Apel - cerere cu valoare redusă. Jurisprudență Cereri
Comentarii |
|
Tribunalul BOTOŞANI Decizie nr. 25 din data de 24.10.2017
Dosar nr. XXXX/193/2015 Apel - cerere cu valoare redusă
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BOTOȘANI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Ședința publică din data de xx.xx.xxxx
Instanța constituită din:
Președinte:
Judecător:
Grefier:
D E C I Z I A N R. XXX - A
La ordine, soluționarea apelului formulat de către apelanta-reclamantă S.C. MODERN CALOR S.R.L. împotriva sentinței civile nr. XXXXX/xx.xx.xxxx pronunțată de Judecătoria Botoșani în dosarul nr. XXXX/193/2015, în contradictoriu cu intimatul-pârât T. C..
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, constatând faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 223 alin. 2 Cod procedură civilă și considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, rămâne în pronunțare asupra fondului cauzei.
T R I B U N A L U L:
Deliberând, asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată, pe rolul Judecătoriei Botoșani, sub nr. XXXX/193/2015, reclamanta SC Modern Calor SA Botoșani, prin reprezentant, a solicitat pe calea procedurii cu privire la cererile de valoare redusă, reglementată de art.1025-1032 Noul Cod procedură civilă, obligarea pârâtului T. C., la plata sumei de 93,21 lei - contravaloarea energiei termice furnizate și neachitate în perioada decembrie 2012 - aprilie 2014 și suma de 78,54 lei penalități conform clauzei penale din contract și penalități în procent de 0,03 % pe zi de întârziere, ce se vor calcula de la data promovării acțiunii și până la data achitării integrale a debitului și 50 lei cheltuieli de judecată.
În motivare, s-a arătat că, reclamanta a furnizat către Asociația de proprietari nr. XX Botoșani, din care face parte și apartamentul debitoarei, servicii și utilități în baza contractului de furnizare energie termică nr. XX T din xx.xx.xxxx încheiat cu aceasta, conform art. 296 alin.3 și art. 300 alin. 3 lit. a) din Ordinul ANRSC nr.91/2007 și art.42 alin.1, 2 și 3 din Legea nr.51/2006.
A precizat reclamanta că, ulterior, a încheiat cu Asociația de proprietari nr. XX Botoșani Actul adițional nr.1 (în virtutea calității sale de mandatar al proprietarilor în relațiile cu terții), prin care părțile, de comun acord, au convenit ca unitatea furnizoare să procedeze la repartizarea, facturarea și încasarea contravalorii serviciilor pe care le furnizează, în mod individual pentru toți proprietarii din condominiu, conform procedurii de determinare, repartizare, facturare consumuri aprobată de ANRSC.
A susținut că, toate actele juridice încheiate de asociația de proprietari în limitele legii și competențelor pe care le deține sunt opozabile membrilor asociați, inclusiv prevederea potrivit căreia SC Modern Calor SA facturează și încasează în mod individual de la proprietarii de apartamente contravaloarea serviciilor prestate. S-a mai precizat că, pârâtul este deconectat de la sistemul centralizat de furnizare a energiei termice, astfel încât pe numele său a fost facturată doar contravaloarea energiei termice folosite pentru încălzirea spațiilor comune, în temeiul art. 52 al.1 din Hotărârea nr. 1588/2007, art. 38 al.2 din Legea 325/2006, art. 48 al.1 din Legea 230/2007 și art. 9 din Ordinul nr. 343/2010 aprobat de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (A.N.R.S.C.)
În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr. 325/2006, Legii nr. 51/2006, Legii nr. 230/2007, HG nr. 1588/2007, Ordinului nr. 483/2008 al ANRSC, Ordinului 343/2010 și art. 1025-1032 Noul CPC, precizându-se că nu se dorește dezbaterea orală.
În dovedire s-au depus înscrisuri.
Pârâtul căreia i s-a comunicat copia acțiunii, nu s-a prezentat în instanță și nici nu a formulat eventuale apărări.
Prin sentința civilă nr. XXXXX/xx.xx.xxxx, Judecătoria Botoșani a respins cererea ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că, reclamanta nu a depus dovezi cu privire la apartenența apartamentului pârâtului la asociația de proprietari, că nu a probat furnizarea către pârât a agentului termic măcar pentru spațiile comune, nu a precizat suprafața pentru care a făcut calculele, modalitatea de repartizare a costurilor și cota indiviză pe care a avut-o în vedere.
De asemenea, nu a dovedit că pârâtul este proprietar asupra imobilului indicat în petit.
A mai reținut instanța de fond, că nu există repartitoare de costuri în condominiul din care face parte apartamentul pârâtei și că raportat la dispozițiile art. 4 din Lg. 193/2000 contractul invocat de reclamantă cuprinde clauze abuzive, lovite de nulitate absolută.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel reclamanta SC Modern Calor SA, calea de atac fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani, la data de xx.xx.xxxx.
În cadrul motivelor de apel, s-au formulat următoarele critici față de hotărârea instanței de fond:
- lipsa rolului activ a instanței care nu a ordonat dovezile apreciate ca fiind utile în soluționarea cauzei.
- aprecierea că blocul nu are montate repartitoare de costuri este nefondată odată ce stabilirea consumurilor comune de energie termică pentru imobilele fără repartitoare se face prin program informatic, iar cota parte din consumul comun, indiferent dacă apartamentul este sau nu racordat la sistemul centralizat, se repartizează fiecărui proprietar din condominiu și se determină proporțional cu cota indiviză ( Ordinul ANRSC 483/2008).
- aprecierea asupra clauzelor abuzive a contractului de furnizare energie termică este nefondată odată ce facturarea și obligația corelativă de plată se face în temeiul dispozițiilor legale, iar nu în baza contractelor.
- în imobilul în care domiciliază pârâta există și în prezent instalații comune de termoficare.
În susținerea motivelor de apel, apelanta a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri.
Intimatul nu a depus întâmpinare, deși petiția de apel i-a fost comunicată în procedura prealabilă, conform art. 200 rap. la art. 482 NCPC.
Analizând apelul, prin prisma motivelor invocate și reținând disp. art. 476 și următoarele NCPC, tribunalul reține că, apelanta, prin petitul principal a solicitat obligarea intimatului la plata contravalorii cotelor comune de energie termică aferentă perioadei decembrie 2012 - aprilie 2014, precum și a penalităților de întârziere.
Din înscrisurile depuse la dosar se reține că, în imobilul în care locuiește intimatul a fost furnizată energie termică în perioada indicată, în părțile comune ale imobilului ( conform calculelor fila 9-22 dosar apel).
Totodată, este de subliniat că, locatari ai aceluiași imobil sunt racordați la rețeaua de energie termică ( conform listelor cheltuieli energie termică atașate la dosar - filele 9- 22 dosar apel).
De asemenea, intimatei i-au fost comunicate facturi prin care au fost evidențiate debitele datorate, facturi necontestate în termen legal ( filele 17-52 dosar fond).
Mai mult, intimatul nu a formulat apărări prin care să conteste debitele solicitate nici în fața instanței de fond și nici în apel.
Într-adevăr nu se poate reține caracterul abuziv al clauzelor contractuale în ceea ce privește contractul de furnizare al energiei termice XX /T din xx.xx.xxxxși a actului adițional ( filele 8-15 dosar fond), odată ce, suma este datorată în baza unor dispoziții legale și anume Ordinul ANRSC 483/2008,
Referitor la aspectul reținut de instanța de fond, în sensul că nu s-a dovedit că intimatul ar fi proprietar/locatar al imobilului, trebuie reținut că, acesta figurează în evidențele Asociației de proprietari ca locuind în imobilul indicat în petit și nu s-a invocat/dovedit contrariul, procedura de citare îndeplinindu-se la aceeași adresă.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 480 NCPC, tribunalul urmează a admite apelul, schimbând în tot sentința atacată, în sensul admiterii acțiunii .
Referitor la cheltuielile de judecată solicitate, instanța urmează a da eficiență disp. art. 451 - 452 NCPC, urmând a obliga intimata la plata acestora din ambele cicluri procesuale ( conform chitanțelor - fila 4 dosar fond și fila 3 dosar apel).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Admite apelul formulat de apelanta-reclamantă S.C. MODERN CALOR S.R.L., CUI XXXXXXXXX, J07/XXX/2010, cu sediul în mun. Botoșani, str. X, nr. Y, jud. Botoșani împotriva sentinței civile nr. XXXXX/xx.xx.xxxx pronunțată de Judecătoria Botoșani în dosarul nr. XXXX/193/2015, în contradictoriu cu intimatul-pârât T. C. cu domiciliul în mun. Botoșani, str. X, nr. Y, bl. Z, ap. T, jud. Botoșani
Schimbă, în tot, sentința atacată în sensul că:
Admite cererea.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 93,21 lei - contravaloarea energiei termice furnizate și neachitate în perioada decembrie 2012 - aprilie 2014 și suma de 78,54 lei penalități.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 75 lei cheltuieli de judecată - fond și apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din xx.xx.xxxx.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
← Plângere contravenţională. Jurisprudență Amenzi; Cereri | încuviinţare executare silită. Jurisprudență Executarea silită → |
---|