aferente creditului C. achitate în timpul căsătoriei, în timp ce fostul soț a susținut contrariul.

Cu toate acestea, prin declarația autentificată sub numărul 367 / 24 aprilie 2008 la BNP L.C.M. ( fl 208 )se specifică că reclamantul este de acord cu vanzarea bunului și-a primit cota parte ce i se cuvine din ratele achitate împreună cu soția sa pentru imobilul situat în Bacău. Se poate reține astfel astfel o recunoaștere a pârâtei asupra contribuției soțului său la plata acestor rate, cu atât mai mult cu cât aceste mențiuni se coroborează și cu restul probatoriului administrat în cauză.

Astfel, din depoziția martorilor C.V.( fl 201 ) și N.A. ( fl 202 ) se desprinde faptul că că ratele apartamantului pârâtei dinainte de căsătorie au fost plătite împreună de soți în timpul căsătoriei din venituri comune, fiind achitat intergral în perioada anilor 2007 - 2008.

Deși martorul O.M.M. ( fl215 ) a specificat că apartamentul pârâtei a fost cumpărat majoritar cu banii părinților acesteia și că nu știe să se fi plătit la imobil și pe parcursul căsătoriei, acesta contrazice atât poziția părții ce l-a propus cât și restul probatoriului administrat în cauză..

Ca atare, deși apartamentul Bacău, a fost achiziționat ca bun propriu de către reclamantă, în condițiile art 31 lit a cod fam, 78,3% din valoarea împrumutului C. de achiziție a bunului a fost achitată în comun de soți în timpul căsătoriei. Raportat la suma de 30000 euro încasată drept preț al vânzării ulterioare a imobilului, contribuția comună a părților este de 23490 euro.

Suma de 30 000 euro încasată drept preț al apartamentului a fost investită de ambii soți în construirea unei case P+1 situată în comuna S., județul Bacău, în stadiul "la roșu ", în intervalul iunie -septembrie 2008, aspect susținut de ambele părți și rezultat din probatoriul admsinitrat în cauză ( reclamantul investind partea efectiv încasată potrivit delarație notariale autentificată sub numărul 367 / 24 aprilie 2008 la BNP L.C.M. ).

Astfel, răspunzând la întrebarea nr. 5 din interogatoriu ( fl 138 ) pârâta a recunoscut faptul că imobilul casă a fost ridicat la roșu pe parcursul anului 2008, indicând însă ca venituri investite banii proveniți din apartament și cei trimiși de părinții săi din Italia. Reclamantul a recunoscut la rândul său, răspunzând la întrebarea nr. 2 din interogatoriul luat ( fl 139 ) că s-a început construcția casei în iunie 2008, la două luni după vânzarea cu 30 000 euro a apartamentului pârâtei. În continuare, răspunzând la întrebarea 4, a arătat și că suma sus amintită, provenită din vânarea imobilului, a fost folosită pentru edificarea imobilului la roșu.

Rezultă și din conținutul expertizei construcții H.C. ( fl 275 - 299 ) că edificarea imobilului a demarat în iunie 2008, fiind făcută în stadiul "la roșu"; în septembrie 2008.

Potrivit acesteia lucrările executate în stadiul "la roșu"; sunt: fundație, zidărie ( structura din lemn) și montare acoperiș ( pereți din bârne, închideri și compartimentări, planșeu din lemn și podină, șarpanta, învelitoare, astereală termizol, rigle, folie, tabachere și lucarne ). Valoarea actualizată a casei la roșu a fost stabilită de expert la suma de de 151947 lei. Tot la acea dată erau făcute și împrejmuiri precum ( gard la drum din plasă pe stâlpi din țeavă metalică; pe laturile N, S și V din plasă pe stâlpi din țeavă metalică),a căroror valoare actualizată a fost stabilită de expert la suma de de 21067 lei. Valoarea actualizată totală a imobiluului în stadiul "la roșu"; a fost stabilită la suma de 173 014 lei.

Martorul C.V.E. ( fl 201) a menționat că locuința a fost construită "la roșu"; cu bani din apartametnul pârâtei dinainte de căsătorie, apartamant care a fost însă achitat de soți. În același sens a fost și depoziția martorului N.A. ( fl 202 ), iar martorul O.M.M. ( fl 215 ) a artat că inițial în casă au fost puși bani din apartamentul pârâtei.

Deși ambele părți au arătat că în continuare, în februarie 2010 ar fi fost fost montată tâmplăria termopan, din expertiza construcții efectată în cauză rezultă că tâmplărie PVC a fost montată în perioada mai - octombrie 2010.

Ca atare, lucrări în continuare la locuința din comuna S., județul Bacău au fost efectuate și în cursul anului 2010, cu precădere în perioada mai -octombrie 2010.

Astfel, prin răspuns la întâmpinare ( fl 37 ) reclamantul a arătat că în perioada iunie - octombrie 2010 au fost realizate următoarele lucrări: instalație electrică interioară, instalație încălzire și sanitară, sapa de nivel la parter, termoizolație exterioară, construcție pereți falși cu termoizolație, branșare rețea electrică, branșare rețea canalizare, turnare trotuare și terasă în jurul casei, amenajare parcare, finisarea parțială a pereților interiori, amenajare spațiu tehnic și baie parter, montaj uși exterioare și că materialele de construcție au fost achiziționate de dânsul și achitate integral.

Răspunzând la întrebarea nr. 8 din interogatoriu ( fl 138 ) pârâta a recunoscut că în perioada mai - octombrie 2010 au fost făcute și următoarele îmbunătățiri: instalație electrică, instalație termicăși centrală termică, instalație sanitară, termoizolație exterioară, termoizolație interioară, construcție pereți și plafoane rigips, branșare canalizare, amenajări exterioare ( trotuare,parcare, alei acces), șapa autonivelantă parter, amenjare baie parter și spațiu tehnic, uși exterioare, schlelet scară interioară, însă a arătat că acestea au fost făcute cu din bani împrumutați de părinții săi din banca italiană și cu bani dați de aceștia.

Prin expertiza construcții efectuată în cauză s-a stablit că în continuare au fost efectuate următoarele lucrări, în cursul anului 2010, deci în timpul căsătoriei: branșament electric, în 2010; branșament apă la rețeaua comunală ( 47 m ), în 2010; branșament canalizare la rețeaua comunală, în 2010; instalații sanitare în 2010; instalații electrice în 2010; instalații de încălzire în iunie 2010; termosistem exterior cu polistiren și fixare parțială pereți rigips ( glet ) în august 2010.Valoarea acestor lucrări a fost stabilită de expert la 72 544 lei.

S-a stabilit totodată prin lucrarea sus amintită și că în mai - octombrie 2010 au mai fost efectuate următoarele lucări de îmbunătățire: tâmplărie PVC rehau, șapă autonivelantă, pereți rigips și termoizolație interioară la pereții exteriori, turnare tersaă și trotuare în jurul casei.Valoarea acestor îmbunătățiri a fost stabilită la suma de 47 081 lei, fiind incluse in valoarea integrală a imobilului.

S-a mai precizat în expertiză și că în 2010 au mai fost executate următoarele finisaje ( indicate de pârâtă în cerere reconvențională ca fiind singurele care existau la data desfacerii căsătoriei ): gresie și faianță în baia de la parter; gresie și faianță în camera tehnică unde e montată centrala; ușa de la intrare .S-a stabilit ca valoare a acestora suma de 3634 lei.

Deși pârâta a contestat participarea reclamantului la efectuarea lucrărilor de edificare a casei din cursul anului 2010 și ulterior, instanța reține că acestă situație de fapt nu corespunde realității, având în vedere probatoriul admisnitrat în cauză, respectiv depozițiile a doi martori care l-au însoțit efectiv pe reclamant. Astfel, martorul C.V.E. ( fl 201) a arătat că după ce s-au terminat banii reclamantul a contractat un credit, banii obținuți fiind investiți tot în casă. A mai specificat că dumnealui l-a ajutat pe recalamant la transportul și montatul plăcilor de rigips, însă după contractatea acestui credit, și că la sfârșitul anului 2010 casa avea instalația sanitară montată, tâmplărie la geamuri iar pe exterior era polistiren, însă nu era gresie și parchet și că în iarna anului 2010- 2011 nu s-a lucrat la casă. Totodată, martorul N.A. ( fl 202 ) a menționat că în anul 2010 a participat și dumnelaui la efectuarea unor lucrări la imobilul părților, că atunci se monta rigipsul, instalația electrică era montaă, se făcea izolația exterioară și unele lucrări asemănătoare la etaj.

Valoarea integrală a imobilului stabilită de expert prin metoda comparațiilor, recomanndată întrucât din punct de vedere a preciziei este cea mai aproape de valoarea de tranzacționare a imovilelor existente pe piața imobiliară la data evaluării, fiind exclusiv bazată pe valori de piață, este de 214 050 lei, echivalentul a 48 209 euro.

Întrucât casa nu era locuibilă, nefind finisată, în timpul căsătoriei soții nu au locuit în imobilul din comuna S., județul Bacău, astfel cum rezultă din răspunsul reclamantului la interogatoriul luat de pârâtă ( intrebarea 6, fl 139 ).

După desfacerera căsătoriei pârâta a efecetuat următoarele îmbunătățiri la locuința din comuna S., județul Bacău, indicate în cerere reconvenținală și recunoscute de reclamant la întrebarea nt. 7 a interogatoriului luat de pârâtă ( fl 139 ) și rezultate din restul probatorioului admisnitrat:văruit, montat parchet la parter, montat gresie și faianță în bucătărie, montat gresie în hol, montat balustradă scara interioară, montat trei uși interioare , montat gresie și fainață în baia de la etaj, montat, obiecte sanitare în băi ( cadă, chiuvetă, wc la etaj; chiuvetă și wc la parter )

Prin expertiza construcții H.C. s-au evidențiat următoarele îmbunătățiri efectuate după noiembrie 2011: zugrăveli lavabile, montat parchet la parter, montat gresie și faianță în bucătărie, hol parter, baie etaj, montat balustradă la scara interioară, montat patru uși la interior, montat obiecte sanitare în băi ( cadăși wc în baie etaj, lavoare și wc în baie parter ).Valoarea acestor îmbunătățiri a fost stabilită la suma de 16698 lei

În conseicnță, sub aspect reconvențional instanța va constata ca pârâta - reclamantă are un drept de creanța reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor făcute de aceasta după divorț la locuința comună, situată în comuna S., județul Bacău, edificată în baza autorizației de construire nr. 27 / 25.06.2008 emisă de Primăria comunei S., județul Bacău, în valoare de 16 698 lei.

Concluzionând, instanța reține că valoarea de circulație a imobilului casă ( incluzând deci toate lucrările, inclusiv cele efectuate după divorț ) este de 48 209 euro, adică contravaloarea a 214 040 lei.

Pentru a edifica această casă inițial a fost investită suma de 30 000 euro rezultată din vânzarea apartamentului bun propriu al pârâtei. Din acestă valoare, suma 23 490 euro ( contravaloarea a 103 356 lei ), reprezentând un procent de 78,3% din prețul de vânzare ( prin raportare la procentul de plată a creditului C. pentru achiziționarea apartamentului reclamantei în timpul căsătoriei) reprezintă contribuție comună a soților, iar 6510 euro (respectiv contravaloarea a 28 644 lei ) echivaletul unui procent de 21,7 % din prețul de vânzare ( adică procentul de paltă a creditlul C. de către pârâtă înainte de căsătorie ) contribuție proprie ai pârâtei.

Totodată, 16 698 lei reprezintă investiții ale pârâtei după desfacerea căsătoriei.

Pentru determinarea valorii imobilului - contribuție comună a părților instanța urmează a scădea sumele reprezentând contribuții ale pârâtei ( dinainte de căsătorie , respectiv 21,7 % din valoarea de înstrăinare a apartamentului din Bacău, și de după desfacerea căsătoriei prin divorț, respective contravaloarea imbunătățirirlor aduse locuinței - de 16 698 lei ).Valoarea reținută pentru imobil ( din contribuție comună ) este astfel de 168698 lei.

Cu privire la datoria comună a părților instanța reține următoarele:

Potrivit contractului de credit de investiții imobiliare ( cu garanție ipotecară ) nr. 596855/30.04.2010 încheiat cu I.B. reclamantul R.L. a împurumutat suma de 27 300 euro, destinația indicată fiind achiziție imobil, termenul de rambursare fiind de 20 ani, in 240 rate consecutive ( fl 9 - 16 ).

Reclamantul a specificat că acest credit a fost folosit pentru continuarea lucrărilor la imobilul casă din comuna S., județul Bacău, în timp ce pârâta a arătat că banii au fost folosiți de soț în interes personal.

Analizând natura acestui împrumut instanța urmează a avea în vedere pentru început că, reținându-se ca moment al separării în fapt mai 2011, creditul sus amintit a fost contractat în perioada conviețuirii părților.

Conform art 32 lit c cod fam, în vigoare la data contractării creditului, sunt datorii comune ale soților obligaâiile contrcatate de ficare din soți pentru împlinirea nevoilor obișnuite ale căsniciei.

Ca atare, pentru ca o obligație să fie considerată comună trebuie să fie îndeplinite următoarele cerințe: obligația să izvorască dintr-un act juridic, chiar unilateral, obligația să fie asumată de către un sigur soț, întrucât se prezumă că este mandatar și al celulat soț iar obligația să fie asumată pentru îndeplinirea nevoilor obișnuite ale căsniciei. Cu referire la noțiunea de nevoie obișnuită trebuie luat în considerare nivelul de viață al părților. Totodată trebuie avut în vedere că nu este necesar ca obligația asumată de un soț să fi fost efectiv folosită pentru îndeplinirea nevoilor obișnuite ale căsniciei.

Analizând probatoriul administart instanța reține că răspunzând la întrebarea nr.6 din interogatoriu ( fl 138 ) pârâta a negat utilizarea creditului de 27 300 euro luat de reclamant de la I. pentru casă, specificând că banii au fost folosiți de fostul soț.

Faptul că la întrebarea 8 a interogatoriului luat reclamantului ( fl 139 ) acesta specificat că după separarea părților a îmbunătățit apartamentul părinților dumnelaui, în care locuiește în prezent cu copilul și concubina, cu bani împrumutați de la I., nu este de natură a conduce la cocluzia că investiția a vizat bani din creditul supus partajului, cu atât mai mult cu cât reclamantul a negat acest luru, a depus în sprijinul susțineirlor sale un alt contract de credit (fl 454) încheiat ulterior, în 23.12.2011, după divorț, cu aceeași instituție bancară ( pe care îl leagă de investiția sus precizată ) iar restul probatoriului administart în cauză nu a confirmat susținerile pârâtei.

Utilizarea de sume de bani din creditul contractat de reclamant cu cu I.B. în 30.04.2010 rezultă din depozoția martorilor C.V.E. ( fl 201 ) și N.A. ( fl 202 ). Astfel, cel dintâi a menționat că după ce s-au terminat banii în anul 2010, reclaamntul a făcut un credit, iar banii au fost folosiți pentru continuarea lucrărilor, dumenalui ajutând personal reclamantul, după contractarea împrumutului la transportul și montatul plăcilor de rigips. N.A. ( fl 202 ) a declarat că toți banii din credit au fost folosiți poentru construcția casei, în anul 2010 participând și dumenalui la efectuarea de lucrări în locuința soților, timp în care se monta rigipsul, instalația electrică era montată, se făcea izolația exterioară și unele lucrări asemănătoare la etaj. Acest martor a specificat că după contractarea creditului l-a ajutat pe reclamant să achiziționeze materiale de construcție, că instalația elcetrică a fost făcută de reclamant, izolația exterioară de nașul de cuninie iar dumnealui l-a ajutat la monatul rigipsului.

De remarcat și faptul că potrivit înscrisurilor depuse la dosar în perioada ulterioară contractării creditului sus amintit au fost achiziționate materiale de construcție de către rcelamant conform facturilor fiscale depuse la dosar, în perioada iunie - octombrie 2010 ( fl 263 - 270 ), aspect ce se coroborează cu restul robatoriului admisnitrat.

Ca atare, pentru efectuarea lucrărilor la casă în cursul anului 2010 au fost folosiți și bani din creditul contractat de reclamant de la I., nr. 596855/30.04.2010.

Întrucât obligația izvorăște dintr-un act juridic, este asumată de către un sigur soț și este destinată satisfacerii ueni envoi obișnuite a căsniciei, aceea de a asugura familei o locuință, acaatsa este apreciată de instanță ca fiind comună, urmând a fi reținută ca atare.

În privința cotelor de contribuție instanța reține următoarele:

Întinderea drepturilor soților se stabilește în raport de contribuția fiecăruia la dobândirea bunurilor în timpul căsătoriei, soții neavând un drept stabilit de la început asupra unei cote din bunurile comune, fiind astfel necesară administrarea de probe prin care să se determine aportul fiecăruia la dobândirea lor. În lipsa altor probatorii din care să rezulte că unul dintre soți a avut o contribuție mai mare la achiziționarea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei, se prezumă că ambii soți au avut contribuții egale.

Pentru stabilirea cotelor de contribuție ale soților instanța are în vedere mai multe criterii, precum veniturile realizate de soți, măsura în care soții alocă cheltuielilor comune veniturile realizate, munca depusă în gospodărie, ajutorul părinților etc.

Prin cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată reclamantul a solicitat reținerea în favoarea părților a unor cote de contribuție la dobândirea bunurilor comune de 50 % , însă a subliniat că veniturile sale erau mult mai mari decât ale soției.

Prin cerere reconvențională pârâta a solicitat reținerea în favoarea sa a unei cote de contribuție de 90 % în considerarea faptului că terenul de 2000 mp le-a fost vândut de tatăl dumneaei cu un preț modic de 1716 lei plătit în 2007, că imobilul casă s-a realizat aproape integral din contribuția dumneaei, că anterior căsătoriei a dobândit un apartament in Bacău, care potrivit art 31 lit a cod fam este bun propriu, vândut în 2008 când a început construcția casei din S. cu suma 30000 euro investită în ridicarea casei "la roșu"; și că a fost ajutată cu bani de către părinții care lucrează în Italia: 18 000 euro la 29.04.2008 ( bani scoși de la bancă din Italia ) și 10 000 euro a primit în mai multe tranșe în cursul anului 2009.

În primul rând instanța urmează a constata că aspectele legate de investirea unor venituri proprii ale pârâtei în bunul comun ( respectiv plata ratelor unui credit anterior încheierii căsătoriei ) au fost deja stabilite în cele ce au precedat, și, cum veniturile proprii nu sunt de natură a spori cota de contribuție la achiziționarea unui bun comun, valorile bun propriu, stabilite procentual, au fost scăzute din valoarea imobilului casă bun comun.

În privința terenului de 2000 mp, în prezent în valoare de 24 848,4 lei, instanța reține că a fost achizițonat în anul 2007 cu suma de 1716 lei de la părinții reclamantei. Luând în considerare evoluția în timp a preturilor imobilelor, insatnța constată că prețul achitat este sub valoarea de circulație a unui astfel de bun la nivelul anului 2007, instanța va reține diferența de valoare neachitată ca un ajutor primit de părți de la părinții reclamantei, de natură a contribui la sporirea cotei de contribuție a acesteia la dobândirea bunurilor commune.

Cu referire la alte sume de bani pretins a fi date soților de părinții pârâtei instanța reține următoarele:

La interogatoriul ce i s-a luat ( fl 138, întrebarea 5 ) pârâta a arătat că din bani dați de părinții ei și din cei obținuți din vânzarea apartamentului s-a ridicat, în anul 2008, casa la roșu. În continuare, la întrebarea nr. 8 a aceluiași interogatoriu ( fl 138 ) aceasta a arătat că în peiroada mai - octombrie 2010 au fost realizate mai multe lucrări la imobilul bun comun, însă cu bani imprumutați de părinții ei de la o bancă italiană și virați de aceștia pe parcurs în țară. Pârâta a mai susținut că în aprilie 2008 ar fi primit de la părinții săi suma de 18000 euro, bani pe care soții i-ar fi primit când s-au deplasat în Italia, situatie nerecunoscută însă de reclamant la interogatoriu ( fl 139, întrebarea 4 ). Deplasarea în Italia, singurul lucru recunoscut de reclamant, a fost confirmată și de actele depuse la dosar ( fl 160 - 164 ).

În sensul sus amintit pârâta a depus la dosar un înscris subsemnătură privată ( fl 159 ) din 29.04.2008 din care rezultă că tatăl acesteia B.B. -ar fi dat fiicei sale R.S. în data de 29.04.2008 suma de 18 000 euro în scopul de a-și construi o casă.

A fost anexată totodată o recipisă emisă de U.B. ( fl 167, tradusă fl 219 ) din care rezultă cu privire la suma de 18 000 euro că în data de 29.04.2008 a fost ridicată această sumă în numerar la ghiseu de către tatăl pârâtei, B.G.

Martorul C.S. ( fl 203 ) a menționat la rândul său din cele cunoscute de la fiica sa, care lucrează în Italia, că părinții pârâtei au lucrat și ei , în Italia iar mama acesteia a împrumutat 18 000 euro pe care i-a dat fetei pentru a-și construi locuința.

Martorul O.M.M. ( fl 215 ) a specificat, din cele cunoscute de la părinții pârâtei, că pârâta și soțul acesteia ar fi fost chemati în Italia de unde au primit 18 000 euro, bani înmânați personal. Același martor, întrebat de instanță, a menționat în finalul depoziției că nu o cunoaște pe numita P.F. și nu a fost nicodată martor într-un proces al mamei pârâtei, B.M., însă susținerile sale sunt contrazise de restul probatoriului admisnitrat în cauză, situație care este de natură a naște îndoieli asupra sincerității sale. În concret, cu privire la cele declarate de martor, trebuie reținut că urmare a unei cereri de chemare în judecată formulată de reclamanta B.M. ( fl 241 - 242 ) s-a pronunțat sentința civilă 5627/ 1 iunie 2009 în dosarul nr. 3309/180/2009, prin care numita P.F. ( pârâtă în acea cauză ) a fost obligată la restiturea către reclamanta a sumei de 20570 euro reprezentând împrumut nerestituit ( fl 340 - 341 ).Pentru a pronunța soluția anterior menționată a fost avută în vedere și declarația martorului O.M.M. ( fl 243 dosar ). Prin hotărârea anterior menționată instanța a reținut că o sumă de 18000 euro împrumuată de la o bancă din Italia, destinată ajutării soților din prezenta cauză pentru a-și construi o casă, a fost împrumutată în iunie 2008 numitei P.F., pentru o lună, persoană care nu a restituit banii la scadență. Prin hotărârea sus amintită practic au fost astfel confirmate susținerile mamei pârâtei din cerera de chemare în judecată ( fl 241 -242 ) în sensul că suma de 18 000 euro a fost dată soților, însă în fapt banii nu au fost folosiți potrivit destinației stabilite, ci împrumutați.

În aceste condiții, instanța apreciază ca suma sus amintită nu a fost utilizată de soți pentru edificarea construcției bun comun.

Pentru a face dovada ajutorului finaciar al păriților săi, au fost depuse la dosar de către pârâtă și alte înscrisuri ( fl 170 - 177 , traduse fl 229 - 239) din care rezultă că numitei B.A.G. i-au fost transferate din contul lui B.G. mai multe sume de bani: 5000 euro în data de 02.04.2009, 650 euro în data de 1205.2009, 400 euro în data de 20.05.2009, 1000 euro în data de 09.07.2009, 1600 euro în data de 13.07.2009, 500 euro în data de 07.09.2009. Cu inscrisrile sub semnătră privată( fl 178 - 183 ) pârâta a intenționat să facă dovada predării către dânsa a sumelor de bani sus amintite.

La intrebarea nr. 5 din interogatoriul ce i s-a luat reclamantul a recunoscut că că părinții pârâtei i-au ajutat însă cu sume modice, de 2 - 3 ori, de 50 - 100 euro.

Martorul O.M.M. ( fl 215 ), a cărui depoziție este însă analizată sub rezervă în considerarea celor anterior menționate, este singurul care a confirmat transmiterea unor sume de bani soților de către părinții pârâtei în anul 2009, printr-o soră, pe care i-ar fi folosit la construcția casei. C.S. ( fl 203 )a menționat că nu cunoaște dacă soții au mai primit alți bani în fară de cei 18 000 euro.

În condițiile în care probatoriul admisnitart în cauză nu confirmă integral susținerile pârâtei referitor la transmiterea de către părinți a unor sume de bani, instanța va considera probat sprijul dat de părinții săi în limita recunoașterii reclantului și a înscrisurilor depuse ( fl 187 - 182 ).

În privința venituirlor părților, instanța reține că reclamantul a depus la dosar copia carnetului de muncă seria MPS nr. 1718626 ( fl 140 - 150 ) cu care a facut dovada că în perioada 2000- 2011 aceasta a realizat venituri. Totodată a depus înscrisuri ( fl 450 - 453 ) cu privire la venituri realizate în anii 2008 - 2011. Astfel, venitul încasat de acesta la nivelul aului 2000 era de 2 700 000 lei, iar înanul 2010 de 3734 lei.

La rândul său pârâta a depus in copie carnetul de muncă seria mps nr. 2019316 ( fl 321 - 329 ) din care rezultă că în perioada 2000 - 2010 a avut loc de muncă, în anul 2000 venitul său fiind de 901 000 lei, iar în anul 2010 de de 1887/1607 lei.

Analizând comparativ cărțile de muncă depuse de părți, pentru fiecare an în parte, instanța constată că nu există diferențe semnificative de venituri între cei doi soți, deși au existat perioade în care unul sau altul dintre soți au avut salariul mai mare.

Deși martoriul N.A. ( fl 202) a specificat că reclamantul a realizat venituri mai mari., soția câștigând o treime raprotat la venituirle soțului, susținerile acestuia nu sunt confirmate de restul probatorului admisnitrat.

În consecință, față de cele anterior precizate, în condițiile în care pe parcursul căsătoriei ambele părți au avut loc de muncă, neexistând diferențe semnificative de venituri între aceștia, luând în considerare și sprijinul dat de familia pârâtei, care însă potrivit dovezilor administrare nu este însă de natură a răsturna prezumția de contribuție egală la dobândirea bunurilor comune, instanța va reține în favoarea părților cote egale de contribuție.

Sub aspectul atribuirii bunurilor instanța reține că împărțirea bunurilor comune ale soților trebuie făcută de regulă în natură, numai în situația în care nu este posibilă atribuirea de bunuri către fiecare copartajant urmând să fie compensate în bani drepturile lor.

La formarea loturilor instanța are în vedere criteriile stabilite de art. 6739 C.pr.cv, și anume mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăruia din masa bunurilor de împărțit, posesia asupra bunurilor, natura bunului, evitarea împărțirii excesive a bunurilor, ocrotirea interesului părților, starea de nevoie .

Deși reclamantul a solicitat atribuirea în lotul său a imobilului sus amintit, rezultă din probatoriului administrat în cauză că după separare pârâta a fost cea care a folosit bunurile comune, la care de altfel a efectuat și investiții. În plus, terenul pe care a fost edificată locuința provine de la părinți fostei soții, iar acesteia i-au fost încredințați copii minori prin sentința de divorț, fiind necesar a le asigura un spațiu de locuit. Nu în ultimul rând trebuie avut în vedere că pârâtul dispune de locuință, după cum el însuși a arătat, pe care o ocupă cu actuala familie.

În consecință, instanța va atribui în lotul pârâtei - reclamante următoarele bunuri:

- suprafața de 2000 mp teren arabil situat în extravilanul comunei S., județul Bacău ,sola 8,parcela 226/27,achiziționată prin contractul de vânzare -cumpărare autentificat sub numărul 971/31 august 2007 la BMNP C.D.M. în valoare de 24 848,4 lei

Valoarea lotului atribuit reclamantei -pârâte este de 193 546,4 lei.

Va obliga pârâta - reclamantă să plătească reclamantului - pârât cu titlu de sultă suma de 96 773,2 lei.

Totodată, în condițiile în care s-a reținut ca fiind datorie comună cea rezultată din contractului de contractul de credit de investiții imobiliare ( cu garanție ipotecară ) nr. 596855/30.04.2010 încheiat cu I.B. , iar reclamantul este cel care după desfacerea căsătoriei a achiat ratele acestui credit, va constata ca reclamantul - pârât are un drept de creanța reprezentând jumătate din contravaloarea ratelor aferente contractului ( în cuantum total de 8948,40 euro), rate achitate în perioada 28.09.2011 - 15.03.2105.

Pe cale de consecință, va obliga pârâta - reclamantă la plata către reclamantul - pârât a sumei de 4474,2 euro ( contravaloarea a 20 035,456 lei ) reprezentând jumătate din contravaloarea ratelor aferente contractului de contractul de credit de investiții imobiliare ( cu garanție ipotecară ) nr. 596855/30.04.2010 încheiat cu I.B.

În privința cererii conexe având a obiect drept de creanță ( contravaloare rate credit contractat cu C.B. ) formulată de reclamantul R.L. în contradictoriu cu pârâta R.S.M. ( înregistrată sub numărul de dosar 257/180/2013 ) instanța reține că în condițiile în care reclamantul nu a achitat taxa judiciară de timbru stabilită în sarcina sa, la terenul din 4 aprilie 2013 ( fl 211 ) a fost admisă excepția netimbrării, astfel încât pe fond, instanța urmează a anula această cerere ca netimbrată.

Va compensa cheltuielile de judecată reprezentând onorarii de avocat.

În baza art 453 cod proc civ va compensa cheltuielile de judecată ( taxă timbru, onorarii expertize ) până la limita sumei de 3395 lei și obligă pârâta - reclamantă la plata către reclamantul - pârât a sumei de 2289,5 lei reprezentând diferență de taxă judiciară de timbru suportată în plus de acesta, în raport de cotele de contribuție stabilite de instanță. Pentru a stabili astfel instanța a avut în vedere că reclamantul a făcut cheltuieli de judecată ( taxă judiciară de timbru și onorarii expertize ) în sumă totală de 7974 lei, iar pârâta de 3395 lei.";

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta R.S. M., considerând că este nelegală și netemeinică.

I. Apelanta critică soluția instanței față de faptul că a stabilit cote de contribuție egale la dobândirea bunurilor comune.

În susținerea acestui motiv de apel, s-au invocat următoarele argumente:

"Din întreaga motivare a hotărârii sub aspectele expuse sintetic mai sus, rezultă atitudinea părtinitoare a instanței, net favorabilă reclamantului, manifestată prin modalitatea în care a admis probatoriile: a ordonat probatorii din oficiu în favoarea reclamantului (a se vedea încheierea de repunere a cauzei pe rol din 19.12.2013), în vreme ce subsemnatei mi-a respins solicitarea de probatorii - relații la bănci - solicitare re-formulată în contextul formulării de către reclamant a unei noi acțiuni (a se vedea încheierea de ședință de la termenul din 11.05.2015), 2) a interpretat probatoriul administrat în cauză exclusiv în favoarea reclamantului, fără a menționa măcar într-o frază pentru care motiv înlătură argumentele subsemnatei, aspecte care reprezintă tot atâtea încălcări ale principiului egalității părților în fața instanței și ceea ce este cel mai grav 3)a încălcat dispozițiile legale ale Codului Familiei, cu consecința interpretării eronate a semnificației juridice vădit neîndoielnice a actelor deduse judecății. Astfel:

Pentru a reține o contribuție egală a părților la dobândirea bunurilor comune, instanța de fond a realizat o veritabilă ,.apărare" a reclamantului, concretizată în manifestările sus-arătate.

Dintre toate apărările pe care instanța i le-a făcut reclamantului, de departe cea mai gravă este interpretarea eronată a naturii juridice a prețului de 30.000 euro încasat de subsemnata din vânzarea apartamentului bun propriu. Acest preț, deși este bunul propriu al subsemnatei în temeiul art. 31 lit. f) din Codul Familiei, text pe care instanța l-a încălcat în mod flagrant (filele 6-7 ale hotărârii), a fost transformat de instanță într-un drept de creanță al reclamantului, aspect care echivalează cu o admitere mascată a acțiunii care a format obiectul Dos.civ.nr. 275/180/2013 al Judecătoriei Bacău.

Astfel, prin acțiunea care a format obiectul Dos.civ.nr. 257/180/2013 al Judecătoriei Bacău, reclamantul R.L. a solicitat să i se constate un drept de creanță asupra prețului de 30.000 euro obținut de subsemnata din vânzarea apartamentului bun propriu, în considerarea contribuției acestuia la achitarea în timpul căsătoriei a creditului contractat de subsemnata - acțiune care a fost anulată ca netimbrată (aparent) și admisă de facto prin sentința apelată.

Deși problema dedusă judecății și anume contribuția unuia dintre soți la rambursarea creditului luat de celălalt soț pentru a-și cumpăra un bun propriu a fost clar tranșată în doctrina și în practica judiciară, în sensul că: soțul care a contribuit la plata ratelor unui credit cu care celălalt soț și-a achiziționat un bun propriu are doar dreptul la rambursarea de către celălalt a ratelor plătite, conform cotei sale de contribuție, drept care în speță a fost satisfăcut, așa cum recunoaște reclamantul prin Declarația autentificată sub nr. 367/24.04.2008, la 19.12.2013 instanța a repus cauza pe rol.

Fără a ține cont de apărările subsemnatei în sensul sus-arătat, și mai grav, fară a menționa măcar într-o frază pentru care motiv le înlătură, instanța de fond a ordonat din oficiu proba cu expertiză contabilă (expertiza P.C.). Modalitatea în care instanța de fond a stabilit în mod unilateral unicul obiectiv al acestei expertize: "Să fie stabilit cuantumul și ponderea ratelor de credit (inclusiv dobânzi) aferent Contractului de credit cu dobândă subvenționată 2/2.11.1997 încheiat de pârâtă cu C.B. Sucursala Bacău, înainte și după încheierea căsătoriei" anticipa clar intenția instanței de a-l favoriza pe reclamant, prin aplicarea ponderii ratelor achitate proporțional asupra valorii apartamentului însuși.

Modalitatea în care instanța de fond a interpretat însă concluziile Raportului de Expertiză P.C. este revoltătoare și absolut prejudiciabilă pentru subsemnata, întrucât expertiza a stabilit o valoare mică a ratelor încheiate în timpul căsătoriei, fiind vorba de un credit cu dobândă subvenționată. In contextul în care în Capitolele II) Desfășurarea expertizei și III) Concluzii, punctele B din ambele capitole ale Raportului de Expertiză P.C. s-a stabilit că ratele achitate în timpul căsătoriei părților sunt de 4787 RON, aspect care coroborat cu pretenția reclamantului de a fi avut o cotă de contribuție în timpul căsătoriei de 50% , presupune că în timpul căsătoriei acesta a achitat cel mult jumătate din această sumă (2393 lei), instanța de fond a reținut că această sumă reprezintă " 78,3% din valoarea creditului acordat", procent pe care l-a transferat asupra valorii/prețului obținut din vânzarea apartamentului însuși (sic!)

In acest sens, instanța a reținut: ,"Ca atare, deși apartamentul din Bacău, a fost achiziționat ca bun propriu de către reclamantă, în condițiile art. 31 Ut. a) din codul familiei, 78,3% din valoarea împrumutului C. de achiziție a bunului a fost achitată de soți în timpul căsătoriei. Raportat la suma de 30.000 euro încasată drept preț al vânzării ulterioare a imobilului, contribuția comună a părților este de 23.490 euro ".

Practic, în mod nelegal și sfidând orice logică juridică, instanța de fond a preluat procentul de 78,3% (nici pe acesta nu înțelegem cum l-a calculat - pentru că 4787 lei nu reprezintă 78,3% din 70.000.000 lei vechi (7000 RON)) din ratele achitate în timpul căsătoriei și l-a aplicat proporțional asupra a însăși valorii de piață a apartamentului bun propriu al subsemnatei și în consecință asupra prețului încasat de subsemnata din vânzarea acestuia.

Ori, "prețul vânzării ulterioare a imobilului" este în temeiul art. 31 Ut. f) din Codul familiei - pe care instanța de fond l-a eludat - tot bunul meu propriu:"Nu sunt bunuri comune, ci bunuri proprii ale fiecărui soț, valoarea ce reprezintă și înlocuiește un bun propriu sau bunul în care a trecut această valoare ". Sumele cu care reclamantul ar fi contribuit la achitarea bunului meu propriu constituie un drept de creanță, iar acestea trebuie avute în vedere în cuantumul în care s-au achitat, iar nu aplicându-se proporțional asupra bunului cumpărat cu rate.

2)Prin modalitatea în care instanța de fond a tranșat problema contribuției reclamantului la rambursarea parțială a unui credit subvenționat de stat cu care am achiziționat un bun propriu, nu numai că a încălcat dispozițiile art. 31 Ut. f) C.fam. - pe care a avut grijă să le treacă sub tăcere, dar a asigurat o îmbogățire fără justă cauză a acestuia. Astfel, în contextul în care în timpul căsătoriei părților, s-a achitat doar suma de 4787 lei - calculat de instanță ca reprezentând 78,3% din valoarea creditului, reclamantului i se consfințește un veritabil drept de creanță asupra aceluiași procent din valoarea de piață/prețul bunului cumpărat cu acest credit, preț care este tot bunul meu propriu. Ne întrebăm firesc, în contextul în care instanța aplică valoarea ratelor achitate asupra însăși valorii bunului cumpărat cu acestea, care ar fi fost soluția acesteia, respectiv la ce sumă ar fi calculat "contribuția" reclamantului în ipoteza în care subsemnata aș fi vândut apartamentul cu o sumă modică/simbolică, mult inferioară ratelor plătite?! Să înțeleg că reclamantul ar fi îndreptățit să recupereze 1/2 din prețul apartamentului meu bun propriu, deși contribuția lui la achitarea ratelor a fost mai mare?!

Nu este de omis că din cei 4787 lei achitați în timpul căsătoriei, așa cum rezultă din Raportul de Expertiză Contabilă P.C., 3840 lei - care reprezintă cea 80% din totalul ratelor achitate în timpul căsătoriei - a reprezentat suma cu care la 18.04.2007 s-a rambursat integral creditul. Cum între momentul în care am rambursat integral creditul: 18.04.2007, achitând 3840 lei și momentul în care mi-am vândut apartamentul bun propriu 24.04.2008, s-a scurs doar un an, timp în care nu se poate vorbi despre devalorizarea banilor plătiți ca rate, este cu atât mai evident că valoarea ratelor plătite nu poate fi transpusă proporțional asupra valorii apartamentului.

În contextul sus-arătat, îmbogățirea fără justă cauză a reclamantului creată de instanță rezidă în faptul că, potrivit raționamentului instanței, acesta contribuie ipotetic la achitarea a 1/2 din suma de 4787 lei (din care 3840 lei la 18.04.2007) și dobândește un drept de creanță de 1/2 din suma de 23.490 euro (78,3% din valoarea bunului meu propriu).

Cu alte cuvinte, reclamantul a plătit ipotetic în timpul căsătoriei, cel mult 1/2 din 4787 lei (2393 lei) și primește 11.745 euro! - cotă parte dintr-un bun propriu al subsemnatei.

5)Raționamentul eronat sus-arătat al instanței a mers până într-acolo încât suma de 23.490 euro încasată de subsemnata din vânzarea bunului propriu și investită în edificarea la roșu a casei în litigiu, este inclusă la masa de partaj, cu consecința obligării subsemnatei de a-i plăti sultă reclamantului din însuși prețul încasat din vânzarea bunului propriu, preț care este bunul meu propriu (50% din 23.490 euro)!!!

În acest sens, la fila 10 a sentinței apelate instanța a reținut: "Concluzionând, instanța .-...Pentru a edifica această casă a fost investită suma de 30.000 euro rezultată din vânzarea bunului propriu al pârâtei. Din această valoare, suma de 23.490 (contravaloarea a 103.356 lei) reprezintă un procent de 78,3% din prețul de vânzare (prin raportare la procentul de plată a creditului C. pentru achiziționarea apartamentului în timpul căsătoriei) reprezintă contribuție comună a soților ".

Soluția instanței este cu atât mai injustă cu cât, așa cum rezultă din memoriul depus de reclamant la fila 200 dosar (redat de instanță în cuprinsul motivării - ultima frază de pe fila 3 și fila 4 sus a hotar arării apelate), reclamantul pretins că soții ar fi achitat "împreună" în timpul căsătoriei "circa 90 milioane lei" (vechi), mai exact 4787 lei, conform Raportului de Expertiză P.C., astfel încât instanța nu putea stabili că, contribuția reclamantului reprezintă 1/2 din 23.490 euro.

Cert este că, în virtutea atitudinii vădit părtinitoare, instanța a preluat necenzurat susținerile și procentele avansate de reclamant în cuprinsul memoriului sus-arătat, inventând în interesul acestuia instituția aplicării ratelor de credit proporțional asupra valorii bunului însuși, în vreme ce în cazul apărărilor pe care subsemnata mi le-am făcut în întâmpinare, Reconvențională, întâmpinarea din Dos.civ.nr. 257/180/2013 și Concluziile scrise (de la 17.12.2013 și iunie 2015) prin care am expus soluția corectă în cazul ratelor de credit, nu a precizat nici măcar într-o propoziție de ce înlătură.

4 )Raționamentul eronat sus-arătat, anume că 23.490 euro din bunul meu propriu reprezintă "contribuție comună a soților", a fost continuat în același spirit de instanță, aceasta interpretând Declarația autentificată sub nr. 367/24.05.2008 (fila 208 dosar): "și-a primit cota parte ce i se cuvine din ratele achitate împreună cu soția sa pentru imobilul situat în Bacău, " ca pe o "recunoaștere a pârâtei asupra contribuției acestuia la plata acestor rate "(?!), deși nu subsemnata am dat declarația sus-amintită.

Dimpotrivă, declarația reclamantului - ca manifestare unilaterală a voinței acestuia, are semnificația juridică a recunoașterii acestuia că și-a primit partea din ratele creditului - nicidecum parte din prețul de vânzare al imobilului cumpărat în rate contractat pentru achiziționarea bunului meu propriu, acesta nemaijustificând alte drepturi asupra bunurilor mele proprii.

Cu toate acestea, deși în declarația sus-menționată, care este expresia recunoașterii a reclamantului, precizează clar că reclamantul și-a primit cota parte din rate, singura pe care ar fi putut-o investi, respectiv instanța a reținut că "reclamantul a investit partea efectiv încasată prin declarația notarială autentificată sub nr. 237/24.04.2008), instanța a ridicat " investiția" reclamantului nu la partea din rate, ci la parte din prețul de vânzare al apartamentului, bun propriu al subsemnatei.

Împrejurarea că am negat contribuția lui la rambursare este în strânsă legătură cu faptul că prin întâmpinarea la cererea reconvențională acesta și-a asumat "o contribuție importantă ", aspect infirmat de expertiza contabilă P.C..

5)Reaua-voință a instanței de fond a mers până într-acolo încât reține că "suma de 30.000 euro, încasată drept preț al apartamentului", preț despre care pe tot parcursul motivării instanța evită să arate că este tot bunul meu propriu, " a fost investită de ambii soți în casa de la S.... aspect susținut de ambele părți "

Subsemnata, în contextul apărărilor făcute în temeiul art. 31 lit.f) din Codul Familiei, nu puteam obiectiv susține că am fi investit " împreună " o sumă de bani care este bunul meu propriu, dimpotrivă arătând că suma de 30.000 euro este expresia contribuției mele proprii la edificarea casei bun comun.

Pe de altă parte, instanța de fond a trecut sub tăcere faptul că, potrivit Contractului de credit nr. 302/1997 (fila 304 dosar), respectiv potrivit Adreselor C.B. (filele 105, 309, 405 dosar) și Raportului de Expertiză Contabilă P.C., au avut calitatea de co-plătitori în contract părinții mei - așa cum au arătat martorii subsemnatei. Deși depozițiile martorilor subsemnatei pe această chestiune se coroborează cu însăși documentele ante-menționate, instanța le-a înlăturat cu motivarea că ar fi contrazise de probatoriul administrat în cauză și poziția mea (?!), în vreme ce depozițiile martorilor reclamantului - care se întemeiază de fapt pe aspecte preluate din relatările acestuia - au fost acceptate fară rezerve și sub toate aspectele de către instanță.

Ca atare, în considerarea concesiilor făcute reclamantului, instanța a reținut: "Pentru determinarea valorii imobilului -contribuție comună a părților, instanța urmează a scădea sumele reprezentând contribuția pârâtei dinainte de căsătorie, respectiv 21,7% din valoarea de înstrăinare a apartamentului din Bacău, str. Bradului, adică 28.644 lei". Cu alte cuvinte,aplicarea art. 31 Ut f) din Codul Familiei se traduce prin aceea că dintr-un bun propriu vândut în timpul căsătoriei cu suma de 30.000 euro, subsemnata sunt proprietar doar pe suma de 28.644 lei, iar restul până la concurența sumei de 30.000 euro este și contribuția pârâtului.

Sintetizând, împrejurarea că unul dintre soți a contribuit la achitarea ratelor creditului cu care celălalt soț și-a achiziționat un bun propriu, nu-i conferă celui dintâi drepturi nici asupra bunului achiziționat cu plata în rate, nici asupra prețului obținut din vânzarea acestuia, având în vedere dispozițiile art. 31 lit. a) și f) din Codul Familiei. Aceste sume se traduc într-un drept de creanță al celui care a contribuit plata lor, respectiv se au în vedere în cuantumul în care s-au achitat, nicidecum aplicate proporțional asupra "bunului" propriu respectiv "valorii care înlocuiește bunul".

în consecință, în mod eronat instanța de fond a reținut la masa de partaj ca expresie a unei pretinse contribuții comune a soților suma de 23.490 euro, reprezentând 78,3% din prețul încasat din vânzarea de către subsemnata a apartamentului bun propriu, când de fapt, nu putea retine ca făcând parte din valoarea masei de partaj decât cel mult suma 4787 lei - totalul ratelor achitate în timpul căsătoriei, prezumând că reclamantul a contribuit la achitarea fiecărei rate.

6)Pe de altă parte, instanța nu a avut în vedere că Declarația autentificată sub nr. 367/24.04.2004 nu este specifică relațiilor de familie armonioase, în cadrul cărora în mod firesc nu se justifică întocmirea de înscrisuri recognitive.

Declarația sus-arătată, care confirmă faptul că mi-am îndeplinit încă din 2008 obligațiile vizând dreptul de creanță al reclamantului decurgând din plata ratelor creditului, în limitele contribuției reclamantului la plata ratelor are semnificația juridică a faptului că în aprilie 2008 relațiile dintre noi erau tensionate, astfel că în mod incorect instanța de fond a reținut ca dată a separației în fapt cea acreditată de reclamant, ca fiind mai 2011.

Trecând sub tăcere semnificația declarației sus-arătate, care în mod firesc susține contextul separației în fapt, care presupunea și o tranșare cu anticipație a chestiunilor patrimoniale dintre părți, instanța a reținut ca dată a separației în fapt mai 2011 - avansată de pârât, exclusiv în considerarea depozițiilor martorilor acestuia, depoziții cărora le-a dat valoare probatorie absolută.

Scopul direct al reținerii ca dată a separației în fapt pe cea acreditată de reclamant a fost însă acela de a putea susține mai departe teoria " mandatului tacit reciproc" în cazul creditului contractat de reclamant sub nr. 596855/30.04.2010 încheiat cu I. Bank, pe temeiul contractării lui în timpul conviețuirii părților, aspect pe care îl vom critica separat.

7)În stabilirea cotelor de contribuție, instanța a minimalizat excesiv sprijinul primit de subsemnata de la părinții mei: 1)faptul că au fost co-plătitori în contractul de credit 302/21.11.1997,2)faptul că mi-au vândut un terenul bun comun cu suma de 1700 lei, 3)faptul că m-au ajutat cu sume mari de bani.

În privința terenului (fila 2) ultima frază din hotărâre, deși instanța a reținut că terenul a fost achiziționat sub valoarea de circulație, aceasta a reținut că "diferența de valoare neachitată" este "un ajutor primit de părți, de natură a contribui la sporirea cotei de contribuție a acesteia la dobândirea bunurilor comune ".

Cu toate acestea, instanța de fond nu a dat eficiență raționamentului sus-arătat, stabilind cote de contribuție egale, aspect care coroborat cu faptul sus-arătat, anume că bunul meu propriu 30.000 euro l-a convertit într-un bun comun, iar veniturile noastre le-a considerat ca neavând "diferențe semnificative", echivalează cu faptul că instanța de fond chiar mi-a făcut o concesie reținându-mi cel puțin o cotă egală cu a reclamantului.

Cu privire la ajutorul material dat de părinții subsemnatei, deși subsemnata am depus la dosar la filele 170-177, cu traducerile la filele 229-239), documente din care rezultă indubitabil că părinții mei lucrează în Italia (aspect care se coroborează cu depozițiile martorilor) respectiv că aceștia aveau conturi bancare, din care mi-au trimis bani, instanța le-a înlăturat, preferând în schimb "recunoașterea reclamantului". Din documentele prezentate la filele 167-168 dosar, rezultă că părinții mei au luat cu împrumut 34.000 euro.

Cu toate acestea, instanța a reținut că "va considera probat sprijinul dat de părinții reclamantei în limita recunoașterii reclamantului".";

II. Sub un alt aspect, apelanta a criticat sentința față de reținerea ca datorie comună a soților a creditului contractat de reclamant prin Contractul de credit cu garanție imobiliară nr. 596855/30.04.2010, cu consecința obligării la plata către acesta a sumei de 4474,2 euro, reprezentând jumătate din ratele achitate de reclamant.

Această critică a fost susținută de apelantă cu următoarele argumente:

"Instanța de fond a considerat ca fiind datorie comună a soților obligația născută din Contractul de credit de investiții imobiliare cu garanție ipotecară 596855/30.04.2010 încheiat de reclamant cu I. Bank, cu consecința constatării faptului că reclamantul pârât are un drept de creanță în temeiul acestuia și a obligării subsemnatei să-i achit 1/2 din ratele de credit.

Pentru a dispune astfel, instanța pe de o parte a dat eficiență exclusiv depozițiilor martorilor reclamantului, pe care nu le-a analizat critic și nu le-a coroborat cu celelalte probe administrate în cauză, iar pe de altă parte a interpretat și aplicat eronat dispozițiile art. 32 din Codul Familiei și le-a ignorat pe cele ale art. 35 din Codul Familiei.

Instanța a dat crezare absolută martorilor reclamantului pe considerentul că aceștia l-ar fi ajutat pe reclamant să efectueze diverse lucrări în locuința bun comun, omițând însă faptul că nici aceștia și nici reclamantul nu sunt constructori de meserie.

De altfel, martorul N.A. (fila 202) a arătat că banii proveniți din credit nu au fost folosiți pentru că în 2010 a venit iarna (deși în întâmpinarea la reconvențională - filele 37-38 reclamantul a arătat că ultima fază de construcție a fost iunie-octombrie 2010), pentru ca apoi să revină susținând că banii luați de la I. au fost folosiți pentru construirea casei, ca și cum martorii chiar au cunoștință despre astfel de aspecte.

2)Cel mai grav este că instanța a interpretat și aplicat eronat dispozițiile art. 32 din Codul Familiei, în considerarea căruia a avansat ipoteza mandatului tacit reciproc, pentru contractarea unei datorii comune a soților.

In primul rând, instanța de fond a redat trunchiat dispozițiile art. 32 din Codul Familiei: "Soții răspund cu bunurile comune pentru: c)obligațiile contractate de fiecare din soți pentru împlinirea nevoilor obișnuite ale căsniciei".

Pe de altă parte, art. 35 C.fam., pe care instanța l-a trecut sub tăcere, dispune: "Soții administrează și folosesc împreună împreună bunurile comune și dispun tot astfel de ele.

Oricare din soți, exercitând singur aceste drepturi este socotit că are și consimțământul celuilalt soț. Cu toate acestea, nici unul din soți nu poate înstrăina și nici nu poate greva un teren sau o construcție ce face parte din bunurile comune, dacă nu are consimțământul expres al celuilalt soț".

Sub acest aspect, instanța a trecut cu desăvârșire sub tăcere împrejurarea, precizată expres de subsemnata în cuprinsul Concluziilor scrise - pct. II, B) (depuse la 17.12.2013) faptul că împrumutul sus-arătat este garantat cu bunul altuia: apartamentul din Bacău, reclamantul asumându-și obligația de a răspunde nu cu bunurile comune, ci cu bunul unei terțe persoane, contrar dispozițiilor art. 32 C.Fam.

In contextul în care la 30.04.2010, data contractării creditului, noi părțile aveam în patrimoniu: 1) terenul de 2000 mp dobândit prin CVC 971/31.0.2007 (fila 152) și 2) casa aflată în stadiul "la roșu" (edificată în 2008, potrivit Autorizației de construcție, depozițiilor martorilor și recunoașterilor reclamantului la interogatoriu), bunuri care puteau fi grevate "cu consimțământul expres al" subsemnatei, împrejurarea că reclamantul a grevat un bun al unei terțe persoane dovedește pe deplin că nu a avut consimțământul meu pentru încheierea contractului de credit.

De asemenea, în interpretarea dispozițiilor art. 32 din Codul Familiei, instanța de fond a reținut că un împrumut în valoare de 27.300 euro reflectă "nevoile obișnuite ale căsniciei". Ori, prin nevoi obișnuite ale căsniciei se înțeleg cheltuielile de administrare și conservare a bunurilor, hrană, îmbrăcăminte, tratamente, concedii, îngrijirea și educarea copiilor, dar în nici un caz nevoi până la concurența unei asemenea sume.

De altfel, instanța se contrazice: "Totodată, trebuie avut în vedere că nu este necesar ca obligația asumată de soț să fi fost efectiv folosită pentru îndeplinirea nevoilor obișnuite ale căsniciei", admițând de fapt că suma de 27.300 euro nu a fost folosită pentru finalizarea casei.

3)Pe de altă parte, instanța care a calculat cu atâta acribie procentul de 78,3% din ratele creditului C., pe care 1-a aplicat apoi proporțional asupra prețului de 30.000 euro încasat de subsemnata din vânzarea bunului propriu, nu a mai fost la fel de riguroasă în a stabili printr-un calcul mult mai simplu dacă într-adevăr, valoarea creditului de 27.300 euro, se regăsește în valoarea țoală a casei de 48.209 euro calculată în Raportul de Expertiză H.C..

Făcând abstracție de natura juridică greșită atribuită instanței de sumei de 30.000 euro încasată de subsemnata prin încheierea CVC 268/24.04.2008, instanța a reținut că aceasta "a fost investită ...în construirea unei case în stadiul "la roșu". La un simplu calcul matematic: 48.209 euro (valoarea totală a casei) -30.000 euro (investiți în construirea casei faza la roșu) = 18.000 euro necesari pentru finalizarea casei, sumă care este cu mult depășită de cei 27.300 euro pretins luați cu împrumut de reclamant pentru "finisaje" (care de fapt au fost făcute de subsemnata).

Dacă la suma de 30.000 euro investiți în faza la roșu se adaugă:

• suma de 16.698 lei (Anexa 4) reprezentând dreptul de creanță al subsemnatei, reținut de asemenea de instanță și investițiile făcute în 2008, anterior luării creditului, respectiv:

• 13.282 lei - branșamentul la apă menționat în Anexa 2 pct. 1.2 la raportul de expertiză H.C., ca fiind făcut în mai 2008;

• 8878 lei - tâmplărie Rehau făcută în februarie 2008 - dată recunoscută de reclamant în întâmpinarea la reconvențională (fila 38 dosar),

rezultă că aproximativ 40.000 euro din cei 48.209 euro reprezentând valoarea totală a imobilului casă sunt bani "investiți" anterior creditului luat de reclamant, respectiv dreptul meu de creanță, astfel încât suma de 27.300 euro luată cu împrumut de pârât nu se regăsește obiectiv în valoarea totală a construcției.

3)Reaua-voință a instanței s-a manifestat inclusiv prin aceea că, deși la întrebarea 5 la interogatoriul luat de subsemnata: "Recunoașteți că după separarea în fapt ați îmbunătățit apartamentul părinților dvs. în care locuiți împreună cu concubina și copilul născut din noua dvs. relație? ", reclamantul a răspuns "Da. Cu banii de la I.", fără a preciza că ar mai exista un alt contract în acest sens, instanța i-a circumstanțiat apărarea, completând în mod nepermis răspunsul la interogatoriu, prin aceea că reclamantul ar fi făcut referire la contractul de credit de la fila 454 - depus la dosar abia în cursul anului 2015 și în care apare o altă persoană împrumutată.

4)Subsemnatei, instanța mi-a refuzat până și dreptul la probatorii: în contextul în care prin acțiunea care a format inițial obiectul Dos.civ.nr. 18.762/180/2014 al Judecătoriei Bacău (conexat la prezenta cauză), reclamantul a solicitat stabilirea unui drept de creanță în temeiul Contractului de credit 596855/2010, subsemnata am formulat întâmpinare la 27.03.2015 prin care am solicitat adrese la diferite instituții bancare, cu scopul de a demonstra că reclamantul a folosit acești bani în interes personal, depunându-i în diverse conturi (în acest sens am depus un extras de cont — atât cât am putut procura singură la fila 15 dosar).

La termenul din 11.05.2015 instanța mi-a respins această solicitare, cu motivarea că se mai pronunțase pe ea la 14.11.2013, deși solicitarea formulată era corespunzătoare dreptului meu de a mă apăra în contextul noii acțiuni inițiate de pârât.

Practic, reclamantului instanța i-a recunoscut dreptul de a-și tot ajusta acțiunea: l)Dos..civ.nr. 257/180/2013 —pe care instanța deși a anulat acțiunea, în realitate a admis-o mascat în prezenta cauză, 2) la 8.12.2014, reclamantul a depus cerere de majorare a cuantumului obiectului cererii de chemare în judecată (fila 465)- la care a renunțat, 3)tot în decembrie 2014 formulează cererea înregistrată sub nr. 18.762/180/2014, conexată la prezenta cauză, iar subsemnata nu am dreptul nici măcar să administrez noi probatorii, în contextul noilor pretenții ale reclamantului.";

III. O altă critică vizează modalitatea în care instanța a dispus asupra cheltuielilor de judecată.

Ca argumente în susținerea acestui motiv de apel, apelanta a arătat:

"În contextul sus-arătat, soluția instanței de a compensa cheltuielile de judecată și cu deosebire de a mă obliga să-i plătesc pârâtului și suma de 2289,5 lei reprezentând diferență de taxă de timbru suportată în plus (?!) de acesta este nelegală; în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 18 din OUG 51/2008, întrucât instanța a soluționat greșit cererile reclamantului.";

Cu toate că în cererea de apel s-a indicat, generic, proba cu înscrisuri, la termenul de judecată părțile nu au solicitat administrarea de probe.

ANALIZÂND APELUL, TRIBUNALUL CONSTATĂ CĂ ESTE NEFONDAT.

ART. 31 din Codul familiei statuează că:

"Nu sunt bunuri comune, ci bunuri proprii ale fiecărui soț:

a) bunurile dobândite înainte de încheierea căsătoriei;

b) bunurile dobândite în timpul căsătoriei prin moștenire, legat sau donație, afară numai dacă dispunătorul a prevăzut că ele vor fi comune;

c) bunurile de uz personal și cele destinate exercitării profesiunii unuia dintre soți;

d) bunurile dobândite cu titlu de premiu sau recompensă, manuscrisele științifice sau literare, schițele și proiectele artistice, proiectele de invenții și inovații, precum și alte asemenea bunuri;

e) indemnitatea de asigurare sau despăgubirea pentru pagube pricinuite persoanei;

f) valoarea care reprezintă și înlocuiește un bun propriu sau bunul în care a trecut această valoare.";

Potrivit acestei norme, subrogația reală totală sau parțială are ca efect faptul că bunul dobândit în timpul căsătoriei, care înlocuiește un bun propriu al unuia dintre soți, are regimul juridic de bun propriu și nu pe acela de bun comun.

Astfel, un asemenea bun sau cota-parte din acesta, care are regimul de bun propriu nu face parte din masa bunurilor comune a soților și, în consecință, nici din masa de partajat.

Însă, în speță, apelanta-pârâtă nu a formulat o solicitare de a se constata existența subrogației ci, faptul că în imobilul-casă a intrat și suma obținută drept preț pentru apartamentul bunul său propriu, l-a adus ca argument pentru cota-sa parte majorată la dobândirea bunurilor comune.

Or, potrivit principiului disponibilității, prima instanță, în mod corect, s-a pronunțat asupra a ceea ce i s-a cerut de către părți.

Întrucât pârâta nu a solicitat să se constate că a operat subrogația reală în sensul că o cotă-parte din casă este bunul său propriu, ci a cerut o cotă de contribuție majorată la dobândirea bunurilor comune, în aceste limite s-a pronunțat și instanța.

Abia în apel se face vorbire despre instituția subrogației, însă aceasta este o cerere nouă care nu poate fi formulată pentru prima dată în calea de atac a apelului, potrivit art. 294 din vechiul Cod de procedură civilă, aplicabil în cauză.

Pe de altă parte, este greșită abordarea apelantei față de modul de stabilire a cotelor de contribuție a soților la dobândirea bunurilor comune.

Potrivit art.30 din Codul familiei, " Bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților.

Orice convenție contrară este nulă.

Calitatea de bun comun nu trebuie să fie dovedită.";

Proprietatea comună a soților fiind una în devălmășie, contribuția părților la patrimoniul comun trebuie analizată în ansamblu, având în vedere toată perioada căsătoriei și nu doar anumite situații punctuale, revenind celui care pretinde o contribuție majorată, sarcina de a răsturna prezumția de comunitate statuată de art.30.

Cu privire la cota de contribuție la dobândirea bunurilor comune, instanța reține că aceasta se stabilește în raport de întreaga masă de partaj, ca o consecință a regimului juridic de proprietate în devălmășie pentru bunurile dobândite în timpul căsătoriei, iar pe de altă parte, se raportează la întreaga durată a căsătoriei. Prezumția de contribuție egală a soților trebuie răsturnată prin probe

Drept urmare, prima instanță corect a avut în vedere la stabilirea cotelor de contribuție întreg materialul probator cu privire la veniturile ambelor părți avute pe toată perioada căsătoriei.

Mai mult, instanța, având în vedere cererea reconvențională a pârâtei, în limitele căreia avea obligația să se pronunțe, a dat eficiență faptului că suma de bani reprezentând prețul vânzării apartamentului bunul propriu al acesteia a fost inclusă în valoarea casei, și a reținut la partaj valoarea construcției din care a scăzut avansul plătit de pârâtă la dobândirea apartamentului, anterior căsătoriei.

În acest scop a fost realizată și expertiza contabilă.

Așadar, instanța s-a pronunțat asupra obiectului cererii cu care a fost învestită, neputând să constate că a intervenit subrogația reală în lipsa unei cereri exprese a părții în acest sens, care să aibă ca efect scoaterea de la partaj a cotei-părți din dreptul asupra bunului reprezentând bun propriu.

Tot pentru aceste considerente, neanalizând un drept de creanță al reclamantului, ci trebuind să stabilească doar valoarea casei, s-a raportat la prețul obținut pentru apartamentul înstrăinat, în funcție de care a stabilit, proporțional, care este echivalentul ratelor plătite de părți în timpul căsătoriei și cât reprezintă avansul.

Tribunalul constată că așa cum a procedat instanța de fond este în avantajul pârâtei, având în vedere că aceasta nu a solicitat scoaterea de la partaj a cotei - părți din casă despre care pretinde că, prin efectul subrogației reale, este bunul său propriu.

Dacă ar fi să ne raportăm la cererea acesteia de stabilire a unei cote-părți mai mari, având în vedere că trebuie să luăm în calcul contribuția părților la întreaga masă de partaj, sentința ar trebui schimbată, în sensul de a reține integral prețul imobilului - casă, întrucât din probe nu reiese în mod clar o contribuție majorată a apelantei la dobândirea bunurilor comune. De asemenea, declarația notarială a reclamantului, autentificată sub nr. 367/24.04.2004, nu are efecte juridice. Mai mult, apelanta se contrazice atunci când, o dată susține că prețul apartamentului a fost învestit integral în noua construcție iar, pe de altă parte, pretinde că s-a desocotit cu intimatul în ceea ce privește ratele plătite împreună cu acesta.

Însă, în propria cale de atac nu se poate îngreuna situația părții.

Cu alte cuvinte, instanța de fond nu a interpretat eronat natura juridică a sumei de 30 000 euro, nu a făcut altceva decât să se pronunțe asupra obiectului cererii în limitele în care a fost învestită de către părți și, legal, nici nu ar fi putut proceda altfel.

În ceea ce privește probele, instanța este suverană în a aprecia care sunt necesare, utile și concludente în speță, nefiind obligată, de plano, să admită toate solicitările părților în acest sens.

Cu privire la ajutorul dat de părinți, instanța reține că înscrisul de la fila nr.159 dosar, intitulat "Proces-verbal";, prin care numitul B.G. a declarat că a remis fiicei sale, R.S., apelanta din speță, suma de 18.000 euro, pe care ar fi împrumutat-o de la o bancă din Italia, precum și cele de la filele 178-182 din dosar, intitulate "declarație";, prin care numita B.A. declară că a predat apelantei mai multe sume de bani, provenite de la tatăl acesteia, sunt înscrisuri sub semnătură privată care atestă anumite operațiuni juridice față de care intimatul este terț și, așadar, nu îi pot fi opuse, potrivit art.973 din vechiul Cod civil, care este incident în speță.

Pe de altă parte, nefiind susținute de alte probe, acestea nu fac dovada deplină a actelor juridice pe care le atestă și nu pot fi avute în vedere de instanță.

Mai mult, prin sentința civilă nr. 5627/2009, pronunțată de Judecătoria Bacău în cauza nr.3309/180/2009, irevocabilă, s-a constatat că suma de 18.000 euro împrumutată de la o bancă din Italia a fost, ulterior, împrumutată numitei P.F., care însă nu a mai restituit-o la termen, astfel că prin această sentință împrumutata a fost obligată să restituie banii către mama apelantei din prezenta cauză, B.M.

Aceste aspecte reținute irevocabil de instanță sunt în contradicție cu conținutul înscrisului de la fila nr.159, fapt care conduce la concluzia că această sumă de bani nu a fost folosită de către părți pentru construcția casei.

Calitatea de coplătitori/garanți a părinților apelantei din contractul de împrumut încheiat de apelantă cu C.B. nu conduce, automat, la concluzia că aceștia au fost cei care au contribuit la achitarea ratelor.

De altfel, din extrasul de cont de la fila 406 și următoarele din dosar rezultă că doar apelanta a realizat operațiuni în acest cont, iar din adresa de la fila 405 dosar, eliberată tot de C.B., reiese că apelanta este cea care a depus suma de 3840 lei prin care a rambursat, anticipat, creditul la data de 18.04.2007, deci în timpul căsătoriei cu intimatul.

Referitor la contractul de vânzare-cumpărare a terenului, Tribunalul arată că acesta este un act juridic ce reprezintă manifestarea de voință a părților contractante și a cărui existență, validitate și clauze se dovedesc doar prin înscris.

Or, din înscrisul autentificat sub nr.971 din 31 august 2007 la BNP C.D.M. nu rezultă că prețul ar reprezenta, de fapt, o intenție de a o gratifica pe apelantă, susținere care, de altfel, este în contradicție cu natura juridică a contractului de vânzare-cumpărare.

Față de aceste considerente, corect a constatat prima instanță că soții au avut contribuții egale la dobândirea bunurilor comune.

Împrumutul contractat în timpul căsătoriei de către intimat la I. Bank, la data de 30.04.2010, contract nr.596855, are regimul juridic al unei datorii comune, din probele administrate rezultând că suma de bani a fost folosită pentru construcția casei.

Deși în răspunsul la interogatoriu apelanta-pârâtă neagă acest aspect, motivând, la răspunsul dat la întrebarea nr.8 că lucrările efectuate în perioada mai-octombrie 2010 au fost realizate cu banii proveniți de la părinții acesteia, luați împrumut de la o bancă italiană, instanța apreciază că, față de considerentele de mai-sus, răspunsul acesteia nu este unul sincer.

Așadar, apelanta nu contestă că în perioada în care intimatul a contractat creditul s-au realizat lucrări la imobil, ci doar proveniența banilor.

Or, după cum s-a arătat, s-a făcut dovada că suma de bani împrumutată de părinții apelantei de la o bancă italiană nu a ajuns la părțile din litigiu.

Faptul că suma de bani împrumutată de reclamant a fost investită în construcția casei rezultă și din declarațiile martorilor C.V.E. și N.A.

În consecință, prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor art.32 din Codul familiei.

Mai mult, art.35 din Codul familiei nu are incidență în speță, faptul că s-a garantat împrumutul cu bunul proprietatea unui terț nefiind de natură să conducă la concluzia că împrumutul a fost unul personal al pârâtului, având în vedere cele expuse mai sus.

Referitor la cheltuielile de judecată, Tribunalul constată că instanța de fond nu a motivat soluția sub acest aspect în baza art.18 din OUG nr.51/2008, astfel că invocarea de către apelantă a acestei norme juridice nu are legătură cu motivarea sentinței.

Totuși, instanța de apel constată că prima instanță a reținut ca taxă de timbru sumele pe care părțile au fost obligate efectiv să le plătească, în rate lunare, ca urmare a admiterii cererilor de acordare a ajutorului public judiciar, astfel cum au fost stabilite prin încheierile de reexaminare.

Pe de altă parte, față de calitatea procesuală dublă a ambelor părți, atât de reclamant cât și de pârât, și față de soluția pronunțată, corect a procedat la compensarea onorariilor de avocat, care s-a realizat prin reducerea onorariului avocatului pârâtei.

Restul cheltuielilor reprezintă taxe judiciare de timbru și onorarii pentru expertize, calculul realizat de instanță în considerente fiind corect, precum și compensarea acestora până la concurența sumei celei mai mici.

Așadar, și sub acest aspect au fost respectate prevederile art.274 și următoarele din vechiul Cod de procedură civilă.

Având în vedere aceste considerente, Tribunalul va respinge apelul ca nefondat.

De asemenea, va respinge și cererea intimatului de acordare a cheltuielilor de judecată în apel, întrucât chitanța reprezentând onorariu de avocat a fost depusă la dosar după închiderea dezbaterilor asupra fondului, astfel că nu va fi avută în vedere de instanță, iar la dosar nu există dovezi cu privire la alte cheltuieli pe care acesta le-ar fi realizat în apel.

← Minori şi familie - partaj bunuri comune/lichidarea regimului...		Anulare act →

Partaj. Jurisprudență Partaj

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Partaj. Jurisprudență Partaj