Anulare actelor de executare întocmite de BEJ în cadrul contestaţiei la executare
| Comentarii |
|
Tribunalul OLT Decizie nr. 716 din data de 08.10.2015
Asupra cererii de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1393 din 16.02.2015, pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr. 8668/311/2014 s-a admis contestația la executare formulată de contestatoarea D. R. a F. P. C.-A. J. a F. P. O., in contradictoriu cu intimatul M. I. C..
S-au anulat actele de executare silită efectuate în cadrul dosarului de executare nr. 1825/O/2014 al BEJ B. A., respectiv somația din 28.08.2014 și încheierea de stabilire a cheltuielilor de judecată din 28.08.2014.
Motivarea instanței de fond:
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin cererea de chemare in judecata înregistrata pe rolul Judecatoriei Slatina la data de 05.09.2014 sub nr.8668/311/2014 contestatoarea A. J. a F. P. O. - D. R. a F. P. C. a formulat contestatie la executare împotriva actelor de executare silită emise de Biroul Executorului Judecătoresc M. & A. prin executor judecătoresc B. A. respectiv împotriva somației nr.1825/O/2014 emisa la data de 28.08.2014 si a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare nr.1825/O/2014, emise la data de 28.08.2014 si comunicate contestatoarei la data de 29.08.2014, în contradictoriu cu creditorul M. l.C., solicitând admiterea contestației la executare impotriva actelor de executare emise de către B.M. & A. pentru creditorul M. I. C. si anularea tuturor formelor de executare, ca urmare a faptului ca nu a urmat procedura stabilita prin lege privind restituirea unor sume de bani de la bugetul statului, suspendarea executării silite, in temeiul art. 718 noul cod procedura civila, pana la soluționarea contestației la executare.
In fapt a aratat ca M. I. C. a formulat acțiune in pretenții, prin care a solicitat obligarea A.F.P Slatina si D.G.F.P Olt la plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecata efectuate in dosarul nr.904/101/2010.
Prin Sentința nr.6086/26.05.2011 Judecătoria Slatina a admis cererea petentului si a dispus obligarea A.FP Slatina si D.G.F.P Olt la plata sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecata efectuate in dosarul nr.904/101/2010.
AFP Slatina a formulat recurs impotriva acestei sentințe ce a fost respins de Tribunalul Olt prin Decizia nr.1182/28.09.2011 si obligata la plata sumei de 300 lei cheltuieli de judecata.
Prin actele de executare emise de Biroul Executorului Judecătoresc M. & A. a fost somată A. J. a F. P. O. în vederea punerii în executare a sentinței civile nr. 6096/26.05.2011 pronunțata de Judecătoria Slatina in dosarul nr. 13702/311/2010, definitiva prin decizia nr.1182/28.09.2011, pronunțata de Tribunalul Olt, privind pe reclamantul M. l. C...
Prin încheierea nr.1825/O/2014 emisa la data de 28.08.2014 întocmită de Biroul Executorului Judecătoresc M. & A.s-au stabilit cheltuielile cu executarea silita in cuantum total de 523,20 lei, iar prin somația emisa in data de 28.08.2014 se solicita achitarea sumei de 1323,20 lei, reprezentând debit - 800 lei si cheltuieli de executare in valoare de 523,20 lei.
Considera actele de executare emise de Biroul Executorului Judecătoresc M. & A. ca fiind nelegale, având in vedere următoarele considerente:
Solicitarea creditorului este neintemeiata, acesta având obligația, fiind vorba de o instituție bugetara, de a solicita plata voluntara a sumei totale de 800 lei, respectiv 500 lei conform sentinței nr. 6086/26.05.2011 a Judecătoriei Slatina si 300 lei conform Deciziei nr.1182/28.09.2011 a Tribunalului Olt.
Petentul, respectiv creditorul urmăritor, nu a urmat procedura corecta de punere in executare a titlului executoriu, ci a preferat să se adreseze executorului judecătoresc, considerând că executarea silită este procedura prin mijlocirea căreia creditorul, titularul dreptului recunoscut printr-o hotărâre judecătorească sau printr-un alt titlu executoriu, constrânge - cu concursul instituțiilor competente în acest sens - pe debitorul său, care nu-și execută de bună-voie obligațiile decurgând dintr-un asemenea titlu, de a și le aduce la îndeplinire, în mod silit.
M. I. C. avea obligația să urmeze, pentru a obține pe calea executării voluntare creanța sa, procedura reglementată de O.G. nr. 22/2002, acesta având obligația de a se conforma acestor dispoziții legale si de a depune o cerere la sediul instituției, obligație pe care nu și-a îndeplinit-o în cauză.
Prin instituirea unei astfel de proceduri, scopul vizat de legiuitor a fost tocmai acela al evitării unei executări silite și al punerii în executare de bună-voie, cu celeritate și fără costuri suplimentare a hotărârilor judecătorești prin care se stabilesc drepturi de creanță ce trebuie restituite de la bugetul de stat.
Mai mult, nu se poate reține că simpla formalitate a depunerii unei astfel de cereri la organul fiscal competent este de natură să aducă atingere dreptului la justiție garantat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu atât mai mult cu cât nu presupune niciun cost suplimentar celor efectuate în procedura judiciară din partea intimatului.
Astfel, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în materie, executarea unei hotărâri judecătorești constituie parte integrantă a procesului civil, în accepțiunea art. 6 paragraful 1 (cauza Hornsby v. Greece, 19 March 1997, § 40). Statului îi revine o obligație pozitivă de a organiza un sistem de punere în executare a hotărârilor judecătorești care să fie eficient din punct de vedere normativ și jurisprudențial, sistem care trebuie pus în aplicare fără întârziere (Fuklev v. Ukraine, no. 71186/01, § 84, 7 iunie 2005).
De asemenea, in susținerea cererii invoca si faptul că actele de executare silita fiind emise fata de o instituție publica, este necesar a se tine cont si de dispozițiile OG. 22/2002 , ordonanța prin care sunt instituite anumite limite ale executării (respectiv condiții), precum si termene de respectat, in sensul ca executarea nu se poate face asupra oricăror resurse bănești ale instituțiilor publice, ci numai asupra acelora alocate special de la buget in acest scop, asupra titlului de cheltuieli din bugetul la care se încadrează obligația de plata respectiva.
Raportat la încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare nr.1825/O/2014 întocmită de BEJ M. & A., încheiere prin care s-au stabilit cheltuielile cu executarea silita, s-a arătat faptul ca obiectul contestatiei il constituie exclusiv cuantumul onorariului de avocat in suma de 300 lei.
Executorul judecătoresc a fixat un onorariu executor de 99,20 lei si suma de 124,00 lei taxe poștale, suma reprezentând taxe poștale fiind de altfel destul de mare si nedovedita.
Prin incheierea de stabilire a cheltuielilor de executare, se solicita si un onorariu avocat in cuantum de 300 lei, ori, raportat la suma solicitata de executor, având in vedere operațiunile desfășurate, onorariul avocatului ar putea fi considerat un abuz de drept.
In ceea ce privește cuantumul onorariului avocațial sunt aplicabile, de principiu, dispozițiile dreptului comun cu privire la cheltuielile de judecata, respectiv dispozițiile art. 451, alin.2 din noul cod de procedura civila
Potrivit art.39, alin.4 din Legea nr.188/2000, privind executorii judecătorești: "(....) in cazul in care debitorul, somat sa își îndeplinească obligația, a executat-o deîndată sau in termenul acordat de lege, el nu va fi ținut sa suporte decât cheltuielile pentru actele de executare efectiv îndeplinite, precum onorariul executorului judecătoresc si, daca este cazul, al avocatului creditorului, proporțional cu activitatea depusa. "
Ori, in cazul de fata se pretinde un onorariu de avocat in cuantum de 300 lei, in condițiile in care acesta a formulat doar o cerere adresata executorului judecătoresc la care s-a anexat titlul executoriu, prin care s-a solicitat executarea silita, onorariul solicitat fiind exagerat in raport cu munca prestata.
Arata ca dreptul procedural al creditorului de a obține executarea silita a cheltuielilor de executare in baza incheierii de stabilire a cheltuielilor de executare întocmită de executorul judecătoresc, nu poate fi exclus controlului instanței de judecata, aceasta fiind in măsura a aprecia cuantumul onorariului de avocat (cum este si cazul de fata) in raport cu natura pricinii, cu complexitatea cauzei si activitatea îndeplinita de acesta.
Fata de cele menționate, plata sumelor reprezentând cheltuieli de judecata obținute in baza hotărârilor judecătorești definitive, se face voluntar, in baza procedurii menționate, la simpla solicitare a creditorilor, fara a fi necesara o procedura executionala prin executor judecătoresc.
In temeiul art. 718 alin.1 din noul cod de procedura civila, s-a solicitat suspendarea executării silite, pana la soluționarea irevocabila a contestației.
Considera îndeplinita condiția urgentei, justificata de implicațiile financiare ale punerii in executare a unei garanții de execuție, iar scopul urmărit este prevenirea unei pagube iminente pe care masurile de punere in executare o provoacă.
Arata faptul ca instituția este scutita de plata taxelor sau cauțiunilor, potrivit dispozițiilor art. 30 alin. 1 din OUG nr. 80/2013.
In drept, au fost invocate dispozițiile art. 711 - 719, din noul codul de procedura civila.
In dovedire s-au depus inscrisuri (f. 5-6).
Intimatul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, contestatoarea fiind parte in dosarul in care a fost obligata la plata acestor sume, dar nu a inteles sa le plateasca de buna voie. Cu privire la criticile privind onorariul executorului judecatoresc, acesta este legal, calculat conform Ordinului MJ 2550, iar onorariul avocatului este stabilit de catre parti si nu este unul nejustificat de mare.
S-a depus dosarul de executare.
Prin Incheierea din 13.10.2014 instanta a respins cererea de suspendare a executarii silite.
In cauza a fost administrata proba cu inscrisurile de la dosar.
Analizand actele dosarului, raportat la motivele invocate de parti, instanta a retinut urmatoarele:
Prin Sentința nr.6086/26.05.2011 Judecătoria Slatina a admis cererea petentului si a dispus obligarea A.F.P. S. si D.G.F.P O. la plata sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecata efectuate in dosarul nr.904/101/2010.
AFP S. a formulat recurs impotriva acestei sentințe, ce a fost respins de Tribunalul Olt prin Decizia nr.1182/28.09.2011 si obligata la plata sumei de 300 lei cheltuieli de judecata.
Intimatul s-a adresat cu o cerere catre executorul judecatoresc la BEJ M. & A., formandu-se dosarul de executare nr. 1825/O/2014, fiind dispusa învestirea cu formula executorie de catre Judecatoria Slatina prin încheierea din 12.11.2012, iar executarea silita - incuviintata de Judecatoria Craiova prin încheierea din 12019/ 24.06.2014.
In cadrul dosarului de executare silita, executorul judecatoresc a pronuntat incheierea din 28.08.2014 privind cheltuielile de judecata, fiind emisa la aceeasi data somatia catre contestatoare pentru plata sumei totale de 1323,30 lei, compus din 800 lei debit si 523,20 lei cheltuieli de executare.
Potrivit art. 117 alin. 1 din OG 92/2003 - Cod procedură fiscală, se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume:
a) cele plătite fără existența unui titlu de creanță;
b) cele plătite în plus față de obligația fiscală;
c) cele plătite ca urmare a unei erori de calcul;
d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;
e) cele de rambursat de la bugetul de stat;
f) cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii;
g) cele rămase după efectuarea distribuirii prevăzute la art. 170;
h) cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din reținerile prin poprire, după caz, în temeiul hotărârii judecătorești prin care se dispune desființarea executării silite.
Se constată astfel că acest text de lege se referă la restituirea, la cerere, a sumelor ce au fost stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare ori ale altor organe competente potrivit legii (art. 117 alin. 1 lit. f ), legiuitorul prevăzând formularea unei cereri de restituire a unor astfel de sume stabilite prin hotărâri judecătorești, sens în care se constată că art. 117 din OG 92/2003 stabileste o obligație în sarcina creditorului de a se adresa cu cerere organului fiscal.
În realitate, art. 117 alin. 1 din OG 92/2003 prevede în mod clar faptul că sumele ce rezultă din astfel de hotărâri judecătorești, se restituie la cererea creditorului, legiuitorul stabilind, prin alin. 2 al aceluiași art. 117 că "Prin excepție de la prevederile alin. (1), sumele de restituit reprezentând diferențe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere"; și prin art. 21 "Prin excepție de la prevederile alin. (1), sumele încasate prin poprire, în plus față de creanțele fiscale pentru care s-a înființat poprirea, se restituie din oficiu de organul fiscal în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data încasării";.
Ca atare, art. 117 alin. 1 stabilește regula privind restituirea sumelor de către organul fiscal - la cerere - printre sumele menționate aflându-se și cele cuprinse în hotărârile judecătorești, alin. 2 și 21 stabilind excepția respectiv restituirea din oficiu în cazul sumelor reprezentând diferențe de impozit sau a celor încasate prin poprire în plus față de creanțele fiscale inițiale.
Este adevărat că potrivit art. 622 C.proc.civ., (1) "Obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie";; iar potrivit art. 622 alin. 2 "În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, potrivit dispozițiilor prezentei cărți, dacă prin lege speciala nu se prevede altfel"; însă executarea de bunăvoie a obligației de restituire a sumelor de către organul fiscal, se efectuează "la cerere"; conform art. 117 alin. 1 lit. f din OG 92/2003, și numai în cazul nerestituiri sumei, sunt aplicabile dispoz. art. 622 alin. 2 C.p.c. referitoare la executarea silită.
Din actele dosarului nu rezulta refuzul ori piedicile pe care debitoarea le-ar fi pus față de executarea obligației. In cadrul contestației la executare nu se poate retine faptul ca aceasta poate interpreta somatia ca o cerere, dar nu a achitat debitul, ci instanta trebuie sa aprecieze asupra respectarii pasilor de catre intimat, acesta apeland la executorul judecatoresc fara a se adresa initial cu o cerere catre organul fiscal, procedura prealabila, anterioara executarii silite pe calea executorului judecatoresc.
Avand in vedere cele de mai sus instanta a admis contestatia, si, pe cale de consecinta, a anulat actele de executare intocmite in cadrul dosarului nr. 1825/O/2014 al BEJ M. & A..
Calea de atac exercitată:
Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimatul M. I. C., cale de atac ce a fost înregistrat la Tribunalul Olt - Secția a II-a Civilă, de contencios Administrativ și Fiscal.
Prin încheierea nr.9 din 10 septembrie 2015 s-a admis excepția necompetenței materiale funcționale a Secției a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal a Tribunalului Olt, invocată din oficiu și s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind apelul declarat de apelantul intimat M. I. C., împotriva sentinței civile nr. 1393 din 16.02.2015, pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr. 8668/311/2014, în contradictoriu cu intimatul contestator A. J. a F. P. O. - D. R. A F. P. D., în favoarea Secției a I Civilă din cadrul Tribunalului Olt.
Cauza s-a reînregistrat la această Secție la data de 10.09.2015, sub nr. 8668/311/2014*.
În motivele de apel, apelantul critică sentința instanței de fond pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței în sensul respingerii contestației la executare și a menținerii actelor emise de executorul judecătoresc ca fiind temeinice și legale.
A arătat că la data de 05.09.2014, contestatoarea- intimata a formulat contestație la executare impotriva actelor de executare silita emise de BEJ M. & A., prin executor B. A., in dosarul de executare nr. 1825/O/2014, contestație prin intermediul căreia a solicitat anularea tuturor actelor de executare, ca urmare a faptului ca apelantul, in calitate de creditor in cadrul acelui dosar de executare, nu a urmat procedura stabilita de lege privind restituirea unor sume de bani de la bugetul statului.
Apreciază ca sentința civila prin care a fost admisa respectiva contestație la executare este netemeinica si nelegala intrucat din cuprinsul Codului de Procedura Civila reiese in mod expres faptul ca orice obligație stabilita de o hotărâre judecătoreasca se aduce la indeplinire de bunăvoie, in caz contrar se poate apela la forța coercitiva a statului.
Referitor la motivarea instanței de fond potrivit căreia creditorul avea obligația de a urma, intr-o prima faza, procedura reglementata de O.G. 22/2002 apelantul a arătat că aceasta formalitate nu era o obligație ci doar o alternativa pe care o putea utiliza, insa interpretarea acesteia ca fiind obligatorie poate da naștere cu ușurința unui abuz din partea instituțiilor statului.
Arata ca susținerile din cadrul contestației la executare evidențiază o interpretare subiectiva a prevederilor legale care vine in contradictoriu cu concluziile Curții Europene a Drepturilor Omului care in numeroase alte cauze a conchis ca, prin refuzul de a executa sentința, precum si prin refuzul plații cheltuielilor de judecata dispuse de catre instanțele judecătorești, autoritățile naționale lipsesc partea de un acces efectiv la justiție in privința executării unei hotărâri definitive pronunțate în favoarea sa, fapt ce conduce la încălcarea art. 6 alin. 1 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului.
Prin interpretarea sa, instanța de fond golește de conținut Sentința Civila nr. 6096/26.05.2011 pronunțata de Judecătoria Slatina in dosarul nr. 13702/311/2010 rămasa definitiva prin decizia nr. 1182/28.09.2011 pronunțata de Tribunalul Olt cu consecința impiedicarii producerii vreunui efect a acesteia, in detrimentul uneia dintre parti, intrucat obligația de plata a contestatoarei-intimata a luat naștere la data de 28.09.2011, data de la care sentința pronunțata de Judecătoria Slatina a rămas definitiva si ca urmare a acestui fapt, din acel moment, contestatoarea-intimata trebuia sa isi indeplineasca respectiva obligație benevol si fara a fi necesara formularea vreunei proceduri prealabile sau declanșarea executării silite.
Având in vedere faptul ca aceasta a rămas in pasivitate timp de aproximativ 3 ani si nu si-a îndeplinit obligațiile care ii reveneau, aceste acțiuni sunt echivalentul unui refuz din partea instituției bugetare de a achita debitul datorat. In acest sens, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat, ca refuzul autorităților de a aloca sumele reprezentând contravaloarea debitului datorat, constituie o atingere adusa drepturilor debitorilor ce decurg din art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, in acest sens fiind emise mai multe hotărâri.
Susținerile contestatoarei potrivit cărora in mod nelegal s-ar fi emis somația de executare intrucat nu a fost emisa în prealabil o cerere de executare benevola, nu pot fi luate in considerare de către instanța, in condițiile in care executarea benevola se putea face de către contestatoare direct in baza titlului executoriu, fara indeplinirea vreunei alte formalități prealabile.
Finalitatea procesului civil este data de executarea hotărârii pronunțate, executare care se face de bunăvoie potrivit dispozițiilor art. 622 Cod Procedura Civila, in cazul in care debitorul a inteles sa se conformeze dispozitivului titlului executoriu, sau prin executare silita, atunci când acesta nu executa de bunăvoie obligația la care face referire titlul executoriu.
Or, in cauza de fata contestatoarea a participat activ la procesul in urma căruia s-a emis titlul executoriu, iar acesta i-a fost comunicat, astfel ca existau toate premisele pentru ca aceasta sa execute benevol obligațiile stabilite in sarcina sa, nefiind necesară in acest sens îndeplinirea unor alte formalități. Singurele formalități reglementate de lege in aceasta materie vizează executarea silita, procedura care, potrivit Codului de Procedura Civila, incepe doar dupa emiterea si eventual comunicarea către debitor a somației de executare (acte care de altfel au fost emise, in cauza de fata, in conformitate cu dispozițiile legale in vigoare), emiterea somației de executare având in același timp si rolul de a facilita plata benevola si de a nu expune creditorul unei executări silite, care presupune uneori blocări ale conturilor sau plata unor onorarii substanțiale.
Debitoarea se prevalează de lipsa formalității prealabile, urmărind de fapt împlinirea termenului de prescripție de 3 ani, si nu efectuarea unei cereri către institutia starului, deoarece cererea de executare silita a fost adresata organului de executare înăuntrul termenului de prescripție de 3 ani, insa daca executarea silita s-ar anula si s-ar dispune efectuarea unei cereri către instituția bugetara, atunci aceasta ar fi realizata in afara termenului de prescripție, iar suma de bani nu ar mai fi recuperata deoarece acțiunea ar fi prescrisa.
Se mai arată in apel, că instanța de fond se raportează la incidența unei ordonanțe de guvern care nu prevede in mod expres ca fiind obligatorie procedura prealabila de solicitare a restituirii sumelor de bani de la instituțiile statului.
Așadar, daca într-adevar contestatoarea-intimata dorea sa dea dovada de buna-credinta proceda la achitarea debitului datorat si stabilit prin titlul executoriu si nu apela la instituirea unei proceduri obligatorii sau la motivarea ca onorariul de avocat din cadrul procedurii de executarea este nejustificat de mare. De asemenea, buna-credinta putea fi dovedita numai prin achitarea debitului inițial, chiar daca ulterior aceasta se adresa instanței de judecata pentru cenzurarea asa zisului onorariu de avocat nejustificat, insa este evident faptul ca aceasta nu a dorit stingerea datoriei, ci doar amânarea achitării debitului ca urmare a relei sale credințe.
Luând in considerare toate cele menționate, a solicitat admiterea apelului, schimbarea in tot a sentinței civile atacate, in sensul respingerii contestației la executare, cu consecința menținerii actelor de executare emise de executorul judecătoresc ca fiind temeinice si legale.
In apel nu s-a propus administrarea de probe noi.
Apelul a fost legal timbrat.
Intimata contestatoare a formulat la data de 30.06.2015 intâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului, ca nefondat, sustinând legalitatea si temeinicia sentintei instantei de fond.
In acest sens, arata ca apelantul da dovada de rea-credință, deoarece a ramas in pasivitate vreme de aproape 3 ani si nu si-a indeplinit obligatiile ce-i reveneau, in sensul ca nu a parcurs procedura prealabila prevazuta de dispozitiile imperative ale art.117 din OG nr.92/2003, rep., privind Codul de procedura fiscala.
Intimata contestatoare nu a propus probe in apel.
Analizând apelul declarat prin prisma motivelor invocate si a dispozitiilor legale incidente in cauza, Tribunalul constata următoarele:
In fapt, prin sentința civilă nr.6086/26.05.2011 Judecătoria Slatina a dispus obligarea A.F.P. S. si D.G.F.P O., in solidar, la plata sumei de 500 lei, catre creditorul M.I. C., reprezentând cheltuieli de judecata efectuate in dosarul nr.904/101/2010-faza recurs (filele 20-22 dosar fond).
AFP S. a formulat recurs impotriva acestei sentințe, ce a fost respins de Tribunalul Olt prin decizia civilă nr.1182/28.09.2011 si obligata la plata sumei de 300 lei cheltuieli de judecata, catre acelasi creditor (filele 23-29 dosar fond).
La data de 17.06.2014 creditorul s-a adresat cu o cerere de executare silită catre executorul judecatoresc (fila 19 dosar fond), formandu-se dosarul de executare nr. 1825/O/2014.
In cadrul dosarului de executare silita, executorul judecatoresc a emis incheierea din 28.08.2014 privind cheltuielile de judecata si, la aceeasi data, somatia catre debitoarea contestatoare, pentru plata sumei totale de 1323,30 lei, compusă din 800 lei debit si 523,20 lei cheltuieli de executare.
In drept, potrivit dispoz art. 622 C.proc.civ., (1) "Obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie";; iar potrivit art. 622 alin. (2) C.proc.civ. "În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, potrivit dispozițiilor prezentei cărți, dacă prin lege speciala nu se prevede altfel";.
In speță nu se pune problema unei executari voluntare, contestatoarea nefăcând nicio dovada in acest sens, vreme de aproape trei ani, desi avea cunostinta despre obligatia de plata față de creditor, obligatie ce rezulta din cele doua hotărâri judecatoresti mentionate.
Aceasta imprejurare a justificat pe deplin sesizarea executorului judecatoresc de catre creditor si implicit inceperea executarii silite impotriva debitoarei.
Se constata că soluția instanței de fond este data cu aplicarea gresită a legii, respectiv faptul că in mod eronat judecatoria si-a intemeiat solutia pe dispozitiile art. 117 alin. 1 lit. f) din OG 92/2003, care se refera la o cu totul alta ipoteza, ce nu are nimic in comun cu speta dedusa judecatii.
Dispozitiile mentionate se refera la restituirea de catre organul fiscal a unor sume catre debitorul acestuia, in diverse situatii , printre care si cea prev de lit.f), ,,respectiv cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii";.
In speta se pune problema executarii unei creanțe, respectiv a plătii catre creditorul organului fiscal, in baza unui titlu pe care acesta il detine, a unor sume de bani.
Raportul juridic executional este cu totul altul, fiind intemeiat pe o alta cauză.
Pe de altă parte, analizând speța dedusa judecații prin prisma dispozițiilor legale invocate de contestatoarea debitoare, respectiv OG nr.22/2002 privind executarea obligatiilor de plata ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, Tribunalul constata ca nicio dispozitie a acestui act normativ nu conditioneaza sesizarea executorului judecatoresc, de solicitarea in prealabil a executarii creanței la institutia debitoare.
Potrivit art.2 din OG nr.22/2002, ,,daca executarea creantei stabilita prin titluri executorii nu incepe sau continua din cauza lipsei de fonduri, institutia bugetara este obligata ca, in termen de 6 luni, sa faca demersurile necesare pentru a -si indeplini obligatia de plata. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somatia de plata comunicata de organul competent de executare, la cererea creditorului.";(subl.n.).
Din aceste dispozitii se retine ca in caz de neexecutare, creditorul este pe deplin indreptatit sa sesizeze executorul judecatoresc, care emite somație catre instituția debitoare.
De altfel, dispoz art.4 din acelasi act normativ stabilesc că ordonatorii principali de credite bugetare au obligatia sa dispuna toate masurile ce se impun, inclusiv virari de credite bugetare, pentru asigurarea in bugetele proprii si ale institutiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea platii sumelor stabilite prin titluri executorii, iar virarile de credite bugetare se pot efectua pe parcursul întregului an bugetar.
Aceasta obligatie există, independent de formularea de catre creditor a vreunei cereri prealabile executarii silite.
Raportat la aspectele retinute mai sus, se constata ca solutia instantei de fond este nelegala in ceea ce priveste anularea in totalitate a actelor de executare.
Contestatia este insa intemeiata sub aspectul cheltuielilor de executare, exclusiv prin prisma onorariului avocatial in cuantum de 300 lei, achitat de creditor in faza de executare silita, onorariu dovedit cu factura si chitanta aflate la fila 31 dosar fond.
Astfel, potrivit art. 451 alin. 2 C.proc.civ., instanța poate, chiar si din oficiu, să aprecieze în ce măsură onorariul pentru apărătorul ales, plătit de partea care a câștigat procesul trebuie suportat de partea care a pierdut, față de mărimea pretențiilor și complexitatea cauzei, întrucât prin angajarea unui apărător nu trebuie să se urmărească împovărarea părții căzute în pretenții, scopul exercitării dreptului la apărare fiind acela de a valorifica pretenții alegate.
In acest sens instanta poate sa reducă motivat onorariul avocatilor, atunci cand acesta este vadit disproporționat in raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfasurata de avocat, ținând seama si de circumstanțele cauzei. Masura luata de instanța nu va avea nici un efect asupra raporturilor dintre avocat si clientul său.
Sub acest aspect și Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în nenumărate cazuri asupra temeiurilor acordării cheltuielilor de judecată astfel: în hotărârea din 17 decembrie 2004 în cauza Cumpănă și Mazăre împotriva României Curtea reamintește că, în aplicarea art. 41 din Convenție, aceasta acordă doar cheltuieli de judecată cu privire la care se stabilește ca au fost cu adevărat suportate, că acestea au fost necesare și că au o valoare rezonabilă.
În hotărârea din 28 septembrie 2004 în cauza Sabou si Pîrcalab împotriva României, în ceea ce privește cheltuielile pentru procedura în fata Curții, aceasta trebuie să stabilească dacă au fost cu adevărat suportate, că acestea au fost necesare și că au o valoare rezonabilă (Nilsen și Jobnsen împotriva Norvegiei [GC] nr.23.118/93, paragraful 62, CEDO 1999-VIII).
Pornind de la caracterul rezonabil pe care Curtea Europeană îl invocă drept temei al acordării cheltuielilor de judecata, instanța reține că în ceea ce privește raporturile juridice stabilite între avocat și client orice imixtiune din partea vreunui organ al statului este inadmisibilă, însă în speță se retine că reducerea onorariului plătit de creditor apărătorului său ales, nu are nici un efect asupra contractului de asistenta juridica, acesta producându-si efectele pe deplin între părțile contractante, obligațiile și întinderea acestora astfel cum au fost convenite între părți rămân neatinse, însă efectele acestui contract nu trebuie să se repercuteze față de contestatoarea intimată (terță persoană față de convenție) în totalitate, ci creditorul va obține rambursarea sumei reprezentând onorariu apărător ales în măsura în care se stabilește realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al cuantumului acestuia.
Cum fundamentul acordării cheltuielilor de executare avansate de creditor, în care sunt incluse și sumele de bani plătite avocatului cu titlu de onorariu, îl reprezintă culpa procesuală- respectiv neexecutare culpabila, înseamnă că acel contract încheiat de creditor cu avocatul său își va produce efectele și față de debitor în baza unuia dintre principiile ce guvernează repararea prejudiciului în materia răspunderii civile delictuale, anume principiul fundamental al răspunderii civile delictuale al reparării integrale. Debitoarea se vede obligată în temeiul voinței exprimate de persoanele ce au negociat onorariul de avocat, partea adversă și apărătorul său, deși ea evident nu a participat nici personal nici prin reprezentant la încheierea contractului de asistență juridică.
Dreptul de a pretinde despăgubiri pentru prejudiciile cauzate printr-o faptă ilicită (în cauză, dreptul la restituirea cheltuielilor de executare de catre debitor, fapta ilicită a acestuia constând în atitudinea sa de neexecutare la termen obligației care îi incumba) este susceptibil, ca orice drept subiectiv civil, de exercitare abuzivă.
În funcție de situația concretă din speță, instanța are posibilitatea să-l oblige pe debitor să suporte numai o parte din suma ce reprezintă onorariul de avocat plătit de creditor, apreciind ca aceasta din urma a săvârșit un abuz de drept, deci o faptă ilicită și prejudiciabilă care angajează răspunderea civilă delictuală a creditorului. Diferența dintre onorariul convenit și suma pe care o va plăti debitorul ar reprezenta tocmai modalitatea prin care creditorul va răspunde delictual pentru abuzul de drept pe care l-a comis.
Rezultă așadar că pe temeiul răspunderii civile delictuale, creditorul are dreptul de a obține de la adversar sumele pe care le-a plătit cu titlu de onorariu de avocat (fapta ilicită a fost săvârșită de debitor, în sensul că datorită atitudinii sale a avut loc executarea respectiva) dar, tot pe temeiul răspunderii civile delictuale creditorul nu ar putea obține de la adversar decât o parte din sumele pe care le-a plătit cu titlu de onorariu de avocat. De data aceasta fapta ilicită a fost săvârșită de către creditor, constând în exercitarea abuzivă a dreptului de a obține restituirea cheltuielilor de executare.
Cum apelantul intimat a plătit cu titlu de onorariu avocat suma de 300 lei, prin raportare la criteriile rezultate din dispozițiile art.451 alin. 2 C.proc.civ., respectiv la valoarea obiectului executării - 800 lei, onorariul perceput de avocat se dovedește a fi disproporționat de mare.
Chiar dacă s-ar trece peste acest prim aspect, prin raportare la cel de-al doilea criteriu prevăzut de lege, fără a contesta activitatea apărătorului ales al recurentei intimate, instanța are în vedere faptul că în procedura de executare silită activitatea îndeplinită de avocat o constituie formularea cererii de executare silită adresată executorului judecătoresc, cerere care are o structură tip ce nu necesită aprecieri sau raționamente de natură juridică, fiind necesară și suficientă doar indicarea părților (creditor și debitor) și a titlului executoriu.
Această cerere constituie de altfel singura activitate juridică pe care o poate presta cabinetul de avocat în faza de executare silită, știut fiind că în faza executării silite, executorul judecătoresc întocmește actele procesuale și procedurale necesare.
Prin urmare, onorariul perceput în suma de 300 lei, este apreciat de tribunal ca excesiv, astfel că față de munca depusă și de complexitatea cauzei, suportarea de către intimata contestatoare a unui onorariu de 50 lei, este rezonabilă.
Față de cele ce preced, in temeiul dispoz art.480 al.2 C.pr.civ., Tribunalul va admite apelul declarat de apelantul intimat M. I. C., împotriva sentinței civile nr. 1393 din 16.02.2015, pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr. 8668/311/2014, în contradictoriu cu intimatul contestator A.J. a F. P. O. - D. R. a F. P. D., va schimba sentința, în sensul că va admite în parte contestația.
Va fi anulata în parte somația nr. 1825/O/28.08.2014 și încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare nr.1825/O/28.08.2014, emise de BEJ M. & A. în dos. de executare nr. 1825/O/2014, exclusiv în ceea ce privește onorariul avocatului creditorului în faza executării silite.
Se va dispune reducerea onorariului de la suma de 300 de lei, la suma de 50 de lei.
Data publicarii pe portal: 10.11.2015
| ← Fond funciar. Jurisprudență Fondul funciar | Interesul în declararea recursului. Condiţii. Interes născut... → |
|---|
