Anularea procesului verbal. Jurisprudență Contravenţii. Închisoare contravenţională
Comentarii |
|
Judecătoria MOINEŞTI Sentinţă civilă nr. 67 din data de 23.01.2018
Prin cererea înregistrată la data de … pe rolul Judecătoriei M. sub nr. de dosar …, petenta UAT C. a solicitat în contradictoriu cu Garda Forestieră S. ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea procesului verbal seria ….
A arătat petenta că a fost sancționată cu amendă în cuantum de 10000 lei deoarece nu a încheiat un contract de administrare a suprafeței de 615 ha pădure.
Sancțiunea este netemeinică deoarece încă din anul 2016 s-a adresat Inspectoratului Teritorial de regim silvic și vânătoare S. pentru a participa la un control de specialitate la trupurile de pășune pe care le are în proprietate, în vederea predării gestiunii, adresă la care nu a primit nici un răspuns.
Prin adresa nr. … a solicitat și Direcției Silvice B. să îi transmită procedura de preluare în pază, precum și tarifele pentru trupurile de pășune, adresă la care nu a primit nici un răspuns.
Aplicarea sancțiunii s-a făcut în baza OG nr. 51/2014, iar solicitările au fost făcute începând cu luna septembrie 2016.
Din dispozițiile actului normativ reiese că sunt stabilite și atribuții în ce privește soluționarea sesizărilor și acordarea consultanței de specialitate la solicitarea deținătorilor sau proprietarilor de păduri.
Astfel, organul de control nu poate aplica sancțiunea atât timp cât nu a răspuns solicitărilor.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile legii nr. 171/2010 și HG nr. 743/2015.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca nefondată.
A arătat intimata că potrivit amenajamentului silvic ediția 2012 petenta este proprietara a 651 ha pădure pentru care nu are încheiat contract de administrare cu un ocol silvic.
În perioada 09.05.2017- 31.05.2017 s-a efectuat o inspecție de fond și au fost identificate și inventariate 2148 cioate provenite din tăierea fără drept de arbori nemarcați cu un volum de 1151,90 mc.
Deși pentru pășunea împădurită cu consistență mai mare de 0,4- pădure trebuia încheiat contract de administrare cu un ocol silvic, petenta a angajat pentru paza acesteia un paznic de pășune.
În ce privește cele două adrese menționate de petentă, a răspuns la acestea, iar petenta a susținut că nu poate face inspecția până la angajarea unui nou paznic de pășune.
Astfel, procesul verbal a fost încheiat cu respectarea tuturor prevederilor legale în materie.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205 Cod procedură civilă.
Din actele și lucrările dosarului, prin prisma probatoriului administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal seria … a fost sancționată petenta cu amendă în cuantum de 10000 lei în baza art. 3 alin. 3 din legea nr. 171/2010 coroborat cu art. 23 din același text de lege.
s-a reținut prin actul de sancționare că potrivit amenajamentului silvic ediția 2012 petenta este proprietara a 651 ha pădure pentru care nu are încheiat contract de administrare cu un ocol silvic.
Instanța constată că prin adresa nr. …petenta a solicitat ITRSV S.să participe la efectuarea unui control pentru predarea gestiunii.
Prin adresa nr. 46003/26.09.2016 petenta a solicitat și Direcției Silvice … să-i transmită procedura pentru preluarea în pază a trupurilor de pășune și să comunice și tariful serviciului.
La data de 07.11.2016 petenta a revenit cu aceeași adresă către ITRSV … și a comunicat din nou adresa și la data de 26.01.2017.
Contrar susținerilor intimatei, instanța constată că din probatoriul administrat în cauză nu a reieșit că vreuna din instituțiile cu atribuții în acest domeniu i-ar fi răspuns petentei.
Conform art. 1 din OG nr. 2/2001 "Constituie contraventie fapta savarsita cu vinovatie, stabilita si sanctionata prin lege, ordonanta, prin hotarare a Guvernului sau, dupa caz, prin hotarare a consiliului local al comunei, orasului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucuresti, a consiliului judetean ori a Consiliului General al Municipiului Bucuresti";.
Astfel, pentru ca o faptă să constituie contravenție trebuie printre altele să fie săvârșită cu vinovăție.
În cazul de față se constată că într-adevăr petenta nu a încheiat contract de administrare și pază a pășunilor împădurite pe care le are în proprietate, dar se mai reține și faptul că s-a adresat diferitelor instituții competente în domeniu pentru a preda gestiunea pășunilor, dar nu a primit nici un răspuns la solicitările sale.
În atare situație, se reține că fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția cerută de lege, astfel că va fi admisă plângerea și va fi anulat procesul verbal contestat.
← Rezoluţiunea contractului de întreţinere. Jurisprudență... | Minori. Jurisprudență Minori → |
---|