Minori. Jurisprudență Minori
| Comentarii |
|
Judecătoria MOINEŞTI Sentinţă civilă nr. 64 din data de 23.01.2018
Prin cererea înregistrată la data de … pe rolul Judecătoriei …sub nr. de dosar …, reclamantul G. S. I. a solicitat în contradictoriu cu pârâta G. A. ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie stabilit un program de legături personale cu minorul G. A..
A arătat reclamantul că a fost căsătorit cu pârâta în perioada 2002-2016 și din căsătorie a rezultat copilul A., născut la data de 22.08.2006, iar prin sentința civilă nr. … a fost desfăcută căsătoria și locuința minorului a fost stabilită la pârâtă.
Pârâta îi interzice să aibă legături personale cu minorul, îl ascunde și nu îi spune unde se află.
Este necesară stabilirea unei legături tată- copil, legătură ce nu poate avea loc dacă cei doi nu petrec timp împreună.
Deși i-a fost atribuită pârâtei exercitarea exclusivă a autorității părintești asupra copilului, totuși ar trebui să aibă dreptul a menține legătura cu copilul și de a-l vizita.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 401 Cod civil.
În susținerea cererii s-a solicitat administrarea probei testimoniale și înscrisuri.
Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.
Pârâta, legal citată, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței instanțelor române, iar pe fond a solicitat respingerea cererii.
A arătat pârâta că potrivit regulamentului Consiliului Europei 2201/2003 competența aparține instanței pe raza căreia își are rezidența minorul, iar în cazul de față competența aparține instanțelor italiene.
Prin sentința de divorț a fost stabilită locuința minorului la domiciliul din Italia al mamei, astfel că nu poate fi competentă o instanță din România.
Pe fond, s-a arătat că susținerile reclamantului nu sunt susținute de probe, că din anul 2012 este internată în Centrul Antiviolență și a fost amenințată de reclamant.
Din ancheta socială a rezultat că minorul a trebuit să fie consiliat psihologic pentru a trece peste traumele suferite și reclamantul nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite de instanțele române și italiene.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205 Cod procedură civilă.
Analizând cu prioritate excepția, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. … pronunțată de Judecătoria … în dosarul nr. …, definitivă prin respingerea apelului de către Tribunalul …, a fost desfăcută căsătoria părților și a fost stabilită locuința minorului A. la locuința reclamantei.
În considerentele sentinței s-a reținut că reclamanta are locuința în Italia și că minorul locuiește cu aceasta.
s-a mai reținut de către instanță că la data de 03.03.2014 Tribunalul din T. i-a interzis pârâtului să se apropie de locurile frecventate de pârâtă și fiul părților.
De asemenea, din înscrisul aflat la fila 28 reiese că pârâta are domiciliul în Italia.
Conform art. 189 din Tratat, regulamentele instituțiilor europene sunt de aplicabilitate generală, obligatorii în toate elementele lor și direct aplicabile în fiecare stat membru. Curtea de Justitie a Uniunii Europene a statuat în Cauza 6/64 Flaminio Costa v. ENEL, dar și in altele, că aceste reglementări comunitare sunt cu aplicabilitate prioritară față de dreptul intern.
Conform art. 8 Regulamentul Consiliului Uniunii Europene nr. 2201/2003, instanțele judecătorești dintr-un stat membru sunt competente în materia răspunderii părintești privind un copil care are reședința obișnuită în acest stat membru la momentul la care instanța este sesizată, sub rezerva dispozițiilor articolelor 9, 10 si 12, răspunderea părintească fiind definită la art. 2 pct. 7 din același regulament ca "ansamblul drepturilor și obligațiilor conferite unei persoane fizice sau unei persoane juridice în temeiul unei hotărâri judecatorești, în temeiul legii sau al unui acord în vigoare privind persoana sau bunurile unui copil. Aceasta cuprinde în special încredintarea și dreptul de vizită";.
Articolul 9 se refera la situația în care copilul se mută în mod legal dintr-un stat membru în altul și dobândește o nouă reședință obișnuită, caz în care instanțele judecatorești din statul membru al fostei reședințe obișnuite a copilului își păstrează competența, prin derogare de la articolul 8, pe o perioadă de trei luni de la mutare, pentru modificarea unei hotărâri privind dreptul de vizită pronunțată în acest stat membru înainte de mutarea copilului, în cazul în care titularul dreptului de vizită în temeiul hotărârii privind dreptul de vizită continuă să locuiască în mod obișnuit în statul membru al fostei reședințe obișnuite a copilului, afară de cazul în care titularul dreptului de vizită menționat a acceptat competența instanțelor judecătorești din statul membru în care copilul are noua sa reședință obișnuită prin participarea la o procedură în fața acestor instanțe fără a le contesta competența, această situație nefiind incidentă în speță în condițiile în care copilul are stabilit domiciliul la locuința pârâtei din Italia.
În concluzie, instanța reține că minorul se află pe teritoriul Italiei unde are domiciliul stabilit de către instanță, astfel că prezenta cerere trebuie soluționată de instanțele din țara menționată.
Pentru toate aceste considerente, va fi admisă excepția și va fi respinsă cererea ca nefiind de competența instanțelor române.
| ← Anularea procesului verbal. Jurisprudență Contravenţii.... | Contestatie la executare. Jurisprudență Contestaţie la executare → |
|---|
