Acţiune în anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în temeiul art. 80 alin.1 lit. b şi c din Legea nr. 85/2006. Bun achiziţionat de debitor în leasing şi înstrăinat către un terţ care a utilizat bunul şi a efectuat plata ratelor de leasing şi t
| Comentarii |
|
Curtea de Apel CRAIOVA-Sectia a II-a civila Decizie nr. 197 din data de 15.09.2015
Nu există o disproporție între valoarea bunului predat de debitor, autoturismul achiziționat în leasing, și prețul obținut ulterior de acesta la vânzarea aceluiași bun, întrucât, atât prețul pentru achiziționarea în leasing, cât și prețul la cumpărare au fost plătite de terțul cumpărător. Nu se pune problema unei disproporții de valoare între prestația debitorului vânzător care a transmis autoturismul pentru care nu a efectuat plăți și prestația cumpărătorului care a achitat prețul pentru acest autoturism, și nici problema unui preț neserios.
În contextul, în care autoturismul a fost utilizat de terț, care a plătit ratele de leasing și rata reziduală, nu se poate prezuma că debitorul, prin administratorul său, a urmărit la vânzarea autoturismului destabilizarea activității societății și starea de insuficiență a fondurilor bănești sau diminuarea gajului general al creditorilor cu efectul prejudicierii acestora. Înțelegerea dintre administratorul societății debitor și terțul cumpărător nu a avut ca scop fraudarea intereselor creditorilor, întrucât a existat încă de la data încheierii contractului de leasing, cu mult anterior apariției insolvenței și deschiderii procedurii și a vizat achiziționarea de către terțul cumpărător a autoturismului prin intermediul societății debitor care a contractat leasingul.
Prin sentința nr. 210 din data de 25.03.2015, Tribunalul Gorj - Secția a II-a Civilă a admis acțiunea formulată de lichidatorul judiciar CCIPURL desemnat să administreze procedura falimentului privind pe debitoarea SC GPIÎNGSRL.
A dispus anularea transferului patrimonial efectuat prin factura fiscală nr.2836 din 8 martie 2012.
A obligat pârâtul NDF să restituie debitoarei bunul ce a făcut obiectul transferului patrimonial, iar în situația în care bunul nu mai există, valoarea acestuia la data transferului.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul - sindic a reținut următoarele:
La data de 07.11.2012 s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței în dosarul nr. 10755/95/2012 privind pe debitoarea SCGPIÎNGSRL.
Anterior acestei date, la 08.03.2012, prin factura fiscală nr.2836 debitoarea a înstrăinat către pârât autoturismul Citroen C4 descris în acțiune, pentru prețul de 5270 lei fără TVA.
În urma expertizei auto, efectuate în cauză la solicitarea pârâtului, s-a concluzionat că valoarea de piață a autoturismului marca Citroen C4 înstrăinat pârâtului cu factura nr. 2836/08.03.2012 este de 5083 euro, reprezentând echivalentul a 22.138 lei la cursul BNR leu/euro de la data efectuării transferului patrimonial.
Având în vedere aceste valori, judecătorul sindic a constatat că înstrăinarea autoturismului către pârât s-a făcut de către debitoare la un preț mult mai mic decât valoarea de piață, creându-se debitoarei un prejudiciu care a constat în scoaterea acestui activ din patrimoniul societății debitoare, aceasta neputând să achite propriile datorii către creditori.
Mai mult decât atât, odată ce debitoarea a încasat această sumă de la pârât, cu chitanța nr.4/08.03.2012, suma a fost ridicată în aceeași zi și în ziua următoare de asociatul unic PC ca restituire de sume aport.
Prin urmare, conform dispozițiilor de plată către casierie nr.1/08.03.2012 și nr.2/09.03.2012, asociatul PC, care avea calitatea și de administrator al societății a ridicat întreaga sumă de 5270 lei plus TVA, total 6534 lei, încasată din vânzarea autoturismului către pârât, banii neputând fi utilizați pentru plata vreunei datorii către creditori.
S-a reținut că, deși autoturismul a fost achiziționat în leasing, acesta a fost achitat de societatea debitoare, care a devenit proprietara lui, contractul de leasing încetând la data de 31.03.2012, conform datelor furnizate de Pcom.P (fila 17 a dosarului), chiar dacă o parte a ratelor a fost achitată de pârât.
În aceste condiții, judecătorul sindic a constatat incidența în cauză a dispozițiilor art.79 și 80 alin.1 lit. b și c din Legea nr.85/2006, în sensul că în această operațiune comercială prestația debitorului depășește vădit pe cea a pârâtului, a fost efectuată în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii și intenția este aceea de a sustrage de la urmărirea creditorilor acest bun.
Judecătorul sindic a reținut faptul că pârâtul a achitat suma de 6534 lei conform facturii fiscale nr.2836/08.03.2012 către societatea debitoare, care la momentul achiziționării autoturismului de către pârât nu era încă proprietarul acestuia, ci doar utilizator, conform contractului de leasing depus la fila 72 a dosarului.
Faptul că debitoarea a înțeles să transmită la rândul său autoturismul pârâtului care s-a ocupat de plata unor rate ale contractului debitoarei, a plătit impozitele aferente și alte asemenea cheltuieli, nu modifică natura juridică a contractului încheiat cu proprietarul, și mai ales efectele acestuia, debitoarea rămânând răspunzătoare față de pârât în condițiile în care acesta este obligat să restituie masei credale contravaloarea facturii fiscale în discuție.
Deși pârâtul a susținut că suma trecută pe factură reprezintă de fapt un rest de plată din întreaga valoare a autoturismului vândut, totuși acest lucru nu reiese sub nicio formă din actele încheiate de debitoare cu pârâtul, astfel încât judecătorul sindic nu poate reține ca probat acest fapt.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul NDF, criticând-o pentru nelegalitate și netemeincie, solicitând în principal modificarea hotărârii și respingerea cererii privind anularea transferului patrimonial și, în subsidiar, casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivele de recurs, recurentul a arătat că soluția de anulare a transferului patrimonial efectuat prin factura fiscală nr. 2836 in 08.12.2012 este greșită, întrucât nu a existat intenția părților implicate de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori.
A subliniat recurentul că a utilizat și achiziționat autoturismul marca Citroen C4 prin intermediul societății debitoare, având o înțelegere cu administratorul societății pentru achiziționarea în leasing prin societate a acestuia, procedura fiind mai facilă și mai rapidă.
Totodată a precizat că nu a cunoscut problemele financiare ale societății debitoare și a continuat să plătească ratele pentru autoturism, astfel încât la achiziționarea sa nu a avut vreo intenție ascunsă.
Recurentul a criticat hotărârea recurată și sub aspectul evaluării efectuate de expertul tehnic, arătând că valoarea calculată de expert ( 14.670 euro) este mai mare decât valoarea specificată în contractul de leasing ( 12.022, 69 euro).
Nu s-a depus întâmpinare.
Analizând recursul prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea a reținut următoarele:
Cu privire la anularea transferului patrimonial efectuat prin factura fiscală nr. 2836 din data de 08.03.2012, Curtea a analizat atât aplicabilitatea prevederilor art. 80 lit. b, cât și aplicabilitatea prevederilor art.80 lit. c din Legea nr. 85/2006.
Sub aspectul aplicării prevederilor art. 80 lit. b din Legea nr. 85/200, Curtea a apreciat că acestea nu își găsesc aplicabilitatea în speță.
Potrivit art. 80 lit. b din Legea nr. 85/2006 administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul-sindic acțiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale către terți și pentru restituirea de către aceștia a bunurilor transmise și a valorii altor prestații executate, realizate de debitor prin operațiuni comerciale în care prestația debitorului depășește vădit pe cea primită, efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii.
Textul de lege are în vedere anularea (revocarea) actelor în care există diferență vădită de valoare între prestații în defavoarea debitorului.
Art. 80 alin.1 lit. b reglementează deci o situație similară leziunii din dreptul comun numai sub aspectul prejudiciului care este egal cu disproporția de valoare între contraprestații, cu diferența că prejudiciul nu se produce direct în patrimoniul debitorului, ci se reflectă asupra creditorilor.
În cazul prevăzut de art. 80 alin.1 lit. b frauda debitorului este prezumată de legiuitor, debitorul urmărind sau cel puțin acceptând posibilitatea vătămării celorlalți creditori în beneficiul persoanei cu care a contractat și căruia îi transferă o valoare patrimonială mult mai mare în raport de prestația efectiv primită de el.
În speță, prin transferul patrimonial efectuat prin factura fiscală nr. 2836 din data de 08.12.2012 debitorul SCGPIÎNGSRL, în calitate de vânzător, a înstrăinat către NFD, în calitate de cumpărător, autoturismul marca Citroen C4 la prețul de 6534 lei inclusiv TVA.
Autoturismul marca Citroen C4 a fost achiziționat de societatea debitor SCGPIÎNG SRL în leasing, urmare a unei înțelegeri între administratorul debitorului și NFD, acesta din urmă utilizând autoturismul, plătind ratele de leasing și taxa reziduală ( aspecte ce rezultă din nota de livrare și prezentare vehicul, revizii și control de calitate, proces - verbal seria PCA nr. 3540378/27.02.2008, nota de constatare și comandă de lucru pentru reparații autoturism întocmite în martie 2008, chitanțe de plată rate leasing și taxă reziduală).
Raportat la contractul de leasing și evaluarea făcută de expertul desemnat de instanța de fond, există o diferență între prețul plătit de debitor la achiziționarea bunului și prețul obținut de acesta la vânzare, însă, față de situația concretă descrisă anterior, în care practic plata ratelor de leasing pentru autoturism s-a efectuat de către NFD, diferența nu conduce la concluzia disproporției între prestația debitorului vânzător constând în predarea bunului pentru care nu a efectuat plați și prestația cumpărătorului NFD constând în plata sumei de 6534 lei inclusiv TVA la care se adaugă plățile din cadrul contractului de leasing.
În realitate nu există o disproporție între valoarea bunului predat autoturismul achiziționat în leasing și prețul obținut ulterior de acesta la vânzarea aceluiași bun conform facturii nr. 2836 din data de 08.03.2012, întrucât, așa cum am arătat, atât prețul pentru achiziționarea în leasing, cât și prețul menționat în factură au fost plătite de cumpărătorul NF D.
Textul art. 80 lit. b din Legea nr. 85/2006 se referă la disproporție vădită între prestațiile ce fac obiectul actului de transfer patrimonial, sintagma " vădită"; conducând la ideea unui preț lezionar, neserios.
Or, în speță nu se pune problema unei disproporții de valoare între prestația debitorului vânzător care a transmis autoturismul pentru care nu a efectuat plăți și prestația cumpărătorului care a achitat prețul pentru acest autoturism, și nici problema unui preț neserios.
Ca urmare, chiar dacă este vorba de o operațiune comercială efectuată în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii (data deschiderii procedurii-07.11.2012, data facturii -08.03.2012, circa 10 luni înainte de deschiderea procedurii), nefiind vorba de un act în care prestația debitorului depășește vădit pe cea primită, Curtea a apreciat că în speță nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 80 lit. b din Legea nr. 85/2006.
Sub aspectul îndeplinirii condițiilor prevăzute de dispozițiile art. 80 alin.1 lit. c din Legea nr. 85/2006, Curtea a apreciat că nici aceste dispoziții nu își găsesc aplicabilitatea în cauză.
Potrivit art.80 alin.1 lit. c din Legea nr. 85/2006 administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul-sindic acțiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale către terți și pentru restituirea de către aceștia a bunurilor transmise și a valorii altor prestații executate, realizate de debitor prin actele încheiate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenția tuturor părților implicate în acestea de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice alt fel drepturile.
Ca urmare, legiuitorul a prevăzut pentru admisibilitatea acțiunii revocatorii speciale reglementate de art. 80 alin.1 lit. c următoarele condiții: 1) actul juridic a cărui anulare se solicită să fie unul fraudulos în sensul de a se urmări fraudarea intereselor creditorilor, 2) actul juridic să aibă ca efect prejudicierea creditorilor, 3) complicitatea terțului dobânditor la fraudă, 4) actul să fi fost încheiat în cei 3 anteriori deschiderii procedurii.
Chiar dacă actul a fost încheiat în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii și la data încheierii facturii nr. 2836/ 08.03.2012 societatea debitor SCGPIÎNGSRL avea datorii către creditori, nu se poate susține că prin vânzarea către NFD s-a urmărit fraudarea intereselor creditorilor, că actul a avut ca efect prejudicierea acestora și nici că terțul dobânditor a fost complice la fraudă.
În contextul deja descris, în care autoturismul a fost utilizat de NFD, care a plătit ratele de leasing și rata reziduală, nu se poate prezuma că debitorul, prin administratorul său, a urmărit la vânzarea autoturismului destabilizarea activității societății și starea de insuficiență a fondurilor bănești sau diminuarea gajului general al creditorilor cu efectul prejudicierii acestora.
Nici condiția privind complicitatea terțului dobânditor la fraudă nu este îndeplinită.
Dacă în celelalte cazuri prevăzute la alin.1 pentru admiterea acțiunii în anulare legiuitorul a prevăzut doar dovedirea fraudei debitorului, care este prezumată, în cazul prevăzut de art. 81 alin.1 lit. c din Legea nr.85/2006 legiuitorul cere și complicitatea terțului contractant ca o condiție pentru admiterea acțiunii.
În speță, neexistând fraudă în dauna creditorilor, nu sunt nici elemente care să ducă la concluzia complicității la fraudă.
Înțelegerea dintre administratorul societății debitor și cumpărătorul NFD nu a avut ca scop fraudarea intereselor creditorilor, întrucât a existat încă de la data încheierii contractului de leasing în anul 2006, cu mult anterior apariției insolvenței și deschiderii procedurii și a vizat achiziționarea de către NFD a autoturismului prin intermediul societății debitor care a contractat leasingul.
În consecință, deși actul este încheiat în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, celelalte condiții stabilite de art. 80 alin.1 lit. c din Legea nr. 85/2006 nu sunt întrunite.
Pentru considerentele expuse, având în vedere dispozițiile art. 312 Cod procedură civilă, Curtea a respins recursul ca nefondat.
| ← Recunoaşterea ca vechime în muncă a perioadei în care o... | Excepţie de nelegalitate inadmisibilă. Legea specială prevede... → |
|---|
