Anulare act
| Comentarii |
|
Tribunalul BACĂU Decizie nr. 534 din data de 29.09.2015
Prin sentința civilă nr. 2898/26.11.2014 Judecătoria Onești a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul P.V. în contradictoriu cu pârâții P.M., P.I. și P.M., ca neîntemeiată.
A obligat pe reclamantul P.V. la plata sumei de 500 de lei către pârâta P.M. și la plata sumei de 1000 de lei către pârâții P.I. și P.M., cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2886 din 04.10.2011 pronunțată de Judecătoria Onești în dosarul nr. 1641/270/2011 pârâta P.M. a fost obligată să îi plătească reclamantului P.V., fiul său, suma totală de 9470,2 lei, din care 7500 de lei despăgubiri și 1970 de lei cheltuieli de judecată.
În vederea recuperării sumei datorate reclamantul a declanșat executarea silită față de pârâta P.M.. Inițial executarea silită a fost făcută de BEJ B.D. în cadrul dosarului de executare 88/2012, iar ulterior a fost inițiată o nouă executare silită în cadrul dosarului nr. 273/E/2014 înregistrat la BEJ B.E..
Prin somația imobiliară nr. 88/2012 emisă de BEJ B.D. pârâtei P.M. i s-a pus în vedere să achite suma de 7500 de lei reprezentând despăgubiri civile, 1970,2 lei cheltuieli de judecată, 120 de lei taxă OCPI și 1165,6 lei cheltuieli de executare, în caz contrar urmând să se treacă la executarea bunurilor imobile identificate prin procesul verbal de situație din aceeași dată, respectiv casa cu trei camere și terenul situat în jud. Bacău.
La data de 16.11.2014 BEJ B.D. a solicitat BCPI Onești înscrierea în cartea funciară a imobilului a acestei somații însă prin încheierea nr. 13718 din aceeași dată cererea a fost respinsă cu motivarea că la data de 15.11.2012 a fost emis un extras de carte funciară în vederea întocmirii unui act translativ de proprietate la cererea B.L.V.
Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3411 din 19.11.2012 la B.L.V. pârâta P.M. a vândut pârâților P.I. și P.M. o suprafață de teren de 2405 m.p., o locuință în suprafață de 75 m.p., o bucătărie de vară și un șopron, bunuri înscrise în CF nr. 60243 a comunei B.
La data de 02.07.2014 a fost emisă în dosarul de executare nr. 273/E/2014 o nouă somație imobiliară de BEJ B.E.
În ceea ce privește cererea de constatare a inopozabilității contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3411 din 19.11.2012 față de reclamant instanța urmează să o respingă ca neîntemeiată, pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.
Potrivit art. 1562 C.civ.
"(1) Dacă dovedește un prejudiciu, creditorul poate cere să fie declarate inopozabile față de el actele juridice încheiate de debitor în frauda drepturilor sale, cum sunt cele prin care debitorul își creează sau își mărește o stare de insolvabilitate.
(2) Un contract cu titlu oneros sau o plată făcută în executarea unui asemenea contract poate fi declarată inopozabilă numai atunci când terțul contractant ori cel care a primit plata cunoștea faptul că debitorul își creează sau își mărește starea de insolvabilitate.";
În cauză atât reclamantul cât și pârâții au renunțat la administrarea oricărei probe și nu au invocat nicio excepție, doar în cuvântul pe fond reclamantul făcând referire la faptul că cererea sa ar fi devenit lipsită de interes ca urmare a plății făcute de pârâta P.M., însă cum această situație nu a fost invocată înainte de deschiderea dezbaterilor instanța nu are decât să se pronunțe asupra fondului cauzei, pe baza probelor administrate, având în vedere și faptul plății.
Analizând înscrisurile depuse de părți precum și susținerile acestora, instanța reține că nu s-a făcut dovada că prin încheierea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3411 din 19.11.2012 s-au fraudat interesele creditorului reclamant P.V. și nici măcar că ar fi existat o asemenea intenție. Astfel, chiar dacă scoaterea din patrimoniul debitoarei a unor bunuri este de natură să micșoreze acest patrimoniu, acest fapt nu reprezintă în mod necesar crearea sau mărirea unei stări de insolvabilitate, cu atât mai mult cu cât înstrăinarea a fost una cu titlu oneros și nu a fost făcută nicio dovadă că în schimbul bunurilor înstrăinate nu a fost primit un preț, așa cum a susținut reclamantul, ci dimpotrivă, existând prezumția că pârâta a primit suma de bani pentru care a fost făcută înstrăinarea, aspect dovedit de faptul că a avut la dispoziție suma de bani necesară achitării sumei pentru care a continuat executarea silită.
Pe de altă parte, neputându-se reține crearea sau mărirea stării de insolvabilitate nu se poate reține nici condiția ca terții contractanți să aibă cunoștință despre o asemenea situație.
Din altă perspectivă instanța reține că prin întâmpinare pârâta a invocat faptul că în cursul executării s-ar fi convenit ca aceasta să se facă prin poprire asupra pensiei sale, aspect care nu a fost nici confirmat dar nici infirmat de reclamant. Ceea ce este esențial este aceea că deși nu este făcută dovada nivelului pensiei pârâtei, reclamantul nu contestă că pârâta ar beneficia de o pensie, astfel că indiferent de faptul că prin vânzare bunurile au ieșit din patrimoniul său nu se poate aprecia că aceasta a devenit insolvabilă câtă vreme are o pensie. Pe de altă parte, deși reclamantul nu a depus înscrisuri suficiente, instanța constată că executarea silită nouă, din dosarul nr. 173/E/2014 este efectuată în baza prevederilor noului Cod de procedură civilă, încuviințarea fiind dată prin încheierea nr. 2564/30.06.2014 a Judecătoriei Onești (conform somației imobiliare din 02.07.2014), astfel că potrivit art. 812 C.pr.civ. (aplicabil noii executări silite) o executare silită imobiliară pentru creanțe mai mici de 10.000 de lei nu se poate face decât dacă debitorul nu are alte bunuri urmăribile, situație ce nu poate fi reținută câtă vreme debitoarea are un bun urmăribil constând în pensie.
Așadar, instanța reține că nu s-a făcut dovada creării unei stări de insolvabilitate a debitoarei ori a măririi unei asemenea stări și nici a faptului că prin încheierea contractului de vânzare cumpărare a imobilelor s-a urmărit fraudarea intereselor creditorului, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1562 C.civ. pentru a se constata inopozabilitatea acestui act față de reclamantul P.V., motiv pentru care cererea de chemare în judecată urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.
Potrivit art. 453 alin. 1 C.pr.civ. "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuielile de judecată";, astfel că față de soluția ce va fi pronunțată urmează ca reclamantul să fie obligat la plata către pârâți a cheltuielilor de judecată constând în onorariile de avocat pe care aceștia le-au plătit, respectiv la plata sumei de 500 de lei către pârâta P.M. și la plata sumei de 1000 de lei către pârâții P.I. și P.M.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul P.V., care a solicitat respingerea acțiunii ca lipsită de interes și obligarea pârâtei P.M. la plata cheltuielilor de judecată pentru următoarele considerente:
- până la al doilea termen de judecată, pârâta debitoare P.M. a achitat debitul datorat reclamantului, debit a cărui neplată a determinat promovarea acțiunii și, în aceste condiții, întrucât nu mai subzista interesul în continuarea procesului, a renunțat la administrarea probelor încuviințate.
- având în vedere noua situație intervenită pe parcursul soluționării procesului, constând în achitarea debitului după introducerea acțiunii, aceasta a devenit lipsită de interes iar interesul, fiind o condiție de exercițiu a acțiunii, trebuia analizat de instanță, indiferent dacă s-a invocat de vreuna din părți excepția lipsei de interes.
- este nelegală obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, întrucât culpa aparține pârâtei P.M., promovarea procesului fiind determinată de atitudinea acestei pârâte, care a înțeles să achite debitul abia după introducerea acțiunii.
Intimații-pârâți P.M., P.I. și P.M. au depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând că nu se poate reține motivul de creare a unei stări de insolvabilitate, contrariul fiind recunoscut de către apelant prin faptul că debitul a fost achitat după promovarea acțiunii. Au mai arătat intimații că plata nu a fost determinată de acțiune ci de înțelegerea părților, că s-a renunțat la probatoriu de către ambele părți, în mod special de către reclamant, care a înțeles astfel să-și asume dispozițiile instanței și, pe cale de consecință, culpa procesuală și efectul stabilirii acesteia.
Prin răspunsul la întâmpinare, apelantul-reclamant a arătat că plata s-a făcut ca urmare a formulării acțiunii, că nu a existat vreo înțelegere în ceea ce privește plata în condițiile în care pe parcursul a peste doi ani s-au desfășurat trei acțiuni de executare silită în vederea recuperării debitului de la pârâta P.M.
Analizând actele și lucrările dosarului reține următoarele:
Potrivit art. 32 alin. 1 lit. d Cod procedură civilă, una din condițiile de exercitare a acțiunii civile este aceea de a justifica un interes. În ceea ce privește cerințele legale ale condiției interesului, potrivit art. 33 Cod procedură civilă, acesta trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.
Forma procedurală prin care poate fi invocată lipsa de interes o constituie excepția lipsei de interes. Fiind o excepție absolută, excepția lipsei de interes poate fi invocată de parte sau de instanță, din oficiu, în orice stare a procesului, astfel cum prevăd dispozițiile art. 247 alin. 1 Cod procedură civilă.
Din actele dosarului nu rezultă că la judecata în primă instanță s-ar fi invocat excepția lipsei de interes, pentru ca instanța să aibă obligația de a se pronunța asupra acestei excepții, astfel cum susține apelantul-reclamant.
Interesul este determinat, conform cerinței impuse de prevederile art. 33 Cod procedură civilă, atunci când apelarea la un mijloc procesual ce intră în conținutul acțiunii civile poate fi justificată de un avantaj, de un folos practic concret. Examinând argumentele dezvoltate în motivarea apelului, în ceea ce privește excepția lipsei de interes, instanța reține că în speță nu este îndeplinită cerința unui interes determinat, în sensul că nu există un folos practic în legătură cu pretenția dedusă judecății de reclamant în temeiul art. 1562 Cod civil, privind acțiunea revocatorie, acesta obținând pe parcursul soluționării litigiului plata sumei pe care i-o datora pârâta debitoare P.M..
Față de cele reținute, constatând ca fiind întemeiate susținerile apelantului reclamant, referitoare la excepția lipsei de interes, văzând și dispozițiile art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, va admite apelul și va schimba în tot sentința apelată, în sensul că va respinge acțiunea ca fiind lipsită de interes.
Fundamentul obligației de plată a cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală iar în speță, pârâta P.M. se află în culpă procesuală, cererea reclamantului fiind respinsă ca urmare a faptului că obligația de plată ce a determinat sesizarea instanței, a fost îndeplinită de pârâtă pe parcursul soluționării cauzei.
În consecință, în temeiul art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, va admite cererea reclamantului privind plata cheltuielilor de judecată de către pârâta P.M., aceasta urmând a fi obligată să plătească reclamantului cheltuieli de judecată la fond și în apel, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocat.
| ← Partaj. Jurisprudență Partaj | Fond funciar. Jurisprudență Fondul funciar → |
|---|
