Contestaţie la executare. Jurisprudență Contestaţie la executare

Tribunalul BACĂU Decizie nr. 510 din data de 22.09.2015

Prin dec.civ.nr.181/20 Martie 2015, Tribunalul Bacău a admis apelul declarat de apelanta-contestatoare S.C. O.P. S.A., împotriva sentinței civile nr. 2106 din 14.08.2014 a Judecătoriei Onești, pronunțată în dosarul 5582/260/2013, în contradictoriu cu intimata N.D.E..

A anulat în parte sentința în ceea ce privește contestația la executare și a menținut dispozițiile sentinței în ceea ce privește soluționarea cererii de suspendare.

A reținut cauza pentru rejudecarea contestației la executare.

Pentru a decide astfel, Tribunalul a avut în vedere următoarele:

"Prin sentința civilă nr. 2106 din 14.08.2014 Judecătoria Onești a respins contestația la executare formulată de contestatoarea S.C. O.P. S.A. în contradictoriu cu intimata N.D.E., ca rămasă fără obiect.

A respins cererea de suspendare a executării ca rămasă fără obiect.

Cauțiunea în valoare de 491,66 lei achitată conform recipisei de consemnare nr.4006 din 18.02.2014 eliberată de R.B. se va restitui contestatoarei, în condițiile art.1063 C.pr.civ.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:

Prin decizia civilă nr. 935/06.06.2011 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. 506/110/2009, contestatoarea a fost obligată să plătească mai multor reclamanți, printre care și intimatul, partea cuvenită din cota de 5% din profitul net realizat pe anii 2005-2007, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.

Prin încheierea nr.3324 din data de 21.11.2013 pronunțată de Judecătoria Onești în dosarul nr.6803/270/2013, a fost încuviințată executarea silită formulată de creditoarea N.D.E. față de debitoarea S.C. O.P. S.A. în temeiul deciziei civile anterior menționate.

La data de 03.02.2014 au fost emise somația nr.205-214/2013 și procesul verbal de stabilire a cheltuielilor prin care i s-a pus în vedere debitoarei să se conformeze dispozițiilor din decizia civilă nr. 935/06.06.2011 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. 506/110/2009 în sensul de a achita în termen de o zi 10% din suma brută cuvenită fiecărui creditor cu titlu de onorariu executor, 3.720 lei cheltuieli de executare și 10% din suma brută cuvenită fiecărui creditor cu titlu de onorariu avocat forme de executare.

În drept, conform art.399, alin.1 C.pr.civ împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație la executare de către cei interesați sau vătămați prin executare, în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care il contestă, conform art.401, alin.1, lit.a C.pr.civ.

Iar conform art.702, alin.1 C.pr.civ: ";Executarea silită încetează dacă s-a realizat integral obligația prevăzută în titlul executoriu, dacă s-au achitat cheltuielile de executare, precum și alte sume datorate potrivit legii";.

În cauză, din înscrisurile depuse la dosar de către contestatoare la termenul din 31.07.2014, reiese că la data de 17.04.2014 contestatoarea a achitat integral creanța pe care o datora intimatului, inclusiv cheltuielile de executare. Astfel, din Adresa nr.4756 din 17.04.2014 (filele 55-56), reiese că la data de 17.04.2014, contestatoarea debitoare a achitat în conturile executorului judecătoresc B.E.J. B.J. suma de 287.441 lei, reprezentând total creanță în dosarele de executare nr.205-214, 215, 217-221, 223, 224, 226, 227, 230-232/2013, conform anexei, inclusiv cheltuielile de executare.

Iar la data de 24.04.2014 executorul judecătoresc a confirmat primirea adresei sus-menționate, (fila 60), recunoscând tacit efectuarea plății.

În consecință, instanța observă că în ciuda susținerilor din cererea de chemare în judecată și a celor susținute oral în fața instanței, în legătură cu nelegalitatea procedurii de executare efectuată în dosarul execuțional nr.210/2013, contestatoarea a procedat la executarea obligației stabilite în titlul executoriu de bună-voie, sumele achitate fiind îndestulătoare pentru a acoperi creanța datorată intimatului, precum și cheltuielile de executare (fila 57).

Este important de subliniat, faptul că prin încheierea nr.937 din 17.04.2014, pronunțată în dosarul nr.5597/260/2013 de Judecătoria Onești instanța a dispus suspendarea provizorie a executării silite în dosarul nr.210/2013 al B.E.J. B.J., până la soluționarea definitivă a cererii de suspendare e executării silite formulată în cadrul prezentului dosar.

Așadar, achitarea creanței pentru care s-a început executarea silită, nu a putut fi decât una benevolă, având ca unic scop stingerea creanței și încetarea executării silite.

În consecință, creanța pretinsă fiind stinsă în totalitate, se constată că prezenta contestație la executare a rămas fără obiect.

În virtutea principiului accesoriu urmează principalul, ca o consecință directă a respingerii contestației la executare ca rămasă fără obiect, instanța urmează să respingă ca rămasă fără obiect și cererea de suspendare a executării.

Cu privire la restituirea cauțiunii în cuantum de 491,66lei achitată în dosarul nr.5597/260/2013, conform recipisei de consemnare nr.4006 din 18.02.2014 eliberată de R.B., care se află în prezent la dosarul sus-menționat (nr.5597/260/2013) urmează a se face aplicarea dispozițiilor art.1063 C.pr.civ.

Totodată, ca urmare a faptului că contestatoarea S.C. O.P. S.A. a pierdut procesul, prin respingerea contestației la executare, instanța urmează să facă aplicarea 453 C.pr.civ și să o oblige pe contestatoare la plata cheltuielilor de judecată către intimata N.D.E., în cuantum de 1.000lei, reprezentând onorariu avocat.

Prin încheierea pronunțată la data de 25.09.2014, Judecătoria Onești a admis cererea de completare a dispozitivului formulată de petenta N.D.E. și a completat dispozitivul sentinței civile nr. 2106 din 14.08.2014, pronunțată în dosarul nr. 5582/260/2013 de Judecătoria Onești, în sensul că în dispozitiv se va menționa soluția dată capătului de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată:

"Obligă contestatoarea să achite către intimată suma de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, onorariu avocat";.

Împotriva sentinței a declarat apel contestatoarea SC O.P.S.A. pentru următoarele considerente:

- plata creanței nu a fost una voluntară, ci a fost efectuată sub imperiul constrângerii actelor executorului judecătoresc, acte care vizau vânzarea la licitație a imobilului urmărit silit.

- instanța a pronunțat o hotărâre contrară legislației în vigoare și, drept urmare, a refuzat să analizeze cererile cu care a fost investită, respectiv asupra legalității încheierii de încuviințare a executării silite, a legalității actelor de executare silită și nici asupra cererii de restabilire a situației anterioare.

- achitarea creanței urmărite silit are relevanță în privința soluționării capătului de cerere privind restabilirea situației anterioare dar nu se răsfrânge asupra obiectului contestației la executare, astfel cum rezultă din prevederile art. 711 Cod procedură civilă, achitarea creanței neafectând în vreun fel existența actelor de executare silită întocmite în dosarul de executare nr. 210/2013 al BEJ B.J.

Prin încheierea din 09.02.2015, instanța a respins excepția invocată de intimata N.D.E., privind tardivitatea apelului declarat de contestatoare.

Apelanta-contestatoare a depus la dosar înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului reține următoarele:

Faptul că apelanta-contestatoare S.C. O.P. S.A. a îndeplinit obligația stabilită prin decizia civilă nr. 698/20.04.2011 a Curții de Apel Bacău, nu constituie o executare de bunăvoie, în sensul prevederilor art. 622 alin. 1 Cod procedură civilă, plata fiind efectuată pe parcursul procedurii de executare silită a titlului executoriu precizat.

Contestația la executare este mijlocul procedural specific executării silite prin care părțile din raportul juridic de executare pot obține anularea sau îndreptarea actelor de executare nelegale.

Faptul că pe parcursul procedurii de executare silită care face obiectul dosarului nr. 210/2013 al B.E.J. B.J., contestatoarea debitoare a executat obligația stabilită prin titlul executoriu, suma achitată fiind îndestulătoare și pentru acoperirea cheltuielilor de executare, nu este de natură să lipsească acțiunea civilă dedusă judecății de unul din elementele sale, respectiv de obiect, contestatoarea fiind îndreptățită și în această situație să solicite instanței verificarea modului în care s-a efectuat executarea silită, de vreme ce obiectul contestației la executare îl reprezintă cenzurarea neregularităților procedurale intervenite în faza executării silite.

Față de cele reținute, văzând și prevederile art. 480 alin. 3 Cod procedură civilă, teza referitoare la soluționarea procesului fără a intra în judecata fondului, va admite apelul și va anula în parte sentința civilă apelată, în ceea ce privește soluționarea contestației la executare, urmând a reține cauza spre judecare în aceste limite.

Va menține dispozițiile sentinței apelate în ceea ce privește soluționarea cererii de suspendare.";

Ca urmare a anulării sentinței în ceea ce privește soluționarea contestației la executare, Tribunalul urmează a judeca în fond această contestație.

Prin cererea de chemare în judecată, contestatoarea S.C. O.P. S.A., în contradictoriu cu intimata N.D., a solicitat anularea actelor de executare din dosarul nr.210/2013 al B.E.J. B.J., în temeiul art.711 și următ. NCPC; suspendarea executării silite până la soluționarea prezentei contestații; anularea somației nr.210/03.12.2013, anularea încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare nr.210/2013 din 03.12.2013; anularea încheierii nr.3324/21.11.2013, pronunțată de Judecătoria Onești în ds.nr.6803/270/2013, prin care s-a încuviințat executarea silită; restabilirea situației anterioare prin restituirea sumelor executate; plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea contestației, s-au susținut următoarele:

Suma de bani pe care contestatoarea o datora creditoarei în baza titlului executoriu dec.civ.nr.698/2011 a Curții de Apel Bacău, a fost executată silit prin poprire de două ori în cadrul executării silite, la data de 29.06.2011.

Însă, prin sent.civ.nr.1634/2012, pronunțată în ds.nr.5940/260/2011,

Judecătoria Moinești a anulat toate actele de executare din ds. de executare nr.1350/2011, reținând că întreaga creanță a fost executată prin poprire.

Tribunalul constată că acest motiv este neîntemeiat.

Pe de o parte, contestatoarea a indicat greșit atât numărul dosarului și a sentinței Judecătoriei Moinești, care vizează alte părți, precum și nr. dosarului de executare ce a făcut obiectul precedentei contestații.

În realitate, între debitoarea S.C. O.P. și creditoarea N.D.E. s-a purtat o judecată asupra executării silite din ds. de executare nr.1122/2011 al B.E.J. B.J., contestație ce a făcut obiectul ds.nr.5471/260/2011, în care s-a pronunțat sent.civ.nr.2053/03.07.2012. f-66 și următ. din ds. Tribunalului.

Prin această sentință, definitivă, instanța a anulat toate actele de executare din dosarul nr.1122/2011 al B.E.J. B.J..

Anularea actelor de executare are drept consecință faptul că acestea nu produc niciun fel de efecte juridice, ca și când nu ar fi existat.

În consecință, s-a anulat și poprirea despre care face vorbire contestatoarea în cauza de față.

Deci, creditoarea era îndreptățită să demareze o nouă executare silită, nefiind în prezența unei duble executări.

Sub un al aspect, contestatoarea a invocat lipsa calității de reprezentant, arătând că cererea de executare silită a fost formulată de avocat D.D., fără a exista mandat din partea creditoarei în acest sens.

Nici acest motiv nu este întemeiat.

Tribunalul constată că la fila nr.23 din ds. Judecătoriei Onești, se regăsește, în copie xerox, împuternicirea avocațială a d-nei av. D.D., împuternicire potrivit căreia a fost mandatată de către creditoarea N.D.E. să o reprezinte și să o asiste în cadrul procedurii executării silite având ca obiect dec.nr.698/2011.

Față de prevederile art. 44 alin 2 din Legea 51/1995, împuternicirea avocațială cu care avocatul își atestă calitatea de reprezentant al părții face dovada până la înscrierea în fals, în speță neexistând dovezi că s-ar fi recurs la această procedură.

Un alt motiv al contestației la executare este că titlul executoriu dec.civ.nr.698/20.04.2015 nu atestă existența unei creanțe certe și nici lichide, întrucât întinderea creanței nu este determinată și, mai mult, la somația emisă de executorul judecătoresc nu s-au anexat chitanțele și facturile emise de acesta și de către avocat care să facă dovada plății onorariilor aferente fazei de executare silită.

Instanța constată că susținerile contestatoarei sunt eronate.

Creanța ce se execută are caracter cert, întrucât existența sa rezultă, fără dubiu, din dispozitivul dec. civ. nr. 698/20.04.2015, precum și caracter lichid, întrucât este determinabilă, titlul executoriu cuprinzând elementele de natură să permită stabilirea exactă a întinderii acesteia, întrucât Curtea de Apel a decis: "Obligă pârâta să plătească reclamanților proporțional cu perioada lucrată fiecare, cota de participare la profit de 5% din profitul net realizat pe anii 2005 -2007, actualizat cu indicele de inflație la data plății.";

Astfel, sunt îndeplinite cerințele art.663 NCPC.

De asemenea, Tribunalul constată că, potrivit prevederilor art.667 și 668 din NCPC, executorul judecătoresc nu are obligația legală de a anexa la somație înscrisurile despre care face vorbire contestatoarea.

Deci, și sub acest aspect contestația este nefondată.

A mai susținut contestatoarea și că încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare este nelegală întrucât atât onorariul executorului judecătoresc, cât și cel al avocatului sunt excesive.

Instanța de apel reține însă că la stabilirea onorariului, executorul judecătoresc a respectat prevederile Ordinului Ministrului Justiției nr.2550/2006 care la pct.3 din Anexa I stabilește că pentru creanțele până la 50.000 lei, onorariul executorului poate fi până la 10% din valoarea creanței.

În speță, conform expertizei contabile efectuate în cauză, creanța intimatei din prezenta cauză este de 9491 lei, astfel că se încadrează în prevederile legale de mai-sus, onorariul executorului fiind corect stabilit.

De asemenea, instanța apreciază că și onorariul de avocat, calculat în procent de 10% din valoarea creanței, este rezonabil și proporțional cu munca depusă de acesta.

Deci, nici acest motiv al contestației nu este întemeiat.

A mai solicitat contestatoarea și anularea încheierii de încuviințare a executării silite, întrucât instanța de executare este Judecătoria Moinești și nu Judecătoria Onești, cea care a pronunțat încheierea, fără a fi competentă teritorial.

Tribunalul constată că în mod corect Judecătoria Onești, prin încheierea de ședință nr.3324/21.11.2013, a admis în parte cererea de încuviințare a executării silite, doar în ceea ce privește executarea silită prin urmărirea imobiliară a debitoarei S.C. O.P. S.A., instanța reținând că, având în vedere înscrisurile depuse la dosar reiese că debitoarea deține bunuri imobile pe raza Judecătoriei Onești.

Așadar, față de prevederile art.819 NCPC, în forma în vigoare la data încuviințării executării, Judecătoria Onești era competentă teritorial absolut să soluționeze cererea.

Având în vedere aceste considerente, Tribunalul urmează să respingă ca nefondată contestația la executare și, pe cale de consecință, și capătul de acțiune privind întoarcerea executării silite.

În ceea ce privește suspendarea executării, prin dec.civ.nr.181/20 martie 2015, Tribunalul Bacău a menținut dispozițiile sentinței în ceea ce privește soluționarea cererii de suspendare.

Totodată, o va obliga pe contestatoare să plătească intimatei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorar de avocat, potrivit chitanței de la dosar - fila nr.23.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Contestaţie la executare. Jurisprudență Contestaţie la executare